reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Jul 2022

Ultimul ceteraș al Năsăudului

Vioara lui Ionică Moldovan mai răsună încă prin Sângeorz-Băi. Se aude până departe, spre culmile Rodnei. Acum cântă mai rar și i se umezesc ochii când ia în mână arcușul. Este ultimul ceteraș adevărat al Năsăudului.

Pe vremuri, orice nuntă sau petrecere era de neînchipuit fără cetera lui Ionică Moldovan. Își aduce aminte de vremurile când a început să cânte la o vioară improvizată de tatăl său vitreg dintr-o scândură de brad. „Eram copil mic încă, aveam vreo cinci ani... Am avut un tată vitreg care era muzicant, cânta la braci. Pe vremea aceea cânta cu cei mai vestiți instrumentiști ai Năsăudului. Îi spunea lumea Ion al Gheorghiesei. Cânta într-un taraf, așa cum era rânduiala la noi, format din trei instrumente: un primaș, adică vioara întâi, un contralău – vioara de acompaniament și o gordună. Toate numai instrumente cu coarde, așa era atunci, nu exista niciun instrument de suflat sau acordeon... Cu acest taraf se mergea la nunți și la toate petrecerile satului. L-am rugat pe tata să-mi facă și mie o vioară, îmi plăcea tare mult cum cânta el, stăteam lipit de pereții caselor unde se făceau nunți sau petreceri și ascultam. Pe vioara aceea din scândură, cu trei coarde, am învățat. Apoi, când am mers la școală, mi-a cumpărat și o vioară adevărată. Prin clasa a șaptea mergeam la cămin și cântam, apoi, când am mai crescut un pic, au început să mă cheme pe la nunți.“

Nea Ionică apucă cu o mână credincioasa sa vioară care stătea agățată într-un cui, lângă ușă, și începe să-și plimbe degetele pe coarde. Apoi închide ochii și începe să cânte un joc legănat de pe valea Someșului. Și își continuă povestea: „Mi-am făcut un taraf al meu, toți eram de aceeași vârstă, mă chemau des pe la nunți, le plăcea cum cântam.“ După ce a început să priceapă tainele și subtilitățile arcușului Ionică s-a alăturat tarafului Păunița al Casei de Cultură din Sângeor-Băi, un taraf vestit, cu care a colindat lumea. „Am fost în Franța, în 1971, cu taraful, apoi am fost în Letonia, Lituania, Grecia, Bulgaria, Polonia și în alte țări pe care nici nu știu să le mai înșir. Din Polonia mi-am cumpărat vioara la care cânt și acum. Am făcut foamea ca să o pot cumpăra, nici pâine nu mi-am luat, dar am cumpărat-o și apoi ea mi-a asigurat pâinea cea de toate zilele“...

Declarat, în 2021, tezaur uman viu, nea Ionică Moldovan ne spune să băgăm de seamă ce este un taraf năsăudean adevărat, așa cum erau cele de odinioară, musai trebuie să aibă doar trei instrumentiști – primașul, contralăul și gorduna. În vremurile mai noi, unde nu exista gordună, venea câte-un acordeonist... Așa se mergea la toate nunțile și balurile din zona Năsăudului, așa i-a mers vestea și ceterașului Ionică Moldovan...

Jurnalistul bistrițean Menuț Maximinian își aduce aminte că nea Ionică Moldovan a cântat și la nunta părinților săi. „Nu întâmplător este tezaur uman viu, nu a fost nuntă și petrecere în zona Năsăudului fără cetera lui Ionică. Ca o informație de ultimă oră, am discutat cu autoritățile locale și, în curând, va fi declarat cetățean de onoare al orașului. Merită cu prisosință acest titlu. Prin dulceața din cetera sa a câștigat o mulțime de trofee la festivalurile internaționale de folclor și la concursurile tarafurilor tradiționale din țară.“

Ionică Moldovan nu a pus încă vioara în cui. Pentru că are urmași pe care să-i învețe cum trebuie să stăpânească coardele ceterei și să le mângâie cu meșteșug cu arcușul... Petrică Adam vrea să ducă mai departe o moștenire de trei generații... „Să cânt cu nea Ionică este o mare onoare, provin și eu dintr-o familie de muzicanți. Bunicul m-a învățat primele acorduri, era pe-atunci, săracul, paralizat și așa m-a învățat... Mă cuprind emoțiile când mi-aduc aminte... Nea Ionică mi-a destăinuit tainele viorii, îl acompaniez și acum la braci, când am ocazia. Încerc să învăț tot ce se poate de la el, să-i duc cântecul mai departe!

Tinerii care iubesc muzica populară ar putea lua exemplul lui Petrică, spune ultimul mare ceteraș al Năsăudului. „El s-a apucat de vioară pentru că vioara l-a atras, i-a plăcut dulceața strunelor, ca și mie. De aceea le-aș spune tinerilor să facă ce le place, în orice domeniu. Doar așa ies lucrurile bine făcute.“ Și, după ce a mai cântat împreună cu Petrică, ucenicul său, o doină pe care a auzit-o de la bătrânii lăutari din Năsăud, ne zice: „Eu am fost un răsfățat al lumii ăsteia, pentru mine vioara a fost și a rămas un dar de la Dumnezeu!“

Își ia vioara și ne conduce până la poartă. Nu ne lasă să plecăm până nu mai ascultăm încă puțin glasul duios al ceterei sale. De cum a început să cânte, vecinii s-au ițit pe la garduri. Încet-încet vioara acoperă și huruitul șoselei, și zornăitul unei drujbe din apropiere. „Glasul ei se aude mai tare“, observă și nea Ionică, pentru că sunetul ăsta al viorii, cum v-am mai zis, parcă vine din ceruri...“

Vasile BRAIC

Articole înrudite