La mijlocul lunii noiembrie, în Poiana Brașov a avut loc un eveniment – Biosfera 2023, dedicat profesioniștilor fitofarmaciști. În cadrul evenimentul Biosfera, la care au participat peste 500 de fitofarmaciști, au fost prezentate o gamă largă de produse, semințe pentru cultură mare, culturi speciale, dar și pentru casă și grădină de la cei mai renumiți producători din domeniu.

Programul Biosfera, aflat la început și conceput de Agrii România în colaborare cu Syngenta, Corteva, Summit Agro, BASF, Bayer, Ameropa, Patria Bank, Lidea, Nufarm, Belchim, KWS, își propune să aducă față în față fitofarmaciștii și distribuitorii tocmai pentru a crea o conexiune autentică într-un cadru care să îmbine responsabilitatea pentru natură cu expertiza fitofarmaciștilor și angajamentul companiilor către o agricultură cu adevărat sustenabilă. În continuare vă prezentăm opiniile a câtorva dintre participanții la eveniment.

Monalisa Ungureanu, Agrii: „Noi suntem distribuitori și e clar că acest business nu poate fi făcut decât cu producătorii și, evident, rolul nostru este să servim clientul cu cele mai bune produse și servicii posibile. Deci tot acest concept de Biosfera ne duce cu gândul la sustenabilitate, la protecția mediului, la împărtășirea unor valori în a face lucrurile responsabil și cu dragoste pentru natură, dar și în selectarea unor parteneri care pot veni cu produse și servicii compatibile. Practic, prin Biosfera, AGRII este un liant între companiile producătoare și fitofarmaciști. Realitatea este că sectorul de fitofarmacii a crescut constant în ultimii ani în România. Interesant este faptul că au crescut în interacțiunea cu fermierii mici, mai ales pe segmentul de amenajări, partea de hobby. Noi am sesizat aceste lucruri și de aceea am venit în întâmpinarea nevoilor unui astfel de segment, extinzând portofoliul de produse... Tot pentru acest segment avem partea de irigații și tot ce înseamnă semințe, produse pentru îngrijirea florilor, îngrășăminte speciale pentru astfel de culturi care cu siguranță pot face diferența legat de tot ce înseamnă fitofarmacii și parteneri.“

Ionuț Nae, Syngenta: „Reprezint Syngenta Professional Solutions, o divizie nou-creată adusă pe piața din România și care este dedicată legumiculturii. Se adresează și oamenilor care au acasă o grădină și au nevoie de soluții de protecție a plantelor pe care să le folosească în îngrijirea culturilor pe care le au în gospodărie. Acesta este unul dintre segmentele pe care divizia Syngenta Professional Solutions le-a adus în România. Al doilea segment pe care această divizie îl are în portofoliu este cea de Fast Management care cuprinde biocidele, produsele pentru sănătate și igienă publică și, nu în ultimul rând, produsele pentru protecția gazonului. Este un segment în care Syngenta este lider mondial, iar foarte curând vom aduce aceste produse și în România. În privința programului Biosfera, suntem parte a unui parteneriat frumos început cu multă vreme în urmă de către Syngenta cu compania Agrii pe absolut toate segmentele pe care compania noastră le are la ora actuală pe piața din România. Și mă refer aici nu numai la marii fermieri, ci și la micii producători, la micii grădinari, la cei care au nevoie de produse de sănătate și igienă publică. Iar acest eveniment, dedicat fitofarmaciștilor, este foarte important deoarece aceștia reprezintă interfața dintre producători, distribuitori și consumatorul final, cel care cumpără produsele de protecție a plantelor în vederea tratării produselor pe care le au în gospodărie. Pot să spun că Syngenta și Agrii împărtășesc aceleași valori, ceea ce este foarte important, iar faptul că ne-am reunit sub cupola conceptului Biosfera spune foarte mult despre colaborarea noastră.“

Adrian Ionescu, Corteva: „Ne bucurăm că suntem la acest eveniment cu fitofarmaciștii pentru că agricultura nu înseamnă numai cultură mare. Toată lumea vrea să mănânce curat, toată lumea vrea să fie informată, iar fitofarmaciștii sunt poarta de acces către această zonă. După cum constatăm, în prezent multe din recomandări se fac pe rețelele de socializare, de oameni care nu cunosc toate detaliile... De aceea, cred că singurii care pot oferi un ajutor real sunt fitofarmaciștii, care reprezintă liantul dintre distribuitori și fermieri. Numai astfel putem mânca corect și ne asigurăm că avem ce ne pune pe masă. Indiferent că vorbim de agricultura ecologică sau de agricultura convențională, fitofarmaciile încep să aibă un cuvânt important de spus. Mai ales în ultimul timp, fitofarmaciștii s-au implicat tot mai mult în agricultura bio. De aceea și noi Corteva ne implicăm și aducem un portofoliu bogat de produse în segmentul bio, segment care devine tot mai complex.“

Dorin Jurcă, Bayer: „Noi ca și companie ne focusăm pentru a aduce, întotdeauna, serviciile cele mai potrivite pentru nevoile fermierilor. De aceea, principalul nostru obiectiv este să oferim soluții care să se potrivească pentru nevoile fermierilor. Dacă privim în trecutul recent, observăm că tot ce înseamnă piață și activitate cu produse active a fost marcat de o mare schimbare. Și asta datorită faptului că se pune presiune din partea Uniunii Europene pentru a elimina anumite substanțe active din piață. De aceea, obiectivul nostru este acela de a cerceta, de a inova, de a veni cu soluții inovative. Unul dintre obiectivele Bayer este de a dezvolta și acest departament de produse biologice. Ca o mențiune, avem mai multe produse biologice pe care le-am lansat în România și aș menționa, în special, produsele inovative pe partea de capcane. De exemplu, în cultura cireșului avem o capcană care folosește feromonii de hrănire cu care se hrănește insecta, iar în interiorul capcanei există un insecticid. Avantajul este că produsul final care este consumat nu intră în contact cu insecticidul, de aceea această formulă este folostă în special în culturile bio. Pe viitor, această formulă o vom dezvolta pentru mai multe soiuri, având în vedere avantajele sale de necontestat, în acord cu politicile privind produsele bio și nu numai.“

Bogdan PANȚURU

BASF Agricultural Solutions România, unul dintre cei mai mari furnizori ai pieței locale de produse pentru protecția plantelor, anunță lansarea podcastului propriu sub numele „Câmp Deschis“, dedicat fermierilor și lumii agricole. Cu informații relevante și mereu actuale, acest podcast propune o perspectivă autentică asupra lumii agricole și a provocărilor cu care se confruntă fermierii din țara noastră.

În a doua jumătate a lunii august se lansează podcastul „Câmp Deschis“, ale cărui episoade vor avea o frecvență lunară, cu o durată de până la 45 de minute fiecare. Pentru acces facil și comod, fiecare episod poate fi urmărit pe site-ul BASF Agricultural Solutions România (https://www.agro.basf.ro/), dar și pe platforme externe, precum: Buzzsprout (https://campdeschispodcast și Youtube (https://www.youtube.com/@CampDeschis). În plus, episoadele podcastului vor fi disponibile și audio pe Spotify, Apple Podcasts și Deezer, asigurând, astfel, accesibilitate maximă pentru public.

„Acest proiect își propune să ofere inspirație, informații la zi și noi perspective pentru profesioniștii din agricultura românească, poziționându-se ca o platformă de referință pentru deciziile strategice și informațiile esențiale din domeniul agricol“, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.

Podcastul „Câmp Deschis“ reprezintă un punct de reper pentru realitatea cotidiană și economică a sectorului agricol local. Gazda acestuia, Petronela Cotea Mihai, o personalitate cu peste 22 de ani de experiență în presa agricolă, membru fondator și vicepreședinte al Asociației Presei Agricole din România, va modera discuții despre o gamă variată de teme esențiale pentru fermierii români. De la cele mai bune practici agricole, la informații esențiale despre protecția plantelor sau prezentarea de tehnologii avansate și inovații care influențează sectorul agricol, inclusiv subiecte precum robotica și inteligența artificială, podcastul va oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra evoluției acestui domeniu.

„În societatea actuală, marcată de o multitudine de provocări și de nevoia constantă de învățare, podcastul iniţiat de BASF este de bun augur şi determină conectarea continuă a fermierilor la informații corecte și de actualitate. Prin autoritatea profesională a interlocutorilor şi prin tematicile de interes general şi agenda publică va fi creat un flux informaţional credibil și atractiv, care poate contribui la susținerea dorinței fermierilor de a performa“, a afirmat, la rândul său, Petronela Cotea Mihai.

Invitații vor discuta despre tehnici agricole eficiente și modalități de optimizare a producției, oferind sfaturi practice pentru îmbunătățirea rezultatelor. În plus, vor fi dezbătute aspecte legate de politici și decizii europene care au impact asupra agriculturii în România, ajutând fermierii să înțeleagă și să se adapteze la schimbările legislative și de mediu.

„Nu ne vom limita doar la aspectele teoretice, ci vom aborda și provocări concrete cu care se confruntă fermierii zi de zi în câmp, oferind soluții și strategii pentru a depăși aceste provocări. Vom aduce în prim-plan experiențele și poveștile de succes ale fermierilor din comunitatea noastră, pentru a încuraja schimbul de cunoștințe și colaborarea între profesioniștii din domeniu“, a mai afirmat Mario Tomšić.

Unul dintre punctele forte ale proiectului „Câmp Deschis“ este prezența fermierilor în calitate de invitați, dar și a altor specialiști în domeniu sau reprezentanți ai autorităților. Prin intermediul acestor voci autentice, podcastul analizează provocările, realizările și perspectivele fermierilor români, oferind o imagine realistă de ansamblu a lumii agricole.

Primul episod îl are drept invitat pe Lucian Buzdugan, unul dintre cei mai importanți fermieri din România, cu o vastă experiență și realizări în domeniu. Acesta este cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea practicilor agricole inovatoare și pentru gestionarea unor exploatații de dimensiuni remarcabile, precum cea de 57.000 ha din Insula Mare a Brăilei, considerată cea mai mare din Europa de Sud-Est.

  • 165 de crame și 439 de vinuri și spumante înscrise în ediția 2023;
  • Crama Bratu – Fetească Regală, sec, 2022, Crama Corbuț - Cabernet Sauvignon & Merlot, sec, 2021 și – Crama Unu, Fetească Neagră, sec, 2020 - cele mai bune vinuri ale acestei ediții;
  • Podgoria Silvania, Blanc de Blancs, alb brut – cel mai bun vin spumant;
  • Apus de soare, Crama Moșia Domnească, Panciu – vinul cu cea mai frumoasă etichetă;

820 de vinuri înscrise în cele opt ediții ale concursului; creștere cu 25% a numărului de vinuri înscrise în 2023 vs. 2022.

BASF Agricultural Solutions România, unul din cei mai mari furnizori ai pieței locale de produse pentru protecția plantelor, anunță câștigătorii celei de-a 8-a ediții a concursului „Povești cu vinuri românești”, desfășurat în perioada 8 martie – 25 mai 2023, la nivel național. Competiția a vizat viticultorii mici și mijlocii din toată țara, cu suprafețe cultivate de până la 100 de hectare, și a inclus, în premieră, două secțiuni – una dedicată vinurilor spumante și una destinată tinerilor artiști dornici să ilustreze coperta noului catalog.

În cadrul celor patru etape regionale (corespunzătoare zonelor Moldova, Muntenia, Banat și Transilvania, Oltenia și Dobrogea), juriul specializat, format din experți ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), a desemnat cele 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie de vinuri (roșii, albe și rosé). Ca și în edițiile anterioare, jurizarea concursului s-a realizat prin respectarea normelor sistemului internațional de evaluare stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV). Mai mult de atât, în cadrul regiunii Banat și Transilvania, au fost necesare, pentru prima dată în istoria competiției, două comisii de jurizare, datorită numărului foarte mare de probe înscrise. Finala națională a cuprins 36 de vinuri și, în premieră, au intrat în concurs 28 de vinuri spumante, de la principalii producători din țară.  

Marele câștigător al finalei celei de-a 8-a ediții la categoria vinurilor albe a fost Crama Bratu – Fetească Regală, sec, 2022.

Vinuri albe

Locul 1 la secțiunea vinurilor rosé a fost ocupat de Crama Corbuț- Cabernet Sauvignon & Merlot, sec, 2021

Vinuri Rose

Locul 1 la categoria vinurilor roșii a fost Crama Unu, Fetească Neagră, sec, 2020.

Vinuri Rosii

Așa cum ne-am propus, „Povești cu vinuri românești” devine o competiție tot mai vizată de jucătorii din industria vinificației și viticulturii. Astfel, anul acesta am ajuns la 439 de probe înscrise (vinuri și spumante), cu cca. 25% mai multe comparativ cu ediția anterioară. Deja vorbim despre un eveniment cu tradiție, care, din 2016, a devenit o componentă integrantă a brandului nostru. Producătorii au nevoie de susținere când vine vorba de înglobarea soluțiilor eficiente în business-urile lor, dar și pentru a deveni vizibili pe piața de profil. Este plăcut să văd că „Povești cu vinuri românești”  devine tot mai mult o sursă de promovare pentru  viticultori, dar și de educare a consumatorului de vinuri”, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.

Mario Tomsic

De-a lungul istoricului său, competiția „Povești cu vinuri românești” a atras încrierea unui total de 2.820 de vinuri și spumante distincte, din toate categoriile vizate. În cadrul tuturor edițiilor au fost degustați aproape 7.000 de litri de vin de către 234 de membri ai juriului specializat. În același timp, totalul premiilor oferite de companie a ajuns la 127.000 euro, din 2016 și până în prezent.

Vinurile spumante românești – o nouă categorie premiată de BASF

O premieră a concursului din acest an a fost și includerea unei secțiuni dedicate vinurilor spumante, pentru care jurizarea s-a desfășurat doar în cadrul etapei naționale. Câștigătorul categoriei este vinul spumant Blanc de Blancs, alb brut, aparținând producătorului Podgoria Silvania, din zona Sălaj. În cazul acestei categorii au fost luate în considerare spumantele din întreaga țară, fără a exista o limitare a suprafeței cultivate cu viță-de-vie.

