În cultura tradițională din spațiul românesc, se spune că 6 decembrie coincide cu încheierea ciclului  de sărbători magice, care au ca motiv central lupii și spiritele strigoilor, serie începută la mijloc de noiembrie, odată cu Filipii de Toamnă, Filipul cel Șchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor, Sântandrei și continuată în primele zile din decembrie, cu Zilele Bubatului și Varvara. Practica ar ține de un străvechi început de an autohton, probabil cel dacic, când binele și lumina biruiesc răul și întunericul. Dar tot obiceiul popular leagă 6 decembrie de mirajul Sărbătorilor de iarnă, când Moș Nicolae, bătrânul bun, cu plete dalbe, dincolo de celebrarea sa în religia creștină, aduce daruri copiilor cuminți și săvârșește minuni pentru femei și marinari.

Celui care cu drag îi spunem Moș Nicolae sau Nicolae Minunantul a trăit aievea, fiind unul dintre sfinții importanți și în calendarul creștin ortodox, dar și în cel catolic sau alte confesiuni de inspirație creștină. Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, s-a născut la Patra, o așezare din Lichia sau Licia, Asia Mică, în jurul anul 280. Tradiția spune că părinții săi, de altfel foarte credincioși, nu puteau să aibă copii, dar după multe rugăciuni Dumnezeu le-a dat un băiat, numit Nicolae, care înseamnă „învingătorul poporului“ (nikáo- „a învinge“, nike „victorie“, laós sau leós „popor“). În familie a fost învățat să se roage și să facă fapte de milostenie; se afirmă totuși că, înainte de toate, pruncul a refuzat să se alăpteze miercurea și vinerea, înainte de încheierea rugăciunilor, ceea ce prefigura cumva viața sa sfântă. Unchiul său, episcop și starețul unei mănăstiri, văzând și auzind toate acestea, i-a îndemnat pe părinți să-și îndrume fiul spre a-i sluji Domnului. Acest lucru se și întâmplă, Nicolae intrând în viața monahală, fiind curând hirotonit preot. A slujit și a avut o viață de milostenie desăvârșită până când Domnul l-a chemat printre îngeri, în anul 340.

Apărătorul corăbierilor și al soldaților

Secvențe din viața sa religioasă reală au fost însușite de-a lungul anilor ca obiceiuri în cultura mai multor popoare, legate de 6 decembrie. De exemplu, a vrut neapărat să viziteze Țara Sfântă, motiv pentru care s-a îmbarcat într-o corabie, dar care a fost prinsă de o furtună puternică. Unul dintre marinari s-a urcat pe catarg, însă a alunecat și a rămas fără suflare. Marinarii își plângeau colegul cu atâta amar încât Sfântul Nicolae s-a rugat la Dumnezeu, iar omul a înviat. Și tot pentru ruga sa vie furtuna s-a potolit ca prin minune. De atunci se spune că sfântul este apărător al celor aflați în primejdie mare, salvează de la înec corăbierii și apără soldații pe timp de război.

De la palma dată lui Arius la nuielușa sau crenguța de măr

În calitatea sa de episcop, Sf. Ierarh a participat la primul sinod ecumenic de la Niceea (astăzi Ýznik, Turcia), din anul 325, care a pus bazele dogmatice și canonice ale ortodoxiei creștine. Acolo s-au discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria, care susținea că Iisus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veșnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Iisus, oferindu-i și puteri supranaturale. Sau că „Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă.“ Acel prim concliu a stabilit clar că Iisus Christos este „de-o ființă (homoousious) cu Tatăl, Fiul este născut, iar nu făcut“. Sf. Nicolae, un mare apărător al ortodoxiei, a avut o controversă îndelungată cu Arius (sau Arie), iar la acel sinod, îngrijorat fiind că s-ar putea produce o ruptură în sânul Bisericii, i-ar fi dat o palmă ereticului. De la acea palmă a viitorului sfânt a rămas până în zilele noastre obiceiul ca, în seara de 5 spre 6 decembrie (ajun), copiii să primească o nuielușă, în semn de avertisment pentru momentele în care sunt neascultători. În spațiul românesc, apropo de versul de colind „florile dalbe, flori de măr“, există tradiția ca nuielușa sfântului să fie una de măr; dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui care a primit crenguța.

Moșul copiilor

Se mai spune că, în cetatea Mira, trăia un tată care avea fete de măritat. Fiindcă nu avea zestre pentru ele, a hotărât să-și ucidă fiicele, pentru a nu ajunge batjocura bărbaților bogați, apoi să-și curme viața și el. Auzind despre acest părinte necăjit, Sfântul Nicolae le-a poruncit celor din Mănăstire Mira, unde era stareț, să strecoare în casa bietului amărât trei pungi cu galbeni; aurul a salvat famila de la o tragedie, fetele s-au măritat onorabil și cu zestre suficientă. În iconografia apuseană, momentul este surprins prin pictarea a trei bile cu aur, care reprezintă și simbolul sfântului. La noi, Moș Nicolae ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat. Dar Sf. Nicolae, în ajun, mai face și altceva: lasă dulciuri în ghetuțele copiilor. Și pentru că în general apare pe un cal alb, copiii din anumite regiuni lasă câțiva morcovi și afară, pentru a hrăni animalul.

Ocrotitorul săracilor

Martirologiul roman îl menționează pe Sf. Nicolae în secolul al VI-lea. Episodul se referă la o vedenie pe care ar fi avut-o Constantin cel Mare;  Sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis împăratului roman, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte, lucru care s-ar fi și întâmplat. Faptul s-ar fi petrecut undeva în jurul datei de 6 decembrie, motiv pentru care s-a și stabilit mai târziu sărbătoarea la această dată. În aceeași perioadă, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, a zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Lichiei. De la această întâmplare se spune că sfântul îi ajută pe cei săraci și oropsiți, face dreptate celor judecați strâmb, îi vindecă pe cei bolnavi cu putere de la Dumnezeu, îl alină pe oamenii întristați.

Patronul spiritual al multor țări din Europa

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari. În Occident, cultul apare în secolul al XI-lea, când cruciații din Bari, Italia, au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira, iar arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, la Bari, iar cealaltă în 1039, la Veneția, în care să așeze moaștele. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția, au răspândit, de altfel, cultul sfântului Nicolae în Europa. Mâna dreaptă a sfântului, primită de Mihai Viteazul ca răsplată pentru meritele sale în războiul împotriva musulmanilor, chiar de la cardinalul din Bari, a fost donată Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, în jurul anului 1600, o părticică din moaștele Sfântului aflându-se și la  Biserica Vatra Luminoasă.

Maria Bogdan