Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Oct 2021

Împletitura de răchită, îndrăgită și de generația de azi

Împletiturile de răchită sunt prezente în România încă de acum sute de ani, iar unii dintre meșterii populari continuă această tradiție și trasmint această pasiune din generație în generație. Meșteșugul împletitului, în special cel din paie, ca toate meșteșugurile din fibre naturale de altfel, este cunoscut încă din Antichitate. Dezvoltarea acestui meșteșug în Basarabia are loc între sec. XIX-XX, când meșterii iscusiți se specializau în acoperirea caselor cu paie de secară. Pentru a afla mai multe despre arta împletitului și viitorul ei am fost în Arad și am stat de vorbă cu reprezentantul unei asociații care pledează pentru acest meșteșug.

Compania Romimplet SA a trecut prin multe transformări după ce s-a desprins inițial din Cooperativa Mureșul. Galu Măricuța, meșteșugar de mai bine de 32 de ani, în prezent directorului societății de împletituri de răchită din Arad, Romimplent, ne-a declarat: „Am prins această meserie din mers și am descoperit o pasiune pentru aceste lucrări din răchită. Nu este o muncă ușoară, necesită timp și dedicare, este aproape imposibil să treci de la o fază la altă dacă nu o stăpânești bine. De-a lungul timpului am participat la multe expoziții și concursuri dedicate articolelor din răchită și cel mai important lucru observat este că meșteșugarii noștri nu sunt într-o concurență între ei, există respect reciproc atât în ceea ce privește articolele, cât și piața de desfacere. De asemenea, în fiecare an acești specialiști în realizarea articolelor de răchită încearcă să vină cu noi produse pe piață. Chiar dacă lucrul de bază este același, încercăm să facem o combinație între trecut și prezent pentru ca lucrarea finală să corespundă modernismului.“

impletit 5

Piedici în calea meșteșugarilor

De-a lungul timpului, meșteșugurile din rachită au avut parte de schimbări, iar odată cu modernizarea și apariția materialelor plastice și a altor materiale, domeniul împletiturilor a cunoscut o scădere importantă:„ Odată cu trecerea anilor producția a scăzut fiindcă lucrările manuale nu mai prezentau interes pentru consumatori. Atât în supermarket-urile mari, cât și în alte magazine au apărut materiale de decor din plastic, iar noi, meșteșugarii, am intrat în declin. Dar nu ne-am lăsat prea ușor, am continuat să activăm indiferent de ce se întâmpla pe piață. Și bine am făcut pentru că acum vedem rezultatele, consumatorii au realizat că aceste materiale sunt naturale, sănătoase. Și, nu în cele din urmă, se simte căldura cu care a fost făcut acel obiect împletit“, a adăugat Galu Măricuța.  

Valorificarea produselor

De asemenea, produsele autohtone împletite au cunoscut succesul și în afara țării, fiind căutate tot mai mult de străini. Iar la târgurile naționale și internaționale vizitatorii se arată sincer interesați de aceste lucrări, le cumpără, iar meșteșugarii își valorifică astfel producția. Galu Măricuța ne-a mai declarat că: „Produsele noastre au avut succes la târgurile din afară și în mod deosebit pe plan intern. Cea mai mare cerere vine din Timișoara, Arad și Călărași. Oamenii au început să iubească produsele făcute de mână. Precizez că la crearea unui produs participarea specialistului e de 40%, iar a cumpărătorului e de 60%, acesta din urmă știind cel mai bine ce își dorește și cum ar putea fi realizat. Ca exemplu, pe lângă coșurile clasice, am încercat să creăm și câteva decoruri pentru unele restaurante, cum ar fi seturi de lampadare. În mod deosebit produsele din răchită se folosesc în patiserii, în magazinele Penny din toată țara. Suntem foarte mândri de acest lucru.“

impletit 3

Galu Măricuța a subliniat faptul că oricare dintre doritori își poate achiziționa un produs împletit pentru că prețurile sunt accesibile, începând de la 20 de lei. Iar printre modele putem găsi coșuri clasice, coșuri pentru bicicletă, diferite decorațiuni, pălării: „Oricine își dorește un produs nou, sigur găsește la noi o ușă deschisă și ne străduim să realizăm ce și-a dorit clientul. Acesta este secretul care ne deschide ușa, avem răbdare și nu punem pe prim-plan câștigul. Ne bucurăm că avem în continuare persoane pasionate de acest tip de meșteșug și că îl putem transmite și generațiilor viitoare“ a explicat Galu Măricuța. 

Meșteșugurile astăzi

Totodată, Galu Măricuța ne-a declarat că s-a bucurat să constate că această meserie veche a devenit de interes și pentru tinerii din generația de astăzi. Simpla curiozitate de a observa cum se fac aceste lucrări, încet-încet s-a transformat într-o adevărată dorință a tinerilor de a învăța meșteșugul: „O altă bucurie a noastră este faptul că cei care solicită aceste produse nu sunt doar din generația mea, sunt tinerii care au deschidere și viziune spre viitor. Aceștia tind tot mai mult spre natural, spre protecția mediului. Prin folosirea răchitei, care se cultivă pe terenuri unde nu se poate cultiva grâu și care produce aer curat, protejezi mediul și atunci nu este păcat să nu ne îndreptăm spre aceste produse? De asemenea, am fost invitată să susțin un curs tinerilor dintr-un județ din vecinătate și am rămas plăcut surprinsă de interesul acestora. Cu siguranță o să mai repet această experiență alături și de alți pasionați de împletituri.“


„Pentru un împletitor fiecare zi înseamnă o creație“ – Galu Măricuța


Liliana Postica

  • Publicat în Traditii

Croşetatul şi împletitul, între pasiune şi „medicament“

Marinica Nicu a prestat aproape o viaţă activităţi medicale de salvare a vieţii, lucrând ca asistent medical la Staţia de Ambulanţă Fălticeni. De doi ani a ieşit la pensie, s-a retras în satul natal Unceşti, din comuna suceveană Buneşti, unde şi-a întemeiat o frumoasă gospodărie ţărănească în care creşte animale, se ocupă de grădinărit şi petrece ore în şir înnobilând aţele cu croşetul şi andrelele.

O adevărată delectare...

După ce zeci de ani a acordat servicii de prim ajutor calificat în cazul victimelor accidentelor şi dezastrelor naturale sau a urgenţelor medicale care impuneau transport imediat la spital, fiind la datorie în fiecare zi, indiferent că era weekend, caniculă sau zăpadă, indiferent de problemele personale cu care se confrunta, Marinica Nicu a căutat liniştea satului românesc. Şi cum casa părintească nu se uită, s-a oprit la Unceşti, un sat cu o populaţie îmbătrânită, cu aproape toţi tinerii plecaţi la muncă în străinătate, un sat liniştit, situat între dealuri. A considerat că trebuie să se întoarcă în casa de la ţară, unde a adaptat funcţionalitatea acesteia la necesităţile stricte, fără exagerări. A păstrat nealterată camera de zi a căsuţei, cu tavanele brăzdate de grinzi care au mereu un farmec aparte, cu scoarţe pe pereţi şi covoare ţărăneşti ţesute la război, cu icoana veche de la care nu lipseşte ştergarul ornamentat cu flori, specific zonei. În camera de zi a doamnei Marinica Nicu este o lume magică, o lume în miniatură creată cu acul sau andrelele din lână, sfoară, aţă sau mătase, în care sunt invitaţi să intre toţi cei care îi calcă pragul gospodăriei. „Am practicat medicina puţin altfel, pe terenul pacientului, de diverse vârste şi cu o patologie foarte diversă şi tocmai de aceea un asistent la ambulanţă trebuie să fie foarte bine pregătit, pregătire pe care am acumulat-o cu mult înainte de 1990 la Liceul Sanitar. Când am ieşit la pensie de la ambulanţă am căutat liniştea şi m-am retras în satul natal. Dar când am văzut că nu mai am cu cine să comunic, nu sunt vecini, satul fiind îmbătrânit şi aproape toţi cei care pot munci sunt plecaţi în străinătate, m-am apucat de croşetat. Sufeream din cauza lipsei de comunicare şi vorbeam cu lucruşoarele pe care le confecţionam. Croşetând nu mă plictisesc, mă delectez, mă simt foarte bine. Modelele sunt diversificate, ideile îmi vin în timp ce lucrez, iar modelele tot în minte le gândesc“, îşi începe povestea pasiunii sale Marinica Nicu.