„Evoluția competiției în acești 8 ani demonstrează că producătorii mici și mijlocii au tot mai multă încredere în concurs și își doresc să testeze calitățile vinurilor pe care le produc, punând din ce în ce mai mult accent pe calitatea produselor. Observăm tot mai des că aceștia sunt dispuși să investească în tehnologii noi și conforme cu cerințele vitivinicole durabile, aceasta fiind, de altfel, direcția corectă la care ar trebui să se alinieze toți producătorii români. Într-o competiție atât de puternică, precum „Povești cu vinuri românești”, cheia e să-și găsească motivația, astfel încât să traseze linia fină dintre tradiție și viitor”, a declarat Georgel Costache, Vicepreședinte ADAR și Președinte al Juriului „Povești cu vinuri românești”.

Cea mai creativă copertă a catalogului „Povești cu Vinuri Românești 2023”

Anul acesta, dincolo de competiția tradițională, BASF România a lansat și un concurs de design pentru coperta catalogului dedicat vinurilor și spumantelor finaliste. Astfel, studenții de la facultățile de arte și design au fost provocați să creeze coperta broșurii „Povești cu Vinuri Românești 2023”, lucrările acestora fiind atent analizate de juriul specializat în domeniu:  Matei Sandu, Profesor în cadrul Universității Naționale de Arte din București, Sorin Sorașan,  Ilustrator, și Alexandru Mălăescu, Creative Partner în cadrul Long Shot Creative Shop.

„În industria aceasta, vinul și creativitatea sunt sinonime. Astăzi, cei mai mulți producători de vin sunt și povestitori. Catalogul nostru este o carte de povești  ale acestor crame. Este important ca acest catalog să aducă permanent un element de noutate, începând chiar de la copertă, motiv pentru care am invitat tinerii artiști aflați la început de drum să participe la concurs”, a afirmat Mario Tomšić.

Creația desemnată câștigătoare aparține concurentei Diana Burcea, studentă în anul 2 la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul Facultății de Arte și Design. Lucrarea ei urmează să devină imaginea a peste 5.000 de exemplare ale catalogului „Povești cu Vinuri Românești 2023”.

„Tinerii artiști fac parte din generația care devine vocea schimbării, iar noi am creat contextul și le-am oferit terenul ideal pe care să-și testeze talentul și autenticitatea. Potențialul este imens, iar noi, ca actor social, ne propunem să-l maximizăm”, a adăugat Mario Tomšić.

Comunitatea BASF a votat eticheta favorită și anul acesta

BASF România a integrat, și în ediția 2023, concursul destinat designului de etichete pentru sticlele de vin, desfășurat doar pe pagina de Facebook a companiei. Comunitatea a căpătat calitatea de juriu și a putut vota cea mai frumoasă etichetă, câștigătoarea aparținând vinului apus de soare al Cramei Moșia Domnească, Panciu.

apus de soare Panciu

Impactul acestei competiții este resimțit la nivelul cramelor mici și mijlocii din România, deoarece producătorii au șansa să stabilească conexiuni directe cu potențialii consumatori, să testeze gradul de percepție „la prima vedere” și, ulterior, să-și îmbunătățească imaginea de brand.

„Eticheta unui vin este cartea de vizită a producătorului. Percepția consumatorului asupra etichetei și designului sticlei de vin influențează substanțial procesul său decizional. Din acest motiv, vinificatorii își doresc, cu siguranță, să fie memorabili. Orice producător urmărește ca,  pe lista scurtă a clientului, să existe numele vinului său, iar asta nu vine doar din calitatea gustului, ci și din aspectul produsului și din povestea pe care o transmite”, a încheiat Mario Tomšić.

  • Extinderea opțiunilor pentru managementul buruienilor prin valorificarea excelenței în chimie, biotehnologie și cercetarea datelor
  • Progrese în descoperirea unor noi moduri de acțiune a substanțelor active, formulări inovatoare, caracteristici biotehnologice pentru controlul buruienilor, dăunătorilor și bolilor
  • Consolidarea poziției pe piața semințelor datorită inovațiilor în cercetare

BASF prezintă cele mai recente progrese în inovațiile sale din domeniul agriculturii: protecția culturilor, semințe și trăsături genetice și soluții digitale. Obiectivul companiei este de a oferi fermierilor soluțiile necesare pentru a putea depăși presiunile organismelor dăunătoare ale culturilor locale, precum și provocările climatice, schimbarea cerințelor de reglementare și așteptările tot mai exigente ale consumatorilor. Implementând strategia în agricultură anunțată în 2019, BASF își concentrează inovațiile pentru a îmbunătăți producția culturilor regionale majore, precum soia în America, pomi fructiferi și legume în Europa și cultura de orez în Asia Pacific. Valoarea determinată de aceste inovații în curs de materializare rămâne puternică, cu un potențial maxim de vânzări estimat la peste 7,5 miliarde de euro, susținut de produsele care vor fi lansate în următorii zece ani.

„Scopul nostru este să devenim, mai mult ca niciodată, un furnizor integrat de soluții pentru agricultură și să extindem opțiunile pe care le putem oferi fermierilor. Acesta este motivul pentru care continuăm să investim substanțial în gama noastră extinsă de tehnologii agricole, cu 944 de milioane de euro investiți în cercetare și dezvoltare, doar în 2022”, a declarat dr. Livio Tedeschi, președintele BASF Agricultural Solutions. „Fermierii pot continua să se bazeze pe noi în ceea ce privește furnizarea de noi substanțe active, formulări inovatoare și trăsături genetice, pentru a valorifica mai mult recoltele lor atât din punct de vedere economic, cât și din punctul de vedere al protecției mediului.“

„Produsele noastre aflate în dezvoltare demonstrează că nu ne oprim la valorificarea expertizei noastre în chimie și științe ale mediului, dar mergem mai departe, conectând-o cu cele mai noi abordări în materie de biotehnologie și digitalizare, pentru soluții de generație următoare”, adaugă dr. Peter Eckes, președinte R&D și reglementare în cadrul BASF Agricultural Solutions. „Domeniul combaterii buruienilor, în care BASF este lider de piață, este un exemplu excelent al modului în care abordarea noastră multidisciplinară oferă soluții care echilibrează nevoile fermierilor, ale societății și ale mediului.“

Progrese semnificative ale soluțiilor de management al buruienilor pentru fermierii din Europa

BASF lansează pentru fermierii din Europa soluții noi privind managementul buruienilor:

► Soluția SMART SPRAYING by Bosch BASF Smart Farming este disponibilă comercial în Europa pentru culturile de porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr și soia. Tehnologia, care susține o utilizare mai eficientă a erbicidelor, este accesibilă fermierilor printr-un parteneriat cu producătorul german de mașini agricole Dammann, pentru moment în țări precum Germania și Ungaria. Însă BASF Smart Farming continuă să dezvolte parteneriate suplimentare și să efectueze teste în câmp în America și Europa, cu scopul de a pregăti lansări comerciale în sezonul 2023/24.

► O noutate importantă în managementul buruienilor a fost lansată în rândul fermierilor din Marea Britanie care cultivă grâu, în 2022, prin omologarea Luximo® Active. Cu noul său mod de acțiune, Luximo este un instrument vital pentru controlul unor buruieni graminee, unele dintre cele mai dăunătoare buruieni care diminuează producția. Noi omologări Luximo sunt așteptate în Europa începând din 2025. Luximo oferă fermierilor din regiune un nou instrument pentru combaterea buruienilor rezistente, extrem de important pentru utilizarea eficientă a produselor de protecție a plantelor.

Inovații pentru fermierii care cultivă pomi fructiferi și legume în Europa

În Europa, BASF își propune să îmbunătățească aroma și calitatea fructelor și legumelor și să reducă pierderile și risipa de alimente prin tehnici de ameliorare superioară a varietăților de plante și prin inovațiile în chimie și în domeniul digital:

  • BASF urmează să lanseze cea mai recentă substanță activă cu rol insecticid, Axalion™ Active. Aceasta aparține unei noi clase chimice, cu un nou mod de acțiune, fiind concepută pentru a proteja culturile de un spectru larg de dăunători. Axalion combate dăunătorii care au dezvoltat rezistență la clasele chimice existente și, în același timp, nu afectează insectele benefice și polenizatorii. Lansările vor începe în 2023 în zona Asia Pacific, urmând omologări în Europa și America Latină.
  • După succesul înregistrat de BASF cu substanța activă Revysol® în combaterea bolilor la cereale, soia și porumb, compania urmează să lanseze Revysol® Active pentru pomi fructiferi, legume și orez, începând cu 2023. Formularea Revyona® menține performanța remarcabilă și profilul favorabil de mediu al Revysol®, asigurând o producție cantitativă și calitativă superioară. Formularea oferă un nivel ridicat de control al făinării, rapănului și al multor altor boli specifice pomilor fructiferi, viței-de-vie și cartofilor.
  • Datorită performanțelor obținute în ameliorarea varietăților de legume, divizia BASF pentru semințele de legume a dezvoltat Sunions®, primul soi de ceapă fără lacrimi disponibil în supermarketuri. Începând cu 2022 este prezent în țări precum Franța, Germania, Italia și Regatul Unit.
  • Fermieri din mai multe țări europene au acum acces la varietățile de semințe de legume BASF cu rezistență la viruși agresivi și greu de controlat. Printre acestea se numără Virusul fructelor rugoase brune al tomatelor (ToBRFV) și Virusul petelor de bronz la tomate (TSWV), ale căror infecții duc la pierderi calitative și cantitative de producții.
  • Soiuri comerciale cu rezistență la ToBRFV sunt disponibile pe scară largă în Spania, Țările de Jos, precum și în Turcia, Maroc, Canada, Mexic și diferite alte țări.
  • Lansat în Europa în 2021 și 2022, soiul Tayson de tomate pentru procesare are rezistență dublă împotriva TSWV, ceea ce completează pachetul de trăsături genetice al soiului, deja cel mai complet de pe piață.
  • În 2022, oferta BASF de soluții digitale pentru pomi fructiferi și legume a fost îmbunătățită odată cu integrarea sistemelor de suport decizional prin achiziția Horta, o companie italiană de agricultură digitală. O altă soluție digitală importantă este aplicația Agrigenius Vite, care permite viticultorilor să ia decizii mai inteligente cu privire la aplicarea fungicidelor, maximizând producția și calitatea și reducând, în același timp, impactul asupra mediului.

„Congresul pentru înfrumusețarea culturilor“, organizat de BASF, a ajuns în luna februarie la Iași. Aici, peste 350 de fermieri din Regiunea Moldovei au descoperit cele mai noi tendințe în materie de îngrijire a plantelor, prin intermediul tehnologiilor revoluționare XR Star și XR Care, pentru a putea proteja frumusețea culturilor de cereale.

Momentele speciale, din care nu au lipsit prestațiile de teatru, lirice sau cele muzicale, au prefigurat prezentarea celor mai importante produse și tehnologii din portofoliul BASF, disponibile în 2023 pentru fermieri.

Conceptul XR Star și XR Care de la BASF

La evenimentul profesional de la Iași, specialiștii BASF au prezentat pe larg noutățile din portofoliul companiei, dar și tendințele și prospectivele acestui an.

Mihai Rusu, senior reprezentant pe Moldova Nord BASF, ne-a specificat că acest eveniment a fost dedicat pregătirii campaniei de producție agricolă 2023 deoarece în primăvara aceasta ne așteaptă noi provocări.

„Primele provocări din acest an constau în dispariția produselor de protecția plantelor pentru culturile de cereale, de aceea evenimentul a fost dedicat pentru producția culturilor de grâu, orz, triticale; vorbim de acei triazoli care să spunem că au rezolvat cea mai mare parte din problemele fermierilor. Triazolii au început să nu mai fie atât de eficienți în combaterea agenților patogeni ca urmare a rezistenței și ciclicității agenților patogeni. Compania BASF a venit cu niște produse inovatoare, conceptul XR Star și XR Care, cu produse care vin în întâmpinarea nevoilor fermierilor pentru a rezolva mare parte din tot ce înseamnă combaterea agenților patogeni, care sunt din ce în ce mai frecvenți în culturile de cereale. Produsele de protecția plantelor nu cresc productivitatea culturilor, ci fac în așa fel încât să scadă potențialul de producție a culturilor. Dacă e să revenim la produsele XR Star, sunt brandurile marcă omologate BASF, produse care în diferite combinații ajută fermierii să optimizeze pierderile de producție cauzate de agenții patogeni și, nu în ultimul rând, să obțină producții de calitate; nu vorbesc doar de productivitate la hectar, ci vorbesc și de o calitate din punctul de vedere al glutenului, proteinei și, bineînțeles, al toleranței mai mari a plantei împotriva stresului provocat de arșiță și temperaturi nefavorabile“, subliniază Rusu Mihai, reprezentant BASF Moldova Nord.

Schimbările pedoclimatice, nefavorabile culturilor

Ne confruntăm în ultima perioadă cu foarte multe probleme date de schimbările pedoclimatice  și în special de clima care este din ce în ce mai nefavorabilă culturilor și aici vorbim de arșiță și secetă prelungită. „Efectul Excellence, produs și comercializat de BASF, pe care îl întâlnim în produsul XR Star, nu face altceva decât să încetinească îmbătrânirea plantelor și să ofere o viață tot mai lungă culturilor. Astfel, putem avea suficient timp de extragere a elementelor nutritive din sol și de a obține clar producții  mult mai ridicate. Ar trebui să fim foarte atenți la ciclicitatea cu care aplicăm produsele pentru că, dacă aplicăm mai multe tratamente la culturile de cereale T1, T2 sau T3, în funcție de anul agricol, cu aceleași substanțe active s-ar putea ca deja de la tratamentul T2 cu aceeași substanță activă să nu mai avem eficacitate aproape deloc, de aceea am și promovat aceste pachete Xenium, Revysol, XR Star și XR Care, tocmai pentru a nu reveni în același an cu aceleași substanțe active, formând astfel rezistență la agenții patogeni pentru combaterea lor din cultură“, adaugă Rusu Mihai.

Cea mai mare problemă este apa, de aceea mare parte din produsele BASF se pot utiliza cu cantități reduse de apă la hectar.

„Dacă eram obișnuiți la triazoli cu cantități de 200-300 litri de apă soluție la hectar, vorbim acum de soluții cu cantități reduse de apă, 100 litri la hectar, care au aceeași eficacitate comparativ cu produsele consacrate în cantități mari de apă. Este important să reducem costul cu apa la hectar pentru că apa este o resursă care, din păcate, e cea mai lipsită din câmpurile noastre. Ne aflăm în momentul în care combaterea agenților patogeni devine din ce în ce mai dificilă și aceasta este dată și de un cumul de factori, vorbim de lipsă de precipitații, precipitații nu bine eșalonate, care duc la un grad foarte mare de dăunători. Toată lumea știe că dăunătorii nu fac altceva decât să fie o portiță pentru deschiderea ferestrei agenților patogeni“, încheie Rusu Mihai, specialist cu experiență în domeniu și reprezentant BASF Moldova Nord în cadrul evenimentului de la Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

  • BASF conduce transformarea către creșterea sustenabilității cu soluții inovatoare pentru materii prime, procese și produse.
  • Biotehnologia albă folosește microorganismele pentru a concepe produse care economisesc resursele și sunt prietenoase cu mediul înconjurător, dintr-o varietate de materii prime.
  • Cercetarea de bază în domeniul biodegradării accelerează dezvoltarea materialelor durabile.

La BASF, inovația și sustenabilitatea sunt inevitabil conectate. Cercetătorii din întreaga lume lucrează la soluții inovatoare pentru a folosi surse alternative de materii prime și pentru a dezvolta procese de producție și produse ecologice. Proiectele actuale de cercetare și exemplele de inovații pentru diferiți pași ai lanțului valoric au fost prezentate de dr. Melanie Maas-Brunner, membru al Consiliului Director Executiv al BASF SE și Chief Technology Officer, împreună cu oameni de știință, în cadrul conferinței de presă BASF Research. Evenimentul s-a concentrat pe tehnologiile în care microorganismele contribuie la creșterea durabilității.

Platforma unică de cercetare și dezvoltare a BASF servește drept punct de plecare pentru dezvoltarea de soluții chimice durabile. „În ultimii ani, am adaptat sistematic această platformă la nevoile clienților noștri“, a spus Maas-Brunner. BASF are aproximativ 10.000 de angajați care lucrează în cercetare și dezvoltare în întreaga lume. În 2021, compania a investit aproximativ 2,2 miliarde de euro în dezvoltarea de produse durabile și noi domenii tehnologice. „Extinderea competențelor reprezintă, pentru noi, o sarcină permanentă“, a spus Maas-Brunner. Printre exemple se numără generarea de hidrogen fără CO2, electrificarea proceselor de producție și promovarea economiei circulare, precum și utilizarea de noi surse de materii prime și folosirea instrumentelor digitale cu și mai multă eficiență.

Investițiile în cercetare și dezvoltare își arată rezultatele; drept dovadă, produsele pe care BASF le-a introdus pe piață în ultimii cinci ani au generat vânzări în valoare de peste 11 miliarde de euro. În cadrul industriei chimice, BASF deține o poziție de lider în ceea ce privește numărul și calitatea brevetelor sale. „Sunt deosebit de fericit că, în 2021, 45% dintre cererile noastre de brevet au fost legate de inovații, cu un accent deosebit pe durabilitate, iar această tendință este în creștere“, a spus Maas-Brunner. Și pe termen lung compania dorește să-și crească vânzările și câștigurile din produse care aduc o contribuție semnificativă la sustenabilitate.

„Multe dintre tehnologiile care vor permite o societate neutră din punct de vedere climatic nu au fost încă inventate“, a spus Maas-Brunner. Prin urmare, este important să depășim provocările viitoare prin deschiderea către tehnologii și încorporarea conceptelor tehnologice alternative. „Pentru a face acest lucru, avem nevoie de alianțe cu toți actorii din industrie, știință, politică și societate. Alianțele dintre companii și instituțiile legislative sunt deosebit de importante pentru că avem nevoie de condiții-cadru bune care să sprijine acțiunile noastre“, a spus Maas-Brunner.

Biotehnologia albă devine tot mai importantă

Datorită gamei sale extinse de competențe tehnologice, BASF poate dezvolta soluții inovatoare pentru chimie neutră din punct de vedere climatic. Biotehnologia albă devine o parte din ce în ce mai importantă a setului de instrumente BASF. „Acestea sunt instrumentele naturii; oamenii le folosesc de mult timp și le rafinează în mod constant“, a spus dr. Doreen Schachtschabel, vicepreședinte White Biotechnology Research la BASF. Microorganismele, precum bacteriile sau ciupercile, sunt implicate în aceste procese biologice, inclusiv fermentarea și bio-cataliza. Ei folosesc diverse materiale organice pentru a le transforma în produse finale complet diferite – spre exemplu vin, pâine sau brânză, dar și substanțe pentru industria chimică. „Biotehnologia albă a devenit una dintre tehnologiile cheie, care ne permite să producem folosind o varietate de materii prime într-un mod eficient, care economisește resursele și, cel mai important, este flexibilă“, a spus Schachtschabel.

Lista de substanțe chimice și produse pe care BASF le produce prin metodele biotehnologiei albe este extinsă: biopolimeri, ingrediente esențiale pentru alimentația umană și animală precum vitamine și enzime, produse de protecție a culturilor, arome și parfumuri, precum și enzime pentru detergenți și ingrediente cosmetice. În cinci din cele șase segmente ale BASF – Produse chimice, Materiale, Soluții industriale, Nutriție și îngrijire și Soluții agricole – compania produce deja peste 3.000 de produse asociate cu biotehnologia sau biodegradabile. În 2021, acestea au contribuit cu peste 3,5 miliarde de euro la vânzări, iar tendința este în creștere.

Pentru a dezvolta noi procese și produse, cercetătorii BASF lucrează cu numeroși parteneri academici și industriali externi. Bazele tehnologice și abordările sunt de obicei foarte asemănătoare, în ciuda proprietăților diferite ale moleculelor.

În primul rând, este identificat un microorganism adecvat care poate fi cultivat. În pasul următor, genomul este modificat, dacă este necesar, acționându-se asupra metabolismului în așa fel încât bacteria sau ciuperca să producă fie mai mult dintr-o anumită substanță, fie o moleculă complet nouă, cu proprietăți noi.

Apoi începe procesul biologic propriu-zis: microorganismele produc molecula țintă în volumele dorite, în condiții optime. Substanțele nutritive și elementele constitutive pot fi materii prime regenerabile, precum zahărul, dar și fluxuri de deșeuri, produse reciclate și molecule sintetizate chimic.

Digitalizarea este esențială pentru dezvoltarea de noi procese și produse. Nu este vorba doar despre a lucra mai eficient. „Fără biologie computațională, în special bioinformatică, nu am fi capabili să facem ceea ce reușim astăzi“, a spus Schachtschabel.

Dezvoltarea insecticidului InscalisTM arată cum chimia clasică și biotehnologia se pot completa reciproc. Primul pas în producerea acestui insecticid este procesul de fermentare. Produsul intermediar este, apoi, transformat într-un produs de protecție a culturilor finale, printr-un proces de producție bazat pe chimia clasică. „În acest caz, aducem împreună ce este mai bun din ambele lumi: prin combinarea fermentației cu sinteza chimică selectivă, procesul hibrid ne permite să producem un produs extrem de eficient și durabil, în mod eficient din punctul de vedere al costurilor“, a spus Schachtschabel.

În viitor, BASF va continua să se bazeze pe o fundație flexibilă și extinsă de materii prime și tehnologii. „Recunoaștem că biotehnologia, ingineria și chimia clasică, atunci când sunt integrate în mod optim, permit procese care sunt foarte eficiente, precum și sustenabile din punct de vedere economic și ecologic. Acest lucru va ajuta BASF să-și atingă obiectivele de sustenabilitate“, a spus Schachtschabel.

Carbonul gazos – sursă alternativă de materie primă

Pe lângă fermentarea clasică, ce se bazează, de obicei, pe materii prime regenerabile, BASF și firma americană LanzaTech lucrează împreună la procese speciale în care bacteriile folosesc surse gazoase de carbon, cum ar fi monoxidul de carbon și dioxidul de carbon, ca materie primă. Carbonul poate proveni din gazele reziduale de la oțelării, rafinării și fabrici chimice, dar și din deșeurile menajere gazeificate. „Ne dorim să valorificăm potențialul fermentației gazelor pentru a produce substanțe chimice, utile în lanțurile valorice chimice“, a spus prof. Michael Helmut Kopf, director Alternative Fermentation Platforms, în cadrul BASF. Unitățile de producție LanzaTech din China folosesc deja această tehnologie pentru a produce etanol și o altă fabrică din Belgia va fi în curând operațională. Cele două companii ar dori acum să producă alcooli superiori și alți intermediari folosind procese de fermentare a gazelor.

„Bacteriile noastre sunt special concepute astfel încât să poată transforma deșeurile de carbon într-o varietate de intermediari doriți“, a explicat dr. Sean Simpson, fondator și Chief Scientific Officer, LanzaTech. BASF, la rândul său, contribuie cu expertiza sa în chimie și tehnologia proceselor, precum și în intensificarea proceselor în acest proiect de dezvoltare. BASF proiectează, de asemenea, procesul de separare și purificare a produselor din sistemul de fermentație, astfel încât acestea să poată fi introduse în lanțurile valorice.

Există mai mult decât suficiente surse alternative de carbon în întreaga lume, care pot fi folosite pentru fermentarea gazelor. „Dar acest lucru va necesita o schimbare de mentalitate, pentru a permite proiecte cu caracter intersectorial – spre exemplu, conectarea industriei chimice cu fabricile de oțel sau cu firmele de gestionare a deșeurilor“, a spus Simpson. Disponibilitatea mai ridicată a unor astfel de surse alternative de materii prime va însemna mai puțină nevoie de materii prime fosile virgine pentru a produce substanțe chimice.

„Tehnologiile de gazificare a materialelor reziduale, fermentarea gazelor – împreună cu hidrogenul durabil și energia regenerabilă pentru sinteza produselor – și procesele eficiente de purificare a rezultatelor produselor pot, în viitor, să aducă o contribuție importantă la îmbunătățirea sustenabilității lanțurilor noastre valorice“, a spus Kopf, comentând potențialul tehnologiei.

Înțelegerea în detaliu a biodegradării

La BASF, bacteriile și ciupercile joacă un rol nu numai în producția de produse durabile. „Pentru noi, sustenabilitatea înseamnă, de asemenea, să cunoaștem exact cum și de ce microorganismele din mediu biodegradează produsele noastre după ce sunt folosite“, a spus profesorul Andreas Künkel, vicepreședintele Research Biopolymers în cadrul BASF. Biodegradarea înseamnă că microorganismele metabolizează molecule organice complexe în energie, apă, dioxid de carbon și biomasă.

Pentru a utiliza această metodă naturală și pentru a dezvolta produse complet biodegradabile este nevoie de o înțelegere fundamentală a chimiei și a proceselor biologice. Prin urmare, BASF și-a extins semnificativ activitățile de cercetare și dezvoltare referitoare la biodegradare, în ultimii 10 ani. „Acest subiect incredibil de complex poate fi abordat doar de către o echipă interdisciplinară“, a spus Künkel. El a subliniat importanța colaborării interne și externe cu clienții, universitățile și institutele de cercetare, cu care BASF a realizat experimente ample în laborator și în teren. „Ne uităm în detaliu la modul în care ar trebui să proiectăm materialele astfel încât produsele noastre să se biodegradeze în sol și în sisteme tehnice, cum ar fi instalațiile de compost și de tratare a apelor reziduale“, a explicat Künkel.

Un astfel de exemplu este folia biodegradabilă ecovio®. Este un produs certificat biodegradabil în sol și ajută fermierii să obțină recolte mai mari. După recoltare, stratul protector poate fi pur și simplu arat, iar microorganismele din sol îl vor descompune. Cercetătorii BASF au lucrat cu oameni de știință de la ETH Zurich pentru a examina cum și de ce această folie se biodegradează în sol – atât în laborator, cât și pe teren. Pentru a face acest lucru au dezvoltat noi metode de analiză care pot dovedi procesul de transformare biologică a carbonului din folia protectoare, în dioxid de carbon și biomasă.

O altă utilizare importantă a materialelor biodegradabile este reprezentată de ingredientele pentru detergenții de rufe, detergenții pentru mașina de spălat vase și cosmetice, care ajung în stațiile de epurare a apelor uzate la finalul ciclului de viață. Și în acest caz este esențial să înțelegem exact modul în care structura materialului influențează biodegradarea acestuia.

Pentru a extinde portofoliul de noi produse biodegradabile certificate, instrumentele digitale sunt o componentă importantă a muncii de cercetare. Cu colecția sa extinsă de date despre biodegradare, BASF poate dezvolta modele computerizate care să prezică într-un stadiu foarte incipient al dezvoltării produsului proprietățile și gradul de biodegradare a moleculelor și materialelor și, astfel, să permită adaptarea structurilor acestora în consecință. „BASF este un pionier și un lider în modelarea digitală a biodegradării predictive. Acest lucru este util atunci când cooperăm cu clienții pentru a dezvolta produse biodegradabile personalizate pentru o anumită aplicație“, a spus Künkel.

Finala concursului „Povești cu vinuri românești“, aflat la cea de-a 7-a ediție, și-a desemnat câștigătorii. Organizat de BASF în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România, în cadrul festivităților desfășurate la Brașov, după ce au fost trecute în revistă toate regiunile viticole ale țării, juriul a ales pentru podium cele mai bune vinuri produse de viticultorii mici din România.

De la început trebuie spus că la acest concurs au putut participa, de-a lungul anilor, toți producătorii mici și mijlocii de vinuri care cultivă viță-de-vie pe o suprafață de maximum 100 ha. Un criteriu a constat în înscrierea vinurilor albe, roșii și roze obținute în ultimii 3 ani de producție.

Concursul național se desfășoară în perioada februarie – mai, în 4 etape regionale: Moldova, Dobrogea și Muntenia, Oltenia și Banatul de Sud, respectiv Transilvania și Banatul de Nord. În cadrul fiecărei dintre etapele regionale sunt selectate câte 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie.

S-a utilizat un sistem internațional de punctaj în care se evaluează culoarea și aspectul, intensitatea, tipicitatea și calitatea mirosului, apoi din punct de vedere gustativ: tipicitatea, calitatea, intensitatea și persistența gustativă, iar la final s-a analizat armonia generală. Pentru a ajunge în finală, cele 36 de vinuri s-au făcut remarcate în regiune prin notele excelente obținute din partea juriului. Acesta e format din experții Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), care s-au bazat pe normele sistemului internațional de evaluare stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV).

Iată câștigătorii aleși din cele 36 de vinuri selecționate:

Vinuri albe:

Locul 1 – MINCIUNĂ LICĂ, Sauvignon Blanc, sec, 2021

vinuri albe

Locul 2 – STAȚIUNEA DE CERCETARE PIETROASA, Tămâioasă Românească, sec, 2021

Locul 3 – CRAMA MENNINI, Sauvignon Blanc, sec, 2021

Vinuri roze:

Locul 1 – CRAMA TRITTERA, Cabernet Sauvignon, sec, 2021

vinuri rose

Locul 2 – CRAMA HAMANGIA, Cabernet Sauvignon, demisec, 2021

Locul 3 – CRAMA GABAI, Fetească Neagră + Pinot Noir + Cabernet Sauvignon, sec, 2021

Vinuri roșii:

Locul 1 – CRAMA DAICONI, Merlot, sec, 2018

vinuri rosii

Locul 2 – PFA OLTEANU MARIAN, Fetească Neagră, sec, 2019

Locul 3 – CRAMA VINALTUS, Negru de Drăgășani + Cabernet Sauvignon, sec, 2018

Premiile oferite sunt atractive pentru viticultori. De exemplu, în edițiile anterioare acestea au constat în kit-uri de promovare a afacerii, în valoare de 5.000 de euro fiecare sau, la alegere, echipamente pentru aplicarea tratamentelor la vița-de-vie.

Dr. inginer Georgel Costache, șeful juriului din concurs și vicepreședintele Asociației Degustătorilor Autorizați din România, ne-a declarat: „Ediția de anul acesta, cea de-a șaptea, a prezentat vinuri evoluate calitativ – și mă refer atât la vinurile albe, cât și roșii sau roze. Trebuie subliniat faptul că membrii juriului sunt degustători autorizați și membrii ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România. În privința câștigătorilor, la vinurile albe a câștigat un Sauvignion Blanc din 2021, un vin atrăgător prin deosebita sa finețe dată de arome foarte suave și delicate. Vorbim de niște arome florale, cum ar fi floarea de tei, parfum de ardei verde... De fapt, este vorba de aroma florilor de viță-de-vie primăvara atunci când via înflorește. Și tocmai aceste arome i-au dat acestui vin o mare personalitate.

La categoria Vinuri Roșii a câștigat un Cabernet Sauvignon 2018, un vin foarte evoluat cu arome de fructe, în special de sâmbure de vișină ușor amăruie, de frăguțe și, mai ales, de zmeură. Din punct de vedere gustativ are un cache de vișină  care îi dă un farmec aparte.

În privința vinurilor roze, anul acesta a câștigat un Cabernet Sauvignion Roze din localitatea Livada, județul Satu Mare: am simțit nevoia să spun numele localității pentru că am rămas și eu surprins de calitatea produsului. Despre acest roze pot spune că are culoarea ideală, spre roz somon, la care se adaugă aromele florale, suave, deosebit de fine. La toate acestea am remarcat și aromele de fructe, cum ar fi cireșe amare, mure sau coacăze negre, specifice acestui tip de cabernet. În plus, am sesizat și un miros fin de rodii.“

Până acum, de la prima ediție, peste 1.500 de probe de vin au fost evaluate de juriul desemnat de Asociația Degustătorilor Autorizați din România. Juriul fiecărei etape a reunit unii dintre cei mai cunoscuți specialiști în degustarea vinului, oenologi apreciați la nivel național și internațional.

Bogdan Panțuru

Gustavo Palerosi Carneiro (45 de ani) a fost numit Senior Vice President al diviziei europene BASF Agricultural Solutions, cu sediul în Limburgerhof, Germania, se arată într-un comunicat de presă. Anterior, acesta a ocupat funcția de Senior Vice President al diviziei Global Strategic Marketing Agricultural Solutions. În același timp, Livio Tedeschi (50 de ani), predecesorul său, va prelua funcția de președinte al diviziei BASF Agricultural Solutions.

“Evoluțiile recente din Europa au pus în evidență rolul esențial deținut de agricultură și de fermieri. Mai mult decât oricând, consider că este de datoria noastră să îi sprijinim cu soluții agricole durabile, pentru a continua consolidarea producției și securității alimentare, nu doar în Europa, ci la nivel global”, spune Palerosi Carneiro. “Obiectivul meu, în noua funcție de lider al diviziei agricole europene a BASF, este să oferim soluții pentru provocările actuale. În același timp, ne dorim să contribuim la realizarea strategiei Farm to Fork și să modelăm, în mod activ, transformarea către un sistem agroalimentar mai durabil”.

Gustavo Palerosi Carneiro s-a născut în Piracicaba, Brazilia, în 1976. A studiat Administrarea Afacerilor în Brazilia și Finanțe în Canada și deține un MBA la Universitatea din Sao Paulo, Brazilia. Palerosi Carneiro a lucrat pentru BASF încă din 1999, în diferite poziții și divizii din Europa, America Latină și Asia. A condus afacerile agricole ale BASF în regiunea Asia Pacific și, cel mai recent, divizia Global Strategic Marketing.

  • „Povești cu vinuri românești”, competiție locală dedicată producătorilor mici și mijlocii
  • Juriul format din degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR)
  • Piața de vinuri din România, estimată la peste 406 milioane de euro și un volum de 530 milioane de litri

București, 7 Martie 2022

BASF Agricultural Solutions România, unul din cei mai mari furnizori ai pieței locale de produse pentru protecția plantelor, anunță lansarea celei de-a 7-a ediții a concursului „Povești cu vinuri românești”. Competiția este dedicată viticultorilor mici și mijlocii din toată țara, cu suprafețe cultivate sub 100 de hectare.

Și în acest an, concursul „Povești cu vinuri românești” se va desfășura în 4 faze,  organizate în funcție de marile regiuni viticole ale țării, urmate de marea finală națională. În cadrul fiecărei faze regionale, membrii comisiei de jurizare, degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), vor desemna câte 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze). Finala națională, ce va avea loc la mijlocul lunii mai, va cuprinde astfel 36 de vinuri.

„Prima ediție a concursului a fost organizată în 2016 și, încă de atunci, a rămas o inițiativă de a sprijini cramele mici și mijlocii din România. În urma programului de reconversie pentru vița de vie, început în anul 2009, în multe zone din țară s-au înființat plantații viticole, urmate deseori de crearea sau modernizarea cramelor. Acest program de sprijin a contribuit la o revigorare a domeniului viti-vinicol din România și a impulsionat producerea vinurilor românești”, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.

Mario Tomsic Country Manager BASF Agricultural Solutions Romania

Potrivit afirmațiilor sale, dezvoltarea industriei de profil din România se confruntă cu provocarea promovării și vânzării produselor nou lansate, respectiv branduri și crame mai puțin cunoscute, care însă realizează vinuri de calitate.

„Pentru cramele mici și mijlocii (sub 100 ha), competiția cu producătorii foarte cunoscuți este cumva dezechilibrată. Producătorii mari, consacrați, exploatează suprafețe mult mai mari de viță de vie, își distribuie vinul pe scară largă, la nivel național, și dețin în portofoliu branduri deja cunoscute. Astfel, proiectul nostru, „Povești cu vinuri românești” a fost lansat din dorința de a susține acest segment al pieței, un aspect important fiind faptul că nu este percepută nicio taxă pentru participare”, a subliniat Mario Tomšić.

Un alt avantaj major al competiției susținute de BASF Agricultural Solutions România este acordarea de premii consistente pentru dezvoltarea afacerii. Spre exemplu, ediția din acest an va oferi câștigătorilor din faza națională un premiu în valoare de 5.000 de euro, constând, la alegere, în utilaje pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie sau produse BASF. Potrivit companiei, scopul acestor premii este să ajute viticultorii în a obține struguri de calitate din care să fie realizate vinuri remarcabile.

Cele patru etape regionale sunt grupate în funcție de principalele zone recunoscute la nivel național pentru producția de vin – Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, Transilvania și Banat. Raportat la principalele crame care se înscriu în concurs, cca. 23% dețin o suprafață cultivată sub 10 hectare, aproximativ 60% cultivă suprafețe între 11 – 50 ha, iar 17% cultivă între 51 – 100 ha de viță de vie.  

„Dincolo de premiile atractive pentru producătorii mici și mijlocii, alte avantaje ale participării la concursul nostru sunt introducerea finaliștilor într-un catalog de vinuri realizat anual care se distribuie către întreaga industrie de profil și partenerii BASF, promovarea cramelor și a oenologilor din România, cât și recomandări privind tehnologii care se pot aplica pentru obținerea unei culturi sănătoase”, a mai spus Country Manager-ul companiei.

În ceea ce privește mecanismul de jurizare, comisia formată din membri ADAR utilizează normele sistemului internațional de evaluare, stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV). Astfel, toate probele de vin sunt evaluate ”în orb” - niciun membru al juriului nu cunoaște cărui concurent îi aparține proba de vin analizată. Ordinea degustării se respectă cu strictețe - întâi se evaluează vinurile albe, apoi cele roze, apoi cele roșii. În același timp, examinarea se face din punct de vedere vizual, olfactiv și gustativ.

BASF Povesti cu vinuri romanesti 2

Concursuri dedicate etichetelor din piața de vinuri

Dincolo de concursul dedicat vinurilor locale, BASF Agricutural Solutions România lansează și o competiție dedicată etichetelor de pe sticlele de vin. Acest concurs se desfășoară pe două paliere. Pe de o parte, fanii paginii de Facebook a companiei au șansa de a vota cea mai atractivă etichetă, fiind oferite premii valoroase. Pe de altă parte, un juriu alcătuit din specialiști în domeniul advertising-ului va alege eticheta cu cel mai frumos design și cu cele mai mari șanse de a avea succes pe piață.

„Noua componentă de competiție introdusă în acest an, dedicată etichetelor vinurilor înscrise în concursul „Povești cu vinuri Românești” are rolul de a face cunoscute produsele către un target nișat, educat și care deține capacitatea de a recunoaște valorile unui vin. Astfel, în juriu am ales profesioniști cu experiență dovedită: Liviu Țurcanu (Creative Director, Mercury360 Communications), Alex Mălăescu (Creative Partner, Long Shot), Joaquin Bonilla – (Creative Director Consultant, Godmother), Gelu Florea (Senior Art Director, Godmother) și Cezar Necula (Senior Art Director/ Founder, Kingstag Studio)”, a afirmat Mario Tomšić.

Premiul oferit în cadrul competiției jurizate de profesioniști constă într-o licență, timp de un an, pentru aplicația Agrivi destinată farm management-ului.

Piața vinului din România -  2 miliarde de lei (peste 406 milioane de euro) în 2021

„Unul dintre aspectele importante luate în calcul atunci când am decis să oferim pieței de profil șansa unui astfel de concurs, a fost faptul că viticultura are un potențial deosebit în România, un istoric important, condițiile fiind favorabile. Mai mult decât atât, această industrie poate reprezenta statutul de ambasador pentru România și peste hotare. Un alt aspect a fost acela ca noi, BASF Agricultural Solutions România, să contribuim în mod direct prin recomandări și soluții, la obținerea unor producții sănătoase de struguri. Doar așa se poate discuta de vinuri de bună calitate, pornind de la o materie primă excelentă”, a declarat Mario Tomšić.

Astfel, potrivit estimărilor sale, piața locală de vin s-a situat, în 2021, la cca, 2 miliarde de lei, în timp ce volumul a ajuns la aproximativ 530 de milioane de litri de vin. România se situează, astfel, pe locul 6 în Uniunea Europeană din punct de vedere al volumelor produse, după Italia, Spania, Franța, Germania, Portugalia, și pe locul 13 la nivel mondial.

„Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru viticultură și vinificație, astfel încât România a fost printre puținele țări din UE care au înregistrat o creștere a producției. Estimările OIVV indică o majorare a producției de vin, în 2021, pentru țara noastră cu 37% față de 2020, fiind cea mai mare creștere din UE”, a încheiat Mario Tomšić.

Prin procesele și produsele sale inovatoare, industria chimică aduce o contribuție importantă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar echipa de cercetători de la BASF susține acest efort prin întreaga sa activitate. Exemple actuale de inovație din rețeaua de cercetare BASF pentru mobilitate și agricultură, cum ar fi lichidele de răcire inovatoare pentru mașini electrice sau noile tehnologii de aplicare de înaltă precizie în agricultură, au fost prezentate în cadrul conferinței pe tema cercetării de către dr. Melanie Maas-Brunner, membru al Consiliului Executiv de Directori și Chief Technology Officer în cadrul BASF SE, împreună cu cercetătorii BASF.

„Migrarea către sustenabilitate începe cu cercetarea“, a spus Maas-Brunner, BASF ocupând un loc de frunte în această privință și având o configurație unică de cercetare și dezvoltare, cu aproximativ 10.000 de angajați, la nivel global. „Pentru a depăși provocările acestei transformări într-un ritm rapid și pentru a avea succes pe termen lung trebuie să consolidăm, în continuare, apropierea față de clienți și să profităm de avantajul pe care ni-l oferă cunoștințele și expertiza de pe platforma chimică integrată Verbund“, cercetare la nivel mondial. Astfel, unitățile de cercetare legate de afaceri, care au făcut parte, până în prezent, din cele trei divizii de cercetare, vor fi integrate în diviziile operaționale și vor deveni mai orientate către nevoile clienților.

BASF și-a propus obiective ambițioase de sustenabilitate, precum accelerarea proceselor cu emisii zero de CO2, dezvoltarea economiei circulare sau digitalizarea. În total, BASF a investit aproximativ 2 miliarde de euro în cercetare și dezvoltare în 2020.

Creșterea siguranței în mobilitatea electrică

Sectorul transporturilor este responsabil pentru o parte substanțială din emisiile globale de dioxid de carbon, iar trecerea către mobilitatea electrică poate reduce aceste emisii. Pentru realizarea acestui obiectiv sunt necesare inovații precum reducerea timpului de încărcare a bateriilor, creșterea siguranței și transformarea proceselor de producție a vehiculelor electrice în unele mai sustenabile și mai eficiente.

Chimia va juca un rol cheie: conținutul chimic al unui vehicul electric (EV) este considerabil mai mare decât cel al unui vehicul cu motor cu ardere internă. Acest lucru se datorează faptului că multe dintre celelalte componente ale vehiculelor electrice se schimbă, ca urmare a sistemului de propulsie modificat. Echipele de cercetare și dezvoltare BASF lucrează continuu la produse de ultimă generație pentru vehicule electrice, precum: materiale pentru baterii, materiale plastice de înaltă performanță, lichide de răcire modificate și produse inedite de acoperire.

Materialele plastice, de exemplu, au o contribuție importantă la siguranța vehiculelor electrice. Acestea sunt utilizate pentru a obține o protecție stabilă la impact, o distribuție sigură a energiei electrice, ca adezivi conductivi termic, și pentru a codifica pe culori componentele și conectorii de înaltă tensiune.

Noul lichid de răcire din gama de produse Glysantin® este un alt produs BASF care aduce îmbunătățiri suplimentare siguranței vehiculelor electrice. Are o conductivitate electrică foarte scăzută datorită formulei sale inovatoare. Astfel, în cazul în care bateria este deteriorată, spre exemplu, într-un accident, noul produs BASF nu reacționează cu componentele de înaltă tensiune ale bateriei. În același timp, Glysantin® ElectrifiedTM oferă protecție fiabilă împotriva coroziunii din interiorul sistemului de răcire al vehiculelor electrice.

Cu ajutorul metodelor digitale, cercetătorii BASF au dezvoltat, de asemenea, o nouă versiune a electrocoat-ului catodic (e-coat), CathoGuard®, special conceput pentru a îndeplini cerințele de electromobilitate. Acesta permite aplicarea la temperaturi mai scăzute, reducând, astfel, emisiile de CO2 și păstrând, în același timp, proprietățile produsului. În plus, tehnologia îndeplinește standardele de durabilitate stabilite deoarece nu conține staniu și poluanți atmosferici periculoși, ci doar un nivel scăzut de compuși organici volatili.

Inovații pentru o agricultură sustenabilă

Echipa de cercetare BASF lucrează și la soluții pentru o agricultură durabilă. Fermierii se confruntă cu provocări majore: hrănirea unei populații mondiale în creștere, ce  va ajunge la 10 miliarde până în 2050, condiții meteorologice mereu în schimbare din cauza modificărilor climatice, controlul sigur și eficient al dăunătorilor și buruienilor, în contextul unei rezistențe în creștere, dar și nivelul limitat al resurselor naturale și al terenurilor arabile. Prin urmare, domeniul are nevoie de inovații cât mai curând posibil, precum noi semințe și trăsături genetice sau  produse de protecție a plantelor inedite și aplicații digitale.

Grâul este una dintre cele mai importante cereale din lume, cu un volum de peste 770 de milioane de tone metrice pe an. Producția de grâu trebuie să crească semnificativ în următorii ani. Acest obiectiv va fi mai greu de atins din cauza numărului limitat de terenuri arabile și a recoltelor insuficiente, cauzate de schimbările climatice. În cadrul programelor sale de cercetare, BASF dezvoltă un hibrid de grâu care să asigure producții mai mari, calitate sporită, precum și o mai mare rezistență la boli și insecte. Utilizând diverse trăsături genetice din regiunile cheie în care se cultivă grâul, cercetătorii BASF selectează cele mai bune trăsături ale plantelor din linii parentale distincte genetic, asigurând astfel o recoltă stabilă și o rezistență mai puternică la schimbările climatice.

Pentru a optimiza producția culturilor, compania a dezvoltat o platformă inteligentă de modelare a plantelor, care oferă recomandări agronomice precise, bazate pe analiza continuă a datelor. Aceasta monitorizează parametrii economici și biologici, ajutându-i pe fermieri să obțină o cultură bogată și sigură pentru mediul înconjurător. Datele platformei sunt utilizate în cadrul aplicațiilor xarvio® Digital Farming Solutions. De exemplu, în soluția Smart Spraying, dezvoltată în parteneriat cu Bosch, datele sunt asociate cu senzorii camerelor de înaltă tehnologie și integrate în software, pentru a aplica erbicid pe buruieni numai acolo unde este necesar. Testele pe teren arată că această combinație de tehnologie poate reduce cu până la 70% volumul de erbicid utilizat. Aceasta este o contribuție importantă la protecția mediului, oferind, în același timp, beneficii financiare fermierilor.

Schimbările aduse etapelor cercetării, precum  trecerea de la cercetarea secvenţială la cea paralelă, reprezintă, de asemenea, o abordare înclinată spre inovaţii și produse durabile.

  • Cele două companii au încheiat un proiect pilot de implementare a platformei AGRIVI în fermele românești.
  • Proiectul AGRIVI și BASF va trece în cea de-a doua etapă, de implementare la nivel național, într-un grup selectat de ferme.
  • Platforma AGRIVI oferă o soluție completă pentru gestionarea digitală a tuturor proceselor din ferme.
  • Inițiativa proiectului a pornit de la nevoia fermierilor români de a utiliza soluții moderne, adaptate noilor realități din agricultura contemporană.

Compania BASF, unul dintre liderii domeniului industrial, cu un portofoliu extins de produse și soluții pentru protecția plantelor, a ales platforma software AGRIVI, dedicată managementului în agricultură, pentru a-și diversifica portofoliul de soluții agro destinat fermelor și cooperativelor din România. Parteneriatul este unul complex, ce are drept obiectiv facilitarea tranziției fermierilor români către agricultura digitală. Colaborarea celor două companii vine ca răspuns la provocările agriculturii moderne în care caracterul tot mai imprevizibil al vremii, dificultatea combaterii agenților de dăunare, volatilitatea prețurilor și insuficiența tot mai acută a resurselor naturale au devenit probleme tot mai actuale și mai complexe.

Platforma AGRIVI este cunoscută la nivel global ca lider în segmentul Ag-Tech. Este o soluție completă de gestionare digitală a tuturor proceselor din ferme sau cooperative și oferă capacități avansate pentru planificarea, trasabilitatea și analiza întregului flux de producție. Așa cum produsele și soluțiile de protecție a plantelor oferite de BASF contribuie la creșterea productivității și calității recoltelor, simplificând activitățile în fermă, soluția AGRIVI le permite fermierilor români să își digitalizeze toate procesele din fermă pentru a putea lua decizii coerente bazate pe date reale din câmp, cu scopul de a obține în final recolte mai bogate, de o calitate superioară.

Soluția AGRIVI permite fermierilor să aibă acces la cele mai bune practici agricole de actualitate. În același timp, le oferă posibilitatea de a gestiona simplu și rapid toate activitățile din câmp sau fermă. Fermierii pot astfel să planifice întregul sezon agricol, să analizeze producția și să integreze în platforma AGRIVI alte tehnologii digitale pentru agricultură, precum stații meteo, aplicații de gestiune a parcului auto și de utilaje sau imagistică prin satelit. În acest mod, fermierii pot prelua controlul complet asupra fluxului de producție, pentru un management mult mai eficient al fermei.

Inițiativa parteneriatului BASF și AGRIVI a pornit de la o constatare simplă: indiferent dacă fermierii sunt sau nu pregătiți, digitalizarea agriculturii devine o realitate în tot mai multe ferme din România. Să faci agricultură tradițională nu mai este nici măcar o soluție de compromis, iar acest lucru se reflectă tot mai mult în activitatea marilor ferme și a fermierilor de top. Tocmai de aceea, BASF adoptă o poziție de lider, oferind noi servicii și produse care să îi sprijine pe fermieri în tranziția către digitalizare.

BASF investește în permanență pentru a dezvolta produse și soluții în avantajul fermierilor, prietenoase cu mediul înconjurător. Prin digitalizare se poate susține astfel agricultura modernă și sustenabilă. „Serviciile digitale oferite de AGRIVI vin în completarea portofoliului de soluții inovatoare BASF. Ajutăm, astfel, fermierii nu doar cu produsele noastre, dar îi susținem și în procesele de digitalizare, oferindu-le soluția de farm management de la AGRIVI. Am ales varianta pe care am considerat-o cea mai potrivită pentru nevoile acestora“, spune Marijan Tomsic, Country Manager, BASF Agricultural Solutions România.

Parteneriatul dintre BASF și AGRIVI este destinat tocmai acelor profesioniști din agricultură care nu sunt doar fermieri. Este pentru cei care își doresc performanță, eficiență, profit, dar și sustenabilitate. „Sunt mândru că acest parteneriat arată încă o dată că AGRIVI este din nou recunoscut drept soluția digitală inovatoare care contribuie la sustenabilitatea pe termen lung a producției agricole, atât la nivel mondial, dar și în România. Cu ajutorul software-ului nostru, fermierii pot reduce riscurile și pot crește calitatea și randamentul recoltelor. Pe de altă parte, odată cu implementarea platformei AGRIVI, se asigură un control constant al procesului de producție, ceea ce permite trasabilitatea, astfel încât consumatorii pot avea o perspectivă complet transparentă asupra procesului de producție a alimentelor pe care le consumă. Acesta nu mai este viitorul nostru, ci prezentul“, a afirmat Mircea Drăghici, General Manager AGRIVI România.

Parteneriatul dintre BASF și AGRIVI a început cu un proiect pilot, desfășurat în acest an. Obiectivul programului pilot a fost identificarea abordărilor ideale adaptate condițiilor din România. Astfel, participanții au beneficiat de instruire cu privire la capacitățile și beneficiile platformei, pentru a crea planificări de sezon agricol, pentru a putea monitoriza volumul de ore de lucru și activitatea specifică fermei, inputurile, precum și pentru a înregistra dinamica costurilor în timp real.

Utilizatorii platformei AGRIVI au recunoscut rapid beneficiile deciziilor luate pe baza datelor introduse, astfel că pentru aceștia noua abordare a reprezentat o adevărată cheie a succesului. Managementul integrat al resurselor, al operațiunilor, al finanțelor și al forței de muncă, precum și trasabilitatea acestora, împreună cu posibilitatea extinsă de raportare și analiză au făcut ca soluția să fie excelent primită de fermierii din proiectul pilot.

Și specialiștii BASF implicați în proiect au recunoscut utilitatea platformei AGRIVI pentru fermieri. „Pe lângă componentele de comunicare online și canalele prin care încercăm să ajutăm fermierii cu informații tehnice, cu soluții la problemele lor din culturi, următorul pas este digitalizarea fermei. De aceea considerăm că o platformă de management al fermei precum AGRIVI este bine-venită. Am testat aplicația în faza de pilot timp de un sezon și suntem încântați de faptul că AGRIVI oferă o soluție completă“, este de părere Bogdan Boboc, Digital & Online Manager BASF Agricultural Solutions România.

În acest moment, proiectul va trece în etapa următoare, în care platforma AGRIVI va putea fi implementată la nivel național, pentru un grup selectat de fermieri. Soluția AGRIVI permite accesul la informații tehnice, agroeconomice, alerte meteo, însă punctul forte îl constituie secțiunea de management al fermei. Fermierii pot face planificări de activități, de recolte, de resurse umane, pot gestiona utilajele, lucrările în câmp sau pot primi inclusiv alerte pentru plata facturilor. Aceste facilități și multe altele incluse în soluția de management AGRIVI vor putea facilita procesele de administrare a fermei, asigurând fermierilor instrumentele necesare pentru analiza detaliată a activității în scopul optimizării profiturilor.

Lidea, brandul creat din fuziunea companiilor Euralis Semences & Caussade Semences Group, a organizat în această vară o serie de evenimente cu scopul de a prezenta fermierilor cele mai noi creații. Unul dintre acestea s-a desfășurat în județul Călărași și a fost realizat în parteneriat cu companiile BASF și Smart Fert, astfel încât agricultorii au primit și recomandările necesare pentru întreținerea culturilor.

Așa cum bine știm, compania Lidea oferă în piață hibrizi de porumb, floarea-soarelui, rapiță, soia, sorg, cereale, dar și leguminoase ori covoare vegetale. În cadrul evenimentului organizat în județul Călărași vedete au fost lanurile de floarea-soarelui, porumb și sorg.

Platforma de floarea-soarelui a cuprins 7 hibrizi, 3 dintre ei destinați tehnologiei chimice Sulfo: ES JURRRASIC SU, un hibrid high-oleic semitimpuriu, cu toleranță la erbicidul Express; ES ARGENITC SU, un hibrid semitardiv, high-oleic cu acid oleic de 92%, ce are nevoie de o tehnologie avansată, precum și ES AROMATIC SU, ce prezintă rezistență genetică la Orobanche rasele A-G, toleranță la mană și este cel mai bine vândut hibrid al companiei în acest segment. Toți cei trei hibrizi au fost semănați în data de 10 aprilie, la o densitate de 65.000 boabe/ha. Următorii 4 hibrizi fac parte din categoria Clearfield Plus: ES JANIS CLP, un hibrid cunoscut în piață, semitardiv, ce beneficiază de ultima generație Clearfield Plus prezintă rezistență genetică la Orobanche rasele A-G și are  toleranță foarte bună la stres și cădere; următorul hibrid prezentat a fost ES ANTHEMIS CLP, lansat în 2020, ce are un conținut ridicat de ulei, peste 50%; ES Belfis CLP, un hibrid semi-timpuriu ce va fi la dispoziția fermierilor pentru campania 2022, ce are o foarte bună toleranță la mană; ES GENENIS CLP, un hibrid timpuriu, ce poate fi semănat și în cultură succesivă.

Și platforma destinată culturii porumbului a fost una amplă, nu mai puțin de 7 hibrizi au fost prezentați. HICORN FAO 350 și FAO 450, un concept unic ce înglobează doi hibrizi cu grupe FAO diferite, dar compatibili la polenizare; ES FARADAY, FAO 350, genetica Tropical Dent ce oferă producții stabile indiferent de condițiile climatice; INICI, FAO 370, un hibrid nou ce promite un randament bun în condițiile climatice de la noi; ES METHOD, 380 FAO, unul dintre cei mai vânduți hibrizi, ce are o uscare rapidă a boabelor și o toleranță bună la secetă; ES HORNET, FAO 420, cu genetica Tropical Dent, cu o uscare rapidă a boabelor; ES RHODIUM, FAO 450, genetică Tropical Dent, ce are o bună stabilitate și uscare rapidă a boabelor.

A fost prezentată și o platformă cu sorg, considerat ca fiind o cultură de nișă în țara noastră. 4 hibrizi au fost prezentați, dintre care ES SHAMAL, un hibrid timpuriu, cu toleranță foarte bună la frângere; ES ALIZE, un hibrid semitimpuriu, simplu cu boabe roșii, cu toleranță bună în condiții de secetă și frângere; ES FOEHN, un hibrid semitimpuriu, cu boabele cărămizii, cu panicul semicompact; ES ARABESK, un hibrid nou cu boabe albe, extra timpuriu, cu toleranţă la scuturare şi performanţă ridicată în condiţii de secetă.


Ce înseamnă LIDEA?

  • L – Lider
  • I – Inovare
  • D – Dezvoltare
  • E – Environment/mediu
  • A – Agricultură

Larissa DINU

  • Fermierii, mediul și societatea vor beneficia de cercetare și dezvoltare continuă.
  • Semințe, produse de protecție a plantelor și servicii digitale pentru soluții agricole durabile.
  • Potențialul maxim de vânzări, proiectat la peste 7,5 miliarde de euro.

BASF își consolidează activitățile de cercetare și dezvoltare (R&D) pentru inovații agricole durabile, ajutând fermierii să depășească provocările economice și de mediu și satisfăcând cererea consumatorilor de alimente bio. Odată cu lansarea soluțiilor, pe parcursul următorului deceniu, gama de proiecte inovatoare va susține obiectivul companiei de a crește anual cota de vânzări a soluțiilor agricole durabile cu 7%. Până în 2030, peste 30 de proiecte majore de cercetare și dezvoltare vor completa oferta de semințe și produse de tratare a semințelor a BASF, de soluții chimice și biologice, precum și de servicii digitale. Acest lucru va duce proiectele de inovație la un potențial estimat de vânzări de peste 7,5 miliarde euro. În 2020, BASF a investit 840 milioane de euro în cercetare și în dezvoltarea diviziei de soluții agricole, investiția reprezentând în jur de 11% din vânzările segmentului. În 2021, compania va continua să investească în cercetarea și dezvoltarea inovațiilor agricole la un nivel ridicat.

„BASF este lider în soluții pentru o agricultură durabilă. Pe lângă dezvoltarea inovațiilor, oferim și o ofertă conectată, combinând produse eficiente, precum și noi tehnologii și servicii, adaptate nevoilor clienților și diferitelor sisteme de cultură din întreaga lume“, a declarat Vincent Gros, președintele diviziei Agricultural Solutions BASF.

BASF s-a angajat să atingă obiective ambițioase de durabilitate până în 2030: pe lângă creșterea ponderii anuale a vânzărilor de soluții agricole durabile, fermierii vor fi sprijiniți în reducerea emisiilor de CO2 cu până la 30% pe tonă de cultură produsă. În plus, compania se străduiește să aplice cumulativ tehnologiile digitale pe mai mult de 400 de milioane de hectare de teren agricol până în 2030, continuând totodată să asigure utilizarea în siguranță a produselor sale. BASF își menține angajamentul de a dezvolta soluții care să conducă la transformarea benefică a sistemului alimentar agricol.

„Sustenabilitatea este integrată în întregul nostru proces de cercetare și dezvoltare. Ea este cea care ne arată drumul în ceea ce privește dezvoltarea inovațiilor care susțin fermierii să producă mai mult și mai bine, conservând în același timp resursele naturale“, a subliniat Gros.

Ofertă conectată pentru agricultură productivă și ecologică

Până în 2050, fermierii vor trebui să hrănească aproximativ 9,7 miliarde de oameni, fapt care impune o creștere a productivității de până la 50%. Digitalizarea poate contribui substanțial la aceasta. Prin urmare, compania promovează tehnologiile digitale alături de celelalte inovații, în întregul său portofoliu.

Această combinație permite fermierilor să obțină o productivitate mai bună pe terenurile arabile existente, sprijinind în același timp și conservarea biodiversității. (I.B.)

Reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pe tonă de producție agricolă până în 2030 este unul dintre principalele obiective pe care compania BASF le-a anunțat joi, 19 noiembrie, în cadrul unei conferințe online. Prioritare sunt și: soluțiile durabile, agricultura digitală, utilizarea inteligentă a produselor cu focus pe sănătatea mediului și a oamenilor. 

Astfel, concentrându-se pe cele mai importante pârghii care pot face agricultura durabilă și pot contribui la satisfacerea celor mai presante nevoi ale societății, compania va ajuta fermierii să obțină o reducere cu 30% a emisiilor de CO2 / tonă de producție agricolă. Totodată, ponderea vânzărilor soluțiilor ce au o contribuție substanțială la sustenabilitate va crește, de asemenea, cu 7% anual. În plus, BASF va introduce tehnologii digitale în ferme ce însumează peste 400 de milioane de hectare de teren agricol și va asigura consiliere privind administrarea corectă pentru utilizarea în siguranță a produselor sale. Noile angajamente susțin implementarea Strategiei BASF în agricultură, lansată în 2019.

„Agricultura este fundamentală pentru bunăstarea lumii. În deceniile următoare, sistemul nostru agroalimentar va trebui să treacă printr-o transformare accelerată, pentru a oferi o cantitate suficientă de alimente sănătoase și accesibile populației în creștere. În același timp, va trebui să atenuăm impactul asupra planetei. Această transformare este determinată de necesitatea obținerii unor producții agricole ridicate, producții obținute prin metode recunoscute ca fiind valoroase de către societate, care nu au impact asupra planetei și ajută fermierii să-și câștige existența”, a declarat Vincent Gros, președintele  BASF Agricultural Solutions. „Cu ofertele noastre inter-conectate, sprijinim fermierii din întreaga lume să practice cea mai importantă meserie de pe pământ, pentru a crea împreună un impact pozitiv asupra sistemului agroalimentar.”

Comentând modul în care angajamentele globale ale BASF se transpun în peisajul agricol european, Livio Tedeschi, vicepreședinte senior al diviziei BASF Agricultural Solutions din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, a declarat: „Un sistem alimentar mai sănătos și mai durabil este o piatră de temelie a Pactului Verde European (Green Deal). Dacă traseul exact și obiectivele pentru strategiile Farm to Fork și Biodiversitate sunt încă în stadii incipiente, direcția este clară: fermierilor europeni li se cere să optimizeze în continuare inputurile, să contribuie la creșterea biodiversității și la atenuarea impactului schimbărilor climatice - cu accent pe digitalizare și agricultura organică.”

Cu peste 100 de ani de experiență în slujba fermierilor și o mare pasiune pentru inovație, BASF acceptă provocarea de a crea un sistem agroalimentar durabil. Angajamentele sale de sustenabilitate reprezintă un pas important înspre acest obiectiv comun. Tedeschi a explicat: „Deși vedem în continuare necesitatea unui dialog mai intens cu privire la elementele cheie ale strategiei Farm to Fork, sesizăm, de asemenea, o oportunitate semnificativă pentru schimbări pozitive. Modelarea viitorului producției de alimente în Europa este o transformare complexă, care necesită inovație și colaborare, de aceea încurajăm toate părțile interesate să coopereze, pentru a găsi echilibrul potrivit pentru succesul fermierilor, al agriculturii și al generațiilor viitoare.”

Agricultură smart din punct de vedere climatic

BASF va sprijini fermierii să devină mai eficienți din punctul de vedere al emisiilor de carbon și să facă față condițiilor meteorologice volatile, oferind tehnologii care sporesc producțiile, fac gestionarea fermelor mai eficientă și scad impactul asupra mediului. În același timp, compania explorează modalități de a stimula reducerea emisiilor de CO2 și de a deschide noi surse de plusvaloare pentru fermieri. Printre produsele și soluțiile care vor contribui la reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 / tonă de producție agricolă se numără obținerea de soiuri de culturi cu producții ridicate, rezistente la diferite tipuri de climă și rezistente la stres, care pot reduce impactul ecologic și pot crește profitabilitatea fermei, într-un mediu agricol cu multe provocări. Noile varietăți de hibrizi de grâu, de exemplu, vor aduce o creștere semnificativă a producției și o calitate îmbunătățită a cerealelor.

Soluții durabile

Obiectivul BASF este creșterea numărului de soluții durabile pe care le oferă fermierilor an de an. Prin urmare, compania investește continuu în cercetare și dezvoltare, având la bază criterii clare de durabilitate. Diviza de cercetare și dezvoltare BASF propune soluții care susțin utilizarea eficientă a resurselor și reduc amprenta de mediu. De exemplu, soluții bazate pe fungicidul Revysol®, care asigură o creștere a producției de grâu cu 4% pe terenurile agricole existente, permițând fermierilor să protejeze habitatul natural. Sau aplicarea țintită a soluțiilor biologice, cum ar fi feromonii RAK®, care împiedică înmulțirea anumitor dăunători, protejând plantele pe tot parcursul ciclului lor de viață; ca soluții complementare celor convenționale.

În plus, BASF își evaluează întregul portofoliu de produse în raport cu criteriile de sustenabilitate clar definite și validate de terțe părți, prin metoda Sustainable Solution Steering. Divizia BASF Agricultural Solutions va contribui în mod semnificativ la obiectivul Grupului BASF de a a atinge, până în 2025, cifra de 22 miliarde de euro din vânzări de produse din categoria “Accelerator“. Aceste produse aduc o contribuție substanțială la durabilitate în lanțul valoric. Divizia de soluții agricole își propune să își mărească anual ponderea soluțiilor durabile în vânzări cu 7%.

Agricultura digitală

Digitalizarea poate face agricultura mai eficientă din punct de vedere al resurselor, mai incluzivă și mai durabilă. Prin urmare, BASF îi va ajuta pe fermieri să își dezvolte profitabil afacerile cu ajutorul instrumentelor digitale, reducând în același timp amprenta asupra mediului. Utilizarea tehnologiilor digitale permite fermierilor să producă mai mult cu mai puține resurse și să eficientizeze procesele agricole, începând cu monitorizarea culturilor și terminând cu lanțul alimentar de desfacere. Soluțiile agricole xarvio™ de la BASF permit aplicarea mai precisă a produselor de protecție a plantelor, gestionarea nutrienților, calcularea automatizată a zonelor tampon și monitorizarea biodiversității. Instrumentele digitale au, de asemenea, capacitatea de a ajunge la un număr mare de fermieri, inclusiv la cei din țările mai puțin dezvoltate, sporind astfel cunoștințele și gradul de conștientizare a durabilității în agricultură. BASF își propune să asigure disponibilitatea  tehnologiilor digitale pentru o suprafață de peste 400 de milioane de hectare de teren agricol cumulativ până în 2030.

Utilizare inteligentă

BASF ia în serios angajamentul față de siguranța sănătății umane și a mediului, oferind consiliere pentru o aplicare corectă a fiecărui produs, astfel încât utilizarea produselor sale să se desfășoare în siguranță atât în ferme, cât și în proximitatea acestora. Compania oferă acces la instrumente și servicii de administrare adaptate activității zilnice a fiecărui fermier. Acestea includ echipamente de protecție, instruire personalizată, soluții digitale și tehnologii noi de aplicare a produselor, adaptate exigențelor viitorului. Sistemul de transfer închis Easyconnect, de exemplu, a fost dezvoltat împreună cu diverși parteneri și este susținut de jucători cheie din industria agricolă, cu primele lansări pe piață preconizate în 2021/22.

  • Numărul premiilor care vor fi acordate fermierilor câștigători crește de la 10 la 20
  • Perioada de înscriere se prelungește până pe 21 mai, pentru a da șanse mai multor fermieri

Pentru fermierii români, în special micii producători, ultimele luni s-au dovedit deosebit de dificile. Criza generată de coronavirus a fost amplificată de problemele cauzate de seceta pedologică severă și prelungită. Ultimele zile au adus ploi, dar în unele zone din țară furtunile puternice și grindina au compromis sau chiar distrus culturile deja slăbite, iar cantitățile căzute de precipitații tot nu rezolvă în totalitate problemele cauzate de secetă.

Toate acestea s-au suprapus, aducând numeroși fermieri și mici producători în pragul disperării. Fiind mereu aproape de fermieri, compania BASF își propune să aducă puțină speranță micilor producători, prin intermediul campaniei Mulțumim Fermierilor.

Astfel, BASF Agricultural Solutions a decis să dubleze numărul de premii acordate micilor fermieri, pentru a susține și mai mulți producători locali și, cu ajutorul lor, și mai multe familii aflate în dificultate. De asemenea, perioada de înscriere în concursul adresat fermierilor a fost prelungită până la data de 21 mai, ora 18:00.

Campania, demarată în luna aprilie, se adresează atât micilor producători locali, cât și consumatorilor români, într-un efort de conștientizare a nevoii de a susține fermierii prin cumpărarea de produse agroalimentare de la producătorii locali.

Fermierii mici, în special din sectorul horticol, au putut afla informații esențiale despre modalități noi prin care își pot promova și vinde produsele agroalimentare prin intermediul canalelor online și au putut găsi o listă cuprinzătoare de platforme și burse de legume, unde se pot înscrie pentru a-și comercializa produsele. Au fost publicate și interviuri în care fermierii descriu ce măsuri au luat pentru a depăși cu bine această perioadă sau oferă sfaturi utile pentru colegii lor de breaslă.

Consumatorii români pot vedea, în secțiunea dedicată lor, o listă cu numeroase platforme, magazine online sau grupuri de pe rețelele de socializare unde producătorii locali își publică anunțurile de vânzare a legumelor, fructelor sau produselor agroalimentare. Tot de aici pot afla cum decizia lor de a comanda fructe și legume proaspete îi ajută nu doar pe fermieri, ci o întreagă comunitate. De asemenea, cei interesați pot citi numeroase materiale de informare sau opinii ale fermierilor care se confruntă cu provocările cauzate de epidemia de coronavirus.

Pe lângă pagina web dedicată, care își propune să ajute fermierii să ajungă rapid la clienții lor, în condițiile în care majoritatea produselor agricole sunt perisabile și au nevoie de o logistică specială, BASF organizează și un concurs pe pagina de Facebook BASF Agricultural Solutions, în cadrul căruia cumpără astfel de produse de la fermieri pentru a le oferi, prin intermediul unor ONG-uri care și-au manifestat dorința de a susține inițiativa, către oameni aflați în dificultate tot în contextul pandemiei.

Concursul se adresează exclusiv celor care pot face dovada calității de producător agricol. Procedura de înscriere este simplă. Fermierii trebuie să publice un comentariu video în cadrul postării de concurs, în care să explice cum fac față situației actuale, respectiv un mesaj prin care să le explice românilor de ce să cumpere fructe și legume de la producătorii locali.

Inițial, am dorit să oferim 10 premii, însă, văzând interesul micilor producători, dar și implicarea fitofarmaciilor și partenerilor care ne-au încurajat și susținut în această inițiativă, am decis să dublăm numărul de premii oferite. Vom ajuta, asftel, mai mulți oameni aflați în dificultate, oferindu-le posibilitatea de a se bucura de produse proaspete obținute direct de la producători” a declarat Robert Băicoianu, Director Culturi Horticole BASF Agricultural Solutions România.

