Pentru a ne adapta la era digitală este necesară regândirea politicilor educaționale, investițiile în capitalul uman fiind probabil mai importante astăzi ca niciodată. În multe cazuri, universitățile pregătesc studenții pentru locurile de muncă din trecut și cel mult din prezent și mai puțin pentru viitor.

Tinerii care sunt astăzi pe băncile școlii, cei care îi îndrumă și cei care alcătuiesc programele lor școlare au foarte puține idei despre ceea ce este piața muncii într-o lume interconectată, cu acces la informație 24/7, unde înveți permanent lucruri noi și te înscrii la diferite cursuri/universități online, la doar un clic distanță. În același timp, o prioritate este găsirea de soluții pentru persoanele care au deja un loc de muncă, dar se confruntă sau se vor confrunta cu probleme ca urmare a schimbărilor aduse de digitalizare, automatizare, robotică. Dezvoltarea învățării pe tot parcursul vieții, în primul rând, precum și adaptabilitatea, flexibilitatea, gândirea critică, creativitatea par să facă parte din soluțiile viitorului.

Angajatorii vor juca, de asemenea, un rol important în sprijinirea/pregătirea angajaților pentru a putea să se adapteze la noile cerințe și schimbări care vor avea loc la locul de muncă, așa cum patronii trebuie să-și regândească strategia de management al resurselor umane pentru a rămâne competitivi și a avea oportunitatea unei dezvoltări durabile în contextul digitalizării.

Sunt subliniate următoarele recomandări de acțiune:

• Proiectarea unui sistem național de educație online (platforme naționale ușor de utilizat și sigur, integrat cu sistemele de administrare a datelor și cu cele pentru evaluarea studenților);
• Proiecte de dezvoltare instituțională prin digitalizare;
• Programe de instruire dedicate educatorilor/profesorilor pentru a-i ajuta în predarea online;
• Sprijin pentru implementarea resurselor pedagogice adecvate pentru predarea online;
• Cursuri special concepute pentru ca profesorii să utilizeze tehnologii avansate;
• Sprijin financiar pentru studenții vulnerabili (pentru achiziționarea de laptop, aplicații etc.);
• Platforme unitare/standardizate pentru educația online;
• Adaptarea programelor de învățământ la toate nivelurile de învățământ (primar, secundar inferior, secundar superior) la specificul tehnologiilor digitale;
• Stabilirea obiectivelor și cerințelor specifice de calitate pentru activitățile digitale (online);
• Crearea și susținerea financiară a unui program de „digitalizare“ a învățământului superior, prin care pot fi alocate resursele necesare implementării sistemelor informatice integrate;
• Investiții majore în servere și rețele interne modernizate, precum și în rețele avansate pentru angajații de specialitate;
• Modificarea legislației pentru educația online.

Unul dintre obiectivele principale ar trebui să fie actualizarea programelor de învățământ pentru a pregăti studenții astfel încât aceștia să aibă competențe digitale compatibile cu cele cerute de piața muncii. Pentru educație și instruire și, chiar mai mult, pentru a anticipa cerințele (competențe ale viitorului) care au apărut ca urmare a implementării de noi tehnologii legate de digitalizarea din perspectiva pieței muncii, este necesar să se dezvolte noi modele pentru a estima impactul acestor tehnologii asupra locurilor de muncă pentru toate sectoarele economiei țării.

Luând în considerare provocările pe care tehnologiile digitale le pot aduce pieței muncii, există o serie de soluții posibile, cu impact pozitiv:

• Dezvoltarea sistemelor educaționale și a învățării pentru un loc de muncă schimbat/altfel;
• Determinarea modului în care sectorul privat poate desfășura formarea;
• Crearea de stimulente pentru investițiile din sectorul privat pentru a trata capitalul uman ca oricare altul;
• Explorarea parteneriatelor între sectoarele public și privat pentru a stimula investițiile în facilitarea infrastructurii;
• Regândirea venitului (de exemplu, venitul universal de bază);
• Regândirea sprijinului pentru tranziție și siguranța lucrătorilor afectați;
• Adoptarea de soluții compatibile cu tehnologiile care pot fi utilizate pe piața muncii pentru îmbunătățirea corelației, accesului și reducerea decalajelor de competențe;
• Concentrarea pe crearea de locuri de muncă;
• Inovarea modului în care oamenii lucrează cu mașinile;
• Controlul beneficiilor productivității tehnologice pentru a crea creștere, surplus și forță de muncă, care configurează spațiul pentru soluții creative și, în cele din urmă, beneficiază de toate acestea.

Valul digitalizării este atât de puternic încât schimbarea este inevitabilă, inclusiv în educație. Astfel, Educația 4.0 a apărut ca un răspuns conceptual, un concept omniprezent în sistemele educaționale actuale, în care oamenii și tehnologia sunt reunite pentru a crea noi oportunități de învățare.

Cadrul pentru competența digitală a educatorilor (DigCompEdu) reprezintă o abordare fundamentală care recunoaște nevoia puternică a educatorilor din multe țări europene pentru un set de competențe digitale specifice profesiei, pentru a profita de potențialul tehnologiilor digitale pentru a îmbunătăți și a inova educația.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

La jumătatea lunii decembrie 2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat „Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ“, program finanțat prin Fondul de Mediu, cu o valoare de 384 de milioane de lei. De acest program ar putea beneficia 400 de școli și de grădinițe din România. Banii vor fi alocați primăriilor, pe bază de cereri de finanțare și proiecte, în limita a 90% din valoarea investițiilor, însă sumele sunt diferite, respectiv 1.500.000 de lei pentru localitățile cu până la 5.000 de locuitori și 3.000.000 de lei pentru cele cu mai mult de 5.000 de locuitori. Solicitanții eligibili sunt UAT-urile organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu, inclusiv sectoarele municipiului București. Activitățile concrete pentru o clădire în care funcționează o școală sau o grădiniță presupun: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, lucrări de instalare, reabilitare, modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, de reabilitare / modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri, instalarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri etc. Inițiatorii programului care, evident, are și o componentă de protecție a mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin scăderea consumului anual de energie primară, spun că un astfel de proiect va produce o scădere a facturii la energie cu 45-65%. Pentru a beneficia de finanțare, e nevoie să fie îndeplinite mai multe criterii:

• primăria solicitantă trebuie să nu aibă datorii la plata taxelor, impozitelor și amenzilor către bugetul de stat, bugetul Fondului pentru mediu și să asigure contribuția proprie necesară implementării proiectului;
• școala/grădinița (clădirea) nu a mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 5 ani, înainte de data depunerii cererii de finanțare și nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare pentru aceleași lucrări;
• clădirea/ansamblul de clădiri nu se încadrează în clasa I de risc seismic (risc ridicat de prăbușire) sau în clasa II de risc seismic (sub efectul cutremurului se înregistrează degradări structurale majore);
• clădirea a fost construite înainte de anul 2000;
• solicitantul deține un plan de acțiune privind energia durabilă, o strategie de reducere a emisiilor de CO2 sau o strategie locală/județeană în domeniul energiei.

La lansarea programului, ministrul de atunci al Mediului, Mircea Fechet, declara: „Eficiența energetică a școlilor sau grădinițelor are dublu avantaj: pe de-o parte, se reduce consumul de energie și scad costurile cu utilitățile; pe de altă parte, sănătatea profesorilor și a elevilor este mult mai în siguranță datorită calității aerului din interior. Nu mai punem la socoteală că, din cele peste 7.000 de unități de învățământ din țară, peste 25% au ca principală sursă de încălzire soba pe lemne. Acest fapt creează o mare presiune pe păduri. Mi-aș dori ca în maximum 3 ani să nu mai avem în România școli sau grădinițe care să fie încălzite cu sobe pe lemn.“

Maria BOGDAN

Autoritățile publice ale județului Călărași descriu zona ca având trei avantaje competitive: situarea la granița cu Bulgaria, relația rutieră București-Constanța, parte a coridorului paneuropean 4 și Coridorul Dunării 7, ce interconectează cele 14 țări riverane fluviului. Întrebare: a fructificat județul pe deplin cele trei atuuri? Răspunsul încercăm să-l aflăm astăzi.

Suprafața Călărașului este de 5.088 kmp (2,1% din teritoriul României), ocupând locul 28 ca mărime în rândul județelor țării. Populația numără 308.655 de locuitori (1,64% din populația țării): 38,45% din populație trăiește în mediul urban (Călărași, Oltenița, Budești, Fundulea și Lehliu-Gară) și 61,55% în mediul rural (50 de comune), gradul de urbanizare fiind sub media națională.

Infrastructură generală deficitară

Prima reacție când vizităm un loc, un oraș, o comună, o stațiune turistică sau cu pretenții turistice este să ne uităm la drumuri, la modul în care sunt întreținute spațiile din fața gospodăriilor, parcuri, spații verzi, clădiri. Apoi ne interesăm de gradul de conectare la utilități, respectiv apă, canalizare, gaze, de felul în care arată școlile, sistemul de sănătate etc. Toate acestea vorbesc despre puterea economică a unei zone. Ei bine, județul Călărași nu creează, fie și statistic, impresia că ar fi realizat foarte multe în 30 de ani. Sau în 14 ani de acces la fondurile europene.

• Drumuri. Institutul Național de Statistică ne spune că, la sfârșitul anului 2018, ultimul de raportare integrală, județul dispunea de o rețea rutieră de 1.346 km, din care 104 km autostrăzi, 397 km drumuri naționale, 684 km drumuri județene și 161 km drumuri comunale. 195 km de drumuri (14,48% din total rețea) erau ori sunt din pământ, iar 239 km (17,75%) – din pietriș. Ar rezulta așadar că 400 km, respectiv, 29,71% din șosele, sunt încă nemodernizate. La acestea se adaugă o rețea de 331 km de străzi orășenești, din care modernizate sunt numai 252 km de artere (76,13%).
• Apă potabilă. Aparent, la acest capitol, lucrurile stau extrem de bine. Lungimea totală a rețelei simple de distribuție a apei potabilă este de 1.403,3 km, din care în mediul urban 274,1 km, iar numărul de localități cu rețea de apă în sistem centralizat este de 50, dintr-un total de 55 de unități administrativ-teritoriale (90,90%). Dar, cu privire la mediul urban, în două din cele cinci orașe procentul de racordare a populației la sistemul centralizat de alimentare cu apă este unul minor, respectiv 5% la Fundulea și 4,1% la Budești. Nu se spune care este situația în toate cele 160 de sate arondate comunelor (152 de sate) sau orașelor (8 sate).
• Canalizare. Județul dispune de o rețea de colectare și epurare a apelor uzate de 354 km, repartizată în cinci orașe, dar cu procente de deservire a populației cuprinse între 2,29% în Budești și 64,89% în municipiul Călărași, și 8 comune, rezultând un procent la nivel de județ de 23,63%%.
• Gaze. Sistemul de alimentare cu gaze este prezent în 13 localități (354,4 km de rețea), din care 4 orașe (fără Budești) și 9 comune, procentul la nivel de județ fiind de 23,63%.
• Școli. La acest capitol reținem o singură informație de la sfârșitul anului 2019 a Inspectoratului Școlar Județean: „Numărul total de clădiri în care funcționează unitățile de învățământ din județul Călărași este 351, din care 33 de clădiri necesită reparații, opt clădiri noi sunt aflate în curs de execuție, în 32 de clădiri se execută lucrări de reabilitare, consolidare, extindere, reparații capitale, iar 20 au grupul sanitar în curte.”
• Sănătate. Județul dispune de 5 spitale, cu ambulatorii integrate, 3 dispensare umane, 14 cabinete de medicină generală, 125 cabinete de familie, 82 de cabinete stomatologice, 36 de laboratoare generale, 96 de farmacii, 1.224 de paturi de spital.

Al șaselea cel mai mic PIB din țară

Ca dezvoltare economică, potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, județul Călărași a avut, în 2019, un Produs Intern Brut de 9.666 milioane de lei, ceea ce înseamnă 7,5% din PIB-ul regiunii Sud-Muntenia și 0,9% din PIB-ul național. Față de perioada anterioară, PIB-ul a înregistrat o evoluție de 8,4%, dar între județe, ca valoare absolută, înseamnă al șaselea cel mai mic PIB din România, după judeţul Covasna, Sălaj, Mehedinți, Ialomița și Tulcea. Produsul Intern Brut pe locuitor, exprimat de data aceasta în euro, s-a situat la 7.224 euro, respectiv, 78,32% față de valoarea înregistrată la nivel de regiune (9.223 euro) și 63,74% din PIB-ul/locuitor la nivel național (11.333 euro). PIB-ul /cap de locuitor situează Călărași pe locul 35 în țară, înaintea județelor Botoșani, Neamț, Suceava, Vaslui, Teleorman, Mehedinți și Olt. În ordine, contribuția la PIB revine activităților din servicii și comerț, industrie, tranzacții și agricultură. Vorbind despre sectorul agricol, în Strategia de dezvoltare a județului se arată: „Potențialul natural, economic și uman de care dispune județul face ca agricultura să constituie un sector de bază în economie, aceasta fiind susținută atât de ponderea populației ocupate (peste 50%), cât și de ponderea suprafeței agricole (de 84%) din total suprafață. Pentru Călărași, agricultura – ramură care asigură hrana populației și importante cantități de materii prime pentru industria alimentară și nealimentară – este una dintre cele mai importante resurse ale dezvoltării, cu condiția să devină competitivă în privința calității produselor și nivelului prețurilor.” De altfel, cele mai multe întreprinderi active sunt concentrate în domeniul agriculturii, urmate de cele din următoarele domenii: comerț, industrie, construcții și servicii. Cât privește turismul, deși are deschidere la Dunăre și locuri fascinante (rezervația naturală avifaunistică Iezer-Călărași, ostroavele Ciocănești, Haralambie și Șoimul), un port altădată de referință (Oltenița), situri arheologice și monumente istorice de importanță națională, acesta este aproape inexistent. Cifrele o arată de la sine: 30 de structuri de primire turistică (0,35% din numărul de unități la nivel național); 894 locuri de cazare (0,23% din totalul la nivel național); 22.357 sosiri în structurile de cazare turistică (0,17% din numărul de sosiri la nivel național); 54.664 de înnoptări în structurile de cazare (0,19% din total național.

Maria Bogdan

Proiectul Baylab a fost lansat de către compania Bayer încă din anul 2014. În cadrul acestui proiect, copiii din clasele primare sunt angrenați în experimente distractive care, însă, le permit dobândirea unor cunoștințe complexe despre plante, mediul înconjurător, fenomene naturale. Astfel, pe nebăgate de seamă și cu zâmbetul pe buze dobândesc cunoștințe care altfel ar necesita explicații plicticoase în nesfârșite ore de curs.

În premieră, anul acesta programul va include și cursuri de prim ajutor destinate elevilor din clasele V – VIII. Acestea vor fi ținute de către membrii ai Asociației „Caravana cu medici” și voluntari ai Crucii Roșii, filiala Timiș.

 „În fiecare zi, elevii petrec cel puțin 4 ore la școala – suficient pentru ca graba, neatenția sau amuzamentul să îi pună față în față cu o situație de prim-ajutor. Statisticile ne confirmă această ipoteză: unul din 5 accidente rutiere are loc lângă o școală. Soluția? Pregătirea lor pentru un astfel de context. Inițiativa Baylab este un pas curajos înainte − educația medicală și cursurile de prim ajutor dau copiilor capacitatea de a își învinge teama şi, de ce nu, de a salva viața unui coleg sau a oricărei persoane dragi“, a arătat conf. dr. Mihai Craiu, medic pediatru, fondator al Spitalului virtual pentru copii și partener al programului.

În completare, dr. Mihai Ranete, președintele „Caravanei cu medici” a adăugat: „ne bucurăm să putem fi parte din Baylab și să îi ajutăm pe elevi să ia deciziile corecte, la momentul potrivit!“.

Programul este deschis tuturor elevilor doritori. Înscrierile se pot face pe site-ul proiectului, www.baylab.bayer.ro.

Activitățile se desfășoară după următorul program:

• București: 6-17 mai 2019, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Bld. Mărăști, nr. 59
• Cluj-Napoca: 6-10 mai 2019, la Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Calea Mănăştur, nr. 3-5
• Timișoara: 6-10 mai 2019, la Universitatea de Științe Agricole şi Medicina Veterinară a Banatului Timișoara, Calea Aradului, nr. 119
• Constanța: 13-17 mai 2019, la Universitatea Ovidius, Aleea Universității, nr. 1
• Iași: 13-17 mai 2019, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad, Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 3
• Chișinău: 20-24 mai 2019, la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Str. Mirceşti, nr. 42

Baylab a fost lansat de către Bayer România în anul 2014, cu scopul de a trezi interesul copiilor față de știință și învățare în sens larg. Evenimentul organizat în România şi în Republica Moldova contribuie la atingerea obiectivului asumat de Bayer la nivel global - 1.000.000 de copii interesați de știință până în anul 2020

România avea, în 2017, potrivit Institutului Național de Statistică, 7.047 de unități de învățământ (preșcolar, gimnazial, liceal și universitar): 6.261 sunt proprietate de stat și 786 – proprietate privată. Dintre acestea, 44,5% (3.140) sunt situate în mediul rural. Numărul de unități nu coincide cu cel al clădirilor, dat fiind faptul că o școală cu personalitate juridică are în subordine mai multe structuri, de obicei din învățământul primar (cu clase I-VI). Ca atare, statul sau proprietarii particulari au în grijă mult mai multe spații. Statistica nu oferă date certe sub acest aspect, dar deține o altă evidență, cea a infrastructurii școlare. Așa aflăm că baza materială înseamnă 146.977 săli de clasă (58.478 în mediul rural), 26.526 de laboratoare școlare (5.451 în mediul rural), 4.845 săli de gimnastică (1.914 în mediul rural), 4.863 de ateliere școlare (558 în mediul rural), 5.494 de terenuri de sport (2.336 în mediul rural) și 51 de bazine de înot (3 în mediul rural).

De ce am înșirat aceste cifre? Ca să avem idee despre câți bani ar trebui primăriile sau alte entități ale statului (consilii județene, Guvernul, senatele universitate) să aloce pentru modernizarea, dotarea, întreținerea și funcționarea școlilor. Dacă în cazul orașelor bugetele sunt cât de cât îndestulătoare, în privința comunelor lucrurile stau un pic mai rău, primăriile neavând de cele mai multe ori fonduri pentru a aduce unitățile școlare la un standard decent pentru desfășurarea procesului educațional. Și aici credem noi că este marea provocare a României, să găsească soluții pentru ca școlile din satul românesc să arate ca-n Europa secolului XXI! Adică fără grupuri sanitare în fundul curții, cu imobile racordate la sistemul de apă/canalizare, cu sistem propriu de încălzire, cu clădiri renovate și sigure, cu săli de clase modernizate, mobilier și dotări tehnico-materiale la zi etc. Ei bine, ca să n-o mai lungim, în mediul rural avem multe exemple despre... „așa nu“. Și mai avem fel de fel de promisiuni, planuri, proiecte, programe. Despre programele de investiții în școli vom vorbi astăzi.

Fonduri naționale sau locale

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Guvernul României s-a angajat să livreze bani pentru mii de proiecte, între care și unitățile de învățământ din mediul urban sau rural. Nu vă gândiți însă că un proiect face dintr-o școală o unitate model; sunt intervenții episodice fie la acoperiș sau sistemul de încălzire, fie pentru modernizarea, dotarea sau extinderea unor spații etc. În prima etapă a PNDL s-au încheiat contracte de finanțare pentru 834 de școli (din care, atenție, 540 nu au autorizație de funcționare!), în valoare cumulată de 1,117 miliarde de lei. Până la sfârșitul anului trecut s-au finalizat 384 de proiecte (46,04% din total program) pentru care statul a plătit 350 mil. lei (31,34% din suma estimată). Prin PNDL II au fost depuse proiecte de finanțare pentru 2.198 de unități de învățământ (795 fără autorizație de funcționare), în valoare totală de 3,5 miliarde de lei. Până la 31 decembrie 2018 fusese decontată, în contul lucrărilor executate, suma de 188,61 mil. lei (5,3% din total). Acestor proiecte, despre care ne place să credem că vor fi duse la bun sfârșit în integralitate (să nu avem doar cifre aruncate care să dea bine politic), li se adaugă cele finanțate de la bugetele locale sau bugetele județene. Despre acestea însă nu avem o bază de date; presupunem că sunt de ordinul sutelor, dar tot pentru intervenții punctuale sau întreținere curentă (igienizări).

Fonduri europene

Autoritățile locale au la dispoziție și câteva instrumente financiare pentru a accesa bani europeni pentru infrastructura de educație. Prin Programul Național de Dezvoltare Regională, Submăsura 7.2 – „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – infrastructura educațională și socială“, au fost depuse 444 de proiecte, în sumă de 168, 74 mil. euro. Contracte de finanțare au fost semnate pentru 314 proiecte (70,72%), dar unul singur din toată țara era finalizat la data de 10 ianuarie 2019! Tot în această perioadă sunt în execuție/finalizare alte 104 proiecte transferate prin procedura de tranziție din exercițiul financiar 2007-2013, valoare totală a lucrărilor ridicându-se la 6,1 mil. euro. Prin Programul Operațional Regional, la nivel național au fost depuse, în cadrul Axei prioritare 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale“, proiecte în valoare totală de 5,45 miliarde de lei. Foarte puține dintre contracte au fost semnate până la sfârșitul anului trecut, ceea ce înseamnă că pregătirea documentației și evaluarea sunt proceduri tare migăloase. Avem și o situație la nivelul regiunilor:

– Nord-Vest (1.034 unități de învățământ cu 22.777 săli de clasă): 98 de proiecte depuse și aflate în selecție, cu o valoare nerambursabilă de 855 mil. lei;

– Centru (910 unități de învățământ cu 19.880 săli de clasă): 127 de proiecte depuse și în selecție + 1 contract de finanțare semnat, în valoare cumulată de 739 mil. lei (sumă nerambursabilă);

– Nord-Est (1.100 unități de învățământ cu 26.408 săli de clase): 152 de proiecte depuse, 9 contracte semnate, cu finanțare nerambursabilă de 890,63 mil. lei;

– Sud-Est (867 de unități cu 15.801 săli de clasă): 53 de proiecte depuse, 1 contract semnat, cu o sumă nerambursabilă disponibilă de 495,31 mil. lei;

– Sud Muntenia (1.020 unități de învățământ, cu 18.873 săli de clasă): 90 de proiecte depuse, cu o sumă nerambursabilă de 703 mil. lei;

– București-Ilfov (763 de unități de învățământ cu 14.342 săli de clasă): 72 proiecte depuse,  8 respinse, 1 contract de finanțare semnat, sumă eligibilă la dispoziție – 793,7 mil. lei;

– Sud-Vest Oltenia (731 de unități școlare cu 14.301 săli de clasă): 76 de proiecte în evaluare cu o sumă eligibilă de 444,63 mil. lei;

– Regiunea Vest (622 de unități de învățământ cu 14.595 săli de clasă): sumă alocată – 437 mil. lei, 59 de proiecte depuse, 5 respinse, 6 contractate, valoare solicitată – 527,5 mil. lei.

În loc de concluzii

Dacă în cazul PNDL este vorba despre fonduri naționale, deci n-ar exista musai o limită de timp dincolo de care se taie finanțarea, altfel stau lucrurile în privința fondurilor europene. Exercițiul bugetar european se încheie în 2020 și, indiferent câte derogări s-ar oferi, tot există o vreme când banii se pierd. Și trebuie să admitem că lucrurile se mișcă la noi cam greu și e posibil să întâmpinăm greutăți în sensul în care s-ar putea să primim sancțiuni pentru necheltuirea banilor în termenul agreat.

Maria BOGDAN

Pe lângă interesul acordat fermierilor şi produselor româneşti, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este preocupat şi de consumatorul român.

Noul Program pentru şcoli, un program european pe care România îl va derula din anul şcolar 2017-2018, unifică actualele programe de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli, respectiv de distribuire a laptelui în şcoli, sub aceleaşi reguli şi principii de implementare.

Construit în jurul obiectivelor de sănătate şi educaţie, programul are două componente – distribuţia de fructe, legume, lapte şi produse lactate şi măsuri educative – apreciindu-se că simpla distribuţie a produselor, în absenţa unor măsuri de educaţie, nu este suficientă pentru a imprima un stil de viaţă sănătos.

Programul se adresează tinerilor consumatori din grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, cu alte cuvinte, consumatorului de mâine. Astfel, Programul urmăreşte formarea de obiceiuri alimentare sănătoase bazate pe consumul de produse proaspete şi reapropierea de mediul rural, de sursa produselor consumate.

Pe fondul creşterii îngrijorătoare a fenomenului de obezitate infantilă şi al afecţiunilor de sănătate conexe, alimentaţia sănătoasă şi un stil de viaţă echilibrat sunt două concepte cu care copiii trebuie familiarizaţi încă de la grădiniţă.

Acest program reprezintă un adevărat instrument de promovare a educaţiei pentru sănătate, iar măsurile educative, sub diverse forme, pot contribui la o mai bună conştientizare din partea copiilor despre beneficiile consumului de produse proaspete, despre gustul şi varietatea produselor agricole şi nu în ultimul rând, conectează copiii cu mediul rural, cu originea produselor pe care le consumă.

Astfel, copiii pot vizita ferme, unităţi de procesare a laptelui, expoziţii şi târguri, pot participa la concursuri şi zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte şi produse lactate, se pot implica în activităţi de grădinărit la nivelul şcolii sau pot degusta, ocazional, şi alte produse decât cele distribuite zilnic.

Pentru a acorda fiecărui copil beneficiar al distribuţiei de fructe, legume, lapte şi produse lactate, şansa de a lua parte la cel puţin o măsură dedicată fiecărei componente – fructe şi legume şi lapte şi produse lactate – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale invită organizaţii ale societăţii civile, nutriţionişti, asociaţii ale părinţilor, la o dezbatere despre cum ar putea mediul privat şi societatea civilă să se implice activ într-o implementare eficientă a măsurilor educative ale Programului pentru şcoli.

Organizaţiile şi persoanele interesate sunt rugate să transmită intenţia de a participa la această dezbatere doamnei Irina CREANGĂ şi domnului Vasile DREVE, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Sursa: madr.ro

După prima ediţie a proiectului „10 pentru folclor“, desfăşurată anul trecut în 40 de şcoli din judeţul Suceava, s-au introdus săptămânal 120 de ore opţionale de folclor. Rezultatul aparţine, în egală măsură, artiştilor care au acceptat să susţină „această cauză nobilă fără a avea vreo pretenţie financiară, primarilor, directorilor de şcoli, elevilor şi părinţilor, care, în final, au fost de acord ca în aceste unități de învățământ să existe un opţional de folclor.

Artişti, profesori şi preoţi pledează pentru studierea folclorului

Ediţia a II-a a proiectului, care are ca scop introducerea folclorului ca obiect de studiu opţional în şcolile din judeţul Suceava, s-a desfăşurat anul acesta în luna februarie, prin mai multe evenimente culturale organizate în localităţile rurale. Din echipa de 10 promotori ai introducerii folclorului ca obiect de studiu au făcut parte soliştii de muzică populară Grigore Gherman, Andra Matei, Angelica Flutur, prof. Constantin Irimia, coordonatorul Grupului folcloric „Dor, Leonard Zamă – poliinstrumentist, Costinel Leonte – maestru coregraf al Ansamblului profesionist „Ciprian Porumbescu din Suceava, preotul Iulian Florea, paroh la Biserica „Sf. Dumitru din Suceava, Loredana Ceică (inspector şcolar), Giani Leonte (preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ) şi Mihaela Bârsan (realizator emisiuni folclorice). În demersul lor, cei 10 au avut în vedere cei trei factori decisivi din viaţa fiecărui copil: familia, şcoala şi biserica, din acest an echipei proiectului alăturându-se Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Chiar dacă o parte dintre artiştii care au participat anul trecut la proiect – George Sârbu (dirijor şi folclorist), Constantin Mândrişteanu (instrumentist) şi Alexandru Brădăţan (interpret de muzică populară) – nu s-au mai regăsit pe afişul proiectului, ei sprijină în continuare această iniţiativă şi sunt alături de organizatori.

Toţi au pledat în favoarea acestei cauze prin discursuri, dansuri populare, piese folclorice vocale şi instrumentale pe parcursul a zece întâlniri la care au participat profesori, elevi şi părinţii acestora, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

Biserica susţine introducerea folclorului ca opţional în şcoli

„Ne bucurăm foarte mult că această poveste continuă. Cred că eram şi obligaţi de rezultatele foarte frumoase, pe care nici noi, organizatorii, nu ne-am aşteptat să le obţinem. Am mărit echipa considerabil, chiar dacă este un proiect pe bază de voluntariat, toţi cei care participă neavând nicio pretenţie financiară, inclusiv artiştii.

Din acest an, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor are un rol foarte important în proiect, fiind vizibilă implicarea consilierului economic, părintele Gheorghe Saftiuc, consilierului administrativ Vasile Baltag şi a preotului Iulian Florea, cel care a fost delegat să reprezinte instituţia în proiect. Alături de noi au venit şi interpreţii de muzică populară Andra Matei şi Grigore Gherman, Andra fiind prima suceveancă ce a adus în judeţ trofeul celui mai important Festival de folclor din România, «Maria Tănase», organizat la Craiova, iar Grigore are o educaţie muzicală foarte solidă şi predă canto popular la Bucureşti. Cu ajutorul celor 10 persoane am reuşit să aducem şi artişti din alte zone ale ţării. Angelica Flutrur l-a adus pe bunul prieten şi coleg hunedorean Ovidiu Homorodean, iar Andra Matei a determinat o tânără interpretă foarte îndrăgită din zona Mehedinţului, Olguţa Berbec, să se alăture spectacolelor maraton, adevărate regale de folclor“, ne-a spus Mihaela Bîrsan, iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului.

Artişti renumiţi în echipa „10 pentru folclor“

Întâlnirile au fost cu atât mai importante cu cât în sală s-au aflat şi factorii de decizie de la nivelul Inspectoratului Şcolar şi cei ai localităţilor care au susţinut proiectul „10 pentru folclor“. Majoritatea dintre ei au susţinut introducerea folclorului ca obiect de studiu în şcoli, mai ales că proiectul este susţinut de cei mai cunoscuţi artişti populari din Bucovina.

„Sunt onorată că fac parte din acest proiect, iubesc foarte mult copiii şi abia aştept să mă reîntâlnesc cu ei în fiecare şcoală. Explicăm copiilor, părinţilor şi profesorilor de ce ar trebui să fie implementată ora de folclor în şcoli. Trăim într-o lume modernă, dar nu trebuie să ne uităm rădăcinile. Lucrul acesta ar trebui să-l învăţăm prin studiu şi practică, iar prin muzică îi atragi pe copii spre folclor. Le cântăm, facem hore, jucăm împreună, vrem să le trezim dor pentru aşa ceva. Prin joacă, prin cântec ei învaţă mai mult despre folclor. Este mult mai simplu pentru copii o astfel de modalitate de a le preda folclorul. Folclorul se cultivă de mic, de aceea am mers la şcolile cu clasele I – VIII. Sper să ajungem la cât mai multe şcoli şi folclorul să devină un obiect de studiu important“, ne-a precizat solista de muzică populară Angelica Flutur.

„Eu am terminat Facultatea de Litere, română-spaniolă, iar prin acest proiect sunt un fel de învăţător. Copiii văd în noi un exemplu, iar eu vreau să fiu demnă de acest exemplu şi să le arăt copiilor partea frumoasă a ceea ce fac eu. Folclorul nu înseamnă numai muzică populară, ci şi poveşti, basme, înseamnă şi zicători şi ei trebuie să ştie din toate câte puţin, a adăugat solista Andra Matei.

Grigore Gherman este din Cernăuţi şi s-a stabilit la Bucureşti de 5 ani, unde predă muzică la şcoala actriţei Cristina Stamate. Crede din toată inima că este un proiect de care avea nevoie Bucovina pentru că „aici muzica populară este mult mai curată decât în alte zone, aflându-se pe aceeaşi treaptă cu credinţa, cu omenia. Chiar era nevoie de acest proiect nu pentru că muzica populară este cartea de vizită a neamului nostru, ci pentru că ne reprezintă starea de suflet, ca oameni credincioşi, muncitori. Am îmbinat credinţa cu folclorul, elemente care în ultimii ani au reuşit să unească nordul cu sudul Bucovinei.“

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava sprijină demersul artiştilor

În proiectul «10 pentru folclor» şcoala a fost reprezentată în egală măsură de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, prin inspectorul şcolar general Gheorghe Lazăr şi inspectorul de arte Loredana Ceică, iar Arhiepiscopia Sucevei şi a Rădăuţilor susţine proiectul prin părintele Iulian Florea.

„Ediţia de anul trecut a acestui proiect a avut rezultate foarte bune, 120 de opţionale pentru folclor fiind foarte importante pentru elevii care vor să ducă mai departe tradiţiile poporului român şi ale zonei noastre. «Cusături tradiţionale româneşti», «Obiceiuri şi tradiţii la români», «Tradiţii şi obiceiuri populare în satul meu», «Folclor în sat», «Patrimoniul cultural din Bucovina», «Satul de ieri şi satul de azi», «Tradiţii şi obiceiuri româneşti», «Folclorul, sufletul românului» sunt doar câteva denumiri ale opţionalelor din acest an școlar. Este o gamă variată de denumiri prin care copiii se apropie de folclor prin cusături, prin instrumente muzicale, prin obiceiuri sau meşteşuguri tradiţionale, prin dans şi cântece. Trebuie să ducem mai departe această zestre frumoasă a Bucovinei şi doresc ca în anul şcolar 2017-2018 să avem peste 200 de astfel de opţionale“, ne-a spus inspectorul şcolar general Gheorghe Lazăr.

„Este o onoare şi o bucurie pentru noi să punem suflet în ceea ce numim «10 pentru folclor». Biserica dintotdeauna a fost parte integrantă din spiritualitatea noastră străbună, iar în Bucovina lumea merge la marile sărbători în costum popular. Dacă ne gândim numai la Simion Florea Marian, un folclorist al sfântului altar, un slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor, un reprezentant de seamă al bisericii şi un mare etnograf şi folclorist din ţinutul Bucovinei, această invitaţie reprezintă o onoare pentru biserică“, a adăugat preotul Iulian Florea.

„Dacă nu ar fi folclor, noi ca popor nu am mai exista“

Leonard Zamă, numit şi omul orchestră prin numărul mare de instrumente tradiţionale la care cântă, face parte din echipa care a pus bazele proiectului. „Eu tot timpul am fost aproape de copii pentru că am şi eu elevi şi îi îndrum tot timpul să cânte la instrumentele tradiţionale româneşti. Dacă nu insist eu, care le stăpânesc, altul nu ar putea să o facă. Totul trebuie să pornească de la oameni cunoscători, pentru instrumente populare tradiţio­nale nu avem acele metode analitice de predare şi atunci trebui arătat ochi la ochi, mână la mână cum trebuie manevrat fiecare instrument. Ar fi păcat să nu îi învăţăm pentru că instrumentele tradiţionale mâine, poimâine poate nu le mai întâlnim în România. Venim cu acest proiect şi pentru ca aceste instrumente să fie păstrate şi folosite, să îi îndrumăm pe aceşti copii să prindă dragoste de folclor şi de instrumentele tradiţionale folosite de ţăranul român. Este mai greu să înveţi un instrument tradiţional decât să stăpâneşti bine o melodie cu vocea, de aceea pedagogii, învăţătorii şi părinţii se ocupă mai mult să găsească talentele vocale. Eu apreciez părinţii care investesc într-un copil care iubește muzica şi nu îl obligă să cânte. Folclorul este totul. Dacă nu ar fi folclor, noi ca popor, nu am mai exista“, s-a destăinuit instrumentistul Leonard Zamă

GALERIE FOTO

Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 50-52

Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă“ – Şendriceni

Un fenomen ciudat, dată fiind evoluţia lucrurilor din ţară, este legat de liceele agricole. În ciuda faptului că agricultura dă semne de revigorare, aceste instituţii speciale de învăţământ s-au împuţinat vizibil în ultima vreme. Au apărut marii investitori, s-au implementat din ce în ce mai bine programele de finanţare şi de cofinanţare şi astfel nevoia de specialişti în agricultură a început să se facă din ce în ce mai simţită. Primul pas atunci când vorbim de specialiştii agricoli se întâmplă în liceele de profil. Liceul agricol din Dorohoi – Şendriceni a rămas printre puţinele câteva zeci de licee agricole din ţară. Poate că vechimea şi trecutul demn al acestei instituţii, poate norocul, poate interesul celor care l-au administrat în timp au făcut ca această şcoală să reziste, în ciuda neajunsurilor cu care s-a confruntat şi încă se mai confruntă. Marius Nistor, actualul director al grupului şcolar, ne prezintă situaţia apelând la prezent şi la trecut.

Au început să apară agenţi economici interesaţi de absolvenţii de specialitate

– În ultimii ani au dispărut tot mai multe dintre liceele agricole. Grupul dumneavoastră şcolar are şi o puternică componentă didactică agricolă. Care este menirea unui liceu agricol în contextul actual? Mai avem nevoie de licee agricole?

– Există în prezent agenţi economici care sunt interesaţi în special de mecanici agricoli şi mecanici auto. Noi chiar avem convenţii de colaborare cu ei, în sensul că elevii merg o perioadă de câteva săptămâni şi efectuează practica la ei în fermă. La sfârşitul practicii, elevul are de întocmit un portofoliu cu activitatea pe care a desfăşurat-o în acea fermă.

În general, particularii care au ferme de cultură sau de creşterea animalelor sunt interesaţi de elevi. Şi nu numai pe mecanica agricolă, dar şi pe industria alimentară.

– ...pentru că industria alimentară este încă unul dintre modulele pe care le are Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă“.

– Da, da, suntem foarte bine dotaţi pe mecanică agricolă, mecanică auto şi industrie alimentară, dotări primite prin fostele proiecte FARE.

Un liceu agricol presupune o bază materială aparte

– Referitor la baza materială, dat fiind specificul, un liceu agricol trebuie să deţină şi o serie de dotări corespunzătoare. Unde se situează Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă“ din acest punct de vedere?

– Avem o bază materială foarte bună pe cele trei module amintite, dar nu este completă. Ar mai trebui câte ceva, dar, din păcate, nu mai există un program cum a fost PHARE, care să permită dotarea liceelor cu specific agricol, mecanic sau de industrie alimentară. Prin sursele proprii, noi nu putem cumpăra utilaje, deoarece sunt foarte scumpe.

Referitor la interesul pe care îl stârneşte o unitate de învăţământ mediu cu profil agricol în rândul marilor investitori agricoli, nu putem vorbi deocamdată de aşa ceva. Unele semnale pentru o colaborare, firească la urma-urmei, au venit de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, dar încă nu au început demersurile concrete. Cât despre agenţii economici, aceştia sunt interesaţi, dar numai să culeagă elevul gata format pe băncile şi în baza materială a liceului.

– Într-o vreme, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi se arată interesată de a face un parteneriat cu dumneavoastră. Mai este valabil acest lucru?

– Nu mai este valabil. Cei de la Universitate au fost aici, au discutat, i-au interesat cam câte hectare de pământ avem noi, dar nu s-au oferit să ne ajute cu ceva. Puţină consultanţă ne-au oferit, dar nu ne-ajută cu nimic, suntem şi noi în stare să ne gospodărim singuri!

Vreau să vă spun că, anul trecut, când a avut loc discuţia cu cei de la Iaşi, de la Universitate, liceul nostru avea aproximativ patru miliarde (lei vechi) datorii şi eram într-o situaţie critică. În momentul de faţă, Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă“ – Şendriceni nu mai are datorii către furnizori. În nouă luni am reuşit să achităm toate datoriile.

Avem premisa şi certitudinea că în următoarele zile vom semna un contract de execuţie a unei lucrări de a trage gaz la liceul nostru, atât de necesar pentru încălzire şi pentru cantină.

Întârzierea plăţii pentru naveta copiilor descurajează înscrierea la liceu

– Dacă tot vorbim despre bani, care este aportul statului în menţinerea liceului pe linia de plutire? Vă descurcaţi singuri?

– Noi avem finanţare pe elev. Suma de bani de la stat este în funcţie de numărul de elevi care vin la noi la şcoală. Însă finanţarea aceasta pe elev nu acoperă necesarul cheltuielilor din liceu: o parte dintre cheltuieli le mai acoperim prin veniturile pe care le realizăm prin ferma şcolii. Aceste venituri însă, de la o fermă didactică, sunt mici şi nici Consiliul Local al comunei Şendriceni nu are forţa economică sau fonduri suficiente pentru un liceu cu 1.135 de elevi.

