Cărțișor, cheamă primăvara-n zbor!
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Traditii
Ce spuneți de un mărțisor aparte? Fondatorii proiectului artizanal Moara de Hârtie din Comana vin în întâmpinarea iubitorilor de literatură cu un accesoriu inedit: cărțisor! Un mărțișor poetic, ce are copertele din hârtie de mână cu inserţii florale, nu-mă-uita. Filele sunt din hârtie reciclată, împodobite cu un fragment de cinci versuri de inspirație folclorică din manuscrisele celor mai îndrăgiți poeți.
„De ce Cărțișor? Pentru că în lada de zestre a poporului nostru există un obicei străvechi, cel al Mărțișorului, iar cartea merită purtată în dreptul inimii. Conceptul de cărțișor a luat naștere în 2016 cu versurile poetei Ana Blandiana, apoi a continuat cu un alt nume de aur al literaturii române, Nichita Stănescu, după care cu gândurile Mariei, Regina României, cea care a marcat Centenarul României Mari și continuă, la 170 de ani de la naşterea poetului, cu versurile lui Mihai Eminescu, spune Dana Georgescu, fondatoarea proiectului Moara de Hârtie.
Mărțișor împodobit cu versuri
Cărțișorul de Autor cuprinde cinci versuri de inspirație folclorică din manuscrisele eminesciene și este disponibil în trei variante inedite, potrivite pentru toți cei care doresc să ofere daruri prețioase și sensibile la început de primăvară.
Cea mai aparte variantă este o serie limitată de 170 de exemplare din hârtie de mână realizată din ţesături de bumbac de culoare albastră, după o tehnică inspirată din tradiţia vechilor mori de hârtie, având semnătura poetului imprimată cu foiţă de aur pe cutia protectoare, sub formă de carte. Cărțișorul de Autor Mihai Eminescu este disponibil și în varianta din hârtie reciclată, cu inserţii de plante, așezat într-o cutie sub formă de carte, fiecare exemplar având pe copertă o floare naturală de culoare albastră.
Ruxandra HĂBEANU
Articole înrudite
- Satul tradițional în pictura lui Nechita Bumbu
- Tezaure umane vii. Povestea Rafilei Moldovan
- Brățări tricolore create de copii, din suflet, pentru iubita lor Românie
- Satul Viscri sau cum tradițiile au supraviețuit timpului
- Sărbători creștine și tradiții populare în luna august
- Paparuda și Caloianul, două obiceiuri din mitologia precreștină românească
- De vorbă cu Maria Tănase Marin despre conservarea și valorificarea tradițiilor populare românești
- Meșteri populari la vreme de restriște, un proiect pentru susținerea tradițiilor
- Seceta afectează culturile de toamnă și pune în pericol semănatul culturilor de primăvară
- Daniel Brătescu, despre o tradiție „altfel“: „Sculptura în coajă de ou este o artă populară românească reinterpretată într-o manieră avangardistă“
Articole recente - Lumea Satului
- Ciobănia - pasiunea unui botoşănean din satul Stânceşti
- Obligații și responsabilități în perioada actuală. Supravegherea şi prevenirea bolilor transmisibile la animale și de la animale la om
- Mica fermă de vaci de lapte din comuna Dumitra
- Cultivi cânepă? Autoritățile îți bat în poartă!
- Câte dintre comunele României dispun, astăzi, de sistem public de alimentare cu apă
- Accesul la educație, un drept fundamental refuzat pentru milioane de copii
- Romsilva contestă informațiile false lansate în spațiul public cu privire la lucrările silvice efectuate în Pădurea Snagov
- Malagrow anunță un nou concurs pentru horticultori
- Povești din lumea satului... Nostradamus de pe Bârgaie
- Tradus.com: Top 5 semănători preferate de fermieri