Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Apr 2021

Măsuri pentru dirijarea factorului APĂ în sol

Apa este factorul determinant al realizării producției agricole.

În ultima perioadă fenomenul de secetă este tot mai frecvent în țara noastră și numai cine știe să gestioneze bine factorul APĂ poate realiza recolte profitabile.

Desigur că mijlocul cel mai eficient ar fi irigarea culturilor care deocamdată nu este la îndemâna agricultorilor decât pe suprafețe limitate.

De aceea se impune găsirea altor mijloace care să asigure apa necesară plantelor folosind numai apa provenită din precipitații.

Asta presupune ca solul să fie în permanență ca un burete care înmagazinează fiecare picătură de apă din precipitații și să limiteze la minimum pierderile de apă prin diferite căi.

Prezentăm mai jos câteva din posibilitățile de dirijare a apei în sol:

1. Lucrările solului asigură afânarea și distrugerea straturilor impermeabile care ar împiedica pătrunderea apei. Din experimentări a rezultat că din precipitațiile căzute, într-un sol lucrat, afânat, se infiltrează 64,4%, iar în cel nelucrat, doar 9,2%.

Solul trebuie menținut nivelat și cu strat protector (mulci natural) la suprafață pentru a împiedica pier­derea apei prin evaporare.

Terenul denivelat pierde 25-30% și chiar 50% din apa acumulată, în funcție de gradul de denivelare. S-a dovedit că în arătura grăpată, nivelată, apa ajunge în sol până la 78 cm, iar în cea negrăpată la 43 cm.

În primăvară terenul nu trebuie să fie răscolit cu grapa cu discuri deoarece pierderile de apă ajung la 12-15% și chiar 29%, ci pregătirea patului germinativ se va face cu combinatorul, printr-o singură trecere, când pierderile de apă se situează sub 6%.

Prașila contribuie la reducerea pierderilor de apă din sol prin distrugerea crustei, a buruienilor și prin astuparea crăpăturilor. De exemplu, în parcela cu porumb prășit s-au pierdut, în luna mai, 1,8 mm/zi, iar în cel neprășit 4,9 mm/zi.

2. Aplicarea îngrășămintelor organice asigură structurarea solului și creșterea porozității, deci a permeabilității pentru apă. Ele au capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă. Humu­sul rezultat din descompunerea îngrășămintelor organice are capacitatea de a reține de 6 ori mai multă apă și de a decala cu 2 săptămâni apariția secetei.

3. Mulcirea solului ușurează pătrunderea apei în sol și împiedică pierderea ei prin evaporare. Totodată, împiedică creșterea buruienilor care sunt mari consumatoare de apă.

4. Alegerea speciilor și soiurilor (hibrizilor) cultivați.

În condiții de secetă prognozată se vor cultiva plante mai rezistente ca sorgul, meiul, șofrănelul, nău­tul ș.a. Acestea au coeficient de transpirație (consum specific) mai mic. Exemplu: la mei este 311, la sorg 322, pe când la lucernă 831, la in 905 etc.

Dacă floarea-soarelui, cu 1 l apă consumată, realizează 3,4 g de substanță uscată, sorgul reali­zează 6,6 g. Sau porumbul cu 1 mm apă consumată realizează 2-3 kg/ha, iar sorgul 8-11 kg/ha.

Compania Pioneer a realizat un hibrid de porumb Optimum Aqua max foarte rezistent la secetă deoa­rece are un sistem radicular foarte dezvoltat și ramificat. Știuletele este compact, cu pănuși subțiri și ușor de deschis, boabele sunt de tip dentat și au inserție adâncă pe un rahis subțire. Are consum redus de apă.

5. Semănatul în epoca optimă și cu densitate mai mică asigură folosirea mai eficientă a rezervei reduse de apă din sol.

6. Folosirea rațională a îngrășămintelor chimice în funcție de rezerva de apă existentă în sol. Dozele mari în condiții de secetă fac ca acestea să nu se dizolve, iar soluția solului devine concentrată, putând provoca fenomenul de exosmoză.

S-a stabilit că doza de azot poate crește cu 5 kg/ha dacă s-au acumulat în plus 10 mm apă față de normele zonei și va scădea cu 3 kg/ha când sunt minus 10 mm.

7. Rotația culturilor dă indicații fermierului că, după culturile recoltate mai timpuriu (rapiță, orz, grâu ș.a.), până toamna se pot acumula cantități importante de apă în sol, pe când după porumb și sfeclă-de-zahăr, care se recoltează târziu și sunt mari consumatoare de apă, pământul rămâne secătuit. În funcție de această stare de lucruri se vor programa culturile următoare.

8. Folosirea diferitelor mijloace de reținere a zăpezii pe câmp, inclusiv așa-numitele culturi strategice, cunoscut fiind faptul că fiecare strat de zăpadă gros de 10 cm aduce 300 m3 apă/ha în sol.

9. Perdelele forestiere de protecție asigură realizarea rezervei de apă a solului atât din ploi cât mai ales din zăpezile care cad în strat uniform (nespulberate) și se topesc treptat, favorizând infiltrarea și acumularea apei în sol.

Perdelele reduc viteza vântului cu 25-50%, transpirația plantelor cu 30% și pierderile de apă din sol prin evaporare cu 20-45%. Acestea sunt o parte din posibilitățile care stau la îndemâna fermierilor pentru a gestiona mai bine apa din sol.

Anul 2015 a fost destul de dificil și totuși fermieri din diferite zone au reușit să obțină producții bune, fără irigare.

Exemple: ing. Mihai Dolerică, fermier la Dragalina – Călărași, a realizat 3.000 kg/ha de floarea-soarelui și 8.000 kg/ha de porumb, ing. N. Sitaru – Ialomița, 7.700 kg/ha de grâu, Cosmin Min – Arad, 4.300 kg/ha de rapiță, 7.200 kg/ha de grâu, 8.000 kg/ha de orz etc.

Notă:

În literatura de specialitate a fost prezentat un produs mexican Solid Rain (ploaia solidă), un polimer asemănător cu zahărul care, încorporat în sol la nivelul sistemului radicular, în contact cu apa se transformă în gel care poate păstra 95-99% din excesul de apă din precipitații. Acesta poate rezista 10 ani în sol.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Căpşunele. Măsuri agrotehnice pentru o cultură profitabilă

Printre afacerile de nişă care vor aduce profit, cel puţin şapte-opt ani de acum înainte, se numără cultivarea căpşunilor. La un hectar, profitul este, în medie, 50.000 de lei/an. „Cel puţin şapte-opt ani se mai pot face bani din vânzarea căpşunelor. Următoarele specii de nişă vor fi afinul, murul, zmeurul“, a declarat, pentru Lumea Satului, preşedintele Asociației Cultivatorilor de Căpşuni din România, dr. ing. Nelu Orlaie.

România producea, până în 1989, aproape 40.000 de tone de căpşune pe an, acestea fiind obţinute pe suprafeţe ce aparţineau CAP-urilor. După destrămarea structurilor cooperatiste, producţia a scăzut dramatic, ajungând la doar 5.000-6.000 de tone/an. Cu trecerea anilor, stabilizarea pieţei a dus la o creştere a producţiei, care în prezent se ridică la 20.000 de tone.

 Soiuri cultivate în România

În România aproape 70% din suprafaţă este cultivată cu căpşuni din soiul Premial, urmat de Redgauntlet, Dana şi Elsanta. În ultimii ani au început să fie lansate în cultură soiurile Magic, Real şi Coral. Pe suprafeţe mici se mai întâlnesc soiurile Senga Sengana, Marmolada, Elsinore (indiferent la fotoperioadă) şi altele, potrivit lui Nelu Orlaie. Pe plan mondial cele mai răspândite soiuri sunt Honeoye, Elsanta, Camorosa, Marmolada, Chandler, Darselect.

Distanţele de plantare

În funcţie de tipul de maşină folosită la plantare, distanţele dintre stoloni variază între 70 şi 90 cm, între rânduri, şi 25-30 cm între plante pe rând. Pe suprafeţe mici, în grădină, când se lucrează manual, se poate reduce distanţa de plantare între rânduri la 60-65 cm. Sistemul de plantare în benzi este mai puţin recomandat, întrucât posibilităţile de mecanizare sunt minime.

Plantarea

Lucrarea se poate face manual sau mecanizat cu maşina de plantat răsaduri. Plantarea manuală este cea mai răspândită şi cu rezultate bune la prindere, deşi este mai costisitoare. Plantarea manuală se poate face cu plantatoare speciale în formă de U, cu sapa sau uneori cu plantatoare în formă de lingură. Nu se vor folosi plantatoarele conice, care se folosesc în legumicultură.

Plantarea se face după o irigare prealabilă cu una-două zile înainte de plantat sau după o ploaie, când terenul s-a zvântat la suprafaţă. Se marchează terenul cu ţăruşi, la distanţele de plantare între rânduri, iar apoi se întind sârme sau sfori cu distanţa marcată între plante pe rând. Dacă nu sunt marcate sforile, se face o măsură pe care o folosesc muncitorii la primele câteva zeci de plante. Se creează foarte repede obişnuinţa, iar apoi plantarea va decurge uşor, fără să mai fie nevoie de măsură.

Dacă se face plantarea cu plantatorul special de căpşuni plantele nu se mai mocirlesc şi nu se mai fasonează rădăcina. Dacă se plantează cu lingura de plantat sau cu sapa, se fac gropile înainte, iar apoi se plantează stolonii cu rădăcina dreaptă până la nivelul coletului. După plantare, mugurele central trebuie să fie la nivelul solului.

Plantarea mecanică se face cu maşina de plantat răsaduri de legume MPR 5 sau MPR6 ori cu altă maşină de plantat răsaduri, iar concomitent se realizează şi udarea. Frunzele şi rădăcina trebuie fasonate înainte, iar după plantare urmează o verificare a tuturor stolonilor şi se corectează manual greşelile de plantare.

În ţările din Vest, dar mai ales în SUA, s-au perfecţionat maşini de plantat, dar totuşi cele mai multe plantaţii, chiar şi în ţările vestice, se realizează manual. Procentul de prindere în cazul plantării mecanice este mai scăzut, având în vedere cauzele enumerate mai sus şi este necesară, după două săptămâni de la plantare, completarea golurilor.

Greşeli care se fac frecvent la plantare:

• Copca (gropiţa) din pământ nu este suficient de adâncă şi vârful rădăcinilor se îndoaie în sus.

• Mugurele central (inima) rămâne cu unu-doi centimetri deasupra solului şi plantele înrădăcinează greu sau se usucă.

• Mugurele central este îngropat uşor în pământ şi planta se usucă.

• Solul nu este bine tasat în jurul plantei, rădăcina nu are un bun contact cu solul şi plantele suferă în dezvoltare sau se dezvoltă mucegaiuri pe rădăcină.

• Nu se udă plantele după plantare şi se ofilesc.

Perioada de plantare

Stolonii se plantează toamna, între 15 septembrie şi 15 octombrie, şi primăvara, în intervalul 10-30 aprilie.

În general, înfiinţarea plantaţiilor cu plante proaspete prezintă dezavantajul că terenul este ocupat câteva luni în plus faţă de plantarea de vară şi nu se obţine o producţie de fructe în primul an.

Plantarea de vară se face în lunile iulie-august cu plante recoltate primăvara timpuriu şi păstrate în depozite frigorifice, aşa-numitele plante „frigo“. Avantajul este că se obţine producţie de fructe în anul următor. Există şi posibilitatea înfiinţării de plantaţii de căpşuni cu plante „frigo“ foarte bine dezvoltate, numite A+, care, plantate în luna mai, asigură o producţie de fructe după şase-opt săptămâni de la plantare. În România plantele „frigo“ se importă şi sunt mult mai scumpe.

Forţa de muncă ieftină

„România are un climat favorabil culturii de căpşuni, dar oamenii nu cunosc tehnologia şi evită această cultură. În orice zonă din ţară se pot pune căpşuni. E nevoie de programe de informare prin care oamenii să cunoască avantajele cultivării căpşunilor, nu de subvenţii. Din vânzarea căpşunelor se obţin bani frumoşi, fără vreun ajutor financiar de la stat“, declară Nelu Orlaie.

Profitabilitatea acestei culturi se datorează atât costurilor scăzute cu forţa de muncă din România, comparativ cu ţările occidentale, cât şi cererii mari.

Potrivit lui Nelu Orlaie, de pe un hectar se obţin 20 de tone de căpşune. Aceasta înseamnă că, la un preţ mediu de vânzare, se poate obţine un profit de 50.000 de lei, în timp ce investiţia iniţială este de 50.000 de lei, incluzând stolonii, sistemul de irigaţii, pesticidele. Adică, tot ce înseamnă înfiinţarea şi întreţinerea culturii.

Preţul, nejustificat de mare

În România, preţul mediu al unui kilogram de căpşune este de cinci-şase lei, dar poate ajunge şi la 10 lei.

„Preţul este nejustificat de mare, pentru că la noi costul cu forţa de muncă este mult mai redus faţă de ţări precum Spania şi Italia“, spune preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Căpşuni. Aşa s-ar putea explica şi consumul scăzut de doar un kilogram/cap de locuitor în România, la jumătate faţă de media europeană, unde se situează la 2,5 kilograme/cap de locuitor.

Lidia TRUICĂ

Abonează-te la acest feed RSS