Drojdia de bere furajeră

Nevoia crescândă de a asigura furaje nutritive pentru hrănirea animalelor înalt productive, precum şi necesitatea de a avea randamente de producţie, dar şi economice în fermele zootehnice au impus găsirea de resurse furajere alternative la cele clasice. Drojdia de bere furajeră este o astfel de resursă deoarece multe studii au arătat că poate înlocui cu succes sursa proteică de bază în raţii, şi anume şrotul de soia. Drojdia de bere furajeră este un subprodus rezultat în cantitate mare în industria berii din ţări europene sau în industria obţinerii alcoolului din porumb ori trestie de zahăr în ţări din America Latină. Ea reprezintă o fracţie din procesul de producţie, după o filtrare şi o uscare instantă. Are o textură fină și un conţinut de circa 35-40%, chiar 45%, proteină brută, dar mai conţine şi vitaminele B1, B2, B6, acid pantotenic, niacina, acid folic, biotină şi lizină.

Drojdia de bere activă

Un alt tip de drojdie este cea folosită ca probiotic, mai exact drojdia activă, reprezentată de o tulpină selectată şi bine caracterizată, de tip drojdie premium. Se cunosc efectele ei de stabilizare a mediului din rumen, de creștere a aprovizionării cu energie a animalului, de îmbunătățire a digestibilității furajelor și de creștere a nivelurilor de performanță la bovinele de lapte și de carne foarte productive.

Vom prezenta succint mecanismul de îmbunătăţire a sănătăţii rumenului şi de creştere a eficienţei de hrănire după introducerea unei drojdii active în alimentaţia rumegătoarelor. Aşa cum se ştie, rumegătoarele pot digera furajele bogate în fibre celulozice datorită proceselor de fermentație microbiană care au loc în rumen, organ care este, probabil, cel mai important din sistemul lor digestiv. Aici există o microfloră complexă, compusă din bacterii anaerobe, protozoare, ciuperci și arhebacterii. Toate aceste microorganisme interacționează pentru a descompune hrana vegetală, oferind energie metabolică animalelor rumegătoare. Prin urmare, microflora rumenului este strâns legată de eficiența convertirii hranei. Drojdia activă are capacitatea de a consuma oxigenul prezent în rumen prin diversele căi: aportul de apă și furaje, prin rumegare și salivaţie. Această acțiune creează în rumen un mediu anaerob, favorabil creşterii numărului de bacterii fibrolitice, adică a acelora care atacă celuloza din furaje, din genul Fibrobacter, Eubacter și Ruminococcus, dar și a numărului bacteriilor utilizatoare de lactat, un acid produs în cursul proceselor din rumen, cum sunt bacteriile din speciile Megasphaera și Selenomonas, acestea din urmă fiind strict anaerobe. Numărul crescut al bacteriilor fibrolitice și al celor care utilizează lactat ajută la reducerea riscului de acidoză ruminală subacută.

S-a demonstrat, conform unor studii cu nivele diferite de amidon în rații, că drojdia vie crește valoarea pH-ul din rumen, ea fiind capabilă să concureze cu bacteriile amilolitice din rumen pentru fermentarea amidonului. Drojdia activă modulează pH-ul şi prin stimularea mecanismului protozoarelor de a înghiți particulele de amidon. Această angajare a protozoarelor ajută la difuzarea acumulării de lactat și, astfel, se determină o creștere a pH-ului ruminal. Lactatul, un produs obișnuit al fermentației carbohidraților, are o constantă mai mică de disociere și nu este ușor absorbit din rumen, ceea ce face ca el să determine scăderea pH-ul ruminal mult mai rapid decât acizii grași volatili dacă sunt prezenți în concentrații mari.

Așadar, drojdia stabilizează microbiota rumenului prin creșterea pH-ului și crearea unui mediu mai reducător și astfel crește digestibilitatea celulozei brute din furaje, mai exact a fibrelor greu solubile. Utilizarea drojdiei active este chiar concentrată pe optimizarea digestiei în rumen a fibrelor celulozice ştiindu-se, din cercetări anterioare, că suplimentarea cu drojdie la vacile hrănite cu furaje cerealiere de calitate slabă poate crește valoarea nutritivă a rației.

O suplimentare a raţiei vacilor de lapte, în perioada de periparturiţie, cu drojdie activă, administrată în doză de 10 g/zi/vacă (= 10 x 1010 CFU/vacă/zi), a ajutat la îmbunătățirea stării rumenului și a degradării fibrelor celulozice. Vaca primește mai multă energie pentru producția de lapte și crește sinteza grăsimilor din lapte. Explicația este că digestibilitatea îmbunătățită a celulozei are ca rezultat o producție mai mare de acizi graşi volatili în rumen, în special butirat și acetat, care sunt necesari pentru sinteza de-novo a acizilor grași în glanda mamară. Nu este perturbat nici mecanismul cu intermediari specifici ai biohidrogenării acizilor grași polinesaturați din dietă la acizi grași saturați. Acizii grași de-novo sunt corelați pozitiv cu producția de grăsime și proteină din lapte. În consecință, se reduc procesele de lipomobilizare şi de cetogeneza hepatică, inflamația sistemică este redusă și scade riscul de cetoza sub-clinică. Drojdia vie, prin efectul stabilizator asupra microbiotei ruminale, ajută la scăderea variabilității producției de lapte, stabilizând-o în cadrul efectivului.

În concluzie, atât folosirea drojdiei furajere este utilă ca substituent pentru şrotul de soia, dar şi folosirea de drojdie activă, ca probiotic adăugat suplimentar în rație, cu creșterea eficienței prelucrării nutritive a furajului de către animalul rumegător.

Ana CIŞMILEANU – IBNA Balotești

Anunț

În data de 21 septembrie 2022 va avea loc, la sediul INCDBNA – IBNA din Calea București nr. 1, Balotești, Ilfov, workshop-ul „Rezultate ale cercetării aplicative în biologia și nutriția animalelor de fermă“.

Invitația se adresează reprezentanților asociațiilor profesionale, fermierilor, consultanților, cercetătorilor și cadrelor didactice și altor specialiști din domeniu.

În cadrul workshop-ului vor fi prezentate rezultate concrete (produse, servicii etc.) obținute în cadrul proiectelor derulate de institut și care pot contribui la rezolvarea unor probleme cu care se confruntă sectorul zootehnic:

• efectele perioadelor de secetă;
• disponibilitatea redusă / volatilitatea prețurilor nutrețurilor proteice de import (soia;)
• necesitatea optimizării programelor de ameliorare la animalele de fermă;
• obligativitatea asigurării calității și siguranței produselor;
• necesitatea adaptării la preferințele consumatorilor pentru alimente sănătoase;
• riscurile de contaminare a lanțului alimentar (micotoxine):
• necesitatea reducerii impactului asupra mediului (exemplu amprenta de carbon):
• stresul de înțărcare la suine.

Workshop-ul va fi urmat de o masă rotundă care va aborda metodele de contracarare a efectelor stresului termic ridicat la monogastrice, subiect relevant în contextul creșterii prețului energiei și a temperaturilor ridicate din timpul verii.

Cu ocazia workshop-ului, în cadrul sesiunilor de discuții vor fi identificate și alte probleme cu care se confruntă / se va confrunta sectorul zootehnic și care ar putea face obiectul cercetărilor viitoare ale institutului.

Cei interesați pot confirma participarea prin e-mail (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.) sau telefon (+40 21.351.20.81)

Va așteptăm !

Peter Rowe, absolvent de doctorat în biologie moleculară al Universității Nottingham din Marea Britanie, fondatorul companiei britanico-olandeză Deep Ranch, a lansat recent teoria potrivit căreia se poate concepe o tehnologie durabilă și scalabilă de fermentare a gazelor care transformă CO2 din emisiile industriale într-o proteină cu o singură celulă pentru hrana animalelor.

Cercetarea celor care au inițiat start-up-ul de biotehnologie Deep  Ranch s-a concentrat pe realizarea unui proces prin care dioxidul de carbon să fie transformat într-o pulbere. Aceasta a fost numită Proton și în urma studiilor s-a stabilit că aceasta are un conținut de proteine de aproximativ 70%, mai mult decât are soia naturală, al cărei conținut de proteine este în jur de 40%.

Inițiatorii acestui proiect susțin că implementarea lui a fost necesară pentru că pentru obținerea unei mari părți din cantitatea de proteine folosite în hrana animalelor din Europa implică defrișări și pescuit excesiv în întreaga lume.

„Creșterea animalelor și piscicultura necesită alimente cu densități mari de proteine. Aproximativ 80% din recolta mondială de soia este folosită pentru creșterea bovinelor de carne și pentru lapte, iar cererea pentru aceste produse este în creștere. Acvacultura depinde de producția de făină de pește care se obține parțial din pescuitul de captură. Expansiunea suprafețelor cultivate cu soia conduce la defrișarea, încălzirea globală și distrugerea habitatelor naturale, în timp ce pescuitul excesiv pune în pericol ecosistemele și afectează echilibrul vieții din oceane. În general, producția de alimente are un rol uriaș de jucat în crizele climatice și de biodiversitate“, susține Peter Rowe.

Potrivit omului de știință, dioxidul de carbon poate proveni din mai multe surse, dar în cadrul proiectului-pilot a fost folosit gaz provenit de la o centrală de bioenergie care arde deșeurile de lemn, iar tehnologia folosită este similară celei folosite de biotehnologie pentru a produce enzime sau bere.

„Dioxidul de carbon este pus într-un rezervor de fermentație, cu hidrogen adăugat pentru a servi ca sursă de energie. După ce procesul celular este complet, proteina este apoi uscată într-o pulbere pentru a fi utilizată ca ingredient într-o hrană durabilă pentru animale“, se specifică în revista Horizon, publicată de Comisia Europeană.

Laura ZMARANDA

Nutrețurile combinate sunt amestecuri nutritive în care intră materii prime energetice, proteice (vegetale și animale), substanțe minerale, vitamine și diferiți aditivi furajeri în proporții care permit obținerea unei hrane complete, echilibrate și corespunzătoare cerințelor nutriționale ale animalelor. Nutrețul combinat reprezintă un produs industrial care se prepară după anumiți parametri tehnologici, în funcție de cerințele diferitelor specii și categorii de animale. Componența nutrețului combinat diferă de la o specie la alta, iar în cadrul speciei, de la o categorie la alta, în funcție de cerințele animalului. În funcție de modul în care satisfac cerințele nutriționale ale animalelor, nutrețurile combinate sunt de două tipuri: nutrețuri combinate complete și nutrețuri combinate de completare.

Nutrețurile combinate complete conțin toți nutrienții necesari animalelor, satisfăcând integral cerințele. Ca structură, acestea conțin 40-80% uruieli de cereale, 5-35% materii prime proteice vegetale (șroturi de soia, de floarea-soarelui, de rapiță, de in, gluten de porumb etc.); 2-10% materii prime proteice animale (făină de pește, făină de carne și lapte praf), 2-8% minerale (calciu furajer, fosfați furajeri, făină de oase, sare etc.) și 1% premixuri. Aceste nutrețuri se produc atât pentru animalele adulte cât și pentru unele categorii de tineret aviar, porcin, taurin și ovin. În funcție de scopul urmărit și faza de creștere sau îngrășare nutrețurile combinate complete sunt denumite astfel: prestarter (de prepornire), starter (de pornire) și grower (de continuare a creșterii) și finisher (de finisare). Pentru animalele adulte nutrețurile combinate complete sunt elaborate și denumite după fazele fiziologice: găini ouătoare, găini de reproducție, scroafe gestante, scroafe în lactație etc.

Nutrețurile combinate de completare au rolul de a completa hrana de bază în nutrienții deficitari. Din această grupă fac parte: concentratele proteino-vitamino-minerale (CPVM-urile), premixurile vitamino-minerale sau zooforturile (PVM-urile), suplimentele de intervenție și nutrețurile medicamentate.

CPVM-urile sunt produse de fabricație care includ în masa lor materii prime proteice (vegetale și animale), substanțe minerale, vitamine și alți aditivi furajeri. Se folosesc la prepararea nutrețurilor combinate complete, în fabrici sau în fermele de animale prin încorporarea lor în cereale în proporție de 10-40%. Utilizarea acestor CPVM-uri a devenit o practică curentă, mai ales în fermele care pot asigura suportul de cereale și instalațiile de măcinare, dozare și omogenizare.

PVM-urile sunt amestecuri în care se găsesc omogenizate într-o formă concentrată vitamine, substanțe minerale, aminoacizi, antioxidanți etc. După rolul și componența lor se deosebesc: premixuri vitaminice, premixuri minerale, premixuri complexe. În nutrețurile combinate proporția de participare a premixurilor este de 1-3% în funcție de concentrația în microcomponente.

Având în vedere faptul că animalele, dar mai ales păsările nu pot procura în mod eficient toate aceste substanțe în cadrul gospodăriei, este recomandată hrănirea acestora cu hrană completă, sub formă măcinată sau granulată, în componența căreia să fie incluse toate elementele nutritive necesare unei diete bogate. În plus la nutrețurile procesate (peletate), granulele devin 99% digerabile la nivelul tubului digestiv, comparativ cu situația în care păsările consumă cerealele ca atare, caz în care digerabilitatea hranei este sub 60%. Mai mult, sunt reduse pierderile cu furajul până la 30%; păsările nu pot să își aleagă doar ingredientele care le plac, restul fiind risipă. Altfel spus, în cazul păsărilor alimentația cu hrană granulată (sub forma de peleți) poate aduce economii de până la 50% în comparație cu alimentația bazată doar pe cereale.

INCDBNA (IBNA) Balotești produce o gamă largă de nutrețuri combinate pentru: păsări (pui, curci, găini ouătoare, prepelițe, fazani, iar la cerere și pentru rațe, gâște), porci, viței, miei și iezi. Nutrețurile sunt fabricate atât sub formă măcinată, cât și granulate. Produsele se pot cumpăra în pungi de 10 kg și/sau saci de 30 kg și toate produsele sunt disponibile și în varianta granulată.

Pentru întrebări sau comenzi vă rugăm să ne contactați telefonic sau prin intermediul paginii noastre: http://www.ibna.ro/produse

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală, Baloteşti

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ferma de creștere și exploatare a bovinelor Rediu, din județul Iași, a fost construită cu fonduri europene accesate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră „România-Ucraina-Republica Moldova“. Are o capacitate de 50 de capete, vaci lapte și tineretul aferent, rasa exploatată în cadrul fermei fiind Fleckvieh, cu specializare mixtă lapte-carne. În furajarea vacilor, cei de la Stațiunea Didactică Rediu folosesc același sistem de furajare bazat pe porumb însilozat, fân de lucenă și nutrețuri concentrate, pe tot parcursul anului, din lipsa suprafețelor de pășunat și a utilajelor aferente.

Tehnica hrănirii vacilor pe timp de iarnă

Cu privire la tehnica hrănirii vacilor pe timp de iarnă, inginerul zootehnist Mihai Andrici, de la Stațiunea Didactică Rediu Iași, ne vorbește despre importanța furajelor utilizate în perioada de iarnă în alimentația vacilor pentru lapte: „O caracteristică principală a hrănirii în perioada de iarnă este utilizarea de nutrețuri conservate. Acest tip de hrănire este impus de succesiunea anotimpurilor, respectiv de imposibilitatea de a se mai utiliza nutrețul verde. Pentru ca producția de lapte să nu se diminueze în această perioadă, este necesar ca nutrețurile de volum folosite să fie de cea mai bună calitate și cu consumabilitate mare. Astfel, fânurile, în special cele de leguminoase (lucernă, trifoi roșu sau amestec de graminee și leguminoase) sunt indispensabile hrănirii normale a vacilor de lapte. Ele acoperă cea mai mare parte a proteinei necesare, a sărurilor minerale și a vitaminelor. Totodată, stimulează dezvol­tarea microflorei și microfaunei ruminale, îndreptând-o spre producerea precursorilor laptelui. Cantitatea de fân administrată vacilor în lactație este de cel puțin 1 kg pentru fiecare 100 kg masă corporală vie. Fânul, pentru a avea consumabilitate mare, trebuie să fie de calitate, respectiv să aibă un conținut scăzut de fibră brută (sub 25%) și să nu fie mucegăit.

Pe de altă parte, porumbul însilozat este cel mai răspândit furaj cu valoare energetică pentru hrănirea vacilor pentru lapte prin faptul că dă producții mari la hectar și producerea lui se poate mecaniza aproape complet. Consumabilitatea porumbului însilozat este în funcție de aciditatea acestuia care, la rândul său, este condiționată de S.U. pe care a avut-o plantele la însilozare. Conținutul de S.U. cel mai adecvat este de 30-35%, care de obicei determină un pH de 4,2-4,5, format pe baza acidului lactic. Pentru aceasta, porumbul trebuie recoltat în faza de ceară, către bob sticlos. Totodată, boabele trebuie să reprezinte 30% din masa însilozată și să asigure circa 50% din valoarea energetică a acesteia. Cantitatea recomandată este de circa 3 kg/zi (sau 1 kg S.U.) pentru 100 kg de masă corporală vie.

În alcătuirea rațiilor trebuie să se țină seama ca furajele de volum să fie utilizate în cantități maxime și, pentru aceasta, ele trebuie să fie de cea mai bună calitate. Cu cât se acoperă prin nutrețurile de volum o cantitate mai mare de substanțe nutritive necesare, cu atât rația este mai economică și este nevoie de o cantitate mai mică de nutrețuri concentrate.

Totodată, este esențial ca aceste concentrate să fie formate dintr-un amestec complex prin care să se completeze ceea ce nu s-a putut realiza prin nutrețurile de volum. Cantitatea de nutrețuri concentrate este condiționată de calitatea furajelor de volum și de producția de lapte a vacilor, putând ajunge, în unele cazuri, până la 10-12 kg/zi, ce reprezintă până la 60% din valoarea nutritivă a rației. Dacă este nevoie, să fie administrate în mai multe tainuri. Se recomandă ca un tain de concentrate să nu depășească 2,5 kg.

Nu trebuie omis faptul că administrarea furajelor la vaci se face într-o anumită ordine legată de o bună digestie și de imprimarea unui anumit sens activității microsimbioților ruminali. Astfel, primul furaj administrat vacilor, dimineața, trebuie să fie fânul, după care urmează primul tain de nutrețuri concentrate, apoi suculente, respectiv sfeclă, porumbul însilozat și semifânul. Pentru vacile care primesc concentratele în mai multe tainuri, acestea se intercalează între nutrețurile de volum la intervale de timp aproximativ egale.“

Aceeași rație pe tot parcursul anului

„În acest moment, în primul rând, noi ne confruntăm cu o lipsă a pășunilor din jurul fermei și, în al doilea rând, cu lipsa unei baze materiale necesare pentru furajarea cu masă verde deoarece este nevoie de niște mașini și instalații care să poată prepara hrana. Totodată, amintesc că trebuie să beneficiezi permanent de suprafețele respective cu pajiști pentru că, după cum este cazul lucernei, într-o săptămână sau două «îi trece timpul» și trebuie să o faci fân. Pe de altă parte, trebuie făcut un conveier în care trebuie să ai pentru fiecare decadă, din 10 în 10 zile, o altă solă; aici nu dispunem de acest sistem, iar singura soluție pentru acest moment este porumbul siloz. Astfel, pentru o rație folosim 1.000 de tone porumb siloz în stoc, plus fân și concentrate.

La Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași, rația unei vaci/zi constă în: porumbul siloz (20 kg/cap/zi), fân de lucernă (8 kg/cap/zi), concentrate, din care: porumb boabe (4 kg/cap/zi), șrot de floarea-soarelui (3 kg/cap/zi) și premixuri vitamino-minerale (700 g/cap/zi).

Ca sfaturi utile aș recomanda să păstrăm proporția, la 3 kg de concentrat de porumb siloz să administrăm 1 kg de fân și cantitatea de concentrate pe litrul de lapte; la vacile cu o producție de peste 10 litri să le dăm 300 g concentrat pe litru de lapte, dar și bolovani de sare la discreție, iar premixurile vitamino-minerale trebuie administrate obligatoriu pe toată perioada vieții productive a animalului“, a precizat Mihai Andrici, inginerul zootehnist de la Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași.

Hrănirea stoc

Cu privire la acest aspect, specialistul Mihai Andrici ne spune că hrănirea stoc „se bazează pe alimentația cu nutrețuri conservate în tot timpul anului. Deși prin conservare se produc pierderi de nutrienți, în cazul în care unele plante furajere dau producții foarte mari la hectar, aceste pierderi sunt compensate prin plusurile de producție. Dintre culturile furajere care justifică prin producțiile obținute organizarea hrănirii din stoc sunt în special porumbul siloz, pentru asigurarea energiei, și lucerna, pentru asigurarea proteinei. Avantajele în cazul hrănirii din stoc sunt: realizarea unei constante a rației, o bună organizare și posibilități de mecanizare aproape completă a furajării. Sistemul este criticat deoarece are tendințe de hrănire unilaterală, cu consecințe asupra producției și sănătății vacilor“.

La Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași producția medie de lapte este de 20 l/zi. Fătările sunt eșalonate pe toată perioada anului, iar sistemul de întreținere a bovinelor este cel liber.

Beatrice Alexandra MODIGA

Borhotul de vin şi semințele de struguri, reziduuri ale industriei vinului, reprezintă o sursă importantă de compuşi bioactivi (polifenoli, acizi grași polinesaturaţi etc.) care sunt cercetaţi datorită proprietăților antioxidante. Extractele vegetale bogate în polifenoli şi alţi compuşi antioxidanţi în general şi extractele din borhotul de vin şi semințele de struguri în particular au activități terapeutice cu beneficii asupra sănătăţii, cum ar fi: atenuarea stresului oxidativ, protecție cardiovasculară, agent neuroprotector, activitate antitumorală, activitate antiinflamatorie şi acțiune antiîmbătrânire. Polifenolii şi acizii graşi polinesaturaţi sunt probabil cele mai investigate biomolecule de interes nutriţional. Numeroase studii, precum şi alte observaţii şi intervenţii interdisciplinare au demonstrat ştiinţific acțiunile benefice ale acestor clase de molecule asupra sănătăţii umane şi a animalelor de fermă. Reziduurile industriei vinului reprezintă o sursă de antioxidanți, făcând obiectul unui interes crescând în acest domeniu pe plan naţional şi internaţional.

În ultimii ani s-a observat o cerere crescândă pentru procese tehnologice de producție mai „curate“, astfel că reciclarea eficientă şi profitabilă a reziduurilor industriei agroalimentare a primit o atenție deosebită. Conform statisticilor FAO, în 2014 România a produs 783.690 tone de struguri şi 378.283 tone de vin. Având în vedere că la producerea vinului 20% din materia primă devine borhot, un calcul estimativ arată că, la producerea cantităţii de vin amintită, se obţin aproape 95.000 tone de reziduuri.

În vederea găsirii de soluţii viabile pentru valorificarea acestui reziduu în hrana animalelor de fermă, în cadrul IBNA s-au efectuat cercetări pentru includerea borhotului de vin uscat în diferite procente în hrana purceilor după înţărcare, a porcilor graşi, precum şi a vacilor de lapte. Rezultatele analizelor efectuate în urma acestor experimente de nutriţie au arătat faptul că sănătatea animalelor nu a fost afectată şi că statusul antioxidant la nivelul sângelui a crescut, iar statusul antiinflamator a scăzut.

Valorificarea reziduurilor vinicole în hrana animalelor de fermă este importantă nu numai din punct de vedere nutriţional, dar şi al protecţiei mediului. În primul rând se evită depozitarea acestora. Se ştie că polifenolii inhibă germinaţia; pe solul pe care se depozitează şi se păstrează reziduuri vinicole, germinaţia seminţelor este scăzută sau chiar zero din cauza conţinutului în polifenoli, în special taninuri. În al doilea rând, în cazul în care din aceste reziduuri se extrag polifenoli se generează alte reziduuri care apoi trebuie distruse. Utilizarea lor în hrana animalelor de fermă reprezintă o valorificare ecologică, „prietenoasă“ cu mediul înconjurător.

În concluzie, recomandăm includerea reziduului obţinut de la fabricarea vinului în dieta animală în procente testate care nu afectează sănătatea acestora şi ca o soluţie viabilă de utilizare şi eliminare ecologică a acestuia.

Dr. ing. MSc Veronica Sanda CHEDEA

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 39

Resturile din grădinile de zarzavat pot fi utilizate în hrana vacilor de lapte. În zonele preorăşeneşti, unde cultura legumelor este dezvoltată în scop comercial, sunt disponibile multe asemenea resturi formate din părţi necomestibile pentru om sau unele legume care, din diferite motive, nu pot fi comercializate. Acestea îşi pot găsi valorificarea în hrana taurinelor. De multe ori cultivarea legumelor se face în gospodării care cresc şi vaci de lapte, ceea ce face ca să fie avantajate ambele ocupaţii, vacile consumând resturile şi surplusurile de la grădinărit şi producând gunoiul de grajd necesar pentru cultivarea rentabilă a legumelor.

Sfecla roşie, care devine disponibilă pentru hrana vacilor, trebuie să fie administrată sub formă tocată sau mărunţită pentru a se evita înecarea vacilor. La fel guliile, ridichile sau păstârnacul. Ridichile, dacă sunt folosite în cantităţi mari, pot să imprime laptelui un gust specific. Frunzele de morcov, ca şi morcovii disponibili sunt consumaţi cu plăcere de către vaci, recomandându-se circa 20 kg pe zi. Cantităţi mai mari imprimă laptelui o culoare galbenă şi un gust specific în general plăcut datorită prezenţei substanţelor carotenoide.

Cartoful se utilizează mai rar în hrana vacilor de lapte, mai mult cei mărunţi căzuţi de la sortare. Pot fi folosiţi cruzi după o prealabilă tocare, avându-se grijă să fie curăţaţi de pământ. La utilizarea cartofilor trebuie să se ţină seama că aceştia conţin solanină, o substanţă toxică ce se găseşte în coajă mai ales dacă aceştia au fost expuşi la soare. Cantitatea cea mai mare de solanină se găseşte în cartofii încolţiţi, din care cauză aceştia pot să fie daţi hrană la animale numai după îndepărtarea colţilor. Cantitatea dată în hrana vacilor este de 10-12 kg pe zi.

Varza albă şi roşie, ca şi frunzele şi cotoarele de la acestea se consumă cu plăcere de către taurine. Introducerea lor în hrană trebuie să se facă treptat, pentru a nu produce diaree. Cotoarele trebuie să fie date sub formă tocată sau mărunţite.

Subprodusele de la industria berii

De la industria berii rămân o serie de subproduse importante pentru hrana vacilor de lapte, dintre care cel mai important este borhotul de bere.

Borhotul de bere rezultă după separarea părţii lichide de părţile solide. Este format din părţile insolubile în apă ale bobului de orez, respectiv învelişul, grăsimea şi resturi de amidon. Conţinutul de substanţă uscată (SU) este variabil de la 16 la 30%, iar valoarea nutritivă este în funcţie de acest conţinut. În medie se consideră 0,23 UNL, 40 g PDIN şi 29 g PDIE/ kg.

Poate să fie conservat prin însilozare după o prealabilă suprapresare prin care să se elimine o parte din conţinutul de apă sau prin deshidratare. Borhotul de bere uscat are valoare nutritivă de nutreţ concentrat, respectiv 0,90 UNL şi 157 g PDI/ N şi 114 g PDIE/kg la un conţinut de SU de 90-92%.

Poate să fie utilizat în hrana vacilor de lapte în cantităţi relativ mari de până la 2,5 kg/100 kg greutate vie a vacii. Stimulează producţia de lapte însă, folosit în cantităţi mari, este suspectat că ar afecta reproducţia. În urma unor cercetări, borhotul de bere utilizat în hrana vacilor de lapte a condus la creşterea producţiei de lapte cu circa 10%.

Subprodusele de la industria zahărului

Se produc în cantităţi mari şi, datorită acestui fapt, au o pondere însemnată în alimentaţia taurinilor, mai ales a unor categorii cum sunt în special taurinele la îngrăşat, însă unele dintre ele pot fi utile şi în hrana vacilor de lapte.

Tăiţeii umezi de sfeclă, numiţi uneori şi borhotul de sfeclă, rezultă în urma extracţiei zahărului din sfeclă. Au un conţinut iniţial mare de apă de 93-94%, însă în timpul transportului şi depozitării umiditatea poate să scadă până în jur de 90%. Au un conţinut scăzut de proteină, precum şi de săruri minerale. Sunt bogaţi în celuloză, însă aceasta este puţin lignificată şi are o digestibilitate mare (85-86%).

Pot fi utilizaţi în stare proaspătă sau conservaţi prin însilozare sau uscare. Însilozarea se poate face mai bine dacă se înlătură o parte de apă prin decantare pentru a se ajunge la o umiditate de 75-80%. Pentru grăbirea procesului de murare se poate adăuga melasă 1-2%. S-au încercat numeroase variante de însilozare a tăiţeilor împreună cu uruieli sau grosiere tocate pentru a le scădea şi mai mult umiditatea. S-au folosit în acest scop paiele de cereale, coceni sau ciocălăii de porumb, vrejii de leguminoase (mazăre, soia). Rezultatele folosirii în hrana taurinelor a tăiţeilor însilozaţi împreună cu grosiere au fost slabe.

Tăiţeii proaspeţi sau însilozaţi în special în hrana taurinelor la îngrăşat unde pot fi daţi la discreţie cu condiţia ca să fie administrate în paralel şi nutreţuri fibroase, fân sau paie, pentru a se preveni tulburările metabolice. La această categorie consumul zilnic poate ajunge până la 40-50 kg/zi.

În hrana vacilor de lapte se utilizează cantităţi mai mici de 20-25 kg/zi. Cantităţi mai mari pot determina scăderea procentului de grăsime din lapte.

Valoarea nutritivă este estimată la 0,08 UNL şi 5 g PDIN şi 4 g PDIE/kg la tăiţeii proaspeţi şi la cei însilozaţi sau 1,05 UNL şi 60 PDIN şi 74 g PDIE la cei uscaţi.

Tăiţeii uscaţi trebuie să fie înmuiaţi înainte de administrare în hrana animalelor. În hrana vacilor de lapte se pot folosi până la 10 kg pe zi (circa 8 kg SU pe zi). Când se utilizează tăiţei de sfeclă este necesar să se acorde atenţie mărită echilibrului nutritiv al raţiei mai ales sub raport fosfo-calcic.

Melasa provine în special de la rafinarea zahărului brut. Se prezintă sub forma unui lichid vâscos de culoare brun închisă cu miros specific. Conţine cantităţi mari de zahăr de până la 50% din greutatea sa şi puţine substanţe azotate formate în special din amide, amoniac ş.a. Conţine cantităţi mari de potasiu (50-80 g/kg), ceea ce impune administrarea ei cu atenţie şi după o prealabilă obişnuire treptată. La vacile de lapte se poate ajunge până la 2-3 kg pe zi în amestec cu unele componente fibroase la care le îmbunătăţesc consumabilitatea. Administrarea singură produce tulburări datorită fermentaţiei rapide la nivelul rumenului.

Valoarea nutritivă diferă după conţinutul în zahăr, în medie considerându-se 1,02 UNL, 52 g PDIN şi 66 g PDIE.

Melasa din trestie de zahăr provine la noi în urma rafinării zahărului brut importat. Conţinutul în zahăr poate ajunge până la 65%; în schimb, conţinutul în potasiu este mai mic decât la cea din sfeclă, fiind de 15-30 g/zi.

Valoarea nutritivă medie este de 1,0/8 UNL, 20 g PDIN şi 60 g PDIE/kg.

Se poate utiliza în hrana vacilor de lapte în aceleaşi condiţii ca şi melasa din sfecla de zahăr.

Ing. Ovidiu PETRAN

Cele două culturi sunt cele mai valoroase plante de nutreţ, oferind mari cantităţi de proteină naturală pe hectar. Atât lucerna cât şi trifoiul pot fi administrate în hrana animalelor atât sub formă de masă verde, dar mai ales sub formă de fân, semifân şi siloz pe timpul iernii.

Lucerna se cultivă mai des în zona de şes, unde sunt precipitaţii mai reduse, fiind specie cu înrădăcinare profundă, şi reprezintă cea mai valoroasă leguminoasă pentru hrana animalelor. Este în acelaşi timp şi o bună premergătoare pentru toate speciile cultivate.

Trifoiul se cultivă în zona colinară, de deal şi chiar submontană, zonă mai bogată în precipitaţii.

Ambele specii sunt perene, lucerna rezistând în cultură până la 5-6 ani, iar trifoiul 2-3 ani.

Pentru administrarea în hrana animalelor recomandăm:

Sub formă de masă verde, proaspăt cosită, pentru cai, porci şi păsări.

Pentru rumegătoare – vaci, oi, capre – sub formă de masă verde, dar pălită. În caz de nepălire se produc grave tulburări digestive (meteorism, indigestie) care, de cele mai multe ori, duc la un sfârşit tragic.

Păşunatul lucernei şi trifoiului nu este recomandat.

De asemenea, pe timp ploios, cele două culturi nu se vor administra animalelor rumegătoare.

Altă formă de administrare a lucernei şi trifoiului o reprezintă fânurile recoltate manual sau mecanic, care, după uscare, se depozitează în şure sau şoproane (fânare) fie sub formă vrac, fie balotat. Fânurile de lucernă şi trifoi sunt un excelent furaj pentru animalele de reproducţie, vacile de lapte, în special animalele gestante.

În sistem gospodăresc de creştere a porcilor cele două culturi pot intra în raţia animalelor până la 50-70%. De asemenea, se pot folosi cu succes în furajarea găinilor, raţelor, gâştelor, curcilor sau struţilor în cantităţi de 0,2-1,5 kg/cap/zi sub formă de masă verde tocată mărunt.

Cantităţile de masă verde recomandate:

- vaci lapte: 45-50 kg;
- tineret bovin: 20-25 kg;
- cabaline: 30-50 kg;
- oi: 3-8 kg;
- porci adulţi: 5-6 kg.

Cantităţile de fân recomandate:

- vaci în lactaţie: 6-9 kg;
- tauri de reproducţie: 2-6 kg;
- oi adulte: 0,5-1,0 kg;
- berbeci: 1,0-1,5 kg;
- cai de muncă: 10-12 kg.