Târgul meșterilor populari, ediția a VIII-a, Ruginoasa
Scris de Lumea SatuluiCentrul cultural Ruginoasa a reușit să definească prin acțiunile sale o tradiție importantă pentru păstrarea și transmiterea meșteșugurilor tradiționale și, mai ales, pentru arta străveche păstrată cu greu în arealul cultural românesc contemporan.
Aflat la a VIII-a ediție Târgul meșterilor populari Ruginoasa a reunist în curtea Palatului Domnesc peste 50 de meșteri de mare valoare din arealele etnografice ale României și Republicii Moldova, având același scop: punerea în valoare a meșteșugurilor și a artei tradiționale autentice și transmiterea acestora tinerei generații.
Întregul eveniment a fost completat de numeroasele momente artistice susținute de ansambluri folclorice locale și regionale. La nivelul regiunii de nord-est al României acest târg este, practic, cel mai mare și mai important eveniment de acest gen din arealul rural.
După deschiderea oficială de vineri, 29 iulie, au urmat alte două zile pline de manifestări culturale. Sâmbătă, 30 iulie, au avut loc lansarea volumului Timpul Sacru, semnat de etnograful Marcel Lutic, și apoi șezătoarea literară alături de doamna Angela Paveliuc Olariu, reputat etnograf al zonei Moldovei. În pragul serii s-a organizat șezătoarea „La Clacă“, prin care s-a celebrat și intrarea în postul Sfintei Marii Mari.
În ultima zi a târgului a avut loc, începând cu ora 13, un spectacol folcloric susținut de soliștii vocali Ana Maria Ignat și Loredana Colotin, grupurile folclorice „Străjerii Moldovei“ din Pașcani, „Răzeșii“ din Tupilați – Neamț, „Moldovenii
din Cetate“ Moșna, „Altița“ și „Dumbrăvița“ din Ruginoasa.
„Suntem la Ruginoasa, la cea de a VIII-a ediție e evenimentului Târgul meșterilor populari, un eveniment care se desfășoară începând cu anul 2013. În cele două zile de târg vor avea loc activități culturale, dar și ateliere ale meșterilor populari invitați. Anul acesta evenimentul este mai de amploare deoarece avem invitați meșteri din Republica Moldova și din toate zonele țării“, a specificat Cristina Ioana Axinia, coordonatorul Centrului Cultural din Ruginoasa, organizatoarea acestui eveniment.
Evenimentul este organizat de Primăria Ruginoasa, Centrul Cultural Ruginoasa și Asociația Meșterilor Populari din Moldova.
Beatrice Alexandra MODIGA
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.
Articole recente - Lumea Satului
- AFIR a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru instalarea tinerilor fermieri
- Recomandări privind producerea și valorificarea laptelui de oaie
- Asociația Aberdeen Angus, cea mai mare asociație din România specializată în producția de carne
- Nutrețuri combinate pentru suine
- Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Vaslui - Despre prețul mielului
- Cum rămâne cu sistemul de etichetare Nutriscore?
- APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrul I - anul 2023
- BASF România prezintă câștigătorii competiției „Povești cu vinuri românești” - Ediția a 8-a, dedicată cramelor mici și mijlocii
- Festivalul Cultural Dealul Muierii - Ediția a-II-a 2023
- 60 de doamne fermier din România și 10 din Republica Moldova vor studia managementul afacerilor și tehnologii agricole în cadrul Programului TalentA-2023 dezvoltat de compania Corteva Agriscience