Încă un lucru care afectează nu numai liceele agricole: întârzierea cu care Ministerul Educaţiei plăteşte naveta elevilor. Vreau să vă spun că noi avem, din totalul de 1.135, 75% navetişti. Ei vin de până la 35 km distanţă or, dacă ministerul nu le plăteşte la timp abonamentele, nu le decontează, aceşti elevi rămân acasă: sunt şi câte doi-trei copii din familie şi nu au atâţia bani pentru a plăti naveta. Sunt descurajaţi să mai vină la şcoală. Asta e!

– Aveţi o paletă largă de specializări, care arată tentant. Dincolo de felul în care arată oferta dumneavoastră, care ar fi avantajele concrete pe care le-ar avea elevii şcoliţi aici?

– Depinde ce termină. Pe partea legată de agricultură, când termină cursurile au calificarea de tehnician veterinar. O parte sunt absorbiţi de fermele existente, o altă parte se duc la facultate la Iaşi, la Medicină Veterinară. Din discuţiile pe care le-am avut cu proprietarii de ferme, aceştia sunt interesaţi de oamenii tineri, pe care să îi formeze acolo. Sunt de preferat, aşadar, elevii absolvenţi în locul celor fără instruire. Fermierul aduce un utilaj nou şi îl instruieşte pe elev cap-coadă, după care îl angajează să lucreze pe acea maşină.

În judeţ mai există un liceu cu un profil oarecum asemănător, dar axat pe mecanică. Ar mai fi unul la Nicolae Bălcescu... cam atât pentru Botoşani.

Ideal pentru noi ar fi ca, având aceste domenii de agricultură şi mecanică, ministerul să ajute aceste licee, cu atât mai mult cu cât au mai rămas doar câteva.

– Şi vă ajută?

– Nu ne-a ajutat cu nimic în mod special. Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă“ este un liceu ca celelalte licee, dacă reuşim să supravieţuim bine, dacă nu... 

Un liceu cu o paletă largă de oferte

Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă“ s-a înfiinţat în anul 1919 pe amplasamentul din comuna Şendriceni cumpărat de Ministerul Instrucţiunii Publice. În prezent, şcoala are sediul în localitatea Dorohoi. De la înfiinţare până acum, şcoala a trecut prin mai multe transformări, fiind în primii ani o şcoală normală. Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă“ Şendriceni deserveşte populaţia şcolară din comunele Şendriceni, Hilişeu Horia, Lozna, Dersca, Pomârla, Suharău, Smârdan, Cristineşti, municipiul Dorohoi şi zonele învecinate. Planul de şcolarizare pentru clasa a noua arată în felul următor: tehnician mecanic – 84 de elevi; tehnician calculator – 28 de elevi ; tehnician de prelucrarea lemnului – 28 de elevi; domeniul agricol: o clasă de tehnicieni veterinari; protecţia mediului: tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului – o clasă; industria alimentară: tehnician de industria alimentară – o clasă de 28 de elevi; turism şi alimentaţie – tehnician de gastronomie, o clasă cu 28 elevi; economic – tehnician activităţi economice, o clasă cu 28 de elevi.

Răzvan SCURTU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

Vorbim despre lumea universitară, despre învăţământul românesc în contextul european, ce trebuie făcut pentru pregătirea tinerilor care pornesc în viaţă cu prof. dr. Bogdan Costea de la Universitatea Lancaster din Anglia.

Marile universităţi, bazate pe studiul independent

– Un român la o universitate engleză, cum aşa?

– Da, dar nu sunt singurul, sunt mulţi universitari români prin toată lumea. Universităţile britanice sunt probabil foarte primitoare, dar aşa sunt şi cele americane. Limba e un serviciu făcut universalităţii universităţii dacă vreţi, pentru că limba engleză are această capacitate de a atrage tot felul de talente, de interese şi mai e ceva, universitatea e ea însăşi foarte primitoare. Şi atunci nu contează că eşti român, grec, femeie sau bărbat, creştin, evreu sau musulman. Nu are niciun fel de importanţă, culorile acestea au dispărut. Universitatea e oarbă la diferenţe de acest fel.

– Totuşi, în Anglia este altcumva decât în Franţa, SUA, în Germania?

– Da şi nu, pentru că sunt sisteme pedagogice diferite, activitatea la clasă poate să difere mult. În Anglia sistemul predominant este cel tradiţional de Oxford, Cambridge, bazat pe studiul independent pe care ni-l aducem aminte din evoluţia generaţiilor paşoptiste româneşti în Germania. Bălcescu, Eminescu şi alţii au trecut prin aceeaşi experienţă. Asta însemna aşa: că te duci la universitate şi că studiezi programa cum vrei, dar trebuie să acumulezi un număr de credite. În momentul în care ai strâns un număr de credite nu are importanţă dacă ai studiat biologie, anatomie sau chimie, fizică, matematică, audiezi cursurile pe care le vrei, mergi după profesor. Acest model se mai păstrează în Marea Britanie. Săptămâna este foarte mult încărcată de studiu independent. Deci nu stai 8 ore pe zi la cursuri. În Europa se mai practică asta. O zi încărcată, cu orar încărcat, 5 zile pe săptămână cursuri, ceea ce este mult pentru programul universitar. Aşadar, din punctul de vedere al programului de lucru, sunt diferite.

Pe de altă parte, din punct de vedere intelectual, al vieţii academice, al vieţii de cercetare nu sunt diferite. Lumea academică a devenit foarte unitară pe toate meridianele. Limba, manierele, abordările de argumentaţie, construcţia cercetării şi a proiectelor sunt foarte comune. Oamenii se înţeleg uşor.

– În această ecuaţie a universităţilor cât contează profesorul sau, altfel spus, studentul are ceva de spus în ceea ce i se întâmplă în timpul studiului?

– Da şi nu. Cel mai important cuvânt pe care ar trebui să-l aibă studentul este forma întrebării şi revenirea obsesivă la acele puncte care nu au fost înţelese şi pe care fiecare generaţie le ia de la capăt. Una este să ai voce de student studios şi alta este să ai voce şi pretenţii de student client, ca şi când te-ai duce la magazin şi vrei ca lucrurile să fie într-un anume fel şi ai vrea ca universitatea să te servească. Universitatea nu este un serviciu pentru nimeni, nici pentru profesor, nici pentru student. Ea este casa ştiinţei, unde se menţin şi se păstrează întrebările fundamentale ale condiţiei umane.

– Profesorii români au vreun statut aparte faţă de ceilalţi?

– Nu. Depinde ce generaţie eşti, pentru că cei care am fost educaţi până în 1989 am avut, din punctul acesta de vedere, cât de cât un beneficiu. Pe cât de cenzurată, mutilată a fost educaţia, pe atât de serioasă a fost faţă de ceea ce se întâmplă în prezent. Şi mă gândesc la rezultatele bacalaureatului din ultimii ani. Dacă ai pierdut copilul în perioada 14-18 ani, dacă nu-i captezi atenţia atunci universitatea nu mai poate face absolut nimic. Liceul este perioada esenţială, perioada naturală de întrebări care îşi găseşte o canalizare culturală. La noi învăţământul mediu a fost cel mai eficient în perioada comunistă. Atunci îi dai copilului cultură generală.  Dacă toate sensibilităţile acestei perioade sunt cultivate poţi să te apropii de vârsta de 18 ani cu un om în formare.

