Ziua Europeană a Parcurilor a fost sărbătorită la finele lunii mai, la Orșova, printr-un eveniment organizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Administrația Parcului Natural Porțile de Fier.

Cu acest prilej a fost inaugurat Centrul de Vizitare al Parcului Natural Porțile de Fier, o construcție realizată cu fonduri europene, care îmbină armonios elemente ale moștenirii arhitectonice specifice zonei Clisurii Dunării.

La eveniment au participat directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, prefecții județelor Mehedinți și Caraș-Severin, reprezentanți ai autorităților publice locale, directorii administrațiilor de parcuri naționale și naturale, reprezentanți ai mediului academic.

Directorul general al Romsilva, Daniel Nicolăescu, a pus accentul pe importanța moștenirii culturale și naturale, precum și pe găsirea unui echilibru între conservarea valorilor patrimoniului natural și cultural, a nevoilor comunităților locale, dar și a iubitorilor de natură care aleg să-și petreacă timpul liber în ariile naturale protejate.

Tema din acest an a Zilei Europene a Parcurilor este „Clădind pe moștenirea noastră“, atrăgând atenția asupra protejării patrimoniului natural și cultural pentru generațiile viitoare.

Ziua Europeană a Parcurilor a fost instituită în urmă cu 24 de ani, la inițiativa Federației Europene a Parcurilor „EUROPARC“, având ca obiectiv apropierea oamenilor de natură, atragerea atenției asupra importanței frumuseților din natură și a managementului durabil.

Primul parc național din România, Retezat, a fost înființat în anul 1935, în prezent fiind 29 de parcuri naționale și naturale. Din acestea, 22 de parcuri naționale și naturale sunt administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, având o suprafață totală de 853.266 hectare, 232.246 hectare fiind în zone de protecție, iar în aceste parcuri sunt 562.730 hectare de păduri.

Parcurile naționale și naturale administrate de Romsilva pun la dispoziția turiștilor numeroase trasee amenajate, precum și infrastructura care permite plimbări cu bicicleta, barca sau ecvestre, alpinism, popasuri în spații amenajate sau locuri speciale pentru observarea faunei.

Administrațiile celor 22 de parcuri naționale și naturale din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva asigură managementul ariilor naturale protejate, întrețin permanent infrastructura turistică, amenajează traseele și potecile tematice, în colaborare cu Salvamont în zonele montane, mențin marcajele, panourile informative și indicatoarele.

I.B.

Comuna Svinița a trăit, la sfârșitul lunii august, trei zile de poveste. A fost a XXII-a ediție a Festivalului smochinelor, eveniment ce a adunat toată suflarea comunei, dar și de pe Clisura Dunării, din ambele județe de graniță, Mehedinți și Caraș-Severin, ori turiști veniți de la București. Acestei manifestări de tradiție i s-au subsumat alte trei acțiuni: „Cunoașterea și promovarea identității și culturii locale din teritoriul Gal“, un proiect european al grupurilor de acțiune locală Clisura Dunării (Mehedinți și Caraș-Severin), Ceahlău (Neamț), Calafat (Dolj), Țara Hațegului/Ținutul Pădurenilor (Hunedoara), Poarta Almăjului (Caraș-Severin și Gorj); prima înfrățire a unei așezări din Mehedinți cu o localitate din Basarabia, vorbim despre Hansca, actul fiind semnat, simbolic, chiar pe 27 august, de Ziua Națională (Independenței) a Republicii Moldova; lansarea volumului autoarei drd. Maria Gogu Zinovii, sugestiv intitulat

Ne-au povestit calvarul. Mărturii despre trista istorie trăită de basarabenii deportați în Siberia, editat și prezentat de fostul director al Centrului Cultural Drajna (Prahova), Marin Văcărelu.

Cum a ajuns o comună mică (925 de locuitori, peste 90% sârbi), de numai 76 kmp și cu un singur sat, să aibă notorietate națională, fie turistică, fie din punct de vedere cultural, am aflat de la Nicolaie Curici, primar al localității la cel de-al patrulea mandat.

Scurtă incursiune în istoria Sviniței

Svinița, denumire ce vine fie de la termenul „vinita“, care înseamnă viță-de-vie sau de la „svinita“ în slava veche, care se traduce prin „plumb“ sau „pușcă“, aluzie la prima întemeiere a satului, de cetate grănicerească sau organizare de tip militar, se află pe locurile de astăzi după a patra strămutare. Prima vatră a satului a fost stabilită prin anii 1020-1050, când au sosit primii migranți de la sud de Dunăre pe aceste meleaguri, fiind de fapt vorba despre trei sau patru cătune dispersate de-a lungul Dunării. A doua datează de prin 1400, când locanicii s-au refugiat din calea năvălitorilor (turci) la 3-4 km de fluviu, pe lângă cursurile de apă din munte, a treia s-a produs prin 1720, ca urmare a opresiunii austriece, cu stabilire în punctul cunoscut sub numele de „satul vechi“, iar a patra oară comuna s-a strămutat între granițele de astăzi în 1970, odată cu construirea barajului de la Porțile de Fier. Vechimea comunității este confirmată și de slavistul Mile Tomici, care a întreprins lungi cercetări: „graiul sârbesc din Svinița are o structură morfologică pe care nu o putem identifica cu structura niciunui alt grai sârbesc sau croat din România. În zona lingvistică sud-slavă, de pe teritoriul fostei Iugoslavii și a statului bulgar, nu există niciun dialect sau grai identic sau asemănător cu cel vorbit la Svinița. Este una dintre nenumăratele dovezi că grupul a emigrat din Balcani într-o epocă de dinaintea cristalizării limbilor sud-slave (...) Strămoșii svinicenilor de astăzi au venit dintr-o zonă unde se vorbea o limbă populară, balcanică, conținând elemente sârbești, macedonene, bulgare și vlahe, aflate într-o primă etapă de formare.“ Prima atestare documentară a localității este plasată la 24 februarie 1430, când numele comunei apare într-un document al cavalerilor teuroni, de preluare a inventarului de la cavalerii ioaniți, printre care și cetățile Zynicze și Tricule (Tri Kule).

Viața în 51 de ani de la ultima strămutare

Ultima strămutare a fost grea. În 51 de ani, oamenii au cunoscut momente bune și mai puțin bune. Ocupația de bază, deunăzi vreme, a fost mineritul. Prăbușirea industriei a fost o încercare dificilă. Atunci. Că efectele pe termen lung nu mai sunt la fel. Ortacii de altădată sunt azi pensionari și au venituri de pe urma muncii în subteran mai mult decât decente, în jur de 1.000 euro. Problema este alta, așa cum ne spunea și primarul: „tinerii care pleacă la muncă sau la studii cu precădere la Timișoară nu se mai întorc. Comuna, așadar, îmbătrânește, se depopulează continuu...“ Mineritul a fost înlocuit cu pescuitul (30-40 de pescari, ce au 15-16 bărci autorizate), turismul (în jur de 15 pensiuni la malul Dunării), activități în construcții și drumuri și, iată, agricultura. Dar nu oricare agricultură, ci una de nișă, așa cum poate fi cultura smochinului, care a livrat și ideea festivalului. Sau invers. Nicolaie Curici spune că „smochinul a fost adus de un pașă turc, Mustafa Ali Mehmet, dar nu numai aici, ci în toată clisura, poate chiar și mai sus, dar numai la Svinița și în insula dispărută Ada Kaleh s-au aclimatizat.“ De-a lungul timpului, fiecare gospodărie avea măcar 4-5 smochini în curte, pentru consum propriu. De când clima s-a îmblânzit cultura s-a extins până spre Drobeta-Turnu Severin. La Svinița, festivalul i-a inspirat pe cei mai gospodari dintre localnici, care au intuit posibilele avantaje de ordin economic. Așa că unii dintre aceștia și-au înființat livezi comerciale, unele cu 500 de pomi, și obțin venituri fie din vânzarea produsului ca atare, fie prelucrat sub formă de dulceață, gem, compot sau, ei da, țuică! Primarul știe că „nu se poate trăi din smochin, dar acesta vine în completarea veniturilor obținute din alte activități sau pensie.“

„Te dau afară pe ușă, intri pe geam“

În condițiile unei localități mici, cu venituri modeste la bugetul local, este foarte interesant cum a reușit administrația locală să rezolve problemele care țin de infrastructura publică. Să aibă, de exemplu, toate drumurile asfaltate. Mă rog, un răspuns ar fi, cum spune primarul Curici: „te dau afară pe ușă, intri pe geam“, asta apropo de insistența de a susține proiectele ba la Consiliul Județean Mehedinți, ba la Guvern. Majoritatea investițiilor au fost realizate prin parteneriate cu județul, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și din fonduri europene (mai ales în asociere cu alte localități, fiindcă punctajul dezavantajează comunele mici). Tot primarul a făcut un inventar: „ Ideea este să ai proiecte, să le scrii bine, să le depui atunci când e momentul oportun. Noi avem toate clădirile publice – cămin cultural, școală, bibliotecă, dispenar, primărie – reabilitate. Avem apoi alimentare cu apă și rețea de canalizare, cu stație de epurare modernă. Am pus la punct și un centru de informare și promovare turistică. Sunt 3-4 proiecte pe fonduri europene, unul ce vizează construirea unui centru multifuncțional pentru persoanele de vârsta a treia, cu beneficiari din mai multe comune. Dar planurile privesc și realizarea unei capele, a unor drumuri agricole, extinderea alimentării cu apă și a rețelei electrice pe DN 57, pentru a da posibilitatea edificării altor pensiuni turistice. De suflet imi sunt două proiecte: refacerea Cetății Tricule și dezvoltarea potențialului turistic.“ Apropo de turism, în afară de oferta generoasă a Dunării, nu ar fi de neglijat nici fructificarea legendelor Muntelui Trescovăț („cel care trăznește“) sau Olimpul din Clisura Dunării, care își leagă povestea cumva cu cea mai veche așezare umană din Europa, ce datează de acum 9.000 de ani, din cultura Schela Cladovei-Lepenski Vir. Se spune că oamenii primitivi se speriau de tunetele și de fulgerele ce ar fi venit de la „Soare Răsare“ (răsăritul se ivea de după munte) și de aceea îmbunau Olimpul cu jertfe. Bine, ar mai fi de adăugat Muzeul etnografic din Svinița, morile cu ciutură, două dintre ele, de pe Valea Povalina, reabilitate de Primărie și musai festivalurile care pun în valoare tradiția și cultura populară: al Smochinelor, cel ce a inspirat articolul de față, Festivalul Satelor Dunărene, Festivalul Sportului și Festivalul Muzical al Minorităților.

Maria BOGDAN

Corteva Agriscience angajează promotori în județele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Argeș și Teleorman!

DESCRIEREA COMPANIEI:

Corteva Agriscience, cu un portofoliu complet, care conține atât semințe, cât și produse pentru protecția plantelor are ca obiectiv îmbogățirea vieților tuturor celor care produc și consumă, asigurând astfel progresul generațiilor viitoare. Punem la dispoziţia cultivatorilor din România cei mai productivi hibrizi de porumb, floarea soarelui, rapiţă şi soiuri de soia, cu o înaltă puritate genetică şi cele mai performante produse pentru protecția plantelor și acordăm asistenţă tehnică, precum şi alte servicii pentru realizarea de producţii şi profituri mari. Oferim prezența noastră globală, cunoștințele și resursele noastre, astfel încât fermierii să progreseze.

DESCRIERE JOB - PROMOTOR (contract prestari servicii)

RESPONSABILITĂȚI:

- Promovarea și vânzarea produselor din portofoliu (semințe și produse pentru protecția plantelor) către fermierii din zona de activitate alocată

- Menţinerea unui contact permanent cu fermierii din zona sa de activitate

- Identificarea potenţialilor clienţi

- Administrarea conturilor de clienţi din regiune

- Pregătirea şi controlul loturilor şi a încercărilor din zona de activitate

- Asigură asistenţă directorului de vânzări la diferite activităţi

CERINȚE:

- Studii superioare în agricultură

- Abilităţi de comunicare şi relaţii personale excelente concentrate pe client

- Cunoştinţe minime de calculator

- Posesie de vehicol auto și disponibilitate de desplasare

- Experiență în vânzări (semințe și produse pentru protecția plantelor)

OFERIM:

- Un mediu de lucru cu standarde profesionale foarte înalte

- Onorariu atractiv

- Instruire permanentă

Cei interesați sunt rugați să trimită CV-ul la adresele de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Daniel Ploscaru are 44 de ani, este din Baia de Aramă, județul Mehedinți, și provine dintr-o familie de ciobani cu tradiție. Cu toate că deține doar un efectiv de 400 de capete din rasa Țurcană, ne spune că nu are de gând să-și extindă efectivul din lipsa forței de muncă, dar și pentru a le oferi condiții de bunăstare cât mai bune cu putință oilor sale.

„Ciobani ungureni“ cu tradiție

„Suntem într-un sat de ciobani ungureni, străbunicii noștri provin din Mărginimea Sibiului, mai precis din Poiana Sibiului. Am crescut în preajma oilor, le-am îndrăgit de mic copil. De la bunicul meu am învățat foarte multe lucruri în creșterea acestora. La început noi făceam transhumanță cu oile, vara la munte și iarna la câmpie, așa am crescut cu «țoalele pe măgar». Acum dețin un număr de 400 de oi. În primul rând pentru mine este o pasiune, nu o afacere; oile, caii și câinii sunt cele mai frumoase animale, iar pasiunea nu are preț. În vremea de astăzi, eu personal fac sacrificii foarte mari pentru a întreține oile“, spune Daniel.

Tânărul crescător mai adaugă faptul că rasa pe care o are este cea Țurcană. „Aceasta este rasa de oi cu care am crescut, rasa noastră de oaie românească, oaia din zona de munte. Furajarea oilor are loc în perioada de iarnă, când pe câmp nu mai este mâncare pentru ele, chiar și în timpul fătărilor se furajează intensiv. Hrana constă în lucernă, fân și boabe de porumb. O rație de hrană pe timpul iernii și în timpul fătărilor este de 500 g până la 1 kg de boabe/zi și necesarul de fân, cât au nevoie. O astfel de fermă se realizează cu pasiune, dragoste foarte mare pentru animale, dar și cu ani mulți de muncă.“

Valorificarea produselor de la stâna sa diferă, mai spune sibianul. „Valorificăm brânza și mieii care sunt sacrificații pentru sărbătorile de Paște (brânza se vinde de acasă, de la piață sau en-gros, dacă este o cantitate mai mare); vindem și miei vii care ajung pentru export. Despre valorificarea lânii nu vă pot spune nimic. Eu personal în ultimii ani am îngropat-o, să nu rămână aruncată pe câmp. Nu ne acoperim nici cheltuiala cu tunsul oilor“, mai adaugă Daniel Ploscaru.

Cei care doresc să investească într-o astfel de fermă trebuie să aibă în primul rând cunoștințe despre creșterea oilor, dar trebuie să țină cont și de multe altele, mai specifică bărbatul. „Să aibă în permanență necesarul de oameni în fermă, ceea ce constituie cea mai mare problemă. Eu nu îndemn pe nimeni să facă din creșterea oilor o afacere, este foarte greu. Planuri de viitor nu prea am, din lipsă de personal, nu sunt oameni la lucru, indiferent de ce salariu le oferi, dar peste 5 ani cred că  o să fiu tot pe poziție. Nu mă extind, cresc un număr redus de oi pentru a le oferi condiții bune de bunăstare, să am exemplare deosebite și selectate“, încheie Daniel Ploscaru.

Beatrice Alexandra MODIGA

Prin decizie a Guvernului României, trei localități din țară, respectiv Bala, din Mehedinți, Beiuș și Mădăraș, din Bihor, au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local. În prezent, pe teritoriul țării, 52 de unități administrativ-teritoriale au statut de stațiuni turistice de interes național, iar 90 – de interes local. Ce avantaj poate aduce o astfel de clasificare? Este vorba în principal despre atragerea fondurilor europene nerambursabile și un plus de dezvoltare, dat fiind faptul că industria turismului va impulsiona (teoretic) lanțul economic pe orizontală (transporturi, construcții, agricultură, artizanat, comerț etc.).

Municipiul Beiuș, din Bihor, a avut și are de câștigat de pe urma descoperirii, în ultimul deceniu al secolului trecut, a unui important rezervor geotermal, deja exploatat prin două puțuri de forare și unul de reinjectare; acestea asigură încălzirea pentru 55% din locuințele și instituțiile publice, atenție, la cele mai mici costuri din țară. În plus, prin cea mai nepoluantă tehnologie din România. Dar zăcământul de apă geotermală ar putea fi și mina de aur pentru dezvoltarea viitoare a orașului. Se vorbește despre un parc balneoclimateric (cu patru bazine – olimpic, pentru copii, polo și agrement) în jurul căruia vor exista cel puțin 300 de locuri de cazare în trei sau mai multe hoteluri. Nucleul turistic de pe lângă apa geotermală se va dezvolta în două direcții: curele balneare oferite de ștranduri și turismul montan, având în vedere apropierea de Apuseni, zonă generoasă în locuri de vizitat (peșterile Urșilor și Meziad, Rezervația Naturală Padiș, stațiunea Stâna de Vale, satul de vacanță Arieșeni etc.). Pe de altă parte, nici orașul în sine nu-i de lepădat, cea mai puternică ofertă fiind reprezentată de Muzeul Municipal de Istorie și Etnografie, cu tot cu Colecția Niculiță Papp, bisericile istorice din centrul orașului, parcurile de agrement din proximitatea Văii Nimăiești etc.

Situată la câțiva kilometri de Salonta și de granița cu Ungaria, comuna Mădăraș își leagă viitorul tot de resursele de apă termală. Aici mediul privat a luat-o înaintea autorităților, amenajând deja un ștrand termal cu trei bazine, dar și câteva capacități de cazare, unele în zone spectaculoase. Pe raza localității sunt aproape 300 de heleștee, dar și două lacuri pentru pescuit și agrement. Centrul turistic înființat pe lângă Primăria Mădăraș descrie și câteva bogății spirituale care ar putea iscodi turistul: „Cei care vor să descopere o parte din tradiția slovacă pot vizita UDSCR Mădăraș, unde este amenajat un mic «muzeu» cu obiecte și portul popular slovac, felul în care erau amenajate casele în vremurile de altădată, icoane.“ Satele mai pun la dispoziție și alte două comori: Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului“, înscrisă în patrimoniul cultural național, este considerată, datorită picturii pe care o are, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din țară; Muzeul de icoane, înființat în anii 1970-1973, prin implicarea preotului Nemeș Gheorghe, conține peste 200 de obiecte, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, cărți vechi, cruci de lemn, prapori, veșminte, ceramică veche, ștergare, mobilier sătesc, ceasuri de perete, dar și felurite obiecte de uz casnic.“ Ce se va mai adăuga după primirea statutului de stațiune turistică vom vedea!

Comuna Bala, din județul Mehedinți, situată într-un cadru depresionar, la graniță cu județul Gorj, are în componență 15 cătune, amplasate și la 20 km de satul reședință. Datorită izvoarelor mezotermale slab sulfuroase oligometalice și a nămolului sapropelic, a obținut în urmă cu patru ani statutul de stațiune balneoclimaterică. Ministerul Muncii deține aici un hotel cu 208 locuri de cazare, renovat în 2016-2017, cu un grad de ocupare de 60%, asigurat în special de vârstnicii trimiși la tratament prin programele Casei Naționale de Pensii. De asemenea, există și ștranduri termale, cu băi de nămol, funcționale pe timp de vară, dar nerenovate de vreo două decenii. Bala este inclusă în Ruta Națională a Orașelor și Stațiunilor Balneare Istorice din România. Dispune de obiective turistice printre care bisericile din Bala de Jos, Comănești, Crainici și Dâlma, Casa-Muzeu „Petre Scurtu“, Castrul roman Cârșu, Dealurile „Mormântul Jidovului“, Moara de apă de la Molani, Râpa Dracului, ruinele Tunelul Bejna de la Rudina, cascada „Buraica“ etc. Comuna nu are însă o infrastructură care să sugereze statutul pe care-l are, inclusiv drumurile până la izvoare fiind de fapt niște cărări pietruite. Dar sunt câteva proiecte gândite de administrația locală printre care amenajări de parcuri de agrement, o nouă bază de tratament, pensiuni, reabilitare drumuri etc.

Maria Bogdan

Eibenthal (în cehă Tisové Údolí, Eibentál, Jeventál) este situat în extremitatea sudică a județului Mehedinți, în Munții Banatului. Satul este unic în România prin stilul de viaţă și limba vorbită de întreaga comu­nitate, o veritabilă „insulă lingvistică“ a minorității cehe.

Înființat în anul 1827 din rațiuni militare cu scopul colonizării zonei de frontieră a Imperiului Austro-Ungar, Eibenthal este unul dintre cele câteva sate de „pemi“ (locuitori ai Boemiei) din zonă. Majoritatea populației își are originea în Plzeň, Klatovy iar pe aceste meleaguri au venit cu pluta pe Dunăre la promisiunea habsburgilor că nu vor fi înrolaţi în armată şi vor primi pământ şi loc pentru casă. Ocupațiile lor de bază sunt exploatarea lemnului și mineritul.

Însă, în ultima perioadă, localitatea a cunoscut un puternic declin, din cauza condițiilor economice nefavorabile de după anul 1989, a migrării tinerilor spre orașe și în Cehia, și în consecință a îmbătrânirii rapide. Acum mai sunt în jur de 300 de locuitori majoritatea pensionari și foşti lucrători la mina de cărbune din Baia Nouă. În august 2006, un accident produs la această exploatare minieră a schimbat destinul comunității cehe din Eibenthal.

După anul 1995, guvernul Cehiei a acordat sprijin localității printr-o serie de iniţiative în beneficiul comunității locale. Astfel, a fost deschisă o școală, purtând numele lui Alois Jrasek, clasic al literaturii cehe care a scris despre satele din Clisura Dunării, șoseaua a fost asfaltată şi a fost inaugurată o centrală telefonică digitală.

Eibenthal e un loc învăluit în mister la care ajungi cu greu după un urcuş pe serpentine în ac de păr. Turla bisericii veghează satul. Preotul ține slujba în fiecare zi, în cehă. Dacă vin la biserică şi cei 15-16 români căsătoriţi cu cehoaice şi trecuți la catolicism, părintele spune ceva și în limba română.

În sat există o școală, un magazin şi două cârciumi, „Krajanek“, așa le spun ei. Farmacie nu este, iar cel mai apropiat spital e la Orşova, la 50 km distanţă. Deasupra intrării în şcoală flutură steagul Cehiei şi steagul României. Se predă în ambele limbi. Aici lucrează şi un profesor din Cehia care predă limba maternă.

Sărbătorile cehilor din România s-au împuţinat mai ales după anii ’90, când mulţi tineri au luat drumul Cehiei. Se mai ţine Farsang-ul, un fel de carnaval al copiilor şi tinerilor, care se desfăşoară în februarie, apoi Dansul sub pom, în luna mai, Ziua Recoltei – în luna august. De sărbători sătenii mănâncă ciorbe cu smântână acrite cu oţet (cehii nu folosesc borșul), dolky – un fel de colaci cu brânză, cu marmeladă sau cu smântână , knedliky – un soi de găluşte cu prune, cu marmeladă sau cu alte umpluturi şi skubanky - din aluat pe bază de cartofi fierţi şi făină.

Cea mai importantă sărbătoare a cehilor este Nedeea, hramul bisericii, care se ţine de Sântămărie, pe 15 august şi 8 septembrie. O tradiţie care nici în Cehia nu se mai păstrează, cel puţin aşa zice preotul Masek Nanceslau, este aceea a binecuvântării părinteşti înaintea cununiei religioase. Rudele mirilor se strâng la mireasă acasă, preotul ţine un discurs despre rolul părinţilor, apoi tinerii însurăţei primesc binecuvantarea.

Emil Slașca, președintele organizației locale cehe, ne-a declarat că în sat există școala gimnazială cu clasele I-VIII, unde învață în jur de 30 de elevi la ora actuală. Atât pentru școală cât și pentru elevi, guvernul ceh oferă sprijin financiar și trimite inclusiv profesori din Cehia pentru învățarea limbii literare. Media de vârstă în sat depășește 60 de ani, marea parte a locuitorilor ocupându-se cu agroturismul și agricultura. Anul viitor este prevăzută deschiderea unei minifăbricuțe de bere în sat cu ajutorul a doi investitori cehi și a unui localnic plecat. În sat funcționează și un restaurant tradițional cehesc.

Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei, este satul unde nu se fură şi casele au uşile deschise. Ajuns într-o după-amiază de vară la Eibentahl pot spune cu mâna pe inimă că este un loc cu adevărat special străjuit de Munţii Banatului, unde simţi mirosul ierbii şi al florilor, asculţi trilurile păsărilor şi unde, dacă vrei să scapi de aglomeraţia urbană, găseşti adăpost la vreun localnic primitor.

Clement LUPU

Știm cu toții deja că 2018 a fost un an excelent pentru cultura porumbului, iar hibrizii Pioneer au oferit producții foarte bune în fiecare județ din țară. Ar fi imposibil să prezentăm fiecare fermă din fiecare județ în care producțiile au fost pe măsura așteptărilor fermierilor, însă vrem totuși să prezentăm performanța obținută de cel puțin un fermier din fiecare județ.

Începem cu județul Gorj, acolo unde își desfășoară activitatea fermierul campion Cristian Marinescu, care lucrează 160 ha, iar cu porumb a semănat anul trecut 60 ha. Cel mai performant hibrid din fermă in 2018 s-a dovedit P9903, care i-a asigurat 14.800 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu, astfel că după recoltatul acestei culturi am arat la 30 cm și am aplicat 200 kg/ha de îngrășăminte complexe 20.20.0. Am continuat cu lucrările de pregătire a patului germinativ în primăvară, am făcut o lucrare cu discul și una cu combinatorul, apoi am semănat în perioada 14-20 aprilie și tot atunci am aplicat 150 kg/ha de azotat. Am erbicidat de două ori și am prășit o dată, atunci am mai aplicat 150 kg/ha de azotat. A fost anul bun, nu am mai aplicat altceva, iar perioada de recoltat a fost între 20 septembrie și 1 octombrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în ultimii 4 ani a ales hibridul P9903, a obținut recolte foarte bune, motiv pentru care și în acest an îl va semăna pe 100 ha.

Un alt fermier din județul Gorj este Cristian Fulger, care a cultivat hibridul P9903 și a obținut 12.200 kg/ha. “Lucrez 190 ha, iar anul trecut am semănat pe 40 ha, după grâu. În toamnă am arat la 30-35 cm, iar în primăvară am discuit și am aplicat îngrășăminte complexe 16.16.16 – 300 kg/ha și apoi am intrat cu combinatorul. Am semănat după în perioada 20 aprilie -15 mai, cultura a primit un singur erbicid, nu am mai dat nici un fel de substanță sau tratamente, doar atunci când  am intrat cu cultivatorul am mai aplicat azot – 270 kg/ha.  Am recoltat începând cu data de 20 octombrie. În acest an intenționez să semăn cel puțin 130 ha cu porumb, suprafața poate fi mai mare pentru că intenționez să măresc suprafața din fermă. Momentan am ales hibrizii P0023, P9903 și P9874”, a afirmat agricultorul.

Și în județul Hunedoara s-au înregistrat anul trecut producții foarte bune la porumb. Cele mai bune rezultate le-a înregistrat doamna Vionelia Bălușe, care a obținut 14.150 kg/ha cu hibridul P9903. “În cadrul a 5 societăți lucrăm în total 4.400 ha, iar anul trecut am avut 1.800 ha cu porumb, am semănat după floarea-soarelui, grâu, dar am avut și monocultură. Am arat în toamnă, iar 400 ha le-am scarificat, după care în primăvară am aplicat între 300 și 350 kg/ha îngrășăminte complexe în funcție de fiecare solă, după care am pregătit terenul cu combinatorul sau freza și am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în cea de a doua decadă a lunii aprilie și tot atunci am aplicat 25 kg/ha de îngrășământ starter. În vegetație, acolo unde am putut intra, am aplicat azot în două tranșe a câte 150 kg/ha, iar acolo unde porumbul a fost prea mare am făcut o singură trecere cu 250 kg/ha de azot. Am erbicidat toată suprafața în postemergență, iar unde a fost nevoie am corectat în vegetație. Am aplicat un îngrășământ foliar cu zinc, pe toată suprafața, iar unde a fost nevoie am revenit și cu a doua trecere, în rest nu am mai aplicat nimic, doar 30% din suprafața am prășit-o. Am început campania de recoltat în luna septembrie și am terminat în luna decembrie. În această primăvară voi semăna cel puțin 2.000 ha cu porumb, dar suprafața poate ajunge și la 2.500 ha în funcție de cum se dezvoltă rapița până în luna martie”, a precizat aceasta.

Un alt fermier campion din județul Hunedoara este domnul Miron Dragostesc, care a obținut 10.200 kg/ha cu hibridul P9074.

În județul Mehedinți cea mai bună producție a obținut-o agricultorul Alexandru Rădoi, care a semănat hibridul P9537 și a obținut 14.000 kg/ha. “Am avut anul trecut 65 ha cu porumb, a fost monocultură. În toamnă am scarificat, după care în primăvară am discuit și pregătit terenul pentru semănat și am aplicat triplu 16 - 200 kg/ha. Am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și 150 kg/ha de azot. Cultura a primit 2 erbicide și un foliar cu bor, atunci când plantele aveau 40-50 cm. Nu am aplicat nimic altceva și nici nu am prășit, iar recoltatul a avut loc la începutul lunii septembrie. Nu au fost probleme anul trecut, cultura a mers bine, chiar dacă răsărirea a fost mai greoaie din cauza frigului. Pentru acest an am ales hibrizii P9537, P9241 și un hibrid nou, voi semăna 70 ha cu porumb”, a punctat fermierul.

Alin Ancuța este primul fermier campion din județul Vâlcea. Acesta a semănat hibridul P9911 și a obținut 13.580 kg/ha. “Anul trecut am lucrat 1.300 ha, însă am crescut suprafața la 2.000 ha. Am avut 200 ha de porumb și am semănat după orz, rapiță sau grâu. Astfel că am arat sau scarificat, în funcție de solă și planta premergătoare. În primăvară am fertilizat cu triplu 15  - 250 kg/ha și uree - 200 kg/ha, după care am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în jur de 70.000 b.g/ha  în prima decadă a lunii aprilie. Am erbicidat toată suprafața o singură dată, iar unde a fost cazul am corectat cu un alt erbicid. Am prășit pe o suprafață mai mică, în jur de 50 ha, am aplicat 150 kg/ha de azot. Am recoltat în luna octombrie, a fost o campanie bună, fără probleme, motiv pentru care anul acest voi semăna 500 ha cu porumb și am ales pentru toată suprafața hibrizi Pioneer, dintre care doi hibrizi pe care i-am mai cultivat - P9911 și P9903, plus alți doi hibrizi noi ”, a precizat fermierul campion.

Tot în județul Vâlcea fermier campion a devenit și domnul Elvis Nițu, care lucrează 1.300 ha, porumb a avut pe 200 ha și a obținut 11.100 kg/ha cu hibridul P9903. “Am semănat porumbul după floarea-soarelui, grâu sau chiar după porumb. Am arat din toamnă, iar în primăvară am pregătit patul germinativ și am aplicat 250 kg/ha de îngrășământ complex 20.20.0., după care am semănat 70.00 b.g./ha în perioada 10 aprilie – 12 mai. Am aplicat un singur erbicid, fără alte tratamente și am recoltat în perioada 5-10 octombrie. În acest an voi semăna 300 ha cu porumb și am ales hibrizii P9911 și P9903”, a declarat fermierul.

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.