Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Sadu este una dintre primele biserici românești de zid din secolul al XVIII-lea, iar semnificația sa este marcantă, cu toate transformările.

În anul 1958 s-a descoperit faptul că, anterior, pe locul respectiv a fost clădită o biserică mai mică, cuprinsă în spațiul celei de acum. Vechea biserică pare să fi fost clădită tot din piatră şi cărămidă deoarece nu au fost găsite urme de material lemnos. Tot atunci a fost scos la lumină un tezaur monetar din secolul al XVII-lea, iar în pronaos resturile a două morminte, alături de doi pinteni şi o monedă cu efigia lui Matei Corvin, importantă mai ales pentru că asigură datarea vechiului edificiu de cult încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Existenţa primei biserici se deduce dintr-o atestare documentară a localităţii, descoperită într-o corespondenţă aflată în arhiva Vaticanului, dintre un anume Nicolaus Lath şi regele Ungariei din 1358 Ludovic I, prin care, între altele, primul solicita suveranului îngăduinţa de a construi, pe cheltuială proprie, Biserica Tuturor Sfinţilor din Sadu.

Un element de datare exactă se găseşte în colţul vechiului naos, unde apare imaginea arhanghelului Gabriel, pe filacteră apărând următorul text: „Arătaţi faptele voastre şi luaţi plata voastră 1723“.

Turla bisericii a avut timp de aproximativ un secol şi jumătate un ceas care astăzi, din păcate, nu mai funcţionează. Despre clopotele de bronz din turn se povestește că unul dintre cele vechi a fost luat de germani în Primul Război Mondial, cu scopul de a fi topit pentru armament. Dintre cele trei care mai sunt astăzi, cel mai vechi, după inscripţia de pe el, a fost cumpărat pe cheltuiala obştei comunale în anul 1820. Celelalte două au fost cumpărate şi donate de credincioşii sădeni care au fost plecaţi în America înainte de Primul Război Mondial .

Pictura cea mai valoroasă se află în vechiul naos. În jurul deschiderii sunt înfăţişate cete îngereşti, serafimi şi heruvimi. Un al doilea inel o are pictată pe Maica Domnului şi pe prorocii mesianici, iar în al treilea apare Iisus arhiereu şi apostolii.

În partea superioară a pereţilor apar scene din Ciclul Hristologic, iar partea inferioară este rezervată sfinţilor militari. Pe arcul ce desparte naosul de pronaos sunt pictate Patimile lui Iisus. La construcţia edificiului, meşterii constructori locali au preluat şi o serie de elemente provenite din Ţara Românească (pridvor deschis, brâu, arcade oarbe etc.). Îmbinând elementele constructive autohtone cu cele bizantine, venite pe filiera Ţării Româneşti, meşterii locali transilvăneni au dat naştere unui stil artistic propriu – în acest sens, pentru biserica din Sadu este amintită prezenţa, deasupra parterului turnului, a unui brâu de sorginte munteană, încălecat de două registre compuse din cercuri care se întretaie, iar sus, de un registru cu arcade oarbe.

Curtea bisericii (progadia) este spaţioasă, fiind înconjurată de un zid construit din piatră de aproximativ 0,80 metri grosime şi cu o înălţime care variază, în funcţie de teren, de la 2 la 2,5 metri. Intrarea în curtea bisericii se face prin 3 porţi: două secundare, mai mici, situate în est şi sud, şi o a treia mai mare, principală, în partea de nord.

Vechimea, sistemul constructiv, unele detalii ornamentale ale faţadei – aşadar şi semnificaţia istorică – sunt argumente ca această biserică să fie păstrată cu multă grijă, ea fiind un simbol autentic al românilor din această parte a Transilvaniei.

În anul 1761 în Sadu existau doar 12 familii de uniţi, faţă de cele 212 familii ortodoxe şi decideau ca, „întrucât (biserica, n. n.) a fost construită în anul 1720 de uniţii din acea vreme, pe un fundament vechi“, lăcaşul de cult să le revină greco-catolicilor, biserica fiind considerată drept cea mai veche de acest rit din zona Sibiului. Însă, în contextul menţionat, Nicolae Iorga este de părere că o comunitate atât de restrânsă numeric nu ar fi avut posibilitatea, nici fizică şi nici financiară, să ridice în anul 1720 un asfel de edificiu, chiar pe un fundament preexistent. Ori, biserică a existat în sat şi înainte de unirea de la 1700. În consecinţă, prin opoziţia fermă a ortodocşilor din Sadu s-a ajuns la intervenţia armatei imperiale conduse de generalul von Bukow, lăcașul de cult fiind atribuit uniţilor.

În anul 1770, ortodocşii din Sadu solicitau forurilor superioare autorizaţie în vederea ridicării unei biserici din piatră, revendicare rămasă neonorată. Solicitarea lor a fost reînnoită în 1781, de data aceasta fiind adus în sprijin un argument cert – construcţia în care se oficia cultul religios era neîncăpătoare pentru numărul mare al credincioşilor. La puțin timp de la acest eveniment (1783), comunitatea ortodoxă din Sadu solicita „recedarea“ bisericii aflate în folosinţa greco-catolicilor .

În anii 1783 şi 1785 se deplasează la Sadu o comisie, care constată că în localitate trăiau 259 de capi de familie, dintre care 250 erau ortodocşi şi doar 9 uniţi. Adresa înaintată Guberniului, sintetizând constatările de la faţa locului, considera că este posibil un schimb de lăcaşuri de cult, dar cu respectarea unei condiţii: obligarea ortodocşilor de a acorda sprijin pentru recondiţionarea bisericii uniţilor. Guberniul validează propunerea, dispunând efectuarea schimbului.

După definitivarea lăcaşului de cult, în anul 1833, Samuel Micu Clain făcea diligenţele de rigoare în vederea obţinerii fondurilor necesare dotării acesteia. Solicitarea de la 9 februarie 1833 a parohului unit, redactată în limba latină, era transmisă de către un inspector magistratului sibian, la care adauga şi un raport personal din care rezulta că în Sadu trăiau la acea dată 15 familii de greco-catolici, iar lăcaşul era definitivat, fiind necesare doar obiectele de cult destinate bunei funcţionări a slujbelor religioase. În răspunsul dat sădenilor, Guberniul înştiinţa că cele solicitate au fost aprobate, dar banii nu au ajuns la Sadu nici în 1836, an în care intervenea însuşi episcopul Lemeny, care pleda în favoarea enoriaşilor săi.

După ce la începutul secolului al XVIII-lea le-a fost luată biserica, ortodocşii au fost cei care ar fi construit biserica mai mică din lemn pe care ar fi folosit-o până când şi-au reprimit biserica înapoi; în schimb, tot atunci ar fi cedat-o greco-uniţilor pe cea mică, din lemn, pe care o folosiseră chiar ei până atunci.

Preotul Dumitru Hămbăşan menţionează faptul că, într-un articol din anul 1927, publicat în gazeta germană Tageblatt, se publica o situaţie din anul 1721 din care reieşea faptul că sădenii luaseră un împrumut fără camătă pentru construirea unei biserici, în valoare de 200 de galbeni, de la un anume Răsceanu, care trăia peste munţi; conform unei alte teorii, pentru perioada de timp în care greco-uniţii ar fi folosit biserica ortodoxă, preoţii ortodocşi ar fi improvizat capele în propriile lor case, credincioşii adunându-se acolo pentru oficierea rugăciunilor şi a celorlalte servicii religioase. Această situaţie ar fi durat până când ortodocşii şi-ar fi construit biserica din lemn. Mergând mai departe în dezvoltarea acestei teorii, se consideră că şi în casa Popii Tunsu (nimeni altul decât tatăl marelui învăţat Ioan Piuariu-Molnar) ar fi existat o astfel de capelă, într-o cameră boltită oval, care avea în mijloc o spărtură prin care se cobora funia de la clopotul instalat într-un lăcaş (clopotniţă) improvizat deasupra acoperişului.

Toate acestea însă, în lipsa unor dovezi certe, rămân deocamdată doar simple speculaţii, e drept, logice, bazate pe tradiţia orală.

O controversă interesantă, care a suscitat interesul cercetătorilor care s-au ocupat de evoluţia situaţiei religioase din comuna Sadu, este cea legată de apariţia în unele protocoale bisericeşti a unor menţiuni cu privire şi la alte biserici, cum ar fi cele cu hramurile Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, respectiv Sf. Cuvioasă Paraschiva. Se pare că preoţii ortodocşi din Sadu le administrau şi pe acestea, cu toate că ele erau situate în Cisnădie. Preoţii sădeni i-ar fi botezat şi pe copiii neuniţilor din Cisnădie, pe care i-ar fi înscris în registrele bisericeşti care erau comune pentru Cisnădie şi Sadu, omiţând însă să-i mai precizeze, în mod special şi explicit, pe cei din Cisnădie.

Anca Lăpușneanu

De când este primarul comunei Sadu, județul Sibiu, Ivan Valentin Dumitru-Ioan a explorat idei și inițiative privind revitalizarea serviciilor rurale prin inovare digitală și socială. Acesta a analizat modul în care serviciile rurale – cum ar fi sănătatea, educația, energia, transportul, comerțul cu amănuntul – pot fi îmbunătățite și făcute mai durabile prin implementarea instrumentelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și prin acțiuni și proiecte conduse de comunitate. Sistemul de supraveghere video modern, iluminatul inteligent și wi-fi-ul gratuit în comună reprezintă câteva dintre componentele care au făcut din comuna Sadu din județul Sibiu un smart village. Legat de acest subiect, Valentin Ivan a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.

Rep.: Care sunt cele mai importante investiții pe care le-ați gestionat de când vă ocupați de „gospodărirea“ comunei?

Valentin Ivan: Debutul mandatului de primar al comunei Sadu a avut în principal câteva obiective importante, atât de guvernanță (de funcționare), cât și de dezvoltare. Unul dintre obiectivele prioritare pe funcționare a fost să schimbăm raportul de bună guvernanță, și anume „o primărie în folosul comunității și nu o comunitate în folosul primăriei“. Al doilea obiectiv a fost să facem „casa comunității“, sediul primăriei, o instituție primitoare care să asigure atât un confort, cât și un proces operațional funcțional care să aibă ca notă de răspuns servicii de calitate în folosul cetățeanului. În consecință, primul obiectiv major pe această direcție a fost extinderea, modernizarea și dotarea sediului primăriei pentru a răspunde nevoilor menționate mai sus. Tot la capitolul funcționare am încadrat în strategia de dezvoltare durabilă o componentă dedicată reformei administrativ locale bazată pe eficiență, eficacitate și digitalizare. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu am fi procedat la activarea principiilor de bună guvernanță, și anume: transparență – am activat site-ul primăriei care să cuprindă toate informațiile de interes public, am înființat ziarul local Info Sadu, publicarea tuturor informațiilor de interes local, care să ajungă în mâna fiecărui cetățean pentru informare; decizie participativă – consultarea cetățeanului în vederea prioritizării obiectivelor de interes major; leadership – problemele au fost înlocuite cu soluții, orgoliile înlocuite cu principii, oportunismul și pesimismul înlocuite cu realism, optimism și viziune, atotștiința înlocuită cu învățăm împreună, comunitatea nu are șef care să fie în fața ei, ci are un lider care să fie alături de ea.

Pe tot acest parcurs, toate aceste principii au avut o dinamică de creștere și formare profesională continuă care să țină pasul cu evoluția tehnologiei, raportată la nevoile cetățeanului = digitalizare, evoluție și revoluție în administrația publică locală. Astăzi suntem o instituție digitală care oferă servicii opțional atât digital cât și directe, care au și vor avea un raport de eficiență crescut, atât ca răspuns la solicitarea cetățeanului, cât și performanță ridicată în rândul funcționarilor.

La capitolul dezvoltare prima măsură a fost aceea de a evalua real situația infrastructurii serviciilor edilitare, de sănătate și educaționale. 

Al doilea pas a fost să elaborăm o strategie de dezvoltare durabilă pe zece ani, cu o largă consultare publică, care să aibă mai multe obiective principale. Citez din plan: educația în prim-plan – „împreună formăm modele pentru viitor“; calitatea vieții – apă potabilă, canalizare menajeră, străzi curate și modernizate, mediu curat, toate acestea să conducă către definirea termenului „de a-ți dori să trăiești la sat“; sănătatea – asigurarea serviciilor medicale primare, prin organizarea și modernizarea cabinetului medical local, cabinet stomatologic și farmacie; cultură și tradiție – aveam datoria de a deschide lada de zestre împăienjenită, dar plină de obiceiuri și tradiții locale, care au ca scop scoaterea comunității din anonimat și ridicarea ei la nivelul de sat cultural românesc, brevetat de însuși titlul de „sat cultural al României“ obținut la Bacău în anul 2019. Portul popular a devenit veșmânt tradițional care înmiresmează fiecare obicei sau sărbătoare locală, îngemănând în acest fel tradiția cu portul, acestea fiind elementele identitare ale satului românesc.

Apoi, dezvoltarea economică – acest obiectiv este unul dintre pilonii de bază ai autonomiei și asigură procesul de dezvoltare durabilă și sustenabilă.

Astăzi discutăm despre Green Deal, conservarea ecosistemelor, energie verde și digitalizare. Integrate în tot acest proces de dezvoltare menționat mai sus, aceste noi direcții de dezvoltare ale Europei constituie o componentă prioritară în strategia de dezvoltare durabilă 2021-2030, dar acest proces a avut o abordare matură în urmă cu cinci ani. Unul dintre obiectivele noastre a fost acela de a deveni sat inteligent, astăzi Smart Village.

Bazându-ne pe viziune, am avut o abordare timidă, dar solidă, debutul fiind realizarea unei infrastructuri proprii de fibră optică care să ne faciliteze integrarea a cinci platforme care să asigure suportul de integrare în procesul de digitalizare. Este vorba de: rețea de Internet interinstituțională care să asigure suportul de dezvoltare digitală; wi-fi gratuit în toată localitatea – componenta Sadu Smart; rețea internă – Smart Scholl, care ne asigură procesul de transformare digitală și digitalizarea bazată pe toată infrastructura și echipamentele necesare abordării noului sistem educațional de reziliență și care în perioada pandemiei a asigurat implementarea procesului școala online; iluminatul public inteligent cu telegestiune; sistem de supraveghere video pe domeniul public.

În concluzie, în câteva rânduri v-am destăinuit procesul nostru de dezvoltare durabilă a satului aflat la poalele Munților Cindrel și Lotru, poarta de intrare în Mărginimea Sibiului și care consfințește cuvintele de aur scrise de Lucian Blaga care spune „a trăi la sat înseamnă a trăi în zariște cosmică și în conștiința unui destin emanat din veșnicie“. Toate cele spuse mai sus nu reprezintă doar o parte din cele două strategii de dezvoltare, sunt realități ale satului românesc, care deschide poarta tuturor celor care vor să trăiască acolo și mărturie vie a turiștilor care îi calcă pragul.

Rep.: Cât de afectată a fost viața comunității Sadu de când a început pandemia?

V.I.: Ca peste tot în lume, și la Sadu pandemia a avut ecou, cauzând grele suferințe și pierderea de vieți omenești, smulgând uneori din sânul familiilor prea timpuriu pe cei dragi. Luați prin surprindere, am avut nevoie de adaptare la situație în funcție de evoluția fenomenului medical și de a răspunde, pe cât a fost posibil, nevoilor sanitare și sociale ale familiilor și fiecărei persoane în parte afectate. Efectele pandemiei sunt încă resimțite și pe plan economico-social, atât din punctul de vedere al pierderii locurilor de muncă, cât și al efectelor izolării, atât în perioada lockdown-ului, cât și în perioadele de izolare și carantină pentru fiecare persoană în parte. Viața culturală a avut de suferit, iar evenimentele marcante din viața familiei au suferit parcă o întoarcere în timp cu 50-60 de ani. Procesul educațional a avut mult de suferit atât din punctul de vedere al desfășurării procesului direct, cât și din punctul de vedere al integrării programei de învățământ în sistemul de predare online. Criza sanitară Covid-19 a avut și efecte pozitive, făcând posibilă implementarea în termen scurt a procesului de digitizare și digitalizare la nivelul instituțiilor, răspunzând în acest fel atât criteriilor de eficiență și performanță, cât și utilității reale ale cetățeanului, facilitând accesul la informație și la servicii în timp scurt de acasă sau prin operarea de date integrate interinstituționale. Suntem încă în vârful valului patru al pandemiei, trecut parcă mai ușor și fără efecte devastatoare, dat fiind și faptul că împreună cu majoritatea comunității am conștientizat că diminuarea efectelor pandemiei nu se poate face decât prin imunizarea în masă.

Rep: Cum se prezintă proiectul bugetului local pentru acest an?

V.I.: Începem cu un proiect de buget realist, dar ambițios, care asigură din resurse proprii un procent de 15% pentru proiectele de dezvoltare din exercițiu multianual 2022-2024 și care ne asigură posibilitatea reală de accesare a fondurilor europene și naționale atât din programele de tranziție, cât și din programele exercițiului multianual 2021-2027, precum și din programele naționale.

O componentă considerabilă constituie asigurarea resurselor pentru infrastructura de apă potabilă și apa uzată pe întreg arealul de dezvoltare urbanistică a localității, precum și pentru potențarea viitoarelor zone de dezvoltare.

Rep.: O ultimă întrebare...

Ce vă doriți pentru anul 2022?

V.I.: Fiecare zi a vieții mele este un dar de la Dumnezeu; în fiecare zi îmi doresc ca eu și cei dragi, precum și semenii noștrii să fim sănătoși, să nu pătăm acest dar cu păcate multe și să avem convingerea că testamentul pentru moștenirea vieții veșnice este „caduc“ dacă nu vom îndeplinii porunca divină. „Să-l iubești pe Dumnezeu mai presus de toate și în tot chipul și pe aproapele tău ca pe tine însuți.“

Anca Lăpușneanu