A fost o ediție diferită de tot ce am avut până acum. Dar să pornim cu începutul. De câțiva ani încoace, în Brașov organizez ateliere de brățări tricolore pentru cei mici și nu numai. Port tricolor, iubesc culorile țării și îmi doresc cât mai multă lume să poarte cu mândrie aceste trei culori.

Cei mici învață foarte repede, este mereu o bucurie să îi văd cum singuri, cu multă răbdare, își împletesc brățările și, mai mult, le și poartă. Îmi sunt dragi cei mici pentru pasiunea și dorința lor de cunoaștere.

 

De câțiva ani, sărbătorim Ziua României prin acest concurs de brățări tricolore. Concurs pe care pandemia din 2020 ne-a forțat cumva să îl mutăm în online.

Și nu putea să treacă un decembrie fără acest concurs devenit tradiție. Este un concurs online, în care oricine se poate înscrie foarte ușor, respectând regulamentul pe care îl anunț din timp pe pagina de Facebook. Cu ajutorul partenerilor media acest concurs este anunțat în diverse medii online: ziare, radio și TV. Le mulțumesc tuturor. Posturi de radio din Brașov au preluat știrea, ajungând astfel la doritori. Tânăra care a câștigat locul I în acest an la categoria până în 16 ani a auzit știrea la radio și astfel s-a înscris.

Totul pregătit: regulament, sponsori, adresă de mail

Ca de fiecare dată, emoțiile au fost uriașe. Așteptam să sosească fotografii cu brățări tricolore. În primele zile, nimic. Primul meu gând a fost că poate lumea s-a plictisit de acest concurs. Au mai trecut câteva zile și au început să sosească fotografiile. Câte două, câte trei, cam pe toate mediile de comunicare.

O frumusețe de creații, idei noi, idei vechi. Elevi care s-au înscris în grup, sub îndrumarea profesorilor. Au venit spre acest concurs și doamne deosebite din Brăila, din Academia Bunicilor, care s-au organizat exemplar.

Colegele de la Șezătoarea din Șcheii Brașovului s-au înscris și ele. Au participat ca de fiecare dată și minunatele doamne de la Galați, Echipa Fashion Crochet.

Piticii Veseli, o echipă de copii minunați sub îndrumarea Luizei. Îi felicit pe cei din Melinești Dolj. Minunații copii de la Șezătoarea de croșetat de joi de la Magnolia. Copii cu vârste de la 6 ani până la studenți.

Participanți mai noi alături de cei cu vechime. Au sosit fotografii până în ultima zi. În total, un număr record de 235 de creații încrise în concurs. Dacă la ediția din 2020 aveam un număr puțin peste 70, cea din 2021 a adunat 144 creații minunate, însă cea din 2022 a depășit orice așteptare.

Competiția a fost foarte strânsă, ca de fiecare dată. Toate creațiile au fost minunate. Ca organizator nu îmi permit luxul de a avea creații preferate. Pentru mine mereu toate creațiile sunt extraordinare. Simplul fapt că acei oameni au ales să aloce din timpul lor pentru a crea o brățară, pentru a se înscrie în concurs, este neprețuit.

Câștigătorii acestei ediții au fost:

Pentru categoria până în 16 ani

Premiul 1 Adelina Bianca Ionică – din Brașov

Premiul 2 Denis Berbece – din Melinești

Premiul 3 Alexia Curiman – din Brașov

Mențiune Amînă Dragomir – din Melinești

Pentru categoria peste 16 ani

Premiul 1 Alina Maria Bârjac Durbacă – din Codlea

Premiul 2 Alisa Harcan – din Focșani

Premiul 3 Florina Țibă – din Brașov

Mențiune Maria Szabo – din Brașov

În acest an, destul de dificil din multe puncte de vedere, economic, social, m-a impresionat unitatea. Au participat foarte multe echipe. Bine organizate și foarte unite. Dar cel mai mult m-a impresionat unitatea familiei.

A fost anul în care mulți au ales să participe ca familie: surori, mamă cu fiice, mamă cu fiică, mama, tata și copilul. Cred că multe din greutățile anilor ce au trecut au condus la o consolidare a familiilor, la unitate și la apartenență. Pentru mine ca organizator acest lucru m-a bucurat enorm. Este cel mai mare câștig pe care îl poți avea într-o competiție, fie că ești concurent, fie că ești organizator.

Vă mulțumesc tuturor pentru participare și să ne vedem cu bine la ediția din 2023!

Cu drag, un artizan brașoveanbratari2

De câțiva ani încoace, județul Brașov este gazda unui eveniment inedit organizat special pentru copii pentru a celebra Ziua Națională. Este vorba de un atelier organizat de doamna Gabriela Bularca care, prin frumusețea demersului său, ne-a impresionat în fiecare an. În continuare vă prezentăm un text scris chiar de doamna Gabriela care ne destăinuie cum s-a desfășurat atelierul de creație în plină pandemie. Iată textul:

Numele meu este Gabriela Bularca și sunt artizan brașovean. În anii trecuți organizam atelierele de brățări tricolore, la care participau zeci de copii și tineri din Brașov și împrejurimi. Le organizam chiar de 1 decembrie pentru a sărbători ziua țării noastre și Unirea. Era o bucurie de nedescris, veselie și copii fericiți, toți reușeau să își croșeteze sau să împletească brățări tricolore. Anul acesta, din cauza crizei sanitare, toate atelierele de acest gen au fost sistate. Nu puteam lăsa să treacă o zi atât de importantă fără să gândesc ceva care să adune comunitatea de croșetăreți și iubitori de ateliere. Și cum mai toate evenimentele au trecut în mediul online, așa am trecut și noi atelierul de brățări tricolore și l-am transformat într-un concurs de brățări tricolore. Vă spun sincer că aveam emoții mari, nu știam dacă vor exista doritori, nu am estimat deloc impactul. Am postat regulamentul în care explicam pașii de urmat. Au fost două categorii de vârstă până în 16 ani și peste 16 ani. Orice tehnică a fost acceptata: cusut, țesut, pictat, mărgelit, tricotat, croșetat, împletit etc. Ca de fiecare dată aveam asigurată sponsorizarea din partea firmei MezCrafts România, furnizor de fire; sunt cei care mă sprijină în fiecare concurs sau proiect pe care îl am. Am postat anunțul și mă uitam că nimeni nu reacționează. Ups... Zic, clar nu e nimeni interesat.

De unde să știu ce va urma?

Într-o dimineață primesc un mesaj de la Galeria Creativ, un alt susținător constant al proiectelor mele, prin care mă anunța că dorește să sponsorizeze concursul cu 2 vouchere. Minunat. Galeria Creativ este un loc unde poți învăța o mulțime de tehnici. Tot în mesaj sosește și oferta de partener media și de sponsor al concursului de la Lumea Satului, o surpriză minunată și îi mulțumesc din suflet dnei Teofilia Banu. Și cum proiectele mele pe plan local sunt se pare iubite de brașoveni, a sosit și oferta firmei Sofyarn prin Andreea Mihaela Stoean, care asigura 2 pachete de fire. Minunată și în același timp nesperată atâta susținere. Mereu sunt surprinsă de bunătatea oamenilor și de dorința de a se implica în ceea ce realizez local în Brașov. Aveam încă emoții dacă vor exista doritori pentru a participa la concurs. Așteptările aveau să îmi fie depășite cu mult.

Pozele cu brățări au început să sosească. Din toate colțurile țării și chiar și din străinătate, de la români care nu își uită neamul. Aveam 12 brățări, emoțiile creșteau, și brățările tot veneau. Nu știam unde voi ajunge. Brățările au început să vină, 25, 30...

Au trimis pentru concurs prieteni vechi ai evenimentelor mele, au venit spre mine și persoane noi: grupul de copii din Prejmer coordonat de dna Cristina Mirică, un grup de copii minunați din comuna  Melinești Dolj, grup care își spun Piticii Veseli, cel mai tânăr participant în vârstă de doar 6 ani, mămici cu copii, copii cu mămici, copii pe care îi îndrum de mulți ani, acum deveniți tineri au participat și ei, doamne dragi mie din clubul de croșetat, doamne din echipa Zilei Internaționale a croșetatului, prieteni dragi, au participat și mulți dintre copiii cu care am pornit la drum în ateliere de croșetat, copii îndrumați de dna Furnică Mihaela, copii deveniți acum tineri: Ștefania, Alexandra și Teodora. Până în ultima zi de predare a pozelor au sosit 76 de poze, eram copleșită de amploarea acestui concurs. În concurs au fost înscrise modele atât de frumoase încât, dacă era posibil, le premiam pe toate. Ca tehnici au fost diverse, de la cele cunoscute de croșetare, coasere și împletire până la tehnici mai puțin cunoscute și aici doresc să menționez împletitura cu lucetul, un instrument medieval foarte interesant cu care erau realizate de către vikingi cordoane, au fost prezente brățări mărgelite, cu tehnica nodurilor, din hârtie creponată, desenate, modelate. O adevărată explozie de creativitate și de bucurie. Nu pot spune că o brățară mi-a plăcut mai mult decât alta, le iubesc pe toate, sunt create cu multă grijă și atenție.

Competiția a fost foarte strânsă, toate brățările au fost apreciate

Până la urmă s-au ales câștigătorii pe baza aprecierilor la fiecare poză. La categoria până în 16 ani, clar pe toți îi consider câștigători, sunt copii minunați. Au participat copii din Prejmer, copii din satul Melinești Dolj, din satul Spineni Dolj, din Brașov foarte mulți, în total au fost 33 de brățări înscrise la această categorie. Câștigătorii au fost: locul I Elena Antonia Dringa din Prejmer Brașov, Locul II Anastasia Banea din Brașov, locul III Alexia Costea din Prejmer Brașov, mențiune Delia Florescu Prejmer Brașov. Cât de greu a fost să anunț câștigătorii, mai ales când toți au pus suflet în ceea ce au lucrat!

La categoria peste 16 ani câștigători au fost Marcela Sârbu, prietenă dragă a festivalului Ziua Internațională a Croșetatului, locul II Luminița Gheldiu, un suflet foarte blând și drag, a cedat premiul unui copil, locul III o tânără minunată de doar 16 ani Ștefania Salahoru, săritoare și gata mereu să își ofere sprijinul acolo unde este necesar, iar mențiunea a mers spre Anca Florescu Bratei și ea prietenă a tuturor evenimentelor de croșetat și colegă de șezătoare. Sunt atât de multe de spus despre acești oameni încât aș putea scrie o carte. Albumul de concurs a fost preluat de peste 100 de persoane și de pagini, le mulțumesc.

Acum, la final, ce pot să spun? Sunteți minunați toți, cei care au creat brățări, părinții care îi susțin pe cei mici, profesori și învățători, îndrumători, sponsorii care au făcut posibile aceste lucruri. Un mare mulțumesc și respect tuturor.

Cu drag, Gabriela Bularca, artizan brașovean

Gabriela Bularca

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti