În ultimii 10 ani, în judeţul Suceava suprafeţele cultivate cu cartofi au înregistrat o scădere continuă. Dacă la începutul anilor 2000 în judeţ erau cultivate peste 30.000 ha cu cartofi, anul trecut au mai fost cultivate 17.122 ha cu cartof, iar în 2020 o suprafaţă de 17.797 ha. Inclusiv Staţiunea de Cercetare Agricolă din Suceava, care era cel mai mare cultivator de cartof din judeţ, a renunţat la această cultură, singurele loturi fiind cele pentru cercetare. Cartoful a ajuns pe locul trei – patru într-unul dintre judeţele considerate printre cele mai mari cultivatoare de cartofi din ţară. Putem vorbi de aproape o înjumătăţire a suprafeţei cultivate, ceea ce înseamnă foarte mult şi privind producţia, deşi fermierii mai mari au acum o rată de producţie mai bună, existând vârfuri de producţie şi de 20 de tone la hectar în unele ferme.

Cultivatorii de cartofi din judeţul Suceava spun că situaţia de la începutul anului 2022 îşi are originile în toamna anului 2020 când, pe fondul pandemiei provocate de Covid-19, fermierii trăgeau un semnal de alarmă şi aduceau la cunoştinţa Ministerului Agriculturii necesitatea subvenţionării acestei culturi în condiţiile în care preţul de vânzare a cartofului a atins minimul istoric de 0,30 lei/kg. În primăvara anului 2021, după cheltuieli serioase cu depozitarea, cartoful pentru consum de calibru >50 mm s-a comercializat cu preţuri care nu au depăşit 0,5 lei/kg pentru că de procesare nu se poate discuta, în acest moment în România fiind doar fabrici de procesare a cartofului sub formă de chips. Pentru această industrie este nevoie de anumite soiuri, iar sprijinul  financiar oferit de stat este foarte mic, anul trecut, numai în judeţul Suceava, suprafaţa însămânţată cu cartofi a scăzut cu peste 600 de hectare la fermierii mari.

Cheltuieli mai mari cu sămânţa, lucrările agricole şi depozitarea

Conform centralizării făcute la sfârșitul anului trecut de Direcția Agricolă Suceava, din cele  17.122 ha cultivate cu cartofi, 80 ha au fost cu soiuri semitimpurii, 320 ha cu soiuri de vară și 16.722 ha cu cartof de toamnă. Pentru că aproximativ 5.000 ha sunt în zona montană, cu o producție sub 10 t/ha, media producției pe județ a fost în anul 2021 de 5-6 t/ha pentru semitimpurii și de vară și de 18 t/ha pentru cartofii de toamnă.

Fermierii mari, care cultivă suprafeţe de peste 10 hectare și care fac şi producţie de calitate, spun că nu vor creşte semnificativ suprafeţele cultivate anul acesta, principalele cauze fiind dublarea şi chiar triplarea preţului la îngrăşăminte, creşterea preţului la motorina folosită de tractoare la prelucrarea solului, însămânţare, tratamente, recoltare, transport. Producţia depinde de sămânţă, de cantitatea şi calitatea ei, iar în acest an sămânţa este insuficientă. De la an la an au fost tot mai puţini producători autohtoni de sămânţă de calitate, iar sămânţa din import s-a scumpit foarte mult. Fermierii spun că şi cheltuielile de depozitare au crescut foarte mult din cauza creșterilor de preț la energia electrică, păstrarea cartofilor fiind la fel de importantă ca şi producerea lor. Tuberculul de cartof conţine aproximativ 75% apă, iar, dacă nu sunt îndeplinite toate condiţiile de pregătire pentru însilozare şi păstrare, temperaturi constante situate în +4 şi +8°C în funcţie de destinaţie (consum, sămânţă, chips), ventilaţie mecanică cu aer răcit, pot apărea foarte uşor boli în timpul depozitării. Este vorba despre aşa-numitele boli de păstrare: putregaiul umed, putregaiul uscat, putregaiul din cauza manei, etc. iar pagubele sunt foarte mari. La toate acestea se adaugă şi un uşor deficit de umiditate din sol, care, dacă se va accentua, va limita producţia sau, dacă va fi un an ploios vor fi cheltuieli mai mari cu combaterea dăunătorilor.

„Cartoful este greu de cultivat, necesită utilaje şi forţă de muncă. La cartof nu se poate fără muncă, oricât de performante ar fi utilajele. Cui nu are utilajele proprii îi va fi foarte greu să se reorienteze acum, de la un an la altul. Dacă mă raportez la investiţia din 2021, preţul practicat în primăvară este corect. Anul acesta, la ce costuri sunt, când o tonă de îngrăşământ a ajuns 1.000 de euro, e clar că nu se mai poate face producţie la acelaşi preţ. Estimez că voi cultiva 8-10 hectare în acest an şi cred că preţul la cartof sigur va creşte“, a explicat fermierul Florin Mirăuţ, cultivator de cartofi la o fermă din satul Moara.

Cultivatorii de cartofi spun că, dacă eşti specializat pe producţia de cartofi, te poţi adapta greu pentru o altă producţie. În cazul culturii cartofului, utilajele și tehnologia sunt specifice, nu pot fi folosite petru o altă cultură, doar cele pentru pregătirea terenului sunt universale.

Creşterea preţului cartofului este mai mică la producători și mai mare la vânzători

Micii fermieri spun că până acum investiţia nu se merita, fiind vorba de multă muncă, cheltuieli sporite şi preţ de vânzare scăzut. Situaţia s-a schimbat însă în primăvara acestui an, când preţul cartofului a crescut semnificativ, cu aproximativ 30% la producător şi chiar mai mult în magazine.

Dacă în toamnă kilogramul de cartofi se vindea în judeţul Suceava cu 0,8 până la 1,2 lei, în luna aprilie cartofii pleacă de la producător cu un preţ de 1,3-1,5 lei kilogramul, în magazine un kilogram depăşeşte 3 lei, iar în pieţele agroalimentare preţurile variază de la 2 la 3 lei, în funcţie de calitate.

Deşi datele de pe piaţă indică o creştere a preţului cartofului, specialiştii din cadrul Direcţiei Agricole Suceava spun că nu se aşteaptă la creşteri semnificative şi imediate ale suprafeţelor cultivate cu cartof şi asta din cauza măririi costurilor lucrărilor la hectar. Creşterea preţului la motorină, la sămânţă, îngrăşăminte şi, nu în ultimul rând, la substanţele de combatere a dăunătorilor şi a bolilor fac ca, într-un an cu o producţie de aproximativ 10-12 tone la hectar, preţul de 1 leu/kg să nu mai acopere cheltuielile fermierilor.

Cartoful pentru sămânţă ocupă suprafeţe foarte mici

Chiar dacă este o cultură subvenţionată, cartoful pentru sămânţă ocupă suprafeţe foarte mici pentru că fermierii nu vor să îşi rişte afacerile în domeniul agricol. Ei spun că ideal ar fi să multiplicăm mai multă sămânţă în România, în funcţie de soiuri adaptate fiecărei regiuni. Pentru că acest proces de multiplicare este totuşi destul de costisitor, din cauza inputurilor, acesta ar trebui făcut în primul rând în staţiunile de cercetare. La Suceava exista pe vremuri Staţiunea de Cercetare Agricolă, unde se obțineau rezultate foarte bune.

Aceste culturi cu sămânţă sunt foarte costisitoare, anul trecut depăşind 40.000 lei/ha la clasa A. Există riscul ca într-un an ploios, cu mulţi dăunători şi în care tratamentele nu pot fi efectuate la timp, culturile să poată fi în orice moment declasate, respinse sau, şi mai grav, carantinate. Carantinarea fermei din cauza depistării unui organism de carantină presupune distrugerea întregii culturi de cartofi sau a oricărei cantităţi de cartof dacă boala apare după depozitare şi interzicerea producerii de cartof pentru următorii 5 ani.

Micii cultivatori îşi vând producția la marginea drumului

În judeţul Suceava sunt şi micii cultivatori care vând o parte din producție la marginea drumului deoarece nu au condiţii de păstrare. Ei spun că au suprafeţe mici, de la câţiva ari până la 1-2 hectare și că în primul rând cultivă cartofi pentru consumul familiei, pentru animalele din gospodărie, dar şi pentru vânzare. Cultivatorii de cartofi pe terenurile din jurul gospodăriilor spun că folosesc ca îngrăşământ gunoiul de grajd provenit de la animalele din gospodărie şi îşi asigură sămânţa din producţia proprie, de la o recoltă la alta şi de aceea au producțiile cele mai mici şi cele mai mari probleme cu bolile foliare, îndeosebi cu mana.

Dacă în toamnă vor putea vinde cartofii cu peste 1,5 lei/kilogram, ei spun că îşi vor recupera cheltuielile.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, specialiștii Direcției Agricole Suceava acordă consultanță  privind tehnologia  de producere a  cartofului  în  condițiile în care sămânța  provine din import și tehnologia trebuie  adaptată  schimbărilor climatice, cursuri de formare profesională, consultanță privind constituirea de forme asociative – cooperative și grupuri de producători.

După cum a debutat anul agricol 2022, fermierii suceveni se aşteaptă la producţii, în general, bune la cartof.

Silviu Buculei

Anul 2020 ne-a adus pe lângă secetă, un eveniment major : pandemia.  În agricultură s-au făcut eforturi financiare pentru a diminua pagubele, dar au rămas încă sectoare neprotejate, iar o parte din despăgubirile promise agricultorilor se vor rostogoli în 2021. Suprafaţa cultivată în anul 2020, comparativ cu anul 2019, a scăzut la cereale  pentru boabe, plante uleioase, leguminoase pentru boabe, cartofi și legume. În acest context, producţia agricolă vegetală a scăzut în anul 2020, comparativ cu anul  precedent, la cereale pentru boabe, plante uleioase, leguminoase pentru  boabe, legume şi a crescut la cartofi.  Informațiile ne sunt furnizate de INS.

Tabel 1: Suprafaţa cultivată şi producţia principalelor culturi

Cereale pentru boabe

Suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 2,4%, iar producţia a scăzut cu 37,6%, faţă de anul  precedent, din cauza secetei pronunțate în principalele perioade de vegetație a culturilor și lipsei irigațiilor, ceea ce  a condus la randamente scăzute la majoritatea culturilor.

Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2020, a reprezentat 48,6% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru  boabe, iar cea cultivată cu grâu 39,5%.

Leguminoase pentru boabe

Producția a scăzut faţă de anul precedent cu 48,3%, în timp ce suprafața cultivată cu numai 0,9%.

Plante uleioase

Producţia a scăzut cu 35,1%, iar suprafaţa cultivată cu 3,6%. Scăderi ale producţiei s-au înregistrat la floarea soarelui  (-41,9%), soia boabe (-26,4%) şi rapiţă (-8,8%). 

Cartofi

Suprafaţa cultivată a scăzut cu 2,4%, iar producţia a crescut cu 2,1%, faţă de anul precedent.

Legume

Producţia a scăzut cu 0,4%, ca urmare a scăderii suprafeţei cultivate faţă de anul precedent.

Tabel 2: Suprafaţa viilor pe rod şi a plantaţiilor de pomi fructiferi pe rod, producţia de struguri şi producţia de  fructe

Anul 2020 comparativ cu anul 2019

Struguri

În anul 2020, producţia de struguri a scăzut cu 4,1%, ca urmare a scăderii randamentului la hectar (-3,5%), faţă de  anul precedent, dar şi a suprafeţei cultivate (-0,6%).

Plantaţii de pomi fructiferi pe rod (livezi pe rod)

Producţia de fructe din livezi a crescut față de anul precedent cu 29,6%, datorită creşterii suprafeţelor cultivate dar  şi a randamentelor la hectar.

Suprafeţele cultivate şi producţiile realizate la grâu, porumb boabe, floarea soarelui şi cartofi, în România şi în  unele State Membre ale Uniunii Europene, în anul 2020 – date provizorii

România comparativ cu unele State Membre ale Uniunii Europene în anul 2020

• La porumb boabe s-a situat pe primul loc la suprafaţa cultivată şi pe locul doi la producţia realizată, după Franţa;
• La floarea soarelui pe primul loc, atât la suprafaţa cultivată cât şi la producţia realizată;
• La grâu pe locul patru la suprafaţa cultivată după Franţa, Germania și Polonia şi pe locul şase la producţia realizată după Franţa, Germania, Polonia, Spania şi Italia;
• La cartofi s-a situat pe locul patru la suprafaţa cultivată după Polonia, Germania, Franţa şi pe locul șase la producţia realizată după Germania, Franţa, Olanda, Polonia și Belgia.

Anca Lăpușneanu

În 1990 România a cultivat 2.253.213 ha cu grâu (comun și dur). În 2019 suprafața a fost de 2.168.370 ha, deci am putea vorbi despre o scădere ușoară, de 3,77 de procente. În acest interval de 30 de ani, doar de opt ori suprafața a scăzut sub două milioane de hectare, recordul negativ fiind în 1992, când s-au cultivat doar 1.460.798 ha cu grâu. Perioada coincide cu zarva provocată de desființarea fostelor unități de producție (CAP, AEI și IAS) și retrocedarea terenurilor către proprietari. În tabelul de mai jos găsiți anii în care suprafețele au scăzut sub 2 milioane de hectare.

În schimb, cea mai mare suprafață cu grâu cultivată în ultimele trei decenii s-a consemnat în 2011, când România a avut 2.546.260 ha, în ordinea recordurilor urmând anii 1995 (2.480.832 ha), 2005 (2.475.974 ha), 1994 (2.412.120 ha) și 1997 (2.408.280 ha).

În 2019, din totalul suprafeței cultivate cu grâu (2.177.726 ha), 1.030.813 ha au fost cultivate în exploatații agricole individuale, diferența însemnând pesemne ferme și asociații cu personalitate juridică.

În ultimul an de raportare a INS (2019), cele mai mari suprafețe cu grâu s-au înregistrat în Regiunea Sud-Muntenia (591.268 ha), urmată de Sud-Est (460.642 ha), Sud-Vest Oltenia (410.631 ha), Vest (292.454 ha), Nord-Est (163.639 ha) și Nord-Vest (147.601 ha).

Pe județe, cele mai mari suprafețe provin din Dolj – 201.584 ha, Constanța – 181.664 ha, Teleorman – 163.766 ha, Olt – 144.996 ha,Timiș – 133.657 ha, Arad – 132.374 ha, Călărași – 122.558 ha, Ialomița – 104.948 ha, Tulcea – 88.703, Bihor – 84.900 ha și Giurgiu – 84.273 ha, județe care corespund, ca așezare, cu cele mai bune clase de fertilitate și zone de favorabilitate din România (pentru grâu).

Producții totale de grâu

În cifre absolute, vorbind despre producția totală de grâu, doar în trei ani recolta a depășit 10 milioane de tone: 2017-10.034.955 tone, 2018 – 10.143.671 tone și 2019 – 10.297.107 tone. Cele mai mici producții totale s-au consemnat în 2003 – 2.479.052 tone, an urmat de producțiile din 2007 – 3.044.465 tone și 1996 – 3.143.818 tone. În 1990 producția a fost de 7.289.344 tone, cifră care reprezintă 79,79% față de recolta totală din 2019. Pe regiuni de dezvoltare, cea mai mare cantitate de grâu a fost obținută în Sud-Muntenia (3.024.497 tone) și Sud-Est (2.103.387 tone).

Pe județe, evident, se detașează, în 2019, Dolj – 894.700 tone, urmat de Constanța – 862.386 tone, Teleorman – 823.526 tone, Olt – 752.687 tone, Timiș – 735.018 tone și Călărași – 709.792 tone.

Recolte medii/unitatea de suprafață

Ca medie la unitatea de suprafață, cea mai mare producție din ultimii 30 de ani s-a înregistrat în 2017 – 4.888 kg/ha, urmat de 2018 (4.793 kg/ha) și 2019 (4.749 kg/ha). Cei trei ani sunt singurii, de altfel, cu medii de peste 4 mii de kilograme de grâu la hectar. La polul opus, cele mai mici recolte au fost consemnate în anii 2003 – 1.429 kg/ha, 2007 – 1.541 kg/ha, 1996 – 1.765 kg/ha și 2002 – 1.924 kg/ha, ani pe care ar trebui, cumva, să-i legăm de secetele severe. În anul 2019 cele mai bune medii/ha s-au înregistrat în regiunile Vest – 5.269 kg/ha și Sud-Muntenia – 5.116 kg/ha.

Pe județe, cele mai bune rezultate s-au consemnat în Călărași –  5.792 kg/ha, Timiș – 5.501 kg/ha, Ialomița – 5.313 kg/ha, Buzău – 5.235 kg/ha, Olt – 5.191 kg/ha, Arad – 5.184 kg/ha, Brăila – 5.118 kg/ha, Prahova – 5.058 kg/ha și Teleorman – 5.029 kg/ha. Peste media națională din 2019 (4.749 kg/ha) au mai obținut județele Giurgiu și Vâlcea. Marele producător, am numit Constanța, s-a oprit la o recoltă medie de 4.748 kg/ha.

Raportând recolta medie din 1990 (3.235 kg/ha) la cea din 2019 (4.749 kg/ha) nici nu știm cât a contribuit, la creșterea acesteia, fondurile europene pentru tehnologizarea fermelor, inputurile noi prezente în procesul de producție; ne temem totuși că am rămas încă prea mult la discreția climei, în condițiile în care irigațiile sunt, din păcate, cum sunt.

Pe de altă parte, există bănuiala că datele INS, preluate din statisticile Ministerului Agriculturii și colectate de direcțiile agricole, nu sunt foarte reale. Că exacte nu sunt în mod clar! Asta pentru că producțiile din exploatările individuale sunt estimate de specialiști, fără o consultare certă în teren sau declarații ferme ale agricultorilor. Nici în privința societăților comerciale n-avem siguranța că producțiile sunt cele declarate, deoarece nici aici nu există o astfel de obligativitate; anumite cifre reale pot fi găsite doar în contabilitatea fiecărei ferme cu personalitate agricolă în parte.

Ceea ce știm sigur este că în exploatațiile individuale producțiile sunt mai mici, iar în cazul fermelor mari fluctuează, la tehnologii identice, în funcție de zonă, de condițiile de irigare etc. Sunt însă tehnicieni care au obținut producții de două ori cât media într-un județ sau altul, respectiv, 6-7.000 kg/ha.

Maria Bogdan

Totuşi, în ciuda unui imens potenţial, în ultima perioadă trendul ascendent nu se mai confirmă. Conform ultimelor date din 2014 postate pe site-ul MADR, constatăm un recul al dinamicii suprafeţelor cultivate ecologic. Mai mult, din datele asociaţiilor de profil rezultă că în anul 2015 doar 16% dintre operatorii care practică agricultura ecologică din România au solicitat sprijin pe măsura de dezvoltare rurală destinată agriculturii ecologice (Măsura 11 din PNDR 2014-2020).

Văzută ca sector prioritar doar în mod declarativ, agricultura ecologică a constituit mereu o temă a promisiunilor din campanile electorale. La finele anului 2014, în timpul campaniei pentru prezidenţiale, fostul premier Victor Ponta declara, la deschiderea anuală INDAGRA, că Romania are un potențial uriaș în agricultura ecologică. Tot în acea perioadă, într-un set de răspunsuri la întrebările jurnaliștilor de la Ziarul Financiar, președintele ales al României Klaus Iohannis declara: „România poate deveni numărul 1 în UE în privinţa agriculturii ecologice. Acesta poate fi un obiectiv de ţară pe care să ni-l asumăm.“ Ulterior, pentru agricultura ecologică, a rămas doar vopsit gardul.

Au urmat alte declaraţii, chiar elaborarea de acte normative, constituirea de grupuri de lucru pentru sectorul de agricultură ecologică, numai că totul s-a redus doar la operaţiuni mimate şi bifate, nesimţindu-se în timp niciun interes real al autorităţilor.

Versiunea aprobată din 26 mai 2015 a PNDR 2014-2020, pe baza unui studiu realizat de firma austriacă GBI Consulting şi Institutul de Pedologie din Bucureşti, a prevăzut sume stimulative pentru menţinerea sau conversia ecologică pentru culturi pe terenuri arabile, plante medicinale, legume, vii şi livezi. Însă alte activităţi, cum ar fi creşterea albinelor, nu s-au regăsit printre plăţile compensatorii, în timp ce alte State Membre au prevăzut sprijin consistent pentru apicultură. În februarie 2014 se promitea că apicultorii din Romania vor fi considerați fermieri activi si vor putea accesa fonduri din Pilonul II pentru agricultura ecologică Promisiunile au rămas neonorate deşi atât versiunea 2015 a PNDR 2014-2020, în capitolul 4.1. (SWOT), la pagina 59 cât şi versiunea din 2016 la acelaşi capitol, pagina 56, susţin că „apicultura ecologică este în curs de dezvoltare. Apicultura și produsele ecologice au fost identificate ca fiind prioritare în Strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung orizont 2020-2030.“

Într-o primă etapă (februarie-martie 2015), la insistenţele asociaţiei BIO România, care a făcut demersuri constante pentru stimularea sectorului zootehnic, a fost introdus sprijinul pentru pajişti permanente în măsura de agricultură ecologică. Numai că măsura a introdus criterii de eligibilitate discriminatorii, sprijinul pentru fermierii ecologici fiind exclus din unităţile administrativ-teritoriale eligibile în cadrul Măsurii 10 (agromediu şi climă) pentru pachetele aplicabile pe pajişti permanente.

Respectiva abordare este de neînţeles întrucât, complicând şi mai mult textul măsurii, menţine o diferenţiere discriminatorie pentru fermierii ecologici ca şi în varianta precedentă. Astfel, în locul unei eventuale abordări cumulative a practicilor prietenoase de mediu, a fost introdusă o abordare competiţională (în plus, şi discriminatorie faţă de agricultura ecologică), complet străină principiilor de implementare a politicilor consecvente de protecţie a mediului.

Poate funcţionarii responsabili din MADR sunt lipsiţi total de competenţe privind evaluarea impactului de mediu al diferitelor alternative tehnologice, aceasta fiind o posibilă explicaţie pentru prioritizarea măsurilor de agromediu faţă de agricultura ecologică.

O altă explicaţie poate fi însă o comandă tehnică sau politică de genul: inventaţi orice justificare, dar nu daţi bani suplimentari pentru agricultura ecologică! Pare cel mai probabil.

Mai este posibil ca agricultura ecologică să crească în România? Cu siguranţă, da. Semnalele din piaţa de retail de produse certificate sunt în continuare pozitive. Numai că un consumator român de produse certificate ecologic nu plăteşte astăzi numai preţurile premium ale diverselor produse (cum ar fi, de exemplu, cele lactate, multe importate din păcate din Austria, Germania etc.). Respectivul consumator susţine în plus şi lipsa unei reforme reale a administraţiei, care de câteva luni de la creşterile salariale din sectorul public, a rămas la fel de eficientă aşa cum o ştim de ani buni, dar semnificativ mai scumpă.

Dr. Sorin Liviu ŞTEFĂNESCU

România s-a clasat anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană la floarea soarelui atât din punct de vedere al producției, cât și al suprafeței, cu o recoltă totală de 1,75 milioane de tone obținută de pe un milion de hectare, potrivit datelor provizorii publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

Bulgaria a realizat o producție de 1,58 milioane tone de pe 783.000 de hectare, Ungaria — 1,52 milioane tone (625.000 ha), iar Franța — 1,22 milioane tone semințe de floarea soarelui (614.000 ha).

În ceea ce privește suprafața cultivată cu cartofi, România s-a situat, în anul 2015, pe locul trei după Polonia și Germania și pe locul cinci la producție (după Germania, Franța Polonia și Regatul Unit) din cauza unui randament inferior.

Anul trecut a obținut o producție de 2,77 milioane tone de pe 189.000 de hectare, fiind în scădere cu 21% față de 2014.