Romania

Limbajul plantelor

Limbajul plantelor
Distribuie:  

O lume misterioasă, complexă, care  își desfășoară existența în atât de multe moduri încât imaginația omului nu ar putea cuprinde toată dimensiunea ei se desfășoară la picioarele noastre. Știința și-a îndreptat curiozitatea spre mecanismele de funcționare a lumii vegetale și a demonstrat că plantele sunt mai mult decât ce percepem noi. Oamenii de știință spun că plantele comunică între ele, se ajută reciproc, învață și memorează tot felul de lucruri. Cum fac asta? O teorie este că „centrul de comandă“ se află în sistemul lor radicular. Practic, rădăcinile lor transmit informații mai departe către alte plante prin rețeaua subterană de fungi și tot prin intermediul acestei conexiuni vin în ajutorul plantelor care au probleme. Fac acest lucru prin trimiterea necesarului de substanțe nutritive către plantele care au nevoie de ele, spre exemplu. În cazul unui atac iminent al dăunătorilor, plantele eliberează în sol substanțe chimice care avertizează și alte plante de existența acestui pericol. Ca urmare, plantele care au primit avertizarea încep să secrete substanțe chimice repelente. Dacă până acum toate aceste teorii erau puse sub semnul întrebării, acum oamenii de știință spun că este demonstrat faptul că plantele comunică între ele. Mai mult decât atât, Monica Gagliano, cercetător în cadrul Universității Western din Australia, spune că plantele percep sunetele, ascultă și abia apoi iau decizii cu privire la modul în care trebuie să reacționeze. Mecanismele prin care fac acest lucru nu sunt încă descoperite.

Este incredibil, nu? Cum plantele, despre care noi, oamenii, credem că sunt „condamnate“ la o viață dependentă de factori pedologici și climatici au înscrise în biologia lor aceste metode extraordinare de comunicare. Ținând cont de complexitatea lumii vegetale, este posibil ca acesta să fie doar un pionierat timid al cercetărilor întreprinse în acest sens.

Laura Zmaranda

plante, stiinta

Alte articole: