Țăranul de la munte a fost întotdeauna robul vremii. Calendarul muncilor sale era dictat de neastâmpărul cerului. Din iulie până în septembrie îndeletnicirile cele mai importante ale gospodarilor erau cositul şi adunatul fânului pentru animale. Munca la câmp începea în zori și se sfârșea pe înnoptat. Ca să-și adune mai repede nutrețul se făceau clăci de cosit. În satele de pe Valea Mureșului obiceiul s-a practicat până în urmă cu câțiva ani, dar motocoasele și celelalte utilaje de cosit performante au dus la dispariția acestei forme de întrajutorare rurală. La Sărmaș, Harghita, obiceiul a fost reconstituit, așa cum se practica pe vremuri, de Asociația Mureșul Superior din Târgu-Mureș. „Ideea noastră a fost să readucem satul de altădată în actualitate și, mai ales, să le arătăm celor foarte tineri cum se muncea la câmp și cu câtă sudoare se aduna fânul pentru vite, aici la munte“, ne spune Ioan Cristian Tăran, inițiatorul proiectului.

Dumitru Ciobotă, unul dintre clăcași, își aduce aminte că flăcăii nu lipseau de la clăcile din sat, dar nici de la joc. „Claca era un fel de ajutor pentru a aduna mai repede fânul pentru animale. Bărbații veneau la coasă, femeile la adunat. Toți erau răsplătiți cu mâncare și băutură, iar gazdele făceau apoi și joc la șură, unde venea aproape tot satul.“ Etnograful Maria Borzan spune că în gospodăria tradițională șura era, de multe ori, mai mare decât casa. „Aici era sălașul animalelor, aici se desfășurau evenimente din viața oamenilor. Puteau să lucreze acolo, se adăposteau la umbră sau, în cursul anului, dacă șura era mai mare, se desfășurau și jocurile la șură. Jocul la șură avea şi rolul de apropiere, de cunoaștere, de schimb de povești între tineri. Este momentul în care vorbeau fetele cu feciorii, fetele încercau să-şi arate frumusețea, prin îmbrăcăminte, prin vorbe… sau prin mișcarea din timpul jocului. La joc şi la clacă mergea toată lumea, era şi un mijloc de a educa membrii comunității în spiritul într-ajutorării.“

Munca la coasă începe de cum mijesc zorii și se ridică negurile dinspre Călimani. Clăcașii ajung la câmp cu opincile scăldate de rouă. Cositul avea ritualurile sale. În satele de la poalele Călimanilor se spunea că tinerii sunt cu adevărat bărbați atunci când știu să mânuiască coasa. Bătutul şi ascuțitul coasei cer o îndemânare deosebită care nu este la îndemâna neștiutorilor.

Cositul cere forță, iar o zi de coasă te sleiește de puteri. Fetele sau nevestele le aduceau cosașilor mâncarea și apa de mare trebuință după munca istovitoare începută în zorii zilei. Din traista cu merinde nu lipseau pita făcută în cuptorul din ogradă, slănina afumată cu lemn de fag, brânza de putină, ceapa roșie și sticla de rachiu cu chimen, jinarsul de secărea, cum este numit aici.

După odihna de prânz cosașii spintecă din nou iarba, bărbătește, toți în același ritm, ca-ntr-un joc în care se aude doar sfârâitul brazdei ce cade, supusă, la pământ. Și tot așa, până pe înserat.

La sfârșit de săptămână toți clăcașii erau poftiți la joc, la șură, eveniment așteptat cu nerăbdare de băieții și fetele din sat. „Făcea lumea clacă, cine avea de secerat ori de cosit“, își amintește Aurelia Bot, o mare iubitoare a tradițiilor locului care, la peste 80 de ani, ar mai merge la câte o clacă dacă s-ar mai face prin sat. „Gazda le spunea oamenilor «Haideţi la clacă şi apoi, sâmbătă o să facem și joc la şură.» Toată lumea venea la joc, toţi jucau. Cei mai bătrâni le făceau şi copiilor o roată ca să nu-i încurce pe ceilalţi. Ceteraşii le cântau şi lor. Atunci nu erau atâtea orchestre şi instrumente, erau cetera şi doba, dar cum s-a jucat atunci după ceteră şi după dobă nu se mai joacă amu. Erau şi  fete mai ruşinoase ori care nu ştiau să joace bine... aşa cum îi şi știuletele de la păpuşoi, nu toţi îs la fel, mari şi frumoşi, sunt şi de ăia mai amărâţi şi mai mici... Atunci fetele lucrau ca să poată merge la joc. Amu îi aşa cum îi... Zicem că-i mai frumos aşa cum îi amu, îi frumos, nu zic, dar aşa cum am crescut noi era mai frumos!“

Ritmul ștraierului, cu doba și cetera sa, jocul ritmat pe care îl găsim doar aici, la poalele Călimanilor, se pierde încet prin văile adânci, săpate de pâraie.

Mâine bărbații vor fi din nou deasupra, pe deal, la coasă…

Vasile BRAIC