Prezenţa râmelor într-un teren arabil ne indică faptul că acel teren are o fertilitate bună, favorabilă culturilor agricole.

Râma este considerată un plug biologic care sapă galerii până la 1 m adâncime.

Părțile componente ale unei râme sunt: gura, faringele, esofagul, gușa, stomacul și intestinele, care constituie traseul digestiv și care interesează în activitatea lor din sol. Ele se hrănesc cu materia organică pe care o preiau cu tot cu sol și se apreciază că prelucrează anual cantități importante de pământ pe care îl îmbogățesc în acizi aminici și lianți biologici favorabili structurării solului.

Râmele au mare rol în amestecarea materiei organice din sol, în formarea de complexe argilo-humice, în aerația și drenarea solului.

Prin urmare, râme multe înseamnă că există cantități importante de materie organică, deci mult humus care asigură o bună structurare a solului și un regim aerohidric și de nutriție favorabil creșterii și dezvoltării plantelor, precum și un potențial pentru recolte bogate și de bună calitate.

În sol se găsesc mai multe feluri de râme, dar cea mai răspândită este Lumbricus terrestris. În Europa s-au înregistrat 400 specii de râme.

Se estimează că se găsesc chiar 40-60 râme/m2, iar dacă solul are suficientă materie organică, temperatura și umiditatea sunt potrivite, se poate ajunge la 400 exemplare/m2.

Râmele pot descompune și materialele greu degradabile ca celuloza, lignina și amidonul, iar într-o zi pot fi degradate cantități egale cu jumătate din greutatea corpului lor și transformate în humus.

Se apreciază că în câteva decenii întregul strat arabil trece prin intestinul râmelor.

Marele naturalist Ch. Darwin (1809-1882) a studiat amănunțit activitatea râmelor și el afirma: „Tot pământul fertil existent în lume a traversat și va traversa intestinul râmelor.“

Râmele activează în stratul superficial al solului primăvara și toamna, iar în timpul verii și iarna se retrag în profunzime. Ele sunt sensibile la temperaturi scăzute și pot muri la temperaturi negative de 1-2°C.

În solul cu râme cantitatea de fixatori de azot este de 100 ori mai mare. Deci, solul cu multe râme este bogat în humus, este bine structurat, conține mai mult azot, este poros şi fertil.

Într-un profil al solului se întâlnesc neoformațiile biogene care rezultă din acțiunea organismelor din sol și sunt reprezentate prin:

– coprolite – aglomerări de excrețiuni trecute prin aparatul digestiv al râmelor;

– cervotocine – canale realizate de râme sau alte animale mici.

În ultimul timp râmele sunt folosite pentru obținerea:

– Extractului lichid de humus de râmă;

– BioHumusSolului.

La acestea se folosește o anumită specie de râme, Eisenia foetida.

Rezultă că, dacă dorim să avem sol cu fertilitate ridicată și cu cheltuieli minime trebuie să dăm de lucru râmelor prin asigurarea a cât mai multă materie organică și prin realizarea unei porozități și umidități favorabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Exploatarea pământului în stil minerit, când doar extragem din sol elemente nutritive cu fiecare recoltă, iar înapoi nu dăm decât cantităţi reduse, a dus la scăderea drastică a fertilităţii solului.

Este cunoscut, cu fiecare tonă de cereale se extrag din sol cca 300-400 kg NPK/ha, la o producție medie de 4.000-5.000 kg/ha. În schimb, în ultimii ani, s-au aplicat doar 30-40 kg NPK/ha.

Așa se face că, din cele 9,4 mil. ha teren arabil, au conținut redus și foarte redus în humus 7,5 mil. ha, au asigurare slabă și mijlocie cu azot 5 mil. ha și au asigurare slabă și foarte slabă cu fosfor 6 mil. ha.

Sunt necesare aceste animale producătoare de bălegar deoarece cu fiecare tonă de gunoi de grajd (substanță uscată) se asigură în sol 200 kg de humus.

Numai prezența culturilor furajere în asolament, alături de aplicarea îngrășămintelor organice, asigură îmbunătățirea fertilității solului, în felul următor:

- Se previne epuizarea substanțelor fertilizante din sol prin aplicarea gunoiului de grajd care este un îngrășământ complet, ce conține majoritatea macro și microelementelor fertilizante și, totodată, înviorează activitatea microbiologică din sol.

Prezența plantelor leguminoase în asolament asigură îmbogățirea solului în azot, iar prin rădăcinile profunde și cu capacitate mare de solubilizare aduc la suprafață elementele nutritive levigate, precum și pe cele rezultate din compușii mai greu solubili, printre care și calciul.

- Atât îngrășămintele organice, cât și plantele furajere contribuie la îmbogățirea solului în humus, componentul care furnizează elementele nutritive pentru plante fiind totodată, alături de argilă, liantul care unește particulele de sol în glomerule stabile. La această acțiune un rol important îl au și gramineele perene care, prin sistemul radicular, participă la fragmentarea solului în particule structurale.

- Solul cu structură stabilă și bogat în materie organică devine mai elastic și atenuează acțiunea de tasare și compactare a mașinilor grele, în special când se lucrează la un grad de umiditate mai ridicat.

- Solul afânat și cu structură glomerulară stabilă, ca urmare a aplicării îngrășămintelor organice și în prezența plantelor furajere, asigură condiții pentru acumularea și păstrarea în sol a majorității apei provenite din precipitații pe care o pune la dispoziția plantelor pe parcursul perioadei de vegetație. Se știe că humusul reține de 6 ori mai multă apă decât substanța uscată și întârzie cu 2 săptămâni efectul secetei.

- Fertilizarea organică, realizată în condițiile menționate, diminuează necesarul de îngrășăminte chimice care, în majoritate, provoacă acidifierea solului. Totodată, calciul nu mai este legat de radicalii acizi și solul își păstrează capacitatea de tamponare, prevenind scăderea pH-ului sub limitele favorabile creșterii și dezvoltării plantelor. Experimentul a dovedit că, de exemplu, grâul care se dezvoltă bine la pH 6-7,5, atunci când pH-ul este 5,8 se reduce producția cu 5%, iar la pH 5,2 producția a scăzut cu 20%.

- Într-un sol cu regim aerohidric favorabil ca urmare a structurii glomerulare și bogăției în materie organică au loc atât procese microbiologice de nitrificare, cât și o intensă activitate a faunei din sol și în primul rând a râmelor. Se apreciază că prin corpul râmelor trec anual 300-400 sol/h și că râmele într-o zi transformă în humus o cantitate de materie organică egală cu jumătate din greutatea corpului lor.

Iată de ce dezvoltarea sectorului zootehniei și în mod necesar extinderea culturilor furajere, pe lângă efectele economice favorabile, asigură menținerea și sporirea fertilității solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În general, un sol mijlociu este alcătuit din 50% substanţă solidă şi 50% spaţii libere, care sunt ocupate 25% cu aer şi 25% cu apă.

În funcţie de tipul solului şi de modul cum este lucrat, volumul spaţiilor din sol poate varia foarte mult.

Prin urmare, când vorbim de porozitatea solului avem în vedere aceste spaţii care menţin în stare de echilibru volumul de apă şi de aer din sol.

Aerul şi apa sunt factorii care, alături de elementele nutritive obţinute în urma proceselor biochimice din sol, condiţionate de aceşti factori, asigură mediul prielnic pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.

Porozitatea totală a solului poate avea valori de 48-60%, dintre care porozitatea capilară 30-36% şi porozitatea necapilară (de aeraţie) 18-24%.

Porozitatea de aeraţie este socotită deficitară când are valori de 6-10%, moderată de 11-22% şi bună când reprezintă 23-30% din spaţiile solului.

În mod practic se consideră o situaţie favorabilă pentru plantele de cultură atunci când porii solului sunt ocupaţi 2/3 cu apă şi 1/3 cu aer.

Schimbări radicale în porozitatea solului au loc după arătură. Astfel, înainte de arătură porozitatea capilară era de 26,1%, iar după arat 12,3%, pe când porozitatea necapilară era de 11,2, iar după arat 42,5%.

Desigur, atât prin aşezarea naturală a solului cât şi prin lucrările ulterioare valorile porozităţii revin la normal.

Rezultă deci că mărimea spaţiului liber din sol depinde de gradul de afânare, respectiv de tasare a solului şi este exprimat prin densitatea aparentă (Da) care reprezintă raportul între masa unui corp poros şi volumul total. Se consideră favorabilă valoarea Da de 1,20-1,30 g/cm3.

Solul proaspăt arat este foarte afânat şi are Da de 0,8-1,0 g/cm3.

Solul „aşezat“ este cel mai favorabil culturilor şi are Da de 1,0-1,4 g/cm3.

Solul tasat are Da mai mare de 1,50 g/cm3 şi aici circulaţia apei, a aerului şi creşterea rădăcinilor sunt stânjenite.

Cel mai puţin corespunzător este solul compactat la care gradul de tasare se manifestă şi în adâncime şi Da are valori de peste 1,60 g/cm3.

Sistemul radicular se dezvoltă bine la Da de 1,07-1,45 g/cm3, iar procesul de nitrificare din sol la Da de 1,11-1,15 g/cm3.

Apreciind valorile porozităţii, acestea se prezintă astfel:

                                Porozitatea        Porozitatea

                                    Totală               de aeraţie

Foarte mică          sub 45%               sub 5%

Mică                        45-50%                   5-12%

Mijlocie                 50-55%                 12-20%

Mare                       55-60%                 20-30%

În solul afânat are loc primenirea uşoară a aerului, evacuarea gazelor vătămătoare, o intensă activitate microbiologică, iar rădăcinile plantelor cresc şi se ramifică nestingherit, pătrunzând în adâncime.

Nu este indicat nici solul prea afânat deoarece apa se infiltrează uşor la adâncime mai mare decât nivelul rădăcinilor, circulaţia aerului este intensă provocând pierderea apei prin evaporare la suprafaţa solului, iar procesul de mineralizare a materiei organice este prea intens, ducând la pierderi prin levigare.

Dar nici solul tasat nu este recomandat deoarece procesele de mai sus nu se mai petrec în condiţii optime, aerisirea este insuficientă şi când oxigenul scade sub 5% respiraţia rădăcinilor scade, iar la 1% se opreşte. La fel, evacuarea gazelor vătămătoare este îngreunată şi când concentraţia de CO2 creşte la 2-3% respiraţia se opreşte.

Rezultă cât este de important un anumit grad de afânare, respectiv o anumită porozitate a solului pentru reuşita culturilor.

Aceasta se realizează printr-un anumit sistem de lucrare a solului, prin cât mai puţine treceri, cât mai puţină răscolire a pământului şi acestea efectuate la o stare de umiditate optimă, cu utilaje care au acţiune cât mai puţin energică asupra solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU