Gorgota de Prahova este o comună cu peste 5.000 de locuitori, alcătuită din cinci sate. Este o așezare ctitorită pe la 1864 de însuși domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a cărui statuie poate fi admirată în satul Potigrafu, pe DN-1. Această comună poartă pecetea unei munci cu pasiune, cu multă dăruire a unui inginer, cu nume simplu, de la țară: Ionuț Dumitru Nicolae. A fost ales de obștea sa – obște care numără azi noi și noi obiective în plan gospodăresc și edilitar – și se află în această funcție de mai bine de două legislaturi încoace. Această localitate cu câmpuri roditoare și pâlcuri întinse de păduri de foioase din vechiul Codru al Vlăsiei este protejată de apele învolburate ale Prahovei și Ialomiței. Aproape peste tot se văd azi construcții noi, realizate cu bani ai gospodarilor din cele cinci sate componente – Crivina, Fânari, Potigrafu, Poenarii Apostoli și Gorgota, dar și cu mai multe milioane de euro din bani europeni. În afară de străzi și trotuare noi, asfaltate, de școli, grădinițe, iar acum și de un „palat“ de învățătură pentru tinerii meseriași, faima și consacrarea comunei de pe DN-1 a fost adusă și de festivalul anual „Tradiție și continuitate“, ajuns acum la ediția a XV-a.

Cine vrea să facă aici un popas și să vadă cum se cheltuiesc banii satului și cei europeni, este așteptat oricând la Gorgota de Prahova să-i cunoască pe săteni și pe primar care, prin faptele sale, face cinste județului Prahova, comuna sa ocupând locul I pe județ.

La plecarea din sat, primarul ne spune mândru că în ultima vreme a avizat cererile a 15 ploieșteni și bucureșteni dornici să devină cetățeni cu drepturi depline ai comunei Gorgota de Prahova. Este și firesc, dacă avem în vedere că în anul care vine comuna aceasta se va îmbogăți cu noi și noi obiective gospodărești-edilitare! Să fie într-un ceas bun!

Cristea BOCIOACĂ

Vorbim adesea despre locul și rolul tradițiilor din viața satului românesc contemporan și arareori stăruim asupra modului în care acesta se derulează sub ochii noștri, fără să le surprindem prin faptul cotidian.

La aceasta reflectam într-una dintre aceste zile de început de primăvară, într-un dialog, la fața locului, cu ing. Ionuț Dumitru Nicolae, primarul comunei Gorgota, despre frumusețea vieții la țară în acest anotimp fertil, așteptat cu mult drag, de noi toți, despre ce fac oamenii satului pentru viața lor.

Comună mare, alcătuită din cinci sate, cu peste 5.000 de oameni, așezare întemeiată cu multe secole în urmă, iar satul de reședință de acum, chiar pe la 1864, de însuși domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a cărui statuie îi salută azi pe trecătorii de pe DN1. Așezare bine protejată de natură, prin mari pâlcuri de pădure de foioase, rămase din vechiul codru al Vlăsiei, dar și de apele vioaie ale Prahovei și Ialomiței, zonă vestită de gospodari iscusiți, vestiți prin măiestria îndeletnicirilor lor, îmbrățișate de multă vreme, îndeletniciri specifice satului românesc de câmpie. Meserii legate de lucrarea lemnului, în egală măsură a fierului, dar și de construcții gospodărești diverse, precum și de olărit, de împletituri, de sobe de teracotă, de confecționarea de căruțe și de trăsuri, care le-au adus o meritată faimă. Sate vechi, ridicate de urmași ai vitejilor lui Mihai Vodă Viteazul, cu case cochete și gospodării chivernisite, săteni care la vremea lor au ridicat multe dintre cartierele și edificiile de azi ale Ploieștilor.

Ne oprim la Potigrafu, sat traversat de DN1, la egală distanță de Ploiești și de București, și vedem înșirate multe case de olari și de fierari, de rotari, de rogojinari, de sculptori în lemn, cu ateliere specifice. Pe la multe dintre porți gospodarii își anunță asemenea heralzilor meseria aleasă. În față stau frumos rânduite stive de lădițe cu legume și fructe ori cu flori de sezon, adevărate ispite pentru trecători.

În mici ateliere trebăluiesc laolaltă bătrâni și copii de școală. Primarul rememorează cu voce tare copilăria din grădina bunicilor... „Am copilărit printre oale și ghivece, de care curțile noastre erau pline ochi. Meseria am deprins-o mai mult în joacă.“ Asta îmi spunea și consăteanul meu, Marin Frățilă, azi viceprimarul nostru, care a deprins sculptura în lemn. De la el au învățat meseria asta frumoasă și fiul și nepoții săi.

La întrebarea noastră ce mai este azi, primarul spune că acum nu mai sunt așa de mulți meșteșugari ca altădată. Sunt vreo 7-8 olari, 4-5 fierari și ceva mai mulți rotari. Azi se lucrează pe comenzi speciale. Mai ales căruțe și trăsuri, cerute pentru filme și pentru unele ferme agricole. Căruțe se fac mai multe, iar în comună există 54 de care și căruțe.

– Am auzit prin sat cum că în atelierele meșteșugărești lucrările se fac numai la comandă și pe anotimpuri: toamna și iarna se fac sobe și împletituri; primăvara – oale, ghivece și alte vase de lut, iar vara, pe la Moși, mulți merg pe la târguri să-și vândă marfa... Așa este?

– Da. Așa este, spune sigur pe sine interlocutorul nostru. Mulți merg și acum prin piețe, dar și prin sate. Chiar și prin diferite zone din țară. Sigur, câștigurile lor sunt modeste. Față de efort și de cheltuială, doar pasiunea învinge. Fără pasiune, nu se poate. Noi, cei de la Primărie, îi susținem cu tot ce putem pe toți cei care se disting. Cu premii, cu fonduri la diferite concursuri, mai ales la Festivalul meșteșugarilor, de Sf. Ilie, ce se desfășoară chiar în centrul comunei, cu participare locală și județeană, chiar și națională. Manifestarea a ajuns acum la ediția a XV-a. Acest târg este acum o mare sărbătoare a comunei.

De asemenea, și la vecini există diferiți meșteșugari. La Puchenii Mari, la Odăile, spre exemplu, există mulți sobari și împletitori. Așa ceva există acum și la Râfov și Gherghița. Tot așa ceva, dar mai ales olari, există și în comuna vecină din Ilfov, la Ciolpani. Ne cunoaștem bine, vin întotdeauna la noi la târg.

– De unde ideea ca un târg de meșteșugari să fie certificat chiar de OSIM?

– De la dorința mea și a Consiliului Local, de a păstra cât mai mult și a dezvolta frumoasele tradiții și obiceiuri ale oamenilor de la noi: olărit, dulgherit, împletituri din răchită, rotărit, fierărit, sobărit, astfel încât nimic din toate acestea să nu se piardă, să treacă cumva în uitare... Să avem astfel o marcă proprie a comunei Gorgota. Am mai avut în vedere și faptul că avem azi mulți copii. Există mai mult de 500 de copii de școală și de grădiniță. Mulți vor să preia obiceiurile de la părinți și de la bunici, de la vecini. Iată că la noi natalitatea este bună, s-a putut păstra tradiția. Suntem susținuți mult și de școală.

În săptămâna „Școala altfel“ se învață serios meseriile tradiționale, cu îndrumători calificați – olari, rotari, împletitori și de alte meserii. Astfel, pe lângă școlile din sate și grădinițe, avem tot felul de meseriași. Vecinii se întrec între ei. La noi încă se mai construiesc căruțe și trăsuri, cerute acum de diferite studiouri cinematografice.

Avem în organizare și un Muzeu al olăritului, precum și al altor diferite obiecte realizate în comună. În localitate mai avem mulți oameni care au cai și căruțe. Este foarte important că avem zeci de localnici care cresc cai nu numai vaci de lapte și capre. De aceea, au loc și circuite hipice în sate.

– Abia acum înțelegem prezența localnicilor, dar și a dvs. la întrecerile hipice de la Hipodromul de la Ploiești...

– Într-adevăr. La Gorgota există mulți oameni care lucrează în diferite unități economice locale, între 200-250 de săteni. Practic, oamenii și-au găsit aici locuri de muncă sigure și nu mai sunt atâția navetiști ca la vecini. Avem un proiect ca de anul viitor să realizăm, pe 10 ha, un parc industrial, cu care vom dubla locurile de muncă pentru săteni.

Tot în comună mai avem în vedere să amenajăm terenul cu aluviunile aduse de râul Prahova, de la podul de la Puchenii Moșneni, loc de unde olarii noștri își procură materia primă. Mai dorim să facem și o Casă de cultură, al cărei spațiu îl vom rezerva și pentru școlarizarea tinerilor în diferite meșteșuguri. Tot aici vom organiza și diferite activități artistice de amatori. Doar este vorba de tradiție și continuitate. Nu? Imobilul va fi ridicat în chiar centrul comunei, cu fonduri europene.

Toate acestea, ne mai spune primarul, nu vor rămâne fără urmări și în plan edilitar. Avem deja mai multe cereri de loc de casă din partea unor ploieșteni și bucureșteni care vor să devină locuitori ai comunei. Vin la noi cu gândul să-și întemeieze familii la Gorgota. Se pare că îi atrag mult și frumoasele tradiții de pe la noi.

Cristea BOCIOACĂ

De aproape douăzeci de ani, fenomenul înfrățirii dintre cele două maluri ale Prutului a cuprins aproape toate satele și orașele prahovene, județul nostru devenind astfel cap de afiș în această salutară acțiune, cu efecte benefice pentru ambele părți, cu deosebire la susținerea UNIRII celor două state românești.

Dintre localitățile Prahovei, se distinge azi comuna Gorgota, înfrățită cu satul Cenac, prin remarcabile reușite în plan edilitar-gospodăresc și cultural, între care și o modernă casă de cultură, socotită de localnici un dar de mare preț al prahovenilor de la Gorgota, fapt pentru care ei se simt îndatorați. Și, pentru a marca cumva aceasta, ei i-au invitat acum să petreacă împreună la o mare serbare românească, cum rar s-a mai văzut aici. Prilejul a fost oferit de marea lor sărbătoare, cea a hramului satului, prea binecunoscut printre cele din sudul Republicii Moldova.

Manifestarea, desfășurată la sfârșitul lunii mai, a prilejuit și o întâlnire frățească cu numeroasa delegație alcătuită din fruntașii comunei Gorgota, în frunte cu primarul Ionuț Dumitru Nicolae și cu viceprimarul Marin Frățilă, maestru în arta lemnului, care a venit împreună cu cei doi nepoți ai săi, ucenici în arta lemnului și dansatori, membri ai Ansamblului artistic al gimnaziului din comună. A mai venit aici și preotul Enache, părintele paroh de la Gorgota, consilieri locali, alți fii ai satului, distinși în diferite activități.

Ziua hramului a fost o mare și originală sărbătoare, care a reunit tot Cenacul și primarii tuturor localităților vecine așezării. Străzile au fost invadate, așijderea instituțiile de cultură ale așezării, precum și gospodăriile sutelor de săteni din zona centrală, gospodării frumoase, chivernisite, încărcate de verdeață, de pomi fructiferi, mai ales nuci și flori. Cel mai mult a impresionat mulțimea localnicilor, extrem de bucuroși de oaspeți. Întocmai ca și la slujba de la Biserica Sf. Nicolae, plină ochi de lume, unde chiar și în curtea sa nu puteai arunca un ac.

Cântul și jocul românesc au răsunat până hăt departe, pe dealurile și văile din preajmă, până la pescarii aflați pe întinderile de pe celebrul lac Ialpug, acum înstrăinat Ucrainei.

Cine a văzut Cenacul, așezare tipic românească, al cărui nume provine din limba turcă, și anume farfurie, strachină, rămâne profund încântat de poziția geografică a localității, cu văi și vâlcele, cu o puzderie de pâraie și izvoare, cu care măsoară între 80 și 180 de metri, dealuri acoperite cu vii și livezi, cu ogoare lucrate ca la carte, cu pășuni întinse, cu iarbă grasă, pline de cârduri de oi și capre.

Aici omul a locuit încă din vechime. Prima așezare cunoscută grație descoperirilor arheologilor a fost cea din vremea cuceririi romane, din anul 106 e.n, Asta chiar dacă atestarea documentară a localității este cunoscută de-abia de pe la 1789, 1811 și 1817, iar biserica satului, din 1853.

Pe timpul migrației popoarelor această zonă a fost loc predilect al hunilor, până prin anii 376. Mai târziu, cete de nomazi au poposit pe aci în atacuri de jaf și cucerire. Între aceștia tătarii, din urma cărora au rămas mai multe movile și movilițe, morminte ale căpeteniilor lor, trei dintre acestea putând fi văzute și astăzi.

Oamenii locului se ocupă azi, deopotrivă, cu agricultura, creșterea vitelor și cu apicultura. Prezența lor era semnalată încă din vechime pe la târguri și iarmaroace cu produse specifice: lână, brânză, cojoace, miere, ceară și cereale.

Revenind la oaspeții din Gorgota și la pomenita mare serbare românească, stăm de vorbă cu primarul din comună, inginerul Ionuț Dumitru Nicolae, un tânăr vioi, de statură mijlocie, cu ochi vii și vorbă dulce, foarte bucuros că se află în mijlocul fraților din Cenac. Așa cum am amintit mai sus, el a venit însoțit de viceprimar, de consilieri, de preotul satului său, de meșteșugari în arta lemnului și a olăritului, a împletiturilor, precum și de ansamblul artistic al celor două școli gimnaziale, cu toții veniți cu gând de serbare comună, cum s-a și întâmplat, cu deplin succes. El ne vorbește de ceea ce a făcut pentru împlinirea protocolului de înfrățire, de noua casă de cultură cu150 locuri, dar și de alte reușite, de căldura cenecenilor, de primarul satului, Oleg Sandu, un om săritor și tare grijuliu cu sătenii și cu oaspeții din Prahova, de preotul Constantin, sufletul satului său.

Întrebat ce are de gând pentru perioada care urmează, acesta ne-a mai declarat că, în ordinea urgenței, va fi realizat Monumentul eroilor care au luptat aici în cel de-al Doilea Război Mondial. Primarul din Cenac are deja lista eroilor din satul său, așa cum o are primarul din Gorgota pentru cei din comuna pe care o conduce. Astfel de monument al eroilor locului a mai fost pe aici, dar a fost distrus, știm de cine, iar din el a rămas doar... un bloc de beton. Ambii primari vor monumentul repede, chiar în centrul satului, în viitorul parc al tinerilor. Și ca treaba să fie încheiată, primarul din Gorgota dorește să amenajeze și zona centrală cu alei pietonale, betonate, care să schimbe fața satului, ca la anul să aibă cu ce se mândri.

Cu speranța că se vor ține de cuvânt, le urăm deplin succes!

Cristea BOCIOACĂ

La 22 kilometri de Ploiești, la o altitudine de numai 66-80 metri, așezată pe o mare întindere de pe DN-1, între lunca Ialomiței și cea a Prahovei, afluent al acesteia, comună mare, cu cinci sate arătoase – Gorgota, Potigrafu, Crivina, Fânari și Poienarii Apostoli, cu peste 5.200 de locuitori, Gorgota de azi defilează – zi-noapte –, prin fața miilor de trecători care-i parcurg, în fugă, zona centrală, iar aceștia dau onorul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul așezării. Aici, la Gorgota, de mulți ani meșteșugarii locului duc faima comunei și își etalează pe la porți firme atrăgătoare, veritabile blazoane ale meseriilor practicate de ei, dar și de înaintaşii lor. Fie că-i vorba de vestiți olari și rotari, fie de fierari sau de împletitori din răchită, ca să nu mai vorbim de sculptori în lemn, de stejar, de tei, de ulm și de frasin; păduri – rămășițe din vestiții codri ai Vlăsiei, păduri care înconjoară din toate părțile localitatea, așijderea și aluviunile de la cele trei cursuri de apă care-i traversează hotarele.

Viceprimarul comunei, fiul și nepoții săi, sculptori în lemn

Chiar dacă trecerea vremii schimbă gusturile, dar și preferințele sătenilor și, drept urmare și unele dintre îndeletnicirile tradiționale, acestea având astăzi mai puțină trecere la cumpărători, meşteşugarii s-au adaptat noilor realităţi, preferând activităţi precum acelea de prelucrare a lemnului, fapt vizibil în satele Poenarii Apostoli și Gorgota. În satul de centru, la Potigrafu, meșteșugurile tradiționale au o mai mare vizibilitate.

Potrivit statisticilor locale, ne încredințează primarul Ionuț Nicolae Dumitru, în comună se practică cu succes meserii tradiționale aproape 50 de meseriași. Cei mai mulți sunt olari, peste 20, precum și un mare număr de rotari și de fierari, împletitori din răchită, sobari. Sigur, mai puțini ca altădată. Totul este în raport de comenzile primite. În toamnă vezi rogojini, vara – coșuri de porumb, precum și coșuri de flori, diverse coșulețe. Mai nou, la Potigrafu au apărut și sculptori în lemn, uși, ferestre, porți. Dintre aceștia din urmă, aflăm că se distinge chiar familia viceprimarului Marin Frățilă, dar și cea a fiului său, Nicolae Frățilă, ai cărei fii deja își întovărășesc părinții și bunicii în atelierele de la șoseaua națională, copii sau adolescenți care deja au început să mânuiască cu pricepere dalta și ciocanul... Viceprimarul – în fotografie – ne spune bucuros că, personal, are de acum mult mai multe comenzi din sat, dar chiar și din unele orașe din țară. El este tare bucuros, deopotrivă pentru reușitele personale și ale familiei, că sunt încă tineri săteni care îmbrăţişează o astfel de meserie, pentru că la olari sunt mulți meseriași. Dintre aceștia se disting, familia Ştefan – tatăl și fiul – Florin Ștefan și Alexandru Ștefan, dar și Nicolae Postelnicu și Ioan Apostol, de 80 și, respectiv, 60 de ani. Chiar dacă comenzile sunt acum ceva mai puține, oamenii caută la Gorgota o gamă variată de vase de lut. Dacă nu ajung aici, îi caută în Ploieşti sau prin târgurile comunale din județ. Asta fiindcă meseriașii de la Gorgota merg prin sate, la târgurile comunale, dar și la felurite Festivaluri de profil din județ sau din țară.

Primarul și viceprimarul ne mai spun că este în firea lucrurilor ca numărul sătenilor-meșteșugari să mai scadă de la an la an, că cei mai mulți dintre aceştia sunt bătrâni. De aceea primăria îi încurajează pe acei tineri cărora le place olăritul, de exemplu, să preia meseria de la bătrânii satului. Îi ajută cum și cât pot, să îmbrățișeze meserii consacrate, tradiţionale. În acest scop, administraţia locală le acordă tot felul de facilități, scutiri de taxe, dar și premii, precum și orice fel de sprijin posibil, ca să participe la Festivalul meșteșugarilor Gorgota – Tradiție și continuitate!, ajuns în 2017 la ediția a 13-a. Important de semnalat este faptul că această manifestare este înregistrată de către Primăria Comunei Gorgota la OSIM București.

O perspectivă încurajatoare

Primăria comunei Gorgota, ne mai încredințează tânărul edil, fan al meseriașilor de tradiție, Ionuț Nicolae Dumitru, privește cu multă luare aminte păstrarea și dezvoltarea chiar şi a meșteșugurilor consacrate, care fac mai bine cunoscută localitatea prahoveană. În acest sens, Consiliul Local a aprobat un proiect cu fonduri europene. Pentru anul viitor, se are în vedere realizarea unei Case de cultură a localității, instituție care va fi construită în chiar centrul comunei, cu o investiţie de jumătate de milion de euro. În interiorul viitorului edificiu vor fi realizate și ateliere meșteșugărești, unde copiii sătenilor vor învăța mai multe meserii. Casa de cultură va fi prevăzută și cu cinci roți ale olarului, dar și cu un Muzeu al olăritului. Tot aici va fi realizat, în vecinătatea DN-1, un magazin de prezentare și desfacere a produselor meseriașilor din comună.

Se speră astfel că inițiativa Primăriei va da un nou impuls dezvoltării meseriilor tradiționale, stopând astfel declinul care se manifestă acum în domeniu.

GALERIE FOTO

Cristea BOCIOACĂ

Aşezare aflată la intersecţia paralelei 44 grade şi 45 secunde cu meridianul 26 grade şi 7 secunde, în zona nordică a Câmpiei Române, în vecinătatea râurilor Prahova şi Ialomiţa, la aproape jumătatea distanţei dintre Ploieşti şi Bucureşti, zonă care întretaie numai puţin celebrul Drum al Voievozilor, Gorgota de Prahova a marcat vara aceasta 150 de ani de la ridicarea sa la rangul de comună de către însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, act pe care acum cei peste 5.500 de localnici din cele cinci sate – Crivina, Fânari, Potigrafu, Poienarii Apostoli şi Gorgota – îi cinstesc memoria. Prin ridicarea unei impunătoare statui, în chiar centrul aşezării, monumentul este vizibil tuturor celor care parcurg azi DN1. Se află chiar în satul centru, şi anume la Potigrafu.

Primarul Dumitru Ionuţ Nicolae, tare bucuros de mulţimea de oaspeţi veniţi la eveniment din Capitală – miniştri, parlamentari, membri ai corpului diplomatic, printre care şi Ambasadorul Republicii Moldova în România, Emil Jacotă, dar şi din Ploieşti, precum şi din comunele vecine, mărturiseşte că are motive de mulţumire pentru că localitatea pe care o păstoreşte –, cunoscută în ţară pentru vechile sale tradiţii în arta lutului şi a împletiturilor, dar şi a grădinăritului – prezintă acum o puternică dezvoltare edilitară – apă la robinet, reţea de gaz metan, edificii moderne, dar şi trotuare noi pe străzile sale, cu case şi curţi chivernisite.

Dragostea oamenilor locului faţă de istoria comunei şi a ţării

„Prezenţa localităţii Gorgota pe Drumul Voivozilor, cale turistică consacrată, pornită de la Ciorani şi parcurgând celebra comună Balta Doamnei şi apoi comuna noastră, până departe, la Filipeştii de Pădure, ne-a determinat să iniţiem o susţinută cercetare istorică în vederea identificării acelor personalităţi istorice care îşi leagă numele simbol de atestarea sa documentară“, ne-a mai declarat edilul localităţii. Şi adaugă: „În urma studiilor făcute şi cu sprijinul istoricilor din Prahova s-a constatat că Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, este cel care acum 150 de ani, prin Legea comunelor urbane şi rurale, a ridicat loca­litatea noastră la rang de comună în anul 1865.“

Faptul ca atare este menţionat şi de istoricii de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, prin studiile lor, înmănunchiate acum şi de publicaţia periodică Anotimpuri româneşti, apărută zilele acestea sub coordonarea doamnei Marinela Peneş, directorul general al muzeului.

„Astfel, mai arăta edilul din Gorgota Prahovei, împreună cu Consiliul Local am luat hotărârea să realizăm un monument de cinstire a Domnului Unirii. Locul ales pentru amplasarea acestuia a fost stabilit la intersecţia DN1 cu DJ-101 B, în incinta Şcolii gimnaziale din satul Potigrafu, chiar acolo unde, în timpul călătoriei domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Iaşi la Bucureşti, înaintaşii noştri l-au întâmpinat cu urale şi flori, ca Domnitor al Unirii.“

Iată că în acest an Consiliul Local a alocat suma necesară, iar sponsori locali au întregit cu dărnicia lor valoarea lucrării, o mândreţe de statuie din bronz având înălţimea de 3,2 metri şi cu o greutate de aproximativ două tone, statuie realizată de către sculptorul George Dumitru, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Acest monument simbol al fondatorului comunei Gorgota va rămâne aşadar un simbol al identităţii locuitorilor acestei comune prahovene, mândri de istoria lor.

Cristea BOCIOACĂ