reclama Nusees
update 27 Nov 2022

Cum e viața la Cozieni, comuna cu cele mai multe sate din județul Buzău

Dificilă, în orice caz nu lejeră, ar fi răspunsul celui venit din afară. Normală, ca oriunde în altă parte, ar spune localnicul, mai ales cel matur, pentru care Cozienii înseamnă începutul și sfârșitul, pământul cu care se identifică și pe care l-au trecut prin mâini, chiar dacă uneori își varsă năduful pe el! E universul pe care părinții nu l-ar părăsi nicicând, în acel suprem argument-atașament „nu plec eu din cuibul meu“, dar din care și-au îndemnat copiii „să se ducă unde-or vedea cu ochii, după un trai mai bun, să nu se mai chinuie ca noi“. În orice caz, mândria de a fi din Subcarpații Buzăului, fie și așa, cu văi și coline puțin mănoase, e mare. Iar pentru vizitator, mare e curiozitatea de a desluși rosturile acelor locuri, asta dincolo de plăcerea de a admira un peisaj verde și răcoros, în miez de vară fierbinte.

La Cozieni s-a întâmplat să ajungem pe 15 august, în ziua vechiului târg zonal de Sf. Maria, când toată suflarea comunei, dar și a celorlalte așezări de pe drumul Pârscovului și Boziorului, s-a adunat să sărbătorească. Prima impresie a venit de pe caldarâmul județean 203 L, făcut praf pe alocuri, dar aflat chiar atunci în reabilitare. A doua s-a conturat când am dat cu ochii de fermecătoarele dealuri ale Subcarpaților de Curbură, unele retezând golaș orizontul, altele îmbrăcate în păduri care, atenție!, n-au căzut pradă toporului în această gestiune alandala a fondului forestier. Iar a treia impresie a venit din mijlocul oamenilor adunați la un loc pentru o porție de bună dispoziție, într-un târg rural cu rare secvențe tradiționale și multe modernisme amestecate, dar care poartă aceeași inconfundabilă ospitalitate ce nu e doar vorbă-n vânt.

Două particularități, niciuna fructificată în posibile proiecte zonale

Comuna împărtășește soarta localităților de munte, cu sate izolate și depopulate, fără putere financiară și fără economii rezultate din îndemnul național-strategic „să căutăm investitori“, cu o mai mică atenție de la centru sau de Sus, indiferent cum s-ar chema acel „sus“, autorități județene sau centrale. E un loc ce n-ar trebui siluit să intre în acel tip de modernizare în termopane și sticlă, ci ar folosi mai mult accent pus pe conservarea satului așa cum e el, cu obiceiuri și tradiții încă păstrate, cu munca migăloasă înțeleasă doar de țăranul neaoș, cu rosturile gospodărești din așezările montane. Mai multă șansă ar avea să învie economic în acest mod decât forțând schimbări dincolo de posibilități (relief frământat, depărtare de oraș), mentalități și particularități. Vorbind despre particularități, Cozieni s-ar putea individualiza, chiar și ca un concept viitor, prin două lucruri: este localitatea din județul Buzău cu cele mai multe sate (25) și printre primele din România cu acest record, după Cornereva, Caraș-Severin – 40 de sate și Sohodol, Alba – 31 de sate. Administratorii așezării au făcut o altfel de împărțire, 20 de sate și 5 cătune: Anini, Bălănești, Bercești, Ciocănești, Cocârceni, Colțeni, Cozieni (sat reședință), Fața lui Nan, Glodurile, Izvoru, Lungești, Nistorești, Pietraru, Punga, Teișu, Trestia, Tulburea, Valea Banului, Valea Roatei, Zăpodia și cătunele Vâna Rece, Mărculești, Chilii, Teiș și Fâcâiana, ultimul fiind și cea mai nouă vatră, rezultată din strămutarea unor familii sinistrate la inundații (3 gospodării) și din 38 de loturi acordate de primărie familiilor tinere ori celor din afară care vor casă la țară; este comuna de intrare în zona mult mediatizatelor chilii rupestre de la Bozioru, Fișici, Aluniș etc., fiind inclusă și în Geoparcul „Ținutul Buzăului“, un proiect nematerializat de dezvoltare bazată pe spectacolele naturii, cum ar fi vulcanii noroioși de la Berca și Scorțoasa, cu două „ochiuri“ la Cozieni, focurile vii de la Lopătari sau chihlimbarul de la Colți, locul poate cel mai încărcat de legende din întregul areal.

Investiții publice pe spezele bugetului comunal

Suprafața comunei este de 5.561 ha, iar populația, după recensământul din 2011, a scăzut la 2.090 locuitori (pe site-ul primăriei sunt 2.472 de locuitori). Cel mai îndepărtat sat, Punga, este situat la 9 km de reședința de comună, Cozieni. Cel mai depopulat este Fața lui Nan, unde mai locuiesc 5 familii. Localitatea este traversată de un drum județean (în reabilitare), de-a lungul căruia se înșiră 6 sate și un cătun, altele 3 fiind în apropiere de șoseaua principală. Restul (15) sunt aruncate pe dealuri și văi, într-un relief expus alunecărilor de teren, greu accesibil. Dacă e să vorbim despre partea publică, comuna are un buget limitat, de 1,9 milioane de lei. Dar chiar și așa, a reușit să aibă ceea ce trebuie unei comunități: școală (2 corpuri reabilitate în Cozieni, I-VIII și Bălănești, I-IV), grădinițe (Cozieni, clădire nouă și Bălănești, modernizată), dispensar uman și farmacie (Cozieni), cămine culturale (Trestia, Cozieni – modernizate și Bălănești, în program de rea­bilitare), biserici etc. Infrastructura de servicii și rutieră e înspre bine, cu eforturi mai ales locale. Primarul Daniel Panaitescu, ales din 2004 declară: „Când am preluat eu administrația aveam 30 de becuri; azi iluminatul public este asigurat în toate satele. În afară de drumul județean, celelalte (comunale sau de interes local) erau de pământ; le-am pietruit integral cu forțe proprii, realizând și trei poduri, cu buldoexcavatorul și tractorașul nostru, cu oamenii de la ajutorul social. Abia de aici încolo avem un proiect de asfaltare pentru 7,5 km în Lungești, Teișu-Pietraru și Bercești-Cocârceni. Am introdus, cu fonduri asigurate pe Ordonanța 7, alimentarea cu apă în 11 sate și extinderea nu s-a încheiat. Am reabilitat sau construit școli și grădinițe, cămine culturale. Avem un proiect de canalizare din fonduri europene, să vedem ce se întâmplă, dacă este admis la finanțare. La Fâcâiana nu este curent, dar aud că, până la urmă, Electrica își va face treaba. Și-așa pentru cătunul acesta, unde am strămutat primii sinistrați, am alergat patru ani după avize“. Cât despre efectul includerii Cozienilor în „Ținutul Buzăului“: „nimic concret, numai vorbe“.

Trai modest asumat

Ca standard de viață, intuiți că oamenii – nu toți – n-o duc foarte bine. Trăiesc din pensii, din salarii – cine mai are locuri de muncă! – din pomicultură și zootehnie. Cum se spune la București, din „ferme de subzistență“. Sau nici măcar atât, dacă omul, mai cu seamă cel în vârstă, are zece găini în ogradă. Ferme mari sunt cinci, patru zootehnice, cu vaci, capre și oi, și alta provenită din fostul IAS, dar care, deși exploatează 60 ha de livadă, 200 ha de fâneață și 100 ha de pădure, nu a creat niciun loc de muncă, spune primarul. Și ca să fie, cum se zice, tacâmul complet, localitatea mai are de furcă din când în când și cu inundațiile (mai rar) sau alunecările de teren (an de an). De sub 7 case a fugit pământul, oamenii trebuind strămutați în zone mai sigure. Dar localnicii nu calculează viața, cum facem noi, în acces la infrastructură, confort, venituri, vile etc.; ei asumă totul ca pe o normalitate, cu noroaie, agricultură uneori empirică, modestie materială, apă la fântână (acolo unde nu-s rețele de alimentare), drumuri lungi străbătute cu pasul, viituri, alunecări de teren, ierni grele etc. Și nici măcar nu sunt entuziasmați că au și ei niște mici vulcani noroioși sau necropole din epoca migrațiilor!

GALERIE FOTO

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 50-51

  • Publicat în Sate

Lansarea 'Pachetului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate'

Luni, 21 martie 2016, o delegație guvernamentală condusă de primul-ministru Dacian CIOLOȘ, însoțit de viceprim-ministrul Vasile DÂNCU și ministrul Agriculturii Achim IRIMESCU a efectuat o vizită de lucru în județul Alba, prilejuită de lansarea “Pachetului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”.  În prima parte a zilei, delegația condusă de premierul Dacian CIOLOȘ a avut o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale din județul Alba, respectiv președintele Consiliului Județean, primarul municipiului Alba-Iulia, prefectul județului Alba și alţi oficiali de pe plan local, subiectele discutate vizând dezvoltarea locală a zonelor urbane și rurale din județ, pregătirea centenarului Albei-Iulia, identificarea unor soluții de dezvoltare economică a zonelor din județ, precum și aspecte vizând reforma administrației publice românești.

În a doua parte a zilei, delegația guvernamentală a realizat o serie de vizite în județ, în comuna Ciugud, la ferme agricole, non-agricole și la lucrări de infrastructură ale autorităților locale, toate realizate cu fonduri europene prin Programul National de Dezvoltare Rurală și constituindu-se în inițiative locale care pot fi date de exemple de bune-practici. În căminul cultural al comunei Ciugud, aproape de cei cărora le este destinat acest proiect, delegația guvernamentală a lansat “Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”. Pachetul își propune să vină cu soluții inovatoare de dezvoltare economică pentru clasa de mijloc la sate, prin valorificarea fondurilor europene, simplificarea legislativă, implementarea măsurilor deja existente introduse de reforma Politicii Agricole Comune (orientate spre agricultura de mijloc) și implementarea unor măsuri noi ce au ca scop "resuscitarea satului romanesc".

Având în vedere bipolaritatea agriculturii romanești, formată, pe de o parte din ferme mari şi pe de altă parte din ferme de subzistenţă care produc pentru autoconsum, pachetul lansat vizează crearea unei legături şi a unei coerente între inițiativele deja demarate dar disparate, propunând politici noi care răspund unei nevoi identificate de strategiile elaborate în ultimii ani, dar ignorate până acum la nivel de implementare şi consecvenţă. Pachetul vizează un plan care sa umple golul de dezvoltare a satelor, prin impulsionarea dezvoltării unei clase de mijloc rurale, completând, în același timp, măsurile anti sărăcie rurală şi oferind o șansă de creștere pentru fermierii de semi subzistenţă dar şi de consolidare pentru fermierii mijlocii.

În cuvântul său, ministrul Achim Irimescu a subliniat importanţa creării unui pachet de măsuri pentru clasa de mijloc de la sat, punctând totodată oportunitățile pe care le au la îndemână fermierii prin noul PNDR 2014-2020 pentru dezvoltarea satului românesc, dar şi măsurile de simplificare şi debirocratizare avute în vedere pentru acest an.  „În noua Politică Agricolă Comună, prin reforma Cioloş, atenţia este îndreptată şi către clasa de mici producători şi, aşa cum ştim cu toţii, această clasă de mijloc reprezintă motorul unei societăţi moderne şi era normal şi firesc să dezvoltăm şi să implementăm acest concept. Avem măsuri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (peste 8 miliarde de euro), aşa cum am avut şi prin SAPARD, PNDR 2007-2013 pentru dezvoltarea satului românesc”, a completat ministrul Achim Irimescu.

Ministrul Agriculturii a trecut în revistă câteva dintre elementele esenţiale pe care trebuie să le avem în vedere în implementarea acestui pachet complex de măsuri şi care pot spori eficienţa absorbţiei banilor disponibili prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală: formarea profesională, stimularea asocierii, crearea unor baze de colectare, în special pentru micii producătorii care ajung greu pe piaţă, crearea cadrului legislativ pentru „Produsul montan” pentru creşterea valorii adăugate, încurajarea producătorilor să aplice pentru obţinerea politicilor de calitate de la nivel european, precum şi crearea unui fond de creditare care să acorde beneficiarilor PNDR microfinanţare şi crearea unui fond mutual.

29 septembrie 1910, satul Vaţa de Sus de pe Crişul Alb

Formulat astfel, respectivul titlul încearcă să cuprindă atât data cât şi locul naşterii copilului care avea să primească, la creştinescul botez bisericesc, prenumele de Zian. Dar şi cel de Vălean. Primul, inspirat din denumirea populară a Sânzienelor, în unele sate ale moţilor din Munţii Apuseni sărbătoare deopotrivă laică şi creştinească, atunci când cinstim, în fiecare an, la 24 iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Iar cel de-al doilea său frumos prenume se prea poate să fi fost ales în memoria unui vrednic înaintaş de-al celor din familia Boca.

Cu trecerea anilor, acel băieţel cu chip deosebit de frumos, născut în casa cizmarului Iosif Petre Boca şi a ţărăncii-gospodine Teodora Creştina, va purta un plăcut nume de stimă şi laudă: acela de părintele Arsenie. Numai că până atunci el va fi, rând pe rând, un sârguincios şi premiant elev şcolar şi licean în satul său natal, ca şi în oraşul aurifer Brad. Dar şi un destoinic şi cuminte student-teolog al Facultăţii „Andrei Şaguna“ din Sibiu şi talentat student-pictor al Academiei de Belle Arte din Bucureşti. Va izbuti apoi să îmbine, într-un mod fericit, cucernicia preoţie cu harul dumnezeiesc al pictorului de biserici şi de sfinte icoane şi troiţe, ca şi cu acela de scriitor şi poet-filosof, devenind un erudit stareţ în bisericile şi chiliile a două vestite mănăstiri transilvane: cea a Martirilor Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus, majestuos clădită în inima Ţării Făgăraşului şi a Oltului, şi în cea a Prislopului ţinuturilor Haţegului şi Sarmizegetusei Regia dacice şi romane, din preajma satului hunedorean Grădiştea Muncelului.

Aici, la Prislop, într-un mormânt nefiresc de simplu, adâncit în pământul lutos al unei tinere păduri de brazi, fagi şi carpeni, se odihneşte trupul părintelui-stareţ Arsenie Boca. Mormântul său, precum şi Clopotniţa Mănăstirii, înălţată pe un pinten de munte, construită de mâinile sale pricepute, când încă mai erau harnice şi puternice, sunt cele mai căutate însemne ale cinstirii şi aducerii aminte a memoriei Prea-Cucernicului Părinte Stareţ Arsenie Boca. Dovadă că din zori şi până la căderea serii, zi de zi, între poarta mănăstirii şi mormântul său e un mereu du-te-vino de credincioşi, care urcă şi coboară cu flori albe în braţe.

Dar există şi o miraculoasă şi duhovnicească întâmplare divină, pe care pelerinii credincioşi doar o bănuiesc, copleşindu-le gândurile şi alinându-le durerile trupeşti, odată cu mângâierea sufletelor. În mersul lor domol şi greoi la deal, miile de pelerini duc în braţe acele flori dalbe. Iar după ce s-au recules şi odihnit o vreme în vecinătatea lumânărilor şi candelelor aprinse de lângă Crucea de Mormânt, peste care se aştern cântările şi rugăciunile măicuţelor călugăriţe, acele flori nu mai sunt doar nişte simple flori frumoase şi înmiresmate, ci flori sfinţite pe care credincioşii le poartă cu ei pe drumul de întors casă! Şi astfel devin un adevărat miracol dumnezeiesc. Mă întreb şi te întreb şi pe tine, cititorule: fi-va el rostul tainicului şi permanentului pelerinaj religios şi sfânt?

Şi, cu toate că astfel de însemne creştineşti întâlnim mai peste tot în inima Ardealului, iubiţii lui admiratori mereu îi aduc noi dovezi de dragoste. Bunăoară, o încântătoare troiţă dăltuită în lemnul unui trunchi de stejar multisecular, creaţie a preotului-sculptor Constantin Bîrdeanu din Turnu-Severin. Dumnezeiasca lui lucrare, făcută la rugămintea-îndemn a unui tânăr hârtibăcian, Liviu Modoi, din aşezarea sibiană Brădeni (cândva, satul Hendorf), a fost urcată şi „zidită“ la altitudinea de aproape 1.000 de metri a nordului Munţilor Făgăraş. Respectiv pe pintenul cel mai înalt şi cel mai apropiat de zidurile Mănăstirii Brâncoveanu şi de chilia săpată în stâncă de părintele Arsenie, curând după trecerea sa la monahism. În acea zi de Înălţare şi Sfinţire a acelei troiţe zeci de credincioşi ardeleni urcau pieptiş versantul muntelui, vreme de cinci ore bune de mers pe jos. Aşa precum se poate observa şi din imaginile color a celor două fotografii-document alăturate, realizate de unul dintre participanţi: sibianul Costin Borcan.

De acum înainte vor urca pieptiş acel imens pinten de stâncă toţi cei care vor putea şi dori să omagieze memoria părintelui Arsenie Boca. Trudind să biruie lungul şi greul urcuş, vor aprinde o lumânare lângă florile de colţ din preajma troiţei din Munţii Făgăraş. Iar de vor gândi să îngâne în gând o sfântă rugăciune, le ofer spre memorare un fragment din „Rugăciunea de dimineaţă“ lăsată moştenire de cel omagiat: „Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedecându-ne prin întuneric.“sa

Notă: Marţi, 29 septembrie, s-au împlinit 105 ani de la naşterea sa, iar sâmbătă, 28 noiembrie, îl vom comemora la împlinirea a 29 de ani de la moarte.

Ioan Vulcan-Agniteanul

Fofeldea, sat transilvan pur românesc

Situat pe lunga vale sibiană a Hârtibaciului, reprezintă aşezarea natală a învăţatului ardelean August Treboniu Laurian (Augustin Trifan, n. 17 iulie 1810 – d. 27 februarie 1881), de la a cărei moarte s-au împlinit 134 de ani. Istoric, matematician şi filolog de mare profunzime ştiinţifică şi de înalt patriotism-revoluţionar, lider al mişcărilor de la 1848, membru fondator şi preşedinte atât al Academiei Române, cât şi al Asociaţiunii Transilvane ASTRA; profesor de filozofie şi limba latină la Colegiul „Sfântul Sava“, precum şi la Universitatea din Bucureşti, perioadă în care redactează, împreună cu Nicolae Bălcescu, revista Magazin istoric pentru Dacia. Unul dintre elevii săi de atunci, academicianul chimist şi fizician Petru Poni (1841-1925), va mărturisi că în creierul dascălului său „erau cristalizate toate cunoştinţele omeneşti, într-o clasă explica trigonometria şi teoria funcţiilor, în alta făcea anatomia sau zoologia, în alta greaca, în alta latina“. Şi un lucru mai puţin cunoscut: la rugămintea Guvernului de atunci al ţării, în tot anul 1867 se va strădui să îl înveţe limba română pe principele Carol I (n. 20 apr. 1839 – d.10 oct. 1914), cel care va fi încoronat ca cel dintâi rege al României, domnind vreme de 48 de ani, respectiv între 10 mai 1866 – 27 sept. 1914.

Câteva dintre mesajele lui A. T. Laurian lăsate moştenire posterităţii: „Istoria nu stă pe loc. Numai noi să fim oameni şi să facem sacra datorie sub toate împrejurările.“; „Fără o istorie scrisă, o naţiune este ca pierdută, inexistentă din punct de vedere ontologic.“; „Istoria românească – mai ales – să fie cartea de căpetenie, să ne fie paladiul naţionalităţii noastre.“

Două mari colegii şcolare, din tot atâtea oraşe ale ţării, Botoşani şi Agnita, îi poartă numele, iar bustul cu chipul său înfrumuseţează atât satul natal al cărturarului, Fofeldea, cât şi Parcul ASTRA şi mormântul acestuia situat în micul cimitir al „Bisericii dintre Brazi“ din Sibiu. Transformat în Pantheon al cărturarilor-revoluţionari ardeleni, în amintitul cimitir îşi dorm somnul de veci personalităţi româneşti precum: George Bariţiu (1812-1893), David Urs de Marginea (1816-1897), Alexandru Papiu Ilarian (1827-1877), Iosif Sterca Şuluţiu (1827-1911), Alexandru Vaida-Voievod (1827-1950) şi Ioan Raţiu (1917-2000).

Ioan Vulcan-Agniteanul

Sate româneşti îmbătrânite, pe cale de dispariţie

Anul trecut, mai mult de 2,5 milioane de români munceau în străinătate. De altfel, despre aceştia se spune că sunt cel mai mare „investitor“ în economia României deoarece numai în 2014 au trimis în ţară aproape 4 miliarde de euro. Şi asta în condiţiile în care investiţiile străine nu au depăşit 2,5 miliarde de euro. Dar, în viaţă cum totul are un preţ, „preţul“ traiului bun din străinătate înseamnă dispariţia unor puncte pe harta ţării. Ale unor sate, mai precis...

Localităţi fără copii

Până acum se vedea cu ochiul liber că în multe sate româneşti populaţia scade de la un an la altul. Dar acum, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii un document care nu face decât să confirme ceea ce se „vedea“. Astfel, potrivit unei liste a INS, există sate în care există doar un copil sau în care populaţia este foarte îmbătrânită. Astfel, în localitatea Bunila din judeţul Hunedoara există doar un singur copil cu vârsta de până la 4 ani. În plus, din cei 300 de locuitori, jumătate au peste 60 de ani. Şi în localitatea Bătrâna din acelaşi judeţ există patru copii mai mici de 4 ani. La fel şi în localitatea Ceru-Băcăinţi din judeţul Alba, unde sunt doar patru copii. Mai „bine“ stă localitatea Rîmeţ din judeţul Alba, unde numărul copiilor este de... opt. Iar exemplele pot continua pe pagini întregi cu sate de sute de locuitori sau chiar mii, unde numărul copiilor este de câteva zeci. În plus, în 350 de localităţi populaţia de peste 45 de ani o depăşeşte pe cea de sub 45 de ani. Potrivit statisticii INS, sunt şi cazuri în care populaţia de peste 60 de ani ajunge la 60% din totalul populaţiei. Astfel, localităţile cu ponderea cea mai ridicată a bătrânilor în totalul locuitorilor sunt: Bunila (Hunedoara), Pardoşi (Buzău), Rîmeţ (Alba), Gogoşu (Dolj), Mărgăriteşti (Buzău), Ocoliş (Alba), Sălele (Teleorman), Fântânele (Teleorman), Brebu Nou (Caraş-Severin), Clococinov (Teleorman), Pristol (Mehedinţi), Mogoş (Alba), Tătuleşti (Olt), Blăjeni (Hunedoara).

Îmbătrânire demografică

Tot potrivit statisticii, contingentul feminin fertil, cu vârste între 15 şi 49 ani, a fost, în 2014, de 4,67 milioane de persoane, în scădere cu 53.000 de femei faţă de 2013. Iar acest proces durează de ani buni. Din acest motiv, România se confruntă cu un accentuat fenomen de îmbătrânire demografică. La acesta se adaugă şi fenomenul de emigrare. Numai în perioada ianuarie 2003 - ianuarie 2014 populaţia României a scăzut cu 1,7 milioane de persoane. De ce se întâmplă tot acest feno­men? Educaţi în spiritul acumulărilor materiale, oamenii se gândesc cum să facă bani, iar conceperea unui copil devine un „ceva“ secundar. În paralel, avem de-a face şi cu creşterea speranţei de viaţă, care duce la creşterea numărului bătrânilor. De altfel, situaţia din România „imită“ Occidentul, care se află într-un declin demografic sever de ani buni. Ideea că satul românesc nu mai este ce a fost o susţine şi Doina Işfănoni, cercetător etnolog: „Din nefericire, depopularea satelor româneşti este o realitate. Nu trebuie să ne-o demonstreze statistica. Există cătune total depopulate, sunt sate care mai au câţiva locuitori, iar de nou-născuţi nici nu mai poate fi vorba. Iar acest fenomen de depopulare a satelor s-a petrecut în multe ţări din Europa – Spania, Portugalia, Franţa şi altele. Dar aceste zone au beneficiat din plin de bani guvernamentali sau privaţi pentru dezvoltarea diferitelor activităţi socio-economice, în principal axate pe turism. De exemplu, am fost în Portugalia într-un cătun situat mai sus de Porto, undeva în munţi, unde s-a realizat un lucru excepţional. Acolo era aceeaşi situaţie ca la noi, toţi sătenii au plecat să muncească în străinătate. Şi, ce s-au gândit... În zonă au reinventat „Drumul Pâinii“, „Drumul Vinului“ şi alte „drumuri“ şi, cu timpul, s-au reaşezat oameni care au înfiinţat brutării eco, crame, diferite magazine alimentare cu specific tradiţional, pentru deservirea strictă a comunităţii şi a altor vecinătăţi. Pentru aceasta au primit finanţări de la UE ca să reinventeze zona respectivă. Au ajuns chiar să facă exporturi cu respectivele produse... Deci, se poate...“, explică Doina Işfănoni.

Fără speranţă?

În România, în schimb, credem noi, în loc ca zonele rurale să fie încurajate după modelul de mai sus, s-a considerat că la sate ar fi mult mai utile sălile de sport, parcu­rile din păduri sau construcţia de trotuare elegante (cu felinare) în localităţi fără canalizare. De aceea nu putem vorbi, cel puţin în zonele rurale româneşti, de o dezvoltare atâta timp cât românii plecaţi să muncească în ţările UE nu vin în ţară să pună în practică ceea ce au învăţat, rămânând să lucreze pentru angajatorii din străinătate sau deschizând firme acolo. Totuşi, o urmă de speranţă există. Dar doar prin schimbarea „modelului“ de repopulare a satului românesc.

„Satul nu va dispărea cu siguranţă, dar modul în care se transformă nu poate fi ignorat. Iar această transformare trebuie privită ca un element de modernizare pe actuala structură a satului. Din păcate, unele elemente moderne de arhitectură care se grefează în actualul peisaj sătesc au doar un rol perturbator, chiar distrugător a ceea ce înseamnă cultura tradiţională. De fapt, pot spune că aceste locuinţe moderniste apărute în ultimii ani au un aer, pe alocuri, absurd, total nepotrivit. Dar, foarte important, tot în ultimii ani asistăm la un alt fenomen – al nostalgiei de odinioară. Astfel, se constată că în ultimii ani tot mai mulţi oameni părăsesc oraşele în favoarea satelor. La fel, tot mai mulţi tineri îşi păstrează drepturile de moştenire la ţară pentru că simt nevoia ca, din când în când, să se întoarcă într-un loc liniştit, departe de zgomotele metropolei. Acest nou fenomen vine din faptul că oamenii se gândesc că, la un moment dat, va exista un terminus al perioadei de activitate şi nu mai acceptă să-şi petreacă timpul liber pe care-l au în aglomerările urbane“, conchide Doina Işfănoni.

Un agricultor câştigă cât un şomer

Conform datelor INS, în ultimul trimestru din 2014, venitul mediu lunar pe persoană a fost de 552,79 lei pentru un şomer şi de 656,55 lei pentru un agricultor. În acelaşi timp, un pensionar a avut un venit de 899,17 lei, iar un salariat 1.192,51 lei. Pe de altă parte, cheltuielile medii lunare ale unui şomer au fost, în perioada de referinţă, mai mari decât veniturile, respectiv 560,5 lei. Pe toate celelalte categorii, cheltuielile au fost sub venituri. Veniturile medii ale unei gospodării au fost în trimestrul patru al anului trecut de 2.579 lei pe lună, dintre care veniturile băneşti au reprezentat 84,5%, iar cheltuielile totale au avut o medie de 2.357 lei, din care consumul acoperă 72,4%, a anunţat INS.

Bogdan Panţuru