abonament lumea satului

update 24 Jul 2017

La Humulești, în lumea lui Nică

  • Publicat în Turism

Nu-mi amintesc câți ani aveam când am vizitat pentru prima oară Casa Memorială „Ion Creangă“ din Humulești, însă îmi aduc aminte că am fost entuziasmată să văd bordeiul, camera în care erau expuse tot felul de obiecte tradiționale, dar mai ales patul de după sobă. De atunci au urmat și alte vizite în care am găsit locul arătând la fel și întotdeauna era plin de vizitatori. De curând m-am reîntors la Humulești, după mai bine de 10 ani de absență, știam deja că lucrurile evoluaseră și că lângă muzeu fusese amenajat un spațiu nou în care erau prezentate scene din poveștile autorului, dar nu mă așteptam să fie atât de frumos. De ce spun asta? Pentru că preț de câteva zeci de minute lumea exterioară stă în loc și orice adult retrăiește cu emoție scene din propria copilărie, momente când a citit poveștile lui Creangă și și-a imaginat scena în care ursul a fost păcălit de vulpe sau capra îi lasă pe iezi singuri în casă.

Humuesti

Dar să o iau cu începutul. Era vacanța Sărbătorilor Pascale, deci grupuri-grupuri de elevi ajungeau să viziteze cele două obiective turistice. Am intrat mai întâi în curtea casei memoriale, care era plină de copii. Am așteptat să iasă un grup din casă pentru a o vizita din nou. Când să intru, unul dintre ei spune: „Așteptați-mă, trebuie să citesc și de pe panouri, o să mă întrebe domn’ profesor ce am reținut!“ Scena m-a făcut să zâmbesc, așa era și când mergeam eu în excursiile organizate de profesorii din școala generală, parcă-i bine să vezi că unele lucruri nu se schimbă. Cele două încăperi ale bordeiului erau la fel ca întotdeauna. În camera cea mare, obiecte tradiționale de mobilier, veșminte populare, soba și patul de după sobă. Toate întreținute ireproșabil! În cea de a doua încăpere, opere ale autorului erau așezate în vitrine, cam puține exemplare, aș fi simțit nevoia să fie mai multe. Am ieșit în curtea unde am găsit alți copii care se fotografiau ba cu bustul scriitorului, ba cu bordeiul, ba cu pomii înfloriți a căror mireasmă plutea în toată curtea. În spatele casei, într-un fel de șopron, zeci de obiecte tradiționale erau expuse, dar nu puteau fi observate îndeaproape.

Am plecat din curtea muzeului și, entuziasmată, am trecut gardul, cum se spune, la vecini, adică în parcul tematic. Proprietate privată, parcul a fost înființat la inițiativa humuleștencei Niculina Gîrneț, o inițiativă de apreciat care valorifică operele lui Creangă într-un mod unic, inedit și plin de farmec. La intrare, pare că Nică te invită să pășești în lumea lui. Apoi, de-o parte și de alta a aleii, scene din povești. M-am oprit să o privesc pe mătușa Mărioara, care cu măturoiul în mână îl ceartă pe Nică, hoțul de cireșe. Atenția mi-a fost distrasă de vocea unui copil: „Ia uite coada ursului (râde cu poftă) și vulpea, ce tare!“ M-am întors și am privit scena – vulpea avea bundiță tradițională și doi pești pe care îi strângea la piept, în fața ei era „balta“ înghețată și coada ursului, apoi ursul vizibil necăjit de cele întâmplate. Nu putea lipsi cocoșul, care, cocoțat pe o creangă, ținea în plisc punguța cu 2 bani. Apoi Nică, îmbrăcat de sărbătoare, în căruță alături de Moș Luca, iar alături un panou cu un fragment din Amintiri din copilărie. Astfel de panouri erau de altfel mai lângă toate personajele. La capătul aleii, una dintre cele mai frumoase scene, capra cu trei iezi. O căsuță în miniatură, capra care pleacă, iezii care o privesc și, în spatele lor… lupul cel rău. Nu lipsesc nici Smărăndița care se uită la calul cel bătrân, nici cuptorul de pâine, nici pupăza din tei, care este așezată chiar în tei! Mai departe, bordeiul lui Moș Chiorpec, care ședea pe prispă alături de Nică, bineînțeles. Apoi, o altă prispă și un alt personaj emblemă din poveștile lui Creangă, fata Moșului, harnică ca de obicei, torcea lâna. Nu putea lipsi nici drobul de sare sau scena în care Nică, alături de alți copii din sat, îl colindă pe popa Ciubotarul.

Vizita a continuat în spațiul din interior, unde sunt expuse sute de obiecte tradiționale, de uz casnic și gospodăresc, dar și veșminte populare, un adevărat muzeu de artă populară. La fel ca și în curte, și aici apar personaje, dar de această dată din lumea satului nemțean: ciobanul care gătește la stână, femeia harnică care țese la război, un țăran care muncește la strung și un altul la râșnița de cereale cu roți de piatră. Cred că mi-ar trebui ore în șir să admir fiecare obiect expus aici, dar m-am limitat la câteva minute pentru a reieși afară să admir încă o dată scenele din opera lui Creangă și să îi privesc pe copiii entuziasmați de cele văzute. Copii și nu numai, pentru că și în ochii adulților se citea entuziasm când, tot înaintând, regăseau personajele copilăriei.

Am plecat bucuroasă din lumea lui Nică, dar și recunoscătoare pentru că atât casa memorială, cât și parcul tematic mențin vie amintirea scrierilor care fac parte din copilăria fiecărui român.

GALERIE FOTO


Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 52-53