Micotoxicozele se referă la toate bolile cauzate de efectul toxinelor produse de mucegaiuri (miceți). Micotoxicozele evoluează în general, subclinic și pot fi dificil de diagnosticat; apar peste tot în lume, indiferent de climat, dar în special în zonele (sau anotimpurile) cu temperaturi și umiditate crescute sau în zonele unde cerealele au un conținut mare de apă la recoltare.

Sunt recunoscute diverse tipuri de micotoxine: aflatoxinele produse de Aspergillus flavus; fusariotoxina produsă de Fusarium spp. (provoacă leziuni orale și înmuierea cojii ouălor); ochratoxina produsă de Aspergillus ochraceus (afectează rinichii, proventricolul și pipota) și rubratoxina produsă de Penicillium rubrum (interferează metabolismul tiaminei, implicit deficiențe / carențe în vitamina B1).

Mortalitatea este variabilă, dar toate afectează starea de sănătate; sunt rezistente la inactivarea prin caldură.

Cele mai sensibile specii sunt rața, curca, gâsca, fazanul și puii de găină.

Păsările se infectează prin ingestia de cereale contaminate cu spori patogeni, inclusiv pe cale aerogenă.

Umiditatea crescută a cerealelor, prezența insectelor dăunătoare și a condițiilor necorespunzătoare de stocare a furajelor sunt factori favorizanți ai apariției micotoxinelor.

Sporii miceților din furaje și micotoxinele sunt foarte rezistente, mărind, printre altele, susceptibilitatea la bolile bacteriene.

Aflatoxinele inhibă sinteza și transportul lipidelor în ficat, fiind implicate în apariția Sindromului ficatului gras, având inclusiv efect carcinogenic.

Tabloul clinic variază în funcție de speciile afectate de tipul micotoxinei, doza ingerată și perioada de expunere: diareea, paralizia sau / și incoordonarea, reducerea ingestiei, greutății corporale și a ouatului / eclozionabilității, paliditatea crestelor, barbițelor și măduvei osoase.

Modificările anatomopatologice sunt: leziuni ale mucoaselor, peteșii și hemoragii în diverse țesuturi; ficatul și rinichii măriți în volum, cu aspect slăninos, hidropericard, enterite grave, regresia bursei lui Fabricius și eroziuni ale cuticulei pipotei. 

Diagnosticul prezumtiv se bazează pe istoric, semne clinice și leziuni; identificarea și cuantificarea toxinelor în probele de furaje și, eventual, examen histopatologic.

Tratamentul constă în eliminarea surselor de micotoxine, administrarea de antifungice și absorbante de micotoxine (de exemplu, ROMZEOFORT, 1 kg / 10 kg furaj), vitamine solubile și seleniu (ROMSELEVIT, 1 ml / litru de apă / zi) și COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL / NUTRI VITA-MIN-AMINO), hepatoprotectoare (BEDGEN sau / și HEPATOPROTECT pulbere).

Se mai poate utiliza SULFAT DE CUPRU (1 kg / tona furaj, 7 zile, bine omogenizat în furaje). 

Prevenția micotoxicozelor se face prin alegerea de materii prime de calitate, uscate și prin stocarea lor în condiții corespunzătoare.

Adăugarea de aditivi furajeri este indicată (inclusiv inhibitori de micotoxine).

Furajele care conțin făină de pește nu vor fi stocate (depozitate) mai mult de 3 săptămâni.

Peletizarea furajelor poate reduce încărcătura fungică, dar nu inhibă micotoxinele.

Se vor utiliza biocide eficace cu efect antimicotic, bactericid și virulicid în decontaminarea silozurilor și fermelor (de exemplu, DECONTAMINOL / PURSEPT / CATIOROM).

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company SA

Pneumonia virală a porcului este o boală cu un impact major pentru efectivele de porcine din cauza distribuției foarte largi la scară mondială și a pierderilor economice estimate. Boala respiratorie cronică a porcului a fost observată, descrisă și studiată de numeroși cercetători având numeroase denumiri: pneumonia infecțioasă a porcului, pneumonia enzootică porcină, tusea infecțioasă a porcului.

Este o boală infectocontagioasă a porcilor crescuţi în sistem intensiv, manifestată clinico-anatomic prin simptome de pneumonie. Boala prezintă importanţă economică prin faptul că porcii afectaţi rămân în urmă cu dezvoltarea.

Pneumonia enzootică este produsă de Mycoplasma hyopneumoniae, bacterie care trăieşte pe căile respiratorii la porcine.

Caractere epidemiologice

Sunt receptivi porcii, mai ales tineretul, în primele 3-10 săptămâni de viaţă. Sursele de infecţie sunt reprezentate de porcii bolnavi şi cei trecuţi prin boală, care contaminează adăpostul prin tuse, strănut şi secreții nazale, calea de infecţie fiind de regulă cea respiratorie. Boala se poate transmite și de la scroafă la purcei tot pe cale respiratorie, dar nu transplacentar. Factorii favorizanţi în declanşarea bolii sunt repre­zentaţi de umiditatea excesivă, temperatura scăzută, exces de amoniac și alimentaţie carenţată. Odată declanşată boala, evoluţia este de tip enzootic, staţionar.

Cum recunoaștem semnele bolii

Boala evoluează acut sau cronic, după o perioadă de incubaţie variabilă, de 10-16 zile.

Forma acută este relativ rar întâlnită, apărând mai ales în efectivele recent infectate, în care boala nu a fost prezentă anterior. În astfel de efective se îmbolnăvesc porcii de toate vârstele, morbiditatea atingând uneori 100%. Clinic, se constată hipertermie (40-40,5°C), anorexie, apatie, iar după câteva zile apare tusea, de regulă uscată, accentuată la efort sau la administrarea furajelor. Boala se finalizează prin moarte în 5-10% din cazuri sau se cronicizează.

Forma cronică este mai frecvent întâlnită, simptomele instalându-se progresiv. Principalele manifestări clinice sunt tuse şi dispnee, sesizabile mai ales în timpul depla­sărilor sau în cazul schimbărilor bruşte de temperatură şi umiditate. Porcii care dezvoltă această formă clinică rămân subdezvoltaţi şi taraţi pentru restul vieţii.

Diagnosticul

Boala se suspicionează când apar simptome respiratorii (tuse, dispnee) la tineret, în preajma perioadei de înţărcare, cu evoluţie lentă şi vindecări spontane la majoritatea animalelor. Confirmarea diagnosticului poate fi făcută prin examen de laborator.

Cum prevenim apariția bolii

Prevenirea se realizează prin măsuri care vizează asigurarea unor condiţii optime de întreţinere (microclimat şi alimentaţie corespunzătoare, evitarea factorilor de stres) în adăposturile de porcine, precum şi evitarea contactului cu animalele bolnave sau purtătoare de micoplasme.

Combaterea se bazează pe remedierea condiţiilor de igienă, tratarea porcilor cu semne clinice, precum şi a celor suspecţi de contaminare.

Tratamentul

Tratamentul, deşi nu conduce la vindecarea leziunilor pulmonare, opreşte evoluţia procesului inflamator.

În scop terapeutic, pot fi folosite individual Enrofloxarom 10%, Tylavet 20% și Oxitetraciclină 10% sau masal (la tot efectivul), Doxyrom 10% și Oxitetraciclină 50%. Simultan se administrează siropul expectorant Tusifug. Se recomandă utilizarea Levamisolului ca imunostimulator (adică un sfert din doza antihelmintică: 1 ml/40 kg greutate vie/zi, repetat din 4 în 4 zile, de 3-5 ori). Terapia medicamentoasă trebuie susținută de administrarea de vitamine: Complex polivitaminic buvabil, Vitamina AD3E și Romzeofort.

Dr. Gabriela Băncilă, Romvac Company SA

Deratizarea cuprinde complexul de măsuri și mijloace de prevenire și combatere a rozătoarelor.

Rozătoarele, șoarecii și șobolanii, pe lângă faptul că produc pagube economice importante, sunt vectori pentru o mulțime de boli infecțioase și parazitare pe care le transmit atât la alte animale, cât și la om. De aceea, deratizarea reprezintă, alături de dezinfecție (pentru prevenția și distrugerea microbilor) și dezinsecție (prin care se combat insectele și acarienii), o componentă de bază a complexului de măsuri igienice, necesare pentru prevenirea îmbolnăvirilor la animale și om.

Prevenirea și combaterea rozătoarelor, o necesitate igienică și economică stringentă!

În unitățile industriale, pentru a fi eficientă, deratizarea se execută în baza unui program întocmit de medicul veterinar și adaptat condițiilor specifice din fiecare unitate.

În sistemul gospodăresc sarcina de deratizare îi revine proprietarului.

Metodele de deratizare au fost elaborate ținând cont atât de biologia, mediul în care trăiesc și comportamentul rozătoarelor, cât și de proprietățile chimice și toxicologice ale substanțelor raticide și modul lor de aplicare. Pierderile economice cauzate de rozătoare sunt foarte mari, pe de o parte estimându-se că acestea consumă în jur de 10% din producția agricolă globală, iar pe de altă parte este problema deteriorării adăposturilor sau a utilajelor din dotarea acestora. În plus, rozătoarele poluează cu dejecții furajele și alimentele, fiind sursă de transmitere a unor boli infecțioase sau parazitare la om și animale (salmoneloza, leptospiroza, trichineloza etc.). Având în vedere toate aceste aspecte, prevenirea și combaterea rozătoarelor devine o necesitate igienică și economică stringentă.

Pentru prevenirea invaziei cu rozătoare sinantrope (cele care trăiesc pe lângă gospodăriile oamenilor sau fermele zootehnice, ca de exemplu șobolanul cenușiu și alb, șoarecele de casă și de grădină) trebuie să se ia o serie de măsuri, cum ar fi evitarea pătrunderii și cuibăririi rozătoarelor în interiorul adăposturilor, prin cimentarea galeriilor și menținerea în stare de funcționare a elementelor de închidere a acestora. De asemenea, trebuie să se respecte igiena în adăposturi și să se îndepărteze sursele de apă din jurul lor, dat fiind faptul că rozătoarele nu pot trăi fără apă mai mult de 24-38 de ore.

Combaterea invaziilor cu rozătoare sinantrope se face prin diferite mijloace mecanice (curse, capcane), fizice (aparate generatoare de ultrasunete și unde electromagnetice) și chimice. Mijloacele chimice sunt cele mai des folosite și constau în folosirea raticidelor ca RATITOX și BRODITOP ce au în compoziție bromadiolonă și cumaclor care sunt formulate pe bază de cereale, sub formă de pastă sau ca blocuri cerate, în funcție de locul administrării.

Amplasarea raticidelor se face în stații de intoxicare care permit doar accesul rozătoarelor, în locuri care să evite intoxicațiile la animale și om.

Aplicarea raticidelor se face timp de 4-5 zile, cu împrospătare zilnică, iar cadavrele rozătoarelor se ridică continuu, se ard sau se îngroapă.

Dr. Viorica CHIURCIU,

Medic veterinar, doctor în Științe medicale

Răspândirea bolii

Rujetul este o boală infecțioasă numită popular brâncă, iar în Ardeal, orbanț. Este răspândită pe tot globul, fiind produsă de bacilul rujetului Erysipelotrix rhusiopathiae. Îl întâlnim la porcinele în vârstă de 3-12 luni, mai rar la miei și curci.

Rujetul poate fi considerat o boală cu focalitate naturală, germenul fiind eliminat în mediu de un număr mare de specii de animale, dar în primul rând de porcii bolnavi și de cei sănătoși clinic, dar purtători.

Sursele secundare sunt reprezentate de solul, apa, furajele și obiectele contaminate. Boala este condiţionată de numeroşi factori care micşorează rezistenţa organismului: climatici (schimbări bruşte de temperatură), alimentari (dezechilibre în raţii, furaje alterate) şi alţi factori de stres (lotizări, transport). Perioada de incubație este de 1-8 zile. La porcine rujetul evoluează supraacut, acut, subacut și cronic.

Forma supraacută (rujetul alb) apare mai ales la grăsunii de 7-8 luni, având o evoluție de la câteva ore până la o zi. Se caracterizează prin febră de peste 42°C, prostrație, lipsa modificărilor cutate și evoluție mortală.

Forma acută este forma obișnuită de evoluție a bolii, cu o durată de 1-5 zile. Se manifestă prin febră mare, lipsa poftei de mâncare, abatere, respirație accelerată, dificultate în deplasare, cianoza mucoaselor, constipație urmată de diaree și poziție culcată. Pe pielea din regiunea urechilor, gâtului, toracelui și abdomenului apar, după 2-3 zile, pete roșii care dispar la apăsarea cu degetul și care ulterior se extind și se învinețesc. În cazul în care tratamentul curativ nu a fost instituit la timp, boala se termină în 80% din cazuri, cu moartea animalului.

Forma subacută se întâlnește frecvent și evo­luează benign. Temperatura este de 41°C, iar starea generală este puțin modificată. În regiunea dorsală și pe părțile laterale apar pete de formă geometrică regulată (pătrat, romb, dreptunghi), proeminente, de culoare roșie la început, apoi roșie-violacee. După apariția petelor, starea generală se ameliorează, boala terminându-se de obicei prin vindecare. Petele dispar în 6-10 zile.

Forma cronică este mai rar întâlnită, având localizare cardiacă (insuficiență cardiacă, oboseală rapidă), cutanată (necroză sau gangrenă uscată a pielii, cu apariția de cicatrici pe zonele afectate) și articulară (artrite seroase care, în 1-2 săptămâni, produc paralizie).

Diagnosticul de rujet este ușor de stabilit pe baza simptomatologiei în forma subacută. În celelalte forme este necesar un diagnostic diferenţial faţă de alte boli cu care se aseamănă clinic: pesta porcină, pasteureloza, salmoneloza, intoxicaţiile acute și şocul caloric. Diagnosticul de certitudine se pune însă prin examen de laborator.

Profilaxie și combatere

Rujetul este o boală declarabilă și supusă măsurilor de carantină de gradul al doilea. Animalele bolnave se izolează și se tratează, iar cele cu forme clinice grave și forme cronice se sacrifică. Animalele sănătoase se vaccinează cu vaccin ERYROMVAC și se țin sub observație. Înainte și după executarea vaccinării nu se fac tratamente cu antibiotice timp de 5 zile.

Tratamentul formelor acută şi subacută se face cu antibiotice injectabile: de primă intenție cu AMOXYLROM (amoxicilină, penicilină semisintetică), AMOXICOLISTIN, AMPICILINĂ, ENROFLOXAROM sau OXITETRACICLINĂ, timp de 4-5 zile. De asemenea, pentru a înlătura sursele de infecţie se recomandă dezinfecţia cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT şi deratizarea cu RATITOX F sau BRODITOP. În plus, trebuie avută în vedere și combaterea țânțarilor cu soluții de ROMPARASECT și TETRACIP.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company S.A.

Produse din plante pentru creșterea randamentului terapiei alopate

Produsele fitoterapice sunt folosite ca adjuvante în medicina veterinară, scopul acestora fiind de a veni în ajutorul crescătorilor de animale care doresc să folosească produse naturale pentru întreținerea lor. Alegerea plantelor și a extractelor pentru diferitele compoziții de produse se face în funcție de acțiunea benefică care se produce datorită conlucrării cumulative a componenților chimici din plante. În tratamentele veterinare, fitoterapicele se folosesc ca un vehicul medicamentos ce poate crește randamentul terapiei aplicate, acest lucru însemnând scăderea cantității de medicamente de sinteză folosite. Ca urmare a micșorării zilelor de tratament, se reduc și timpul de așteptare, și costul terapiei.

RomEnteroprotect împotriva stărilor diareice

În acest sens, a fost creat produsul RomEnteroprotect, pastă orală de uz veterinar pe bază de extract de plante, recomandat pentru a fi administrat în cazul stărilor diareice ale tineretului mamifer, fără a exista limitare de specie. Podusul este ușor de administrat, acesta fiind ambalat în seringi dozimetrice, fapt ce permite introducerea pastei direct pe la comisura buzelor. Este bine tolerat de animale, nu dă reacții secundare şi nu trebuie administrat des sau multe zile.

Efectele benefice ale plantelor din compoziție

În compoziția pastei se folosesc extracte de afin, salvie și ghimbir, iar acestea sunt înglobate în caolin și extract de drojdii.

Tinctura de afine este extractul fructelor care au o multitudine de efecte terapeutice, cum ar fi cel bactericid sau regenerator al capilarelor sanguine. Totodată, afinele sunt un important vehicul de vitamine ușor asimilabile, respectiv A, F, PP, B1 și B2.

Cea de-a doua componentă, tinctura de salvie, are rol în atenuarea proceselor fermentative din intestine și este un bun antiseptic și astringent.

În plus, RomEnteroprotect conține și tinctură de ghimbir deoarece aceasta are acțiune antiinflamatoare, antioxidantă și digestivă.

Rețeta produsului se completează cu un supliment proteic bogat în complexul vitaminic B, un extract din drojdie de bere cu rol semnificativ în creșterea imunității organismului și care vine, de asemenea, cu aport energetic.

Tot efect benefic are și caolinul care formează un strat protector la nivelul mucoasei intestinale, intervenind în procesul de absorbție a toxinelor și în cel de coagulare a sângelui.

Trebuie reținut că, în practica medicală corect aplicată, nu trebuie să se excludă aportul terapeutic al niciunui tip de medicament, atât timp cât se urmărește asigurarea sănătății animalelor, motiv pentru care apelăm la fitoterapie ca adjuvant în tratamentele alopate.

Autor: Dr. Dana BANCIU, Romvac Company SA

Stresul termic apare când temperaturile ambientale sunt crescute, fapt ce produce păsărilor tulburări fiziologice majore.

Probabilitatea ca păsările să sufere de pe urma caniculei crește exponențial când se coroborează doi factori impor­tanți: temperatura ambientală crescută și umiditatea relativ ridicată.

Astfel, tulburările fiziologice și comportamentale sunt: scăderea consumului de furaj cu aproximativ 48%, fapt ce duce la diminuarea metabolismului păsărilor și, implicit, la reducerea consumului de energie, proteine și alte substanțe nutritive, ceea ce determină scăderea producției (sau a performanțelor sportive la porumbei), fenomen observat frecvent în perioadele caniculare.

Una dintre consecințele caniculei este lipsa apetitului cu scăderea consumului de hrană, fapt ce are drept consecință reducerea cantităților de vitamine necesare păsărilor. În plus, unele vitamine au o rată de degradare ridicată în cazul caniculei.

Ca urmare, se recomandă creșterea nivelului de VITAMINA C întrucât nivelul de acid ascorbic scade considerabil în cursul caniculei și de VITAMINA E deoarece crește reacția imunitară. Nu trebuie omis nici faptul că vitamina C ameliorează calitatea cojii oului.

Puii de carne sunt deosebit de vulnerabili la caniculă deoarece direct proporțional cu ritmul de creștere sporește și producția de căldură metabolică, dar nu și capacitatea de eliminare a căldurii. Temperatura corporală normală a păsărilor este de aproximativ 41°C. Pentru menținerea acestei temperaturi, răcorirea evaporativă, prin gâjâit, este cel mai important mod de eliminare a căldurii.

În procesul creșterii ratei respirației, echilibrul acidobazic este modificat, ceea ce duce la dezechilibrul electroliților.

Adăugarea de clorură de amoniu în furaj restabilește sporul în greutate și rata de conversie a furajelor, iar mortalitatea scade.

Mai mult, adăugarea de clorură de sodiu – altă sursă de electroliți – în apa de băut duce la creșterea consumului de apă, iar ulterior la creșterea sporului în greutate.

Completarea nutrețului păsărilor supuse stresului termic cu alte minerale decât cele cunoscute ca electroliți are, de asemenea, efect benefic.

Administrarea bicarbonatului de sodiu (0,15-0,30%) înaintea apariției caniculei este, la rândul ei, benefică deoarece, în unele situații, înlocuiește parțial, clorura de sodiu.

Apa, uneori considerată o componentă banală în nutriția păsărilor, are o importanță capitală; în condițiile de caniculă, consumul de apă joacă un rol de atenuator de căldură.

Răcirea apei la temperatura de 23°C crește consumul de furaje.

Recomandări

1. Evitați supraaglomerarea.
2. Asigurați condiții optime de microclimat; eventual, montați ventilatoare suplimentare pentru circulația aerului, evacuarea amoniacului, a dioxidului de carbon și a umidității excesive.
3. Administrați apă proaspătă de băut.
4. Administrați OBLIGATORIU, în apa de băut, VITAMINA C (1 g/2 – 5 litri de apă) + VITAMINA E sau ROMSELEVIT (1 ml/1 litru de apă/zi) și COLUMBOCLIN (electroliți: 5 g/2 litri de apă), iar în furajele combinate (sau amestecate cu hrană minerală, la porumbei), CAVITROM (pulbere cu vitamine, calciu, fosfat dicalcic, în proporție de 1,5 kg/100 kg de furaj asociat eventual cu NUTRI VITA-MIN-AMINO (100 g/100 kg de furaj combinat).

Autor: dr. Cătălin Tudoran – Romvac Company S.A.

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 36

Miazele sunt parazitoze determinate de dezvoltarea în piele, organe sau diverse ţesuturi a larvelor de muşte, parazite obligatoriu sau accidental.

Hipodermoza bovină este o miază a ţesutului subcutanat și are, de obicei, evoluţie cronică, afectând în special taurinele (vaci, bivoliţe). Boala este produsă de dezvoltarea larvelor de Hypoderma bovis şi lineatum, care determină formarea de noduli în regiunea dorso-lombară (spate).

Boala este răspândită aproape pe tot globul, provocă pierderi mari în industria pielăriei şi determină scăderea producţiei de lapte. Accidental, poate fi şi omul infestat cu larve aflate în stadiul 1 de dezvoltare, acesta dezvoltând o formă oculară.

Cea mai răspândită muscă la noi în ţară este Hypoderma bovis (popular „strechea“) – muscă mare, de culoare negru-cafeniu sau galben-portocaliu, cu aspect de bondar și aripile fumurii. Adulţii sunt activi în zilele calde, la temperaturi peste 18°, având un zbor zumzăit şi rapid. Femelele depun ouă care ajung rapid sub piele, determinând apariţia nodulilor (coşuri), observabili în perioada februarie-martie. După aproximativ 3 luni de la apariţia nodulilor, larvele în stadiul 3 străpung pielea, căzând pe pământ, unde se transformă în nimfe care, după o perioadă, devin insecte adulte. Întregul ciclu biologic durează 8-10 luni

Etiologie

Sursele de paraziţi sunt bovinele infestate în anul anterior, infestarea având loc în sezonul cald, la păşune.

În condiţiile ţării noastre, Hypoderma bovis este activă din luna mai până în septembrie. Manifestările clinice apar încă din februarie şi continuă până în vară. Boala este mai răspândită în regiunile deluroase, subcarpatice şi în podişuri, în timp ce în zona de sud a ţării, unde clima este uscată, boala apare mai rar.

Apariţia bolii este rezultatul acţiunii larvelor, adulţii determinând, prin zborul lor zgomotos, doar agitaţia animalelor şi fuga acestora spre adăposturi sau râuri (musca nu zboară deasupra apei).

Simptomele sunt reprezentate de apariţia nodulilor sub piele în regiunea dorso-lombară (spinare), zonă ce prezintă inflamaţie şi sensibilitate locală. Invazia masivă a larvelor produce slăbirea animalelor şi scăderea producţiei de lapte şi carne.

Diagnosticul se pune uşor pe baza apariţiei coşurilor în regiunea dorso-lombară, de la greabăn până la sacrum. Acestea devin evidente începând cu lunile ianuarie-februarie şi ajung să elibereze larvele în perioada mai-iunie.

Aceşti noduli prezintă un orificiu prin care se scurge o secreţie purulentă, alb-gălbuie sau verzuie, în interiorul căreia sunt prezente larvele. După ieşirea larvei, pielea se cicatrizează în 2-4 săptămâni, iar dacă larvele sunt moarte, leziunea se vindecă foarte greu.

În infestaţii masive, se constată lipsa poftei de mâncare, scăderea în greutate, întârzierea creşterii, scăderea producţiei de lapte.

Prognosticul este în general favorabil, exceptând cazurile de infestaţie masivă la viţei, caz în care devine rezervat. Nu se recomandă ex­tragerea larvelor deoarece poate apărea şocul anafilactic (creşterea temperaturii corporale, respiraţie greoaie, accelerarea pulsului, sângerări ale mucoaselor), prin strivirea accidentală a nodulului.

Profilaxie şi tratament

Tratamentul profilactic se face în perioada depunerii ouălor de către muşte (în perioada păşunatului), prin aspersarea cu soluţii insecticide de ROMPARASECT sau TETRACIP.

Tratamentul ţine cont de stadiile larvare şi localizarea lor și se face în lunile noiembrie-decembrie, înainte de apariţia nodulilor, cu ROMAVERMECTIN PLUS și ROMIVERMECTIN.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 36

Probioticele sunt reprezentate de germeni benefici pentru organismele animale, care colonizează tubul digestiv și împiedică localizarea bacteriilor patogene (E. coli, Salmonella etc.) prin blocarea receptorilor celulari de la nivelul mucoasei digestive.

Bioenterom, produs nou al Companiei Romvac, conține germeni vii de Enterococcus faecium în concentrație minimă de 100 milioane bacterii/ml, cultivați în zer deproteinizat.

Avantajele administrării produsului Bioenterom

Administrarea produsului este indicată cu predilecție în primele zile de viață la toate speciile animale, asigurând stimularea florei intestinale benefice și inhibarea dezvoltării germenilor patogeni.

Odată cu această colonizare, au loc și o creștere a conversiei furajelor și o absorbție mai eficientă a nutrienților.

De asemenea, se recomandă administrarea produsului la toate categoriile de vârstă, cu 1-2 zile înainte de activitățile stresante din fermă, cum ar fi: lotizările, operațiunile sanitar-veterinare (vaccinări, deparazitări), transportul, pentru a preveni apariția tulburărilor digestive consecutiv acestor acțiuni.

Studiile clinice efectuate au demonstrat o creștere semnificativă a sporului în greutate a puilor broiler care au primit produsul conform recomandărilor și o reducere a pierderilor prin morbiditate și mortalitate comparativ cu loturile martor (care nu au primit produsul).

Produsul a fost folosit cu succes, ca unic tratament, în combaterea enteritelor la capre, o singură administrare orală de 4-5 ml ducând la remiterea tulburărilor.

Avantajele folosirii Bioenterom în combaterea diareei constau în faptul că animalele nu mai trebuie izolate de restul grupului și produsele obținute pot fi folosite fără niciun risc în alimentația omului.

În cazul unor tulburări digestive grave, care impun utilizarea antibioticelor, datorită rezistenței tulpinii față de oxitetraciclină, gentamicină, neomicină, tetraciclină, amoxicilină, furazolidonă, eritromicină, spectinomicină, lincomicină, enrofloxacină, ampicilină, acest produs poate fi utilizat concomitent cu antibioterapia.

Produsul se administrează în masă, în apa de băut (în doză de 1-4 ml/litru de apă) la păsări și individual, în lapte sau apa de băut, la mamifere.

La animalele de companie se poate administra în apa de băut sau în hrană, mai ales înaintea vaccinărilor, pentru a mări rezistența acestora la stres.

De asemenea, Bioenetrom a fost utilizat cu bune rezultate în clinicile veterinare ca adjuvant în timpul tratamentelor parvovirozei cățeilor, pentru repopularea intestinului.

De reținut!

Probioticele asigură un sistem digestiv sănătos, cu o imunitate puternică, ajutând în lupta împotriva infecțiilor. Sănătatea tubului digestiv este asigurată în primul rând de echilibrul microbian existent la acest nivel.

Un tub digestiv sănătos înseamnă un animal sănătos!

Dr. Bogdan Frunzăreanu – Romvac Company S.A.

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 34

Sezonul ploios și neajunsurile acestuia

Afecțiunile întâlnite la rumegătoare (bovine, ovine, caprine) în sezonul ploios sunt, în general, cele care apar din cauza unor factori favorizanți de ordin meteoro-patologic: creșterea umidității, variațiile de temperatură, de presiune și încărcătura electrică atmosferică.

Umiditatea crescută cu care ne confruntăm din cauza precipitațiilor este un factor cu implicații serioase asupra sănătății animalelor și a producțiilor zootehnice. Astfel, în aceste perioade apar mai frecvent boli digestive (indigestii, diaree, meteorism ruminal acut la rumegă­toare) din cauza consumului de plante verzi umede sau crescute luxuriant.

De asemenea, o umiditate crescută asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor, a paraziților și a gazdelor intermediare pentru unii paraziți (melci, râme, coleoptere etc.).

Bolile care amenință rumegătoarele

Timpul ploios crește incidența apariției unor parazitoze, astfel că rumegătoarele se pot infesta cu Fasciola hepatica, un parazit care produce fascioloza (gălbeaza) și ale cărui gazde intermediare sunt niște melci de apă dulce. De asemenea, este frecventă dictiocauloza oilor și caprelor (mătăsica) și dictiocauloza bovinelor, ambele cauzate de viermi rotunzi care se localizează în trahee și bronhii. Boala se manifestă prin tuse, dispnee și respirație accelerată.

În această perioadă crește incidența miazelor, boli cauzate de anumite insecte care zboară în jurul animalelor, proiectând din zbor ouă sau larve pe corpul acestora, care vor pătrunde și se vor dezvolta în diferite cavități, organe sau țesuturi, provocând anumite boli ca oestroza ovinelor (falsa căpială) produsă de larvele unor insecte care se localizează în cavitățile nazale, uneori în sinusuri sau meninge, cu semne clinice grave, de tip nervos.

O altă boală este miaza cutanată care afectează, în general, ovinele și este cauzată de insecte (muște de plăgi) ale căror larve provoacă eroziuni ale pielii, plăgi cutanate și tulburări generale grave.

Hipodermoza este o miază produsă de insecte ale căror larve pătrund prin piele, localizându-se în regiunea dorsolombară, unde formează noduli subcutanați sau se pot localiza în canalul vertebral, ducând la paralizie și moartea animalului.

Prezența căpușelor constituie un pericol pentru transmiterea hemosporidiozelor la rumegătoare, de exemplu babesioza ovinelor și caprinelor sau babesioza bovinelor (cârcegul sau boala urinării cu sânge). Caracteristicele comune ale acestor boli sunt febra, icterul, anemia și hemoglobinurie.

Acum pot să apară și unele boli infecțioase, favorizate de umiditate, precum mamitele la vaci, afecțiuni podale la oi și vaci, agalaxia contagioasă a oilor și caprelor (răsfugul alb), boală care afectează animalele în lactație sau nevaccinate.

De asemenea, există posibilitatea ca, în această perioadă, să apară antraxul la animalele nevaccinate din cauza ploilor abundente care scot la suprafață spori de antrax, provenind de la animalele moarte din cauza acestei boli.

Prevenirea bolilor

Pentru a preveni aceste afecțiuni, trebuie să se facă o deparazitare suplimentară, atât internă, cât și externă, cu suspensii orale de Rombendazol 10%, Rombendazol Plus, Romfenbendazol 10%, Fasciocid sau cu injectabilele Romivermectin sau Romavermectin Plus.

De asemenea, este necesar să se aplice insecticide (Romparasect 5 %) în saivane și padocuri și să se evite, pe cât posibil, pășunatul animalelor pe timpul ploii sau pe pășunea umedă.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în științe medicale

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 32

De regulă, la începutul sezonului cald ne confruntăm cu factori meteorologici de intensitate mare, cum sunt precipitațiile abundente, care generează îmbolnăvirea păsărilor și, automat, scăderea producțiilor zootehnice.

Prin urmare, umiditatea excesivă afectează sănătatea animalelor (mamifere și păsări), ca și consumul furajelor verzi umede, ambele putând provoca diferite tulburări digestive, cu toate consecințele care decurg de aici.

În al doilea rând, umiditatea ridicată în mediul extern, asociată cu vânt sau cu alte fenomene meteorologice asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea unor microorganisme, a unor paraziți sau a gazdelor intermediare pentru unii dintre aceștia (melci, râme, coleoptere etc.). Bolile care apar la păsări (găini, curci, bibilici, prepelițe, palmipede, porumbei) mai frecvent în această perioadă sunt cele parazitare, determinate de paraziți interni: coccidiozele – produse de paraziți aparte care nu se văd cu ochiul liber și se dezvoltă intracelular în epiteliile aparatului digestiv, în ficat sau rinichi. Boala evoluează frecvent la puii cu vârste cuprinse între 14-90 de zile și se manifestă prin abatere, lipsa poftei de mâncare. Puii beau multă apă, prezintă diaree alb-văroasă și sangvinolentă. Mortalitatea poate fi până la 100% din efectiv.

Prevenția și tratamentul coccidiozelor se fac cu SULFACOCCIROM în asociație cu Vitamina K3.

Singamoza (viermele roșu al gâtului) este o parazitoză care afectează galinaceele, provocată de un vierme care se localizează în trahee și se manifestă prin respirație zgomotoasă, cu gâtul întins, ciocul întredeschis, plin cu mucus, înghițiri repetate, accese de sufocare, inapetență și mortalitate ridicată.

Ascaridiozele sunt boli parazitare determinate de helminți care se localizează în aparatul digestiv. Această parazitoză produce îmbolnăviri la tineret, caracterizate prin apetit capricios, abatere, diaree, parezia aripilor uneori cu mortalități. La puicuțe și la găinile adulte se întâlnește diminuarea producției de ouă.

Cestodozele sunt boli parazitare determinate de viermi lați (tenii).

Pericolul reprezentat de paraziții externi

Căpușele se hrănesc cu sânge și, odată cu înțepătura, le pot transmite păsărilor boli de natură bacteriană sau virală, dar în același timp le provoacă anemie sau chiar toxicoză.

Păduchii malofagi sunt paraziți care neliniștesc păsările. Acestea ajung să se ciugulească în permanență, provocându-și răni. Astfel, apare picajul (ciugulirea penelor, ingerarea ouălor) și canibalismul (ciugulirea pielii, în special la nivelul cloacei).

Prevenirea afecțiunilor

Pentru prevenirea acestor afecțiuni, recomandăm o deparazitare suplimentară a păsărilor în această perioadă cu ROMBENDAZOL F, pentru deparazitarea internă, și cu ROMPARATOX (pulbere), pentru deparazitarea externă. Pentru porumbei se va folosi ENDECTOCID, un produs special formulat atât pentru combaterea paraziților externi (căpușe, păduchi), cât și a unor paraziți interni.

Menținerea igienei în adăposturi este necesară și se realizează cu DECONTAMINOL, pentru distrugerea microbilor, și cu ROMPARASECT 5%, pentru distrugerea paraziților.

Rația de hrană se va suplimenta cu vitamine sau premixuri proteino-vitamino-minerale: COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, ROMSTARTER 9 + 1 A, OVOPLUS, CAVITROM, ROMZEOFORT etc.

Prin urmare, este necesar să se folosească padocuri sau tabere de vară fără umiditate, iar găinile adulte trebuie să fie separate de pui și tineret. De asemenea, găinile și curcile nu trebuie cazate împreună, din cauza posibilități transmiterii unor agenți patogeni între aceste specii.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 30

Babesioza, o boală periculoasă atât pentru oameni, cât și animale

Babesioza este o boală parazitară produsă de un parazit unicelular și care ajunge în sângele organismului parazitat. Parazitul babesia este transmis prin intermediul căpuşelor care reprezintă gazde definitive şi rezervor de babesii în natură.

Aparent inofensive din punctul de vedere al unora dintre proprietarii de animale şi, în același timp, periculoase din perspectiva altora, căpuşele constituie o adevărată problemă atât pentru animale, cât şi pentru om.

Odată cu încălzirea vremii, ieşirile în aer liber devin tot mai frecvente. Puţini oameni cunosc însă pericolele la care se expun atunci când găsesc căpuşe pe corpul propriu sau pe cel al animalelor. De reţinut este şi faptul că nu toate căpuşele sunt purtătoare de babesie și de aceea se recomandă să vă prezentaţi la medic pentru a efectua testele necesare în vederea depistării posibilei parazitări.

Căpuşele fac parte din familia Ixodidae, fiind acarieni ectoparaziţi (ce trăiesc pe corpul animalelor) şi care se hrănesc cu sângele mamiferelor. Este foarte important de știut că, în lipsa hranei, acestea pot supravieţui totuși câteva luni de zile.

Faptul că aceste căpuşe ixodide reţin şi transmit omului și animalelor diverşi agenţi patogeni de natură parazitară (babesii), bacteriană, virală şi micotică face ca aceşti acarieni să devină periculoşi atât pentru sănătatea oamenilor, cât şi a animalelor pe care aceștia le cresc.

Acțiunea căpușei

Femelele ixodide se hrănesc cu sângele mamiferelor înainte de împerechere, depunând ulterior, pe sol, produșii de concepție în locuri ferite de razele soarelui. Infestarea animalelor se realizează în zonele cu vegetaţie abundentă sau pe terenuri necultivate.

Căpuşele ixodide provoacă animalului o acţiune mecanico-iritativă prin fixarea pe piele şi, totodată, prin secţionarea acesteia, fapt ce provoacă o stare de disconfort, precum şi prurit (scărpinare) în zona respectivă. Acţiunea mecanico-iritativă este completată şi de o acţiune toxică, din cauza componentele salivare ale căpuşelor, care sunt inoculate în leziunea creată anterior şi care vor conduce la o reacţie inflamatorie locală.

Zonele corporale preferate de căpuşe sunt: regiunea abdominală inferioară, faţa internă a coapselor, stern și părţile laterale ale gâtului şi urechi.

Babesioza la oi şi capre

Babesioza la oi şi capre evoluează acut, subacut şi cronic. Perioada de incubaţie este de 10-14 zile. Speciile care provoacă boala sunt reprezentate de Babesia motaşi, Babesia ovis şi Babesia capreoli.

Forma acută evoluează cu febră, decubit prelungit, tahicardie, încetarea rumegării, constipaţie iniţial, urmată de diaree, uneori cu sânge, urină de culoare roşie-brună, anemie, icter şi lipsa laptelui. Animalele pot muri în 3-4 zile, dar există și cazuri în care boala trece în forma cronică sau se remite.

Forma supraacută evoluează cu febră ridicată si moarte fulgerătoare.

Forma cronică durează 3-4 săptămâni, timp în care animalul slăbeşte, nu are poftă de mâncare, temperatura corporală este mică şi mucoasele aparente (oculară, gingivală) devin palide.

Prognosticul este rezervat sau grav în formele acute şi favorabil în focarele vechi şi la animalele tinere.

Tratamentul simptomatic se face mai ales în formele acute. Se folosesc produse cardiotonice (CAFEINĂ NATRIUM BENZOICĂ), seruri glucozate (GLUCOROM 33%, PERFUZOL) şi preparate antianemice (CALCIU GLUCONIC, MULTIVITAROM). Tratamentul specific se realizează cu imidocarb.

Profilaxia se realizează prin controlul animalelor în perioadele de risc, retragerea animalelor de pe păşunile invadate de căpuşe, controlul animalelor nou introduse în efectiv, combaterea căpuşelor în adăpost şi pe păşune folosind produsele TETRACIP şi ROMPARASECT.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, medic veterinar
Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 30

Ovinele, indiferent de vârstă, pot fi infestate cu diferiți paraziți și de aceea, înainte de scoaterea lor la pășune, acestea trebuie deparazitate atât intern, cât și extern. Această acțiune este deosebit de importantă deoarece se evită contaminarea pășunilor cu paraziți de la animale și, în consecință, infestarea altor turme de oi. Prin deparazitarea animalelor se evită atât pierderile economice, cât și riscul îmbolnăvirii omului din cauza paraziților care se pot transmite de la animale la om. Totodată, este obligatorie dehelmintizarea câinilor, având în vedere rolul lor de gazde pentru unii paraziți, făcând parte din ciclul biologic al acestora. Astfel, prin consum de carne sau organe crude de la oi infestate cu paraziți, câinii vor transmite prin fecale ouă de paraziți atât la om, cât și la animale, îmbolnăvindu-le grav. Cele mai frecvente boli parazitare întâlnite la ovine sunt: fascioloza, dicrocelioza, dictiocauloza, cenuroza, moniensioza, scabia și oestroza.

Fascioloza (gălbeaza mare sau gușa) este una dintre cele mai grave boli întâlnite la ovine atât sub aspectul mortalităților, cât și prin scăderea producțiilor. Boala este produsă de un parazit în formă de frunzuliță care se localizează în canalele biliare. Infestarea animalelor are loc în special la pășune, iar gazda intermediară este un melc de apă dulce. Semnele clinice sunt în funcție de anotimp și de gradul de infestație a oilor cu paraziți. Animalele slăbesc, prezintă semne de anemie, lâna devine sfărâmicioasă și cade, apar edeme, în special la nivelul pleoapelor și submandibular (gușă). La oile gestante apar avorturi, iar mieii fătați sunt debili, nedezvoltați, iar cantitatea de lapte este redusă.

Dicrocelioza (gălbeaza mică) este produsă de un vierme asemănător cu cel din fascioloză. În general, boala nu se manifestă clinic, dar în infestații masive animalele slăbesc și au o dezvoltare încetinită. De cele mai multe ori, gălbeaza mare coexistă cu gălbeaza mică, agravându-se reciproc.

Dictiocauloza (bronhopneumonia vierminoasă) este o parazitoză a aparatului respirator, cauzată de viermi geohelminți cu corpul filiform care se dezvoltă în arborele traheobronșic. Infestarea animalelor se face în special la pășune mai ales vara, în anii ploioși. Boala se manifestă prin jetaj (curge nasul), respirație accelerată, tuse mai ales, dimineața sau în urma eforturilor. Uneori apar diaree și sete exagerată, animalele nu au poftă de mâncare și slăbesc foarte mult.

Moniensioza (panglica mieilor) este o parazitoză produsă de tenii care se localizează în intestin, mai frecvent la miei. Simptomele bolii constau în slăbirea avansată, anemie, colici, constipație și diaree, mieii devin tarați, rămân în urma turmei, fiind numiți de ciobani „toboșari“. Oile adulte pot fi parazitate fără să manifeste semne clinice, dar sunt purtătoare de paraziți și sursă de contaminare a pășunilor.

Cenuroza (căpiala) este produsă de larva unei tenii care parazitează ca adult în intestinul câinelui sau al altor carnivore. Câinele se contaminează cu parazitul prin consum de capete crude (creier) de la oi infestate, apoi transmite din nou parazitul animalelor, chiar și omului, prin intermediul fecalelor. Boala se manifestă în mod special la miei, la care se constată semne nervoase exprimate prin mișcări circulare, poziție înclinată a capului pe o parte sau pe spate, animalele se lovesc de obstacole, prezintă spasme și crize epileptiforme etc.

Măsurile de profilaxie ale acestor parazitoze constau în deparazitarea oilor cu două săptămâni înainte de scoaterea acestora la pășune, cu următoarele produse: suspensii buvabile de ROMBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS, ROMFENBENDAZOL, FASCIOCID; soluții injectabile de ROMIVERMECTIN sau ROMAVERMECTIN PLUS.

De asemenea, este obligatorie deparazitarea in­ternă a câinilor din gospodărie, cel puțin trimestrial, cu PARACAN, ROMBENDAZOL SUPER sau TOTAL.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar,
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 26

Holera aviară (HA), denumită şi pasteureloza aviară, este o boală contagioasă care afectează păsările domestice şi sălbatice: găini, curci, raţe, gâşte, porumbei, păuni, fazani, lebede, potârnichi şi vrăbii. Această boală este produsă de Pasteurella multocida.

Mortalitatea poate ajunge la 100%, curcile fiind cele mai sensibile, urmate de palmipede.

Receptivitatea la HA este mult influenţată de factori externi, precum umiditatea, frigul, supraaglomerarea şi variaţiile bruşte de temperatură.

Atât tineretul galinar şi palmiped cu vârsta peste 2-3 luni, cât şi păsările adulte sunt mai receptive. Epizotiile majore de HA apar toamna, dar evoluează şi iarna, inclusiv în primăverile răcoroase.

Sursele de infecţie sunt reprezentate de păsările bolnave sau de diverse alte surse contaminante secundare, cum ar fi apa, furajele, vehiculele, şoarecii, şobolanii, căpuşele, muştele, vrăbiile şi chiar oamenii. O particularitate a HA este că poate să apară spontan prin autoinfecţie a pasteurelelor care se găsesc în mod uzual pe mucoasele păsărilor.

Simptomatologie

HA poate evolua supraacut (septicemic), caz în care debutează brusc cu febră, abatere, învineţirea crestei şi a bărbiţelor, convulsii şi moarte, după 5-6 ore sau chiar câteva minute. Păsările aparent sănătoase se zbat şi mor rapid.

Forma acută a bolii este cel mai des întâlnită, cu diaree sau/şi tulburări respiratorii, iar creasta şi bărbiţele se învineţesc, moartea survenind în 1-2 zile.

În forma cronică apar diareea continuă, apetitul capricios, slăbirea progresivă, tusea, jetajul, strănutatul, artritele şi abcesele în sinusuri sau subcutanat.

În general, dacă într-o gospodărie individuală mor şi galinaceele, şi palmipedele se poate suspiciona HA, iar dacă mor masiv doar galinaceele, care nu sunt vaccinate contra pseudopestei aviare (PPA), iar palmipedele rezistă, se poate suspiciona PPA.

Leziuni

În formele supraacute şi acute apar hiperemia generală pasivă şi congestia întregii carcase, însoţite de hepatosplenomegalie. Pe epicard, apar petesii şi echimoze: aspect de „cord stropit cu fucsina“.

Prognosticul este foarte grav în formele supraacută, acută şi subacută şi rezervat în celelalte forme.

Diagnosticul se face prin examenul anatomopatologic şi de laborator (bacteriologic).

Profilaxia specifică se realizează prin vaccinarea cu vaccinul mixt contra PPA + HA, respectiv PESTIHOLVAC FORTE, în doză de 0,3 ml la găină, curcă, fazan, bibilică; şi HOLEPAL în doză de 2 ml / raţă şi 4 ml / gâscă.

Profilaxia nespecifică

Este absolut necesar să se efectueze decontaminarea, dezinsecţia şi deratizarea adăposturilor de păsări cu unul dintre următoarele produse: CATIOROM, DECON­TAMINOL sau PURSEPT, iar decontaminarea apei de băut se recomandă a fi făcută continuu cu pro­dusul PURSEPT sau ALBASTRU DE METILEN.

Combaterea căpuşelor, păduchilor hematofagi sau malofagi, a puricilor şi a insectelor zburătoare se asigură atât prin aspersarea adăposturilor, cât şi a ustensilelor cu ROMPARASECT 5% s.a., în concentraţie de 2-3 m l/ litru de apă, repetată la interval de 2 săptămâni.

Tratamentul recomandat este cel cu antibiotice, precum ENROFLOXAROM (individual cu comprimate sau injectabil la păsările cu apetit abolit; şi apoi cu soluţia buvabilă: 1-2 ml/litru de apă/zi, încă 7, chiar 10 zile) sau DOXIROM 10%/AMOXILROM/ OXITETRACICLINĂ/ OXIROM/AMOXINEOVIT.

Simultan se va administra COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL/VITA B COMPLEX/NUTRI VITA-MIN-AMINO/BIOVIT PLUS comprimate.

Dr. Cătălin TUDORAN,

Laboratorul de Diagnostic Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 40

La porc, carenţa în proteine apare ca urmare a administrării unor raţii deficitare în substanţe proteice. Deficitul cantitativ se referă la procentul de proteină brută şi digestibilă în raţie, iar calitativ la nivelul aminoacizilor esenţiali pe care organismul nu-i poate sintetiza. De asemenea, raportul proteină/energie este de mare importanţă, manifestările carenţei în proteine apărând mai repede şi mai distincte atunci când raţia este bogată în calorii.

Primele simptome vizibile la adult sunt: slăbire progresivă, tulburări ale sferei genitale şi scăderea producţiei. La purceii mai mari de trei săptămâni pot apărea dermatite, anemii, tulburări ale funcţiei ficatului, diaree, pete roşii-violacee pe suprafaţa urechilor, paralizia membrelor din spate, uneori suprainfectarea cu virusuri şi bacterii.

Diagnosticarea carenţelor şi a exceselor de proteine se face pe baza analizei furajelor şi a aspectului clinic.

Osteoporoza

La porc, lipsa de proteine din hrană poate provoca osteoporoza. Aceasta este o atrofie osoasă ce se manifestă prin deformarea şi fragilitatea oaselor lungi. Din cauza rezistenţei scăzute a oaselor, la cele mai mici eforturi sau traumatisme se produc fracturi la nivelul oaselor lungi (femur, humerus, tibie, radius, coaste). Simptomatic se observă slăbire, tendinţa de a sta culcat și constipaţie. Malnutriţia se întâlneşte în special la animalele castrate ca urmare a faptului că hor­monii sexuali sunt implicaţi în metabolismul proteic şi al calciului.

Boala edemelor

Boala edemelor la purcei, numită şi enterotoxiemia colibacilară, este o formă particulară de colibaciloză foarte gravă, obişnuit mortală, care afectează de obicei purceii, frecvent în primele 2 săptămâni după înţărcare. Boala apare sub formă de cazuri sporadice şi afectează purceii cei mai dezvoltaţi sau supraalimentaţi.

Boala edemelor evoluează supraacut şi acut. Forma supraacută este lipsită de semne clinice, purceii fiind găsiţi morţi, mai ales dimineaţa. Forma acută se exprimă prin abatere, lipsa poftei de mâncare şi încordări în mers, tulburări de echilibru, tremurături musculare, scrâşnituri din dinţi, mişcări de pedalare ale picioarelor, pareze, paralizii etc. Un semn caracteristic al bolii este edemul pleoapelor, care poate să cuprindă fruntea, baza urechilor şi alte regiuni ale corpului. La cea mai mică excitaţie, purceii guiţă, se rostogolesc şi prezintă crize epileptiforme. Animalele mor prin asfixie de cele mai multe ori, în primele 24 - 36 de ore.

Diagnosticul se suspicionează atunci când în efectiv apar mortalităţi bruşte la purceii recent înţărcaţi sau pe baza semnelor clinice ale celor care sunt în viaţă.

Tratament şi profilaxie

Tratamentul purceilor (în boala edemelor sau în cazul suprainfecţiilor bacteriene) se face întregului efectiv, prin administrarea de antibiotic, precum: Colistirom, Colistirom I și Amoxicolistin. De asemenea, se va administra în raţie Romzeofort sau Cavitrom, iar pentru purceii în creştere se recomandă premixul proteino-vitamino-mineral, Romstarter 9+1 P.

Dr. Gabriela Băncilă

Romvac Company S.A.

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 38

Influenţa aviară (IA) este o boală infecţioasă produsă de virusuri încadrate în familia Orthomyxoviridae, genul Influenzavirus A. Orthomyxovirusurile afectează în mod natural numai păsările domestice şi sălbatice, păsările acvatice reprezentând rezervorul important de virus. Boala are evoluţie clinică severă în infecţiile cu tulpini de virus înalt patogene (IP) (când boala este numită tradiţional ciuma păsărilor) sau subclinică, în cazul celor cu patogenitate scăzută (PS). Cele mai multe virusuri din subtipul H5 şi H7 izolat de păsări au fost de patogenitate redusă pentru păsări. În plus, toate tulpinile IP de virus IA izolate de la păsările domestice de curte şi alte păsări, inclusiv păsări sălbatice, sunt declarate obligatoriu la OIE.

Etiologie

Virusurile gripei aviare conţin două proteine importante, hemaglutinina şi neuraminidaza, identificate serologic prin teste de imunodifuzie în gel de agar. Pe baza testelor de inhibare a acestor proteine, virusurile IA au fost împărţite în 16 serotipuri hema­glutininice (H1-16) şi 9 serotipuri neuraminidazice (N1-9).

Epidemiologie și transmitere

Perioada de incubaţie variază de la câteva zile, la două săptămâni. Transmiterea bolii între păsări se realizează prin ingestie (consum de apă, furaje contaminate) şi inhalaţie. Animalele domestice pot servi drept vector de transmitere a infecţiilor cu virus IA între ferme, ca urmare a nerespectării regulilor de biosecuritate. Este foarte important contactul direct al păsărilor sănătoase cu virusul IA, realizat prin mutarea păsărilor infectate, transportul dejecţiilor şi aşternutului contaminate sau obiectele, echipamentele şi îmbrăcămintea contaminate cu secreţii. Răspândirea IA pe cale aerogenă poate fi importantă doar pe distanţe limitate.

Diagnostic

Virusurile IA PS şi PI se izolează cu uşurinţă, din tampoanele prelevate din secreţiile traheale şi coloacale, iar PS, şi din mai multe organe interne prin cultivare pe ouă embrionate de găină. Ele au capacitatea de a aglutina eritrocitele (hemaglutinant) de găină, testul de inhemaglutinare (IHA) cu antiserul specific fiind cel care confirmă serotipul H al virusului AI. Prin testul imunoenzimatic (ELISA), se pun în evidenţă anticorpii anti AI şi se poate efectua supravegherea efectivelor de păsări domestice şi sălbatice. Testul IHA se foloseşte şi pentru a confirma apartenenţa anticorpilor specifici serotipului de virus IA infectant.

Măsuri de profilaxie generală

Condițiile de igienă necorespunzătoare și o alimentație deficitară favorizează apariția bolilor infecțioase, prin scăderea rezistenței organismului. De aceea, este absolut necesar să se efectueze decontaminarea, dezinsecția și deratizarea adăposturilor de păsări.

Decontaminarea adăposturilor și a incintelor trebuie făcută periodic, în scopul reducerii încărcăturii microbiene, cu unul dintre următoarele produse: CATIOROM (10 ml/ litru apă), DECONTAMINOL (5 ml/litru apă) sau PURSEPT (7-20 comprimate/10 litri apă) aplicate prin pulverizare în cantitate de 1 litru soluție/metru pătrat, pentru suprafețe absorbante și 0,5 litri soluție/metru pătrat, pentru suprafețele neabsorbante.

Decontaminarea apei de băut se recomandă a fi făcută continuu, cu produsul PURSEPT, în doza de 1 cpr./10 litri de apă sau cu soluții slabe de ALBASTRU DE METILEN 1%, în doză de 7 ml/litru apă, 7-14 zile.

Combaterea căpușelor, păduchilor hematofagi sau malofagi, puricilor și insectelor zburătoare se asigură prin aspersarea suprafețelor din interiorul și exteriorul adăposturilor, cât și a ustensilelor cu ROMPARASECT 5% s.a. în concentrație de 1 ml / litru de apă, repetată la interval de 2 săptămâni.

Dr. Maria Mioara RĂDUȚĂ

Medic veterinar Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 30

Principalele acţiuni de sezon care se recomandă crescătorilor de animale în sezonul de primăvară sunt cele care țin de prevenție, știind că este mai ușor să prevenim apariția unor îmbolnăviri decât să le tratăm. În primul rând, deparazitarea internă şi externă a tuturor animalelor din gospodărie, inclusiv a câinilor și pisicilor, este o acţiune importantă atât pentru sănătatea animalelor, cât şi pentru sănătatea omului şi protecţia mediului înconjurător. Se ştie că animalele parazitate eli­mină, odată cu fecalele, şi ouă de paraziţi, contaminând păşunile. Acestea vor fi ingerate de alte animale scoase la păşunat şi, accidental, de către oameni. Orice animal parazitat are un răspuns imun necorespunzător în urma unei vaccinări, iar bolile parazitare, chiar dacă nu produc întotdeauna mortalităţi, afectează negativ producţiile.

Cum facem deparazitarea

Acţiunea de deparazitare se face la toate animalele din gospodărie în acelaşi timp, de cel puţin 4 ori pe an, începând din primăvară, cu două săptămâni înainte de scoaterea animalelor la păşunat, cu următoarele produse: pentru cabaline, suspensii orale de ECVIROM și ECVIROM I; pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine), suspensiile orale de FASCIOCID, ROMBEN­DAZOL 2,5%, ROMBENDAZOL 10%, ROMFENBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS sau soluţiile injectabile ROMAVERMECTIN PLUS și ROMIVERMECTIN.

Pentru porcine se recomandă ROMOXIBEN­DAZOL comprimate, pulvis și ROMIVERMECTIN, soluţie injectabilă.

La păsări se administrează ROMBENDAZOL F comprimate, iar pentru deparazitarea externă şi a cuibarelor se folosește produsul ROMPARATOX.

Pentru deparazitarea internă a câinilor şi pisicilor se recomandă PARACAN, TOTAL şi ROMBENDAZOL SUPER sub formă de comprimate, iar pentru cea externă, PARAKILL.

În afară de acestea, este neapărat nevoie să se aplice măsuri de profilaxie generală prin acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare care au drept scop distrugerea agenţilor patogeni ai bolilor transmisibile (virusuri, bacterii, ciuperci) şi a vectorilor acestora (insecte şi rozătoare).

Astfel, concomitent cu deparazitarea animalelor, pentru a se evita noi infestări ale acestora cu paraziți, trebuie să se facă şi deparazitarea adăposturilor, inclusiv a ustensilelor folosite la animale, cu ROMPARASECT 5%.

Pentru că în perioada de primăvară poate să apară miodistrofia mieilor, o boală de nutriție cauzată de hiposelenoză și hipovitaminoza E, continuare a carenţelor de la oaia gestantă, recomandăm ROMSELEVIT injectabil la miei.

Vaccinări obligatorii...

În afară de aceste acţiuni pe care pot să le facă gospodarii, există acţiuni sanitar-veterinare cuprinse în PROGRAMUL STRATEGIC de care sunt responsabili medicii veterinari concesionari şi acțiuni pe care le efectuează medicul veterinar la solicitarea crescătorului de animale.

Gospodarii trebuie să cunoască faptul că, primăvara, vaccinarea la animale este obligatorie pentru pseudopesta aviară și antrax.

...contra pseudopestei aviare

Vaccinarea se face la speciile de păsări receptive la virus (găini, curci, bibilici, fazani, prepeliţe, porumbei). Vaccinarea se poate face cu produse româneşti foarte eficiente, precum: AVIPESTISOTA, AVIPESTIOL FORTE sau PESTIHOLVAC.

...contra antraxului (cărbune, dalac sau buba neagră)

Vaccinarea se face la rumegătoare (bovine, ovine, caprine) şi la cabaline, cu vaccinul Carboromvac.

Dintre acţiunile efectuate la solicitarea crescătorului de animale menţionăm: vaccinarea oilor şi a caprelor contra agalaxiei contagioase (răsfugul alb) cu AGALAXIN sau cu AGALAXIN FORTE, care previne și mamita gangrenoasă (răsfugul negru), vaccinarea contra rujetului la porcine, cu ERYROMVAC.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 30

Antraxul (cărbune, dalac, buba neagră) este o boală infecțioasă care se transmite de la animale la om, fiind o zoonoză deosebit de gravă. Incidența acesteia este legată de frecvenţa îmbolnăvirilor la animale. Boala este produsă de o bacterie (Bacillus anthracis) care rezistă în mediul exterior, timp îndelungat, sub formă de spori. Sunt receptive majoritatea speciilor de mamifere domestice şi sălbatice, cele mai sensibile fiind ovinele şi caprinele urmate de taurine, cabaline, bubaline şi alte ierbivore. Porcinele şi carnasierele sunt mai puţin sensibile. La păsări, antraxul apare extrem de rar.

Sursele de infecţie sunt animalele bolnave care elimină, prin toate secreţiile şi excreţiile, germeni sub formă vegetativă care se transformă în spori, în contact cu aerul. Sporii sunt răspândiţi pe păşune, furaje, apă, iar prin intermediul vântului și apelor de suprafață sau freatice pot difuza pe suprafețe întinse.

Prin deschiderea cadavrelor sau sacrificarea animalelor bolnave se răspândește un număr mare de germeni în mediul exterior, care în contact cu aerul sporulează şi rezistă un timp îndelungat.

Toate produsele provenite de la animalele cu antrax (carne, piei, păr, lapte, lână) conţin cantităţi mari de spori, fiind surse de infecţie importante în special pentru om.

Contaminarea animalelor are loc fie pe cale digestivă, prin ingerarea sporilor odată cu furajele sau apa, fie pe cale respiratorie, prin inhalarea prafului contaminat cu spori, fiind posibilă însă şi contaminarea transcutanată prin diferitele leziuni ale pielii.

Contaminarea omului se realizează odată cu manipularea animalelor bolnave, a produselor provenite de la acestea, a cadavrelor şi, mai rar, prin consumul de carne.

Infecția cutanată este forma cea mai frecvent întâlnită la om și este localizată, în general, pe mâini și față sub forma unei pustule (buba neagră). Contaminarea se face mai rar și pe cale respiratorie (antraxul pulmonar sau boala scărmănătorilor de lână).

Semnele clinice ale bolii nu diferă prea mult de la o specie la alta, dar există unele particularități privind durata şi gravitatea bolii. Astfel, la ovine şi caprine boala este extrem de rapidă, animalele devin brusc agitate, cu respiraţie grea, prezintă tremurături musculare, secreţii mucosangvinolente sau hemoragice la nivelul orificiilor nazale sau anale. Animalele mor în câteva minute sau ore. La bovine sunt aceleaşi semne, dar cu durată mai mare. Acestea prezintă febră, lipsa poftei de mâncare, colici, lipsa rumegării, diaree sangvinolentă, urinare cu sânge, cord accelerat, pocnitor, pulsul slab, filiform. Moartea este precedată de hipotermie şi de convulsii. La cabaline simptomele sunt de ordin general: febră, respiraţie accelerată, cordul bate puternic, iar animalul nu consumă alimente.

Cadavrele animalelor cu antrax se baloneză imediat, iar la nivelul cavităţilor naturale (nazală, bucală, anală) apar scurgeri sangvinolente, acestea fiind primele indicii ale antraxului.

Diagnosticul se suspicionează pe baza manifestărilor clinice şi pe aspectul cadavrului. Diagnosticul de certitudine se stabileşte prin examen de laborator.

Profilaxia

Cea mai importantă măsură în profilaxia antraxului este vaccinarea cu CARBOROMVAC, care a demonstrat o mare eficienţă profilactică, preîntâmpinând apariţia bolii la animalele vaccinate.

Așadar, vaccinarea anticărbunoasă la bovine, ovine, caprine şi cabaline este una dintre măsu­rile de prevenție absolut necesare în sezonul de primăvară sau în cazuri de necesitate.

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 26

Levamisolul este un medicament cunoscut ca antihelmintic, dar și ca imunomodulator atât în medicina umană, cât și în cea veterinară. Cele mai bune rezultate s-au obținut la bolnavii cu imunodeficiențe, dar cu doze stricte la interval de timp regulate. Se consideră că levamisolul potențează imunitatea prin amplificarea răspunsului imun mediat celular.

Activitate farmacologică

Componenta activă este un izomer levogir. Medicamentul modulează funcția imună la un dozaj de 2-3 mg/kg masă corporală, spre deosebire de doza antihelmintică care este cu mult mai mare.

Când este administrat în doză mai mare față de doza imunoterapeutică, levamisolul poate supresa funcția imună.

Levamisolul hidrocloric este absorbit rapid după administrarea orală sau injectarea intramusculară.

În ciuda timpului de înjumătățire scurt, o singură doză de levamisol amplifică răspunsul imun mediat celular pentru mai mult de 48 de ore.

Tratamentul intermitent cu levamisol restaurează răspunsul imun mai mult decât în cazul administrării continue.

Se recomandă ca levamisolul să fie administrat 3 zile consecutiv sau o dată pe săptămână.

Tratamentul îndelungat reduce sensibilitatea pacientului la efectele imunomodulatoare ale levamisolului și poate fi chiar supresiv sau conduce la complicații grave.

Efectul levamisolului asupra celulelor sistemului imun

Levamisolul schimbă metabolismul și funcțiile limfocitelor T, monocitelor și neutrofilelor, stimulează reactivitatea imună mediat-celulară prin potențializarea ratei de diferențiere a limfocitelor T, responsabile de antigene și mitogene.

Când este injectat la animale sănătoase, levamisolul determină creșterea numărului de celule anticor­poformatoare din splină și mărește rezistența la infecțiile bacteriene sau virale, în particular la gazdele imunizate în prealabil.

Mecanisme de acțiune

Levamisolul corectează deficiențele imunologice, modificând activitatea fagocitelor și a limfocitelor T. Molecula de levamisol este constituită din „2 regiuni“ farmacologic active: nucleul imidazolic care este responsabil de efectele „in vitro“ ale medicamentului și „o regiune“ ce conține sulf, care aparent este responsabilă de efectele „in vivo“.

S-a remarcat că levamisolul „imită“ ca importanță activitatea timopoetinei (hormon timic).

„In vivo“, levamisolul induce maturarea timocitelor, stimulând imunitatea mediat celulară și favorizează producția de factori serici capabili să potențializeze funcțiile leucocitelor.

Recomandări privind imunoterapia cu levamisol

Levamisolul poate fi folosit ca reactivator al răspunsului celular imun depresat, în numeroase boli (bacteriene sau virale): infecții cu herpesvirusuri, bruceloză, mastite bovine, boala de Aleutine (la nurcă), febra de transport (la bovine), febra aftoasă, bronșită infecțioasă, bursită infecțioasă, boala Carre (jigodia) etc.

S-au menționat bune rezultate obținute cu acest preparat la păsări, administrat în doza de 2,5 mg/kg masă corporală (m.c.) asupra răspunsului mitogen al limfocitelor. De asemenea, în terapia bolilor infecțioase, levamisolului (asociat, firește) a dat rezultate încurajatoare în doza de 7-10 mg/kg m.c. (doza unică).

La păsări, în cazul vaccinărilor, levamisolul poate fi administrat ca imunostimulant, în cursul aceleiași zile sau în următoarele zile consecutive vaccinării (anti­pseudopestoase, antibursitică etc.) la o doză de 1/4-1/3 din doza antihelmintică, timp de 3 zile și apoi repetată administrarea peste alte 3-4 zile.

Doza antihelmintică este, în general, de 5-7,5 mg/kg m.c. (în cazul administrării parenterale) sau de 7,5-10 mg/kg m.c. (în cazul administrării „per os“).

La puii de carne se poate administra o dată pe săptămână, până la sacrificare.

În scopul reducerii morbidității și mortalității, levamisolul rămâne un imunorestaurator eficace, la îndemâna medicilor veterinari practicieni.

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 26

Umiditatea și temperatura

Având în vedere că temperatura corporală a păsărilor este de 41-42°C și ținând cont de faptul că acestea nu dispun de mecanisme de termoreglare la fel de eficiente precum acelea ale mamiferelor, păsările se adaptează mai greu la factorii de temperatură și umiditate din timpul iernii. De aceea trebuie să le asigurăm un anumit confort de adăpostire.

Desigur, se face referire la situația din gospodăriile populației unde nu există posibilități de realizare a unor fluxuri sau programe tehnologice așa cum sunt în fermele industriale, specializate pentru creșterea păsărilor. În perioada de iarnă, reducându-se durata de lumină, asociată cu scăderea temperaturii și creșterea umidității, se ajunge la scăderea ouatului chiar până la dispariție și inclusiv, la năpârlirea păsărilor.

Năpârlirea este un fenomen fiziologic normal, de refacere a organismului, și se manifestă prin căderea penelor și încetarea ouatului. Apariția acestor fenomene pe timpul iernii are drept cauză anumiți factori: lumina, temperatura, umiditatea și furajarea necorespunzătoare. Păsările revin în limitele fiziologice odată cu restabilirea lor.

În gospodăriile populației, din cauza faptului că nu se respectă acești parametri tehnologici, păsările nu mai intră la ouat după faza de năpârlire.

Importanța respectării parametrilor

Astfel, dacă ne referim la temperatură în sezonul de iarnă, este bine de știut că păsările nu au voie să fie lăsate libere prin curte, ci trebuie să stea în adăposturi bine izolate termic. De asemenea, nu trebuie să fie multe păsări în adăpost, ci în jur de 5-6 găini/m2. În general, datorită căldurii biologice degajate de păsări, se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar dacă zilele sunt prea geroase, așa cum au fost în ultima perioadă, se recomandă, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Dacă ne referim la umiditatea din adăposturi, trebuie spus că o umiditate mare (80%), asociată cu o temperatură scăzută, duce la o umezeală excesivă a aerului din adăposturi și, implicit, la apariția unor boli afrigore sau sunt factori favorizanți pentru apariția unor boli infecțioase precum micoplasmoza, bronșita infecțioasă, LTI etc. De aceea, în adăposturile de păsări este recomandat să punem așternut uscat de paie, care trebuie împrospătat.

De asemenea, foarte importantă este alimentația pe timp de iarnă, sezon în care lipsesc furajele verzi, iar substanțele nutritive din alimentație se reduc semnificativ. Drept urmare, pentru întreținerea păsărilor și pentru menținerea ouatului este necesară introducerea în alimentația acestora a suplimentelor proteino-vitamino-minerale: Complex Polivitaminic Buvabil, Ovoplus (special creat pentru găinile ouătoare), Romstarter 9 + 1 A, Vita B Complex și Romzeofort.

Dr. Viorica CHIURCIU

Medic veterinar, doctor în științe medicale

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 26

Pe timpul iernii, animalele suferă atât din cauza condițiilor climatice, cât și a schimbării structurii rației alimentare. Astfel, scăderea temperaturii din adăposturi, asociată cu o umiditate crescută sau curenți de aer reci, duce, pe lângă un consum crescut de furaje, la apariția bolilor afrigore (răceli, degerături). Se poate ajunge chiar până la hipotermie, caracterizată prin scăderea temperaturii sub limita normală, animalul nemaifiind capabil să-și mențină temperatura corpului în limite normale.

Fiecare specie de animal prezintă o anumită zonă de confort termic. De exemplu, vacile de lapte, junincile și tineretul taurin la îngrășat au zona de confort termic la temperaturi de 10-14OC. Cu alte cuvinte, la aceste temperaturi animalele precizate se simt confortabil și dau producțiile cele mai mari.

Atenție la izolarea adăposturilor!

Pentru a trece de acest stres termic din timpul iernii trebuie să ținem seama de câteva reguli de bază. Astfel, adăposturile de animale trebuie să fie bine izolate, mai ales elementele de închidere (ușile, ferestrele). Cu toate acestea, trebuie să se știe că ventilația naturală nu trebuie blocată niciodată, având în vedere că animalele produc o mare cantitate de căldură, dar și vapori de apă eliminați prin respirație și transpirație, precum și gaze nocive, rezultate prin descompunerea dejecțiilor. Toate acestea duc la îmbolnăvirea animalelor și la scăderea producțiilor. În general, datorită căldurii biologice degajate de animale se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar dacă zilele sunt prea geroase recomandăm, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Fără umiditate excesivă

De asemenea, trebuie prevenită umiditatea din adăposturi prin asigurarea unui așternut curat și uscat. Umezeala excesivă a aerului din adăposturi poate să favorizeze apariția diferitelor afecțiuni podale, respiratorii, mamite etc.

Importanța alimentației iarna

Pe timpul iernii trebuie să acordăm o atenție deosebită și alimentației care, fiind săracă în elemente nutritive din cauza lipsei furajelor verzi prezente vara, trebuie suplimentată cu premixuri proteino-vitamino-minerale, iar atunci când se administrează furaje trebuie să nu fie înghețate. Astfel, recomandăm Complexul Polivitaminic Buvabil Romvac3, Vitamina AD3E, Vita B Complex, Romzeofort, Vitapremix Bio-Mos, Cavitrom și blocurile de lins, pentru rumegătoare și cabaline.

Apa, necesară pentru adăpatul animalelor, trebuie să fie proaspătă, curată, la temperatura camerei sau caldă. Aceasta trebuie verificată de cel puțin 2 ori pe zi sau chiar mai des, pentru a nu îngheța. De asemenea, trebuie ca în adăposturile fără ferestre să se amplaseze o sursă de lumină.

Animalele și cazarea acestora pe specii

Animalele trebuie cazate pe specii, fiind un lucru total greșit ca vaca să stea cu calul, porcul, găina etc. În acest caz se exacerbează microbismul din adăpost, ajungându-se la îmbolnăviri.

Și câinele are nevoie de îngrijire specială

În zilele geroase, trebuie să ținem cont și de câinele din curte deoarece temperaturile scăzute din timpul iernii pot să ducă la diferite îmbolnăviri sau să agraveze unele afecțiuni ale oaselor sau articulațiilor.

Astfel, câinele trebuie să beneficieze de o cușcă bine izolată, cu așternut din paie sau un pled, care trebuie schimbate ori de câte ori se umezesc. În zilele foarte friguroase este bine să se pună în cușcă sticle cu apă fierbinte, învelite într-o bucată de pânză, iar câinelui să i se asigure o supă caldă pe zi. În cazul în care câinele suferă de artrită, luați-vă măsuri suplimentare împotriva frigului, cazându-l într-o încăpere încălzită.

De asemenea, pentru câini recomandăm mâncarea specială cu microzeogen și suplimentele nutritive: Canifort, Biotina super, TricalD3 și Castanrom.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în științe medicale

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 26