Cu mii de ani în urmă, pe lângă activitatea de bază, care era păstoritul, locuitorii de atunci ai spațiului pe care se întinde acum România se îndeletniceau și cu viticultura. Bineînţeles, într-o formă simplă, rudimentară. Azi, nobila licoare recunoscută în lume prin soiuri alese precum Feteasca Albă şi Feteasca Regală, Grasa de Cotnari și Galbena de Odobești (pentru vinuri albe), Feteasca Neagră (pentru vin roşu), Tămâioasa Românească şi Busuioaca de Bohotin (pentru vinurile aromate) câștigă zeci de medalii la concursurile de profil.

Burebista taie viile, Decebal le replantează

Dacă luăm în calcul legendele și miturile Greciei Antice, se spune că prin însuși Dionysos, zeul vinului, a cărui patrie ar fi fost Tracia, ar fi ajuns grecii să descopere vinul. La rându-i, Homer lasă să se înțeleagă că vajnicii războinici ai regelui Agamemnon s-ar fi aprovizionat cu vin din Tracia, înaintea celor 10 ani de bătălii cu locuitorii Troiei. Mai târziu, poetul roman Ovidius, marele exilat la Tomis, lăuda vinurile Traciei, pomenind că aici se făcea chiar și coniac, prin metoda îngheţării vinului. A venit vremea geto-dacilor conduși de Burebista să practice viticultura la un nivel atât de înalt încât regele s-a văzut nevoit să distrugă plantațiile de viță-de-vie, argumentând că acestea, prin calitatea lor, atrag năvălirile dușmane. Asta cu atât mai mult cu cât vinul bun încețoșa mințile războinicilor săi înaintea marilor bătălii. După un secol şi jumătate, sub conducerea lui Decebal, Dacia își recăpătase statutul de paradis al viței-de-vie. Dovadă că, după cucerirea ei de către romani, provincia apărea reprezentată pe o emisiune monetara imperială (Dacia Felix, a împăratului Traian) printr-o femeie ce ţinea în brațe doi prunci, unul cu un strugure în mână, celălalt cu spice de grâu. Totodată, romanii au adus cu ei soiuri străine de struguri și au aplicat noi tehnici de tăiere a viței. După retragerea acestora, cu toată vânzoleala popoarelor migratoare, ce s-au perindat pe aici, cultivarea viței-de-vie se face în continuare, din generație în generație, cu eforturi reduse și rezultate bune.

Vinul voievozilor

Începând cu Evul Mediu, negustorii și călătorii străini descoperă în cele trei provincii românești soiuri de vin ieftine și de calitate. Sute de ani se exportă în întreaga Europă (Varșovia, Constantinopol, Viena), impresionând prin aromă, gust și prețuri foarte mici. Scriitorii de curte ai marilor case regale se grăbesc să consemneze în cronici nobleţea vinului de la noi. În același timp, ținându-se cont de particularitățile zonale, în cele trei țări românești începe să se practice o viticultură bazată pe anumite sortimente, în funcție de tehnica de îngrijire, tradiție sau arome. Astfel, printre podgoriile cu renume se aflau cele de la Dealu Mare (cu soiuri albe de Gordan, Bragină, Grasă de Cotnari, Feteasca Albă), Odobești (cu soiurile Galbenă de Odobești și Fetească Regală) și Drăgășani (cu soiurile Bragină, Crâmpoșie și Gordan).

Vinurile României Mari

Secolul al XIX-lea debutează îngrijorător cu apariția filoxerei și a manei, fapt ce duce la degradarea viței-de-vie autohtone. Pe baza științei și metodelor europene se încearcă refacerea rapidă a podgoriilor. Se aduc alte soiuri de viță nobilă, în special cele franțuzești, soiuri ce necesită o altă îngrijire și o altă tehnică de cultivare. Cu toate acestea, via autohtonă rezistă competiției. În 1914 izbucnește Primul Război Mondial și viticultura stagnează. Urmează înfloritoarea perioadă interbelică, timp în care vinul are din nou căutare. Pentru puţină vreme, însă, fiindcă al Doilea Război Mondial bătea la ușă stopând iarăși exploatarea normală a podgoriilor. Se instaurează regimul comunist, naționalizarea și condamnarea micului agricultor la cultivarea soiurilor hibride, de o calitate mai slabă, producția obținută fiind folosită exclusiv pentru consum propriu. Astăzi, și prin accesarea unor fonduri europene de către viticultorii de la noi, România cucerește medalii, primește distincții și premii la cele mai importante concursuri de profil, arătând lumii calităţile de necontestat ale vinului autohton.

Paul ROGOJINARU

Ioan Veronel Bălănescu a absolvit un liceu horticol, o facultate cu profil zootehnic, s-a specializat în creşterea cailor, după studii în Rusia şi Franţa, a fost director, în timpurile încă bune, la Hipodromul Ploieşti, iar în ultima vreme se ocupă de salubrizare şi ecologizare, la propria sa firmă. Niciodată însă nu a abandonat agricultura, pe care o face, dar numai ca hobby, la casa părintească. De altfel, manifestă un cult pentru ideea de familie, de loc natal, pentru proprietate. Sentimentele i-au fost adânc transmise de părinţi. Împreună cu fratele său mai mic, Laurenţiu, părinţi, soţii şi copii, a transformat gospodăria din depărtarea dealurilor Chiţoranilor – Prahova într-un conac adevărat.

Nebunia de a muta dealurile din loc

Când vorbeşte despre casă, Jan, aşa cum îi spun cunoscuţii, manifestă o vervă specială. Îşi ironizează pasiunea pentru pământ, numind-o nebunie, de care s-ar fi lecuit: „După anul 1990, tot ce am câştigat  am investit în pământ. Aşa am ajuns, adăugând terenurile achiziţionate lângă cele ale părinţilor, să adun ceva peste 60 ha. Când lucram în agricultură, nu mă găseai decât pe dealuri, mutându-le dintr-un loc în altul. Aşa a trebuit să fac şi aici.“ Adevărul este că le-a mutat frumos! Zona prezintă un teren accidentat, predispus la eroziune. A trebuit realmente să schimbe geografia locului, nivelând unele loturi, terasând altele, construind ziduri de sprijin, trasând drumuri noi. A defrişat câteva hectare pline de mărăcini şi le-a transformat în perimetre pretabile pentru cultura pomilor. La o parte din plantaţiile de viţă de vie a renunţat de prin anii 1990, anticipând cumva vremurile ostile prin care avea să treacă viticultura. În locul lor, a organizat două loturi pe care le-a plantat cu prun din soiurile Stanley, Agen, Vânăt românesc şi Vânăt de Italia. Livezile le-a înfiinţat după propriul său proiect, eşalonat, în câţiva ani, prin munca exclusivă a familiei lărgite. Într-una dintre plantaţii a făcut un fel de colecţie de pomi fructiferi, cu exemplare – „de poftă“ – din cais, piersic, gutui, mere, pere, cireş, vişin etc. Viţa-de-vie a fost păstrată pe o suprafaţă restrânsă, doar atât cât să asigure vinul pentru consumul propriu.

Conacul în terase

Casa părintească se păstrează undeva în mijlocul conacului nou. Este un fel de nucleu al construcţiei de astăzi, extinsă cu încăperi largi, mansardată şi terasată pe trei dintre laturi, fiecare în chip diferit. Relieful accidentat l-a obligat să organizeze curtea propriu-zisă în mai multe etaje, legate de scări, iar spaţiile dintre ele au fost transformate în platbande cultivate fie cu flori, fie cu pomi fructiferi, fie cu arbori sau arbuşti decorativi.

De pe fiecare terasă are o altă vedere, în primul rând înspre altă terasă, apoi înspre livezi sau vie ori peisaje rurale prelungite peste câteva dealuri. Pentru construcţie a folosit lemn masiv, piatră specială şi elemente decorative executate din beton. A adus toate utilităţile în casă, asigurând confortul integral. Jan va lucra şi la amenajarea unui heleşteu, expus astfel încât să fie vizibil de pe una dintre terasele de odihnă, dotată cu grătar, mese solide din lemn, şezlonguri etc.

„Deşi nu locuiesc aici, acum, că aproape am terminat ceea ce ne-am propus, nu pot sta departe de casă mai mult de câteva zile. Chiar şi pentru câteva minute trec să mă bucur de ceea ce avem aici, raiul meu, al nostru, fiindcă noi am fost şi am rămas o mare familie unită.“

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

Din liceele care erau pepinierele specialiştilor din viticultură, Grupul Şcolar Agricol Odobeşti şi Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea" Focşani, astăzi puţini absolvenţi se mai angajează în domeniu. Liceul de la Odobeşti are şi două hectare de viţă de vie, unde elevii fac practică. La Focşani, colegiul agricol a pierdut cele 12 hectare alocate fermei didactice. Directorii şcolilor de profil vorbesc cu pesimism despre soarta acestor şcoli. "Dacă se ajunge la concluzia că agricultura trebuie dezvoltată, aceste licee vor avea un viitor", spune şeful IŞJ Vrancea, Vasilica Zaharia, fost director la Grupul Şcolar Agricol Odobeşti.

La Odobeşti lua fiinţă în urmă cu 120 de ani prima şcoală viticolă vrânceană, în urma eforturilor unor localnici ai urbei, pe atunci o comună cu cinci mii de suflete. Şcoala a funcţionat în localul casei Potop, format din două încăperi, potrivit istoricului unităţii de învăţământ. La începutul anului Şcolar 1945-1946, sub denumirea de Şcoala Medie Tehnică de Viticultură, unitatea de învăţământ s-a mutat în localul în care se află şi astăzi. În anul 1951 s-a construit pe lângă clădirea principală şi în continuarea ei, bucătăria şi sala de mese. Mai târziu, în anii 1980, numărul elevilor a crescut fiind nevoie de extindere. Astfel, s-a construit o anexă, care cuprindea două laboratoare, patru săli de clasă şi dependinţe. S-a construit, de asemenea, un internat cu capacitatea de 150 locuri, iar blocul de nefamilişti a fost repartizat liceului, tot pentru internat şcolar.

În decursul celor peste 120 de ani, şcoala şi-a desfăşurat activitatea sub denumirile de Şcoala Elementară de Viticultură, Şcoala Medie Tehnică de Viticultură, Centrul Şcolar Agricol, Şcoala Tehnică de Horticultura, Liceul Agricol, Liceul Agroindustrial şi Grupul Şcolar Agricol. 'în prezent, şcoala instruieşte în cadru! învăţământului de zi în profilele agricol, horticultura - agenţi de protecţia plantelor, veterinari şi contabili, dar sunt prezente şi şcoala profesională şi postliceală unde sunt pregătiţi contabili şi silvicultori pentru activitatea de comerţ şi tehnicieni silvici", se arată în prezentarea unităţii pe site-ul oficial al instituţiei.

Doar 2-3 absolvenţi se angajează anual

Câţi, însă, dintre absolvenţi sunt angajaţi conform pregătirii profesionale, având în vedere că anual Grupul Şcolar Agricol Odobeşti este absolvit de aproape 100 de tineri? "Cam 2-3 pe promoţie se angajează în viticultură. Majoritatea, mai ales cei care provin din zona Jariştea şi au suprafeţe diferite cultivate cu viţă de vie, lucrează în propriile gospodării", ne-a declarat directorul Grupului Şcolar Agricol Odobeşti, Gabriela Bocsok. Potrivit unei situaţii a cadrelor didactice de la această unitate de învăţămât, doar doi dintre absolvenţii de anul trecut au mers mai departe în specialitatea din liceu, fiind acum studenţi la Facultatea de Puţini absolvenţi ai liceelor agricole se mai angajează la societăţile viticole din judeţ, în ciuda faptului că în fiecare an termină în jur de 450 de tineri Liceenele de la Agricol au venit aseară la festival îmbrăcate în port tradiţional. Nu se ştie ce viitor profesional vor avea după terminarea liceului Agronomie din Iaşi. Majoritatea însă au preferat să lucreze în gospodăriile proprii, unde părinţii au diferite suprafeţe de vie. Alţii sunt înscrişi la şcolile postlicealele din Focşani. Parcă presimţind că nu mai au viitor cu specialitate agricultură - horticultura, sunt destui liceeni care abandonează şcoala după zece clase.

"Din 30, câţi sunt în clasă la începutul liceului, termină numai câte 25, majoritatea nemaidorind să se înscrie în ciclul superior. De exemplu, anul trecut numai 22 au finalizat studiile din cei 30 de la clasa de agricultură", potrivit directorului Grupului Şcolar Agricol Odobeşti. Elevii fac practică atât la agenţii economici din zonă, cât şi pe cele 2 ha cultivate cu viţă de vie şi V2 ha de livadă ale unităţii de învăţământ. "Colaborarea în principiu este bună cu agenţii economici, dar şi dumnealor au activitatea redusă, iar numărul elevilor care merg în practică la dumnealor este mic. Poate dacă s-ar explica mai bine care este rolul agriculturii iar noi, prin programe, am putea face mai mult, acest domeniu poate ar fi privit cu alţi ochi şi i s-ar da o mai mare importanţă", ne-a mai spus Gabriela Bocsok.

Mai multă teorie decât practică

O altă unitate de învăţământ cu profil agricol, Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea" din Focşani, stă ceva mai bine la capitolul absolvenţi angajaţi.

Potrivit directorului unităţii, Remus Paraschiv, 30% dintre absolvenţii din 2011 s-au angajat, unii pe perioadă nedeterminată, alţii pe perioadă determinată. "Sunt angajaţi la diferiţi agenţi economici, unii chiar în domeniile în care au obţinut calificare. Alţii, care au luat bacalaureatul, au preferat să meargă la facultate, în general pe filieră de protecţie a mediului, medicină veterinară sau la Politehnică. Cam 510% dintre absolvenţi au ales să plece la muncă peste hotare, iar unii au intrat în şomaj. Cât priveşte angajările în domeniu! agricol, este greu de ţinut o evidenţă. Ştiu că în anii din urmă sau angajat de la domeniul mecanică la societăţi din Măicăneşti şi Urecheşti", ne-a declarat directorul Remus Paraschiv.

Anual 350 de elevi finalizează cursurile Colegiului "Valeriu D. Cotea" şi care au nevoie pentru pregătirea profesională de ore de practică. După ce liceul a rămas fără 12 hectare de teren pe care intenţiona să realizeze o fermă didactică, acum practica se face la agenţii economici, acolo unde se găseşte înţelegere. 'Acum ne rugăm de agenţii economici să facem practică.

Partea bună este că aceştia îşi înnoiesc parcul de maşini şi utilajele periodic, ceea ce o şcoală nu poate face întrucât posibilităţile materiale sunt reduse", ne-a mai declarat directorul Colegiului Cotea. Orele de practică sau redus comparativ cu 10-20 de ani în urmă, elevii învăţând în prezent mai mult teoretic decât practic. în ultimul timp, însă, şi pretenţiile unor agenţi au crescut, aceştia solicitând absolvenţi de studii superioare pentru angajare.

Liceele agricole, în căutarea de noi profiluri

Cererea tot mai mică de absolvenţi de licee cu profil agricol pe piaţa muncii ar putea conduce la introducerea de noi profiluri la liceele agricole şi renunţarea la cele fără căutare. De altfel, destule licee din judeţ şi-au făcut cu greu anul acesta clasele la unele profiluri. "Foarte curând va trebui să proiectăm planul pentru anul şcolar viilor şi ne vom gândi ce vom alege din specializările pe care le avem în prezent. Realizăm în prezent un studiu al zonei să vedem ce cerinţe sunt", ne-a declarat directorul Grupului Şcolar Agricol Odobeşti, Gabriela Bocsok.

Fostul director al liceului Odobeşti, actualul inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Vasilica Zaharia, spune că sunt destui elevi dornici de a lucra în vinificaţie. "Dacă se reorganizează reţeaua şcolară şi se ajunge la concluzia că agricultura trebuie dezvoltată, aceste licee vor avea un viitor. Cred că societatea ar trebuie să-şi reconsidere părerea vizavi de agricultură", ne-a spus Vasilica Zaharia.

Colegiul "Valeriu D. Cotea" mizează pe calificările simple pe care le are, cu aplicabilitate în judeţul Vrancea: tehnician veterinar, tehnician agroturism din domeniul agricultură, industria alimentară sau tehnician mecanic pentru întreţineri şi reparaţii (domeniul mecanic). Absolvenţii acestui din urmă profil ar putea lucra pe un tractor, de exemplu, unde există un deficit de angajaţi. "Piaţa muncii în Vrancea este una modestă, judeţul necomparânduse cu altele din punct de vedere al dezvoltării. Ne adaptăm pieţei", ne-a spus directorul liceului, Remus Paraschiv.

Avem vie, avem festival, unde-s specialiştii?

Vrancea are o suprafaţă de 25 de mii hectare de teren cultivate cu viţă de vie, suprafaţă importantă pentru un judeţ considerat viticol, aspect care implică, teoretic, şi un număr important de angajaţi în acest domeniu. Insă, numărul absolvenţilor liceelor de profil care îşi găsesc de lucru legal este mic, ceea ce denotă faptul că situaţia în acest domeniu nu este atât de roz cum este prezentată de autorităţile judeţene care investesc sute de mii de euro într-un festival viticol, însă nu şi în dotarea unităţilor de învăţământ care pregătesc viitorii specialişti în viticultură.
Poate că ar trebui ca autorităţile să se gândească şi la soarta liceelor agricole şi, pe lângă promovarea licorii bahice în cadrul unui festival, ar trebui să promoveze şi importanta muncii în acest domeniu.

Sursa: Ziarul de Vrancea