Anul acesta, Paștele Catolic și cel Ortodox au picat mai devreme, respectiv în zilele de 1 și 8 aprilie, iar acest lucru i-a mulțumit doar pe oierii care au reușit să programeze fătările din timp, astfel încât mieii să ajungă în perioada Sărbătorilor Pascale la o greutate optimă. După o iarnă prelungită, unii crescători de ovine au cerut de la 12 lei până la 22 lei pe kilogramul de carne. Datorită faptului că fătările au început, în cele mai multe cazuri, în luna ianuarie, iar mieii au fost mici, între 8 și 10 kg, mult căutata pastramă a fost puțină și la un preț destul de mare faţă de anii trecuţi. Motivul scumpirilor este cauzat de oferta limitată de carne de miel.

În Moldova, în funcție de zonă, prețurile au variat destul de mult, iar cei care şi-au dorit să pună în ziua de Paște preparate din carne miel pe masă au fost nevoiţi să scoată din buzunar, pentru un miel tranșat, între 180 și 200 de lei.

Botoșani. În judeţul Botoșani, în apropierea Paştelui greutatea mieilor vânduți pe Internet de crescători a variat între 10 și 15 kilograme. Clienţii care au cumpărat mieii în viu au plătit între 11 și 12 lei pe kilogram, iar cei care au ales carcasă, gata tăiat, au plătit  între 20 și 22 de lei pe kilogram.

Iași. Locuitorii județului Iași au fost nevoiţi să scoată din buzunar pentru un kilogram de carne de miel 12 lei/kg în viu sau 22 lei/kg tăiat, la fel ca anul trecut, iar comercianţii nu au negociat deloc preţul. Mieii scoşi la vânzare au cântărit între 10 şi 13 kilograme, iar comercianţii au susţinut că nu pot scădea preţul în condiţiile în care a fost un an greoi pentru ei, iar costurile pe care le-au avut au fost mai mari.

Vaslui. La fel ca anul trecut, vasluienii au plătit pentru carnea de miel între 20 lei/kg carcasa de miel, cuprinsă între 8 și 15 kilograme, şi cu 15 lei/kg carcasa de 15-20 de kilograme, iar în viu cu 12 lei/kg. În felul acesta pentru vasluieni un miel întreg a costat între 180-250 lei. La stânele din Todirești, Tătărani, Dănești mielul s-a dat cu 22 lei/ kg carcasă, iar la Bârlad, Hupca și Oprișița prețul kilogramului de miel viu a oscilat între 12 și 15 lei.

Bacău. Mielul s-a vândut la acelaşi preţ sau chiar mai ieftin ca anul trecut. Locuitorii municipiului Bacău au reuşit să cumpere carne de miel pentru Paşti începând de la 13-17 lei/kg în viu și 20 lei/kg în carcasă. La acest preţ, un miel întreg a ajuns la aproximativ 170-180 lei. La stânele din localitatea Bogdănești mielul s-a vândut cu 25 lei/kg carcasă, în timp ce la Strugari prețul acestuia a fost mai scăzut, respectiv de 23 lei/kg carcasă, iar de la Onești băcăuanii au achiziționat un kilogram de carne de miel în carcasă cu 20 lei.

Dacă ne amintim bine, anul trecut preţul cărnii de miel a fost cuprins între 9-10 lei pe kilogram în viu și 18-22 de lei/kg, tăiat.

Beatrice Alexandra MODIGA

Este o boală parazitară intestinală ce afectează tineretul ovin şi caprin sub vârsta de un an, manifestată prin diaree însoţită frecvent de sângerări sau constipaţie şi slăbire, fiind produsă de specii de Eimeria. Este frecventă în toate sistemele de exploatare, la mieii şi iezii întreţinuţi în colectivităţi mari. Pierderile, prin mortalitate, ajung de la 3% la 50%.

Eimeriile sunt paraziți care, în stadiul vegetativ, se dezvoltă în tubul digestiv, iar oochisturile se dezvoltă în mediul extern, devenind astfel elementul infestant.

Epidemiologie

Sursele de infecție sunt reprezentate de mieii și iezii bolnavi. Rezistența eimeriilor este de 6 luni sub zăpadă și de 10 luni în locuri umede și întunecate. Izbucnirea și evoluția bolii sunt favorizate de diverși factori: vârstă, aglomerație, umiditate, subnutriție. Contaminarea animalelor se face prin ingerarea oochiştilor odată cu iarba, furajele şi apa, dar şi prin lingerea ombilicului. Şobolanii şi şoarecii reprezintă vectori care favorizează transmiterea şi menţinerea bolii.

