O altfel de lume
Într-o recentă călătorie prin câteva ţări asiatice am văzut şi trăit atât de multe lucruri încât îmi stăruie şi acum în minte, iată, după deja câteva săptămâni în care credeam că am să le uit la întoarcere cuprins de atâtea treburi cotidiene mai ales cu specific… românesc.
Ei bine, după atâtea drumeţii prin lume, mi-am dat încă o dată seama că o călătorie este într-adevăr o experienţă a diversităţii.
Diversitatea este, de bună seamă, firească, orice naţiune a planetei având propriile obiceiuri, tradiţii, multe generate poate şi de condiţiile specifice de viaţă. Dar să ai la îndemână resurse de la mama natură şi să nu le pui în valoare, este deja mai mult decât prostie, ca să nu spun altfel.
Ne aflăm în prejma unui nou an pe care ni-l dorim, fireşte, mai bun, prosper, aşa că la rându-mi n-o să ies din canoanele obiceiurilor specifice acestei perioade, dar nici n-am să pot trece peste lucruri pe care am fi putut să le facem, cel puţin asemenea altora. Aşa că încep prin a spune ce fac unii şi noi ne încăpăţânăm să batem pasul pe loc.
Nu este pentru prima dată când văd cum comunităţi întregi, private de tehnică agricolă de care, iată, noi beneficiem din plin, folosesc pentru agricultură şi ultima palmă de pământ scos, chiar la altitudini de peste 1.500 de metri, dintre pietre, stânci, ori de sub apă. Da, de sub apă. Şi sunt pământuri cultivate cu diverse specii de la care obţin producţii chiar şi pentru export.
Un recent exemplu îl constituie Myanmar-ul, fosta Birmania, care cel puţin în partea de nord, nord-est cultivă cu mare succes terenuri în munţi sau şi în munţi, dar şi pe ape. Pe Lacul Inle – Biosfera Lacul Inle – locuit în bună parte de băştinaşi în case pe apă, aceştia scot pământul de pe fundul lacului, îl aşează în brazde înguste pe care le cultivă cu tomate, castraveţi, vinete, cartofi ş.a., specii care sunt îngrijite plutind cu lotca printre rânduri. Iar suprafeţele sunt de ordinul a zeci de hectare. Pe lângă agricultură oamenii locului se mai îndeletnicesc cu diverse meşteşuguri, precum ţesături din fibre de lotus, pergamente din aceeaşi specie, alte obiecte de artizanat pe care le vând celor care ajung să viziteze acele mirifice locuri.
Iată aşadar un mod de vieţuire prin adaptare şi valorificare a orice poate oferi şansa unui trai decent chiar şi în condiţii vitrege de mediu. Este cu adevărat o altă lume.
De-acolo mă gândeam la ţara mea, o ţară cu imense posibilităţi şi resurse încă insuficient valorificate: pământ, turism şi agroturism şi, mai cu seamă, inteligenţa şi ingeniozitatea românească.
Păi dragi guvernanţi, aflaţi parcă în „fortăreaţa nebunilor“, după cum vă manifestaţi înăuntru şi în afara… golgotei politice, ştiţi oare că în vreme ce ne lăudăm de câţiva ani buni că întreaga suprafaţă agricolă a ţării este luată în cultură, în realitate sunt încă peste două milioane de hectare necultivate în zona de deal şi munte? Şi asta în vreme ce câteva milioane de românaşi stau prin crâşme pe banii statului.
Mai ştiţi cumva că atâtea minunăţii din „Grădina Domnului“ sunt nevalorificate mai cu seamă din cauza lipsei infrastructurii? Şi câte alte întrebări nu s-ar mai putea formula, numai că nici hârtia nu mai suportă atâta neglijenţă, nepăsare şi sfidare a tot şi toate.
Oricum, să sperăm la mintea românului cea de pe urmă şi la un an mai bun, cu oameni înţelepţi.
LA MULȚI ANI!
Ion Banu