Să ne întoarcem la modelul liceal de reformă franceză

– În contextul nostru, ce se întâmplă cu adolescenţii care, iată, sunt un fel de cobai, martori la experienţe care ţin fiecare de ministrul numit politic?

– Cei care fac reformă şi încearcă să găsească soluţii noi pentru probleme aşa-zis noi fac o greşeală imensă. Absolut întâmplător, istoric, suntem beneficiarii a cel puţin un mileniu de educaţie sistematică europeană. Cei care vor să experimenteze cu şcoala uită că vor să inventeze roata. Ştim ce înseamnă şcoală bună, că Europa ne-a învăţat ce suntem, deci nu avem de reinventat nici şcoală, nici probleme noi, nici soluţii noi.

Educaţia nu e în criză numai în România, însă noi ne inventăm prea multe probleme pe care vrem să le rezolvăm cu un sistem. Şcoala nu poate să rezolve toate problemele educaţiei. Ea poate să ocupe copilului 6-7 ore din zi şi le poate ocupa cu ceva, ori cu învăţământ, ori cu socializare. La noi şcoala a avut eficienţă pentru că a fost o şcoală de învăţământ, ţi se cultiva o sensibilitate, culturală. Şcoala nu era un loc de joacă, era o tensiune între seriozitatea studiului şi frivolitatea pauzei. Dar era o tensiune productivă, înţelegeam că şcoala e grea. Şi aşa şi trebuie să fie. Deci nu avem nevoie de reforme, avem nevoie de o reîntoarcere la modelul foarte bine cunoscut, modelul liceal de reformă franceză, dacă vreţi, învăţământul de cultură generală care a dus la productivitatea culturală a Europei.

– Domnule profesor, există la tânărul care se apropie de absolvirea liceului o obsesie aproape maladivă pentru studiile în străinătate. Este justificată această dorinţă sau, altfel spus, vor face faţă aceşti copii în lume?

– Da, orice tânăr poate face faţă exigenţelor universitare. Dacă deprinderea de a învăţa este formată, poţi să vii de oriunde şi să faci faţă. De tinerii români cu care am lucrat direct sunt tare mândru. Au fost serioşi, aplicaţi, copii educaţi, dar cu trei flori nu se face primăvară. Din păcate, 75% dintre cei care dau bacalaureatul, nu mai vorbesc de cei care nu îl trec, aceia sunt un eşec. Dar nu este numai vina lor. Este şi un eşec al familiei, al societăţii, dar mai ales al şcolii pentru că nu ştie ce vrea. Copiii fac faţă dacă li se oferă educaţie, reprezintă un receptor destul de fertil. Societatea comercială a fost mult mai abilă – dacă am înlocui şcoala cu reclama ne-am da seama cât de eficace şi cât de uşor şi profund se poate ajunge la conştiinţa unui copil. Dar asta o fac mult mai bine reclamele, jocurile şi monstruozităţile la care sunt expuşi. Societatea comercială ştie să ajungă la sufletul copilului, şcoala nu.

– Totuşi, lumea pare să fie interesată de ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc, dar tot ce se face ţine de organizare, nu de conţinutul programei şi parcă ţine de un experiment, dumneavoastră unde credeţi că se greşeşte?

– Problema nu e de formă, ci de conţinut. E adevărat că procesul pedagogic trebuie structurat pe o perioadă de 12 ani, de la 6 la 18, astfel încât să fie şi organic, dar să răspundă şi nevoilor etapelor de vârstă prin care trece copilul. Ar trebui discutat în schimb conţinutul, ce, cât şi cum reuşim să aducem copilul de la 6 la 18 ani nu doar alfabetizat şi capabil să înţeleagă ce se întâmplă în prezent, ci şi echipat cu o înţelegere a procesului de devenire culturală căreia îi aparţine.

Gheorghe Verman
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013

Comisia Europeană (CE) a lansat luni o consultare publică privind două programe referitoare la asigurarea de produsele lactate şi de legume copiilor în şcoli, informează un comunicat dat publicităţii la Bruxelles.

Consultarea are drept scop analiza impactului celor două programe şi modalităţile în care acestea ar evolua, în ceea ce priveşte alegerea produselor oferite copiilor şi respectiv susţinerea procesului educaţional.

În anul şcolar 2010-2011, 25 de milioane de copii din Uniunea Europeană (UE) au beneficiat de cele două programe, fiind distribuite 43.000 de tone de fructe şi legume şi 300.000 de tone de lapte şi produse lactate. În prezent, 24 de state membre UE participă la programul de distribuţie a fructelor în şcoli, cu excepţia Finlandei, Suediei şi a Marii Britanii şi toate ţările UE, cu excepţia Greciei, sunt angrenate în programul privind asigurarea laptelui.

'Rezultatele ambelor programe sunt pozitive, atât în ceea ce priveşte efectele asupra sănătăţii, cât şi a educării copiilor privind producţia de fructe sezonieră. De aceea încercăm să identificăm opţiunile care să ne permită să ameliorăm şi în continuare eficienţa celor două programe', a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

Consultarea publică declanşată luni va dura până la 22 aprilie 2013, informează executivul comunitar.

Sursa AGERPRES

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 49/2012 privind încurajarea consumului de fructe proaspete în şcoli şi care prevede totodată includerea clasei pregătitoare, pe lângă clasele I-VIII, în acest program.

Potrivit textului ordonanţei, începând cu anul şcolar 2012-2013, fructele proaspete distribuite elevilor, perioada şi frecvenţa distribuţiei, limita valorii zilnice pe elev, precum şi fondurile necesare programului se stabilesc şi se actualizează anual, prin HG, în funcţie de evoluţia preţurilor.

Sumele aferente programului se suportă din bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor Capitalei.

''Pentru aplicarea prevederilor ordonanţei se acordă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru bugetele locale, avându-se în vedere sumele aprobate prin hotărâre de Guvern. Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată rămase neutilizate la sfârşitul exerciţiului bugetar se regularizează cu bugetul din care au fost acordate. (...) Începând cu anul şcolar 2012-2013, de prevederile ordonanţei beneficiază şi elevii din clasa pregătitoare'', se arată în documentul citat.

În expunerea de motive a proiectului de lege se precizează că există o similaritate între programul ''Laptele şi cornul'' şi programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, motiv pentru care se impune extinderea grupului de beneficiari şi pentru acest din urmă program.

''Prin programul 'Laptele şi cornul' se acordă produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de patru ore. Acest mecanism de implementare ar trebui aplicat şi în cazul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli pentru a maximiza eficienţa implementării'', se menţionează în expunerea de motive.

Proiectul de lege a fost aprobat cu 41 de voturi pentru, două voturi împotrivă şi o abţinere.

Legea are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.

Sursa AGERPRES