Forme diverse

Ceea ce face  doamna Marinica este deosebit. Este vorba de lucruşoare din diverse tipuri de fire, PNA, aţă, lână, mohair, iar prin împletire aceste fire capătă forme diferite: jucării, coşuri cu flori, ciupici, căciuli, şaluri, genţi, suporţi pentru pahare, chiar şi seturi pentru ceştile de cafea, căsuţe. Cele mai „ochioase“ sunt bucheţelele de flori aşezate în panere şi obiectele pentru copii, fie că este vorba de îmbrăcăminte sau jucării. „Când încep un obiect mă gândesc şi la tipul de fir pe care îl lucrez. Într-un fel se lucrează lâna, altfel se lucrează mătasea, bumbacul sau firul sintetic. Firele le cumpăr, sunt destul de scumpe. Când am fir mai mult fac un obiect mai mare, când am fir mai puţin fac un obiect mai mic. Şi dacă am cinci metri de fir fac o floricică, un element dintr-un ansamblu, nimic nu arunc. Firul de bumbac, subţire, dă fineţe, împletiturile tip macramé se comportă foarte bine de-a lungul timpului, firele mai groase, tip PNA, dau volum. Pentru a da o anumită formă unor obiecte croşetate din aţă obţinută din bumbac este necesară apretarea, operaţiune care se face numai cu amidon din porumb. Eu nu fac aceste obiecte pentru a câştiga bani, lucrez pentru a mă delecta şi a trece mai uşor timpul în lungile nopţi de iarnă...“, ne-a spus Marinica Nicu.

crosetatul Marinica 6

Răbdarea, esențială

Pasiunea pentru croşetat, meşteşug care presupune multă muncă şi răbdare, a fost moştenită de la mamă şi bunica, care i-au insuflat încă din copilărie grija pentru detalii şi iubirea pentru frumos. Tot în copilărie, doamna Marinica a învăţat să toarcă şi să ţeasă la război covoare şi ştergare, îndeletnicire pe care o practică şi astăzi. Şi-ar dori să împartă modelele pe care le creează cu mai multă lume, motiv pentru care va încheia un parteneriat cu şcoala din sat. „Am vorbit cu directorul şcolii, dacă au nevoie mă duc, fără nicio pretenţie financiară, să le arăt copiilor, care sunt pasionaţi de aşa ceva, cum să lucreze cu croşetul, cu acul, să îi învăţ să facă ce fac eu. Mi-ar plăcea să ştie cât mai mulţi să facă aşa ceva în timpul liber. Am încercat să învăţ fete tinere să facă cusături ornamentale şi obiecte necesare împodobirii locuinţei, dar nu şi-au arătat interesul. În tinereţe, în fiecare iarnă croşetam câteva rochii, dar acum nu se mai poartă aşa ceva. Se lucrează foarte mult la o rochie, dar tineretul poartă numai ce este în comerţ“, spune cu mâhnire Marinica Nicu.

Cercei coșetați?

După ce descrie destul de bine ceea ce îi place să creeze cu acul şi croşetul, totul fiind lucrat cu dragoste, Marinica Nicu prezintă cu nostalgie istoria fiecărui obiect magic care iese din mâinile sale. „Este o găină, iar în buzunare punem ouăle roşii la Paşte, acesta este un suport pentru ouă roşii cu floricele pe margine, aici avem un suport pentru păhăruţele de ţuică, aici avem un set pentru îmbrăcat ceştile de cafea şi cafetiera, este un pahar cu o husă croşetat care este mult mai atractiv pentru un copil mic, aici este un set de covoraşe pentru baie şi aici un set de huse pentru scaune“ sunt cuvintele cu care doamna Marinica a început prezentarea celor realizate în ultima perioadă. Pe lângă decoraţiuni pentru casă, păpuşi croşetate pentru fetiţe, meşteriţa confecţionează din aţă medalioane de pus la gât pentru femei, cercei croşetaţi din mătase care se asortează cu pantofii, ghetuţe şi, de ce nu, sandale croşetate, de la fabricile de încălţăminte fiind achiziţionate doar tălpile. Modelele pentru toate lucruşoarele realizate sunt unicat.

Femeia spune că pentru a învăţa să croşetezi poţi fi autodidact, e mai greu la început până înveţi să faci primul ochi şi să realizezi un lanţ din ochiuri simple, să faci ochiul pentru a da înălţimea rândului următor şi aşa mai departe.

