abonament lumea satului

update 24 Nov 2017

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (X). Mănăstirea Solovetsky, Athosul Rusiei

  • Publicat în Turism

Nu pot părăsi cea mai mare insulă din Arhipelagul Solovetsky pentru că aici se află mănăstirea cu acelaşi nume, construită la începutul secolului al XV-lea de către preacuvioşii Savatie, Zosima şi Gherman, despre care vreau să vă povestesc.

În dorinţa lor de a duce o viaţă ascetică şi în linişte deplină, cei trei părinţi au căutat şi găsit aceste insule nelocuite. Treptat, au venit aici şi alţi călugări, împreună construind o micuţă biserică de lemn închinată Schimbării la Faţă şi Sfântului Nicolae. Pilda lor a atras mulţi călugări de-a lungul timpului, viaţa monahală formând în decursul anilor mulţi asceţi a căror influenţă s-a întins în toată Rusia.

În timp a fost ridicat un adevărat edificiu înconjurat de ziduri înalte de peste 10 m şi late de 6 m. Are şapte porţi şi opt turnuri, cuprinzând mai multe clădiri unite prin diferite pasaje şi culoare de trecere. În centru se află Biserica Adormirii Maicii Domnului, construită la mijlocul secolului al XVI-lea, alte locuri de închinăciune fiind Catedrala Preobrazhensky, Biserica Buna Vestire şi Biserica Sfântul Nicolae.

O figură importantă a Mănăstirii Solovetsky a fost cea a egumenului Filip Kolycev, viitorul patriarh al Rusiei. Acesta s-a născut la Moscova în anul 1507, într-o importantă familie boierească. Se pare că în copilărie a fost prieten cu acela care avea să devină, mai târziu, ţarul Ivan al IV-lea, supranumit „cel Groaznic“.

La 41 de ani a devenit egumen, având ocazia să îşi pună în practică planurile sale extraordinare, care au făcut din locaşul din arhipelag nu doar un deosebit centru spiritual, ci şi unul economic. Sub supravegherea sa au fost construite două catedrale, mori şi depozite, s-a pus la punct un sistem de fierbere a apei de mare, mănăstirea devenind unul dintre cei mai mari furnizori de sare de culoare neagră, a cărei culoare era dată de algele marine uscate pe care le conţinea. Pentru a facilita transportul, a coordonat săparea unor canale între cele 72 de lacuri, punând la punct sistemul de canale existent şi astăzi.

Dezvoltarea mănăstirii a continuat astfel în secolul al XVII-lea, pe când avea 350 de monahi şi aproximativ 700 de muncitori, 54 de locuri special amenajate pentru obţinerea sării din apa de mare, activităţi de pescuit, vânătoare, prelucrare a oţelului, perlelor şi a micăi, aşa numitul muscovit, mineralul din grupa silicaţilor găsit în componenţa rocilor de granit, folosit iniţial în locul sticlei pentru geamuri. Mănăstirea deţinea şi multe suprafeţe de terenuri cultivabile, precum şi o uriaşă bibliotecă, ceea ce a făcut ca acest loc să fie considerat centrul spiritualităţii din nordul Rusiei,

Mănăstirea Solovetsky a fost centru misionar, loc de pedeapsă şi exil, fortăreaţă în diferite războaie ruse şi chiar bază navală în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ce a marcat însă acest loc este transformarea lui de către Stalin în primul şi cel mai crunt lagăr de exterminare politică şi religioasă, deportând aici milioane de condamnaţi ai regimului bolşevic. La condiţiile naturale de viaţă extrem de dure de la Cercul Polar de Nord: ger, izolare, umiditate, noaptea boreală de 6 luni pe an, comuniştii au adăugat condiţii de viaţă inumane, teroarea psihică şi, nu în ultimul rând, lipsa hranei. Se susţine că, de la prigoana primilor creştini din Imperiul Roman, doar aici s-a mai vărsat atâta sânge pentru Hristos.

Locaşul s-a redeschis din anul 1990 şi a devenit unul dintre cele mai importante aşezăminte monahale din Rusia şi din întreaga ortodoxie, căutat şi vizitat de mii de pelerini.

În anul 1974, arhipelagul Solovetsky a fost declarat monument natural, istoric şi arhitectural, iar în anul 1992 a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Întâlnirea cu spiritualitatea acestui loc sfânt a fost pentru mine un prilej de îmbogăţire interioară şi scriu aceste rânduri cu speranţa că voi reveni acolo unde istoria încă se scrie. Dar până atunci voi mai reveni cu un alt episod pentru că încă mai am de povestit despre Rusia şi locurile ei sfinte. Aşadar, călătoria continuă.

GAERIE FOTO


Teofilia BANU