Resturile din grădinile de zarzavat pot fi utilizate în hrana vacilor de lapte. În zonele preorăşeneşti, unde cultura legumelor este dezvoltată în scop comercial, sunt disponibile multe asemenea resturi formate din părţi necomestibile pentru om sau unele legume care, din diferite motive, nu pot fi comercializate. Acestea îşi pot găsi valorificarea în hrana taurinelor. De multe ori cultivarea legumelor se face în gospodării care cresc şi vaci de lapte, ceea ce face ca să fie avantajate ambele ocupaţii, vacile consumând resturile şi surplusurile de la grădinărit şi producând gunoiul de grajd necesar pentru cultivarea rentabilă a legumelor.

Sfecla roşie, care devine disponibilă pentru hrana vacilor, trebuie să fie administrată sub formă tocată sau mărunţită pentru a se evita înecarea vacilor. La fel guliile, ridichile sau păstârnacul. Ridichile, dacă sunt folosite în cantităţi mari, pot să imprime laptelui un gust specific. Frunzele de morcov, ca şi morcovii disponibili sunt consumaţi cu plăcere de către vaci, recomandându-se circa 20 kg pe zi. Cantităţi mai mari imprimă laptelui o culoare galbenă şi un gust specific în general plăcut datorită prezenţei substanţelor carotenoide.

Cartoful se utilizează mai rar în hrana vacilor de lapte, mai mult cei mărunţi căzuţi de la sortare. Pot fi folosiţi cruzi după o prealabilă tocare, avându-se grijă să fie curăţaţi de pământ. La utilizarea cartofilor trebuie să se ţină seama că aceştia conţin solanină, o substanţă toxică ce se găseşte în coajă mai ales dacă aceştia au fost expuşi la soare. Cantitatea cea mai mare de solanină se găseşte în cartofii încolţiţi, din care cauză aceştia pot să fie daţi hrană la animale numai după îndepărtarea colţilor. Cantitatea dată în hrana vacilor este de 10-12 kg pe zi.

Varza albă şi roşie, ca şi frunzele şi cotoarele de la acestea se consumă cu plăcere de către taurine. Introducerea lor în hrană trebuie să se facă treptat, pentru a nu produce diaree. Cotoarele trebuie să fie date sub formă tocată sau mărunţite.

Subprodusele de la industria berii

De la industria berii rămân o serie de subproduse importante pentru hrana vacilor de lapte, dintre care cel mai important este borhotul de bere.

Borhotul de bere rezultă după separarea părţii lichide de părţile solide. Este format din părţile insolubile în apă ale bobului de orez, respectiv învelişul, grăsimea şi resturi de amidon. Conţinutul de substanţă uscată (SU) este variabil de la 16 la 30%, iar valoarea nutritivă este în funcţie de acest conţinut. În medie se consideră 0,23 UNL, 40 g PDIN şi 29 g PDIE/ kg.

Poate să fie conservat prin însilozare după o prealabilă suprapresare prin care să se elimine o parte din conţinutul de apă sau prin deshidratare. Borhotul de bere uscat are valoare nutritivă de nutreţ concentrat, respectiv 0,90 UNL şi 157 g PDI/ N şi 114 g PDIE/kg la un conţinut de SU de 90-92%.

Poate să fie utilizat în hrana vacilor de lapte în cantităţi relativ mari de până la 2,5 kg/100 kg greutate vie a vacii. Stimulează producţia de lapte însă, folosit în cantităţi mari, este suspectat că ar afecta reproducţia. În urma unor cercetări, borhotul de bere utilizat în hrana vacilor de lapte a condus la creşterea producţiei de lapte cu circa 10%.

Subprodusele de la industria zahărului

Se produc în cantităţi mari şi, datorită acestui fapt, au o pondere însemnată în alimentaţia taurinilor, mai ales a unor categorii cum sunt în special taurinele la îngrăşat, însă unele dintre ele pot fi utile şi în hrana vacilor de lapte.

Tăiţeii umezi de sfeclă, numiţi uneori şi borhotul de sfeclă, rezultă în urma extracţiei zahărului din sfeclă. Au un conţinut iniţial mare de apă de 93-94%, însă în timpul transportului şi depozitării umiditatea poate să scadă până în jur de 90%. Au un conţinut scăzut de proteină, precum şi de săruri minerale. Sunt bogaţi în celuloză, însă aceasta este puţin lignificată şi are o digestibilitate mare (85-86%).

Pot fi utilizaţi în stare proaspătă sau conservaţi prin însilozare sau uscare. Însilozarea se poate face mai bine dacă se înlătură o parte de apă prin decantare pentru a se ajunge la o umiditate de 75-80%. Pentru grăbirea procesului de murare se poate adăuga melasă 1-2%. S-au încercat numeroase variante de însilozare a tăiţeilor împreună cu uruieli sau grosiere tocate pentru a le scădea şi mai mult umiditatea. S-au folosit în acest scop paiele de cereale, coceni sau ciocălăii de porumb, vrejii de leguminoase (mazăre, soia). Rezultatele folosirii în hrana taurinelor a tăiţeilor însilozaţi împreună cu grosiere au fost slabe.

Tăiţeii proaspeţi sau însilozaţi în special în hrana taurinelor la îngrăşat unde pot fi daţi la discreţie cu condiţia ca să fie administrate în paralel şi nutreţuri fibroase, fân sau paie, pentru a se preveni tulburările metabolice. La această categorie consumul zilnic poate ajunge până la 40-50 kg/zi.

În hrana vacilor de lapte se utilizează cantităţi mai mici de 20-25 kg/zi. Cantităţi mai mari pot determina scăderea procentului de grăsime din lapte.

Valoarea nutritivă este estimată la 0,08 UNL şi 5 g PDIN şi 4 g PDIE/kg la tăiţeii proaspeţi şi la cei însilozaţi sau 1,05 UNL şi 60 PDIN şi 74 g PDIE la cei uscaţi.

Tăiţeii uscaţi trebuie să fie înmuiaţi înainte de administrare în hrana animalelor. În hrana vacilor de lapte se pot folosi până la 10 kg pe zi (circa 8 kg SU pe zi). Când se utilizează tăiţei de sfeclă este necesar să se acorde atenţie mărită echilibrului nutritiv al raţiei mai ales sub raport fosfo-calcic.

Melasa provine în special de la rafinarea zahărului brut. Se prezintă sub forma unui lichid vâscos de culoare brun închisă cu miros specific. Conţine cantităţi mari de zahăr de până la 50% din greutatea sa şi puţine substanţe azotate formate în special din amide, amoniac ş.a. Conţine cantităţi mari de potasiu (50-80 g/kg), ceea ce impune administrarea ei cu atenţie şi după o prealabilă obişnuire treptată. La vacile de lapte se poate ajunge până la 2-3 kg pe zi în amestec cu unele componente fibroase la care le îmbunătăţesc consumabilitatea. Administrarea singură produce tulburări datorită fermentaţiei rapide la nivelul rumenului.

Valoarea nutritivă diferă după conţinutul în zahăr, în medie considerându-se 1,02 UNL, 52 g PDIN şi 66 g PDIE.

Melasa din trestie de zahăr provine la noi în urma rafinării zahărului brut importat. Conţinutul în zahăr poate ajunge până la 65%; în schimb, conţinutul în potasiu este mai mic decât la cea din sfeclă, fiind de 15-30 g/zi.

Valoarea nutritivă medie este de 1,0/8 UNL, 20 g PDIN şi 60 g PDIE/kg.

Se poate utiliza în hrana vacilor de lapte în aceleaşi condiţii ca şi melasa din sfecla de zahăr.

Ing. Ovidiu PETRAN

Subprodusele rezultate din cultura plantelor

Din cultura plantelor rezultă o serie de subproduse, dintre care unele pot fi utilizate şi în hrana animalelor. Dintre acestea paiele de cereale şi cocenii de porumb sunt în cea mai mare cantitate.

Paiele de cereale au o valoare nutritivă scăzută, însă marele lor neajuns nu este această valoare nutritivă scăzută, ci consumabilitatea foarte mică. Oferite la discreţie, ele nu pot acoperi decât circa 25-30% din necesarul pentru întreţinere a taurinelor. Din acest motiv nu se poate spera ca prin utilizarea lor în cantităţi mari în hrană să se poată obţine şi o producţie de carne sau de lapte. Conţinutul lor ridicat în celuloză impregnată cu lignină şi siliciu face ca pentru digerarea lor să fie nevoie de un timp îndelungat, de 12-14 zile. Aceasta înseamnă că ele blochează pentru un timp îndelungat tubul digestiv al animalelor şi în special rumenul, până când sunt mărunţite prin mai multe reprize de rumegare şi prin acţiunea simbionţilor ruminali. Prepararea lor prin tocare şi tratarea cu substanţe chimice le îmbunătăţesc foarte puţin consumabilitatea, astfel încât nu justifică eforturile şi cheltuielile făcute pentru asemenea acţiuni deoarece paiele au rămas tot paie indiferent cum au fost tratate.

Se poate spune pe drept cuvânt că administrarea lor în cantităţi mari în raţie poate face ca animalele să moară de foame chiar cu ieslea plină.

Din aceste motive paiele nu pot fi considerate nutreţ pentru vacile de lapte. Ele trebuie considerate mai degrabă un fel de diluant al raţiei, putând să fie utilizate numai dacă prin restul componentelor se asigură nutrienţii necesari, dar în acelaşi timp nu este satisfăcută senzaţia de sătul. Aceasta se poate întâmpla când în raţie participă cantităţi mari de sfeclă, de semifân sau cantităţi mari de nutreţuri concentrate şi mai mici de nutreţuri fibroase, mai ales în ultima parte a lactaţiei, când producţia de lapte este în scădere, iar capacitatea de ingerare rămâne totuşi destul de mare. Acelaşi lucru se poate întâmpla în perioada repaosului mamar, pentru a preîntâmpina supraîngrăşarea vacilor în cazul când raţia este formată din fân sau semifân de cea mai bună calitate cu ingestibilitate mare şi nutreţ însilozat din porumb, plantă întreagă cu valoare energetică mare.

Foarte adesea acoperirea necesarului de nutrienţi se face fără a satisface şi senzaţia de sătul. Pentru aceasta este necesar ca raţia să fie suplimentată cu nutreţuri grosiere, respectiv cu paie oferite la discreţie.

Paiele sunt totuşi foarte utile în creşterea vacilor de lapte, fiind utilizate în special ca aşternut, unde creează confort pentru animale. Acesta se traduce şi prin economisirea de energie. Sunt cazuri când prin utilizarea paielor ca aşternut se economiseşte mai multă energie decât s-ar realiza dacă acestea ar fi utilizate ca hrană de către vaci.

În hrănirea practică a vacilor de lapte apar deci situaţii când sunt necesare şi paiele pentru a satisface senzaţia de sătul. Din aceste motive ele nu trebuie să fie total excluse din hrană, dar fără a se pune bază pe valoarea lor nutritivă. Într-un cuvânt, ele nu au ce să caute în ieslea vacilor cu producţie bună de lapte, dar este bine să fie puse lângă iesle pentru ca vaca, dacă simte nevoia, să poată să ia din când în când câte o gură din ele. Acest fapt oferă un plus de confort pentru vacă, dându-i tot timpul senzaţia de sătul şi, totodată, stimulând rumegarea, care are efecte favora­bile asupra digestiei ruminale. Aceasta contribuie la menţinerea unui pH favorabil activităţii simbionţilor ruminali.

Subprodusele rezultate din culturile de leguminoase, cum sunt vrejii de mazăre sau paiele rezultate în urma treierării lucernei şi trifoiului pentru sămânţă, au valoare energetică asemănătoare cu a paielor de cereale; în schimb, au un conţinut de proteină mult mai ridicat. De asemenea, ele au şi o consumabilitate mai bună decât a paielor de cereale, din acest punct de vedere apropiindu-se de un lan de calitate mediocră. Pot fi utilizate în raţia vacilor de lapte în cantităţi reduse şi în amestec cu alte nutreţuri cu valoare mare şi în special în ultima parte a lactaţiei sau în perioada repaosului mamar. Aceste subproduse şi în special vrejii de mazăre au dezavantajul că mucegăiesc foarte uşor, chiar dacă sunt depozitaţi în bune condiţii deoarece sunt higroscopici, deci atrag umiditatea din atmosferă în special toamna, în sezonul ploios. Din acest motiv este bine să fie consumaţi înainte de a surveni sezonul ploios din toamnă.

Cocenii de porumb au partea comestibilă, respectiv frunzele, de asemenea cu valoare nutritivă, similară cu a unui fân de calitate medie şi se pot utiliza în aceleaşi condiţii ca şi acesta. Şi cocenii de porumb, dacă nu sunt bine adăpostiţi, mucegăiesc uşor şi în asemenea condiţii, dacă sunt administraţi în hrana vacilor gestante, pot pune în pericol sănătatea şi viaţa produsului de concepţie. Totodată, dacă asemenea coceni sunt daţi vacilor în lactaţie, pot influenţa în sens negativ procesul de reproducţie, iar în anumite condiţii toxinele micotice se pot elimina prin lapte, punând în pericol sănătatea consumatorilor.

Resturile de la cultura sfeclei de zahăr sunt formate din frunze, colete şi vârfuri, care reprezintă circa 40% din greutatea rădăcinilor, ceea ce înseamnă 10-15 tone/ha, respectiv circa 1.500-2.000 UNL şi 1.500-2.000 PDIN. Acestea pot fi utilizate în hrana vacilor de lapte, fie proaspete, fie conservate prin însilozare. Trebuie să fie acordată atenţie la recoltarea lor ca să nu fie murdărite cu pământ sau să fie ude. În cazul în care nu sunt impurificate pot fi date hrană vacilor de lapte în cantităţi de până la 15 kg pe zi, după o prealabilă obişnuire, pentru a se evita producerea diareii. În compoziţia chimică a frunzelor de sfeclă există mult acid oxalic, până la 3-4% din SU. Dacă sunt utilizate un timp mai îndelungat trebuie ca raţia să fie controlată sub aspectul conţinutului în calciu, deoarece acidul oxalic poate să blocheze o parte din calciul raţiei. Taurinele pot să metabolizeze acidul oxalic în procesul de fermentaţie ruminală, însă pentru aceasta frunzele de sfeclă trebuie să fie introduse în raţie în mod treptat, pentru a da posibilitatea microsimbionţilor ruminali să se adapteze la utilizarea acidului oxalic.

Ing. Ovidiu PETRAN

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti