Adama Sultan iulie 2020
update 12 Aug 2020

Innoberry - „Arhitectură“ nouă pentru coroana arbuștilor fructiferi

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a inițiat la sfârșitul anului 2015 un proiect prin care să inoveze cultura arbuștilor fructiferi (afin, aronia, coacăz negru-roșu și goji). Ce a presupus concret proiectul? Testarea în plantații experimentale a unor noi tipuri de coroană a arbuștilor fructiferi, astfel încât lucrările tehnologice să se desfășoare cu mai multă simplitate.

Practic, cele trei coroane de tip cordon vertical realizate în cadrul proiectului sunt bibaum, ax vertical și trident. Prin realizarea lor s-a obținut simplificarea unor operații tehnologice precum recoltarea, tăierea – operațiune dificilă și de multe ori ineficient realizată, în special din cauza deficitului de forță calificată de muncă. În acest sistem nou de conducere a coroanelor tăierile pot fi realizate mecanizat, iar aplicarea tratamentele fitosanitare este mult mai ușoară. Prin adoptarea unor astfel de coroane întreținerea solului pe rândul de plante este mai ușoară și există implicit posibilitatea înființării unor plantații intensive prin valorificarea mai eficientă a terenurilor de mici dimensiuni. Un alt avantaj relevat în cadrul proiectul a fost legat de condiția de sănătatea a plantelor printr-o aerisire mai bună a frunzișului și reducerea factorilor favorizanți care conduc la apariția bolilor criptogamice. În plus, fructele obținute au o calitate mai bună, au dimensiuni mai mari și o culoare mai intensă.

innobery 5

Din nefericire, concluziile proiectului Innoberry prezintă și dezavantaje precum costuri mai mari la înființarea culturii ca urmare a sistemului de susținere pentru conducerea și palisarea cordonului/cordoanelor verticale. Deși acest sistem nou de conducere a coroanelor arbuștilor fructiferi simplifică multe dintre lucrările tehnologice, recoltarea mecanizată nu se poate face utilizând echipamente adaptate pentru forma de conducere tufă, ce presupune încălecarea rândului. Arbuștilor cărora li s-a format coroane de tipul celor prezentate mai sus le apar creșteri vegetative de la colet și pe zona de curbură a cordoanelor dirijate. Acestea trebuie îndepărtate periodic, cu excepția cazului în care se dorește înlocuirea unuia dintre cordoane.

Ce își propune Proiectul Innoberry

  • Realizarea unor noi sisteme de conducere pentru cultura arbuștilor fructiferi.
  • Testarea unor metode noi de cultivare a afinului în container, în câmp și spații protejate. Astfel există posibilitatea extinderii arealului de cultură a speciei și realizarea premiselor de lărgire a perioadei de maturare a fructelor. Vor fi evaluate și propuse spre testare și brevetare la ISTIS soiuri de goji din specia L. barbarum și hibrizi interpecifici L. barbarum x L. chinense. Altoirea la goji și afin creează posibilitatea testării influenței reciproce soi/portaltoi la arbuști.
  • Crearea unor hibrizi interspecifici la goji și evaluarea unor biotipuri de Lycium barbarum L. în vederea în­scrierii acestora la testare la ISTIS;
  • Altoirea la goji și afin și înregistrarea reacției plantelor prin prisma caracterelor morfoproductive și tehnologice.

innobery 1

innobery 2

innobery 3

innobery 4

Laura ZMARANDA

Pomi și arbuștii fructiferi. Soiuri noi în pepinierele Roman

A venit primăvara și e cazul să ne bucurăm de ea așa cum se cuvine. Cum altfel decât admirând de aproape splendoarea culorilor vii ale florilor, arbuștilor ornamentali sau pomilor fructiferi. Probabil fiecare doamnă la vremea asta pune în coșul de cumpărături și o floare, dar cum rămâne cu pomii, tentația fiind mare și aici? Totuși, cât ar fi tentația de mare, nu opriți pe marginea drumului pentru astfel de achiziții. Alegeți întotdeauna material săditor certificat. Vizitați pepiniere cunoscute sau dedicate înmulțirii pomilor fructiferi. Noi vă facem cunoștință cu domnul dr. ing. Marius Viorel Roman, producător autorizat de material săditor pomicol și o adevărată enciclopedie când vine vorba de pomi.

O vizită la pepinierele Roman din Afumați și o discuție cu specialiștii de acolo vă vor lămuri ce specii se potrivesc arealului în care vreți să plantați și ce soiuri vor aduce cele mai mari satisfacții în funcție de scopul plantației pe care v-o doriți. Trebuie spus din start că paleta de specii este extrem de variată, incluzând peste 200 de soiuri, de la pomi fructiferi precum cais, piersic, măr, cireș, gutui, prun, nectarin, vișin, migdal, nuc și alun până la viță-de-vie, trandafiri și specii de arbuști fructiferi cum sunt: kiwi, aronia, goji berry, căpșun, zmeur, coacăz negru, coacăz roșu, mur.

Noutăți la sâmburoase

Dacă vorbim de cireș, din toată oferta „ceea ce recomand ca noutate pentru țara noastră ar fi soiul de cireș altoit pe portaltoiul Gizela 5 și, mai nou, pe Gizela 6, pentru că, pe lângă faptul că sunt foarte productive, portaltoiul induce precocitate, intrarea pe rod rapidă a pomilor. Încă din anul 3 avem producții bune, iar din anul 4 plantațiile pot produce până la 10 tone/ha. La maturitate deplină, după cinci ani de la plantare putem obține între 15 și 20 de tone de fructe/ha. În plus, pomii fiind de vigoare mică, recoltarea se face cu ușurință, intervențiile privind tăierile de rodire și fructificare sunt nesemnificative, ceea ce reduce foarte mult costul de producție. Cu alte cuvinte, avem producții mari cu cheltuieli mici“, afirmă Marius Roman.

Tot la capitolul sâmburoase se adaugă peste 20 de soiuri de cais. Și aici merită menționate soiurile Carmela, Viorica, Rareș pentru faptul că sunt extratimpurii și cu fructe mari, gustoase.

Dintre soiurile mai vechi și tardive putem menționa Sulina, Surmona, Sirena, Litoral și altele. Apoi putem recomanda alte 20 de soiuri de piersic, dar merită să amintim soiul Herăstrău, cu fructe turtite, pretabil atât în stare proaspătă, cât și pentru industrializare. Grație formei, fructele se așază foarte bine în borcane, au un sâmbure mic, deci randamentul este mare. Avem și peste 10 soiuri de nectarin cum ar fi Tina, un soi extraordinar și din punctul de vedere al calităților organoleptice, al gustului, al productivității și al coloritului, dar și al mărimii fructului. Concurează foarte bine cu soiurile care vin din import ca aspect, dar sunt mult mai gustoase decât acestea“, explică producătorul de material săditor.

Specii noi: aronia și goji

Pe lângă speciile cultivate tradițional la noi în țară – coacăz, mur, zmeur, afin – în pepinierele Roman se înmulțesc și specii mai recent introduse în cultură: aronia și goji. Ca regulă generală, perioada optimă de plantare este toamna, de la 15 octombrie și până la survenirea înghețului la sol. Dacă toamna este mai lungă și avem o iarnă mai blândă putem planta chiar și în decembrie, ianuarie, în ferestrele iernii sau, în cazuri excepționale, primăvara devreme, în luna martie.

Informații detaliate despre fiecare specie și soi puteți obține fie în pepiniera aflată în localitatea Valea Măcrișului, județul Ialomița, unde se organizează an de an vizite și degustări, fie în Afumați, județul Ilfov, unde există un punct de desfacere.

Aronia este o specie rezistentă la umiditate și pretențioasă la lumină; se va planta în zone însorite. Distanța de plantare este de 3 metri între rânduri și de 1,5 metri între plante pe rând, iar la un hectar se plantează cca 1.650-2.100 plante. Cultura intră pe rod la cca 2-3 ani de la plantare, iar recolta ajunge la aproximativ 8-12 kg/planta. Recoltarea fructelor se face începând cu 15 august.

Plantele sunt rezistente la boli și dăunători, precum și la factorii climatici extremi. Fructele se pot consuma în stare proaspătă, industrializate, precum și în industria farmaceutică, având calități terapeutice.

Goji este o plantă pretențioasă la lumină, fiind recomandat să se planteze în locuri însorite, iar atunci când se respectă acest criteriu dezvoltarea lor este foarte rapidă. Planta intră foarte repede pe rod astfel, începând cu anul 3 de la plantare, cultura intră pe rod, obținându-se circa 8 kg/ plantă. Plantele sunt rezistente la temperaturile scăzute din timpul iernii, rezistând chiar și la 30°C; în schimb, nu suportă excesul de umiditate. Distanța de plantare este de 3/2 metri (3 metri între rânduri și 2 metri între plante pe rând). Fructele, care au o serie întreagă de recomandări terapeutice, se pot consuma uscate sau sub formă de sucuri.

Patricia Alexandra POP

Afinul siberian, arbustul născut din îngheţuri

De multe ori esenţa vieţii este înglobată în capsule mici dăruite de natură generos şi fără pretenţii omenirii. Afinele siberiene sunt astfel de capsule. Arbustul din care se plăsmuiesc aceste fructe este desprins din îngheţurile peninsulei siberiene Kamceatka. Vitregia vieţii la temperaturi de -45 grade Celsius a transformat Afinul Siberian (Lonicera Kamtschiatica) într-un arbust rezistent care se poate adapta aproape oriunde. Marin Constantin, ghidul nostru prin lumea arbuştilor şi plantelor exotice, a cumpărat primul afin siberian în urmă cu trei ani. Încurajat de buna dezvoltare a arbustului în condiţiile climatice şi de sol ale ţării noastre, şi-a îmbogăţit pepiniera din Crevedia cu butaşii cumpăraţi de la un producător din Germania. Astăzi este el însuşi un promotor al Afinului Siberian, un arbust despre care spune că românii ştiu foarte puţine lucruri şi care este uşor de cultivat. Intuiţia managerială îi spune că acesta va avea o evoluţie favorabilă şi că poate, în viitorul nu foarte îndepărtat, vor fi înfiinţate astfel de plantaţii şi în ţara noastră. Iată câteva recomandări agrotehnice în acest sens.

Plantare şi întreţinere

Afinul siberian se adaptează destul de bine în ţara noastră. Preferă un sol puţin acid, cu Ph-ul 6, dar la fel de bine vegetează şi în soluri uşor alcaline cu Ph-ul 7,5. După plantare, când se acomodează cu solul, devine rezistent şi la arşiţă. Ca aproape în cazul tuturor plantaţiilor, recomandarea specialiştilor este să plantăm toamna imediat după ce plantele intră în pauza vegetativă. Atunci umiditatea din sol este ridicată, iar riscurile să nu se prindă sunt foarte mici. Mai mult decât atât, rădăcina se fixează în sol înainte ca planta să intre în vegetaţie şi vom avea plante care pleacă în vegetaţie foarte devreme. Foarte important este îngrăşământul organic (gunoiul de grajd) pe care ar fi bine să-l administrăm în fiecare groapă la plantare. Plantarea se face la 2 m între rânduri şi 1,5 m pe rând. Butaşii pentru plantare trebuie să aibă minimum 30 cm. Afinul Siberian este un arbust rezistent care nu suferă de boli şi nu are vreun dăunător special. În contextul acesta se fac tratamente preventive şi doar în cazul unui atac se intervine cu soluţii. Primăvara devreme se fac stropiri clasice ca la ceilalţi pomi şi arbuşti fructiferi din ţara noastră. Se aplică zeamă bordeleză imediat ce noaptea temperaturile nu mai sunt negative. După trei zile de la aplicarea tratamentului cu zeama bordeleză se face tratament cu ulei horticol tot prin îmbăierea plantelor. Din 21 în 21 zile este recomandat să facem o stropire cu un insecticid şi un fungicid pentru prevenirea apariţiei bolilor şi insectelor nedorite. Toamna târziu, când plantele îşi pierd frunzele, se face acelaşi tratament ca primăvara. Se aplică zeamă bordeleză şi după trei zile se face tratament cu ulei horticol prin îmbăiere.

Nu există încă o piaţă de desfacere

Afinul siberian poate trăi peste 35 ani, însă nu se ştie cât din acest răstimp produce fructe. Dacă privim către ceilalţi arbuşti, ar trebui ca 3 sferturi din viaţă să producă la capacitate maximă, după care să intre în regresie de la an la an. Afinul siberian începe să fructifice din anul 2, iar fructele de Lonicera Kamtschiatika se coc pe la sfârşitul lunii mai. Un Afin Siberian, după 3-4 ani de la plantare, produce în medie trei kilograme de fructe. De pe un hectar înfiinţat cu 3.300 arbuşti se pot obţine 10 tone de fructe. Recoltarea se poate face manual sau mecanizat. În momentul de faţă, pe piaţa din România nu există fructe de Afin Siberian. „Din experienţa noastră cu goji şi cu aronia, ale căror fructe au avut un preţ ridicat pentru că producţia autohtonă nu acoperea cererea, tind să cred că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu fructele de Afin Siberian în primii ani. Chiar şi la acelaşi preţ cu cel al Afinului Românesc, profitul este semnificativ. Mai ales că Afinul Siberian nu este la fel de pretenţios ca ceilalţi arbuşti autohtoni. Încă nu ştim cu certitudine ce se va întâmpla. Trebuie să ne creăm piaţa. La fel ca şi în cazul celorlalte culturi noi pe piaţă, la început va fi puţin mai greu“, susţine dl Marin.

Investiţii şi amortizare

În momentul de faţă în România nu există o plantaţie de Afin siberian. Însă, pentru cei care vor să demareze o astfel de afacere, informaţiile pe care ni le-a furnizat Marin Constantin sunt esenţiale. Potrivit calculelor făcute de el, pentru un hectar de plantaţie sunt necesari 3.300 de arbuşti. Preţurile butaşilor pornesc de la 13 lei cu TVA pentru arbuştii de 30 cm/doi ani şi 17 lei cu TVA pentru arbuştii de 40-50 cm/trei ani. În cazul achiziţionării butaşilor de 30 cm costul pentru înfiinţarea unui hectar va fi de 42.900 lei, iar în cazul cumpărării butaşilor de 40-50 cm preţul ajunge până 56.100 lei. La comenzile ce depăşesc 1.000 bucăţi se face un discount de 15%. Acestea sunt cheltuielile strict direcţionate pe achiziţionarea materialului săditor, însă investiţiile ar trebui să vizeze şi implementarea unui sistem de irigare şi împrejmuirea plantaţiei pentru a proteja de atacul rozătoarelor. Un sistem de irigare prin picurare ajunge la maximum 6.500 RON şi, în cazul în care nu există sursă de apă în zonă, trebuie făcut un puţ care poate costa aproximativ 2.000 de lei.

Este posibil ca investiţia în plantaţia de Afin Siberian să se amortizeze în anul 3 după plantare, atunci când arbuştii produc trei kilograme de fructe. Un calcul făcut de dl Marin ne arată că la 3.300 de arbuşti x 3 kg de fructe se obţin 9.900 kg de fructe. Preţul unui kilogram de afine siberiene este 9 lei, deci se poate obţine din vânzarea lor 89.000 lei.

Afinul siberian creşte la înălţimi de 1,2 metri. Florile sale mici, de culoare alb-gălbui, puternic parfumate, se deschid chiar din luna februarie. Fructele sale de un albastru închis se coc pe la sfârşitul lunii mai. Acestea sunt un rezervor de vitamine (C şi A), de fier, iod şi cupru, au proprietăţi antiseptice şi detoxifică organismul de compuşi ai metalelor grele etc.

Laura ZMARANDA

Aronia, arbustul cu fructe-minune

Aronia face parte din familia Rosaceae, iar în popor este cunoscută sub denumirea de scorş negru. Originar din America de Nord, arbustul este cultivat în ţara noastră cu precădere în scop ornamental, însă în ţări precum Serbia, Rusia sau Bulgaria face parte din programele pomicole. Pe lângă scopul decorativ, pot exista şi plantaţii industriale de aronia deoarece fructele sunt comestibile, iar conţinutul bogat în antioxidanţi, resveratrol şi vitamine poate fi un motiv solid pentru înfiinţarea acestor culturi pe teritoriul României, mai ales prin faptul că planta nu este pretenţioasă la căldură, rezistă la îngheţ, boli sau dăunători.

Despre înfiinţarea unei culturi de aronia am discutat cu Marin Constantin, unul dintre producătorii de material săditor care îşi desfăşoară activitatea aproape de Bucureşti, la Crevedia.

Paşii pentru înfiinţarea unui culturi

Este recomandată plantarea aroniei toamna sau primăvara devreme, dar poate fi plantată chiar şi iarna, cu condiţia ca solul să nu fie înghețat și plantele să nu fi început să vegeteze.

Chiar dacă preferă locuri deschise, luminoase, cu umiditate înaltă, nu este pretenţioasă faţă de soluri, însă pH-ul optim pentru creşterea producţiei de fructe trebuie să fie uşor acid (6,0-6,5), tolerând o gamă mai largă a pH-ului, situată între 5,0 si 8,5. Se înmulţeşte prin seminţe, drajoni sau altoire. Puieţii pot fi achiziţionaţi din pepiniere, preţul variind între 13 lei, pentru cei de 1 an, şi 23 de lei, pentru cei de 3 ani.

Pregătirea terenului constă în prelucrarea de bază, aratul la o adâncime de aproximativ 30 cm, discuire sau afânarea solului, pentru a nivela stratul de suprafață fragmentat. Plantarea se face cel mai bine la scurt timp după obţinerea materialului săditor dintr-o pepinieră.

În cazul înfiinţării unei livezi convenţionale, densitatea de plantare recomandată este de 3 x 1,5 m, ceea ce ar constitui 2.222 de plante/ha. La o astfel de distribuire, fiecare plantă primește 4,5 m² din spațiu. Plantarea trebuie efectuată la adâncimea la care puieţii au fost plantaţi în pepinieră. Se recomandă săparea unor gropi cu adâncimea de 20 cm și diametrul de 30 cm. Puieţii se pun atent în gropi, se udă, după care se pune pământ umed peste, apoi se tasează atent în jurul tulpinii pentru a stabili un contact bun între rădăcinile plantei și sol, dar şi pentru eliminarea aerului. În perioada plantării se recomandă irigarea pentru a preveni uscarea puieţilor.

Întreţinere şi recoltare

Pentru a facilita creșterea arbustului se recomandă aratul printre rânduri, tăierea și recoltarea, dar poate fi folosită şi metoda de altoire. Altoirea nu se realizează în primii 3 ani şi se folosesc diverse moduri, alegerea metodei depinzând de grosimea de altoire a bazei de arbori și lăstari. Îngrijirea constă în prăşire, irigare şi introducerea îngrăşămintelor, de preferat fiind gunoiul de grajd. Singurii dăunători care s-au observat până în acest moment în culturile din ţara noastră, arareori ce-i drept, au fost păduchii verzi, adică afidele. Coroana arbuştilor nu se lasă prea mare, dar în cazul în care coroana a crescut prea mult se poate tunde drastic după perioada de înflorire, în mai sau iunie.

În luna mai arbustul are flori mici albe, asemănătoare florilor de cireş, iar înflorirea durează aproximativ 10 zile, polenizarea fiind făcută de albine. Pe timpul verii este recomandată udarea arbuştilor la 2-3 zile pentru a-i accelera creşterea; nu se usucă în cazul în care nu se realizează această operaţiune, însă nu vor creşte la fel de repede, iar fructele sunt mult mai uscate. Arbuştii pot da primele fructe în 2 ani de la plantare, iar la maturitate vor ajunge în 3 ani.

Fructele se coc în august, randamentul fiind de aproximativ 35-40 fructe la o medie de doi lăstari pe plantă. În primul an de la plantarea puieților de doi ani pot fi obținute 100-200 kg de fructe/ha. În anul 2 se obțin 200-300 de grame pe plantă sau 440-660 kg de fructe/ha, în cel de al zecelea an de viață al plantaţiei productivitatea poate fi de aproximativ 5-10 kg/plantă sau de la 11 la 22 tone/ha. Fructele ating o greutate de la 0,6 la 1,1 grame, într-un kilogram regăsindu-se între 1.000 şi 1.600 fructe.

Perioada de recoltare recomandată este la sfârșitul lunii august, dar nu apar consecinţe drastice în cazul în care recoltarea nu se realizează la timp deoarece plantele se pot valorifica şi uscate.

Beneficii şi consum

Fructele se pot consuma în stare proaspătă ori uscate, dar şi sub formă de sucuri, gemuri şi vinuri. Din fructele uscate pot fi preparate şi infuzii: o lingură de fructe la o cană cu apă fiartă. Sucul de aronia presat la rece este foarte bun pentru prevenirea anumitor boli de ficat sau boli ale tractului digestiv şi urinar. Pe lângă fructe, şi frunzele de aronia pot fi folosite, în special pentru ceaiuri.

- Aronia este un arbust cu numeroase ramuri, frunze simple în formă ovală sau de elipsă. În America de Nord-Est sunt cunoscute două tipuri de aronia, denumite după culoarea fructului său, aronia roșie și aronia neagră, dar mai există și aronia de culoare mov – un hibrid rezultat din cele 2 soiuri.

- Aronia arbutifolia (Photinia pyrifolia), roșie crește între 2-4 m înălţime, rar poate 6 m. Frunzele sunt de 5-8 cm lăţime și dens pufoase pe partea inferioară, florile sunt de culoare roz pal sau alb, iar fructul este de culoare roșie şi are 4-10 mm în diametru.

- Aronia melanocarpa (Photinia melanocarpa), neagră tinde să fie mai mică, atinge 1,5-2,5m înălţime, rareori 3 m. Frunzele sunt mai mici, au nu mai mult de 6 cm lăţime, florile sunt albe, cu o lăţime de 1,5 cm, iar fructul este negru, având 6-9 mm în diametru.

- Aronia prunifolia (Photinia floribunda), violetă, este un hibrid provenit de la aronia neagră și cea roșie. Fructul este violet închis spre negru şi are 7-10 mm în diametru.

- Arbustul de Aronia produce fructe ce conţin de 15 ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele sau rodiile şi sunt folosite pentru tratarea mai multor boli.

Loredana Larissa SOFRON

Sute de mii de arbori şi arbuşti fructiferi plantaţi

Prahova, cu cele peste 143.000 ha de pădure, dintre care 91.000 ha fond forestier de stat, este astăzi unul dintre cele mai puternice judeţe din ţară, ocupând locul cinci în domeniu atât prin rezultate economice (cu un profit de 50 miliarde lei vechi), cât şi prin dezvoltarea fondului silvic naţional (în anul acesta au fost realizate plantaţii şi regenerări pe 230 ha).

Important de relevat mai este faptul că Direcţia Silvică judeţeană are în patrimoniul său, pe lângă şapte fonduri de vânătoare, o mare păstrăvărie, precum şi o crescătorie de fazani cu 25.000 de exemplare, mare parte rezervată exportului, în principal în Italia şi pentru popularea altor fazanerii din ţară. Direcţia Silvică Prahova mai asigură, anual, peste 200 tone de fructe de pădure, în principal cătină şi ciuperci. Totodată, această unitate se mai distinge şi prin numeroase pepiniere silvice, care asigură puieţii de arbori şi arbuşti necesari cerinţelor proprii, precum şi ale sătenilor din judeţ.

Fiecare pădurar are propria sa pepinieră

„Una dintre obligaţiile de serviciu ale celor 174 de pădurari, dar şi ale celor 40 de şefi de districte ale direcţiei silvice judeţene este aceea de a veghea personal la realizarea de mici pepiniere silvice, de cel puţin un ar, cu diverşi puieţi“, ne spune ing. Dragoş Gabriel Ciomag, directorul general al unităţii. „Aşa se face că, pe lângă marea pepinieră de la Beizadele, în suprafaţă de 60 ha, mai arată inter­locutorul nostru, am ajuns să avem azi un total de pepiniere silvice de 72 ha“...

„Ei, bine, dat fiind excedentul de puieţi din cele mai diferite specii de arbori şi de arbuşti, am fost în măsură ca în această primăvară să oferim, fie prin sponsorizări, fie cu plată, la preţuri accesibile, peste 200.000 de exemplare multora dintre administraţiile locale din judeţ, pe lângă Primăria municipiului Ploieşti, căreia i-am oferit peste 7.000 de puieţi de salcâm, de pin negru şi de diferite specii de arbuşti, cu care s-a realizat o importantă plantaţie forestieră în zona de est a urbei.“ Astfel, Ploieştiul va putea avea aici o perdea forestieră în toată legea care, pe lângă cea existentă, de trei hectare de pin, din zona Gării de Vest, vom putea admira aici, lângă fosta platformă de gunoi menajer, o plantaţie de pin şi de salcâm, dar şi una de măceş, de păducel şi de cătină. Interlocutorul nostru mai spune că au mai fost oferiţi numeroşi puieţi forestieri şi primăriilor din oraşele Vălenii de Munte şi Breaza, precum şi altor administraţii locale. Se poate spune că, prin grija şi eforturile silvicultorilor prahoveni, au fost înnobilate multe dintre satele judeţului cu arbori şi arbuşti fructiferi.

Se vorbeşte mult şi se face prea puţin

Faptul ne este semnalat de însuşi Sorin Mirel Vintilă, şeful compartimentului juridic al Direcţiei Silvice Prahova.

„Strategia noastră este aceea de a dezvolta toate pepinierele pe care le avem. Şi ca suprafaţă, şi ca varietate de specii. Dorim să satisfacem orice solicitare, chiar şi pentru înfiinţarea de perdele de protecţie. Şi cu puieţi, şi cu consultanţă tehnică de specialitate. Ne lovim, însă, de neînţelegerea unor proprietari de terenuri, chiar şi atunci când este vorba de mici suprafeţe în vecinătatea căilor de comunicaţii... Cred, mai spune Sorin Mirel Vintilă, că ar trebui să avem o legislaţie mai clară. Să-i cointeresăm mai mult pe săteni. Şi cu recompense. Fie cu lemn şi cu cherestea, fie cu scutiri la unele obligaţii faţă de stat.“

Astfel că, despre înfiinţarea acestor plantaţii extrem de necesare, în Prahova se pare că se discută prea mult şi se face prea puţin. Este suficient că, în anul în curs, la Direcţia Silvică Prahova nu s-a primit nicio solicitare de material săditor din partea administraţiilor locale interesate. Este timpul faptelor!

Cristea BOCIOACĂ

Abonează-te la acest feed RSS