Sărbătorile de Paști sunt considerate cele mai importante pentru creștini. Pregătirea pentru această sărbătoare începe cu mai bine de o lună înainte, timp în care credincioșii postesc și se roagă. În popor, și mai ales în lumea satului, încă există numeroase tradiții care se păstrează cu strictețe, atât în zilele de post, în Săptămâna Patimilor, cât mai ales în zilele de Paști. Mersul la Denii, pregătirea casei și a gospodăriei, precum și prepararea bucatelor tradiționale sunt doar o parte dintre aceste demersuri premergătoare, însă, în funcție de zonă, tradițiile și obiceiurile diferă. Pentru a afla mai multe despre tradițiile și credințele din satul românesc am stat de vorbă cu doamna prof. dr. Doina Ișfănoni, etnolog și cercetător, care nu doar cunoaște aceste obiceiuri, ci pe unele le și respectă cu sfințenie.

– Sunteți foarte apropiată de tot ceea ce reprezintă tradițiile din lumea satului, iar din acest motiv v-aș ruga să detaliați ce înseamnă din punct de vedere religios și al tradițiilor perioada Postului Mare și Săptămâna Patimilor.

– Postului Mare este acea perioadă de reflexie, de autocunoaștere a noastră ca potențial uman și emoțional. O zi importantă este Sâmbăta lui Lazăr, atunci când se prefigurează sărbătoarea Floriilor printr-o tradiție respectată mai ales în sudul țării, aceea a lăzărițelor. Adică fetițele curate – una care se îmbracă în mireasă și celelalte o acompaniază, și celebrează acel străvechi rit de fecunditate întrucât Lazăr, feciorul care pleacă cu turmele la păscut, moare, pentru că, urcându-se pe o creangă ca să scuture frunze la animale, ea se rupe și el moare. Surorile îl bocesc, chiar și cântecul lăzărițelor narează acest trist eveniment, de fapt tâlcul acestei legende este unul străvechi, accentuând moartea sacră pentru a permite renașterea. În schimb, Floriile prefigurează gloria Mântuitorului Iisus, pentru că el este primit în cetatea Ierusalimului de populație cu ovații și ramuri de finic, obiceiuri destinate inițial doar regilor și eroilor care câștigaseră bătălii importante. Însă știm că Iisus nu intră ca orice rege sau erou pe atelaj sau cal, ci pe măgar ca semn al smereniei sale.  Întorcându-ne la lumea satului, de aceea se duce la biserică acea expresie a fecundității, a rodirii, întruchipată prin ramura de salcie – un simbol străvechi al dezvoltării ciclice a vieții vegetale, care este semnul gloriei Mântuitorului, înlocuind bineînțeles fenicul inițial, iar în unele zone din țară ramura de salcie este înlocuită de mâțișori. Cu această ramură creștinii pleacă de la biserică și sunt tot felul de obiceiuri, de exemplu ating copiii spunând: să creșteți și să vă dezvoltați! Este păstrată apoi în casă pentru că se spune că, atunci când vin furtuni sau alte fenomene climaterice, păzește casa de cele rele.

– În această zi încep și Deniile consecutive, deci dimineața ne ducem la biserică, ne întoarcem cu ramura de salcie sau mâțișori, venim acasă și sărbătorim alături de cei dragi, dar seara ne întoarcem la Sfânta Biserică.

– De fapt, de la Florii intrăm într-o altă etapă, este un fel de apogeu al credinței, al convingerilor creștine. În Săptămâna Mare intrăm și în aceea frenezie de pregătire a gospodăriei, bărbații au grijă mai ales de curte, livadă și grajd, iar femeile de casă. Trebuie să spunem că în această săptămână un moment importat îl reprezintă Joia Mare deoarece este ziua celor 12 Evanghelii și momentul crucial când Iisus la Cina cea de Taină știe foarte bine ce soartă îl așteaptă. Iar din acest moment, prefigurat teologic de această masă specială și de jertfa pe care și-o asumă Iisus, femeile anticipează în gospodărie, prin prepararea celor două simboluri pascale – ouăle roșii și pasca. Există credința că este bine să fii prezent la această slujbă pentru că există și obiceiuri precreștine, cum ar fi celebra ață cu 12 noduri, adică la fiecare evanghelie se face un nod pe ață, iar peste an, în momente grele, dezlegi un nod și se spune că Dumnezeu te ajută să duci la capăt greutățile.

– Ați atins un punct cheie. Am văzut chiar și la biserică ouă vopsite în alte culori, nu doar roșii, deși teologic știm că ouăle se înroșesc. Putem face și ouă de alte culori?

– Ouăle roșii reprezintă jertfa Mântuitorului, iar prin culoare aduc în atenție riturile vechi de fecunditate deoarece roșul este culoarea sângelui, a fertilității, a tinereții fără bătrânețe. Din dorința de fală au apărut și alte tipuri de ouă, cele colorate sau încondeiate, care expun tot felul de motive, dar nu întâmplătoare.

– Ați amintit și de Pască; cum ar trebui ea preparată pentru a respecta tradiția?

– Pasca nu trebuie văzută doar un sortiment gastronomic, în care savoarea reprezintă principalul scop. Pasca este un aliment ofrandă, ritualic, cu care, exact ca anafura, noi ne vom împărtăși, deci ea trebuie dusă la biserică pentru a fi sfințită. De aceea în vechime erau restricții foarte importante în ceea ce privește prepararea ei. De exemplu, cernutul făinii îl făceau numai femeile bătrâne și curate, iar frământatul ei trebuia să aibă loc dimineața pentru a fi în ritmul soarelui ce crește. Aluatul trebuie să dospească, iar prin drojdia care face aluatul să crească se înțelege ascensiunea cristică. Adaosul de brânză, de oi de cele mai multe ori, amintește de mielul cristic, jertfelnic. În multe locuri din țară nu se frământă în Vinerea Mare, când Iisus este mort, de aceea se face pasca joi sau sâmbătă. Un alt lucru important de care trebuie să ținem cont este forma ei. Ea trebuie să fie mereu rotundă, cercul înseamnă perfecțiune, dar de această dată ea întruchipează soarele. Pe mijlocul ei se face crucea răstignirii, de aceea se pun și ouăle în cele 4 colțuri, iar în unele zone ea are colțișori ca razele solare. În momentul în care pasca este așezată în coșul cu care mergem la biserică ea este deasupra, vizibilă, este sfințită prima și tot cu ea se începe masa de Paște. Din ea nu mănâncă doar oameni, ci și animalele din gospodărie, iar în toate zilele de Paști ea trebuie să stea pe masă.

– Ați pomenit și de miel. Știm că datina spune că trebuie să-l avem pe masă, însă care este de fapt semnificația lui?

– Mielul este substitutul jertfei Mântuitorului. Să nu uităm că în templu mielul era dus și jertfit. Iisus a mers în templu, a fost judecat și condamnat, a fost jertfit. În multe zone se spune că mielul trebuie gătit întreg, pentru a fi neamul împreună, iar în Banat se îngroapă la poalele pomilor chiar și oasele, pentru ca nici măcar atunci să nu se împrăștie neamurile.

– Vinerea Mare este un alt moment important pentru creștini, ce tradiții și semnificații puteți aminti aici?

– Vinerea Mare mergem la biserică pentru trecerea pe sub Epitaf, care înseamnă de fapt trecere prin Mormântul lui pentru a putea să renaști, așa cum El va învia sâmbătă. Mai apoi, dacă vorbim despre comuniunea care se creează în noaptea de Înviere, ea este unică. Chiar dacă am postit sau nu, dacă este vorba despre un copil sau un vârstnic, este bine să mergi la biserică în noaptea de Înviere și în Săptămâna Mare.

– Ce preparate trebuie să punem în coșul pe care îl ducem la biserică în noaptea de Înviere?

– De fapt, în țară sunt două obiceiuri, se merge cu coșul sau cu blidul. În Bucovina întâlnim cea mai completă și complexă formă de așezare a coșului pascal. Se spune că trebuie puse 12 feluri de mâncare în coș, acestea întruchipând cei 12 Apostoli. Se începe cu ceea ce înseamnă sporul casei – adică mai întâi se pun un pic de slănină și cârnați pentru că porcul asigură peste an alimentele de bază pentru familie. În continuare se pune cașul, proaspăt de preferat de această dată, apoi friptura de miel, ouăle, iar unele femei mai pun și peteca (n.r. prosopul) cu care au șters cu ceară sau untură ouăle, pentru că peste an ea va fi pavăză și va feri de rău pentru că a fost sfințită, dar mai ales pentru că a participat la un act de mare sacralitate, reali­zându-se transferul oului de la aliment la simbol. Se mai pune în coș, zahăr, puțin hrean, unii mai pun și puțin piper, se mai pune cozonacul, pasca frumos împodobită cu ouăle cele mai frumoase puse deasupra. Se spune că bărbatul trebuie să ducă coșul. În Muntenia se merge tot așa, dar cu blidul, adică se pune pe o farfurie mare pasca împreună cu ouăle. Însă în Muntenia și Oltenia mai există un obicei pentru noapte de Înviere: se merge cu un cocoș viu, care reprezintă ofranda care se face pentru răposații care au murit fără lumânare deoarece știm cu toții ceea ce Iisus i-a spus lui Petru, adică că se va lepăda de El de 3 ori când vor cânta cocoșii. Iar după ce preotul spune Veniți de luați lumină, cocoșul se dă de pomană.

– Ce semnifică înconjuratul bisericii în Vinerea Mare și la Înviere?

– La Prohod semnifică cortegiul către locul de îngropăciune, iar la Înviere reprezintă triumful.

– Cele trei zile de Paști au o semnificație aparte, mai ales în lumea satului, și sunt tot felul de obiceiuri care se respectă.

– Da, suntem practic într-un moment de mare sărbătoare. Ziua de Paști este de fapt Lumina coborâtă în mintea noastră, este un fel de încununare, de glorie, de bucurie pe care fiecare creștin o primește, după toate săptămânile de post și slujba de Înviere. De fapt, ne începem ziua cu a doua Înviere, cum se spune în popor. În acest moment suntem deja înnoiți. De aceea la această slujbă ne îmbrăcăm cu cămășile populare nou cusute sau cu lucrurile nou cumpărate pentru că momentul întâlnirii cu Iisus este crucial pentru existența umană. După slujba de la biserică este momentul ciocnitului pe luate. Atenție însă, ouăle se ciocnesc numai la vârf, în sens ascensional, nu pe laturi sau, cum se spune în Moldova, pe coaste, și nici la fund. Ciocnirea ouălor semnifică certificarea, deschiderea mormântului lui Iisus.

– Există și o tradiție ca în dimineața de Paște să te speli cu apa în care a fost așezat un ou roșu alături de o monedă.

– Sigur, pregătirea pentru a merge la biserică este specială. Moneda nu a fost pusă în apă cu scopul de avuție, ci pentru de a străluci ca ea, în nădejdea luminii care de acum va fi mai puternică, înainte punându-se în apă ban de argint sau de apă. Oul roșu îl punem pentru a fi rumeni în obraji, adică sănătoși și puternici.

– Masa din prima zi este importantă, exact cum ați amintit. Există și aici tradiții, de exemplu cine începe masa, cu ce preparat?

– Sigură că da! În tradiție masa de Paște trebuie să cuprindă toate bunătățile pregătite în zilele premergătoare sărbătorii. Tronează, ca să spunem așa, ouăle roșii și pasca, nu lipsesc preparatele de miel, sigur celelalte preparate diferă de la o zonă la alta, dar de obicei nu lipsește ciorba cu leuștean, sarmalele, cozonacul sau dulciurile. Prânzul acesta este al familiei – părinți, bunici, copii, adică neamul cel aproape cum se spune. Această masă se deschide întotdeauna cu ciocnitul ouălor, iar cel mai bătrân din neam este cel cu care de obicei ceilalți membri ai familiei ciocnesc mai întâi ouăle.

– Obiceiurile nu se opresc doar pentru prima zi. Mai sunt încă două zile de tradiții și obiceiuri. Diferă ele în funcție de zonă?

– Cândva, în zona Moldovei sau în zona montană a Munteniei se construia scrânciobul și mai sunt zone în care se practică acest obicei. Datul acesta în scrânciob avea cândva o funcție premaritală, nu doar tinerii ieșeau din casă, ci toată lumea mergea la iarbă verde sau la birt pentru a socializa. Să nu uităm că în Transilvania există obiceiul stropitului, în sudul țării se evidenția măiestria femeilor de a coase, de exemplu în sudul județului Olt încă se păstrează sărbătoarea cămășilor. Să nu uităm mersul la nași, pentru că și el este foarte important, cum fina se străduiește să arate cât de pricepută a fost și ea, iar nașa întoarce favorul pentru că nu se poate ca fina să fie mai presus, de aceea există acest frumos schimb de produse. În aceste zile se dă și de pomană pentru morți pentru că există convingerea aceasta că înainte de a ne hrăni noi, trebuie să ne hrănim strămoșii. Înainte se organizau baluri în a doua și a treia zi de Paști, iar în unele zone se mai păstrează obiceiul. Această sarcină cade mai ales pe umerii flăcăilor, așa cum se întâmplă și cu balurile de la sărbătorile de iarnă.

– Ce ne puteți spune despre cei care se nasc și despre cei care mor în perioada Paștilor? În popor există tot felul de superstiții și credințe…

– Așa este, se spune că cine moare la Paști se duce direct în Rai pentru că cerurile sunt deschise. Iar cel ce se naște în aceste zile este un om cu mult noroc, un om ales, pentru că precum Iisus va fi un om cu vederi progresiste, va fi un om care în societate poate deveni un lider.

– Avem așadar multe tradiții, iar noi ca popor nu ar trebui să le pierdem, ci să le cunoaștem și să le transmitem așa cum se cuvine. Vă mulțumim că ați împărtășit cu noi toate aceste cunoștințe.

– Noi, etnologii, am învățat de la oamenii cu care am stat de vorbă în cercetările pe teren că omul de la țară are acea înțelepciune care ne oferă convingerea că vom putea învinge diferitele dificultăți prin care trecem. Cred că prin credință și tradiție omul nu se simte singur și are acel sentiment al solidarității, iar în aceste zile bucuria este deplină pentru fiecare dintre noi.

Larissa SOFRON