Vrând să înveșnicească vechile tradiții din viața satului, pictorul Nechita Bumbu a pus de curând în valoare teme care ar putea fi date uitării: „Drumul pâinii“ și ,,Drumul cânepii“. De la spicul de grâu și până la „pâinea noastră cea de toate zilele“ este un drum lung, spune pictorul năsăudean. Această formulă provine din cunoscuta sintagmă ce apare în Sfânta Rugăciune „Tatăl nostru“ și simbolizează credința, nevoia și respectul pentru pâine. Ea îl însoțește pe om pretutindeni în marile sale momente din viață. Este simbolul belșugului ce trebuie prețuit zi de zi. Iată de ce pictorul Nechita Bumbu consideră că ceea ce face el este un gest de recunoștință pentru străbunii noștri, care munceau din greu pentru o bucată de pâine.

Circa 15 tablouri reconstituie drumul pe care îl parcurge acest aliment atât de important pentru existența noastră: aratul și semănatul cu plugul tras de boi, sau de cai, seceratul (cu toate obiceiurile legate de el: cununa grâului, udatul cununii, petrecerea de la casa gospodarului), treieratul cu batoza, măcinatul la morile de apă, frământatul și coptul pâinii în cuptorul bunicilor, la focul cu lemne. O mare parte din aceste tablouri reprezintă imagini dintr-o experiență trăită cu familia în anii copilăriei sale.

„Drumul cânepii“ cunoaște și el mai multe etape: aratul și semănatul, seceratul și punerea cânepii în snopi, muiatul în apa unui lac, baltă sau la marginea unui râu, spălatul cânepii, uscatul la soare cu așezarea snopilor în formă de piramidă sau sprijinirea lor pe un gard, melițatul, dărăcitul, torsul, țesutul și albitul pânzei. La această muncă, deloc ușoară, participau în general femeile, care, după ce aveau materia primă, adică pânza, își puneau în valoare imaginația și puterea creatoare în confecționarea îmbrăcămintei și a diverselor articole de artizanat, împodobind casele țărănești. Cultura cânepii a dispărut de mult, iar practicarea acestei ocupații a devenit o amintire. De aceea, Nechita Bumbu încearcă să reconstituie aceste tradiții spre a nu fi date uitării, realizând pentru fiecare etapă câte un tablou încadrat într-o peisagistică bine conturată și o cromatică deosebit de atractivă.

Nechita Bumbu este atras și de unele obiective care aparțin trecutului, intrate în patrimoniul nostru național, și anume podurile de lemn acoperite. Dacă Ținutul Năsăudului este cunoscut prin simbolurile sale emblematice, clopul cu pană de păun și costumul popular intrat în cartea recordurilor, o distincție aparte a primit-o și prin construcțiile specifice acestei zone, mai precis podurile de lemn acoperite, care datează din vremea regimentului grăniceresc.

Din cele 14 poduri câte au făcut trecerea peste bătrânul Someș și afluenții săi (Sălăuța și Ilvele), doar patru mai rezistă şi astăzi, sfidând timpul și construcțiile contemporane. Celelalte au căzut pradă intemperiilor și, în multe cazuri, neglijenței semenilor noștri. Nechita Bumbu reîmprospătează imaginea acestor construcții, refăcute pe baza unor fotografii achiziționate de la diverse persoane, ce impresionează prin tehnica arhitecturală și stârnesc admirația tuturor celor care le privesc.

De curând şi-a îndreptat atenţia spre un alt subiect care aminteşte de o veche preocupare a oamenilor de la poalele munţilor, şi anume „Plutele şi plutaşii“ de pe râurile din diferite zone ale ţării. Sunt tablouri care vorbesc despre felul în care se făcea transportul buştenilor pe apă până când au apărut mijloacele motorizate. Prin arta lui aminteşte generaţiilor tinere că au existat cândva şi astfel de modalităţi de transport în domeniul forestier.

Tematica pictorului de la Nepos se extinde şi în domeniul construcţiilor vechi, biserici şi mănăstiri, case tradiţionale, uliţi ale satelor, mori de apă şi vâltori sau instalaţii casnice. Tablourile lui Nechita Bumbu reînvie nu numai tradiţiile satelor noastre, ci şi istoria acestui ţinut, atât de bogat în fapte şi evenimente.

Stăpânind bine arta proiectării, el pune accent pe detalii folosind tehnici strict profesionale privind poziționarea obiectivului în spațiu, proporția lui, are simțul liniei de perspectivă, dar și al luminii și umbrelor prin care realizează imagini autentice și pline de semnificații.

Tablourile sale, lucrate pe pânză sau pe lemn de mesteacăn pregătit după o tehnică personală, pot fi luate drept elemente etnografice pentru oricare monografie rurală. Astăzi casa pictorului a devenit un adevărat muzeu de artă, care adăposteşte câteva sute de tablouri, adevărate comori ale spiritului nostru tradiţional.

Mircea Daroşi