Tabloul clinic

Boala debutează clinic după o incubație de 10-21 zile.

Manifestări clinice la miei

Frecventă la tineretul de 1-4 luni, se manifestă prin diaree variabilă, uneori severă, care poate deveni hemoragică, murdărind posteriorul, sete pronunțată și tulburări în deplasare. Mieii prezintă diaree apoasă, de culoare galben-brună, cu mucus, urât mirositoare, ușor hemoragică. Aceștia prezintă tenesme şi gemete caracteristice, se deshidratează, slăbesc, sunt epuizaţi, iar moartea poate să cuprindă chiar și jumătate din efectiv.

Manifestări clinice la iezi

Forma acută se manifestă prin diaree apoasă, galben-negricioasă, urât mirositoare, creșterea temperaturii corporale și apariția cheagurilor de sânge, deshidratare rapidă urmată de slăbire marcantă. Moartea survine la 10-30% din efectiv în 10-14 zile.

Forma supraacută este rară, gravă, cu evoluție în 24 de ore sub formă de meningoencefalită.

Forma cronică se manifestă prin diaree negricioasă, uneori sangvinolentă și urât mirositoare, lipsa poftei de mâncare și lipsa vioiciunii.

Diagnostic

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice și epidemiologice, confirmarea făcându-se prin examenul microscopic al fecalelor.

Prognosticul este favorabil în infecții ușoare și în faza de debut a bolii, rezervat în fazele avansate de boală și la animalele întreținute necorespunzător.

Tratament și profilaxie

Tratamentul este specific și vizează administrarea de AMPROLIUM 20% și, injectabil, SULFADIAROM. În cazurile ușoare de boală, se poate administra ENTEROGUARD M pulbere, timp de 3-5 zile. Pentru restabilirea funcțiilor circulatorii și digestive, precum și pentru rehidratare se poate administra: PERFUZOL, MULTIVITAROM, GLUCOZĂ 33%. Se poate administra și CAVITROM sau VITAPREMIX BIO MOS în furaj la mieii și iezii mai mari de 2 luni. Pentru restabilirea florei intestinale se recomandă administrarea unui probiotic, ANIMAL PROBIOTIC, supliment nutritiv bioactiv pentru animale.

Prevenția se va face evitând factorii favorizanți prin acțiuni de dezinfecție a adăposturilor cu DECONTAMINOL sau CATIOROM, acțiuni de dezinsecție folosind ROMPARASECT 5% și deratizare cu RATITOX F sau BRODITOP. Se va evita, pe cât posibil, suprapopularea adăpostului și stresul produs de lotizări sau înțărcare. Preventiv, se poate administra AMPROLIUM 20% în doză de 5 ori mai mică decât doza terapeutică.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ

Romvac Company SA

O vorbă de-a noastră spune că nunta fără lăutari, Crăciunul fără porc şi Paştele fără miel n-au niciun farmec. Însă, în „goana după miel“, fenomen instalat temporar în săptămâna dinaintea Sărbătorilor Pascale, e bine ca toţi consumatorii să ţină cont de faptul că, pentru preîntâmpinarea toxiinfecţiilor alimentare sau a unor complicaţii mai severe, toate cumpărăturile ce vizează carnea de miel, ied etc. trebuie făcute numai în unităţi autorizate sanitar-veterinar.

Pe de altă parte, tentaţia de a lua un miel „pe alese“ din turma de la stână sau de pe câmp ori chilipirurile cu mieii tăiaţi pe buza şanţului pot duce la ratarea Învierii şi trezirea la Urgenţe. Drept pentru care directorul executiv al DSVSA Mureş, doctorul Vasile Oprea, atenţionează: „În mod special, în perioada 30 martie - 12 aprilie, ţinând cont că în zona noastră avem şi Paştele Catolic şi Paştele Ortodox, s-a aprobat şi înfiinţarea de centre temporare de sacrificare a mieilor. Cel mai important lucru este ca cetăţenii să cumpere din unităţi autorizate sanitar-veterinar. Şi aici mă refer la magazine, supermarket-uri, pieţe agroalimentare, centre de sacrificare temporară a mieilor, unde totul este ţinut sub control de către medicii veterinari, care supraveghează respectarea normelor. În rest, ce se cumpără din portbagaj ori de la marginea şanţului se face pe riscul fiecărei persoane.“

Cu încrederea că ţineţi la sănătatea dumneavoastră şi nu veţi ieşi „ca mielul la tăiere“ în întâmpinarea celor care sacrifică animale şi comercializează carnea fără certificare sanitar-veterinară, vă dorim un Paşti fericit şi sănătos!

O etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie activitatea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte.

Campania de fătări la ovine se desfăşoară în perioada februarie – martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Pentru desfăşurarea în condiţii optime se vor asigura următoarele:

- Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.

- Asigurarea unui personal suficient şi care are cunoştinţe de bunăstare, manipulare a animalelor,  mulgere, tehnici de dezinfectare şi tundere.

- Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametri normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).

- Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor. Densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel.

- Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.

- Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).

- Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate, 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.

- Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv echipamentele de muls (unde este cazul), sistemele de încălzire şi de ventilaţie.

- Hrana să fie echilibrată nutritiv şi furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate, atunci când este necesar şi cu un aport mai mare pe bază de cereale în această perioadă.

- Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.

- Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. De la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate la discreţie.

- Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.

- Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială aspectului corporal în ansamblu, mişcărilor animalelor, rumegării, schimbărilor de comportament, existenţei unor diverse răni sau plăgi şi stării ongloanelor.

- Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.

- Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

Este necesar să existe o colaborare permanentă cu personalul sanitar-veterinar.

Dr. Ioan PENŢEA, DSVSA Sibiu

În ultimul timp, anual, primăvara se comercializează pe piaţa internă şi externă un număr de circa 3-3,5 milioane de miei, subponderali în mare parte – cu o greutate de 8-10 kg –, de regulă proveniţi din fătările târzii (lunile martie, aprilie) sau subnutriţi din cauza cantităţii insuficiente de lapte matern şi a lipsei de furajare timpurie. Desigur, acest fapt atrage după sine pierderi de câteva mii de kg carne, pe lângă reducerea anuală a efectivelor de ovine. O adevărată tragedie economică!

La aceste cauze se mai adaugă lipsa de precocitate în general a raselor noastre locale şi incapacitatea tineretului ovin de a înregistra sporuri zilnice ridicate într-o perioadă de timp mai scurtă, cu un consum mai redus de furaje. Or, precocitatea reprezintă una dintre cele mai importante pârghii de sporire a efectivelor şi deci a producţiilor, deoarece permite aplicarea cu mai multă uşurinţă a intensivizării reproducţiei şi în mod deosebit a efectuării de fătări timpurii (decembrie-ianuarie) şi, bineînţeles, a sporirii producţiei de carne într-o perioadă de timp mai redusă, fiind strâns legată atât de influenţa factorilor genetici cât şi de cei manageriali de creştere şi îngrăşare. Exemplu de bună precocitate se întâlneşte însă la rasa Ţigaie capnegru de Teleorman – cea mai rentabilă rasă la ora actuală din ţara noastră –, a căror miei la naştere cântăresc 5-6 kg şi 18-22 kg la vârsta de 2,5 luni, la care se mai adaugă şi 55-65 kg greutate corporală a oilor mame, 130-140% prolificitate şi peste 200 litri lapte pe lactaţie în condiţii mediocre de întreţinere, pe lângă o foarte bună transmitere ereditară la descendenţi a acestor caractere. De aceea ar fi necesară înfiinţarea unei staţiuni speciale de selecţie şi testare pentru producerea de berbeci de reproducţie pentru împerechere cu toate rasele locale din ţară.

Până atunci se impune organizarea de fătări timpurii (ianuarie-februarie) şi chiar extratimpurii (noiembrie-decembrie). Asigurarea din timp a factorilor necesari de adăpostire şi hrănire ar conduce la înregistrarea greutăţii corporale a mieilor la peste 20-25 kg în luna aprilie, de regulă de Sf. Paşti, al căror raport de carne/oase poate ajunge la 3,5 kg la 1 kg oase, respectiv carcase cu o proporţie de 70-75% carne. În acest scop se impune efectuarea montei parţiale a oilor în lunile iunie şi iulie. Având în vedere că 15-20% din efectivele tuturor raselor de oi se află în aşa-numitele „călduri liniştite“, identificabile numai de berbecii încercători, se recomandă separarea lor în grupe diferite cu această însuşire ereditabilă. În anii următori, pe lângă aplicarea altor metode tehnologice ca cea a „fotoperiodismului“ şi a efectului berbec (sau ţap)“, se va proceda la însămânţarea naturală timpurie a acestora. În acest sens se impune o bună pregătire a montei timpurii propriu-zise, în special pe bază de masă verde cultivată (cu cca 60% graminee şi 40% amestec de leguminoase) cosită sau păşunată – deţinătoare în mod normal de substanţe fitoestrogene stimulative – şi cu un mic supliment de concentrate de cca 200-250 grame pe zi şi cap de animal.

Aplicarea metodei franceze a „efectului berbec (ţap)“ prin separarea lor totală de oi timp de 28-30 zile şi introducerea între cele identificate în călduri un timp de 10-15 zile. După acest termen, berbecii respectivi se retrag din turmă deoarece peste acest timp prelungirea montelor determină reducerea duratei estrului (căldurilor) cu 10 ore şi grăbirea ovulaţiilor cu 2-3 ore, diminuând ulterior principalii indici de reproducţie (fecunditate, fertilitate, prolificitate).

În ceea ce priveşte fotoperiodismul, respectiv aplicarea „toamnei simulate“ cu 10-11 ore pe zi/lumină, aceasta se poate realiza prin prelungirea păşunatului de seară şi dimineaţa de la orele 5, precum şi prin menţinerea lor în zilele călduroase în saivane, cu obloanele temporar închise şi, eventual, prin păşunare cu precădere în zonele umbrite.

Monta timpurie a oilor prezintă avantajul efectuării de noi pregătiri pentru alt ciclu de reproducţie. De menţionat că această metodă se bazează pe acţiunea fluxului luminos care duce la secreţia de melatonină pe cale hormonală şi deci la stimularea activităţii sexuale.

Folosirea unor substanţe hormonale specifice declanşării estrului nu prea este recomandabilă, fiind costisitoare, iar rezultatele nesatisfăcătoare, aşa cum arată unele experienţe în acest sens, pentru că oile intră în călduri fără însă a stimula şi ovulaţia. Mai importantă este însă acea „hrănire timpurie separată a mieilor“ care stimulează dezvoltarea atât a tubului digestiv cât şi a echipamentului lor enzimatic, faunei şi florei microbiene care descompun nutrienţii din furajele consumate şi duc la înregistrarea de sporuri de greutate corporală ridicate. În acest scop se pune bază pe aşa-zisul „amestec unic“ măcinat format din ovăz, porumb, orz, tărâţă, şrot, praf de cretă, administrate la discreţie începând cu vârsta de 6-8 zile de la naşterea mieilor. Totodată, este cunoscut faptul că, în faza de sugar a mielului, alimentaţia insuficientă sau carenţată afectează în primul rând zonele şi ţesuturile cele mai importante pentru producţia de carne, fapt pentru care este necesar a se ţine seama de cerinţele stadiale ale dezvoltării ulterioare a mielului.

Deşi aceste elemente au fost semnalate insistent şi cu diferite ocazii de către noi, totuşi, în urma constatărilor din teren, rezultă că puţini crescători le respectă, fapt care conduce şi la reducerea numărului de miei subponderali care se comercializează neeconomic şi la export.

În concluzie, din datele statistice existente, cele cca 3 milioane de miei în general subponderali nu sunt cauzate de sacrificările numai de Sf. Paşti, ci şi de comercializarea lor neeconomică pentru sporirea mulsului oilor-mame, care şi în acest caz nu produc o cantitate mai mare de lapte din lipsă de selecţie şi de hrană corespunzătoare.

În ceea ce priveşte sacrificarea sezonieră de Sf. Paşti a mieilor, trebuie să continue, având în vedere că este un simbol, o ofrandă a prinosului de recunoştinţă faţă de divinitate din cele mai vechi timpuri, precum şi o componentă străveche a păstoritului, simbol al vieţii, fertilităţii, puterii şi bogăţiei pe care moşii şi strămoşii noştri le considerau ca un indiciu al bunei lor stări materiale. Dar aceasta nu înseamnă ca aceste sacrificări să se facă cu miei născuţi târziu, şi anume în martie-aprilie, neavând posibilitatea să înregistreze greutatea comercială cerută de minimum 20 kg decât numai în cazul supunerii lor îngrăşării de tip semiintensiv în special cu furaje dominant fibroase.

Prof. V. TAFTĂ, membru de onoare ASAS