Despre divizia BASF Agricultural Solutions

Cu o populație în creștere rapidă, lumea devine din ce în ce mai dependentă de capacitatea noastră de a dezvolta o agricultură sustenabilă și de a păstra un mediu sănătos. Colaborând cu agricultori, profesioniști în agricultură, experți în managementul dăunătorilor și alții, ne asumăm să contribuim la acest lucru. De aceea, investim în cercetare și dezvoltare și într-un portofoliu complex, inclusiv de semințe și trăsături genetice, soluții chimice și biologice pentru protecția culturilor, gestionarea solului, sănătatea plantelor, controlul dăunătorilor și agricultura digitală. Cu echipe de experți în laboratoare, pe câmp, la birou și în unitățile de producție, conectăm gândirea inovatoare și activitatea practică de zi cu zi pentru a crea idei ale lumii reale care funcționează - pentru agricultori, societate și planetă. În 2019, divizia noastră a generat vânzări de 7,8 miliarde de euro.

Pentru mai multe informații, vizitați www.agriculture.basf.com sau oricare dintre canalele noastre de social media.

  • Pagina web dedicată programului își propune să susțină micii fermieri și să ofere informații, în mediul online, potențialilor lor clienți din întreaga țară
  • Concursul de pe pagina de Facebook BASF Agro va oferi micilor fermieri posibilitatea de a-și prezenta afacerile, ideile, ofertele prin scurte clipuri video

Spre deosebire de multe industrii în care epidemia a putut fi contracarată de măsuri de telemuncă sau de amânare temporară a activității, agricultura este un domeniu în care nu se pot lua pauze și nici munci de la distanță. Cu 3,4 milioane de mici ferme de familie și peste 20% din populația aptă de muncă implicată în agricultură, România are nevoie să găsească rapid soluții care să permită continuarea activității agricole, a producției și a vânzării de alimente.  

În noile condiții care impun distanțarea socială și restricționarea circulației, tot mai mulți fermieri mici și mijlocii, indiferent că vorbim despre legumicultori, pomicultori, sau viticultori, se zbat să își vândă produsele proaspete către consumatori. Conform celor mai recente studii de piață, la nivelul anului 2019, în România, 991 346 de fermieri au cultivat o suprafață totală de 155 800 ha cu produse vegetale, ceea ce subliniază o dată în plus dependența acestor mici fermieri de soluții de comercializare funcționale la nivel local. 

Acesta este motivul pentru care BASF a decis să creeze un program care să aducă mai ușor producătorii locali în atenția potențialilor lor clienți., Astfel, compania a creat o pagină dedicată campaniei în cadrul site-ului https://www.agro.basf.ro/ro/multumim-fermierilor/, cu secțiuni distincte pentru fermieri și pentru consumatori, în care oferă informații despre micii producători din întreaga țară, precum și despre platforme online care susțin comercializarea produselor acestora.

Mai mult, pe pagina dedicată BASF, se vor regăsi interviuri cu mici fermieri care au găsit soluții pentru a face față situației actuale, articole despre protecția culturilor în condițiile climatice curente, sfaturi practice sau informații despre modul în care se pot promova și vinde online, în siguranță, produsele alimentare.

Pe lângă secțiunea dedicată, care își propune să ajute fermierii să ajungă rapid la clienții lor, în condițiile în care majoritatea produselor agricole sunt perisabile și au nevoie de o logistică specială, BASF organizează și un concurs pe pagina sa de Facebook  .  Participarea în cadrul concursului se face prin postarea de clipuri video de promovare a activității în cadrul fermei, prin prezentarea produselor, dar și prin explicarea provocărilor cărora fermierii trebuie să le facă față. Concursul se desfășoară între 22.04 și 12.05 și va premia, prin tragere la sorți, 10 participanți. BASF va cumpăra produse de la fermierii câștigători pentru a le oferi, prin intermediul unor ONG-uri care și-au manifestat dorința de a susține inițiativa, către oameni aflați în dificultate.

”Ne-am gândit la un mecanism care să dea un plus de motivație fermierilor să facă ceva ce oricum e bine pentru ei să facă în această perioadă – și anume să vorbească despre ei și despre afacerile lor pe Facebook, acolo unde se află și mulți dintre potențialii lor clienți. Aceasta cu atât mai mult cu cât reprezentarea acestui segment în spațiul public tinde să fie mai degrabă redusă, deși perioade precum cea pe care o traversăm aduc în lumină faptul că, mai mult decât alte sectoare ale economiei, sectorul agricol este cu adevărat unul esențial. Sperăm ca prin inițiativa #MulțumimFermierilor să aducem un plus de atenție și susținere acestui domeniu care nu este valorizat suficient”, explică Robert Băicoianu, Director Culturi Horticole BASF România, ”Premiile acordate sperăm să fie un pretext suficient de interesant cât să-i determine pe fermieri să ajungă, prin intermediul nostru, în atenția cât mai multor români, iar aceștia, la rândul lor, să facă un gest deopotrivă solidar și salutar, și anume să cumpere produse agricole proaspete de la fermierii din proximitate.”

Pagina de internet realizată de BASF pentru acest proiect reunește, deja, ofertele câtorva zeci de mici fermieri, iar compania își propune să actualizeze, în continuare această secțiune și cu alte informații despre producătorii locali, cu scopul de a crea o resursă cu adevărat valoroasă pentru consumatori.

Despre divizia BASF Agricultural Solutions

Cu o populație în creștere rapidă, lumea devine din ce în ce mai dependentă de capacitatea noastră de a dezvolta o agricultură sustenabilă și de a păstra un mediu sănătos. Colaborând cu agricultori, profesioniști în agricultură, experți în managementul dăunătorilor și alții, ne asumăm să contribuim la acest lucru. De aceea, investim în cercetare și dezvoltare și într-un portofoliu complex, inclusiv de semințe și trăsături genetice, soluții chimice și biologice pentru protecția culturilor, gestionarea solului, sănătatea plantelor, controlul dăunătorilor și agricultura digitală. Cu echipe de experți în laboratoare, pe câmp, la birou și în unitățile de producție, conectăm gândirea inovatoare și activitatea practică de zi cu zi pentru a crea idei ale lumii reale care funcționează - pentru agricultori, societate și planetă. În 2019, divizia noastră a generat vânzări de 7,8 miliarde de euro.

Pentru mai multe informații, vizitați www.agriculture.basf.com sau oricare dintre canalele noastre de social media.

  • Trei faze regionale ale concursului “Poveşti cu vinuri româneşti”, corespunzătoare marilor zone viticole din ţară
  • Juriu format din degustători experţi, membri ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România
  • Premii în valoare totală de 84.900 lei şi promovare a câştigătorilor

BASF România organizează în lunile februarie-martie ediția a V-a a concursului „Poveşti cu vinuri româneşti”, menit să identifice, să premieze şi să promoveze vinurile create de micii viticultori din întreaga ţară. Producătorii care se înscriu în concurs trebuie să aibă suprafața cultivată cu viță de vie mai mică de 100 de hectare, iar probele de vin înscrise sa nu fie mai vechi de anul 2017.

Concursul național ”Povești cu vinuri românești” se desfășoară în 3 faze regionale, urmate de marea finală națională. În cadrul fiecărei faze regionale, membrii comisiei de jurizare desemnează câte 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze). În total, după terminarea etapelor regionale, sunt desemnate 27 de vinuri calificate în marea finală națională.

Jurizarea probelor de vin înscrise în concursul ”Povești cu vinuri românești” este asigurată de degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Asociația este recunoscută ca organizație profesională reprezentativă în analiza senzorială a vinurilor și băuturilor alcoolice din România. ADAR reunește 138 de specialiști în vitivinicultură, din toată țara și selectează permanent cei mai buni degustători autorizați pentru participarea în comisiile de jurizare ale concursurilor de profil. Încă din 2016, ADAR a colaborat cu BASF în efortul organizării concursului ”Povești cu vinuri românești” la nivel național, în încercarea de a oferi micilor viticultori o evaluare obiectivă a calității vinurilor înscrise în concurs.

„România are o tradiţie incontestabilă în producţia de vinuri de calitate, tradiţie care a atras, de-a lungul vremii, mulţi investitori sau pasionaţi ai vinului să testeze calitatea solului, a climei şi a strugurilor de pe la noi,” a spus Georgel Costache, Preşedintele Juriului şi al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România. „Prin intermediul acestei competiţii, care a ajuns deja la a cincea ediţie, încercăm, alături de BASF, să descoperim cele mai bune vinuri „de nişă” şi să-i inspirăm pe micii viticultori să-şi dezvolte şi să-şi rafineze creaţiile şi să le aducă unui număr tot mai mare de consumatori.”

Pentru faza națională (6 mai, Poiana Brașov), cele 27 de vinuri finaliste vor fi jurizate pentru a desemna cel mai bun vin al fiecărei categorii în parte (alb, roșu și roze), conform criteriilor prevazute în Regulamentul concursului. La final, fiecare câștigător al categoriei  va primi unul din cele trei premii, constând într-un kit personalizat de dezvoltare a afacerii, în valoare de 28 300 lei (TVA inclus).

Comisia de jurizare utilizează normele sistemului internațional de evaluare, stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV), norme folosite la toate concursurile internaționale de vinuri, fapt care permite concursului să dea o imagine foarte bună participanţilor cu privire la calitatea produselor lor şi potenţialul de atractivitate pe pieţe mai mari. Toate înscrierile sunt gratuiteşi toate probele înscrise sunt evaluate de experţii degustători, membri ai juriului.

Sistemul de punctaj folosit de OIVV este de până la 100 de puncte. Fiecare probă de vin este evaluată de toți membrii juriului. Nota maximă, respectiv nota minimă sunt eliminate, după care se face media aritmetică a notelor rămase. Rezultatul îl reprezintă nota finală pe care o primește fiecare probă de vin.

„Credem foarte mult în potenţialul viticol al României şi în contribuţia pe care o pot avea produsele noastre pentru a asigura cultivatorilor de viţă de vie recolte stabile, bogate şi de calitate,” explică Mario Tomsic, Country Manager Agricultural Solutions BASF România. „Prin intermediul competiţiei noastre anuale, permitem viticultorilor să-şi evalueze şi să-şi compare creaţiile viticole cu cele ale producătorilor de nişă din toată ţara şi să estimeze potenţialul lor de piaţă, totul gratuit. Concursul este un bun şi relevant punct de pornire către înscrierile în competiţiile internaţionale, care pot duce faima vinurilor româneşti peste hotare.”

Câştigătorii de anul trecut au fost, la categoriile alb, rosé, respectiv roşu: Sauvignon Blanc sec, din 2018, produs de Valea Ascunsă, merlot de Dobrogea din 2018, de la Crama Hamangia şi Cabernet Sauvignon de 2016, de la Moşia Galicea Mare.

Despre divizia BASF Agricultural Solutions division

Cu o populație în creștere rapidă, lumea devine din ce în ce mai dependentă de capacitatea noastră de a dezvolta o agricultură sustenabilă și de a păstra un mediu sănătos. Colaborând cu agricultori, profesioniști în agricultură, experți în managementul dăunătorilor și alții, ne asumăm să contribuim la acest lucru. De aceea, investim în cercetare și dezvoltare și într-un portofoliu complex, inclusiv de semințe și trăsături genetice, soluții chimice și biologice pentru protecția culturilor, gestionarea solului, sănătatea plantelor, controlul dăunătorilor și agricultura digitală. Cu echipe de experți în laboratoare, pe câmp, la birou și în unitățile de producție, conectăm gândirea inovatoare și activitatea practică de zi cu zi pentru a crea idei ale lumii reale care funcționează - pentru agricultori, societate și planetă. În 2018, divizia noastră a generat vânzări de 6,2 miliarde de euro.

Pentru mai multe informații, vizitați www.agriculture.basf.com sau oricare dintre canalele noastre de social media.

Compania BASF a început seria simpozioanelor de iarnă dedicate fermierilor, marcând astfel startul sezonului 2020 în agribusiness. În cadrul evenimentelor, experții din domeniu au explicat în fața a sute de fermieri profesioniști cum se pot utiliza la maximum avantajele oferite de tehnologiile și produsele de ultimă generație pentru protecția plantelor.

„În acest an, simpozioanele vor fi axate pe modul în care fermierii pot obține maximum de profitabilitate în condițiile specifice regiunii noastre. Conceptul care va reuni ideile și sfaturile discutate este strâns legat de activitatea bursieră, domeniu cu care mulți fermieri se intersectează în momentul valorificării recoltelor. Așadar, le propunem agricultorilor o intro­ducere în fascinanta lume a jocurilor de bursă, în care vom afla împreună informații utile despre cum se poate opera o afa­cere agricolă într-un mod profitabil, dar și cum pot ajuta produ­sele de ultimă generație BASF la obținerea rezultatelor scontate. Și, nu în ultimul rând, participanții vor avea ocazia să liciteze la bursa profitabilității, la fel ca un broker profesionist, luând în considerare numeroși factori și variabile, într-o competiție antre­nantă pentru profitabilitate maximă. Fermierii sunt așteptați la simpozionul Bursa profitabilității BASF, alături de cele mai mari companii listate la bursă: Flexity Duo, Biathlon 4D, Medax Top, Priaxor, Wing P, Loris CLP, Coloris CL, Pulsar Plus, Pictor și Retengo“, a declarat Mircea Chetrone, director marketing BASF.

Diversificarea, cheia succesului în afaceri

Profiturile se pot genera inclusiv prin valorificarea recoltelor la bursă. Tocmai de aceea, pe scenă au urcat și specialiști în trading, care le-au dat fermierilor sfaturi pentru a avea mai mult succes în această direcție.

„Nu-ți pune toate ouăle în același coș! În lumea investițiilor proverbul înseamnă diversificare. De ce spun lucrul acesta? Pentru că investitorii de la bursă nu sunt experți în toate dome­niile, dar investesc în tot felul de domenii. Eu, de exemplu, investesc în agricultură, IT şi energie; chiar dacă nu le stăpânesc pe toate, tot obțin bani“, explică Ștefan Musgociu, specialist la bursa de valori București.

Loris și Coloros, hibrizi noi de floarea-soarelui

2020 va fi primul an de activități comerciale cu semințe de floarea-soarelui, anul în care BASF va lansa doi hibrizi în segmentele Clearfield® și Clearfield® Plus, urmând ca în viitor, după o testare minu­țioasă, compania să lanseze un număr semnificativ de hibrizi adaptați condițiilor din ţara noastră.

Hibridul Coloris® CL este un hibrid de floarea-soarelui de tip Clearfield®, semi­timpuriu, cu producții stabile în condiții de stres climatic. Este perfor­mant și ușor de cultivat, având o toleranță genetică ridicată la Orobanche, de la rasa A la G, acoperind practic toate rasele existente în acest moment în România. Este un hibrid viguros, cu o creștere rapidă și o bună uni­formitate a culturii în primăvară. Se pre­tează pentu o cultură mediu intensivă sau intensivă. Hibridul Coloris CL prezintă avantajul unui control robust al buruienilor prin folosirea sistemului Clearfield® sau a erbicidului Pulsar® 40. Hibridul Loris CLP este un hibrid de floarea-soarelui Clearfield® Plus cu o producție ridicată de ulei, adec­vat pentru o tehnologie intensivă, unde își poate atinge potențialul maxim de pro­ducție. Este performant și stabil, chiar în condiții de stres, fiind recomandat pentru o tehnologie intensivă.

Ruxandra HĂBEANU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

  • Activități comune de cercetare în același sediu
  • Aplicare inteligentă pentru utilizarea eficientă și prietenoasă cu mediul a erbicidelor
  • Lansare pe piață planificată pentru 2021

Stuttgart / Köln, Germania, 8 noiembrie 2019 -  Bosch și xarvio™ Digital Farming Solutions de la BASF își intensifică în continuare cooperarea de succes în dezvoltarea de soluții digitale pentru agricultură. Companiile au înființat acum un centru care le permite să își desfășoare activitățile comune de cercetare și dezvoltare în aceeași locație. Începând din 2016, angajații celor două companii colaborează deja la proiectul de aplicare inteligentă, o tehnologie de aplicare cu precizie a erbicidelor, care reduce semnificativ cantitatea totală de erbicide utilizate. Lansarea pe piață a sistemului de aplicare inteligentă a erbicidelor este planificată pentru 2021. Alte activități comune sunt la stadiul de planificare.

„Reunirea membrilor echipei într-un centru de competențe dedicat permite o acumulare de expertize și crește potențialul de sinergii ca urmare a canalelor directe de comunicare și coordonare în cadrul grupului de proiect”, a spus Andrew Allen, responsabil pentru Vehicule Comerciale și Off-road la Robert Bosch GmbH.

Conceptul de aplicare inteligentă de la Bosch și xarvio se concentrează pe aplicarea precisă a erbicidelor în câmp pentru controlul buruienilor. Bosch și xarvio oferă un sistem inteligent care poate diferenția o buruiană de o plantă de cultură și aplică erbicidele într-o manieră selectivă.

Sistemul inteligent de aplicare găsește, izolează și aplică erbicidul pe buruieni în milisecunde

Pe măsură ce mașina de erbicidat survolează câmpul, camerele sale de bord înregistrează imagini cu vegetația din întreaga zonă. Un sistem inteligent de gestionare a aplicării erbicidului analizează semnalele senzorului online și identifică prezența unei plante de cultură sau a unei buruieni. Apoi, sistemul controlează jeturile de pulverizare și erbicidul este aplicat acolo unde este nevoie. Zonele fără buruieni, pe de altă parte, rămân neerbicidate. Întreaga procedură - scanare, identificare și aplicare - durează doar câteva milisecunde și se realizează într-o singură etapă de procesare.

Rolul companiei Bosch în proiectul de cooperare vizează dezvoltarea tehnologiei senzorului de pe cameră, procesarea imaginilor și recunoașterea tiparelor, unitățile de control și conectivitatea sistemului.

„În utilizarea practică zilnică, pe câmp, mașina de erbicidat cu tehnologia de aplicare inteligentă este conectată la xarvio FIELD MANAGER, care utilizează diverși parametri pentru a determina cu precizie ce tip de produs de protecția plantelor trebuie aplicat la cultura respectivă și în ce doză”, a explicat Tobias Menne, șef BASF Digital Farming. xarvio FIELD MANAGER este o soluție digitală care îi ajută pe fermieri să ia decizii în diverse domenii ale activității lor agricole. Scopul este acela de a realiza un sistem de cultivare mai eficient, care să protejeze mediul înconjurător și să asigure utilizarea optimă a fiecărei parcele. Fermierii pot vedea în orice moment starea terenului, pot obține recomandări pentru fiecare parcelă și pot descărca un set de hărți care indică recomandările de aplicare pentru fiecare zonă în parte.

Loturile inițiale de testare cu prototipuri, realizate în Europa și în America de Sud și de Nord au dat rezultate extrem de bune. „Unul dintre următorii pași pe calea pregătirii sistemului pentru piață este optimizarea rezoluției mașinii de erbicidat pentru a realiza o aplicare mai precisă a erbicidului”, a spus Andrew Allen.

Contact media:

BASF
Marko Jelicic
Telefon: +49 621 60-20180
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Bosch
Cornelia Dürr
Telefon: +49 7062 911-1986
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Despre divizia BASF pentru Soluții Agricole

Cu o creștere demografică rapidă, lumea depinde tot mai mult de capacitatea noastră de a dezvolta și de a menține o agricultură durabilă și un mediu sănătos. Colaborarea cu fermierii, profesioniștii din agricultură, experții în gestionarea dăunătorilor etc., reprezintă modalitatea noastră de a contribui la realizarea acestui scop. Din acest motiv, investim în proiecte de cercetare și dezvoltare puternice și într-un portofoliu larg care include semințe și trăsături, protecția chimică și biologică a culturilor, gestionarea solului, sănătatea plantelor, combaterea dăunătorilor și agricultura digitală. Cu echipe de experți în laborator, pe teren, la birou și în producție, îmbinăm gândirea inovatoare cu cea pragmatică, din dorința de propune idei care funcționează - pentru fermieri, societate și planetă. În 2018, divizia noastră a generat vânzări de 6,2 miliarde de euro.

Pentru mai multe informații, accesați www.agriculture.basf.com sau oricare dintre canalele noastre de socializare.

Despre xarvio ™ Soluții digitale de agricultură

xarvio este în topul transformărilor digitale din agricultură, optimizând producția de culturi. xarvio oferă produse digitale, bazate pe un model de platformă globală de agricultură care oferă sfaturi agronomice independente, specifice zonei de câmp, care să permită fermierilor să își gestioneze culturile cât mai eficient și mai durabil. Produsele xarvio SCOUTING & FIELD MANAGER sunt folosite de fermieri din peste 100 de țări din întreaga lume

Despre Bosch

Mobility Solutions este cel mai mare sector de afaceri al grupului Bosch. În 2018, vânzările sale au ajuns la 47,6 miliarde de euro, adică 61% din vânzările totale ale grupului. Acest lucru a condus la numirea Bosch drept unul dintre principalii furnizori pentru industria auto. Sectorul de afaceri Mobility Solutions urmărește o viziune a mobilității fără accidente, fără emisii și îmbină expertiza grupului în domeniile automatizării, electrificării și conectivității. Pentru clienții săi, rezultatul este reprezentat de soluțiile integrate de mobilitate. Principalele domenii de activitate ale companiei sunt tehnologia pe injecție și perifericele de propulsie pentru motoarele cu ardere internă, soluții diverse pentru propulsie electrică, sisteme de siguranță a vehiculelor, funcții de asistență ale automobilului, funcții automate, tehnologie pentru infotainment auto ușor de utilizat, precum și comunicare între vehicule și infrastructură, concepte pentru reparații și tehnologie și servicii pentru aftermarket-ul auto. Bosch este sinonim cu inovațiile auto importante, cum ar fi gestionarea electronică a motorului, sistemul antiderapant ESP și tehnologia diesel.

Grupul Bosch este un important furnizor global de tehnologie și servicii. Angajează aproximativ 410.000 de asociați în întreaga lume (la 31 decembrie 2018). Compania a generat vânzări de 78,5 miliarde de euro în 2018. Operațiunile sale sunt împărțite în patru sectoare de activitate: Soluții de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de consum și Tehnologie pentru energie și construcții. Cu un rol de pionierat în ioT, Bosch oferă soluții inovatoare pentru case inteligente, orașe inteligente, mobilitate și producție - toate conectate. Își folosește expertiza în tehnologia de senzori, software și servicii, precum și propriul „cloud IoT”, pentru a oferi clienților săi soluții asociate cu mai multe domenii, dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al grupului Bosch este acela de a oferi inovații pentru o viață conectată. Bosch îmbunătățește calitatea vieții la nivel mondial cu produse și servicii inovatoare. Pe scurt, Bosch creează tehnologie „inventată pe viață”.

Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH și aproximativ 460 de subsidiare si companii regionale în peste 60 de țări. Inclusiv partenerii de vânzări și servicii, rețeaua globală de fabricație, inginerie și vânzări Bosch acoperă aproape fiecare țară din lume. Baza pentru creșterea viitoare a companiei este puterea sa inovatoare. În aproape 130 de locații de pe glob, Bosch angajează aproximativ 68.700 de asociați în cercetare și dezvoltare.

Informații suplimentare sunt disponibile online pe www.bosch.com, iot.bosch.com, www.bosch-press.com, twitter.com/BoschPress.

  • Foliile care acoperă solul (folii pentru mulcire) sunt utilizate pentru a preveni creșterea buruienilor și evaporarea apei din sol, cu scopul de a stabiliza solul și a crește temperatura acestuia. Însă, de multe ori, efectul acestor folii, confecționate până acum din polietilenă (PE), poate fi dăunător pentru culturi și mediu, din cauza resturilor care pot rămâne în sol.
  • BASF a realizat folia ecovio® M 2351 care optimizează producţia agricolă şi protejează mediul înconjurător, fiind realizată din materiale biodegradabile.

Roşiile sunt legumele cele mai cultivate de către industria de prelucrare a alimentelor. Fermierii din multe ţări folosesc folii din polietilenă pentru creşterea randamentului culturilor de roşii prin controlarea buruienilor, temperaturii solului şi utilizării apei.

Foliile subţiri din polietilenă care acoperă solul în care sunt plantate răsadurile de roșii trebuie îndepărtate după recoltare. De cele mai multe ori, activitatea de îndepărtare completă se dovedeşte a fi imposibilă, astfel încât reziduurile foliilor confecţionate din polietilenă se acumulează în sol deoarece nu pot fi biodegradate de microorganisme. BASF oferă plastic biodegradabil în sol certificat pentru aceste folii, prin materialul ecovio® M 2351, care constă în adipatul tereftalat de polibutilenă (PBAT) ecoflex® şi alţi polimeri biodegradabili realizaţi din materii prime regenerabile. 

Foliile biodegradabile confecţionate din ecovio® M 2351 pot fi lăsate în sol după recoltarea mecanică deoarece microorganismele prezente în sol le vor recunoaşte drept hrană pe care o pot metaboliza. Mai mult, acestea determină creşterea randamentului culturii de roşii cu procente cuprinse între 15 şi 50%, la un consum mai mic de apă și la un control mai bun al buruienilor, utilizând mai puține erbicide, comparativ cu o cultură în care solul nu este acoperit cu folie. De asemenea, fermierii au observat o rezistență mai mare a culturii la boli, o perioadă de recoltare mai timpurie, o cultură mai omogenă și un indice Brix (raport zahăr-apă) mai ridicat al roşiilor. Astfel, agricultura durabilă poate fi combinată cu o producție eficientă, cu randamente mai ridicate și produse de înaltă calitate.

Pentru a evita creșterea volumului de muncă ce presupune operaţiuni ample de îndepărtare şi reciclare, filmele realizate din ecovio® M 2351 pot fi lăsate în sol după recoltare, generând astfel economii de timp şi bani.

Ecovio® M 2351 a fost primul material certificat drept biodegradabil în sol, conform standardului european DIN EN 17033. Utilizarea foliei confecţionate din acest material este acceptată pentru culturile organice din multe țări și nu se rezumă doar la cultura roșiilor, ci și a altor culturi legumicole, atât în câmp cât și în solar.

Studiul realizat de ETH Zürich, Elveția, a arătat că microorganismele din sol, cum ar fi bacteriile și ciupercile, pot folosi foliile confecţionate din plastic PBAT ca aliment. Microorganismele preiau carbonul din polimer atât pentru a genera energie, cât și pentru a forma biomasă. După biodegradare, produsele rămase sunt CO2, apă şi biomasă. Aceasta înseamnă că PBAT se degradează în sol şi nu rămâne sub formă de microplastice la fel ca polietilena. Astfel, foliile biodegradabile contribuie la o dezvoltare mai bună a rădăcinii, facilitează creşterea plantei şi îmbunătăţesc calitatea solului.

„Susţinem fermierii din numeroase ţări în utilizarea foliilor realizate din ecovio®“, a declarat Dirk Staerke din cadrul departamentului de Marketing Biopolimeri pentru Agricultură de la BASF. „Conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, producția agricolă globală trebuie să crească cu 70% dacă dorim să hrănim o populație mondială care în 2050 se estimează că va crește la nouă miliarde de locuitori. Foliile biodegradabile pot susține creșterea producției agricole fără a polua solul cu reziduuri provenite din foliile nedegradabile."

Pot beneficia şi producătorii de folii de mulcire

Ecovio® M 2351 este un compus gata pregătit pentru extrudarea foliilor subțiri. Poate fi prelucrat cu uşurinţă pe liniile convenționale pentru polietilenă. Datorită proprietăților sale mecanice excelente în ceea ce privește rigiditatea și rezistența la rupere, foliile pot fi fabricate pentru grosimi diferite de 12, 10 și 8 µm. Amestecul conţine deja agenţi de alunecare şi antiblocare.

Pentru mai multe informații accesați www.ecovio.basf.com şi www.biopolymers.basf.com

Fiţi la curent cu ultimele comunicate de presă BASF, prin WhatsApp pe telefon sau tabletă. Înregistraţi-vă pentru serviciul nostru pentru ştiri la basf.com/whatsapp-news.

Despre divizia de Performanţă a Materialelor BASF

Divizia de materiale de la BASF a adunat tot know-how-ul BASF privind materialele în ceea ce privește plasticele adaptate, inovatoare. Fiind activă la nivel mondial în patru sectoare majore ale industriei – transport, construcții, aplicații industriale și bunuri de larg consum –, divizia are un portofoliu puternic de produse și servicii, îmbinat cu o înțelegere profundă a soluțiilor orientate spre sistemele aplicate. Factorii determinanți esențiali ai profitabilității și creșterii sunt reprezentați de colaborarea noastră strânsă cu clienții și orientarea clară pe soluții. Capacitatea puternică în domeniul cercetării și dezvoltării asigură baza dezvoltării unor produse și aplicații inovatoare. Divizia de Performanţă a Materialelor a realizat o cifră de afaceri globală de 7,65 mld. € în anul 2018. Mai multe informații disponibile online: www.plastics.basf.com.

Pagina 1 din 3
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti