Logo
Imprimă această pagină

Din atelier în foaier - drumul expoziției „Povestea Icoanei“

Brașovul s-a îmbogățit cu o nouă expoziție de icoane. Vernisajul a avut loc în data de 6 octombrie în foaierul Centrului Cultural „Reduta“. Deviza acestuia este „Reduta pentru toți“, un centru cultural deschis inițiativelor de acest gen, destinat artiștilor brașoveni din toate domeniile: pictură, fotografie, poezie, teatru, artă tradițională, balet. Expoziția este organizată de către Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural „Reduta“, în colaborare cu Asociaţia Creatorilor de Artă Tradiţională şi Contemporană Braşov

Iubesc poveștile și oamenii care le construiesc. Expoziția „Povestea Icoanei“ a pornit de la o idee și cum ideile frumoase au energia necesară pentru a se materializa, la doar câteva luni de la nașterea acestei idei au apărut meșterii potriviți prin care am reușit să o pun în practică.

Zis și făcut. De la idee până în ziua vernisajului e ceva cale. Totul se naște cu răbdare și așteptare. Este poate cea mai frumoasă etapă. Este „drumul“.

Am simțit mereu că fiecare icoană spune o poveste, și a fost pictată întocmai, că fiecare meșter are o istorisire și uneori se întâmplă să ne-o spună  poate mai șoptit decât suntem obișnuiți. Dar dacă plecăm urechea, în liniștea gândurilor putem să auzim sufletul lui de artist.

Am șansa de a întâlni oameni talentați și cred că este un dar. Am gândit pentru fiecare meșter ca tehnica în care îl rog să lucreze icoanele să fie aceea în care el excelează.

Este necesară o oarecare strategie pentru a aduna oamenii potriviți și a construi o expoziție. Am vorbit pe rând cu fiecare, lăsând să pară o discuție relaxată ca și cum ideea pornește de la meșter și crește în momentul discuției. Este foarte emoționant să îi vezi cum simt și trăiesc această idee pornită. Aflați așadar și din secretele mele.

Noi, românii, iubim icoanele. De mici am crescut cu icoane în casă, cu icoana ascunsă în buzunarul uniformei din clasele primare și cu cea dată de bunica să ne protejeze.

Din momentul în care am prezentat ideea, totul a decurs atât de lin și de frumos încât am realizat că îngerii s-au aliat în a ne da o mână de ajutor. Sunt îngeri aici, pe pământ, au nume, și sunt îngerii nevăzuți care ne sprijină în fiecare pas și gândire.

Ore de seară de povestit cu meșterii, clipe de imaginare și visare, vizualizând cum va arată expoziția, cum va cădea lumina blândă din foaier peste sticla, lemnul și zidul icoanelor. Până la materializare nu era mult.

Totul s-a așezat de la sine

Cu cât se apropia ziua vernisajului creșteau emoțiile, de ambele părți. Trebuie să vă spun că foarte greu a fost să obțin de la meșteri poze de profil, ne-am gândit ca la această expoziție să fie și alăturată de fiecare o icoană, o fotografie și un text de la meșteri.

Am explicat fiecăruia că ar fi frumos să apară și în prezentare. A durat cam 2 săptămâni până au început rând pe rând să trimită.

Cu emoțiile aferente, a sosit ziua montării expoziției și am simțit că totul s-a așezat de la sine așa cum trebuia să fie, gazdele ne-au sprijinit cu dragă inimă, au alergat de colo-colo să ne pună la dispoziție tot ce e necesar, expozanții au așezat ca furnicuțele icoanele în zona expozițională formată din cuburi de sticlă ingenios pregătite. La final lumina cădea exact așa cum trebuia și ne-am dat seama că au trecut câteva ore bune.

Las expoziția să vorbească, de acum lucrurile au fost duse la bun sfârșit cu truda acestor trei meșteri cărora le mulțumesc din suflet.

Despre icoane și iconografie câteva cuvinte

Povestea icoanei se pierde undeva în negura istoriei. Cu puternice rădăcini în antichitatea greacă și romană ca tehnică de realizare a frescei și a mozaicului, icoana se naște odată cu creștinismul. Etimologic, cuvântul icoană provine de la grecescul „ikon“, „eikon“, ce înseamnă figură, portret al unei persoane importante.

Există numeroase povești cum că primele icoane ar fi fost pictate de apostolii lui Hristos. Atât în Europa de Vest, cât și în Țările Române putem vorbi de o istorie a icoanei începând cu zorii Evului Mediu (secolele VII-VIII). Atunci încep a se construi primele catedrale în Apus și chiar primele biserici din piatră pe teritoriul țării noastre, cu precădere în zona de munte și în Transilvania (Mănăstirea Vodița, Biserica din Densuș, bisericile rupestre de la Aluniș și Biserica din Viscri)

Dacă în lumea de Apus se împodobeau bisericile cu pictură pe pânză, mozaic și vitralii, în Țările Române inițial bisericile au fost împodobite cu frescă și pictură pe lemn. Începând cu sec. al XV-lea putem vorbi la noi în țară de apariția unor școli de pictură de influență bizantină sub oblăduirea unor domni cu frică de Dumnezeu.

Astfel, în ceea ce privește fresca și icoana pe lemn, putem vorbi de pictura țărănească din Bucovina, școala greacă, școala rusească, stilul brâncovenesc, școala transilvană. Din secolul al XVII-lea, în Transilvania se dezvoltă rapid, ca o influență venită din țările germanice, pictura pe sticlă, răspândită și în Banat și Bucovina.

Prin cromatică, prin reprezentarea elementelor din satul natal (case, biserici, oameni în port popular), țăranii transilvăneni au realizat de fapt un instantaneu al satului transilvan, icoana pe sticlă căpătând astfel în zilele noastre un rol de monografie a satului de altădată. Icoana pe sticlă reprezintă o fereastră spre satul de altădată al bunicilor și străbunilor noștri. Într-o lume cosmopolită a secolului XXI, povestea icoanei se zbate să meargă mai departe spre nemurire datorită meșterilor populari și a pictorilor ce încă se încăpățânează să transmită generațiilor actuale și viitoare acest meșteșug, ca o poveste de demult, pierdută în timpurile noastre.

Expoziția este organizată de către Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural „Reduta“, în colaborare cu Asociaţia Creatorilor de Artă Tradiţională şi Contemporană Braşov

În cadrul Expoziției „Povestea Icoanei“, trei meșteri din Brasov își vor expune lucrările.

Am rugat fiecare meșter să se prezinte:

Cornel Sculean – icoana pe sticlă

„Deși sunt absolvent al Facultății de Geografie, de copil am fost atras de folclor, de muzica populară, de meșteșuguri și tradiții. Arta picturii pe sticlă am învățat-o singur. Călăuză la început de drum mi-au fost câteva filmări realizate la Muzeul Astra cu Nicolae Suciu din Cincu, ultimul iconar al Țării Făgărașului, și câteva cărți împrumutate de la Prima Școală Românească.

Coborâtor de neam din Șcheii Brașovului, am încercat de-a lungul timpului prin icoanele mele, să reînviu satul de altădată al bunicilor.

Icoana pe sticlă am descoperit-o în liceu, deși începusem să pictez din școala generală peisaje și case de la țară, inspirate din fotografii și reviste. Tehnica de lucru a fost foarte simplă, mai ales că aveam toate materialele în casă, vopsele, pensule și niște rame cu sticlă. Așa că am trecut la studiu citind atât pe Ion Muslea, cât și pe Dancu, ambele cărți fiind considerate biblii ale picturii pe sticlă din Transilvania.

Analizând cu atenție fotografiile, am descoperit în icoane satul transilvănean de altădată.

Icoana pentru mine reprezintă o fereastră spre satul bunicilor, o fereastră spre țăranul român ce s-a nevoit sute de ani pe aceste meleaguri. Într-un cuvânt eternitatea, legătura cu strămoșii noștri.

Pictez icoane naive, în stilul picturii tradiționale, specifice Ţării Bârsei. Tehnica de realizare este pictură în ulei și acrilic pe dosul sticlei. Ramele icoanelor sunt simple, realizate din lemn de brad, tei sau paltin.

Icoana pe sticlă și-a pierdut valențele bisericești odată cu nașterea sa. Țăranii transilvani, prin cromatică și personajele reprezentate, au zugrăvit de fapt imaginea satului în care trăiau. Astfel, în planul secundar apar case transilvănene, biserici identice cu cele din satele iconarilor, țărani îmbrăcați românește, flori și elemente mitologice din credința populară, precum «Soarele și Luna».“

Carmina Dan – icoana pe lemn

„Am absolvit Școala de Arte și Meserii Tiberiu Brediceanu din Brașov, inițial la secția Grafică, unde am urmat cursurile trei ani, dar în paralel am continuat cu Iconografia.

În primul an de Iconografie, pașii mi-au fost îndrumați de doamna profesoară Izabela Nicolae, cu care am început pictura icoanelor pe sticlă și apoi pe lemn și am continuat cu domnul profesor Ovidiu Cristian Gliga, niște oameni minunați și dedicați. În mod obișnuit se fac 3 ani de școală și apoi încă doi de specializare, dar am continuat să merg și uite așa se fac 10 ani de ucenicie continuă, pentru că în domeniul acesta consider că ai multe de învățat. Am pictat foarte mult și acasă, eram avidă de cunoaștere, mi-am căutat modele, mi-am cumpărat materiale pentru pictură.

Dacă mă întreb acum ce m-a determinat să pictez icoane? Probabil dragostea pentru icoane o am din copilărie, de când mă ducea bunica maternă la biserica din Prejmer și tot bunica mi-a apărut de câteva ori, în vis, înainte să încep să pictez, îndrumându-mă spre biserici albe. Am simțit că e un semn. Apoi fratele meu, pe care l-am inițiat în pictura icoanelor pe sticlă, m-a sfătuit să încerc. Icoana face parte din mine. Icoana e bucuria rugăciunii, e liniște sufletească, e lumină și har de la Dumnezeu.  Părintele Dumitru Stăniloaie spunea atât de frumos: «Icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față».

Talentul pentru desen îl moștenesc de la tatăl meu. Îmi aduc aminte că, în timpul școlii, sub îndrumarea lui, eu și fratele meu ne desenam planșele la biologie, anatomie și pentru orele de desen.

Prima icoană pictată a fost una pe sticlă, cea a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o icoană destul de complexă pentru un proaspăt inițiat în ale iconografiei. În acel moment am simțit că acela e sfântul care mă îndrumă prin rugăciune. Am avut câteva expoziții, majoritatea expozițiilor fiind cele organizate de Școala Populară de Arte, de Crăciun și de Paște sau de sfârșit de an, la Centrul Cultural «Reduta», la librăria Okian.

Cel mai mult mi-a bucurat sufletul faptul că am reușit să organizez, la Muzeul Străzii Sforii, în anul 2019, o expoziție personală de Crăciun, cu icoane pe lemn și pe sticlă. Au fost atunci expuse 33 de icoane, atât cât viața pământească a lui Iisus, 33 de ani. Și tot o bucurie a fost și prezența Părintelui Comşulea, care cu emoție în glas ne-a vorbit despre taina pictării icoanelor, despre truda și harul iconarului și despre legătura între icoană, poartă spre Rai și credincios.

Fiecare icoană mă apropie de Dumnezeu. Fiecare icoană am pictat-o prin rugăciune.“

Gabriel Florea, pictură bisericească

„M-am născut în 1975, în orașul Brașov. Am copilărit în cartierul Steagu, unde locuiesc și astăzi. Am urmat un liceu industrial, la Uzina 2, 1990-1994. În această uzină am lucrat mai apoi timp de 7 ani, ca mecanic în  turnătorie. Din 1993 sunt membru al clubului de science-fiction Antares. Am activat ca grafician SF. Am participat la diverse expoziții și am obținut mai multe premii: tabăra Sf. Atlantykron, Quasar – Iași, Buzău, Jibou etc. Grafică publicată în Almanahul Anticipația, revista Anticipația, revista String.

În tot acest timp, mi-am căutat răspusurile la întrebările existențiale și despre Dumnezeu, frecventând biserica și cercurile de credincioși.

În 2002 am luat drumul pribegiei prin țară, ca ucenic într-o echipă de pictori bisericești, sub oblăduirea unui maestru pictor din Gura Humorului. Alături de această echipă am petrecut pe șantierele de pictură a peste 20 de biserici și catedrale din Bucovina, Ardeal și Moldova. Am făcut anii de ucenicie și stagiatură la Școala de pictură bisericească a Patriarhiei Române. În 2008 am absolvit examenul de pictură bisericească și am devenit pictor autorizat. Din 2012 până în prezent am dus aproape de final pictarea a două biserici din zona Buzăului. Acum sunt student, anul II, la Facultatea de Teologie București, secția Artă Sacră. Pe viitor intenționez să absolv facultatea și să pictez biserici până la sfârșitul vieții.

Consider că pictura bisericească m-a ales ea pe mine. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2002, când am intrat într-o biserică din Brașov și care era în plin șantier de pictură. Moment în care toată structura mea lăuntrică a suferit modificări majore. A fost dragoste la prima vedere.

Dumnezeu mi-a oferit șansa să îmbin credința cu talentul practicând această profesie. Cumva am fost pescuit din vâltoarea mării și azvârlit pe puntea unei corăbii. Mă simt ca un descoperitor. Între perete și pensulă stau culorile ce vor da viață la ceea ce am să descopăr. Tot ceea ce urmează să fie descoperit de către om este deja creat de Dumnezeu. Noi dăm doar praful la o parte de pe Creație, la timpul potrivit.“

Vă invit în Brașov, la Centrul Cultural „Reduta“, să vizitați expoziția „Povestea Icoanei.“

Gabriela BULARCA

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului

Revista Lumea Satului