Silviu Buculei

Nea Valică, un strămoș al împletitorilor în nuiele

Meșterul Valerică Matraș locuiește în Vorona, județul Botoșani, și este unul dintre membrii fondatori ai Asociației Meșterilor Populari din Moldova, încă din anul 2004. L-am descoperit aici într-un nord de țară, alături de soția sa Lucica Matraș, fiind o familie de meșteri care reprezintă într-adevăr valori de patrimoniu pentru noi. Sunt oameni care ar putea fi tezaurizați oricând, și dați ca modele pentru tânăra generație deoarece aceștia reînvie arta împletiturilor în nuiele și salvează un meșteșug pe nedrept uitat și părăsit în majoritatea satelor din Moldova.

Jumătate de secol de împletit nuiele

Meritul esențial al lui Nea Valică, cum îi spun cunoscuții, este că salvează un meșteșug, continuând să împletească nuiele în buna tradiție a locului. Acesta își împlinește un destin deoarece aceasta este o meserie curată, la cârma căreia se află oameni valoroși care merită tot respectul nostru și care ar trebui să devină modele pentru tânăra generație. „Este o pasiune moștenită de la bunicul, de când eram tânăr fecior. Sunt 50 de ani de când practic acest meșteșug și cu care merg înainte cât mă mai țin mâinile. Practic, totul a început după Revoluție, când m-am retras acasă și astfel, lângă acel bătrân, am început să lucrez deoarece trebuia să îmi duc existența mai departe. În acea perioadă aveam trei fete și trebuiau crescute. Astfel, prima coșarcă am împletit-o pe bucățele, cu toate că a fost demult, îmi amintesc ca și când ar fi astăzi că întâi am realizat fundul, la îndrumarea bunicului, după care am început să împletesc în sus, în nuia verde, nicidecum în nuia albă. Mărturisesc că timpul le-a rezolvat pe toate deoarece am început să mă documentez și să îmi dau seama cum se lucrează cu nuiaua și astfel am ajuns să lucrez în alb, cu toate că mi-a fost mai greu la început“, ne spune un om care a iubit și iubește arta meșteșugului.

Valica c

Nea Valică lucrează de la coșulețe pentru ouă încondeiate până la piese de mobilier, iar arta împletiturii constă în faptul că trebuie să ai răbdare și timpul necesar, ne mărturisește un meșter care a realizat toată viață coșărci. „Fiecare piesă are câte o perioadă de timp diferită. Astfel, un coșuleț mic se poate realiza în 30 de minute, un coș de dus la biserică se poate confecționa în 45 de minute, pe când un set de fotolii poate să dureze chiar și două zile“, adaugă meșterul popular.

„Nea Valică, noi nu ne mai ținem de meseria aceasta!“

Într-o zi de lucru, activitatea acestuia este programată pas cu pas, din timp, cu migală. „În prima fază are loc aranjarea materialului și curățirea lui, iar restul decurge firesc, ca orice zi a unui angajat într-o întreprindere. Astfel, timp de o oră sau două, dimineața îmi aranjez materialul, iar restul timpului împletesc. După ce sortez nuielele, le bag într-un cazan la fiert, în jur de 8 ore, deoarece acestea trebuie să fie fierte pentru a se decoji ușor, apoi nuielele se despică în patru și se scoate miezul; într-o zi pot realiza chiar și câte 12 coșuri. La acest meșteșug, cel mai mult contează susținerea familiei, iar soția mea este omul de bază“, ne spune Valerică Matraș.

Fiecare meșter are secretul lui, altul îl păstrează, altul îl spune mai departe, cum este cazul și acestui om care vrea să ducă tradiția mai departe. „În acești ani de trudă am reușit să învăț niște copii, dar anii au trecut, ei au crescut și mi-au spus: «Nea Valică, noi nu ne mai ținem de meseria aceasta!» Astfel, toți au plecat deoarece nu au avut răbdarea necesară! Îmi pare rău că iau meseria cu mine și că nu am lăsat-o nimănui. Dacă nu vor, asta e!“

Valica e

Un alt impediment legat de acest mește­șug este că materia primă nu prea se găsește pentru că sunt puțini cei care cultivă răchită, iar munca de pregătire are de fapt un an de zile în spate, respectiv de la creșterea răchitei până la pregătirea efectivă, pentru a deveni obiect finit. Aspectul ecologic este într-adevăr foarte prezent în obiecte deoarece este o materie primă curată; categoric, ea crește încă în mediul ecologic, sănătos, fiind lucrată apoi în mediu familiar, în gospodărie. Nea Valică conservă tiparul tradițional de coș, iar, pe lângă coșul utilitar de altădată, el merge spre decorativism, fiindcă de multe ori așa cere piața, dar nu renunță la tiparul și formele tradiționale, la materia primă naturală, cu un colorit natural, în încercarea de a duce mai departe meșteșugul așa cum era. De altfel, în acest domeniu, în Moldova meșteri de acest fel îi poți număra pe degete deoarece mai sunt în jur de trei persoane.

Principalele tipuri de împletituri inventate de meșterul din Vorona sunt piesele de mobilier, în special măsuțele și scaunele mari cu spătar. Pentru a varia, meșterul combină nuiele curățate cu cele necurățate, mai schimbă forma rotundă cu cea ovală și niciun coș nu iese identic cu altul. Cele mai solicitate sunt coșurile și coșulețele ornamentate. La toate târgurile meșterilor populari la care acesta participă, încarcă cam două mașini de coșuri. „Mi-au trecut mii de coșuri pe mână și sper să mai treacă încă pe atâtea, cât m-o ține Dumnezeu pe pământ.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Valica b

Împletiturile din răchită între glorie și decădere

Compania Romimplet luptă cu fiecare model produs pentru a rămâne pe piață.

Fibrele vegetale – fie ele din papură, trestie, nuiele de alun sau răchită, pănuși de porumb, paie de grâu, secară sau ovăz – au constituit de-a lungul timpului o materie primă care a inspirat multe generații, constituind o activitate rentabilă care a cunoscut, din păcate, un parcurs anevoios, cu suișuri și coborâșuri. Astăzi, doar câțiva meșteri păstrează această branșă activă în speranța revigorării ei.

Ce a fost şi ce a rămas

Exploatarea masivă a lemnului a făcut loc împletiturilor din răchită mai ales în perioada interbelică și mai apoi în perioada postdecembristă, când au căpătat o mare răspândire, iar obiecte uşoare şi delicate, rezistente şi neaşteptate ca textură au devenit extrem de apreciate. Aspectul plăcut, rezistența și flexibilitatea nuielelor de răchită au atras și au încurajat practicarea acestui meșteșug, astfel încât în multe zone ale țării materia primă lua forma gardurilor, a coșurilor, dar și a pieselor de mobilier și de decorațiune. A existat chiar un Program național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier ce ar fi trebuit să se deruleze în perioada 1976-2010 și care își propunea ritmuri sporite de creștere a culturii de răchită și prelucrarea diversificată a nuielelor. Cu toate acestea, după 1989 a început decăderea acestui sector, vechile ateliere din cadrul Direcțiilor Silvice, UCECOM și UCECOOP, închizându-și pe rând porțile.

Ce a mai rămas din acest sector? Compania Romimplet SA din Arad, una dintre puținele unități rămase pe baricada acestui sector, s-a născut după o lungă transformare. „Unitatea noastră s-a numit inițial Cooperativa Mureșul. Aceasta a predat activitatea de împletituri la Ijil, Arad. Aceasta, la rândul ei, a predat activitatea la IFET, iar IFET-ul a predat activitatea în 1983 la IJPIPS, adică la industria locală, iar la Revoluție ne-am despărțit de fosta întreprindere și am rămas ca unitate de sine stătătoare: Romimplet (ro - de la România și implet - de la împletituri). Lucram doar pentru export, pentru că în acel an nimeni nu solicita pe plan intern produse. La vremea aceea produsul de top era un cărucior pentru păpuși, aveam mii de solicitări, aveau de lucru tâmplarii, împletitorii, fabrica care făcea partea textilă și era o bucurie nu doar pentru copii, ci pentru toată lumea“, îşi aminteşte Galu Măicuţa, directorul societăţii.

Tot în amintirea vremurilor bune, când în punctele de lucru din Vladimirescu, Sântana, Chişinău Criş şi Sepreuş se lucra la capacitate maximă, merită menţionat faptul că existau peste 100 de muncitori împletitori, iar azi mai mult de 80% din cetăţenii acestor localităţi îşi primesc pensia mulţumită activităţii desfăşurate în secţia de împletituri.

În prezent, mai sunt doar 12 muncitori, cei mai devotaţi, unii dintre ei cu vechime de 40 de ani în acest domeniu. „Am trecut printr-o perioadă foarte grea timp de 10 ani, dar nu am vrut să facem lichidarea acestei societăți tocmai din dorința de a arăta că împletiturile vor fi apreciate peste ani și în România. Şi iată că de 5 ani produsele noastre sunt căutate. Suntem mândri atunci când ne sună cineva și ni se cere ceva deosebit. Ceea ce expunem de obicei la târguri nu este nici 10% din ceea ce realizăm. Ne bucurăm că la târguri și expoziții mâna de lucru a acestor oameni este apreciată, dar suntem triști pentru că munca nu este plătită la justa valoare“, afirmă Măicuţa Galu.

Piaţa externă ne-a scos pe tuşă

Sute de obiecte lucrate cu migală ajungeau cândva în ţări precum Germania, Austria, Italia, Belgia, Olanda, Suedia, Elveția, Franța, Israel, SUA etc. Ele ar fi şi azi apreciate, însă preţul prea mare ne scoate de pe piaţă. Statul nu este dispus să susţină un asemenea sector, de vreme ce activităţile meşteşugăreşti sunt impozitate ca orice activitate comercială.

„Am ajuns să vindem mult în țară și mai puțin la extern. Trimitem mici cantități partenerilor noștri de suflet străini care nu înțeleg de ce nu le mai livrăm marfă. Nu le putem spune că suntem în pierdere. Au crescut mult costurile, impozitele pe venit au crescut mult or, când noi suntem pe muchie de cuțit sau chiar în pierdere, 3% este mult. Existăm datorită faptului că ne-am dat seama că exportul va scădea, costurile în România crescând, că vom fi scoși de pe piața externă din cauza prețului prea mare și că trebuie să facem altceva ca să existăm. Acel altceva a fost să creăm de fiecare dată ceva nou, am ascultat cerințele cumpărătorilor, chiar dacă a durat câțiva ani, și am creat ceea ce cere comunitatea. Spre exemplu, coșurile pentru bicicletă sunt acum foarte la modă, pe când altădată le făceam doar pentru export“, spune directorul societăţii Roimplet SA.

Răchitării puţine, costuri ridicate

Cu ani în urmă răchităriile unităţii se întindeau pe 200 ha. Faptul că unitatea nu mai deţine propriile răchitării complică de multe ori situaţia şi, desigur, umflă preţul final al produselor. Astăzi împletitorii sunt nevoiţi să apeleze la proprietarii de terenuri care nu au desfiinţat răchităriile şi la foştii colaboratori care şi-au înfiinţat plantaţii, iar costul variază în funcţie de calitate de la 1 leu la 5 lei/kg. Chiar şi aşa, din experienţă spun celor care vor să cultive răchită că o astfel de plantație nu este o pierdere. Ea poate fi valorificată în unitățile care încă mai există și care se mai ocupă de împletituri sau poate fi livrată la export. Dar cu siguranță nu va rămâne nevalorificată“, afirmă directorul unităţii.

Pentru ca firul de răchită să fie înnobilat şi transformat într-un obiect util sau decorativ el trece printr-un întreg proces de prelucrare. „Răchita recoltată este transportată în secția de producție, are loc operația de sortare, pe dimensiuni și grosimi, după care se depozitează afară sau în spații aerisite unde aerul circulă, pentru a se usca natural. Răchita poate să urmeze două căi: necojită, exact în starea în care s-a recoltat sau decojită. Răchita care nu este cojită se folosește doar după ce a trecut prin procesul de prelucrare, adică a fost opărită între 4 și 10 ore, în funcție de vechimea ei. Cu cât răchita este mai proaspătă se fierbe mai puțin și cu cât este mai veche cu atât se fierbe mai mult. După fierbere urmează procedura de decojire, apoi materialul poate fi despicat, rindelat și, în final, are loc operaţiunea cea mai importantă – împletirea“, explică Măicuţa Galu.

Cei care au înţeles potenţialul acestei nişe şi faptul că pot deveni furnizori de materie primă pentru astfel de unităţi îşi pot înfiinţa propria răchitărie. Vorbim de specia Salix Rigida care se cultivă ca orice plantaţie cu distanţă între rânduri şi între butaşi. Trebuie avut însă în vedere că în primul an nu se recoltează nimic, în schimb plantaţia este ţinută sub observaţie, săpată, toaletată. În al doilea an se pot tăia câteva fire mai înalte, ce pot fi folosite la coşuleţe mici, şi abia în al treilea an plantaţia intră pe rod. De acum urmează doar întreținerea împotriva dăunătorilor şi recoltatul care se face toamna, după căderea frunzelor sau primăvara, înainte de a intra în vegetație.

Patricia Alexandra POP

Abonează-te la acest feed RSS