Adama Sultan iulie 2020
update 12 Aug 2020

Recomandări de vacanță de la ANTREC

  • Publicat în Turism

Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC – a desemnat de curând câști­gătorii celei de-a XIII-a competiții Margareta de Aur.

Astfel, marele premiu i-a fost acordat domnului Cristian Dumitrescu pentru complexul agroturistic Grădina Vlahiia din Snagov. De asemenea, au fost acordate premii de excelență altor 3 destinații: Domeniile Mar’tinutzi, Vintu de Jos, județul Alba, Casa Comana, din județul Giurgiu (precum și premiul de excelență pentru Originalitate și unicitate) și Complexul Egreta, Berzasca — Clisura Dunării, Caraș-Severin.

La categoria Gastronomie, premiul a revenit Asociației Județene de Turism Sibiu pentru programul „Promovarea identității gastronomice din județul Sibiu prin programul Sibiu Regiune Gastro­nomică Europeană 2019“. La secțiunea Festivaluri și Evenimente, marele premiu a fost acordat Festivalului Prazului și Zaibărului - Dolj, iar pentru Promovare online servicii turistice premiul special a fost acordat Pensiunii La Mesteceni, Răhău, Alba.

De asemenea, ANTREC a oferit și câteva diplome de apreciere pentru Promovarea patrimoniului basarabean domnișoarei Svetlana Matvievici – Orhei, precum și pentru Promovarea ecoturismului în Delta Dunării fostului campion olimpic Ivan Patzaichin. Au mai fost acordate premii de excelență pentru programe turistice generatoare de experiențe de vacanță, promovarea conceptului de ecoturism și pentru originalitatea și unicitatea proiectelor inițiate în turism.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 51

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului