O vorbă din popor spune că omul sfințește locul și în multe cazuri chiar este adevărat. Există locuri frumoase de la natură, mai mult sau mai puțin apreciate, mai mult sau mai puțin vizitate, iar dacă acolo se află și omul potrivit, acesta n-are cum să nu înflorească și mai frumos. După părerea mea este și cazul Transalpinei, un loc unic la noi în țară ce atrage turiști din toată lumea, care a devenit tot mai cunoscut și apreciat în ultimii ani și datorită stânei Ștefanu care îi așteaptă cu bunătăți ciobănești. Acolo se află Mărioara Băbu, celebra băciță care nu doar gătește excepțional, ci a avut grijă să creeze în vârf de munte un spațiu autentic românesc din care parcă n-ai mai vrea să pleci.

Acolo, de dinaintea drumului

Marioara Babu1

Din momentul în care s-a căsătorit, Transalpina a devenit a doua casă a Mărioarei Băbu. An de an, în sezonul cald mergea la munte cu oile, așa cum făceau socrii și soțul ei. A îndrăgit muntele și oieritul și nu i-a fost niciodată rușine cu ce se ocupa. Nici n-a urmărit vreodată să devină faimoasă ori să facă profit din bucatele ciobănești, dar a existat și pentru ea un om potrivit care i-a sugerat să gătească mai multă mâncare în ceaune și să aibă ce să le dea turiștilor care tranzitează Transalpina. „Socrii mei se află la stâna Ștefanu din 1964, iar eu din 1977, de atunci de când m-am căsătorit și pot spune că muntele este viața mea. Mereu spun asta, nu noi am venit peste drum să facem comerț, drumul a venit peste noi pentru că eram deja acolo. Transalpina nu a fost mereu un punct de interes pentru turiști, însă, după ce drumul a fost refăcut și a fost tot mai tranzitat, tot mai mulți oameni veneau aici din dorința de a cumpăra brânză și vedeau ceaunele cu mâncare pentru noi, cei de la stână, și tot gustau din ele. Chiar aș vrea să îi pot mulțumi acelui turist care a insistat să facem mai multă mâncare ca să putem da și celor care ne trec pragul. Ideea a fost a oamenilor, ei și-au dorit să mănânce din ceea ce avem noi la stână și datorită lor suntem unde suntem astăzi. Pentru noi înseamnă foarte mult atunci când aflăm că vin turiștii pe Transaplina nu doar să vizite acele locuri frumoase, ci să și mănânce un bulz de la noi. Ne mândrim cu acest lucru și ne impresionează atunci când îi vedem că pleacă din curtea stânei cu dorința de a mai reveni“, a declarat Mărioara Băbu.

Marioara Babu Petre Daea

Totul a evoluat frumos, iar ideile nu au întârziat să apară. De la un bulz, la fel de fel de preparate montane, de la o simplă stână, la un minimuzeu pe cel mai înalt drum din țară. An de an, băcița Mărioara se numără printre primii care ajung pe Transalpina și cu siguranță este alături de drumarii care închid drumul în sezonul rece. Parcă de la an la an tot mai mulți turiști vizitează acele meleaguri. Nici vedetele nu au stat departe de poarta băciței, de la sportivi la cântăreți, de la politicieni la mari bucătari, toți se opresc să mănânce ceva gustos și să facă poze îmbrăcați în straiele ciobănești. E drept că și măgarii din drum sunt ca un fel de magnet pentru mașini și n-ai cum să nu oprești ca să-i mângâi. Băcița spune că ei sunt, de fapt, mascota stânei.

Încercări, greutăți și reușite

Marioara Babu3

„Pot spune că am plecat de la un miel și am ajuns acum să mă știe o țară întreagă și să am două puncte gastronomice locale. Nu este ușor, este destul de greu, dar atâta timp cât nu pui în față neapărat câștigul, adică să te gândești câți bani fac azi, lucrurile merg de la sine și poți realiza multe lucruri. Eu nu mă trezesc cu gândul oare câți bani oi face astăzi, ci mă gândesc câtă lume voi putea mulțumi azi. Am înregistrat produse tradiționale, produse montane tocmai din dorința de a nu pierde ceea ce noi facem dintotdeauna, ceea ce ciobanii gătesc încă de pe timpuri și aici mă refer mai ales la tocanul de oaie, primul produs atestat“, a mai spus băcița.

Pasiune și muncă, așa aș putea descrie activitatea Mărioarei, pentru că de fiecare dată când stai de vorbă cu ea i se citește bucuria pe față atunci când vorbește despre mioarele ei, despre munte, stână, tocan sau bulz. Mereu sprijină și alți producători montani și încearcă să le promoveze produsele insistând pe calitatea și gustul acestora.

oi la munte

De-a lungul timpului a întâmpinat și greutăți, și-a văzut munca din vârf de munte făcută scrum, dar nu s-a dat bătută, ba chiar a ridicat un nou loc, mai trainic și mai fălos, cu mai multe obiecte tradiționale și costume populare. A avut parte și de invidie și vorbe grele, dar și de sprijin atunci când a fost nevoie, iar munca i-a fost răsplătită anul trecut cu titulatura de Tezaur Uman Viu. Întrebată ce a însemnat pentru ea acest lucru, s-a emoționat vizibil pentru că, după cum avea să mărturisească, nu s-a gândit niciodată că ar putea fi atât de apreciată. De aceea le mulțumește membrilor familiei pentru tot sprijinul și toată munca, turiștilor care îi calcă pragul, dar mai ales acelui om care a insistat cândva ca ea să facă la stână mai multă mâncare și care, practic, i-a oferit un imbold care avea să-i schimbe viața. A încheiat spunând că este o titulatură care o face mândră și o onorează, dar o și responsabilizează să ducă mai departe tradițiile și bucatele din zona Novaciului.

Larissa DINU

Se numea, cândva, Drumul Regelui sau Poteca Dracului. Astăzi, toată lumea îi spune Transalpina, o capodoperă inginerească, ca şi Transfăgărăşanul, de altfel, cele două traversări ale Carpaţilor fiind cele mai dure trasee rutiere montane, dar şi cele mai frumoase din România.

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din ţară, cu o altitudine maximă, în Pasul Urdele, de 2.145 metri. Şoseaua traversează Munţii Parâng de la nord la sud, fiind paralelă cu mult mai blândele drumuri de pe Valea Oltului (est) şi Valea Jiului (vest). Traseul are o lungime de 141 km, de la Novaci (Gorj) la Sălişte (Sibiu); 155 km, de la Bengeşti – Ciocadia (Gorj – locul de unde Transalpina se desprinde din drumul naţional Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea) la Sălişte (Sibiu – intersecţia cu DN Sibiu – Sebeş); 137 km, de la Novaci (Gorj) la Sebeş (Alba); 148 km, de la Bengeşti (Gorj) la Sebeş (Alba).

Drumul Regelui

Se spune că prima variantă a drumului a fost construită de romani, în călătoria armatelor spre Sarmizegetusa. Ulterior, nemţii au refăcut traseul prin Parâng, în Primul Război Mondial, dar un şantier peste munţi a fost organizat în 1930, din ordin regal, Transalpina fiind inaugurată de Carol al II-lea în 1935, care a străbătut şoseaua, împreună cu suita sa, în opt zile. Este şi motivul pentru care se numeşte Drumul Regelui. Oierii de demult îşi treceau turmele peste Carpaţi pe acelaşi traseu pe care l-au denumit, din cauza dificultăţii, Poteca Dracului. În 2009 a început un ambiţios proiect de asfaltare, în mare parte finalizat astăzi, dar nu atât încât să dea senzaţia de scrupulozitate a proiectantului şi a constructorului. Transalpina începe de la Sălişte, trece prin Tilişca, Rod şi Poiana Sibiului şi urcă în Jina, o localitate de-o frumuseţe tulburătoare, situată la 1.000 metri altitudine, parte a vestitei zone a Mărginimii Sibiului, cu familii de ciobani muncitori şi foarte avuţi. De la Jina se coboară în serpentine, pe un drum de 7 km, complet renovat şi modernizat, până în Dobra şi Şugag. Drumul continuă pe valea râului Sebeş, în pădurea seculară de foioase şi apoi în cea de brazi, până la barajul Oaşa. Şi intră, neapărat, pe tărâmul legendelor. Aici se află Masa Jidovului sau Masa Uriaşilor. Este o stâncă izolată din şisturi cristaline, pe malul stâncos al Sebeşului, care se detaşează cu 4-5 metri deasupra peretelui abrupt, de forma unei mese, ceea ce a alimentat mitul că aici stăteau la masă uriaşii de demult sau novacii. Tot în această zonă muntoasă se află şi rezervaţia La Grumaji, vale între stânci abrupte, împădurită cu pini şi fagi. Pe malul drept al pârâului Dobra se întinde o altă rezervaţie geologică, numită Pintenii din coasta Jinei, care ar flanca vechiul drum al oierilor către Cindrel şi Lotru.

Dincolo de nori

Şoseaua urcă până la barajul Tău, apoi şerpuieşte pe Şureanu şi trece prin Luncile Prigoanei, loc unde legenda spune că-şi ispăşeau pedeapsa locuitorii care doreau să părăsească ţinutul. Transalpina, fiindcă dincolo de Oaşa, de la coada lacului, putem spune că intrăm în traseul de mare dificultate, continuă urcuşul înspre Obârşia Lotrului, cu trecere prin Pasul Munţiu şi Urdele, cu maximum în vârful Păpuşa, de 2.145 m, dincolo de nori, aşa cum deseori se întâmplă să fie, între Rânca şi Obârşia Lotrului. Este porţiunea cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai riscantă din golul alpin, cu serpentine care brăzdează masivul, apoi care urmăresc crestele, cu prăpăstii deschise imediat sub asfalt, cum se spune, nerecomandate celor slabi de înger. După acest traseu de mare risc se ajunge la Rânca, o staţiune născută în ultimii 20 de ani şi, mai departe, într-un peisaj magnific, la Novaci, oraş de curând grav afectat de viiturile venite din crestele defrişate. Transalpina este mândria oltenilor şi ardelenilor. A intrat în competiţie cu Transfăgărăşanul, dar fiecare traseu rutier are farmecul său. Şi, mai ales, emoţiile sale, la traversare.

Maria Bogdan

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti