Crescătorii de oi și capre se confruntă cu mari probleme în găsirea celor dispuși să se angajeze ca ciobani. Proprietarii de animale nu mai găsesc personal, chiar dacă le dau 3.000 de lei în mână. Ciobanii cu experiență au plecat în străinătate pe un salariu mult mai mare și condiții mai bune. Care sunt motivele și cum văd fermierii lipsa forței de muncă din acest sector aflați în articolul de mai jos.

În ultima perioadă, tot mai mulți proprietari ai turmelor de animale fac eforturi mari pentru găsirea unui cioban serios, care să aibă grijă de o turmă de animale, în schimbul unei locuințe cu condiții foarte bune și a unui salariu decent. Cert este că o astfel de meserie este pe cale de dispariție, de la condițiile vitrege de muncă invocate de ciobănași, până la un salariu de subzistență, fără o carte de muncă. Toate acestea îi fac pe mulți să aleagă drumul străinătății.

Ciobănia e pe ducă... Oaia are 100 de secrete

„Care sunt ciobani și au oile lor ori sunt la oi de ani mulți“, este de părere Ioan Suciu, un crescător de ovine din Făgăraș, Brașov.

„Există cei care merg la oi câte o lună, două, trei. Nu sunt ciobani decât foarte puțini, o fac de forță majoră, nu de plăcere, pentru un ban sau o sticlă de rachiu. Din urmă nu mai vine nimeni care practică această meserie; puțini tineri se mai îndreaptă către oierit. Când nu or mai fi aceștia, care mai știu din trecut despre oi, s-a dus ciobănia! Oi vor fi, dar în garduri nepăzite! Și mulți dintre proprietarii de oi nu au habar de animale, ce să învețe ciobanii de la ei? Sunt destui cu oi care nu știu să mulgă, tundă, curețe, sau să păzească o oaie! Se uită la o oaie ca curca-n lemne! Oaia are 100 de secrete și nu are cine să le mai învețe.“

Pe cont propriu...

Realitatea este că o parte dintre proprietari preferă să facă totul în familie, să se descurce pe cont propriu, spun că este mult mai rentabil. De această părere este și Natalya Miksha, din Timișoara.

„Să ai cioban înseamnă să fii sluga lui, să stai după el să dea la animale apă, să le ducă la păscut, nu să le țină la umbră, să-i gătești și să-i plătești o grămadă de bani. Eu singură îmi îngrijesc cele 400-500 capre, eu le mulg, eu le pasc, eu fac brânza. Doar vara este nevoie de ajutor la muls și atât. Acum instalăm gard electric și voi fi o doamnă, o să am timp și de odihnă la prânz, și de casă, și de copii. Nu costă gardul electric cât costă ciobanul pe o singură lună, doar nervi consumați cu ei. De exemplu, aparatul de muls de 6 posturi costă sub 5.000 lei. Trebuie angajați 1-2 oameni din sat care au familie, casă, să vină negreșit la muls, de 2 ori pe zi, împreună cu unul din proprietari, și în rest program lejer, rânduială lângă stână.“

De cealaltă parte, proprietarii turmelor se plâng că ciobanii pleacă după câteva zile de muncă pentru că viața la stână e grea. Unii stau doar până văd primii bani. Cu această situație se confruntă și Simon Marian Biba, din Gura Siriului, Brașov. Cu toate că oferă un salariu de 3.000 de lei/lună, acesta ne mărturisește că ciobanii fug de fermele de capre în favoarea celor de ovine.

„Este extrem de greu! Aproape imposibil! Foarte greu se găsește un cioban, am 100 de capre, ofer un salariu de peste 3.000 de lei și tot nu găsesc om bun. Păi de aceea nu găsesc eu oameni, că stau unii pe 1.500 lei pe lună la 400 de oi, munciți până nu mai puteți, la 100 de capre vă e frică, vă mănâncă caprele? Eu am curajul să dau și banii înainte, dar să fie om capabil“, mărturisește crescătorul.

Fără o pensie, este greu la bătrânețe!

Greu nu le-ar fi dacă ar fi plătiți mai bine sau să li se facă o carte de muncă, este de părere Marian Marian din Romina, Caraș-Severin.

„Să beneficieze și ei de o pensie, că majoritatea ciobanilor la bătrânețe ajung bolnavi din cauza statului prin ploaie, vânt etc. și, fără o pensie, este greu.“

Cu subvenția din ziua de astăzi, toți spun că se numesc crescători. Dar, dacă vrei să crești oi, trebuie să cunoști meserie de cioban, este de părere Petru Niță din Boroaia, Suceava.

„Cei care au avut ciobani au în continuare, cei care nu au, nici nu o să aibă pentru că ciobanii nu mai sunt ce erau odată, care mai sunt își văd de treaba lor, acolo unde sunt, nu umblă din târlă în târlă. Crescătorii le promit marea și sarea și, când își cer drepturile, îi bat sau le dau bani mult mai puțini. Mulți ciobănași au pățit așa, au ales să nu mai meargă la oi și au plecat în străinătate, că trebuie să trăiască cumva. În plus, au rămas și cam puțini.“

Doar o experiență turistică?

Fie că rămân în țară, fie că merg în străinătate, ciobanii ar putea oferi și o experiență turistică. România, alături de alte 8 țări, cere ca obiceiul transhumanței să fie înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanității. Astfel, oamenii ar putea călători odată cu turmele, ar vizita stâne și ar putea afla mai multe despre meșteșugul oierilor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Din fermă-n fermă, așa am ajuns la stâna tinerei Casiana Liteanu din satul Podișu, comuna Bălțați, județul Iași, o fermă de 600 de oi, rasa Rovasi, exemplare cu o producție superioară de lapte față de alte rase. Tânăra ieșeancă este a patra generație a familiei și a mizat pe acest sector, iar printre obiective se numără tehnologizarea fermei, motiv pentru care urmează studiile de agricultură la Iași.

La început e necesară o investiție de 30.000 euro

„Ferma noastră este situată în satul Podișu din comuna Bălțați, județul Iași. Totul a început în anul 2005, atunci când, după câteva plecări în străinătate ale tatălui meu, acesta a decis să rămână în țară și să continue ceea ce a văzut la părinții lui, adică creșterea de ovine. Am început de la un efectiv de 10 capete, iar în prezent avem în fermă 600 de oi, rasa Rovasi, ce se adaptează foarte bine la condițiile din țara noastră. În fiecare an, la începutul lunii septembrie, începem monta dirijată, iar stabulația o începem în luna decembrie. Majoritatea furajelor le procurăm de pe terenul propriu, acesta însemnând: lucernă, fân și porumb. Rația pe care le-o oferim este alcătuită din boabe de grâu, porumb, soia, ovăz și orz“, ne spune ieșeanca.

Pentru a porni un mic business în zootehnie, astfel încât să scoți și profit este nevoie de peste 30.000 €, ne mărturisește Casiana. „Nu cred că aș putea spune exact cât ar costa o astfel de investiție, având în vedere faptul că noi am crescut treptat, dar pentru a porni un mic business, cu speranța că vei reuși să scoți profit, este nevoie de peste 30.000 €. În ultimul timp, rar mai mergem în piețe, în timp ne-am format clienți, iar majoritatea aleg să cumpere direct de acasă sau facem noi livrări la domiciliu. În prezent, facem doar caș și urdă. Mieii îi vindem în două etape, atât sacrificați în perioada Paștelui, cât și la tir.“

„Mulți crescători de ovine își pierd din elan atunci când încep obstacolele!“

Majoritatea crescătorilor încep această afacere cu gândul doar la profit, dar ajung în 2-3 ani să falimenteze, este de părere Casiana. „Ca un sfat pentru cei care doresc să investească într-o astfel de fermă, trebuie să se gândească că nu este atât de ușor, având în vedere că la animale nu ai timp liber, nu ai Paște sau Crăciun; pentru a scoate profit trebuie să fii implicat 100%. Mulți își pierd din elan atunci când încep obstacolele. Îmi doresc ca pe viitor să extind o fermă mult mai tehnologizată, având în vedere că principala problemă cu care ne confruntăm este resursa umană. După cum știm cu toții că anul acesta a fost unul critic din punctul de vedere al roadelor, din cauza secetei, mulți dintre fermieri au decis să renunțe la animale, ducându-le la abatoare ca urmare a lipsei de furaje, iar din această cauză pe viitor prețul va crește atât la produse, cât și la animale. Ca tânăr în acest domeniu îmi place ceea ce fac, vacanțele le petrec la fermă, alături de părinți, ajutând la toate treburile pe care le avem, la adunat de furaje, baloți, dar și la livrarea produselor. Am ales acest domeniu pentru că a devenit o tradiție în familia noastră, eu fiind a patra generație ce dorește să ducă mai departe această afacere“, încheie tânăra ieșeancă, Casiana Liteanu din satul Podișu, comuna Bălțați.

Cum a apărut rasa Rovasi?

În România, creșterea oilor pentru lapte a reprezentat dintotdeauna o activitate de bază. Pentru a veni în sprijinul crescătorilor, unitățile de cercetare din domeniul creșterii ovinelor, respectiv Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas Constanța și Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuiei – Bacău, au elaborat și implementat un program de formare a unor rase noi de ovine, mai productive și adaptate condițiilor geoclimatice din țara noastră, proces la care au fost utilizate ca rase specializare Friza din Germania și Awassi din Israel.

„Astfel, la ICDCOC Palas-Constanța, prin încrucișarea oilor Merinos de Palas cu berbeci Awassi și Friză s-a format Rasa de lapte Palas care a fost omologată în anul 2010, iar la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuieni – Bacău, prin încrucișarea genitorilor de rasă Awassi cu rasa locală Țigaia din varietatea ruginie s-a obținut un nou tip de ovine, denumit Rovasi, omologat ca nouă creație biologică la finele anului 2021. Începând cu anul 2007, activitatea mea de cercetare a fost axată pe coordonarea activităților de finalizare a procesului de formare și evaluarea genetică a noi rase de ovine“, a specificat prof. univ. dr. Constantin Pascal, cadru didactic la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din Iași.

La sfârșitul anului trecut, Agenția Națională de Zootehnie a omologat o nouă rasă de ovine denumită Rovasi, performantă pentru producția de lapte, creată pe parcursul a 40 de ani la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor de la Săcuieni – Bacău. Rasa Rovasi

s-a format într-un areal populat de rase tradiționale românești – Țurcană și Țigaie cu varietățile lor albă, neagră, ruginie, bălă şi bucălaie şi metişii acestora. Noua rasă de ovine se diferențiază prin caracteristici distincte față de alte populații locale de oi, fiind însă asemănătoare fenotipic cu majoritatea raselor la formarea cărora a participat rasa Awassi. Procesul formării rasei a început în anul 1982, când în cadrul staţiunii de la Secuieni-Bacău au fost aduși berbeci genitori de rasă Awassi, din Israel.

Caracteristici morfologice

• Constituția este fină sau fină spre robustă, formatul corporal dolicomorf spre mezomorf, iar aplomburile sunt corecte.
• Capul are dimensiuni mijlocii, profilul drept la oi, ușor arcuit la berbeci și acoperit un păr (jar) maroniu. Gâtul are dimensiuni medii și este bine prins de trunchi.
• Trunchiul este lung, potrivit de larg și adânc, iar crupa este ușor teșită. Picioarele sunt acoperite tot cu un jar de culoare maronie.
• Cojocul de lână este format din fibre albe, semigroase, asociate în șuvițe de lână împâlsite. Producția de lână la oi se încadrează între 2,8-3,2 kg, iar la berbeci între 3,5 și 4 kg.
• Ugerul are mameloane de lungime medie, fiind globulos, specific raselor specializate pentru lapte.
• Coada de formă triunghiulară este specifică, fiind largă la bază și are un depozit de grăsime.

Greutate superioară Ţigăii

În cazul oilor adulte Rovasi greutatea vie medie determinată pe 870 femele din nucleul de reproducție a fost de 60,66 kg, iar la berbecii de reproducție de 95,45 kg. Ambele valori sunt semnificativ mai mari cu 23% față de cele determinate la efectivul de oi și berbeci de rasă Țigaie. Mioarele aveau la momentul trecerii la turma de bază o greutate medie de 49,81 kg, reprezentând peste 75% din greutatea oilor adulte.

Spor bun de creştere la miei

La mieii în perioada de alăptare s-au înregistrat sporuri medii zilnice de creștere de peste 250 g/zi/cap, prin care se confirmă că rasa Rovasi are aptitudini bune și pentru producția de carne. Intensitatea mare de creștere a mieilor oferă posibilitatea înțărcării timpurii, mărind astfel intervalul în care oile mame sunt supuse procesului de muls.

Producţie superioară de lapte

Producția de lapte a reprezentat principalul obiectiv al formării și al selecției. Pe baza datelor obținute în urma aplicării controlului performanțelor pentru cantitatea de lapte s-a constatat că la oile de rasă Rovasi producția medie de lapte a fost de 169,67 kg, mai mare cu 35,89% față de cea obținută de la oile de rasă Ţigaie (108,77 kg), întreținute în aceleași condiții.

Prin calităţile ei, Rovasi este de acum o rasă autohtonă excepțională, creație a cercetătorilor români. Noua rasă este bine adaptată la condițiile de mediu mai aspre din zona de creștere și furnizează producții superioare de lapte, apropiate de cele ale raselor specializate. Este foarte rezistentă la temperaturile ridicate din timpul verii.

Beatrice Alexandra MODIGA

O etapă importantă în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie implementarea unor măsuri specifice în domeniul reproducţei acestei specii, măsuri care să genereze obţinerea unui indice de natalitate ridicat, pentru a se asigura înlocuirea animalelor valorificate, reformate sau moarte, precum şi creşterea numerică a efectivului.

Activitatea de reproducţie la ovine se desfăşoară în campanii organizate, sub supravegherea medicului veterinar, şi impune crescătorilor de ovine respectarea unor obligaţii, în consens cu normele zootehnice şi sanitare-veterinare cu referire la:

• Obligativitatea ca toate ovinele din exploataţie să fie identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
• Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 saptămâni înainte de montă pentru ca acestea să se refacă fizic şi să fie aduse în condiţii optime de reproducţie;
• Îmbunătățirea alimentației cu sortimente de furaje bogate în proteine şi vitamine, care să asigure oilor o stare bună de întreţinere;
• Asigurarea permanentă cu sare bulgări şi apă la discreţie;
• Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoștințelor tehnologice şi de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor;
• Efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin :
  • examenul clinic privind starea de sănătate a întregului efectiv;
  • reformarea şi eliminarea din lotul pentru reproducţie a ovinelor îmbătrânite, neproductive sau cu afecţiuni cronice;
  • sacrificarea ovinelor reformă, cu excepţia celor destinate consumului familiar, este admisă numai în abatoarele autorizate;
  • ovinele destinate sacrificării trebuie să fie crotaliate şi însoţite de documentul de mişcare şi certificat de sănătate pentru lanțul alimentar;
  • vaccinarea anticărbunoasă la efectivele care nu au fost imunizate în campania de vaccinare;
  • efectuarea tratamentelor antiparazitare externe, prin îmbăieri generale şi pentru paraziții interni în funcţie de rezultatul examenului de laborator emis după afluirea probelor de fecale recoltate.
  • tratamentele antiparazitare se efectuează cu cel puțin două săptămâni înainte de introducerea berbecilor pentru montă.

Atenție! Nu se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea paraziților interni după introducerea berbecilor în turmele cu ovine, stabilite pentru montă, deoarece se pot produce avorturi embrionare la femelele la care monta a fost fecundă.

Pentru berbecii folosiți la montă se recomandă respectarea următoarele reguli:

• efectuarea bonitării privind caracterele de rasă, origine, parametrii corporali, aptitudini etc.;
• achiziţionarea berbecilor de reproducţie numai în baza documentului de mişcare şi a documentului care să ateste starea de sănătate a acestora;
• hrana administrată zilnic, în această perioadă, berbecilor să fie echilibrată nutritiv, aditivată cu suplimente vitamino-minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale (ovăz, porumb).
• efectuarea examenului clinic, prelevarea de probe pentru supravegherea prin examen de laborator privind Brucella Melitensis şi genotipizarea pentru Scrapie, conform programului stabilit de DSVSA judeţeană;
• izolarea, castrarea şi eliminarea din efectiv obligatoriu a berbecilor seropozitivi sau diagnosticaţi clinic cu orhiepididimită, pentru prevenirea transmiterii acestor boli.
• În perioada montei este recomandat păşunatul numai pe răcoare, dimineaţa cât mai devreme şi seara târziu (în funcţie de temperatura mediului ambiant).

Pentru monta naturală se repartizează 20-30 de oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 de oi pentru un berbec adult, iar folosirea la montă a berbecilor se face prin rotaţie, asigurându-se, după 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

Crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar pentru consultanţă şi sprijin de specialitate, să permită monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate, precum şi efectuarea acţiunilor sanitare veterinare menţionate.

Dr. Ioan Viorel Penţea – Secretar al Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Ionuț Dragoș Zaharia din Zlatna, județul Alba, este un tânăr care în urmă cu 8 ani a mizat pe rasa Țurcană Brează, cunoscută drept regină a munților noștri Carpați. Cu toate că are un efectiv destul mic, în jur de 130 de capete, acestea sunt atent selectate. În primii doi ani a reușit să-și amortizeze cheltuielile, iar în următorii doi ani a reușit să fie pe plus. Spune totuși că fără pasiune nu crede că ar fi ajuns în punctul în care să aibă exemplare cu genetică bună. Un exemplar în ferma de la Zlatna ajunge să coste chiar și 5.000 de lei.

Rasa cea mai bună de lapte

În anul 2014, Ionuț a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură, specializarea Silvicultură, apoi s-a angajat ca inginer silvic, iar cu toți banii pe care i-a strâns și-a achiziționat primele oi. „Pasiunea vine de la bunicul meu care a fost un iubitor, un împătimit al oilor din rasa Țurcană Oacheșă. După ce am absolvit facultatea, am început să achiziționez cele mai frumoase oi de la mine din zonă, aceeași rasă, și am ajuns la un număr de 190 de exemplare, femele și berbeci. Am mers la expoziții organizate prin diferite zone ale țării, inclusiv în Hațeg, Petroșani și am început să îndrăgesc Țurcana Brează.“

Țurcana Brează are talia cea mai mare, de aceea este și regina munților noștri Carpați, specifică crescătorul. „Am început să îmi cumpăr cei mai frumoși berbeci, de la cei mai renumiți crescători, cu genetică bună, și am început să vând oile pe care le aveam inițial și să achiziționez oi din rasa Țurcana Brează. De 4 ani țin această rasă, în primul an am ținut în paralel atât exemplare din Țurcană Oacheșă, cât și exemplare din Țurcana Brează și am putut să fac o comparație. Mieii de la Țurcana Brează creșteau mult mai bine, erau mult mai mari la naștere, aveau un ritm de creștere accelerat deoarece mamele lor aveau mai mult lapte. O femelă din această rasă ajunge la peste 1 litru de lapte la o mulsoare și se mulge de două ori pe zi. Se obțin peste doi litri de lapte/ zi/exemplar originar. Talia acestor oi este cea mai mare dintre țurcanele noastre, respectiv cele patru varietăți.“

Un exemplar poate ajunge la maturitate chiar și la peste 130 kg

Berbecii din această rasă ajung să aibă chiar și peste 130 kg la maturitate.

„Satisfacția mea este foarte mare în legătura cu această rasă, nu aș schimba-o pentru nimic în lume cu o altă rasă străină. Bunicul meu ar fi mândru să vadă la ce efectiv am ajuns. Berbecii din această rasă pe care eu îi dețin au peste 130 kg la maturitate, îi țin un an sau doi și apoi îi vând pentru a evita consangvinizarea. Efectivul de la care am pornit a fost de 15 țurcane și am ajuns în prezent la 130 de exemplare din această rasă, femele și masculi. Față de celelalte rase, Țurcana Brează este mai pretențioasă, nu se pretează pentru creșterea în turmă mare deoarece are nevoie de hrană multă și de calitate, de aceea în zona Hațegului sunt mulți crescători care au un efectiv mic. Pe viitor nu voi mări efectivul, dar îl mai selectez astfel încât exemplarele să aibă aceeași mărime, aproximativ aceeași înălțime, lungime, construcție, aceeași frumusețe, coarnele frumoase, iar acest lucru este posibil doar din berbeci valoroși“, adaugă Ionuț Dragoș Zaharia, crescător din Zlatna, județul Alba.

Cei care doresc să investească într-o astfel de fermă trebuie să aibă în vedere faptul că sunt și costuri. „Trebuie o construcție adecvată, trebuie asigurate furaje de calitate, respectiv fân, lucernă, porumb, orzoaică, floarea-soarelui. Eu le dau 1,8 kg de furaje pe cap de oaie/zi. Laptele, după ce vindem mieii, în perioada Paștelui, îl ducem la centrele de colectare, primim 5,4 lei/litru, un preț destul de bun.“

Prețul unui berbec este de 5.000 de lei

În următorii 5 sau 10 ani, crescătorul din Zlatna spune că nu va miza pe un efectiv mai mare, ci poate chiar pe unul mai mic, dar va avea cu siguranță exemplare atent selectate.

„Îmi doresc ca tineretul să ajungă peste nivelul părinților în ceea ce privește producția de lapte, mărimea, dar și frumusețe. Pe viitor îmi doresc să ajung la o selecție cât mai bună a rasei, respectiv la niște exemplare, așa cum zicea bunicul meu, pe care să nu le mai aibă nimeni. Sunt cheltuieli, dar satisfacția e pe măsură. Animalele cu genetică bună, frumoase, asigură și un venit, dar nu din prima. În primii doi ani am reușit să-mi amortizez cheltuielile, iar în următorii doi am reușit să fiu pe plus. Ce-i drept, am fost ajutat și de subvenție. Sperăm ca pe viitor să fie din ce în ce mai bine. Majoritatea berbecuților i-am vândut de prăsilă, iar mieluțele cele mai frumoase le-am oprit în fermă pentru a întineri efectivul. De exemplu, am vândut un berbec cu 5.000 de lei“, încheie Ionuț Dragoș Zaharia, tânăr crescător de oi Țurcana Brează din Zlatna, județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

Să fii crescător de animale în România reprezintă un act de curaj. Preţul furajelor în continuă creştere, lipsa forţei de muncă şi lipsa sprijinului din partea statului, seceta din ultima vreme i-au făcut pe mulţi crescători să-şi reducă efectivele. În acest context, doar cca 60 de capete pe fermă ar fi un efectiv rezonabil în raport cu cheltuielile actuale, spun oierii.

Să te apuci de zootehnie, adică să o iei de la zero, dacă nu ai moştenit o fermă şi pasiune din familie pentru animale este nebunie curată. Cele mai multe ferme de animale sunt cu tradiţie în familii şi au până în 100 de exemplare în cazul ovinelor. Așa cum vi le prezentăm și noi în materialul de mai jos.

Regină a stânei de la Hunedoara

Tânără, frumoasă şi pasionată de creşterea oilor, băcița Andreea Nan, în vârstă de 28 de ani, este o adevărată regină a stânei de la Hunedoara. Ştie să lucreze laolaltă cu ciobanii, la muls, la strângerea fânului ori la prepararea celor mai gustoase bucate.

Ciobăniţa luminează viaţa aspră de la stână, ducând pe mai departe tradiţiile ancestrale ale unei străvechi ocupaţii.

„Am 60 de oi! De mic copil am crescut printre animale, mereu am avut drag de oi, am început de la trei mieluțe și un berbecuț prin 2017, rasa Țurcană, o rasă rezistentă la noi în zonă, bună de lapte. Primăvara, vara, toamna, merg pe pășune cu ele, iarna le dau mâncare pe săivan. Anul acesta, de exemplu, am investit aproximativ 10.000 lei în saivan, tratamente aplicate și cereale achiziționate. Este o perioadă destul de grea pentru noi, crescătorii. Momentan rămânem la stadiul actual, nu am avea profit, ținând cont de vremuri. Sfat pentru tineri: „Să le fie dragi oile, să le placă munca, să aibă multă răbdare! Pe viitor aș vrea totuși să pot să accesa fonduri europene pentru achiziționarea de utilaje agricole, iar în următorii 5-10 ani aș vrea să ajung la un efectiv mai mare de 400, de oi, și să-mi deschid un magazin cu produse“, mărturisește băcița Andreea Nan din Hunedoara.

Momârlanca, frumoasa ciobăniță din Valea Jiului

Pe Valea Jiului, în apropiere de orașul Petroșani, își duce traiul o comunitate restrânsă, bogată în tradiții și obiceiuri. Ținutul momârlanilor este unul dintre cele mai spectaculoase și deosebite locuri de pe meleagurile românești, un loc uitat de lume care păstrează tradiții străvechi ce datează încă din vremea dacilor. Mândri gospodari, momârlanii s-au ocupat de când se știu cu creșterea animalelor și cu agricultura. Vladislav Larisa, o tânără de 23 de ani din Valea Jiului, județul Hunedoara, care are de asemenea un efectiv restrâns de oi, ne spunea: „Sunt și eu o fată de momârlan crescută printre oi de mică; am primit în dar de la bunicul o mieluță și un berbecuț ca să reușesc în câțiva ani să-mi măresc turma de oi și să duc tradiția familiei mai departe, iar de câțiva ani împreună cu soțul am reușit să facem o turmă frumoasă de 60 de oi, rasa Țurcană Brează, care este foarte rezistentă la noi în zonă. Oile au o producție bună de lapte, dar și un aspect frumos.“

În luna mai oile ciobăniței ies la munte și mai coboară abia în august, la stână, iar de la prima zăpadă până în martie stau pe saivan, în stabulație, unde primesc furajarea necesară pentru creșterea frumoasă a mieilor, dar și pentru a se menține pe ele însăși. „O astfel de investiție nu necesită în totalitate doar sume de bani, necesită și drag de animale și timp în primul rând pentru a le procura hrana necesară pe timpul iernii, fân, lucernă, porumb ș.a. Pot spune că am investit destui bani în ele, furaje cumpărate, tratamente când a fost nevoie, iar pentru noi anul acesta este destul de greu. Celor care vor să se apuce de oierit în ziua de azi le spun că fără drag de animal nu poți face nimic. Pe viitor, peste câțiva ani clar, vom crește numărul acestora la câteva sute, dacă se va putea.“

Breaza de Petroșani valorează între 3.000 până la 30.000 lei

Am ajuns și la Lolos Lucian, un crescător de oi din comuna Girbou, județul Sălaj, care și acesta a redus efectivul de animale din cauza lipsei forței de muncă din zonă, dar și a resurselor furajere.

„Am început de la 15 oi; ulterior am adunat 250 de oi, dar mi-a murit tatăl și, neavând cu cine lucra și ține ferma, am vândut 200 oi și am rămas cu 50. Ca rasă am ales Breaza de Petroșani deoarece sunt oi mai blânde și foarte bune de lapte, chiar azi una grăbită o fătat. Furajarea animalelor o fac cu fân și porumb; fânul îl cosesc eu, iar porumbul îl cumpăr deoarece aici este o zonă de deal, chiar munte. O astfel de investiție este costisitoare, căci toate s-au scumpit, berbecii sunt foarte scumpi, oile la fel, un astfel de exemplar costă între 3.000 și 30.000 lei.“

Crescătorul sălăjean spune că produsele le valorifică cum poate, iar mieii îi dă la samsari, care dau un preț de mizerie pe ei. „Laptele, cât de cât, anul acesta a fost plătit cu 5,2 lei/litru. Brânză și caș facem doar pentru familie și apropiați. Despre lână nu putem spune decât că e bătaie de joc pentru noi, nu are nicio valoare. Ca sfat pentru cei care vor să investească în ferme de oi aș zice așa: dacă aveți pasiune și drag de oi puteți rezista în acest sector, dacă nu, e foarte greu. Văd această fermă peste 5 sau 10 ani cu mai multe capete de oi, dacă voi fi sănătos și dacă vor fi alte vremuri“, specifică crescătorul.

Beatrice Alexandra MODIGA

SC Urabial Comp SRL din Ciuleni, județul Cluj, este o societate care are principal domeniu de activitate creșterea ovinelor și caprinelor și al cărei unic asociat este Composesoratul Urbarial Ciuleni. Composesoratele sunt niște forme de asociere a pădurilor și pășunilor în devălmășie, iar scopul lor este de a administra aceste proprietăți, ne spune ing. în protecția mediului Nicoară Bogdan Adrian, administrator și manager în cadrul unei companii multinaționale, dar care are și un efectiv de 160 oi din rasa Țurcană, varietatea Bălă.

Inițial s-a vrut o fermă de bovine Angus

„Am pornit activitatea în 2016, în primul rând din dorința de a valorifica pășunea composesoratului, care cuprinde cca. 60 ha. Până la finalul anului 2014 aici a fost izlazul satului Ciuleni, dar  animalele fiind din ce în ce mai puține pășunea nu a mai fost folosită. La început am cochetat cu ideea de a achiziționa vaci Angus, dar vizitând mai multe ferme de vaci din această rasă am constatat că toate articolele în care se prezintă cât de ușor se cresc aceste animale de carne este doar marketing. Atunci am decis că activitatea de creștere a oilor se pliază cel mai bine pe nevoile noastre. Astfel, am achiziționat de la un cioban din sat 160 de oi cu miei pe care le-am dat în grija unui alt fermier pe care l-am angajat, iar acesta gestiona toată activitatea. După o evaluare făcută la un an de activitate am constatat că nu este ceea ce ne dorim și astfel ne-am decis să ne despărțim de acest fermier și să organizăm singuri toată activitatea. A urmat o perioadă în care am lucrat cu diferiți ciobani până când am găsit pe cineva cu care să putem lucra. Numărul maxim de animale l-am avut în 2019, când aveam 220 de oi mame, dar din cauza mai multor factori a trebuit să restrângem activitatea. Acum suntem din nou la aproximativ 160 de oi-mame și avem ca și obiectiv creșterea numărului acestora“, ne spune crescătorul clujean.

Berbeci și oi mame, cu valoare genetică ridicată

Rasa pe care se axează familia Nicoară este Țurcană, varietatea Bălă. „Nu putem să avem un număr foarte mare de animale din cauza spațiilor limitate de care dispunem momentan și am considerat că această lipsă de volum trebuie suplinită de calitate, dar și pentru a aduce o plusvaloare activității. Astfel, de aproximativ 4 ani am început să investim în berbeci și oi mame, cu valoare genetică ridicată. Această politică a ajutat și la uniformizarea turmei, dar și la creșterea performanțelor obținute, având o creștere anuală continuă a mediei de kilograme a mieilor la vânzare. Bineînțeles că mai avem încă de lucru deoarece se mai observă în turmă genele primelor animale achiziționate, dar considerăm că suntem pe drumul cel bun“, adaugă administratorul fermei.

În ceea ce privește furajarea, clujeanul spune că în perioada primăvară-vară-toamnă oile sunt pe pășune, doar toamna suplimentează rația cu porumb și doar la nevoie. Iarna furajează animalele cu fânul cumpărat de la oamenii din sat. „Acesta este un alt scop al acestui proiect, stimularea economiei satului prin crearea lanțului de aprovizionare cu furaje a fermei. Pe lângă fân, pe timp de iarnă le mai dăm și porumb. Ca rație furajeră, noi calculăm undeva la 14 baloți (cca. 20 kg/balot) de fân pe an și între 80 și 100 kg de porumb per animal. La toate acestea se mai adaugă ovăz, sare minerală și melasă.“

Investiții pe măsură

O astfel de investiție costă în funcție de obiectivele pe care le ai, specifică bărbatul. „Noi am început în 2016, cu o investiție de 350 lei/oaia cu miel, iar astăzi costul începe, în funcție de exemplar, de la 4-500 de lei, dar poate sări cu ușurință peste 1.000 de lei/bucată. Depinde foarte mult de rasa pe care o ai și de performanțe. De exemplu, noi deținem în momentul de față tineret de prăsilă pentru care dacă ni s-ar oferi 1.500 de lei/bucată nu l-am vinde. La costul animalului se mai adaugă costul de întreținere anuală, care este undeva la 500 lei/bucată.“

În momentul de față familia Nicoară produce strict miei pe care îi vinde diferiților colaboratori angro. „În principal, vindem masculi deoarece aproape toate femelele care corespund standardelor noastre le oprim pentru îmbunătățirea genetică continuă a efectivului pe care îl avem. Producția de lapte am oprit-o acum 2 ani din cauza faptului că nu putem produce o cantitate destul de mare, astfel încât procesatorii să ne asigure transport pentru laptele crud, iar în momentul de față producem lapte doar pentru consum propriu. Lâna o vindem pe bani de nimic, cât să nu o aruncăm.“

Lâna ar putea fi resursa viitorului!

Despre problema lânii clujeanul crede că este un subiect de viitor, în condițiile economiei globale. „Totuși, deținem printre cele mai mari efective de oi din Europa, care produc o lână de o înaltă valoare și cu caracteristici deosebite. Din păcate, se observă lipsa de implicare a statului în aceste domenii și absența unor politici coerente care să ofere soluții reale fermierilor. Toate țările dezvoltate oferă subvenții pentru sectoarele deficitare, unde se pot oferi locuri noi de muncă, se pot produce materiale eco-friendly și în sectoarele care nu au fost dezvoltate suficient. Este păcat ca o resursă ce poate oferi atâtea posibilități să ardă an de an pe toate dealurile.“

În viitor se vrea o fermă de reproducție, cu o înaltă valoare genetică

Planul familiei Nicoară este transformarea acestei ferme într-o fermă de reproducție, care să ofere exemplare cu o înaltă valoare genetică. „Bineînțeles, în paralel avem în plan și o creștere a volumelor, pentru a mări plaja de selecție. Sfatul meu pentru cei care vor să se îndrepte spre acest sector este să aibă un scop clar definit și să fie consecvenți pentru că nu este o afacere care oferă venituri de pe o zi pe alta. Poate fi transformată în ceva sustenabil doar dacă ai o politică clară și reală bazată exact pe posibilitățile materiale pe care le ai și pe condițiile climatice și de sol“, încheie Nicoară Bogdan Adrian, administratorul SC Urbarial Comp SRL.

Beatrice Alexandra MODIGA

Din dragoste pentru pământ și animale, Teodor Cojocariu, un tânăr de 21 de ani din comuna Corlăteni, județul Botoșani, duce mai departe tradiția familiei, respectiv o mică fermă cu ajutorul căreia realizează produse naturale din lapte provenit de la oi și capre.

Baza furajeră proprie scade din cheltuieli

Tânărul crescător are în ferma sa 200 de oi din rasa Friza germană. Pentru o mai bună adaptare la condițiile meteorologice din țara noastră aceasta a fost încrucișată cu rasa Lacaune. Rasa Friza este în top în ceea ce privește producția de lapte, iar berbecii Lacaune vin cu avantajul unei talii mai mari. Cele 100 de capre din ferma de la Corlăteni sunt din rasa Saanen, încrucișate cu Alba de Banat.

„Am păstrat această tradiție de la bunicii mei, care erau crescători de ovine. O astfel de investiție, mai ales în momentul de față, este foarte costisitoare dacă nu ai o temelie solidă în spate. Este foarte greu să te apuci de zootehnie dacă nu ai propria bază furajeră pentru a putea scădea din cheltuieli. Noi avem teren agricol pe care cultivăm porumb, floarea-soarelui, soia și lucernă. Este o muncă dificilă, dar lipsa forței de muncă este principala problemă“, ne spune tânărul.

Pe timpul verii animalele merg la pășunat, iar la venirea iernii intră în stabulație închisă. „Pe timpul iernii le hrănim cu porumb siloz de cea mai bună calitate, fân, lucernă și urluială din porumb și grâu. Oile se mulg din februarie, de când fată mieii, și până le înțărcăm în decembrie“, adaugă tânărul botoșănean.

Rețelele de socializare, piață de desfacere

Distribuția produselor are loc, în principal, în piața din Dorohoi, dar pandemia din 2020 l-a forțat pe interlocutorul nostru să găsească o alternativă de a-și distribui produsele „Am postat mai multe anunțuri pe rețelele de socializare prin care ne-am prezentat ferma și am anunțat că livrăm produsele la domiciliu în Dorohoi și Botoșani. Lumea a fost interesată de acest lucru și am avut astfel unde să ne distribuim produsele. Ulterior ne-am gândit să creăm o pagină de Facebook pentru ca oamenii să ne găsească ușor. Așa a luat naștere «Produse Tradiționale Corlăteni», pagină pe care în viitor o vom completa cu alte preparate tradiționale. Pentru moment producem caș proaspăt de oi și capre, urdă dulce și, de asemenea, avem și brânză la sare“, încheie Teodor Cojocariu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Comuna Crasna din județul Gorj este locul în care s-a dezvoltat una dintre cele mai mari crescătorii de oi din România. Aceasta este deținută de familia Cherciu, o familie modernă în care tânăra Valeria a preluat conducerea și face din ferma de oi un loc de suflet în care s-au adunat dragostea de animale, tradiția și spiritul antreprenorial. Mezina familiei ne spune întreaga poveste a fermei gorjene.

Parcursul de la 5 la 1.800 de oi

Totul a început în anul 2005 cu 5 oi și s-a transformat într-o afacere de familie cu cca 1.800 de oi din rasa tradițională Țurcană.

„Am terminat Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului în Agricultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București. Momentan activez în domeniul public de stat din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Gorj. Împreună cu tatăl meu, Ion Cherciu, și sora mea, Ionela Cherciu, care este inginer zootehnist deținem în comuna Crasna, județul Gorj, o fermă de ovine cu două adăposturi prevăzute cu instalație solară fotovoltaică, instalație alimentare cu apă prin foraj, buncăre pentru cereale, jgheaburi și anexe pentru depozitat furaje“, ne spune tânăra.

Valeria își aduce aminte că atunci când bunicul din partea mamei, cioban din tată-n fiu, s-a mutat la ei acasă tatăl său, din dorința de a-l ține ocupat și de a nu mai pleca cioban pe la alți crescători de animale, i-a cumpărat 5 oi pe care să le îngrijească.

„Tatăl meu se ocupa atunci cu apicultura și avea în jur de 300 de familii de albine. Nu se gândea să înceapă vreo afacere cu oi. Ulterior, datorită moșului a îndrăgit ovinele și așa am ajuns la stadiul de acum. Rasa pe care o deținem este Țurcană, cea mai veche și cunoscută rasă de ovine din România. Rasa, denumită și «Regina Munților», este stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă și oferă producții mixte, lapte, carne și lână. Toate acestea au făcut-o să fie foarte populară în satele românești“, adaugă Valeria.

Profitul este asigurat și de exportul mieilor spre țările arabe

Ferma din Crasna este una modernă, de aceea până în momentul de față investiția în această afacere este de cca 250.000 de euro. Profitul este asigurat și de exportul mieilor către țările arabe, specifică Valeria Cherciu. „Producerea cărnii de ovine se realizează prin îngrășarea tuturor categoriilor, dar ponderea cea mai mare o deține tineretul. Astfel, mieii stau pe stabulație până în momentul în care sunt pregătiți pentru export. În furajarea oilor se folosesc fânuri, grosiere, suculente, porumb, masă verde. Se asigură sare sub formă de bulgări pentru lins și apă la discreție. O mică parte din cantitatea de furaj provine de pe terenurile noastre de pe care obținem o producție de 2.000 de baloți de lucernă și 10.000 de baloți de fânețe. Pentru asigurarea hranei necesare oilor pe timp de iarnă procurăm de la diverși întreprinzători și cantități mari de porumb.

În România nu se valorifică lâna, de aceea majoritatea ciobanilor îi dau foc. Din nefericire, guvernanții nu au acordat suficientă atenție producției de lână. Deși s-a inițiat un program național de colectare a lânii la centrele de colectare prin care se subvenționa prețul de achiziție cu un euro per kilogram în 2018, respectiv 2 euro în 2019, programul a fost sistat și am ajuns tot în punctul de a o arde sau de a o vinde pe nimic unui singur centru de colectare din Sibiu.“

Pe viitor ar putea deveni o unitate integrată

Celor care vor să pornească pe acest drum Valeria le spune că o astfel de fermă se înființează și întreține greu, iar munca în acest sector de activitate este dificilă. 

„Dacă nu există pasiune și plăcere în ceea ce vrei să dezvolți totul este o pierdere de vreme, de bani și nu obții rezultate. În cazul nostru, pe lângă microbul pasiunii care curge prin venele tatălui meu, avem și dorința de a evolua și mai mult.“

Familia Cherciu își dorește o fermă occidentală, modernă, care să fie construită la cele mai înalte standarde europene. Pe viitor își doresc ca aceasta să fie completată de un abator, un centru pentru colectare și îngrășare la capacitate mare și tehnologizare.

„Din cauza deficitului mare de personal în acest domeniu dorim să pregătim viitoarea forță de muncă pentru a folosi utilaje tehnologice agricole moderne care pot fi folosite de un personal restrâns, chiar și doar de familie. România are un potențial agricol uriaș, însă este puțin pus în valoare din cauza lipsei de politici coerente. Sunt antreprenori care transformă această îndeletnicire veche într-una modernă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Vulpășești, comuna Sagna, din județul Neamț, se află una dintre cele mai performante ferme de creștere și exploatare a ovinelor din rasa Țurcană din județ, iar la cârma ei este un tânăr inginer zootehnist. Nicu Crăciun și fiul său, Sergiu, îngrijesc împreună un efectiv total de cca 1.400 de capete.

„Este nevoie de infuzie de capital și de cunoaștere științifică“

Sergiu Crăciun are 24 de ani și a absolvit Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, iar în prezent este masterand în cadrul Specializării Managementul producțiilor animale. Tânărul a adus noutăți tehnologice în fermă și ca urmare au apărut și rezultatele îmbucurătoare, respectiv fătări gemelare, creșteri mai bune în greutate, cu un spor mediu zilnic de 330-340 grame. Acesta ne-a împărtășit în discuția avută unele aspecte tehnologice importante, aplicate în fermă.

„Bunicul a avut o fermă de ovine, iar tatăl meu a început să muncească alături de el după ce a absolvit cursurile unui liceu de silvicultură la Câmpulung Moldovenesc. Tata a continuat această activitate, iar eu, după ce am terminat tot un liceu cu profil silvic, am preferat să mă întorc acasă. Ulterior, am absolvit Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, iar acum sunt masterand în același domeniu“, spune tânărul nemțean.

La fel ca tatăl său, Sergiu Crăciun este convins de faptul că, pentru a asigura sporirea producțiilor și a eficienței economice, nu sunt suficiente doar seriozitatea fermierilor și dragostea acestora față de animale. „Este nevoie de infuzie de capital, de cunoaștere științifică și de un mediu politico-economic prielnic în care măsurile de susținere a activității să fie conforme cu o anumită strategie statală și la un nivel potrivit pentru fermieri.“

Noutăți tehnologice în furajare și ameliorare

Prin modificarea rației furajere a ovinelor, spune fermierul, a reușit să crească cu peste 50% sporul zilnic al greutății animalelor și a ajuns la nivelul de 330-340 g spor zilnic/ cap. În completare, spune că tot prin furajare a determinat o creștere de până la 130% a prolificității oilor, în acest an.

În cadrul fermei de la Sagna, cei doi crescători nemțeni desfășoară și activități de ameliorare la ovinele pentru lapte. La inițiativa lui Sergiu, pe un eșantion de oi Țurcană au fost începute ameliorări cu berbeci din rasa Assaf cu scopul de a urmări efectele atât asupra producțiilor de lapte, cât și a celor de carne. „Pot spune că fondurile obținute au fost de mare ajutor și de aceea voi încerca să atrag sume noi pentru procesarea laptelui, dar sper ca pe viitor birocrația să nu mai fie atât de mare. Oricum, sunt hotărât să rămân în țară și să mă ocup de creșterea oilor, de aceea voi continua să încerc să atrag finanțări. Astfel, voi avea șansa de a aplica toate cunoștințele dobândite la facultate“, mărturiseşte Sergiu Crăciun.

Beatrice Alexandra MODIGA

În perioada 30 aprilie – 1 mai a avut loc la Botoșani cel mai mare târg agricol din Regiunea Moldovei, organizat de Moldoovis și Stațiunea de Cercetare Popăuți. Ediția a XIV-a a Târgului Expozițional de Ovine și Pielicele Karakul, Taurine și Produse Tradiționale a început cu deschiderea oficială a muzeului „Karakul de Botoșani“ din cadrul Stațiunii de Cercetare Popăuți. Evenimentul a reunit cei mai importanți fermieri, producători, procesatori și crescători de animale din județul Botoșani.

Karakul, cea mai veche rasă din lume

Profesori universitari, cercetători, reprezentanți ai Academiei de Științe Agricole și Silvice, directori de instituții din domeniul agricol și fermieri din județul Botoșani au venit pentru a asista la deschiderea unui muzeu unic. După tăierea panglicii, Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți, a făcut o prezentare a muzeului și le-a vorbit celor prezenți despre varietățile de culoare care au fost omologate și care urmează a fi omologate, le-a arătat obiectele folosite în urmă cu zeci de ani în cercetare și le-a prezentat unele produse realizate din pielicele.

„Nu se plătește nicio taxă la intrarea în muzeu pentru că noi ne dorim ca această rasă să fie cunoscută la nivel regional, național și european. Îmi doresc ca acest muzeu să fie într-un circuit turistic, avem chiar și un ghid care va prezenta toată istoria rasei Karakul de Botoșani și a activității de cercetare“, a specificat Ionică Nechifor. Karakul este considerată a fi cea mai veche rasă la nivel mondial, aceasta fiind descoperită în anii 1400 înainte de Hristos.

„Începând cu anul 1880 rasa Karakul depășește granițele locului de formare și consolidare și ajunge în Rusia, Ucraina și Basarabia. În 1902 ajunge în Germania, în 1907 în Namibia, în 1911 în Austria. În 1910 ajunge în România prin eforturile depuse de specialiștii de la vremea respectivă“, a mai adăugat Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de la Popăuți.

După vizitarea muzeului a avut loc un workshop despre dezvoltarea agriculturii și, în special, a sectorului zootehnic la care au fost prezenți și Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR), Florinel Bîrcă, directorul Agenției Naționale pentru Zootehnie, și reprezentanții Academiei de Științe Agricole și Silvice. Au fost organizate și o demonstrație de tuns oile, o paradă a berbecilor din rasa Karakul de Botoșani, precum și o prezentare de utilaje agricole de ultimă generație.

O rasă cu șase varietăți de culoare, unică în lume

Directorul stațiunii a ținut să precizeze că rasa Karakul de Botoșani este o creație a Stațiunii de Cercetare Popăuți și are șase varietăți de culoare. „Nu există în lume o altă rasă cu atâtea culori, eu unul nu știu. Este o rasă unică la nivelul mondial atât ca paletă de culori, cât și în ceea ce privește însușirile sale calitative.“

Un moment special a fost concursul berbecilor de rasă în cadrul căruia câștigătorii primelor locuri au primit câte un sac de furaje și suma de 250 de lei. Premiul al III-lea l-a primit Ion Agafiței din județul Vaslui, premiul al II-lea a ajuns la SC AgroFruct Iași, iar premiul I la Nechifor Ionela Claudia.

Grădinaru Romică din Darabani, județul Botoșani, a fost cel care a susținut „cursul de tuns oi“ pentru cei curioși, activitate cu care se ocupă de aproape 16 ani în Spania.

„Avem în județul Botoșani 16.000 de oi pe care le tundem“, ne mărturisește tânărul. „Eu am lucrat în Spania, iar acolo lâna tunsă de la o oaie costă în jur de trei euro. Ulterior lâna ajungea în China. La noi se mai folosește ca izolație pe stâne, dar cea mai mare parte se aruncă. Prețul tunsului unei oi costă în jur de 8 lei.“ Aparatul de tuns este compus dintr-o mașină de tuns cu furtun, mai spune botoșăneanul, care ne-a și arătat cum se tunde o oaie. „Se prinde oaia, cu o mână o ținem, prima dată tundem pieptul, apoi picioarele din spate și șoldurile și coada. Imediat după ce tundem capul, tundem gâtul. În județul nostru nu există nicio stație unde să se depoziteze lâna sau vreun centru de colectare. Pentru că fermierii nu pot vinde lâna, o aruncă. În ceea ce privește cantitatea de lână obținută de la o oaie, aceasta diferă de la animal la animal și variază între 2 și 2,5 kg. Dacă oaia este mai mare se obțin și 3 kg“, încheie Romică Grădinaru.

• „La târg am avut o zi a dezbaterilor pe teme agricole cu fermieri din regiunea Moldovei la care au răspuns demnitarii invitați. Agricultura contează, este o prioritate a județului Botoșani și prin urmare putem observa câtă lume se află aici datorită interesului pe care-l reprezintă agricultura și fermierii noștri. Mă înclin în fața fermierilor pentru efortul pe care l-au făcut“ – Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți-Botoșani.

• „Sprijinirea crescătorilor de animale este și va rămâne o prioritate pentru Ministerul Agriculturii. Cunoaștem bine cât de mari sunt provocările cărora trebuie să le faceți față în acest context complicat. Spun acest lucru pentru că în anul acesta Asociațiile Crescătorilor de Ovine au înțeles dificultățile cu care se confruntă alte sectoare din cauza prețurilor mari la energie și au fost de acord ca sprijinul Covid-19 să fie oferit cu precădere sectoarelor de creștere a bovinelor, suinelor și păsărilor. Este un gest de solidaritate“ – Lucian Trufin, senator și vicepreședinte la Comisia pe Agricultură.

Beatrice Alexandra MODIGA

Federația Oierilor de Munte din România intenționează să propună ca transhumanța să intre în patrimoniul mondial UNESCO. Eugen Gonțea, președintele Federației, ne-a declarat că intenționează să înceapă demersurile pentru ca oieritul tradițional să fie recunoscut ca parte a patrimoniului cultural și etnografic universal.

Transhumanța și păstoritul tradițional se mai practică încă la acest început de secol XXI. Am urmărit acest obicei străvechi al oierilor care a inspirat Miorița, dar și Baltagul lui Sadoveanu, dintr-o justificată curiozitate de reporter. M-am aflat alături de o familie de oieri din județul Alba în trei anotimpuri, de la plecarea în transhumanță, primăvara, apoi spre vârfurile Munților Șureanu, unde turmele au stat toată vara și înapoi, acasă, la început de toamnă...

Miez de primăvară la poalele Munţilor Şureanu. În Purcăreţi, sat de ciobani, astăzi este o zi importantă. Bărbaţii pleacă cu oile la munte, în transhumanţă. Mâine cătunul va fi aproape pustiu. Rămân acasă doar copiii cei mici, bătrânii şi femeile mai puţin vrednice care nu se încumetă să-şi petreacă vara în munţi.

De la ora şase dimineaţa în ograda lui Gheoghe Cândea este agitaţie mare. Toată lumea s-a trezit în zori. Se mulg oile, care peste un ceas trebuie să plece. Astăzi vor urca doar 20 de kilometri, până pe vârful Recea. Aici turmele vor rămâne până la începutul lunii iunie, apoi vor ajunge tot mai sus, pe Măgura Șureanului.   

Se pregătesc desagii cu merinde şi lucrurile trebuincioase pentru şederea cea lungă de peste vară. Câţiva vecini au plecat imediat după răsăritul soarelui. Drumul e lung şi greu....

Mulsul oilor s-a isprăvit. Se strecoară laptele, turma este pregătită de drum. Gheorghe nu va merge cu oile. Va pleca cu tractorul încărcat cu merindele care, pe vremuri, erau duse cu măgarii sau cu caii. Va scuti şi porcii de drumul anevoios spre munte și îi va lua în tractor.

Turmele ciobanilor de la Purcăreţi au plecat. Deseară vor ajunge sus, la Recea. Un drum greu, pe potecile înglodate de ploile care curg mocăneşte de câteva zile, în ţinutul mocanilor.

Sus, pe vârful Recea, au sosit primele turme de la Purcăreţi şi din satele vecine. Cu timpul aici, la 1.300 de metri, s-a ridicat un adevărat sat. Fiecare cioban şi-a adus cele de trebuinţă. Este a doua lor casă. Oile lui Gheorghe Cândea nu au ajuns încă. Le aşteaptă toată familia care s-a strâns în căsuţa de pe munte.

Mihai este unul dintre cei şapte copii ai lui Gheorghe. Are 13 ani. Ca toţi ceilalţi elevi din Purcăreţi a terminat şcoala pe 15 mai şi o va începe după ce se va întoarce acasă, pe 1 octombrie. Îi place aici și va păzi sterpele până la toamnă. „Vreau să mă fac cioban, ca tata...“, zice copilul cu hotărâre, mângâind un câine blănos de la stână. Creșterea oilor este o moștenire de generații în familie.

Tatăl lui Gheorghe, Aurel Cândea, a fost și el cioban din tată în fiu. A prins  vremuri mai bune, dar şi mai grele prin Munţii Sureanu sau, mai departe, pe culmile Făgăraşului. „Pe vremuri mergeam câte două trei-zile până să ne așezăm stâna, ajungeam până departe, spre Banat. Duceam și câte douăzeci de kilograme în spate...Acu’ au cam dispărut ciobanii adevărați...“, își aduce aminte nea Ion.

Transhumanţa nu le sperie pe nevestele mocanilor. Băciţa Anuţa Cândea, soţia lui Ion, va avea grijă ca pe timpul verii la stână să nu lipsească nimic şi toate să se întâmple aşa cum sunt regulile din vechime pentru că ciobanii din Purcăreţi urmează același ritual, de sute de ani. Dar acum pe vârful Recea au apărut şi semnele veacului XXI. Maşinile de teren, tractoarele şi panourile solare.

La Recea negurile se ridică spre zarea plumburie. Peste trei săptămâni şi turmele vor ajunge mai aproape pe vârful Măgurii Șureanului. Mai aproape de cer...

La Măgura, spre piscurile munților, turmele vor rămâne până la toamnă. Chiar în miez de vară vremea este câinoasă și rece. Băieții lui Gheorghe Cândea sunt plecați cu sterpele la pășune. La stână a rămas doar Anuța, băcița, care pregătește prânzul. „Mulg oile, vacile, fac brânza, fac mâncare, curățenie, tot ce trebuie...“, zice bunica băieților care s-au întos uzi, obosiți și înfrigurați de la pășune. Mezinul Ionică abia a împlinit 10 ani și a uitat de jocurile copilăriei. „Nu prea avem timp să ne jucăm, avem treabă, ne sculăm, ne spălăm, mâncăm, mergem cu animalele și apoi vine noaptea“, spune Ionică despre programul aproape milităresc de la stână.

Se apropie seara. Oile au intrat în strungă și rumegă nepăsătoare. Un cățel se încălzește pe cenușa caldă unde a fost pregătită mâncarea. Negurile groase se ridică peste Măgură, semn că va ploua și mâine. Copiii s-au dus la culcare. Mâine o vor lua de la capăt. Aici, la stână, toate zilele sunt la fel, de sute de ani....

Mijloc de septembrie. Turmele lui Gheorghe Cândea s-au întors acasă, dar treaba nu s-a sfârșit. Se adună fânul de pe câmp, copiii se duc la școală. Au început școala cu două săptămâni mai târziu decât ceilalți pentru că abia au coborât de la munte. Acum Gheorghe își poate face socotelile. „Nu a fost un an chiar atât de rău, au fost alții mai răi ca ăsta, dar au fost și mai buni, pot să spun că sunt destul de mulțumit...“ Baciul Aurel, cel care a umblat pe jos mii de kilometri în transhumanță cu oile, crede că „acum trăim vremuri ciudate, dispar obiceiurile cele vechi, nu mai găsești ciobani, toate-s pe dos!“

Încet, încet se duc toți ciobanii care umblau cu turmele până pe streașina Carpaților, care se luptau cu urșii și cu lupii și care doineau strașnic din frunză ori din caval. „Se duc toți“, zice baciul Aurel, „așa cum se duce Soarele spre apus...“

Vasile Braic

Mihai Baștea, un tânăr de 26 de ani din localitatea Rânzești, județul Vaslui, a ales să inoveze afacerea familiei, mai exact ferma Baștina, unde există un efectiv de 500 de ovine, prin realizarea unui flux de creștere semiintensivă a rasei de carne Île-de-France. Vasluianul a început prin încrucișările Île-de-France cu berbeci de Merinos de Palas. Crescătorul a făcut apoi selecție din oile cu prolificitate mare și a mers mai mult pe obținerea de Île-de-France, rasă pură.

„Am realizat tot ce mi-am dorit într-un an“

Mihai este absolvent al Facultății de Zootehnie din Iași (noua Facultate de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare), promoția 2017. După ce a finalizat studiile de licență, acesta a decis să continue și cu un master în Ameliorarea animalelor, iar apoi s-a angajat departe, la Constanța, în cadrul unei Asociații de Control al Performanțelor Proprii, mai exact la Asociația Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, ne povestește tânărul.

„Am fost responsabil de COP, dar am făcut și muncă de controlor, muncă de birou, am văzut ce înseamnă să lucrezi și în acest domeniu, o muncă foarte plăcută și recomand tinerilor care termină facultăți de profil, de zootehnie, să urmeze pașii către această meserie de controlor, nu neapărat în sectorul ovin. După aproximativ 4 ani în acest domeniu, cu toate că mi-a plăcut și îmi place meseria de controlor și de registru genealogic, dar mai ales orașul Constanța, am decis să mă întorc acasă și împreună cu familia să fac zootehnie, să adunăm un ban. Iată că a trecut mai bine de un an și am construit tot ceea ce mi-am dorit. Ce vedeți aici este ferma întregii familii, mai exact a trei familii: a mea, a fratelui și a tatălui meu care coordonează tot.“

Scopul încrucișărilor, obținerea unei rase pure

Efectivul de animale la ora actuală în ferma de la Rânzești este de cca. 500 de capete, iar munca de oierit de aici a fost predată din generație în generație, adaugă crescătorul vasluian.

„Bunicul meu a fost cioban, străbunicul meu tot cioban, iar noi, mai nou, ne numim fermieri, crescători de ovine. Tatăl meu spune că a moștenit de la bunicul meu o singură oaie, iar de la acea oaie a început să le multiplice și așa am ajuns aici la efectivul acesta, care a trecut prin mai multe schimbări. Nu am pornit de la început cu rasa Île-de-France, am avut mai multe rase, precum Merinos de Palas; la un moment dat am avut și berbeci Karakul. La acel moment se cerea producție de lapte și se oferea minimisul pentru lapte. Începând cu anul 2010 am început încrucișările rasei Île-de-France și după acești ani de muncă aspirăm către o rasă pură. Mai avem și metiși pentru că am pornit de la rasa Merinos de Palas și am făcut o încrucișare de absorbție ca să obținem în timp exemplare pure. Am văzut că există pe piață cerere de carne, plus că era un produs mai ușor de obținut prin comparație cu laptele. Pentru producția de lapte ai nevoie de oameni și infrastructură, dar în cazul producției de carne este suficient să ai trei fătări în doi ani și să vinzi mielul. Suntem o fermă axată pe producția de carne și rasa aceasta este căutată, de aceea vindem tot. Nu rămânem cu produși nevânduți, toată producția pleacă la export, nu ne facem probleme că nu avem unde vinde mieii.“

„Am renunțat la producția de lapte din cauza lipsei forței de muncă“

Studiile în acest domeniu au avut o influență dinainte ca Mihai să înceapă efectiv facultatea fiindcă și tatăl său a finalizat studiile la această facultate. Acum, dobândind tot mai multe informații, în ferma familiei se vorbește de tehnologizare, de genetică, mai spune acesta.

„Am dobândit cunoștințe despre cum să crești mai bine rasa, am învățat despre nutriție sau cum se spunea pe scurt când am început facultatea: rasă, masă, casă. Tot ce ține de aceste aspecte am învățat aici, cu toate că unele lucruri le știam sau le vedeam în jurul meu, dar nu mi le explicam înainte de a ajunge acolo. Așa am reușit să înțeleg tot procesul și viziunea asupra lucrurilor.

În prezent, îmi pot explica de ce unui animal îi trebuie oferită o anumită cantitate de mâncare, un anumit spațiu, ventilație, lumină etc. Dacă ne uităm la saivanele vechi vedem că erau mult mai întunecate, cu gemulețe mai mici. Pe partea de genetică mi-am dat seama că producția de carne este una ce poate fi valorificată. Am trecut și prin producția de lapte, dar am renunțat din cauza deficitului de oameni din sector. Acum eu și familia putem ține tot efectivul singuri pentru că dispunem de tehnologie. După cum puteți vedea, este în construcție o linie de furajare prin care să putem da concentratele, grăunțele în timpul gestației la oi și când o să înțărcăm mieii o să golim tot și o să punem granulele pentru miei“, mai adaugă acesta.

Planuri de viitor, accesarea fondurilor europene

Lui Mihai i-a plăcut foarte mult zona aceasta de control al producțiilor proprii și s-a gândit că poate pe viitor o să repete această experiență. Spune că și-ar dori să acceseze un Start-up Nation sau alt program de finanțare europeană. „Intenționăm să ne cumpărăm ustensile și să ne deschidem o firmă atât pentru consultanță, cât și pentru controlul performanțelor proprii poate la un alt nivel decât se face acum. Lucrând în acest domeniu am văzut ce se poate face mai bine“, menționează tânărul crescător vasluian.

Faptul că tatăl său, Nicolae Baștea, a pornit afacerea dinainte să conștientizeze Mihai ce înseamnă creșterea oilor spune că i-a fost de mare ajutor.

„Aș minți dacă aș spune că totul este minunat în acest sector. Tot ce se vede de jur-împrejur este munca de ani întregi a înaintașilor mei care au muncit să putem avea toate acestea. De aceea nouă ne este mai ușor acum. Nu încerc să-mi asum meritele, totul a fost oarecum echilibrat, fiecare a făcut ce a putut, noi, eu și fratele meu, de la aproape 10-11 ani am început să muncim, mergeam la încărcat baloți, le dădeam mâncare animalelor. Am pornit de jos, aici sunt de când mă știu. Munca nu se întrerupe deloc. Să nu vă fie frică să faceți ceea ce vă place și urmați-vă visul. Dacă nu aveți un vis, căutați ceva în care să vă regăsiți pentru că nu mereu vă veți da seama din prima ce vă place“, încheie Mihai Baștea, tânărul crescător de ovine.

Beatrice Alexandra MODIGA

Tinerii crescători de ovine vor să ducă oieritul mai departe! Să nu se stingă tradiția creșterii oilor în România! Oana Maria Andrei din satul Dădești, județul Iași, se numără printre tinerii care refuză să părăsească România pentru a munci prin alte țări. Ieșeanca ne spune că de mică a crescut în ferma de animale a bunicilor, apoi a părințiilor, iar din dragoste pentru acest sector a urmat și studiile superioare în domeniu, astfel contribuind din plin la dezvoltarea fermei de familie.

Medic veterinar și inginer agronom la propria fermă de ovine

Oana este medic veterinar și inginer la ferma familiei ce deține un efectiv de aproximativ 1.000 de ovine din rasa Karakul. Ea reprezintă a treia generație de crescători de ovine și are în spate munca de zeci de ani a familiei.

„Am urmat studiile universitare de profil pentru a veni în sprijinul părinților mei care cresc oi Karakul, o rasă care se pretează destul de bine în zona noastră. Practic, mă ocup de partea birocratică, dar îi și sfătuiesc atunci când apar diferite probleme, mai ales în perioada fătărilor. Pentru noi creșterea animalelor este în primul rând o pasiune și abia apoi o afacere. Începutul acestei ferme a fost hotărât de bunicul meu. În ferma de la Dădești furajarea se face pe pășune în timpul verii, iar iarna în stabulație închisă, cu furaje la discreție pentru oile mame și rație pentru tineretul ovin, adaugă tânăra. Oile de reproducere primesc înainte de fătare 1 kg de cereale pe zi și nutreț de cea mai bună calitate. La noi în fermă realizăm montă naturală, am introdus berbecii la începutul lunii octombrie și am început să avem fătări de la începutul lunii martie. În general, oile noastre prezintă gestație gemelară, iar greutatea mieilor la fătare este de aproximativ 5 kg.“

Caracteristicile rasei Karakul

Deși Karakul nu este originară din țara noastră, rasa dezvoltată la Botoșani este destul de apreciată și are calități deosebite, mai menționează ieșeanca.

„La noi în fermă avem dezvoltate trei culori ale rasei Karakul: negru, brumăriu și comor. Rasa Karakul este obținută din încrucișarea cu Țurcană neagră sau Țurcană brumărie și Karakul brumăriu. Este o rasă de dimensiune medie, caracteristic au coada în formă de S, coadă lată i se mai spune popular, fiind potrivită pentru reproducere și pentru producția de carne și lapte. Este destul de pretențioasă și nu dă randament în zone de monte, unde este foarte frig sau plouă mult, dar nici la câmpie, unde este prea cald. Au randament la lapte, dar adevăratele calități ale rasei Karakul sunt cele legate de pielicele care erau nu demult destul de căutate atât la noi în țară, dar mai ales peste hotare datorită buclajului lung. Este o oaie cu constituție robustă spre fină, cu trupul în formă de pară și cu coada caracteristică care are la bază un depozit de grăsime bilobat. Capul este alungit și uscățiv, iar profilul feței este convex, în special la masculi.

Greutatea mieilor la fătare este cuprinsă între 4-4,5 kg, a oilor adulte este de 42-45 kg, iar a berbecilor de 70-80 kg. Gestația la ovine durează în medie aproximativ 150 de zile cu plus. Fătările la oaie nu reprezintă în general o problemă, cu toate acestea am avut cazuri în care mi s-a cerut ajutorul.“

Costurile de producție sunt din ce în ce mai mari

Tânăra ieșeancă estimează că un kilogram de carne de miel în viu va costa chiar și dublu față de prețul obținut în prezent și cu 30% mai mult comparativ cu 2021, iar motivul creșterii prețurilor ține de inflație, scumpirea carburanților și a cerealelor. „Printr-o creștere a prețului sperăm să reușim să acoperim parțial costurile de producție din ce în ce mai mari din cauza, în special, a creșterii prețului carburanților. În ceea ce privește sacrificarea mieilor, noi nu sacrificăm miei de Paște, ci îi comercializăm în viu atunci când au o greutate care să ne asigure un preț convenabil, undeva la 40-45 kg în viu. Avem un contract de colaborare cu arabii, iar prețul, în condițiile de acum o să fie mult mai mare față de anul trecut din cauza prețurilor ridicate la cereale și combustibil. Mai comercializăm și caș de oaie și urdă pe care le producem în fermă. După cum bine știți, fermele de familie se confruntă cu problema pieței de desfacere.“

„Ca orice afacere necesită multă implicare. În ziua de astăzi este greu să te apuci de zootehnie de la zero, să devii fermier pentru că sunt investiții mari care trebuie făcute. În schimb, îi încurajez pe toți tinerii care au oportunitatea de a prelua zootehnia și agricultura de la părinți sau bunici să ducă mai departe ce au făcut dumnealor. Pentru a obține profit, cei care vor să investească într-o fermă ar fi indicat să achiziționeze animale de valoare, indiferent de rasă“, Oana Maria Andrei.

Beatrice Alexandra MODIGA

La sfârșitul lunii februarie a.c, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis (ACOC) Botoșani a organizat la Stațiunea de Cercetare Popăuți o întrunire la care au participat zeci de crescători de oi din rasa Karakul de Botoșani. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a le oferi fermierilor botoșăneni informații cu privire la activitatea asociației în anul precedent și pentru a le prezenta măsurile care vor intra în vigoare în următoarea perioadă. Potrivit președintelui Asociației Moldoovis, intenția este de a dubla numărul fermierilor care beneficiază de Sprijinul Cuplat Zootehnic și de a fi cât mai multe ferme dezvoltate în județul Botoșani.

Oaia Karakul, una cu totul specială în opinia unui reputat profesor

Evenimentul a început cu o intervenție a prodecanului Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași.

„Pe linie profesională vă pot spune multe, însă probabil că mulți dintre cei prezenți așteaptă răspunsuri de la domnii de la APIA pentru că acolo sunt banii care susțin sectorul, însă ceea ce vă pot spune este că întotdeauna cel care face o treabă de calitate, care respectă anumite reguli, care aplică măsurile în baza cărora se pot accesa acele fonduri are șanse mari de reușită“, prof. univ. dr. Constantin Pascal.

Profesorul universitar a adăugat totodată că oaia Karakul este una specială pentru că necesită alt regim alimentar și alte preocupări în activitatea de reproducție și, de asemenea, „atenție în toate fazele de creștere a mieilor“.

Investiții făcute în 2021

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, le-a vorbit fermierilor despre activitatea acestei asociații în anul 2021.

„La începutul anului am achiziționat cele patru rulote; efortul este făcut de Asociația Moldoovis în ideea de a vă valorifica dumneavoastră produsele. În lunile martie, aprilie, mai ne-am ocupat de campania de bonitare a mieilor Karakul de Botoșani. În luna aprilie am organizat acea piață mobilă, am făcut deschiderea în Piața Centrală, după care rulotele au fost amplasate în diferite puncte din cartiere. În iunie, iulie, august am finalizat introducerea datelor în baza de date a asociației în ceea ce privește însușirile calitative la mieii Karakul. În luna septembrie au fost verificați în teren berbecii în vederea autorizării la montă și a eliminării acelor neconformități care existau. În octombrie, noiembrie și decembrie au fost lucrări la nivel restrâns din cauza pandemiei. Toate întâlnirile noastre s-au desfășurat online“, le-a spus Ionică Nechifor fermierilor prezenți.

Aproape 800.000 lei în contul asociației

Asociația Moldoovis nu are nicio problemă din punct de vedere financiar. Ba din contră, în contul asociației sunt aproape 800.000 de lei.

„În anul 2021 Ministerul Agriculturii nu a mai suportat 85% din activitatea desfășurată de noi. Datorită unui management sănătos, am avut suficienți bani în cont pentru a nu periclita activitatea asociației. Veniturile din prestările de servicii în registrul genealogic, certificatul de origine masculi, controlul producției de pielicele, au fost de 687.094 lei. Venituri din alte activități, despăgubiri încasate, vânzări crotalii – 27.384 lei. Total venituri – 715.759 lei, din care subvenții primite 459.312 lei. În contul asociației avem la ora actuală 792.600 lei. Ne menținem bine și putem funcționa în continuare“, a spus Ionică Nechifor.

Ulterior, dr. Marian Florea le-a vorbit fermierilor despre pregătirea activității de apreciere a mieilor Karakul de Botoșani, campanie 2021-2022. Totodată, au fost discuții despre piața mobilă și despre organizarea târgului expozițional de miei, pielicele și produse tradiționale. În plus, fermierii au primit informații despre Planul Național Strategic 2023-2027, despre Sprijinul Cuplat Zootehnic și despre noua măsură „Bunăstarea la ovine prin ecoscheme“.

În ultima perioadă, Asociația Moldoovis a organizat cursuri de specializare pentru bonitori, iar Ionică Nechifor le-a cerut fermierilor să-i sprijine pe acești tineri și speră ca numărul beneficiarilor Sprijinului Cuplat Zootehnic să ajungă la 100.000.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fermele familiale de ovine se împuținează de la o zi la alta pentru că problemele din acest sector și munca zi-lumină îi fac pe crescători să vândă tot samsarilor și să apuce un alt drum. Doar dragostea pentru mioare mai face ca o fermă să funcționeze în aceste vremuri, cred soții Dorel și Florica Filip din localitatea Unimăt, comuna Acâș, județul Satu-Mare.

„Povestea noastră începe încă din copilăria soțului care, rămas fără tată la vârsta de 11 ani, a fost nevoit să muncească pe la fermele din zonă. Primele 100 de animale au fost cumpărate în anul 2011 cu banii adunați după o perioadă lungă de muncă în străinătate. Noi munceam în străinătate, iar sora și cumnatul nostru se ocupau de animale. În 2016 am revenit în țară cu mari speranțe că o să reușim să ne descurcăm, dar animalele, nefiind înscrise în Registrul Genealogic, nu am reușit să facem față doar cu banii produși de mielușei. În plus, lâna nu are nicio valoare. În 2019, cu mare regret am decis să vindem toate animalele (800 de capete) și să ne reîntoarcem în străinătate. Am rezistat doar trei săptămâni pentru că nu ne-am împăcat cu ideea de nu a mai avea animale. Așa că ne-am întors și cu banii de pe cele 800 de oi am reușit să cumpărăm doar 250 oi cu origine“, ne spune Florica Filip, crescătoarea din Acăș. În prezent, familia Filip este proprietara a 700 de oi mame, iar rasa pe care o deține este Țurcană Bălă.

„Este o rasă foarte apreciată, cu exemplare mai mari decât media, foarte bune de lapte. În marea majoritate a anului, oile sunt la pășunat, în diverse locații, în funcție de anotimp. Momentan, toată familia este adunată la stână deoarece în această perioadă au loc fătările și oile necesită o supraveghere constantă în această perioadă. Hrănirea se face dimineața și seara cu cereale și fân. Rația pentru fiecare oaie este de cca 1 kg cereale și 5 kg de fân pe zi. Oile care abia au fătat le ținem în boxe special amenajate, fiecare mamă cu mielul ei pentru o perioadă de cca 3/4 zile, până se cunosc mai bine. După această perioadă încep înțărcatul mieilor și, implicit, mulsul și producția de brânză.“

Pentru că în piață concurența este acerbă, au hotărât să facă un alt produs decât telemeaua clasică. „Fiica noastră a venit cu ideea de a face o telemea semiuscată cu anumite condimente și tot ea a reușit să promoveze produsele noastre. Marca noastră de brânzeturi se numește Brânza de oaie à la Florica Filip, iar livrarea se face o dată pe săptămână. După înțărcatul oilor urmează monta, o perioadă mai relaxată (cca 3 luni)“, specifică femeia.

„Sfatul nostru pentru cei care vor să înceapă această afacere este să se înarmeze cu răbdare. Neapărat trebuie să fii o persoană tânără ca să poți răzbi într-o meserie grea precum aceasta. Oieritul îți fură tot timpul, pentru ciobani nu există nici sărbători, nici vacanțe, nimic. Oricum, părerea mea este că această meserie va dispărea deoarece nu se mai găsesc deloc oameni dispuși să muncească la stână, iar cei pe care îi găsești vin aici pentru că nu au altă alternativă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creștere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

• Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
• Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).
• Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
• Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
• Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12-1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
• Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
• Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.
• Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale
• Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
• Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
• Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
• Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, vitamina E și selenit de sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
• Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterioară a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.
• Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcărlie animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, şi a stării ongloanelor.
• Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
• Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Campania de fătări la ovine se desfășoară, în sistemul tradițional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcție de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducție.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obținerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creștere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfășoare în condiții optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

• Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
• Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).
• Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
• Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
• Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12-1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
• Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
• Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.
• Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale
• Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
• Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
• Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
• Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, vitamina E și selenit de sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
• Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterioară a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.
• Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcărlie animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, şi a stării ongloanelor.
• Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
• Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Campania de fătări la ovine este pe cale să înceapă în majoritatea fermelor, iar crescătorii trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă. Declanşarea campaniei de fătări reprezintă un moment de maxim interes pentru fiecare oier. Producţia de lapte şi carne este sever dependentă de buna desfăşurare a fătărilor. Am luat și noi pulsul fermelor și iată ce am aflat.

Calendarul fătărilor în județele Arad și Bistrița-Năsăud

În județul Arad, comuna Bata, sat Bacău de Mijloc, la ferma tânărului Gino Jucşor, în vârstă de 23 de ani, activitatea la stână este una foarte bună până în prezent. Abia pe data de 8 ianuare încep fatările și ar trebui să se termine pe la sfârșitul lunii februarie, la întreg efectivul de 700 animale din rasele Țurcană, Oacheşă și Breze.

„Inițial a început tatăl meu în anul 2001 cu 30 de oi, iar în prezent avem un efectiv de 700 animale. Am ales rasa de oi Țurcană pentru că este o rasă foarte bună de oi, mai ales că se întrețin mult mai ușor față de restul raselor. Sistemul de furajare constă în porumb boabe, borhot de sfeclă, baloți de lucernă și fân. Facem doar brânză telemea, iar laptele îl vindem la o fabrică. Activitatea la stână este una foarte bună în prezent, mai rău este că nu mai găseşti oameni la lucru și nici nu ai bază în ei, așa că lucrăm noi în familie“, adaugă arădeanul.

Valer Cobasniuc, din comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, se mândrește cu un efectiv de 250 de animale, jumătate din rasa Țurcană Albă (Băla de Bistrița) și cealaltă jumătate de Țurcană Brează. Oierul bistrițean ne spune că: „Ținând cont că suntem într-o zonă de munte, sezonul de fătări la noi va începe după 1 februarie. De mic copil am crescut lângă oi. Părinți aveau 20-30 de oi, iar eu umblam de mic cu ele la păscut și de acolo am început să le îndrăgesc. Practic, mă ocup de mult timp de ele, am tot vândut, iar am cumpărat. În urmă cu doi ani am făcut o pauză de un an și nu am mai ținut niciuna, dar m-am răzgândit, așa că anul trecut în primăvară am cumpărat 60 de capete, iar în prezent am un efectiv de 250 de animale. Le furajăm pe timp de iarnă cu fân uscat și porumb, ținând cont că suntem la munte și nu prea există lucernă sau trifoi.“

În ferma mixtă a lui Alexandru Baniciu, un tânăr de 24 de ani din comuna Iratoșu, județul Arad, fătările au început în luna decembrie și se vor finaliza la sfârșitul lunii martie.

„La începutul lunii ianuarie procentul de fătări ajunsese la 30%. Atunci este cea mai grea perioadă deoarece trebuie să fiu în fermă aproape în permanență, să ajut în caz că fată mai greu oaia și apoi să mă asigur că mielul suge colostrul care îi oferă imunitate și protecție. Cum spun bătrânii, colostrul e licoarea magică care pune mielul pe picioare. Părinții mei se ocupă cu creșterea bovinelor de mai bine de 30 de ani, având în momentul de față mai bine de 35 de capete. Am copilărit cu animalele și de mic mi-am ajutat părinții. Sunt sportiv și, în urmă cu 2 ani, în timpul antrenamentelor la sală, consumam lapte de capră deoarece este foarte sănătos. În martie 2020 am primit în dar o capră pe nume Ghilberta care avea doi iezi, Apoi am realizat că lumea nu mai are animale, tot ce cumpără omul e din market, plin de chimicale și atunci am simțit că e momentul să încep să îmi fac o fermă. Am ajuns de la o capră cu 2 iezi la 100 de capre și 200 de oi în 2 ani, în total 300 de capete. Am ales rasa de oi Țigaie deoarece dau un bun randament atât de carne, cât și de lapte, iar caprele sunt din rasa Albă de Banat deoarece sunt bune de lapte“, spune tânărul crescător.

Reguli pentru evitarea avorturilor

În perioada de fătare a oilor, crescătorii de animale trebuie să respecte anumite reguli dacă vor să aibă parte de miei sănătoși. Pentru a veni cu informații cât mai concrete în acest sens am discutat cu Bogdan Bulat, președintele Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași. „În acest moment oile se află în a doua perioadă a gestației. Perioada de gestație variază în funcție de timpul în care am efectuat monta și de starea de întreținere a femelelor. Pentru cele netratate sau cu o întreținere precară la un procent destul de mare nu am obținut o montă fecundă din prima. Pentru a evita avorturile, fermierii trebuie să respecte o serie de reguli, dar de reținut este faptul că, în cazul unui avort, pierdem atât fătul (mielul), cât și lactația, deci producția unei oi pe un an.“

Avorturile pot fi provocate ca urmare a mai multor factori:

• întreținerea proastă a mamelor. Se știe că, în general, în perioada de toamnă, oile nu dau lapte și au pe câmp/miriști/tocături o alimentație bogată în proteină care le alimentează „corpul gras“. Oile rămân așa până la aproximativ 3,5 luni de gestație, după care slăbesc și trebuie intervenit cu un supliment proteic, vitamine-minerale (porumb și lucernă în general) pentru a le ajuta pe final de gestație, dar și la început de lactație;
• animalele care nu au fost deparazitate au un risc crescut de avort, iar administrarea unor furaje mucegăite sau înghețate (fermierii care nu au o bază furajeră consistentă pe timp de iarnă încă mai scot animalele pe pășuni; de evitat dimineața, când este brumă sau îngheț) este un alt factor;
• apa rece sau înghețată poate determina avortul. În cazul în care nu este altă soluție, se recomandă ca, înainte de adaptare, animalul să fie hrănit;
• unul dintre cei mai importanți factori ce produc avortul sunt accidentele produse în momentul când efectuăm diferite tratamente, când dăm drumul oilor din saivan la apă sau mâncare, accidentele cauzate de țarcurile strâmte, diferite agresiuni între oi sau cu capre care sunt deosebit de agresive.

„Cert este că în perioada fătărilor animalele trebuie supravegheate în permanență și chiar asistate“, a menționat Bogdan BULAT, preș. Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Sunt sute de povești despre ciobănie în folclorul românesc, dar cine mai sunt ciobanii de astăzi? Meseria nu mai este cum era odată, atunci când ciobanul era respectat și avea un cuvânt greu de spus în comunitate. Și totuși, un tânăr din județul Gorj, Mădălin Puiu, crede cu putere că ciobănia trebuie să existe în continuare și nu doar ca o afacere, ci și ca o pasiune născută din dragostea pentru animale.

Țurcana de munte, o rasă care se adaptează oriunde

„Avem o turmă de oi cu care în fiecare toamnă plecăm să facem transhumanță. Mai exact din Gorj, undeva mai aproape de Târgu-Jiu, până în județul Caraș-Severin unde și iernează. Primăvara ne întoarcem spre casă pentru a ieși la munte. Eu și fratele meu suntem ciobani precum erau părinții noștri în urmă cu 15-20 de ani. Noi doi ne ocupăm împreună de toată afacerea și avem oi de când ne știm. Cât au fost părinții în putere am avut până într-o 1.000 de capete, apoi nu au mai vrut să le țină. Ne-a dat la fiecare câte 100 de oi și restul le-au vândut. În urmă cu câțiva ani au fost vremurile acelea grele, când nu mai mergea absolut nimic în acest sector, eram luați în bătaie de joc, dar am ținut animalele cum am putut. În anul 2018 am avut doar eu grijă de ele pentru că fratele meu a luat drumul străinătății, crezând că o să fie mai ușor. S-a întors și în 2019 l-am lăsat eu pe el la oi și am plecat în străinătate. La fel ca și în cazul lui, nu a mers prea bine și m-am întors la oi. În iarna anului 2020 aveam un efectiv de 300 de oi, iar în prezent avem undeva peste 700“, adaugă Mădălin Puiu.

Tânărul crescător gorjean ne spune că una dintre cele mai bune rasa specifice zonei acesteia este Țurcana de munte. „Este foarte rezistentă și se adaptează foarte ușor în orice zonă, fie de munte, fie de câmpie. Oile noastre se furajează singure deoarece facem transhumanță. În fiecare zi mergem cu ele, chiar dacă e zăpadă. Doar 2-3 zile când fată le dăm puțin fân și porumb, până se întărește mielul și poate merge. În rest, nu le prea dăm nimic. Doar pe pășune, vara și iarna.“

„Nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame“

Acesta ne mărturisește că e ușor să-ți cumperi o turmă de oi, dar e foarte greu să o întreții. „Din păcate, din lipsa forței de muncă nu facem niciun produs. De când mă știu eu, lâna nu a valorificat-o nimeni cum trebuie și niciodată nu am obținut măcar jumătate din banii pe care i-am dat la tunsul oilor. Nici acum nu o mai caută nimeni și nu știm ce să facem cu ea. Din creșterea oilor nu prea poți face o afacere, trebuie să îți placă, altfel ești tentat să renunți. În activitatea asta nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame. O poți numi afacere doar când pe lângă oi ai și câteva hectare de teren în arendă și beneficiezi de subvenție de la APIA. Așa, doar de pe urma oilor, nu prea e cine știe ce profit. Avem noroc că au mai crescut prețurile la miei, că altfel mulți fermieri ar fi renunțat la oi. Oameni buni și de încredere nu mai găsești și cei cu care lucrezi te pot lăsa oricând, așa că sfatul meu pentru oricine ar vrea să se apuce de o astfel de afacere este că, dacă nu e pregătit să îngrijească oile la orice oră din zi și din noapte, să nu se apuce de oierit. În plus, dacă nu ai teren în arendă sau în proprietate, nu poți să supraviețuiești. Nu prea putem face planuri de viitor pentru că nu știm ce vremuri mai vin, dar am vrea să mărim efectivul până la cca. 1.000 de capete“, încheie Mădălin Puiu, crescător de oi din județul Gorj.

Beatrice Alexandra MODIGA

Nu sunt puțini românii care, după ce au muncit ani buni în străinătate, se întorc în țară și investesc aici. De aceea vă prezentăm și povestea fraților Sima, Cristian și George, din localitatea Surduc, județul Sălaj. Aceștia au părăsit Italia pentru ridica de la zero o fermă mixtă de animale. Frații Sima au început cu câteva ovine și bovine din rasa Holstein și Bălțată, iar în prezent se mândresc cu un efectiv destul de mare adunat în ograda lor.

„În această activitate suntem doi frați, Sima Cristian și George. În momentul de față avem o fermă de vaci de lapte cu 100 de capete, dar am început să lucrăm în zootehnie în 2005 cu o altă specie, și anume oaia. O lungă perioadă de timp am lucrat în Italia, iar cu banii strânși am zis să încep un business în agricultură. Astfel am ajuns să achiziționez 200 de oi, în martie 2005. Totodată, lucrăm în jur de 100 ha de teren, avem o suprafață de 25 ha pe care o cultivăm cu porumb siloz, în jur de 25 ha cu lucernă, restul porumb boabe. În ceea ce privește  alegerea rasei, pot spune că rasa Holstein este deosebit de productivă, dar în același timp și foarte sensibilă. În cazul fermelor cu vaci de lapte este într-adevăr o muncă foarte solicitantă, dar ai avantajul că primești banii pe lapte în fiecare lună. Rația de hrană a animalelor din ferma noastră este alcătuită din fân de lucernă, siloz de porumb, șrot de soia, șrot de floarea-soarelui și rapiță“, ne spune Cristian Sima.

Pentru că mulți fermieri asociază termenul de cooperativă cu regimul comunist care i-a forțat să cedeze pământurile și animalele statului pentru ca apoi să le exploateze în comun în așa-numitele cooperative agricole de producție construite după model sovietic, după 1990 asocierea în agricultură a avut un start extrem de dificil. Așa că mulți proprietari de terenuri agricole au preferat să le dea în arendă decât să se asocieze. Ce-i drept, în prezent lucrurile au început să se schimbe și cu ajutorul fondurilor europene. Cooperativele agricole sunt o alternativă viabilă pentru facilitarea obținerii de fonduri europene și tot mai mulți români au reușit să treacă peste prejudecățile legate de asociere și au ales să se asocieze pentru a-și asigura continuitatea pe piață. Principalul factor pentru care mulți fermieri s-au asociat îl constituie, așa cum am menționat, accesul la fonduri europene, prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală. Cooperativele au avut anumite avantaje în privința punctajului şi au putut accesa bani nerambursabili la o valoare de până la 90% din investiție. Așa și-au asigurat dezvoltarea mai rapid. De altfel, în ultimii ani fermierii s-au asociat şi pentru a-şi vinde marfa. Așadar, tinerii agricultori și fondurile europene încep să schimbe această paradigmă. Frații Sima au ales, de asemenea, să adere la o asociație. „În prezent, facem parte și dintr-o cooperativă agricolă – Cooperativa Bovis Someș, care are în jur de 40 de membri și care a fost înființată în anul 2005. Prin intermediul ei livrăm laptele către un procesator. Am ales să fac parte din această cooperativă pentru a rezista și a merge mai departe, dar și pentru că aveam anumite avantaje în momentul achiziționării diverselor inputuri. Legat de investiția în fermă, aceasta se ridică la câteva sute de mii de lei, dar am început totul de la zero. Am fost nevoiți să cumpărăm terenul, să facem planul urbanistic zonal și după construire“, a adăugat Cristian Sima.

„Anul 2020 a fost mulțumitor, dar 2021 pare mult mai greu pentru că toate s-au scumpit. În plus, din perspectivă agricolă a fost un an cu mai multe probleme din cauza faptului că a plouat foarte mult.“

Beatrice Alexandra MODIGA