Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 10 May 2021

Principiile care stau la baza tăierilor de formare a coroanei la pomii fructiferi

La construcţia oricărui sistem de coroană, pentru a asigura pomi cu schelet trainic şi bine consolidate, cu o suprafaţă de rodire cât mai mare, trebuie respectate unele principii de bază.

O primă condiţie care se cere este ca pomul să fie, pe cât posibil, condus şi să i se aplice cât mai puţine tăieri. Acest principiu se poate realiza dacă se aplică o serie de operaţii în verde, care să dirijeze mai mult ramurile din coroana pomului, astfel încât să nu mai fie  necesare tăieri în perioada de repaus. Tăierile trebuie să stimuleze acele funcţiuni care se manifestă mai slab la vârsta pe care o are pomul. Astfel, în tinereţe pomul creşte viguros dar nu rodeşte, adică în această perioadă se manifestă intens foarte slab; de aceea pomilor tineri nu trebuie să li se aplice tăieri scurte întrucât acestea stimulează creşterea. La pomii maturi creşterile vegetative sunt reduse din ce în ce mai mult pe măsura îmbătrânirii lor. În acest caz trebuie aplicate tăieri mai scurte pentru a favoriza creşterea şi formarea de ramuri noi.

În coroana pomilor trebuie stimulate acele părţi care cresc mai slab şi temperate părţile de schelet care cresc viguros. Ţinând seama de acest principiu, la pomii cu ax puternic şi ramuri de schelet slabe, trebuie stimulate creşterea ramurilor principale şi frânată creşterea axului şi invers. Ramurile cu unghiul de ramificare mic şi cu tendinţa de a creşte viguros trebuie aplecate, iar cele slabe şi cu unghiul de ramificare mare trebuie dresate.

Răriri și scurtări

Tăierile care se aplică pomilor trebuie să se bazeze atât pe răriri, cât şi pe scurtări. Intensitatea acestor operaţii este legată de vârsta şi starea de întreţinere a pomilor. Astfel, la pomii tineri se fac atâtea răriri şi scurtări câte sunt necesare pentru formarea coroanei; la pomii maturi se execută mai multe răriri, iar la cei bătrâni mai multe scurtări. Pentru a asigura o creştere cât mai normală a ramurilor dintr-un etaj trebuie asigurat echilibrul în ordine orizontală. În acest scop ramurile dintr-un etaj se repartizează în spaţiu astfel încât să împartă cercul coroanei în sectoare egale; ramurile etajului superior trebuie să coincidă cu mijlocul sectoarelor dintre ramurile etajului inferior.

Asigurarea echilibrului în ordine verticală este un alt principiu care stă la baza construcţiei coroanei. Echilibrul în sens vertical se realizează prin subordonarea în înălţime a ramurilor etajului I față de ramurile din etajul II şi subordonarea ramurilor din ultimul etaj faţă de vârful axului. În acest scop se scurtează ramurile etajului inferior în aşa fel încât planul lor să fie cu 20-25 cm mai jos decât planul ramurilor etajului imediat superior. În acelaşi timp ramificaţiile de pe un braţ trebuie şi ele subordonate prin scurtarea ramurii mai jos plasate cu 15-20 cm sub nivelul extremităţilor ramurii plasată imediat deasupra ei.

În scopul asigurării unei concreşteri mai solide a ramurilor de schelet cu axul şi a preveni dezbinarea acestora se impune mărirea unghiurilor de ramificare deoarece acestea permit să se obţină o coroană răsfirată şi bine luminată. De aceea trebuie ţinut seama ca la contrucţia coroanelor să nu se lase unghiuri de ramificare mai mici de 55-60 grade la ramurile de la baza coroanei şi de 45-50 grade la cele dinspre vârful acesteia.

Sistemul bilateral altern şi prin bifurcare

Ramificarea ramurilor de ordinal I, II şi III trebuie făcută după sistemul bilateral-altern şi foarte rar prin bifurcare. Caracteristic ramificării bilateral-alterne este faptul că axul ramurii mamă se prelungeşte an de an şi de-a lungul acestuia se formează din loc în loc ramuri fiice pe flancuri, în mod bilateral. Ramificarea prin bifurcare constă în formarea a câte două ramuri fiice, egale între ele, din doi muguri situaţi pe flancurile şi la vârful ramurii mamă. Atât la ramificarea bilateral-alternă, cât şi la cea prin bifurcare distanţele dintre ramurile fiice trebuie să fie de 60-90 cm; grosimea ramurii mamă în locul de ramificare trebuie să fie de minimum 6 mm.

Pentru a asigura formarea de creşteri noi în fiecare an şi a permite garnisirea lemnului mai vechi cu ramuri de rod tinere, cu potenţial ridicat, tăierile care se execută trebuie să stimuleze pe de o parte formarea de creşteri la extremitatea ramurilor de schelet, iar pe de altă parte formarea de ramuri roditoare pe porţiunile de 2-3 ani.

În vederea asigurării unei creşteri normale a prelungirii ramurilor de schelet trebuie înlăturate ramurile concurente. De asemenea, nu trebuie lăsate să crească paralel două ramuri care apar la extremitatea ramurilor de schelet, ci se suprimă cea mai prost plasată sau cea mai slabă.

În scopul stimulării garnisirii ramurilor de schelet cu formaţiuni roditoare trebuie aplicate scurtări şi înclinări sub un unghi de ramificare mai mare.

Echilibrarea creşterii în lungimea ramurilor de schelet se face prin scurtări, înclinări şi dresări: ramurile mai lungi se scurtează sau se înclină astfel încât să aibă unghiul de ramificare mai mare, iar cele prea slabe se palisează cât mai aproape de vertical, micşorându-le unghiul de ramificare.

Ioan MODORAN

Beatrice Alexandra MODIGA

Coacăzul negru (Ribes nigrum L), tăieri de fructificare și reîntinerire

Coacăzul negru poate fi considerat un arbust eminamente european. Peste 85% din producția mondială provine din țările din centrul și nordul bătrânului continent. Fructul este considerat, dincolo de valențele sale alimentare, un întreg „laborator“ medical. Conține vitamina C (de trei ori mai mult decât portocalele), provitamina A, complexul B (B1, B2, B6), PP, zaharuri, antocianine, carotenoizi, flavonoizi, acizi organici, proteine, pectine, taninuri, săruri minerale cu potasiu, calciu, magneziu, fier, sodiu, fosfor, zinc. Frunzele, utilizate și ele în industria farmaceutică, sunt bogate în vitamina C, taninuri, ulei esențial, săruri de potasiu, iar semințele sunt valorificate pentru conținutul de acizi din gama linoleic. Consumul de fructe în stare proaspăte sau sub formă de gemuri, dulcețuri, sucuri, siropuri ori utilizarea produselor farmaceutice pe bază de frunze ar preveni, spun specialiștii, o mulțime de maladii: boli cardio­vasculare, respiratorii și pulmonare, renale, afecțiuni ale aparatului digestiv, reumatismale ori ale sistemului nervos.

În România, coacăzul negru dă rezultate foarte bune în nordul Transilvaniei și Moldovei, dar el este cultivat și în regiunile deluroase din restul zonelor țării. Este un arbust cu creștere de 1-2 m, cu tulpini erecte, viguroase, dezvoltate în tufă, lujeri cenușii-gălbui, pubescenți, frunze cordiforme, cu 3-5 lobi triunghiulari, flori așezate în raceme și fruct (bace) sferic, negru, care se coace în iunie-iulie. Rezistă bine la ger și îngheț, manifestă pretenții ridicate față de umiditate, îi place lumina, dar dă rezultate și la semiumbră, preferă solurile bogate în materie organică, profunde, cu bună capacitate de reținere a apei, aerate și un pH de 5,5-7. În Catalogul oficial de plante de cultură din România pentru anul 2018 este recomandat soiul Poli 51, creat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni. Tot aici însă au mai fost omologate soiurile Abanos, Deea, Ronix, Geo, Padina. În pepinierele din țară (Mureș, Sălaj, Călărași) se găsesc și soiurile Tsema, Tiben, Bogatâr, Tinker, Tenam.

Tăieri de formare, fructificare și regenerare

Despre înființarea plantației și lucrările de îngrijire nu vom vorbi astăzi. Reținem doar că arbustul intră pe rod în al treilea an de la plantare. Ne vom axa pe tăierile de formare și de fructificare, esențiale pentru producție, așa cum le-a recomandat unul dintre specialiștii de marcă de la ICDP Mărăcineni, dr. ing. Gheorghe Mladin, în Tehnologia de cultură a coacăzului roșu și negru: „Formarea tufei are loc etapizat. În anul al 2-lea, o plantă are 3-4 tulpini primare și pe fiecare cel puțin 2 ramuri secundare, în total, 4-5 ramuri de ordinul II. Toate se scurtează la 3-4 muguri, iar celelalte creșteri se taie de la punctul de inserție. În primăvara anului al 3-lea de la plantare, pe ramurile de ordinul II se vor găsi cel puțin 12 creșteri de ordinul III și mulți lăstari apăruți din zona coletului. Ramurile de prelungire și cele laterale se scurtează la 1/5 din lungime și la fel se procedează cu creșterile din zona tulpinii. Până în toamnă tufa este complet formată, iar prin tăierile din anul al 4-lea se aleg 18-20 de tulpini de vârste diferite, iar cele de prisos se înlătură de la nivelul solului. După anul patru de cultură se fac tăieri de fructificare care constau în eliminarea creșterilor mici, slabe, debile și înlocuirea lor cu tulpini de un an pornite de la baza tulpinii. Se elimină toate ramurile rupte, bolnave și cele bătrâne (de 4 ani), precum și cele care aglomerează centrul tulpinei și împiedică efectuarea lucrărilor de întreținere în plantație. Tăierile de reîntinerire pentru prelungirea capacității de producție, care survin după 8-9 ani de la plantare, se fac prin îndepărtatea tuturor tulpinilor cu vârsta mai mare de un an. În anul următor se rețin în tufă 12-16 tulpini care se scurtează la 1/3 din lungime, pentru a provoca ramificarea. Începând cu anul al treilea, plantele reintră în procesul de fructificare, iar tăierile de aici înainte sunt cele recomandate anterior“. O plantație reîntinerită poate să producă economic 14-16 ani (calculați de la înființare), după care aceasta se defrișează.

Maria BOGDAN

Tăieri de fructificare la pomii fructiferi pas cu pas. Cum și de ce facem această operațiune

Începând cu luna martie, putem efectua tăieri la mai toate speciile. Tăierile făcute primăvara târziu sunt recomandate numai când pomii au suferit de ger, pentru a putea deosebi mugurii sănătoşi de cei degeraţi. Prin tăieri se urmăreşte luminarea şi rărirea coroanei, limitarea creşterilor excesive, realizarea unui raport optim între procesele de creştere şi fructificare, toate acestea ducând de fapt la obţinerea unei recolte de calitate.

Ramuri de rod, la speciile semințoase sunt: pinten – lungimea de 1-3 cm şi un mugure vegetativ în vârf; smicea – lungimea de 10-20 cm, iar terminal şi subterminal prezintă muguri vegetativi; ţepuşa – lungimea de 1-3 cm şi un mugure de rod în vârf; nuieluşa – lungimea de 10-20 cm prezintă un mugure de rod terminal, iar subterminal muguri vegetativi; mlădiţa – lungimea de 20-30 cm care prezintă terminal şi subterminal muguri de rod, iar lateral muguri vegetativi. La măr şi păr rodul se află întotdeauna în vârful ramurilor anuale. Deci, atenţie: îndepărtând vârfurile, pierdem rodul. Nu se taie ramurile care alcătuiesc scheletul coroanei şi nici ramurile anuale. Lăstarul lacom creşte excesiv pe lemnul multianual şi, de aceea, de regulă, este suprimat.

Scheletul e alcătuit de ramurile care dau forma coroanei, ele trăind atât timp cât trăieşte şi pomul. Semischeletul cuprinde ramurile care garnisesc scheletul şi poartă elementele de rod. În general, tăierile de rodire la măr şi păr sunt asemănătoare, speciile având şi aceleaşi ramuri de rod.

Pomii maturi se taie în funcţie de evoluţia ramurilor de rod din anul trecut. Luăm în calcul un pom cu creşteri şi diferenţieri normale; în acest caz, tăierile de rodire urmăresc normarea încărcăturii de formaţiuni de rod tinere (pinteni, ţepuşe, smicele, nuieluşe, mlădiţe). Excepţie face mlădiţa care, pentru întinerire, se scurtează la cca 2 muguri de rod, la fel şi ramificaţiile care au fructificat de mai multe ori. Uneori, la soiurile cu creştere viguroasă, dar cu capacitate slabă de ramificare, se recomandă scurtarea smicelelor viguroase şi ramurilor de prelungire. La unele soiuri, precum Golden Delicious, se face o rărire a ramurilor lungi (mlădiţă, nuieluşă) în cazul în care acestea sunt prea dese.

Semischeletul de 2-3 ani asigură fructe de cali­tate şi de aceea el trebuie întinerit anual prin tăieri la care se elimină ramurile mai mari de 4 ani. Totodată, se suprimă lăstarii lacomi, cei cu creştere verticală, precum şi ramurile de semischelet puternic ramificate, epuizate sau uscate.

La pomii cu creşteri mici tăierile sunt mai severe, fiind astfel stimulate creşterile; la pomii bine dezvoltaţi tăierile sunt reduse. Totuşi, în cazul unor tăieri prea puternice la soiuri, precum Idared sau Golden delicious, poate interveni alternanţa de rodire; adică pomul va fructifica într-un an prea mult, iar în anul următor aproape deloc, lucru care nu este de dorit!

În cazul drupaceelor (cireş, cais, vişin, prun, piersic) tăierile de fructificare se fac mult mai restrâns decât la restul speciilor. Astfel, la cireş şi vişin ramura mijlocie se scurtează pentru stimularea noilor formaţiuni de rod, ramura pleată degarnisită se elimină, iar buchetele de mai nu se taie deloc. La prun şi la cais ramurile buchet şi cele mijlocii nu se taie, acestea din urmă scurtându-se deasupra primei ramificaţii doar când sunt bătrâne. În general, tăierile de rodire se fac asemănător la toate speciile amintite, cu excepţia piersicului.

Cais

Ramurile de rod sunt brun-roşcate. Momentul, volumul şi gradul de scurtare a ramurilor se stabilesc în aşa fel încât semischeletul să fie mereu reînnoit şi acoperit cu ramuri mijlocii viguroase. Se elimină în general ramurile subţiri şi buchetele slabe ale căror flori de regulă avortează sau cele care au fructificat deja de două ori şi sunt epuizate. Când elementele de rod sunt puţine şi dispuse în zona periferică a coroanei, se face doar reducţia semischeletului din interiorul coroanei cu un sfert din lungime şi a scheletului până la jumătate pentru întinerire. Nu se taie ramurile roditoare scurte şi mijlocii, cele mai lungi doar se scur­tează, iar cele cu poziţie dreaptă se înclină.

Prun

Ramurile de rod sunt mici şi subţiri, de culoare brun-cenuşiu. Prunul este singura specie la care mugurii vegetativi sunt mai mari decât cei floriferi şi se deosebeşte printr-o degarnisire prematură mai accentuată decât la alte specii. La prun se aplică în general mai puţine tăieri decât la piersic, acestea constând în rărirea buchetelor de mai şi tăierea scurtă sau eliminarea ramurilor mijlocii.

La soiurile cu ramuri fragile şi subţiri se fac tăieri de reducţie în lemn de 3-4 ani, pentru fortificare şi ramificare, în vreme ce la soiurile cu ramuri viguroase tăierile sunt mai uşoare, constând în scurtarea la jumătate a prelungirilor şarpantelor pentru a stimula ramificarea. Cu această ocazie se elimină ramurile care au rodit slab şi prezintă zone mari neproductive, precum şi cele epuizate, cele subţiri, situate în vârf, ori cele nepurtătoare de muguri de rod. În fiecare an se fac tăieri de normare a rodului, ce constau în întinerirea semischeletului care a depăşit 4-6 ani, dar şi în eliminarea ramurilor frânte şi uscate.

Piersic

Faţă de restul tăierilor de fructificare, cele aplicate piersicului sunt puţin mai deosebite deoarece acesta are o capacitate mare de formare a lăstarilor anticipaţi care apar odată cu ramura mamă. În acest caz ramurile pe care cresc aceşti lăstari se scurtează cu un sfert din lungime pentru a nu se rupe sub greutatea fructelor. De asemenea, epuizarea ramurilor mixte care au rodit are loc mai repede decât la alte specii, fapt pentru care, anual, mai mult de jumătate din ramurile de rod se suprimă.

Piersicul fructifică în principal pe ramurile mixte. Ramurile sale de rod sunt roşietice pe partea însorită şi verzi-gălbui pe cea umbrită. La piersicii tineri tăierile de producţie constau în rărirea ramurilor mixte, eliminarea salbelor şi a buchetelor. Ramurile mixte viguroase se scurtează la 60-70 cm sau se elimină dacă se află în prelungirea semischeletului. Ramurile de rod care se consideră a fi în plus se taie la 2-3 muguri, când acestea au diametrul de 2,5 cm, la 4-5 muguri când au diametrul de 4-5 cm şi la 6-7 muguri când grosimea acestora este mai mare de 6 cm. În acest fel, pe porţiunea rămasă vor apărea noi lăstari care vor fructifica în anul următor, evitându-se astfel degarnisirea pomului.

Dr. ing. Elena CATANA, CAJ Teleorman

Abonează-te la acest feed RSS