Cred că pentru majoritatea covârșitoare a românilor nu se poate imagina un concediu, de vară sau de iarnă, care să nu includă și câteva zile petrecute într-o stațiune de munte. Și asta nu de ieri, de azi, ci de mai bine de un secol. Dovada: faptul că primele stațiuni montane au fost înființate în urmă cu mai mult de 100 de ani. Iar cea mai veche dintre ele este Păltiniș, loc despre care intenționăm să spunem câte ceva în rândurile următoare.
Cea mai veche și mai înaltă stațiune din țară
Deși se află la doar 35 km de Sibiu, adică ceva mai mult de o jumătate de oră de mers cu mașina, Păltinișul este stațiunea de la cea mai mare altitudine din România. La sfârșitul secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1894, membrii Societății Carpatine Transilvane (Siebenburgerischer Karpatenverein pe numele său german) au hotărât să întemeieze acolo o stațiune.
Aerul tare, dat atât de altitudinea locului – 1.442 m, cât și de pădurile nesfârșite de conifere din împrejurimi, a cântărit greu în alegerea amplasamentului. Materialul de construcție se găsea din belșug chiar „la botul calului“: piatră din munte și lemn din pădurile bogate. Ba chiar alese pe sprânceană.
Entuziasmul nu lipsea nici el. Așa că, încă din primul an, 1894, s-a ridicat Casa Turiștilor, o cabană unde amatorii de a petrece câteva zile la altitudine să găsească adăpost.
Un an mai târziu, în 1895, breasla medicală avea să-și ridice propria cabană: Casa Medicilor. Nucleul stațiunii fusese deja creat. Dar, ca orice stațiune serioasă, avea nevoie și de un loc pentru petreceri. Așa se face că în anul 1898 avea să fie finalizată și sala Monaco.
Între timp, au mai apărut și alte câteva vile particulare, fie ca locuințe de vacanță ale unor sibieni cu dare de mână, fie cu camere de închiriat. Astfel s-a născut Hohe Rinne, cum au botezat-o fondatorii sași, sau Păltiniș, cum i-au spus românii.
Liniște, distracție și confort
Primele trei construcții despre care am vorbit, ca și una dintre vilele particulare au dăinuit până astăzi. Au fost declarate monumente istorice și pot fi admirate de turiștii ce vin în stațiune. Parcă păstrează și astăzi ceva din voia bună și plăcerea de a trăi a celor care le-au construit...
Astăzi, la Păltiniș există mai multe hoteluri moderne și ultra moderne. Un parc de aventuri și ATV-uri de închiriat. Cu toate acestea, cei care gospodăresc locul au știut să organizeze totul astfel încât farmecul vechii stațiuni să nu dispară. Nu știu cum, dar nici liniștea de început de lume de pe acest plai nu este tulburată de turiștii moderni.
De fapt, dacă e să ne luăm după indicațiile medicilor, o cură la Păltiniș le este recomandată tuturor celor care se simt stresați, astenici sau surmenați. Și sechelele bolilor pulmonare sunt mai repede vindecate de aerul tare al zonei. Clima are și ea un specific aparte. Fenomenul de inversiune termică este aici la el acasă. Adică temperaturile, în loc să scadă pe măsură ce urci, cresc. Media anuală a temperaturii este de 4°C. Media lunii ianuarie este de -6°C, iar a lunii iulie de 12°C. Acest fapt influențează inclusiv vegetația. În jurul Păltinișului, de-a lungul verii, fragii și afinele cresc în cantități industriale.
Iarna gerurile extreme ocolesc stațiunea, astfel încât amatorii de sporturi de iarnă găsesc aici un fel de paradis. Există nenumărate pârtii de schi și snow-boarding, de lungimi și dificultăți diferite. Și pentru că relieful este favorabil, au fost amenajate și mai multe pârtii pentru schi fond. Desigur că nu lipsesc un telescaun lung de 1.025 m şi cu o diferenţă de nivel de 241 m, un teleschi de 410 m, cu o diferenţă de nivel de 138 m, şi baby-lift.
Pentru amatorii de drumeții, staţiunea constituie punctul de plecare pentru o serie de trasee turistice în Munţii Cindrel (Cheile Cibinului şi Valea Sadului, cu salba sa de baraje) și în Munţii Lotrului.
Chiar și pentru cei mai sedentari ori citadini există suficiente moduri de petrecere a timpului: un club cu teatru şi cinema, discotecă, bibliotecă, terenuri de volei, tenis şi handbal.
Simboluri și spiritualitate la umbra lui Noica
Dincolo de alcătuirea sa ca loc de odihnă și distracție, Păltinișul are și o imensă dimensiune spirituală, pe care unii aleși au simțit-o. Însuși drumul spre stațiune are o simbolistică specială pentru cei care știu să o descifreze. Pleacă din Sibiu, străveche vatră de istorie și creuzet în care s-a săvârșit simbioza între culturi și etnii diferite. Trece apoi prin Poiana Sibiului, pe lângă Muzeul Astra al civilizației populare. Apoi, pe la jumătate, traversează Rășinarii lui Octavian Goga, Andrei Mureșan și Emil Cioran. Și de-acolo începe urcușul abrupt, până în vârful muntelui, acolo unde Constantin Noica și-a petrecut bătrânețea, și-a întâlnit cei mai importanți dintre discipoli și acum își doarme somnul de veci. Poate că e doar o întâmplare, dar parcă prea se înșiră lucrurile așa, ca un fel de cronică cifrată a spiritualității românești. Și încă nuanțată de pășunile domoale, de codrii falnici și de cerul albastru așa cum numai pe înălțimile Carpaților poate fi...
Schitul aparent modest, construit în anii '30, contribuie și el la susținerea dimensiunii spirituale. Lăcașul de cult a fost ctitorit de mitropolitul Nicolae Bălan şi are hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“. Catapeteasma sa, pictată între anii 1944 și 1945, în plin război mondial de Constantin Vasile, impresionează prin stilul neobizantin. Fresca este opera lui Ovidiu Preotescu.
Bisericuţa a fost ridicată de meseriaşi din Răşinari. Printre obiectele de valoare păstrate în biserică se numără icoana Sf. Paraschiva datată 1904 şi o Psaltire din aceeaşi perioadă. Dar poate că cea mai de preț relicvă o reprezintă trupul filozofului Noica, îngropat în curtea schitului.
Umbra lui Constantin Noica încă se simte pe aceste plaiuri. Obișnuiții locului îți arată cu orgolioasă mândrie vila la mansarda căruia filozoful a locuit cea mai mare parte a timpului, din 1975 și până la moartea sa, în 1987. O vilă modestă, pe care o împărțea cu bibliotecara stațiunii. Iarăși o simbolistică perfectă... Despre această vilă povestesc Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu în „Jurnalul de la Păltiniș“, ba chiar și Adrian Păunescu.
Unii dintre ospătarii care seara luau meditații de limba germană de la celebrul scriitor încă mai lucrează în zonă. Împătimiții stațiunii, care de decenii își petrec timpul aici, parcă încă îl văd trecând pe traseul său obișnuit, pe care îl parcurgea timp de o oră și jumătate, indiferent de vreme.
Fără îndoială că pentru oricine un drum până la Păltiniș nu poate fi altceva decât un câștig pentru minte, suflet și trup!
Alexandru GRIGORIEV
