Imprimă această pagină
Traditii 04 Aprilie 2021, 19:31

Portul popular, inspirație pentru obiecte vestimentare moderne

Scris de

Liliana Dobrițoiu sau Lili cum îi spun prietenii, este unul dintre acei meșteri populari pe care i-am cunoscut cu ceva timp în urmă în cadrul târgurilor de profil. Comercializează ii cusute manual, dar și la mașină, precum și diverse alte obiecte de îmbrăcăminte ce au broderii inspirate din portul popular. Efectele pandemiei se resimt și în afacerea ei: a fost nevoită să reducă personalul, veniturile i-au scăzut dramatic, însă nu se dă bătută și speră să reușească să se mențină pe piață.

Debut entuziasmant

„În urmă cu 5 ani am început să lucrez ii; mama lucra ii încă din copilărie așa că pot spune că mi-au plăcut. Mie îmi place să creez, să inventez modele și nu țin neapărat să păstrez literă cu literă cum este un model în tradiție. Îmi place să combin, să mai vin cu ceva în plus și să dau culoare și eleganță produselor. Într-adevăr, am început cu ii cusute de mână și atunci am încercat să păstrez cât mai mult tradiția, dar apoi mi-am zis că ar trebui să creez și modele moderne ce pot fi purtate în viața de zi cu zi“, a declarat Lili.

broderie

Aceasta a achiziționat și mașini de brodat, însă nu s-a gândit că le va folosi pentru a crea ii. Cerințele din piață au condus și spre acest lucru, pentru că da, există diferență de preț între o ie făcută manual și una la mașină. Inventivă din fire, Lili a creat constant noi modele ce au putut fi transpuse pe ii, apoi pe pardesie, sacouri, fuste, veste și chiar bluze tip ie. Prima unealtă de promovare a fost Internetul, iar rețelele de socializare au contribuit semnificativ la creșterea numărului de comenzi.

„Nu oricine are încredere să comande un număr, o mărime pe Internet, de aceea vreau să punctez că nu există vreun dubiu că un client rămâne cu produsul dacă nu-i corespunde mărimea! Noi schimbăm produsul pentru a-i veni bine clientului, pentru a fi mulțumit deoarece înțelegem că a comanda de la distanță un produs nu este același lucru cu a proba și a ști pe loc cum vine un anumit obiect vestimentar“, a mai completat aceasta.

Este clar că cele mai iubite produse sunt iile și bluzele inspirate din portul popular, însă la fel de apreciate pot spune că sunt și pardesiele. Confecționate dintr-o stofă de calitate, care nu este 100% lână cum este în cazul sumanelor tradiționale, aceste obiecte vestimentare au atuul de a nu se șifona ori scămoșa și se pot spăla acasă, deci nu necesită o curățare profesională. Și, dacă vă gândiți că s-ar putea decolora broderia ori că ar putea ieși culorile, ei bine meșterul popular ne asigură că acest lucru nu este posibil, dovadă fiind pardesiul pe care îl purta. Unul alb, cu broderie în nuanțe de albastru pe care îl are deja de 3 ani și încă se prezintă într-o stare foarte bună.

Modelele pardesielor sunt diverse; drepte sau în cloș, cu broderie florală ori tradițională; acestea au prețuri pornind de la 550 lei până la 600 lei. Sunt și de damă și masculine, unele formând seturi speciale ce pot fi purtate cu drag la evenimente speciale. De altfel, nu de puține ori aceasta primește altfel de comenzi, iar fotografiile pe care le trimit apoi clienții sunt mai mult decât o dovadă a faptului că ceea ce creează în atelier este pe placul lor.

„Produsele pe care le fac se adaptează vieții diferitelor persoane, pentru că nu toată lumea este strâns legată de tradiție și de modul în care sunt alese simbolurile pe obiectele vestimentare, ci pur și simplu își aleg produse care le plac. De aceea avem și broderii florale, acestea sunt foarte iubite de copii, pentru care confecționez fel de fel de costume inspirate din portul popular“, spune meșterul popular

Și pentru acele domnișoare care vor să fie altfel de mirese, Lili creează rochii albe speciale, brodate, inspirate din tradiție ori cu elemente florale. Iar dacă fericitul eveniment are loc într-un anotimp mai rece, atunci există posibilitatea de a opta și pentru un pardesiu alb în acord cu rochia de mireasă.

Efectele pandemiei…

„Am mers și la târgurile de artă populară și meșteșuguri din zona noastră; între timp, am început să primesc comenzi de la diverse magazine din țară. În această perioadă este mai dificil, resimțim lipsa târgurilor, ne este dor de întâlnirea cu oamenii, de dialogul frumos pe care îl aveam cu cei care ne vizitau standul. Târgurile sunt foarte importante, nu mergeam neapărat să vând acolo; în funcție de eveniment existau și vânzări, preluam și comenzi, însă mergeam pentru a-mi putea prezenta produsele deoarece eu nu am un magazin unde cei interesați pot să le vadă oricând doresc și atunci târgurile ne ajutau foarte mult“, a mai afirmat aceasta.

Fiecare produs este special, însă clienții au posibilitatea de a combina modele de broderie, de a-și alege culoarea stofei sau chiar de a veni cu propriile idei pentru a-și crea haine unice.

2020 a fost un an dificil pentru acest gen de activități, iar Lili spune că afacerea ei a fost afectată în proporție de 30-40%, dar și în aceste condiții dificile a avut mereu de lucru și nu a închis atelierul. De asemenea, a fost nevoită să reducă personalul pentru a reduce cheltuielile. Însă, speranța moare ultima, a spus aceasta, pentru că indiferent de situație își dorește să mențină această afacere și să transpună în continuare tradiția românească pe obiecte vestimentare ce pot fi purtate zi de zi.

Larissa DINU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO


Media

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite