Cel mai recent studiu de morfometrie, realizat printr-o colaborare cu prof. cercetător Adam Tofilski din Polonia, a presupus colectarea mai multor probe de albine prelevate din mai multe țări din Europa. În momentul de față există aproximativ 13 rase evaluate, iar acestea sunt într-un grad mai mare sau mai mic de deteriorare genetică tocmai pentru că în multe țări nu există o legislație de protecție a albinelor. Primele concluzii ale studiului au arătat că populația noastră locală de albine, Apis mellifera carpatica, este distinctă față de toate celelalte rase existente pe continentul european. Ce înseamnă distinctă? O populație de albine poate fi diferită morfologic, adică prin caracterele ei exterioare de morfometrie (caractere măsurabile), genetic și prin caracteristici de adaptare la mediu (dezvoltare în primăvară, rezistență la iernare, la boli). Eliza Căuia, cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, ne-a vorbit despre acest proiect științific (Standardizarea metodelor de biometrie în studiul raselor de creștere a reproducătorilor și însămânțare instrumentală, utile în evaluarea familiilor de albine cu aplicabilitate în conservarea și ameliorarea genofondului apicol național), care confirmă că avem o albină specială ce trebuie protejată. Unul dintre obiectivele lui a presupus adoptarea celei mai noi metode de identificare a raselor de albine.

Cea mai nouă metodă de identificare

În general, metodele de diferențiere dintre populațiile de albine folosite în cercetare sunt vechi. Pentru o lungă perioadă de timp s-au studiat caracterele de exterior, morfometrice. Primul studiu științific făcut în țara noastră e baza acestei metode și a fost realizat între anii 1950-1960. A fost prima oară când, practic, s-a făcut distincție între populația noastră de albine și altele. Atunci albina românească a primit denumirea de Apis mellifera carpatica și astfel i s-a asigurat identitatea. Pe baza acestui studiu România, prin Institutul Apicol, a înregistrat internațional această denumire la Zoo Bank, banca denumirilor tuturor speciilor de animale. Acest lucru a ajutat la protecția denumirii, dar și a populației locale. Mai recent, în identificarea raselor sunt folosite diverse metode de genetică, precum metoda ADN-ului mitocondrial sau a genomului nuclear. O metodă foarte eficientă în diferențierea raselor de albine, folosită în mai multe țări, presupune identificarea raselor pe baza unor segmente de ADN unice din genomul lor. Însă cea mai recentă metodă de identificare presupune măsurarea aripilor și a nervurilor lor, iar autorul acestui sistem este un cercetător polonez.

„Institutul nostru a derulat în ultimii ani un proiect de cercetare finanțat de Ministerul Agriculturii, prin intermediul căruia am reușit să achiziționăm unui nou instrument pentru măsurarea unor caractere. Concret, este vorba despre un sistem de măsurare a aripii. Proiectul a fost derulat în colaborare cu autorul acestui sistem, prof. Adam Tofilski, de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, Polonia. În momentul de față această metodă este considerată destul de fiabilă în diferențierea populațiilor. Profesorul Tofilski a mers personal în mai multe regiuni ale țării pentru a preleva probe de albine și a constatat că există diferențe clare, spre exemplu, între Apis mellifera carpatica și Apis mellifera carnica, o rasă cu care este confundată de multe ori albina românească. Baza de date la care s-a raportat este o colecție vastă de piese anatomice pe care o avem.“

Încă avem o populație pură de albine

Prin importul altor populații de albine are loc hibridizarea fondului apicol genetic și practic acesta nu mai răspunde ulterior acțiunii de selecție și ameliorare pentru că o parte din genele de adaptabilitate sunt eliminate în urma încrucișărilor. Mai ales în contextul schimbărilor climatice și de vegetație, cercetătorii susțin că este foarte important să păstrăm bagajul genetic al populației locale adaptate la condițiile noastre.

„Ne dorim ca prin această metodă să stabilim dacă a avut loc și care este gradul de hibridizare a populației locale de albine. Practic, astfel monitorizăm permanent populația de albine, o păstrăm cât se poate de nealterată și în paralel desfășurăm acțiuni de selecție și ameliorare pentru a-i îmbunătăți structura genetică. Acesta ar trebui să fie principalul scop, și anume protecție, conservare și ameliorare. Prin cercetările noastre vrem să îmbunătățim anumite trăsături. Spre exemplu, dacă vrem să avem albine mai docile, care nu înțeapă, atunci încercăm ameliorarea caracterului respectiv prin selecție. Dar nu facem asta înlocuind fondul genetic cu altă rasă considerată mai puțin agresivă.“

În pofida faptului că legislația nu a fost întotdeauna foarte bine implementată și că există tendința ca unii apicultori să aducă ilegal material genetic din afară, probele de albine din cadrul proiectului au arătat că cel puțin până acum populația locală de albine a rămas nealterată. Până în momentul de față, structura genetică a populației locale de albine nu a fost modificată de genele altor rase sau hibrizi de albine.

Laura ZMARANDA

Excluderea albinei din Legea zootehniei a provocat o serie de discuții contradictorii între cei care au fost pro această acțiune și cei care au susținut că o astfel de „reformă“ va aduce prejudicii importante sectorului apicol. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, spune că această marginalizare voită a albinei românești are în spate interesele unor grupuri restrânse care vor să se îmbogățească și atât, fără să țină cont de viitorul pe termen lung al apiculturii din România. Cum se traduce concret această afirmație?

Interesele din spatele modificării legii

Ca o măsură de protecție a albinei românești, spune președintele ACA, se încearcă acum prin Comisia de Agricultură reintroducerea ei în lege. Legea apiculturii a trecut de Comisie în ultima sa formă și a ajuns în Plen.

„În legea veche albina era trecută pe lista speciilor de interes, iar într-un articol scria că introducerea de material biologic, la toate speciile, nu doar la albine, se face cu aprobarea instituțiilor pe care le-am menționat; în caz contrar, este infracțiune și se pedepsește cu amendă penală sau cu pușcărie. De ce au scos albina de pe această listă? Din cauza unor „băieți deștepți“, cu interese personale, de grup. Ce doreau aceștia? Recunoașterea hibridului trirasial Buckfast. Acesta este adus în țară neoficial, fără aprobarea instituțiilor pe care le-am menționat, iar cei care susțin răspândirea lui cer să fie decontat prin Programul Național Apicol. Practic, prin scoaterea albinei românești din lege cei care aduc acest hibrid în țară nu mai sunt infractori.“

Este important ca legea în forma solicitată de apicultori să fie aprobată pentru că, „atât timp cât nimeni nu îi controlează pe băieții deștepți care vor să se îmbogățească pe urma hibridului Buckfast, albinăritul va avea de suferit.“

De ce este periculos hibridul Buckfast?

Hibridul Buckfast, spune Ioan Fetea, este unul productiv în primul an, dar distruge pe un areal mare tot materialul biologic al altor stupari. În plus, există dezavantajul că acest hibrid nu poate fi multiplicat. Astfel, deși este productiv în primul an, după aceea apicultorul va depinde permanent de importatorul care i l-a furnizat.

„Intenția celor care promovează acest hibrid este doar de a face bani. De altfel, aceasta a fost și exprimarea unui tânăr care se ocupă de acest lucru. Că vrea doar să obțină câștiguri astfel încât în cinci ani să își facă un cont gras și să se mute din România. Dar noi trebuie să ne gândim și la urmașii noștri, la ce lăsăm în urmă. În România există apicultori dedicați. Atunci de ce să depindem și noi așa cum depinde Franța de importurile din Polonia și Grecia? Noi avem un material biologic extraordinar, adaptat condițiilor de aici. De altfel, un mare biolog francez spune că, pentru a muta albina dintr-o țară într-alta, trebuie să o muți cu tot cu vegetație și bază florală.“

Acest hibrid este originar din zona mediteraneeană, iar cei care pledează pentru introducerea lui pe scară largă susțin că are câteva avantaje, unul dintre ele, spre exemplu, fiind faptul că poate ieși la cules la ora 5 dimineața. Ioan Fetea, apicultor cu experiență, contrazice însă aceste presupuse beneficii. „La ce ne ajută pe noi că această albină iese în timpul culesului la rapiță la zbor la ora 5 dimineața, când afară sunt 5-7°C? La nimic, pentru că rapița secretă nectar după 10-12°C. Nici faptul că produce mătci iarna nu ne interesează pentru că trebuie să existe un repaus biologic firesc al albinei.“

Temperaturile crescute au afectat albinele

Și pentru că în discuție au fost aduse anatomia și ciclul biologic al albinelor românești, președintele ACA a făcut și câteva referiri importante legate de impactul temperaturilor crescute asupra lor și de lucrările care se fac în stupină.

„Pentru a avea o familie de albine puternică pe care o introduci la iernat pe 6-8 rame trebuie să ai hrană suficientă, iar rezervele de iernare oscilează între 12-17 kilograme de miere. Această cantitate trebuie să rămână în stup. În rest, albina nu are probleme cu frigul sau cu viscolul. Este adevărat că o afectează într-o oarecare măsură, dar în ghem albina își asigură o temperatură potrivită supraviețuirii.

O problemă a anului acesta a fost că matca nu și-a oprit ouatul din cauza temperaturilor ridicate. Potrivit dlui Fetea, până la data de 15 septembrie apicultorii ar fi trebuit să termine cu hrănirea și doar să asigure rezervele de iernare. Dar, în condițiile acestor temperaturi ridicate, unii au intervenit cu hrană suplimentară în stup. Procedeul stimulează, de asemenea, ouatul pentru că matca asociază această hrănire suplimentară cu un cules din natură, iar dacă are și temperatură optimă în stup va continua ouatul. Consecința a fost că în anumite județe mătcile nu au avut acest repaus biologic și a apărut puietul, caz în care albina a trebuit să asigure în stup 35°C.

• Albina ar trebui să aibă o pauză biologică de 2-3 luni. Acest echilibru este necesar, spre exemplu, pentru a întrerupe acțiunea paraziților Varroa (femela acestui parazit depune ouă în aceleași condiții ca și matca) și Nosema Apis. Altfel, în primăvară va exista o încărcătură de paraziți care ar trebui să apară abia prin lunile mai-iunie. Acest fapt îi va obliga pe apicultori să facă tratamente timpurii și să suporte practic costuri suplimentare.

• În perioada de iarnă apicultorii trebuie să se asigure că există o cantitate suficientă de hrană. În rest, lucrările în stupină iarna depind foarte mult de temperatură. În cazul în care aceasta va fi ridicată, lucrările se vor face în avans.

• În mod normal, în luna februarie matca începe să depună ouă și atunci stupul trebuie supravegheat mai atent. Apicultorii urmăresc, în special, prezența mătcii și să nu pătrundă în stup șoareci, ciocănitori sau alte viețuitoare. La fel de importante sunt și rezervele de hrană. Dacă au asigurate aceste condiții, albinele vor fi bine. La sfârșitul lunii februarie se fac lucrările de despachetare, apoi lărgirea cuibului.

Laura ZMARANDA

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Comisia pentru mediu a Parlamentului European a adoptat în luna decembrie o rezoluție cu privire la inițiativa UE privind polenizatorii, solicitând în acest sens măsuri orientate pe protejarea albinelor și a altor polenizatori sălbatici. Dintr-un document al Parlamentului european aflăm că în continuare se mizează pe reducerea utilizării pesticidelor în agricultură, dar și pe alocarea de fonduri pentru cercetare.

Explicații europene

Potrivit oficialilor europeni, în ultimii ani apicultorii s-au confruntat cu pierderi de colonii de albine, în special în țările din vestul UE, cum ar fi Franța, Belgia, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania și Olanda. Dar și alte părți ale lumii, inclusiv SUA, Rusia și Brazilia, se confruntă cu aceeași problemă, prin urmare este clar că problema este globală.

Puține plante se autopolenizează: marea majoritate depind de animale, vânt sau apă pentru reproducere. Pe lângă albine și alte insecte, o gamă largă de animale, de la lilieci, păsări și șopârlele care vizitează flori tropicale pentru nectar, până la vertebrate precum maimuțe, rozătoare sau veverițe pot fi polenizatoare. Odată cu scăderea populației de albine, fermierii din unele părți ale lumii, cum ar fi China, au început să-și polenizeze livezile manual.

Albinele din Europa, în pericol

În Europa, polenizatorii sunt în principal albinele și sirfidele, dar și o parte din fluturi, molii, gândaci și viespi. Albina vestică domesticită este cea mai cunoscută specie și este exploatată de apicultori pentru miere și alte produse. În plus, în Europa trăiesc aproximativ 2.000 de specii sălbatice de albine. Amenințarea cu dispariția a atras atenția publicului deoarece albinele și alți polenizatori insecte sunt esențiali pentru ecosisteme și biodiversitate. Reducerea numărului polenizatorilor face ca multe specii de plante să intre în declin sau chiar să dispară împreună cu organismele care depind direct sau indirect de ele. În plus, scăderea numărului și a diversității populațiilor de polenizatori afectează siguranța alimentară, cu pierderi potențiale în producțiile agricole. Pentru a aborda această problemă și a intensifica eforturile la nivel UE și la nivel național, Comisia Europeană a prezentat în 2018 Inițiativa UE privind polenizatorii, prima inițiativă cuprinzătoare la nivelul UE, axată pe insectele polenizatoare sălbatice. Scopul său este de a îmbunătăți cunoștințele despre declin, de a aborda cauzele și de a sensibiliza populația. Pe 3 decembrie 2018, comisia pentru mediu a Parlamentului a adoptat o rezoluție cu privire la inițiativă, solicitând măsuri orientate pe protejarea polenizatorilor sălbatici. Deputații pledează pentru reducerea în continuare a utilizării pesticidelor și pentru mai multe fonduri pentru cercetare.

De ce sunt în declin polenizatorii

În prezent, nu există date științifice care să ofere explicații complete, dar există dovezi ale unei scăderi considerabile a numărului polenizatorilor, datorată în primul rând activităților umane. Albinele și fluturii sunt speciile pentru care sunt disponibile cele mai multe date, care arată că una din zece specii de albine și fluturi este amenințată cu dispariția în Europa. Declinul nu are o singură cauză, dar printre amenințări se numără modificarea utilizării terenurilor pentru agricultură sau urbanizare, care duce la pierderea și degradarea habitatelor naturale. În plus, agricultura intensivă duce la peisaje omogene și la dispariția florei diverse, reducând alimentele și locurile de cuibărit. Pesticidele și alți poluanți pot afecta polenizatorii direct (insecticide și fungicide) și indirect (erbicide), motiv pentru care Parlamentul subliniază necesitatea reducerii utilizării acestora.

Deosebit de periculoase pentru albine sunt speciile invazive, cum ar fi viespea asiatică Vespa velutina, și paraziții. Un alt factor este schimbarea climei: creșterea temperaturilor și evenimentele meteorologice extreme.

Impactul economic...

În UE, 78% dintre speciile de flori sălbatice și 84% dintre speciile de plante de cultură depind, cel puțin parțial, de insecte pentru a produce semințe. Polenizarea de către insecte sau alte animale permite o mai mare varietate și o calitate mai bună a fructelor, legumelor, nucilor și semințelor.

Conform estimărilor, aproximativ 5 până la 8% din producția mondială a culturilor este direct legată de polenizarea de către animale. Polenizatorii contribuie direct și la producția de medicamente, biocombustibili, fibre și materiale de construcții.

Bogdan PANȚURU

Agricultura și Apicultura sunt două domenii ce au trăit dintotdeauna în simbioză, cu beneficii pentru ambele părți,  simbioză care poate continua în țara noastră dacă înțelegem că nu poate exista  o agricultură performantă fără ajutorul albinelor, cum nu poate exista nici o apicultură performantă fără sprijinul furnizat de agricultură (mai ales la rapiță și floarea soarelui).

UNCSV susține inițiativa U.E. privind polenizatorii și consideră foarte important să fie îmbunătățite cunoștințele referitoare la declinul polenizatorilor din zonele rurale, urbane și periurbane, cauzele și consecințele acestuia asupra producției apicole, agricole, biodiversității și impactul economic prin studii de caz specifice, în România. U.E. trebuie să dezvolte modalități inovatoare pentru a proteja recoltele împotriva dăunătorilor și a bolilor și să ia în considerare rolul potențial al noilor tehnici inovatoare de a îmbunătăți durabilitatea sistemului alimentar, garantând în același timp siguranța acestora.

UNCSV consideră că este necesar ca în fiecare țară din U.E. să existe laboratoare acreditate care să poată verifica un număr de probe relevant și atesta procentual prezența reziduurilor ținând cont de legislația europeană și mondială în domeniu, care să certifice că substanțele utilizate nu au efect asupra populației.

Înainte de a interzice anumite substanțe pentru care au fost deja făcute verificări privind evaluarea riscurilor și s-a asigurat că nu există efecte nedorite asupra albinelor melifere, să fie cel puțin asigurată existența altor opțiuni, chiar organice, cu eficiență similară și costuri rezonabile. Fermierii nu au preferințe de a folosi anumite produse. Trebuie să fim conștienți că includerea în programele de cercetare a pesticidelor organice nu se va întâmpla peste noapte și este nevoie de o perioadă de câțiva ani de tranziție.

Majoritatea fermierilor și apicultorilor aplică produse pentru protecția plantelor și albinelor astfel încât să asigure o producție minimă garantată care să permită rentabilitatea și să asigure hrană de calitate necesară populației. Agricultorii fac asolament, străduindu-se să mențină biodiversitatea și să colaboreze foarte bine cu apicultorii, lucru demonstrat și de datele statistice din ultimii ani. Fermierii sunt forțați de împrejurări să folosească anumite substanțe de protecție a plantelor pentru a-și salva culturile. Nu există studii științifice concludente care să ateste cu certitudine că insectofungicidele pe baza de neonicotinoide au efecte letale prin doza optimă aplicată, sau că reziduurile provenite de la acestea au alte efecte, care pe parcursul unui ciclu de viață afectează polenizatorii. Sunt state unde se folosesc pe scară largă neonicotinoidele, atât ca tratament în vegetație cât și ca tratament la sămânță și care nu se confruntă cu Sindromul Depopulării Coloniilor.  Ba mai mult, apicultorii de acolo exportă albine vii în alte state, pentru a-i ajuta pe confrații lor de peste ocean să își refacă populațiile de albine, devastate de acest sindrom.

Deși nu există studii științifice din care să reiasă cu certitudine că neonicotinoidele utilizate în tratamentul semințelor au impact negativ asupra albinelor și produselor apicole din Europa, acestea au fost interzise la nivel european pe motive emoționale. România este țara cea mai afectată din Europa de atacul care poate deveni catastrofal, al unor dăunători precum viermii sârmă (Agriotes spp) și rățișoară (Tanymecus spp)  pentru care nu există alte soluții eficiente de control la acest moment.

Neefectuarea tratamentelor la semințe cu substanțe neonicotinoide va conduce la reducerea/dispariția culturilor însămânțate cu floarea soarelui, porumb și rapiță care afectează ¾ din suprafața cultivată cu acestea în România. Ca alternativă fermierii vor fi obligați să efectueze mai multe tratamente în vegetație, care afectează mult mai mult albinele și care au o eficiență scăzută asupra dăunătorilor, acționând doar curativ și nu preventiv. Costurile vor fi de 3-4 ori mai mari decât în prezent, lucru care va determina scăderea eficienței economice a fermierilor români față de ceilalți fermieri din U.E., în acest fel impunându-se o practică comercială neloială. Efectele diminuării suprafețelor cultivate cu plante melifere vor avea un impact sever asupra efectivelor de albine și a produselor apicole. La acestea se adaugă poluarea suplimentară a mediului prin efectuarea mai multor tratamente fitosanitare de combatere a bolilor și dăunătorilor și utilizarea unei cantități mai mari de pesticide aplicate în perioada de zbor a polenizatorilor.

Înainte de a pune pe seama substanțelor pentru protecția plantelor diminuarea efectivelor de albine ar trebui să efectuat un studiu științific serios, pe un număr relevant de probe, care să confirme sau infirme în mod oficial prezența Sindromului Depopulării Coloniilor (SDC) pe teritoriul României. Totodată sunt necesare centralizări clare, în ultimii 10 ani, cu mortalitățile albinelor de pe întreg teritoriu al României, la nivel de județ, determinate conform metodologiilor științifice în vigoare.

Știm cu toții că tratamentul la sămânță este mai prietenos cu mediul și mai eficient pe o perioadă de 4-6 săptămâni de la răsărirea plantei, perioadă în care albinele, în general nu zboară, atacând în schimb dăunătorul, spre deosebire de tratamentele în vegetație, perioadă în care sigur albinele zboară.

Din păcate, în multe zone din țara noastră climatul favorizează invazia anumitor dăunători, care în majoritatea statelor membre U.E. nu se regăsesc. E important de precizat și faptul că doza medie de pesticide utilizată pe ha în România este de numai 0,6 kg, comparativ cu media europeană de 2,3 kg. În țările unde s-au depistat anumite reziduuri pe un număr insuficient de probe, deci neconcludent din punct de vedere științific, se utilizează cantități apropiate de media europeană, iar regimul pluviometric este mult mai bogat decât în România.

Din păcate unii apicultori nu au înțeles că dacă nu se vor da aceste derogări și nu vor fi alte soluții eficiente, va scădea considerabil suprafața arabilă din România cu plante melifere (floarea soarelui, rapiță) și nu numai (porumb), iar albinele nu vor mai avea cu ce să se hrănească și va scădea atât efectivul cât și cantitatea de produse apicole.  

Apicultorii înainte de a solicita ca Agricultorii să nu mai facă nici un tratament la culturi ar trebui să se pună în aceeași situație, să nu acționeze în nici un fel asupra albinelor în privința Nosemoza și Varroa, să vadă dacă își pot continua activitatea și în ce condiții.

Nu este echitabil să soliciți/impui unei filiere condamnarea la faliment și diminuarea majoră a producției de cereale și plante oleaginoase a unei țări fără dovezi concrete, pertinente, ținând cont de toți factorii implicați și efectele socio-economice ale acestora.

Adrian OROS, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, susține propunerea Comisiei Europene exprimată în cadrul Reuniunii AGRIFISH de a crește sprijinul financiar alocat programului dedicat susținerii apiculturii, de la 40 la 60 de milioane de euro pe an, după anul 2022.

Propunerea de a crește alocarea după 2022 vizează Programul Național Apicol, întrucât în ce privește alocarea totală pentru toate statele membre în perioada 2020 – 2022, aceasta este în valoare de 40 milioane de euro pe an, României revenindu-i suma de 31.492.100 euro pentru cei trei ani de derulare ai Programului. Facem precizarea că din această sumă 50% din fonduri provin de la Uniunea Europeană prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar 50% este contribuția României de la Bugetul de stat.

Propunerea de a crește valoarea sprijinului dedicat apiculturii va fi realizabilă numai după aprobarea viitorului Cadru Financiar Multianual și finalizarea legislației viitoarei Politici Agricole Comune, 2021-2027, a precizat în cadrul întâlnirii Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

În cadrul celei mai recente reuniuni a Consiliului AgriFish, delegația Ungariei a susținut o informare cu privire la situația dificilă din sectorul apicol, ocazie cu care ministrul Adrian OROS și-a exprimat susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară.

”Este adevărat că sectorul apicol se confruntă cu probleme multiple și ne exprimăm de aceea toată susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară. Deși suntem cu toții de acord cu rolul pe care îl joacă albinele, nu doar ca polenizator pentru agricultură, dar și ca sursă de produse ale stupului de o valoare extraordinară pentru umanitate, trebuie să recunoaștem că acest sector are nevoie urgentă de măsuri pentru a nu intra în colaps ireversibil. Susținem măsurile propuse de colegul ungar și solicităm Comisiei Europene să ia în considerare stabilirea cât mai rapid a unui set de măsuri menite să protejeze mult mai eficient sectorul apicol european”, a afirmat ministrul OROS în cadrul Consiliului AgriFish.

România este unul dintre producătorii importanți de miere la nivel european, cu o producție de peste 29.000 tone raportată pentru anul 2018. La nivelul anul 2018, datele statistice, furnizate de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) care au fost transmise și notificate la Comisie, arată că erau înregistrate 1.848.790 familii de albine în România, poziționându-ne pe locul doi la nivel european, după Spania, care deține un efectiv de 2.961.000 familii de albine. În ceea ce privește exporturile de miere ale României, pentru perioada 2016-2018, acestea au totalizat peste 33.000 tone, în timp ce importurile pentru aceeași perioadă s-au cifrat la aproximativ 12.000 tone.

Sursa: madr.ro

În ședința din 17 septembrie 2019, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”.

Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și Instituțiile Prefectului. De asemenea, hărțile de monitorizare a climei din perioada martie – mai 2019, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) consemnează faptul că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi și precipitații care s-au înregistrat în această perioadă de timp pe întreg teritoriul țării.

Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt:

a) apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;

b) apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare;

c) apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

a) să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.251/2017;

b) să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.

Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este 31 octombrie 2019.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 37.000.000 lei se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.

Sursa: madr.ro

Roxana Munteanu din Rediu, judeţul Iași, se ocupă cu creşterea albinelor de șase ani. Aceasta spune că pentru ea şi familia ei apicultura este un drog dulce, pe care o practică cu mare drag. Mica ei afacere apicolă a pornit cu 5 familii de albine primite cadou, dar în timp numărul lor a crescut la 80, pe care le îngrijeşte cu mare atenție. În continuare ieşeanca ne va prezenta aspecte legate de recoltarea şi extragerea mierii, plus sfaturi cu privire la intrarea într-un astfel de business.

Tehnologia de recoltare şi extracție a mierii

Prin cules principal se înţelege sursa meliferă de la care albinele strâng cea mai mare cantitate de nectar din tot timpul anului. Culesul principal se clasifică din punctul de vedere al cantităţii de miere realizată în cules de producţie, în care timpul este prielnic, înfloritul nu a fost compromis şi se pot realiza cantităţi însemnate de miere recoltabilă. În afară de culesul de producţie, mai are loc şi culesul de întreţinere, de pe urma căruia se realizează cantităţi ce se consumă pe parcurs în familiile de albine, menţionează apicultoarea ieşeancă. „O etapă importantă a anului apicol o reprezintă momentul încetării fiecărui cules de producţie. Principala lucrare consecutivă a acestui moment este cea de recoltare a mierii marfă. De fapt, acum se observă cu adevărat munca depusă de apicultor de-a lungul întregii perioade premergătoare sezonului activ. Eforturile, priceperea şi perspicacitatea acestuia se vor converti în cantităţi mai mari sau mai mici de miere marfă sau produse apicole, care pot fi exprimate în kilograme echivalent miere“, adaugă Roxana Munteanu.

Tot Roxana este cea care ne mărturiseşte că în stupină se poate aprecia în mod practic încetarea culesului, dacă ţinem cont de următoarele aspecte şi indicatori. „Aici este vorba de intensitatea de zbor a albinelor care scade în mod evident, indicaţiile cântarului de control montat în stupină, care la un stup cu o familie de albine de putere mijlocie ajută apicultorul în determinarea intensităţii culesului, prin diferenţele în greutate înregistrate de cântar/unitatea de timp. De altfel, seara nu se mai simte mirosul caracteristic de miere şi nu se mai aude zumzetul puternic provocat de albine, iar în lipsa culesului albinele se irită uşor şi devin mult mai agresive, atacând persoanele aflate în raza lor de zbor. Astfel, în căutarea hranei albinele dau târcoale în jurul familiilor slabe, fiind predispuse la furtişag.“

În lucrările de recoltare şi extracţie a mierii din faguri, aprecierea momentului încetării culesului are o importanţă deosebită pentru apicultor întrucât extracţia mierii trebuie să fie terminată cu câteva zile înainte de încetarea culesului de producţie, iar extragerea repetată a mierii în timpul culesului principal de lungă durată contribuie la sporirea producţiei cu circa 30%. Practic, declanşarea acţiunii de recoltare a fagurilor cu miere din stup începe atunci când mierea este suficient de maturată, luându-se drept criteriu prezenţa coroanei cu miere căpăcită în treimea controalelor prin sondaj a fagurilor cu miere marfă, la un interval de 2-3 zile, spre sfârşitul culesului principal, ne atenţionează apicultoarea. „Respectând această indicaţie, există siguranţă că prelucrarea enzimatică a mierii a fost terminată, iar conţinutul în apă al mierii a ajuns la maximum de 18-20%. În acest fel se evită extracţia mierii nematurată şi cu un conţinut ridicat în apă de circa 23%, ce nu corespunde calitativ. Atunci când se recoltează în timpul culesurilor, pentru ca albinele să nu fie stingherite în activitatea lor, ramele cu faguri conţinând miere de extras trebuie recoltate de la stupi spre seară, când zborul albinelor a încetat. Însă, în perioadele lipsite de cules, recoltarea fagurilor cu miere se execută dimineaţa. Totodată, pregătirea utila­jelor şi a spaţiului de lucru pentru extracţia şi depozitarea mierii trebuie făcute din timp şi în mod corespunzător. Ţinând cont de toate acestea, apicultorul poate începe lucrarea de recoltare şi extracţie a mierii“, mai specifică Roxana.

Apicultura, o loterie

Luând în calcul întreaga tehnologie de recoltare şi extracție a mierii prezentată anterior, produsele apicole oferite de familia Munteanu doritorilor sunt următoarele: miere de salcâm, tei, polifloră, floarea-soarelui, dar şi polen crud, căpăceală şi tinctură de propolis. „Distribuţia acestora o facem cu mașina personală pe raza orașului Iași. Stabilim puncte de întâlnire cu clienții şi astfel încercăm să ne facem cât mai cunoscuți oferindu-le cărți de vizită oamenilor pe stradă, dar şi postând pe anumite grupuri locale, iar din recomandare în recomandare reușim să ne vindem produsele apicole oferite de albinuțe“, specifică Roxana.

Tot aceasta ne mai spune că pentru începători investiţia într-o afacere cu albine ar fi în valoare de circa 4.000 RON, dar în timp aceasta va mai crește. „Recomandăm celor care vor să se apuce de apicultură să se intereseze, să nu fie alergici la înțepătura de albină, să studieze înainte despre aceste insecte și să le iubească cu pasiune, nu doar pentru bani, deoarece apicultura este o loterie, un an câștigi, altul pierzi, dar cu siguranţă este ca un drog dulce, iar dacă te apuci, greu te mai lași de ea. Și nu credem că am putea să ne mai lăsăm de această frumoasă meserie, facem totul cu foarte mult drag, punem suflet în tot ceea ce facem, de altfel iubim aceste micuțe albinuțe și ne minunăm cu câte bunătăți ne delectează. În viitor am vrea să putem recolta mult mai multe produse apicole, cum ar fi păs­tura, lăptișorul de matcă, apilarnilul, dar mai ales să ne ocupăm până la adânci bătrâneți de această frumoasă meserie și să le oferim clienților noștri produse cât mai naturale“, încheie Roxana Munteanu, apicultoare în judeţul Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Robert Bălteanu este un tânăr apicultor din comuna Mogoșești, județul Iași. De mic copil a moștenit de la părinți pasiunea pentru stupi, iar în prezent are 150 de familii de albine. Pentru a-și ușura munca, pe viitor dorește să achiziționeze utilaje noi pentru recoltarea mierii și să facă minipavilioane pentru a realiza mai ușor transportul stupilor, de la o zonă la alta.

Apicultură de 3 decenii

Ferma apicolă a lui Robert a luat viață în urmă cu 7 ani. A început cu 10 stupi, toți fiind roi din acel an, iar ușor, ușor aceștia au devenit o fermă apicolă în toată regula. „Dar, adevăratul început a fost datorită mie, în urmă cu mulți ani, când eu aveam doar câțiva anișori. Mă jucam printre stupii pe care tatăl meu îi avea în fundul curții. Erau câteva lăzi goale pentru că albina murise toată în acea iarnă… fusese o iarnă grea și, având un magazin deschis în sat, nu prea a mai avut timp de ei. Eu știam că acei stupi nu mai au albine, iar atunci când mă jucam am observat că era bâzâială la una dintre lăzi: venise un roi și se instalase acolo. Am alergat la ai mei și le-am zis: «Doamne-Doamne, au înviat albinele noastre». Și de atunci părinții mei se ocupă de stupi, noi am moștenit de la ei toată pasiunea pentru aceștia, iar în prezent avem 150 de familii de albine“, ne mărturisește tânărul apicultor.

Mama acestuia, Maria Bălteanu, din localitatea Victoria, tot din județul Iași, ne spune că, în cazul lor, totul a început în urmă cu circa 30 de ani, iar acum au ajuns să aibă împreună cu copiii 350 de stupi. „Am început în anul ’88 cu trei stupi. În acest moment producem miere de salcâm, de tei, polifloră, de la pomii fructiferi, de rapiță, dar și polen“, a mai adăugat apicultoarea.

Robert ne spune că mierea se extrage cu ajutorul unei centrifugi apicole, asta după ce ramele sunt descăpăcite de dopurile cu care sunt sigilate celulele cu miere. „Anul acesta avem o miere de salcâm foarte bună din zona Vasluiului și miere de tei din zona Mânăstirii Hadâmbu și urmează mierea de la floarea-soarelui cât de curând. Produsele apicole reușim să le vindem în piață sau direct de la poarta casei. Totodată, mergem și la târgurile organizate de Direcția Agricolă Județeană, dar și la târgul apicol din luna martie a fiecărui an de la Iași“, adaugă apicultorul ieșean.

Investiția în sine, strict referitor la partea financiară, nu este mare. În schimb, ceea ce nu poți cumpăra cu bani sunt anii de experiență din spate, adaugă tânărul. „Fără cunoștințe temeinice de apicultură și o experiență în spate nu poți rezista mult. Această meserie o recomand tuturor celor care iubesc albina, iar celor care cred că este doar o afacere din care ies bani ușor nu o recomand. În viitorul apropiat urmează să achiziționăm utilaje noi pentru recoltarea mierii și vrem să simplificăm foarte mult transportul stupilor de la un cules la altul deoarece pierdem foarte mult timp cu încărcatul și descărcatul stupilor. Vreau să fac câteva minipavilioane pentru a fi mult mai ușor de transportat stupii“, încheie apicultorul Robert Bălteanu.

Beatrice Alexandra MODIGA

În Uniunea Europeană există statistic 600.000 de apicultori, iar producția de miere este de 250.000 tone de miere pe an. Potrivit unui top al celor mai mari producători de miere din UE, România se află printre primii producători, însă tot statisticile arată că în țara noastră consumul de miere este de patru ori mai mic decât în Franța sau Italia. Cum merg în contextul acesta afacerile apicultorilor români? După vorba românului, „dacă nu curge, pică“.

Ilie Robert din comuna Apostolache, județul Prahova, se consideră un novice al apiculturii pentru că s-a apucat de această meserie în urmă cu patru ani. A început această activitate cu 80 de familii, iar astăzi are 125 de stupi.

„Pentru mine este o pasiune din care am făcut un mod de trai și o sursă de venit. La început a fost foarte greu, mai ales în primii doi ani. După ce am început să avem proprii noștri clienți lucrurile s-au schimbat. Nu spun că nu este în continuare dificil pentru că suntem primii în Europa în ceea ce privește producția de miere, dar pe ultimul loc la consum. Din păcate, nu suntem mari consumatori de miere. Alegem în detrimentul ei produse mai puțin sănătoase, în special cele pe bază de zahăr.“

Unul dintre factorii care au condus la această situație, spune apicultorul, este lipsa educației consu­matorilor și a promovării beneficiilor mierii.

„Pentru un începător, care nu avea habar despre felul cum arată și funcționează o familie de albine, am avut destul de multe familii pentru început. Dar cu multă pasiune și muncă am reușit să ajung la acest număr de familii și aș vrea să mă mai dezvolt. Nu foarte mult însă pentru că doar eu și soția mea ne ocupăm de această afacere și este destul de greu. Numărul maxim de stupi pe care vreau să îl ating și de care se pot ocupa două persoane este de 170 de stupi.“

Investiția inițială făcută în stupină, spune apicultorul, a fost de 12.000 de euro, iar amortizarea ei s-a realizat după trei ani. În momentul de față, afacerea aduce și profit.

„Pentru că noi nu facem pastoral decât la floarea-soarelui ajungem la o producție estimată între 1.000-1.500 kg din toate sortimentele. Adică salcâm, polifloră, tei și puțină miere obținută din culesul fânețelor. Reușim să valorificăm producția către clienții pe care îi avem deja, mergem la târguri sau în piețe și vindem și pe Internet. În general, reușim să vindem întreaga producție. Singurul sortiment de miere care se valorifică mai greu este cel de salcâm pentru că se obține o cantitate mai mare, iar prețul pentru kg este mai ridicat.“

În ceea ce privește prețurile de valorificare, apicultorul din Prahova spune că cele practicate de el sunt corecte în raport cu volumul de muncă și de investiții și că îi permit să acopere costurile de producției și să aibă și un câștig.

Laura ZMARANDA

Despre biostup s-a vorbit prima oară acum zece ani, când a fost lansat pe piață de profesorul Nicolae Ursu. Acesta voia să inoveze apicultura cu un prototip diferit de stup care să permită apicultorilor să renunțe la tratamentele medicamentoase împotriva Varoozei. Contestat sau agreat de apicultori, biostupul a rezistat totuși pe piață. L-am întâlnit pe Viorel Sfichi, constructorul care pune în practică conceptul biostupului, la un târg apicol. Acesta ne-a vorbit despre îmbunătățirile aduse biostupului și avantajele pe care le are.

„Inițial, biostupul a fost construit într-o formă mai rudimentară, dar între timp a fost îmbunătățit. I-am făcut diafragme dintr-un plastic antistatic și alimentar, iar mai nou pentru corpurile pereților facem îmbinări din dinți între lamele. Astfel rezistența stupilor crește în timp, iar gradul de uzură nu mai apare atât de rapid ca în cazul îmbinărilor simple. În ceea ce privește folosirea biostupilor apar tot mai multe metode noi de a ierna și de a ne adapta la producție. Biostupul este avantajos la înmulțire pentru că este compartimentat în trei compartimente a câte șase rame. Acolo se formează nuclee, se dezvoltă și devin roi rămânând la iernat împreună. În felul acesta formează un ghem împreună. Se pot face hrăniri simultan la toate trei compartimentele printr-un hrănitor către care albina trece prin diafragma cu ochiuri Haneman. În acest prototip se pot face stimulări simultane. La producție se folosește o familie principală pe 12 rame la care atașăm și două magazii, depinde de solicitarea clientului. La această variantă de biostup mai avem atașată și o roiniță pentru șase rame ca să își formeze un nucleu sau să aibă matcă de rezervă. Din cauza faptului că în ultimul timp clima este foarte mult schimbată, iar sezonul de cules la o anumită specie – la salcâm sau tei, spre exemplu – trece mult mai repede, se poate lucra și cu familii ajutătoare de albine. Când sunt perioade mai slabe de cules putem lua rame cu puiet de la familii ajutătoare pentru a întări familia principală înainte de un cules mai intens.“

Cum funcționează protecția împotriva Varoozei? Biostupul este special prin faptul că i se poate adăuga un grătar din lemn în partea opusă fantelor de la urdiniş. Astfel, în partea din spate a stupului se formează un mic buzunar care poate acomoda până la 5 rame. Lângă grătar va fi poziționată rama de control, în vreme ce restul ramelor vor fi separate de o diafragmă, în acest fel se formează creşa de regine ataşată stupului. Viorel Sfichi spune că este important ca grătarul să fie dispus în pat cald faţă de ramele din cuib care sunt dispuse în pat rece și că distanţa dintre fantele lui trebuie să corespundă cu distanţa dintre rame. Este un aspect important de reținut pentru că altfel regina, spune apicultorul, ar putea crede că stupul se termină acolo. Ea va trece astfel de acest grătar în spaţiul pe care îl delimitează pentru a depune ouă de trântori pe rama de control special pregătită în acest sens. Această ramă va fi rama de control al Varoozei. Aceeași zonă în care se inserează rama de control al Varoozei poate fi folosită primăvara şi toamna pentru amplasarea hrănitorilor.

Laura ZMARANDA

Apicultorii români, dar și alți cititori sunt interesați cu ce profituri se poate vinde mierea și alte produsele apicole. Ca urmare am tras concluzia că ar fi interesant pentru aceștia să prezint o documentare referitoare la piața mondială a mierii. Pentru această documentare m-am adresat domnului prof. Victor Mateș, fondatorul companiei și, în același timp, organizatorul târgului de miere de la Blaj intitulat Sărbătoarea Mierii, care de 11 ani se desfășoară în ultima săptămână a lunii martie a fiecărui an.

Deși cred că majoritatea apicultorilor români îl cunosc pe dl prof. Victor Mateș, îi voi face totuși o prezentare succintă:

Origiar din Ocnișoara, județul Alba, localitate situată la 8 km de Blaj, din profesor de fizică acesta a ajuns în cca 27 de ani să administreze unul dintre cele mai puternice branduri din România, răspunzând profesionist cu succes unei serii de provocări.

Astfel Apidava administrată de el a ajuns să îndulcească cu miere și alte produse apicole întreaga lume, ajungând la o cifră de afaceri de peste 10,5 milioane de euro. De exemplu, din numeroasele afaceri ale firmei se remarcă exportul a peste 400 tone de miere în Japonia în ultimii ani.

Ca o încununare a profesionalismului acestuia, prof. Victor Mateș, fondator Apidava, a fost premiat la Gala Entrepreneur Of The Year – EY Romania 2018.

Având în vedere cartea de vizită mai sus descrisă, sunt convins că aceste succese nu se puteau obține fără o cunoaștere temeinică a pieței internaționale a mierii. De aceea l-am rugat pe dl prof. Victor Mateș să-mi răspundă la un set de întrebări astfel încât răspunsurile la acestea să lămurească cititorii referitor la funcționarea pieței internaționale a mierii. 

– Care țări sunt principalele producătoare de miere și alte produse apicole din lume, ce cantități produc și care este calitatea acestora?

– Principalele țări producătoare și exportatoare de miere din lume sunt China, America Latină – Argentina, Brazilia și Mexic, iar din Europa, Ucraina și Turcia.

Din punctul de vedere al cantităților exportate, China devansează toate țările exportatoare cu o cantitate de 250 la 280 mii de tone de miere și mai produce circa 95% din toată cantitatea de lăptișor de matcă (gel royal) existent în piața mondială. Din punctul de vedere al calității mierii chinezești, deși sunt uneori semne de întrebare, mierea este totuși conformă cu legislația UE.

Referitor la mierea provenită în piață mondială din America Latină – Argentina, Brazilia, Uruguay, Mexic, Cuba etc. – aceasta atinge cantiatatea de circa 150 mii de tone și mai ales mierea polifloră este de bună calitate.

De precizat, Uniunea Europeană are un potențial apicol de 17.000.000 familii de albine administrate de 600.000 de apicultori, produce în medie 250 mii tone de miere și importă anual circa 200 mii tone. Printre producătorii de miere ai UE se pot enumera România, Spania, Ungaria, urmate de Germania, Italia și Grecia, iar printre cei mai mari exportatori de miere sunt Ucraina, care exportă 50 la 60 mii de tone de miere, și Turcia, cu 40 la 50 mii de tone. Această miere este considerată de foarte bună calitate și, mai mult, Turcia este principalul producător și exportator de miere de pin din lume.

Pentru a se asigura că mierea importată respectă standardele înalte ale UE, toată mierea ar trebui testată, iar cerințele privind menționarea sursei ar trebui să fie mai stricte, recomandă rezoluţia PE.

Totodată, este de știut că astăzi testele efectuate arată că 20% din mierea importată nu respectă standardele UE.

– Ce țări sunt principalele consumatoare, res­pectiv importatoare de miere și ce cantități consumă?

– Principala importatoare de miere din lume este Germania, care importă 120 la 140 mii de tone de miere în vrac, o îmbuteliază, 70 la 80 mii tone o exportă și diferența o comercializează la consumul intern.

Tot ca importatori trebuie să amintim și țările europene Anglia, Franța, Spania, Italia, Danemarca, Olanda și Germania, toate având un consum mediu anual de peste 1,5-2 kg pe locuitor.

– România cum stă la producția de miere...?

– În funcție de condițiile climatice și pedoclimatice favorabile sau nefavorabile culesurilor melifere, în România se produc anual 20-25 mii tone de miere, din care se exportă 12-15 mii tone, restul consumându-se pe piața internă.

De reținut, la export cea mai bună miere românească este considerată cea de salcâm și de tei.

– Care este consumul de miere în România și cum credeți că acesta ar putea fi mărit?

– Astăzi consumul mediu anual de miere cred că poate fi considerat 600-700 g pe locuitor și este de apreciat dacă ne aducem aminte că am plecat imediat după Revoluție de la un consum de 50-60 g. Este de remarcat că România, cu toate că și-a crescut consumul, tot codașa Europei este.

Un mod de stimulare a creșterii acestui consum ar fi fost ca guvernanții să legifereze și să aplice introducerea mierii în școli.

Anul trecut Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a anunțat cu surle și trâmbițe că Programul „Mierea în şcoli“ va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019. Prin acest program, 1,4 milioane de copii vor primi un borcan de 350 de grame/luna de miere polifloră din producţie internă.

Citez:

„Programul Mierea în şcoli este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Aceasta va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual. Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere. Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată şi aici toţi suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginaţi-vă ce se întâmplă astăzi în România din punctul de vedere al sănătăţii: zeci de kilograme de zahăr se consumă în România şi avem doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare şi programe care să stimuleze consumul“, a precizat Daniel Botănoiu, citat de Agerpress.

Apoi, ce să vezi, măsura legislativă a fost amânată, Guvernul României a hotărât suspendarea Programului Mierea în școli pe timp de un an – probabil că se va aplica la calendele grecești. Aici, nu mai am comentarii.

– Mai constituie activitatea apicolă în România o afacere profitabilă și cum ar putea fi îmbunătățit profitul în acest domeniu?

– Categoric este profitabilă, dar trebuie lărgită aria sortimentelor de produse apicole, respectiv spre producția de polen, propolis, lăptișor de matcă și apilarnil.

De asemenea, pentru a produce cantitățile suficiente de produse apiocole cerute de piață apicultorii trebuie să-și facă ferme apicole cu cel puțin 500 familii de albine și să se asocieze în cooperative apicole ca astfel să se negocieze cât mai profitabil prețul de livrare a produselor apicole către piață.

– Ce factori contribuie la stabilirea prețului de achiziție a mierii de către achizitori de la apicultori?

– Principalii factori de stabilire a prețului la export al mierii sunt: producția anuală la nivel mondial și mărimea ofertei de pe piața externă.

O precizare care trebuie știută de procesatori și, nu în ultimul rând, de apicultori este că în ultimul an s-au înăsprit condițiile de calitate la miere, pentru antibiotice scăzând limita la 2 ppb, iar la pesticide, amitraz, GMO a scăzut limita admisă de circa 10 ori, adulterarea și loca în miere fiind ultimele condiții introduse pentru analiza mierii.

Cele mai multe probleme le-am avut în ultimul an la urme de hrană artificială, respectiv siropul rămas în rame de la hrănirile de toamnă-primăvară. Astfel, am respins circa 25-30% din probele analizate, iar la mierea bio peste 60% din probe au avut urme de amitraz de la tratamentele interzise la bio.

Totodată, importatorii din China au impus analize de depistare a urmelor infestărilor cu locă în miere și dintr-un set de 10 probe analizate 8 au fost pozitive, astfel că nu am mai putut exporta miere în China.

Interviu realizat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere, vă prezint pe scurt câteva idei cu justificări pertinente și explicații despre necesitatea păstrării, ameliorării și selecționării rasei autohtone. Doamna dr. ing. Melinda Tofalvi a obținut în anul 2009 doctoratul în apicultură sub conducerea reputatului prof. univ. dr. Liviu Alexandru Mărghitaș și practică apicultura din copilărie.

Se pare, de altfel, că apicultoarea împătimită Melinda Tofalvi are legături strămoșești cu omul de știință prof. univ. dr. Zoltán Pál ÖRÖSY, recunoscut pe plan mondial, cu merite deosebite în domeniul biologiei și mai ales in domeniul apiculturii, cu prepoderență în creșterea reginelor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Nu am altă modalitate de a-mi exprima admirația mea decât să mă închin și să admir această ființă minusculă de miligrame, care, plutind sub albastrul cerului, poate să susțină o bază ereditară atât de ciudat concepută. (Limba maghiară definește și acest miracol: albina mamă (matca) este Mamă, chiar dacă este virgină, și Regină. Cuvântul méh (albina) înseamnă și uter – organul genital femel din care se nasc urmași).

Sunt conștientă și știu că, dacă am lansa întrebarea: Oare suntem datori să salvăm o specie de animal indigen? Din start va apărea răspunsul în unison: da, trebuie salvată!

Determinismul genetic al sexelor la albine se realizează la nivelul genelor (nu la nivel cromozomal – Mackensen 1955) și starea de homozigot al genelor răspunzătoare de sex determină sexul masculin, indiferent dacă cromozomii sunt în stare haploidă sau diploidă (Woyke 1962).

Acesta este un factor menit să susțină și să asigure menținerea permanentă a genomului albinei în stare heteroalelă. Vitalitatea ei este ascunsă în această variabilitate genetică. Echilibrul morfofiziologic și vitalitatea unei populații pot fi măsurate prin numărul alelelor sexuale existente în populație. Dacă într-o populație nu sunt cel puțin 9-16 feluri de alele sexuale, această populație va deveni neviabilă (Mackensen, 1955; Ladilaw és Gomes, 1956; Kerr, 1967; Woyke, 1976; Adamus, 1977).

Prin încrucișarea ecotipurilor (raselor), efectele de heterozis se accentuează și mai mult. Dar avem deja destule experiențe, ca să fim prudenți.

Trebuie să observăm că la această specie, care cu mecanisme multiple asigură păstrarea variabilității, se pun totuși bariere pentru intrări de gene de la alte ecotipuri sau rase.

Se știe că pe zonele unde în mod natural se suprapune arealul ecotipurilor, reprezentanții acestora ies la împerechere în alte intervale de timp, evitând astfel încrucișarea. (Gilles Fert)

Ecotipurile formate de natură au structuri genetice „întocmite“, încercate și testate de către și pentru condiții pedoclimatice, floristice date. În condițiile respective, structurile genetice ale unor alte ecotipuri poate n-ar fi avantajoase sau ar reprezenta o povară fără sens pentru ele.

Dacă omul a forțat această hibridare, populații lăsate pe seama legilor proprii sunt capabile și tind să elimine elementele străine (alele fără confirmări că ar fi utile) și tind, sunt capabile să refacă structurile genetice. (Observații proprii).

Albina indigenă, autohtonă... Să se implice omul și în genetica lor? Întrebarea pare depășită. Omul deja a cucerit lumea vie pământească. Pe jumătate inconștient și indirect, dar din ce în ce mai puternic are influență incontestabilă asupra genomurilor oricărei specii care astăzi mai există. Factorul uman a devenit un factor aproape egal cu cel al naturii.

Schimbările mediului determinate de om au caracter brusc, ceea ce presupune o supraîncercare a speciilor, altfel acomodabile la schimbările mult mai lente ale naturii.

În momentul de față, neimplicarea omului în viața oricărei viețuitoare se pare că se traduce prin dispariția sigură a speciei respective. Habitatul actual și de perspectivă este atât de mult determinat de om încât nu va permite supraviețuirea albinei autohtone, oricât de valoroasă și viabilă a fost construită de natură, fără intervenția conștientă a omului, în direcția salvării.

Deci menținerea speciei Apis din ce în ce mai mult se poate asigura numai prin intervenția omului, tocmai în zestrea ei ereditară. Numai conștiința și munca omului pot asigura realizările care vor fi capabile să ocrotească și să găsească în timp util structuri genetice supraviețuitoare. Trebuie să recunoaș­tem că, fără munca conștientă a omului, variabilitatea genetică nu mai poate fi menținută.

Omul are dreptul, este obligat să se implice în ultimele cetăți ale zestrei ereditare a raselor autohtone? Întrebarea și răspunsul nu-i privesc numai pe cei care trăiesc în mijlocul acestora, în jurul cărora mai există din aceste bogății ale variabilății genetice. Sărăcia, modestia economică au contribuit la menținerea bogăției genofondului albinei autohtone.

Dar tocmai pentru oamenii care trăiesc în astfel de condiții este mai important să aibă acces la familii performante productive, cu care poate realiza produse apreciate economic.

Totodată, păstrarea zestrei ereditare, bogată a rasei noastre autohtone tot supraviețuirea omului slujește. Ajungând la intersecție, cine alege exploatarea familiilor performante e bine să meargă pe drumul ales.

Ajutorul acordat apicultorilor pentru păstrarea populațiilor de albine autohtone este interesul tuturor.

Prin însămânțarea artificială cu o spermă mixată de la un număr mare de trântori putem asigura variabilitate și curățenie genetică (Rothenbuhler), lucru pus în pericol în mod natural.

Melinda Tofalvi, apicultor Phd

Mátyás Szász, ecolog, apicultor

Am considerat că este necesar să cerem și părerea domnului Ilie Anghel apicultor teleormănean deținător al unor stupine de producție care însumează peste 400 de familii și care practică stupăritul de producție de 34 de ani.

Valurile apărute pe forumuri apicole și în general în lumea apicolă românească sunt semne că domeniul reprezintă interes. Oamenii își apără afacerile și, odată cu ele, albina, apicultura și toate beneficile ei.

Protecția Apis mellifera carpatica, rasă autohtonă românească, se poate realiza cu ajutorul reglementărilor precise și fără echivoc, cu implicarea organelor responsabile ale statului și apicultorilor.

Principalele măsuri care cred că ar trebui luate sunt:

• • subvenționarea producției de miere obținute de la albinele din rasa autohtonă;
• • subvenționarea famililor de albine din rasa autohtonă cumpărate;
• • subvenționarea reginelor din rasa autohtonă cumpărate.

De asemenea, păstrarea nealterată a fondului genetic autohton trebuie să fie în responsabilitatea autorităților compe­tente: stat, minister, ANZ sau cum se mai numesc acestea.

Ilie Anghel, apicultor

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – ing. Cristina Moraru, absolventă din anul 1984 a Facultății de Agricultură, Secția Generală, care a lucrat din 1987 la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură conducând stupine de producere regine ameliorate și selecționate și în prezent deținătoarea unei stupine autorizate pentru multiplicare regine situată la Horezu județul Vâlcea, face următoarele propuneri privind protecția rasei de albine românești Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Având în vedere pericolul actual crescut de impurificare a rasei locale românești, consider că se impune necesitatea urgentă a unui Program de Conservare a albinei carpatine, pus în practică prin identificarea ei, izolarea reproductivă și conservarea prin realizarea unei bănci de gene. De asemenea, producerea de elite în stupine autorizate, iar în acest scop să se prezinte pedigree și fișe genealogice.

Totodată, este imperios necesar să se facă actualizarea măsurătorilor la exemplarele de albine autohtone considerate în rasă curată, având în vedere că aceste măsurători nu s-au efectuat de mult, clima s-a schimbat, multe oferte melifere au dispărut și este actuală o tendință de globalizare a rasei românești.

Multiplicarea exemplarelor de elită pentru a fi livrate pe teritoriul României se va face numai prin stupinele autorizate pentru multiplicare pentru care se vor lua măsuri reale de izolare reproductivă.

Pentru obținerea unor rezultate pozitive în acțiunile de selecție și ameliorare, producerea de elită și multiplicarea acesteia, crescătorii implicați trebuie să fie calificați pentru aceste acțiuni și, drept urmare, cei în drept trebuie să se preocupe de organizarea unor cursuri de specializare adecvate. Aici trebuie să precizăm că, deși eram în trecut pe primele locuri din Europa privind învățământul apicol având și un liceu axat pe apicultură, actualmente nu mai avem o școală apicolă.

În final, propun ca pentru stupinele autorizate de elită și multiplicare stațiile de împerechere controlată și laboratoarele care vor trebui să facă teste AND pe albine să se asigure un suport financiar, având în vedere că acestea nu sunt în totalitate profitabile.

ing. Cristina MORARU

Administratoare de stupină autorizată pentru multiplicare

Tot în continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – am considerat necesar a cere părerea și a unui comerciant de materiale, scule și utilaje pentru apicultură care să fie în același timp și apicultor. În acest sens l-am abordat pe dl Ionel Drăgan, administrator al SC MentorPlus SRL Timișoara care, în afară de faptul că vinde materiale, scule și utilaje pentru apicultură, administrează și 300 de familii de albine. Dl Ionel Drăgan a avut amabilitatea să-mi comunice punctele sale de vedere privind protecția rasei locale românești și, deși acestea nu converg în totalitate cu ale mele, consider că trebuie publicate așa cum au fost transmise. (prof. univ. dr. ing. Petre Iordache)

Legea apiculturii trebuie să reglementeze problematica raselor de albine din România ținând cont de contextul politic european din care România face parte și de realitatea din teren.

Astfel, în Europa funcționează principiul egalității de șanse, libertății de mișcare și dreptul la proprietate privată, fără îngrădiri în cele 3 direcții.

Pentru mine asta înseamnă că fiecare apicultor trebuie lăsat să practice apicultura fără nicio îngrădire ca și până acum, deci fiecare să aleagă rasa de mătci pe care a testat-o și este foarte mulțumit de ea în funcție de caracteristicile individuale urmărite și aici aș dori să le specific pe cele mai importante... blândețe, instinct scăzut de roire, agresivitate scăzută, rezistență la boli și, nu în ultimul rând, productivitate.

Realitatea de pe piața românească este că nu avem o rasă curată și tot ce există pe piață a fost metisat de cele mai importante rase testate și crescute în România în ultimii 50 de ani, respectiv mătci Carnica, Macedonica, Caucaziana, Lingustica, Buckfast, Carpatina, Sahariana, Anatolica și Albina Neagră.

Problema trebuie tranșată doar la stupinele de elită și de multiplicare, care prin lege trebuie plasate în zone izolate pentru a crea cadrul de împerechere controlată. Multiplicatorii trebuie certificați/calificați/ specializați în genetică și verificați strict pentru a vinde material controlat. În Europa sunt zone protejate pentru anumite rase în care au loc ameliorari și încrucișări și așa cred că trebuie stabilit prin lege și la noi. În jurul unei stupine de elită și/sau multiplicare pe o rază de 25 km nu trebuie să existe albine la crescătorii privați. Stupinele de multiplicare trebuie să dețină obligatoriu laborator de înseminare artificială mătci, un sistem de depozitare material genetic certificat, managementul calității agreat de UE în domeniu și un sistem de marketing controlat de un organism național în privința trasabilității rasei.

În ceea ce privește MONOPOLUL I.C-D.A. și/sau alte institute private... acesta trebuie desființat pentru că sună a concurență neloială.

Apicultor Ionel DRAGĂN

„România este o țară specială nu numai pentru că este țara noastră, dar și pentru că în nicio altă țară din Europa nu se întâlnesc dăunătorii care se găsesc la noi. E greu de înțeles chiar și de către cercetători din vestul Europei, care m-au întrebat ce este acela Tanymecus. Nu poți să-i condamni pe cei care au interzis neonicotinoidele, dar trebuie să îi faci să înțeleagă că fermierii noștri sunt terminați fără aceste substanțe“, a arătat prof. dr. Carmen Mincia în preambulul prezentării rezultatelor primului an al cercetării pe care o coordonează.

Studiile n-au evidențiat reziduuri semnificative

Studiul este destinat realizării unui sistem de monitorizare și cuantificare a efectelor tratamentelor semințelor cu insecticide neonicotinoide la culturile de porumb, floarea-soarelui și rapiță asupra producției agricole și a populațiilor de albine din țara noastră. Cercetarea este realizată de către un consorțiu de cinci parteneri din structura sistemului de cercetare al ASAS: SCDA Secuieni – Neamț, SCDA Pitești, INCDA Fundulea, ICD Apicultură SA și ICDPP București.

În cadrul studiului au fost recoltate părți de plante de floarea-soarelui, porumb și, rapiță și polen, care au fost apoi analizate în trei laboratoare diferite din Franța, Germania și Bulgaria, toate acreditate la nivel european. Scopul analizelor a fost acela de a evidenția și cuantifica existența în probe a urmelor de imidacloprid, clotianidin și tiametoxam, neonicotinoidele folosite pentru tratamentul semințelor. Rezultatele au evidențiat că utilizarea acestor substanțe nu prezintă niciun fel de riscuri pentru consumatori. În cazurile în care au putut fi cuantificate urmele substanțelor urmărite, cantitățile s-au situat cu foarte mult sub limitele admise la nivel european.

Împăcarea între apicultori și cultivatori – un alt rezultat dorit

Studiul survine și în condițiile în care, la nivel european, utilizarea neonicotinoidelor este invocată de apicultori ca principala cauză pentru reducerea tot mai accelerată a populațiilor de albine.

„E vorba de a rezolva o problemă de importanță capitală. Suntem interesați de a găsi relația dintre insectele polenizatoare și aceste substanțe, indiferent care este aceasta. Tocmai de aceea, această cercetare este cu atât mai importantă. Deocamdată avem doar rezultatele pentru un singur an. Pentru a putea trage niște concluzii, o cercetare trebuie să se întindă pe minimum trei ani. Noi vom continua acest studiu, deosebit de important pentru fermierii români“, a subliniat dl Valeriu Tabără, președintele ASAS.

Studiul a fost finanțat de către MADR, al cărui reprezentant, subsecretarul de stat Floricel Dima, a spus: „În România avem peste două milioane de hectare cultivate cu porumb. Un alt milion este cultivat cu floarea-soarelui, iar suprafețe importante cu rapiță. Plecând de la faptul că ponderea acestor culturi în producția agricolă totală este foarte importantă, că impactul potențial al acestor dăunători asupra culturilor menționate poate fi devastator, ca și de la faptul că patrimoniul apicol este foarte important și că între apicultori și cultivatori trebuie să existe o bună înțelegere, am inițiat această cercetare, care să ne arate ce se petrece de fapt.“

Și Asociația Producătorilor de Porumb din România a fost evidențiată de către coordonatorii studiului. „Este singura asociație de fermieri care s-a implicat în susținerea cercetării, inclusiv financiar, chiar fără să știe ce rezultate vom obține“, a mai precizat Carmen Mincia.

Alexandru GRIGORIEV

Apicultura este unul dintre domeniile fine ale agriculturii. În această activitate este nevoie în primul rând de o conexiune profundă cu albinele, trebuie să le înțelegi comportamentul, tabieturile, să respecți și să iubești rolul extraordinar pe care aceste ființe îl au pe pământ. Ca să pătrunzi în intimitatea stupului lor trebuie să ai, în egală măsură, o doză de delicatețe și de precizie. Însă apicultorul trebuie să fie foarte bine informat nu doar cu privire la „anatomia“ stupului și modul de funcționare a familiilor de albine, ci și la inovațiile care apar în domeniul utilajelor și echipamentelor apicole. Astfel își poate ușura și optimiza munca în stupină. La ediția a XIV-a a Târgului Mierii de la Câmpina am găsit câteva noutăți pentru apicultori.

Patru produse care ușurează semnificativ munca în stupină

Florin Ochiș Matiș – societatea Apis, județul Blaj

Anul acesta la târgul de la Câmpina ne-am prezentat cu o varietate de echipamente apicole, centrifugi, bancuri de descăpăcit pentru rame. De asemenea, avem mai multe noutăți de la producători din România, Polonia și Lituania. Avem patru produse noi pe care le comercializăm cu succes de câteva luni. Avem un colector de venin, spre exemplu. Avantajul acestui procedeu constă în faptul că albinele nu își pierd acul. Membrana are rolul unei epiderme elastice sub care se colectează maximum de cantitate de venin fără a “smulge” aparatul vulnerant, acul sub forma harponului. Acest echipament este format din colectorul de venin cu 4 programe de colectare, controlat cu procesor, patru rame cu cabluri de conexiune și un set (10 folii/ set) Plutex. Un alt echipament nou care ușurează foarte mult munca apicultorului este separatorul de păstură. Fagurele cu păstură se taie fâșii de cca. 10 cm și se pun în congelator. Se păstrează până la congelare, după care se introduc prin mașina de separare a păsturii. După măcinare ceara se scutură din sita unde rămâne doar păstura. Avantajul acestei mașini constă în faptul că se separă într-un interval scurt o cantitate substanțială de păstură fără a o deforma. Un  alt echi­pament este colectorul de lăptișor de matcă. Acesta funcționează pe principiul vidului pneumatic, prin transferul lăptișorului direct în vasul de recoltare, fără manipulări suplimentare. În vasul de recoltare se realizează o depresiune de 600 mm Hg, obținută cu ajutorul unui motor alimentat la 12 V, așadar poate fi alimentat și de la bateria auto. Pentru apicultorii care doresc să își comercializeze mierea avem un alt produs format dintr-un recipient transparent, luminat și cu încălzire pentru a ține mierea la o temperatură constantă astfel încât ulterior să fie ușor de dozat în recipiente. Acesta are o capacitate de 29-40 kg și prezintă mai multe componente. Este vorba despre maturatorul cu fund de inox, care este încălzit și tubul transparent acrilic. Echipamentul este dotat cu o canea și panou de comandă care permite reglarea temperaturii. Aceste produse se adresează în special apicultorilor cu un număr minim de 100 de stupi și cu o experiență de 6-7 ani, iar prețurile sunt accesibile. În câteva luni de când am introdus aceste produse pe piață, interesul cel mai mare l-a stârnit separatorul de păstură. Păstura este foarte căutată în ultima perioadă, iar echipamentul acesta vine cu o modalitate foarte ușoară de recoltare a ei.

Un model de stup cu avantaje multiple

Viorel Sfichi, constructor stupi, județul Suceava

Realizez diferite modele de stupi, clasice sau moderne, și le adaptez permanent la cererea pieței. Ca noutate avem un model de stup cu fund antivarroa, cu sertar dublu pe care l-am făcut abia de câteva luni. Acesta are un sertar cu tavă din sibar, iar sita antivarroa este pusă pe un sertar care culisează. Astfel apicultorul poate curăța foarte ușor albinele moarte care cad de pe rame. Pe lângă acestea mai avem și posibilitatea de a colecta polenul în soclu, adică pe fundul sitei antivarroa. Polenul este protejat cu o placă protectoare și se coletează în interior. Nu este colector de polen în afara stupului, ci este o colectare internă. Un astfel de stup vine și cu alte avantaje precum ventilația pe timp de iarnă, este mai ușor de igienizat, în timpul transportului se poate scoate șibărul cu tablă și rămâne numai sita și astfel se asigură o ventilație corespunzătoare în timpul transportului. Spre deosebire de un stup cu fund plin, este mult mai avantajos. Modelul acesta cu protecția polenului interior este făcut recent la cererea unui client care își dorește ca în acest stup să poată ierna două familii de albine. Practic, este un stup cu 12 rame cu dimensiunea de 3/4 de tip horn, pe înălțime. Acest prototip se poate realiza și cu rame întregi. Eu l-am folosit și anul anterior, dar într-o formă mult mai primitivă. Acum l-am îmbunătățit tehnic. Este un stup cu multe avantaje, dar depinde în ce direcție vrea să îl folosească apicultorul, în pastoral sau staționar.

Laura ZMARANDA

Când am elaborat articolul „Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – (1)“ inițial intenționam ca acesta să constituie o însumare a punctelor de vedere ale unor specialiști români în apicultură și drept urmare am cerut părerea unor asemenea persoane. I-am contactat la telefon și in corpore mi-au declarat că sunt de acord cu protecția rasei noastre autohtone Apis mellifera carpatica, dar părerile erau ușor diferite asupra modului cum s-ar putea realiza această protecție. Drept urmare, am hotărât să public separat aceste puncte de vedere, ceea ce fac în continuare. Așadar, vă prezentăm opinia apicultorului ing. Andrei Gabriel Ghiță.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Îngrijesc în mod serios albine din 2004, în 2012 am înființat o stupină de multiplicare regine în nordul județului Mehedinți, mai exact pe teritoriul Geoparcului Platoul Mehedinți, iar din 2014 sunt dedicat 100% apiculturii, gestionând în medie 200 de colonii (100 în stupina de multiplicare și 100 într-o stupină de producție) și producând anual câteva tone de miere, câteva sute de regine și roiuri pe rame.

Pasiunea pentru albine am moștenit-o de la bunicul meu, însă celui care îi datorez încurajarea și îndrumarea de a crește regine este nea Ionică Vișan, un respectat apicultor în rândul colegilor de breaslă.

Dacă în centrul stemei Consiliului județean Mehedinți se află la loc de cinste albina, asta nu denotă doar privilegiul și bogăția unei vechi tradiții în apicultură, ci și o enormă responsabilitate nu doar locală, ci și națională de a păstra curată această moștenire și a o transmite noilor generații, aducându-ne maxima contribuție posibilă.

A nu se uita că România a fost prima țară din lume care a investit și înființat un institut apicol de cercetări și datorită dedicării unor oameni cu adevărat români și dedicați apiculturii. Și noi, actuali apicultori români, ar trebui să „construim viitorul apicol pe temelia tradiției străbune!“

Vedeți dumneavoastră, stimați colegi, apicultura românească trece astăzi printr-o perioadă critică. Pe lângă provocările datorate schimbărilor climatice, agriculturii intensive ce utilizează încă tratamente criminale pentru albine, cercetării total nefinanțate, nivelului de pregătire redus al apicultorilor și din surse neavizate, neasumate, puse doar pe câștig cu orice preț, neținând cont de urmări pe termen mediu și lung etc.

Un alt mare pericol dovedit de specialiști recunoscuți național și internațional îl reprezintă importurile de albine din alte rase și hibrizi interrasiali.

Aceste importuri au adus la pachet bolile și dăunătorii specifici acelor regiuni, de exemplu: Varooa destructor, originar din estul Rusiei și recunoscut ca fiind principalul dăunător pentru care Uniunea Europeană consumă anual milioane de euro pentru a-l ține cât de cât sub control, Nosema cerana, deja semnalată existentă în țară și, Doamne ferește, gândacul mic de stup ș.a.m.d.

Pe lângă acestea, alte mari pericole ireparabile sunt impurificarea, metisarea și chiar nimicirea albinei locale Apis mellifera carpatica și toate astea pentru că o minoritate tupeistă cu un marketing bine regizat vrea cu orice preț să facă bani, nepăsându-i de consecințele pe termen lung asupra rasei locale.

Ținând cont că în această perioadă au loc consultări pentru o nouă variantă a Legii apiculturii, atragem atenția autorităților ce ne reprezintă să facă tot ceea ce este necesar pentru a proteja interesele apiculturii naționale, luând măsuri ferme și eficiente pentru protejarea și conservarea albinei carpatine, așa cum și alte state își protejează interesele, cum este și normal.

Dacă nu suntem gălăgioși și vocali nu înseamnă că suntem puțini și pasivi, ba din contră, în vremuri critice suntem dispuși să luăm măsuri critice și acesta este un moment critic, când albina a fost scoasă din Legea zootehniei.

În speranța că la aceste dezbateri vor fi analizate cât mai multe propuneri pentru o variantă finală cât mai bună și fiind convinși că, dacă se vrea, se poate, aducem la cunoștință propunerile noastre:

• Să se creeze cadrul legislativ care să interzică importul, multiplicarea, vânzarea sau diseminarea sub orice formă a raselor străine și hibrizilor interrasiali pe teritoriul țării și nerespectarea acestei reglementări să fie sancționată penal sau cu amendă foarte mare, de exemplu cu 20, 30 mii de lei.
• Crearea de programe eficiente care să susțină dezvoltarea și performanța stupinelor de elită, precum și multiplicarea prin alocarea de resurse financiare și organizarea de cursuri intensive teoretice și practice cu specialiști din țară și străinătate.
• Alocarea de resurse financiare pentru cercetare; fără cercetare nu se poate performanță.
• Delimitarea zonelor de fecundare pe o rază de 10-15 km, în jurul stupinelor de elită și multiplicare, inventarierea lor și publicarea lor pe site-ul MADR. Accesul în aceste zone: fie pastoral, fie înființare de noi vetre – să fie permis doar în baza controlului efectuat sanitar-veterinar și de rasă, prin prelevare de probe și nu pe bază de declarație. De asemenea, propunem sancțiuni drastice pentru nerespectarea acestor reguli, de exemplu 10.000 RON și interdicția de a face pastoral 5 ani. Totodată, stupinele deja existente în aceste zone să fie evaluate prin prelevare de probe și susținute pentru a remedia eventuale neconcordanțe prin programe de înlocuire cu material biologic selecționat din rasa autohtonă și acordarea cu titlu gratuit din partea stupinelor de multiplicare a unui număr de regine periodic.
• Înființarea unei comisii, echipe, departament în fiecare județ, alcătuită din reprezentant Anz (OJZ), reprezentant ANSVSA (DSVSA), reprezentant Direcția agricolă, reprezentant apicultori, care să aibă urmă­toarele pregătiri și atribuțiuni:

– controale pe teren solicitate sau inopinate, cu prelevare de probe;

– verificarea mai multor aspecte: respectarea și implementarea politicilor naționale apicole, de ameliorare și selecție, ghidului de bune practici în apicultură, deplasările în pastoral, starea coloniilor sanitar-veterinară și rasă, distanțele între stupine și supraaglomerările la anumite culesuri ce duc la producții nerentabile etc. și 

– aplicarea de sancțiuni.

Componența comisiei poate fi gândită și stabilită, dar este imperios necesar să existe și un reprezentant al apicultorilor (obligatoriu voluntar, fără renumerație, ales prin vot de către formele asociative active ale fiecărui județ).

• Propunem cu insistență ca eliberarea ordinului de deplasare în pastoral să fie făcut pe baza buletinelor de analiză, prin prelevare de probe și nu pe baza declarațiilor pe proprie răspundere; astfel controlăm răspândirea de maladii în teritoriu.
• O altă problemă întâlnită în pastoral este obligația apicultorului de a declara în 24 ore la primărie noul amplasament și propunem completarea la Legea apiculturii cu mențiunea că, dacă sosirea se face vineri noaptea (la primării nefiind program în weekend), anunțarea să fie până maximum luni orele 10:00.
• Deoarece camioanele omologate RAR ca fiind pavilioane cu albine amplasate pe ele sunt utilizate exclusiv pentru albine și parcurg un număr de kilometri relativ mic în comparație cu cele de transport mărfuri, coroborat cu enorma dificultate fizică de a da stupii jos de pe pavilion și bulversarea la care sunt supuse albinele, propunem ca pentru aceste camioane ITP-ul să se facă la 2 ani.
• Propunem mărirea cuantumului sancțiunilor aplicate apicultorilor ce nu respectă prevederile legii, la un nivel suficient de mare încât să se descurajeze orice intenție de nerespectare a acestora.
• Referitor la tratarea culturilor vegetale cu neonicotinoide și alte produse de ierbicidare propunem creșterea sancțiunilor față de cultivatorii care nu anunță în timp rezonabil stropirile și nu amplasează panouri în apropierea culturilor tratate.

Ing. Andrei Gabriel GHIȚĂ, Asociația NOMAG
email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

La începutul lunii decembrie, la nivelul întregii Uniuni Europene, organizaţii din sectorul apicol au participat la o campanie educaţional-promoţională comună, pentru conştientizarea tineretului asupra necesităţii unui stil de viaţă sănătos, a importanţei albinei pentru mediu şi agricultură şi a produselor apicole pentru o alimentaţie sănătoasă. Acţiunea face parte dintr-o campanie educaţională și îşi propune conştientizarea copiilor asupra necesităţii unui stil de viaţă sănătos, ceea ce presupune și o alimentaţie sănătoasă. În acest sens, la Iași, doi apicultori, respectiv Relu Cojocar și Cătălin Maxim, au adus „Micul dejun cu miere“ la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir“.

„Ziua Internațională a Apicultorilor“

Această campanie a ajuns la cea de-a 6-a ediţie, fiind deja tradiţională sub denumirea de „Micul dejun cu miere“. În acest sens, organizaţiile apicole din România, aflate în coordonarea Federaţiei ROMAPIS, în parteneriat cu Uniunea Naţională a Cooperativelor Apicole din România, au luat parte la această acţiune, trimiţând reprezentanţi în şcoli pentru a le vorbi copiilor despre albine şi miere. În dorinţa de a le face copiilor o zi cât mai dulce, aceştia au fost invitaţi să deguste mierea de albină, oferindu-li-se caserole cu miere polifloră românească, provenită direct de la apicultori.

Așadar, un eveniment inedit a avut loc de curând la una dintre școlile din municipiul Iași, unde Cooperativa Prisaca Moldova a spus prezent. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir“ au învățat de la apicultorul Relu Cojocar despre activitatea dintr-un stup de albine și despre cum se folosesc instrumentele apicole. Mai mult, cei mici s-au îmbrăcat în costum de apicultor și au primit caserole cu miere și materiale informative. „Repetăm acest eveniment de șase ani și l-am preluat de la apicultorii din Cehia. Pe 7 decembrie a fost «Ziua Internațională a Apicultorilor» și de aceea am promovat consumul de miere de albine și un stil de viață sănătos. În mai multe școli din țările europene se merge prin școli și se explică rolul albinei în ecosistem. Cea mai mare surpriză a fost când am descoperit în anii trecuți copii care nu gustaseră miere de albine în viața lor. Sunt coordonatorul acțiunii de anul acesta pe județul Iași și Suceava și avem pentru anul 2018 undeva la 2.000 de copii, în cele două județe. Am observat o evoluție de la an la an, nu știu dacă este munca noastră, dacă noi am reușit să influențăm cumva. Îmi dau seama că elevii știu deja mult mai multe decât în primii ani, când am început noi să colindăm prin școli, să vorbim despre apicultură și albine. În această zi am mai mers și la Școala Gimnazială „Profesor Mihai Dumitru“, explică Relu Cojocar.

Cătălin Maxim, apicultor și vicepreședintele Asociației „Bio Prisaka“, dar și membru fondator al Clusterului BioNEst, care reprezintă o formă de asociere între fermieri, a spus da campaniei și le-a vorbit copiilor despre importanța albinei în ecosistem, iar astfel de activități ar trebui să fie firești în rândul nostru, ne spune acesta. „Este o acțiune absolut firească! Eu, ca apicultor, dețin o stupină pe care am definit-o ca fiind deschisă și primesc des familii și copii în «Săptămâna Altfel», pentru că este absolut natural și firesc ca albinelor să li se acorde atenția cuvenită, fiind poate cel mai grozav exemplu social pe care îl cunoaștem pe planetă. Zic acest lucru pentru că trăim într-o lume care alunecă spre tehnologizare, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, ci cu siguranță are și o dimensiune pozitivă, dar ne îndepărtăm foarte mult de natură și natural și aici ajungem la nutriție și la multe altele. De asemenea, cred că datoria fiecăruia dintre noi este să umplem prăpastia asta, care din nefericire crește“.

Mierea de albine… o necesitate

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Agricultură (DJA) Iași și au fost implicați în jur de 100 de copii. „Această activitate are ca scop conștientizarea copiilor despre importanța albinelor pentru natură și pentru omenire și, nu în ultimul rând, orientarea acestora spre un dulce sănătos. Ne dorim ca de la an la an acest proiect să fie în cât mai multe școli“, a precizat Gabriel Hoha, șeful serviciului DADR Iași.

Mierea de albine este o necesitate, iar cei de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) știu de acest lucru și de aceea, începând de la 1 ianuarie 2019, programul „Mierea în şcoli“ va intra în vigoare. Fiecare copil din România – preşcolarii şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat, privat şi confesional, va primi lunar un borcan de miere de 350 grame cu capac verde și marcat cu hologramă, care va certifica înalta calitate, adică faptul că mierea va fi provenită exclusiv din stupinele autorizate. Dincolo de aportul nutritiv, este suport direct pentru sănătatea copiilor din România.

Beatrice Alexandra MODIGA

Prisaca Moldova a luat ființă la Iași, în urmă cu aproape 10 ani, sub forma unei stupine mici, dar care s-a dezvoltat încet cu investiții destul de mari, an de an, iar acum aceasta a ajuns la un efectiv de 180 familii de albine. Nevoile într-o stupină pentru a deveni profitabilă sunt mari, de aceea Relu Cojocar a ajuns să fie membru fondator al Clusterului BioNEst, care are în centrul preocupărilor produsele și serviciile bio ca vector principal al unui stil de viață sănătos, în regiunea de dezvoltare NE, având ca membri din sfera învățământului și științei, din administrația publică locală, asociații prefesionale, instituții financiare și agenți economici.

„Mic dejun cu miere“

Relu Cojocar este fondatorul fermei apicole Prisaca Moldova, iar timp de un deceniu s-a dedicat stupinei, luând parte la diverse proiecte care au presupus un stil de viață sănătos. De altfel, participarea la diverse târguri internaționale de produse bio l-au determinat să conștientizeze importanța produselor sale, fapt ce l-a ambiționat să intre pe piața locală: „Businessul este relativ nou, de cca 10 ani, timp în care l-am dezvoltat puțin câte puțin. Inițial a fost la nivel de hobby, după care am început să-l trecem la următorul nivelul, unde am ajuns la aproximativ 180 de familii de albine, și practic am început să facem o afacere din asta. Până anul trecut, dădeam toate produsele mele en-gros către procesatori, dar de un an de zile fac parte dintr-un proiect care se numește «Servicii integrate de export», româno-elvețian, prin care am fost învățați să ne prețuim munca, iar în urma proiectului am fost selectat și voi participa sub pavilionul României la trei târguri internaționale de produse bio, respectiv la Dubai, Nuremberg și Shanghai. Astfel, încet, încet am trecut de la a produce pentru procesatori la a încerca să îmi vând produsele cu o valoare adăugată. În acest mod, ne-am rebranduit și am început să intrăm pe piața locală. Avem produse din miere și subproduse, respectiv ceea ce putem face în timpul unui sezon. Ca apicultori încercăm să promovăm consumul sănătos deoarece suntem implicați într-un proiect care se numește „Mic dejun cu miere“, la care particip de la bun început, de când a ajuns și în România, respectiv de cinci ani de zile, care are loc în a treia vineri din noiembrie, în fiecare an, și se desfășoară în toată Uniunea Europeană, unde noi mergem și promovăm apicultura și consumul de miere în școli.“

…o voce comună pentru autorități

Prisaca Moldova se confruntă cu lipsa forței de muncă, dar prin multă muncă Relu dorește să mențină stupina la un nivel profitabil, după modelul multor țări dezvoltate. Pe de altă parte, acesta ne spune că este încrezător, cu toate că lupta cu problema neonicotinoidelor este crâncenă: „Pe viitor, am vrea să ne extindem, dar în zona noastră este din ce în ce mai greu cu forța de muncă și de aceea încercăm să ne limităm la atât cât putem noi duce! Spre norocul meu reușesc cu ajutorul a doi studenți să fac operațiunile cele mai grele. În rest, beneficiez de sprijinul soției mele care, cu toate că este medic, după program mă ajută necondiționat. Tot ea îmi este cel mai apropiat sfetnic și împreună luăm deciziile cu privire la managementul stupinei. Pe lângă multă muncă fizică, să nu uităm că investițiile într-o astfel de stupină sunt mari, ajungând în acest moment la câteva zeci de mii de euro, dar suntem încrezători că încet, dar sigur apar și satisfacțiile. Noi, în acest moment, reușim să producem aproape întreaga gamă de produse apicole: miere de rapiță, salcâm, tei și polifloră, iar în unii ani și miere de mană, polen, puțină păstură și lăptișor de matcă. În întreaga activitate m-am inspirat din vizitele făcute în stupine performante din țară și din străinătate, precum Canada, USA, Suedia și de la diverse workshop-uri la care am participat în fiecare an. Și noi, în afara sezonului activ al albinelor, organizăm asemenea întâlniri cu apicultori din zona de nord a țării, având invitați de marcă ai apiculturii. Pe viitor, ne dorim să reușim să menținem stupina la un nivel profitabil și să reușim să fim o voce comună pentru autorități deoarece lupta apicultorilor cu invazia de miere contrafăcută, respectiv lupta cu neonicotinoidele, care ne distrug încet și sigur o mare parte din familiile de albine, se dovedește a fi grea și de prea lungă durată. Spre bucuria mea, această nobilă meserie nu va dispărea deoarece observ tineri care încă sunt atrași de zumzetul albinelor. Cred că profesia de apicultor este una dintre cele mai solicitante și provocatoare meserii.“

BioNEst Cluster – o formă modernă de asociere

Apicultorul nostru este și membru fondator al Clusterului BioNEst, primul de acest fel și unicul pe miere și produse BIO din România, având ca obiective creșterea performanțelor economice ale membrilor acestuia, prin dezvoltarea și promovarea resurselor și valorilor comune sub o identitate unică: „Pe termen lung, beneficiile constituirii clusterului sunt legate de creșterea performanței economice a membrilor prin promovarea unui stil de viață sănătos și consum de produse BIO disponibile cu ajutorul produselor și experienței acumulate de membrii clusterului în domeniul producției BIO – dezvoltarea brandului umbrelă de cluster și atragerea interesului atât al consumatorilor, cât și al partenerilor internaționali asupra posibilităților de evoluție sustenabilă și rentabilă în această zonă îngustă a agriculturii, inclusiv și prin atragerea atenției către produsele membrilor. Printre obiective se enumeră și identificarea și atragerea de surse financiare specifice, în vederea asigurării dezvoltării sustenabile a membrilor, inclusiv și prin finanțare europeană. În ceea ce privește membrii clusterului, pot menționa că avem diverse industrii reprezentate: producători apicoli, procesatori în industria uleiului presat la rece, industria conservelor, semifabricatelor etc. Vreau să menționez că toți avem aceleași obiective și direcții, care s-au împărțit spre formulare și discuție pe categorii de competență, iar acum este încă devreme să formulăm în mod public toate obiectivele și modalitățile lor de atingere, însă este clar că în mod direct sau indirect acestea vor conduce la o dezvoltare regională agricolă și la o diversificare a ofertei către consumatorii finali, ieșind din tiparele strictei ofertări a materiei prime către procesatorii din afara României, așa cum în acest moment este construită o mare parte din piața actuală de produse agricole din România“, a încheiat Relu Cojocar.

Beatrice Alexandra MODIGA

În România erau certificați ecologic sau în stare de conversie, 371 de apicultori la 1 ianuarie 2017, care dețineau 58.912 colonii de albine, conform unui studiu realizat de federația ROMAPIS pe baza datelor publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a consultării tuturor organismelor de certificare și inspecție acreditate în România despre situația sectorului apicol. La sfârșitul anului 2016, sub 1% din totalul apicultorilor din România, reprezentând 3,64% din stupi, produceau miere în regim bio. Comparând aceste date cu cele furnizate de Asociația Crescătorilor de Albine din România în 2010, se poate observa o scădere semnificativă a numărului producătorilor ecologici  în ultimii 7 ani, cu 21 de procente. Dacă în 2011 erau 912 apicultori înregistrați ecologic, cu un număr de 97.997 familii de albine, în prezent numărul acesta a scăzut la aproximativ o treime din cel inițial. În 2010, 15% din totalul producției de miere pe țară, adică 3.650 de tone era certificată ecologic.

Anul 2016 a fost considerat cel mai dificil de majoritatea apicultorilor români. Acesta s-a caracterizat printr-o producție foarte mică de miere, concomitent cu scăderea prețului mierii convenționale. În aceste condiții, mierea certificată bio s-a achiziționat engros la un preț cu aproximativ 40% mai mare decât cel de la convențional.

Constantin Dobrescu, vicepreședintele Federației Asociațiilor Apicole din România, ROMAPIS spune că în prezent apicultorii români sunt din ce în ce mai interesați de certificarea bio. ”Pe fondul scăderii prețului mierii, aproape dramatică pentru apicultorii nu numai din România, ecartul dintre prețul mierii ecologice și al celei convenționale a crescut. Din acest motiv se înregistrează și în România o resuscitare a interesului pentru obținerea certificării bio, după o perioadă de câțiva ani de câțiva ani de declin”.

Conform reglementărilor existente în prezent în Europa, mierea provenită din apicultura ecologică  are avantajul major al unei garanții a calității certificate. Dacă piața de miere produsă convențional este zdruncinată de scandaluri privind falsitatea acesteia, cea bio beneficiază de o trasabilitate mai bună, fiind atent urmărită pentru a înlătura orice suspiciuni sau nereguli. În 2010, 80% din mierea produsă ecologic la noi în țară era exportată către țări din Uniunea Europeană precum Germania, Austria, Suedia și alte țări nordice.

Calitatea remarcabilă a produselor apicole românești este recunoscută internațional. Vicepreședintele ROMAPIS evidențiază potențialul natural foarte mare al multor zone de cules din România care oferă condițiile necesare apiculturii ecologice și surse de nectar valoroase, ceea ce recomandă mierea românească drept una de calitate. ”Colonia de albine este un sistem aflat într-o foarte fină interdependență cu mediul în care cele mai mărunte modificări pot duce la ruperea unui echilibru de o mare complexitate cu consecințe pentru fiecare dintre acestea”.

Conversia către ecologic le oferă apicultorilor posibilitatea de a obține venituri mai mari: ”Există apicultori care practică cinstit, fără compromisuri,  apicultura ecologică și au succes cu produsele stupinelor lor, ceea ce ar putea fi un exemplu și un îndemn pentru mulți alții”, spune Constantin Dobrescu.

Pentru a sprijini acest sector, Federația ROMAPIS organizează în parteneriat cu agenția de training Cursuri Creative, singurul curs de apicultură ecologică disponibil în România. Cursul se adresează apicultorilor care doresc să-și certifice ecologic stupina, cu atât mai mult cu cât procedura de certificare necesită obligativitatea de a cunoaște reglementările naționale și europene care stau la baza obținerii și menținerii standardului ecologic European.

Se spune că apicultura este o meserie care vine din pasiune. În general, cei mai mulți crescători de albine au profesii în cu totul alte zone, iar stupăritul se face dintr-un soi de hobby. Dar avem astăzi exemplul că albinăritul se poate învăța și la școală, viitorii absolvenți putând primi diplomă de apicultori, fiind deci calificați în această specialitate. În țară singura clasă de învățământ profesional cu acest profil a fost înființată în urmă cu doi ani la Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu“ din Vălenii de Munte, județul Prahova. O alta a fost aprobată pentru anul școlar 2018-2019.

Prof. ing. Viorel Alexe este cel care, împreună cu președintele Asociației Reproducătorilor de Albine Prahova Traian Enescu și președintele Cooperativei Agricole „Sf. Haralambie“, de la Mănăstirea Turnu, ing. Ion Mirea și conducerea liceului, a generat ideea înființării unei asemenea clase. Ultimii sunt partenerii din mediul privat în acest proiect, așa cum, de altfel, solicită Metodologia de organizare și funcționare a învățământului profesional, care presupune o procedură deloc simplă (contacte între agentul economic, școală și autoritatea locală, contract individual între elev/părinte, operatorul economic și școală, autorizarea/acreditarea operatorilor economici implicați în formarea profesională etc.).

– Înțeleg, dle profesor, că Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu“ din Vălenii de Munte este singurul din țară care a organizat o clasă de apicultură și sericicultură. Spuneți-mi în ce a constat pregătirea și câte clase cu acest profil aveți în prezent.

– Avem, în clipa de față, clasa a X-a la acest profil, la învățământul profesional, cu 22 de elevi, aprobată în 2016, iar din anul școlar 2018-2019 am obținut autorizare și aprobare pentru o nouă clasă, cu 28 de locuri. Suntem, într-adevăr, singurul liceu din țară care are specializarea apicultură și sericicultură. Pentru a primi dreptul să înființeze un nou profil în învățământul dual, o școală și partenerii ei privați trebuie să urmeze mai mulți pași. Îi enumăr doar, așa cum i-am urmat noi: obținerea spațiului (cu acordul conducerii liceului) și pregătirea acestuia pentru specializarea respectivă (noi am amenajat un cabinet, cu sprijinul operatorilor și aportul meu personal); vizită la fața locului a reprezentanților Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) pentru autorizare (n.n. – acreditarea se va obține după ce prima promoție va absolvi școala profesională); aprobarea clasei de către Inspectoratul Școlar Județean. Pe filieră, un rol important îl are și autoritatea locală (primăria), în calitate de partener în contract, dar și de finanțator al unei anumite componente din cheltuielile cu unitățile de învățământ, în general (n.n. – proprietar al spațiilor, întreținere, extindere, modernizare, dotare școală, plată utilități și burse școlare etc.).

– Cum este structurată materia de specialitate și în ce constă partea practică?

– În primii doi ani se predau, cu un număr mai mare de ore, disciplinele din trunchiul comun pentru toate clasele de învățământ agricol liceal și profesional. E adevărat, acestea nu au așa mare legătură cu specializarea în sine, apicultură, respectiv sericicultură (de exemplu, echipamente agricole folosite în cultura vegetală și zootehnie și relații economice ale unității agricole cu piața). La acestea se mai adaugă un curs ce face parte din curriculumul în dezvoltare locală (CDL), denumit „Baza meliferă pe Valea Teleajenului“, conceput de mine, de comun acord și în colaborare cu partenerii privați și avizat de către inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Materiile care țin strict de disciplina de specialitate – apicultură, baza meliferă, sericicultură și tehnologia de creștere a viermilor de mătase – se fac numai în anul al III-lea e studiu. Partea practică, pusă de asemenea în acord cu operatorul privat, este de 9 săptămâni/anul școlar, la care se mai adaugă, săptămânal, o zi de laborator tehnologic și instruire practică. Practica se efectuează, în cazul apiculturii, direct la stupină, la agenții economici din cadrul asociațiilor, elevii învățând absolut tot ceea ce este legat de creșterea albinelor.

– Ce se întâmplă la absolvire?

– Elevii primesc o diplomă. La finele școlii profesionale au posibilitatea să fie angajați la apicultorii la care au efectuat practică ori pot să-și formeze singuri stupine, deci să profeseze într-o mică afacere familială. Iar Valea Teleajenului chiar e o zonă propice pentru un business în domeniul apicol!

Maria BOGDAN