Creșterea interesului consumatorilor pentru fructe ecologice, de înaltă calitate în ceea ce privește gustul și conținutul nutrițional, îi motivează pe fermierii români să își îmbunătățească tehnologia de cultivare a fructelor de pădure în fermele lor, iar un punct de sprijin important în accelerarea realizării acestor îmbunătățiri îl reprezintă etapele proiectului ResBerry – ,,Obținerea unor culturi ecologice reziliente de arbuști fructiferi prin aplicarea unor strategii inovative de management și creșterea biodiversității“.

Proiectul ResBerry îşi propune să furnizeze cunoștințele necesare și să demonstreze eficiența unor instrumente noi în restabilirea biodiversității solului și a culturilor de arbuști fructiferi în sistem ecologic, în scopul dezvoltării unor sisteme de cultură cu reziliență crescută în fața bolilor și dăunătorilor. Proiectul se derulează pentru o perioadă de 3 ani, urmând a se finaliza în anul 2024, și este finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, CCCDI – UEFISCDI, cod proiect ERANET-COREORGANIC-ResBerry-1, în cadrul PNCDI III şi este coordonat de Universitatea Hochschule Geisenheim din Germania, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București, University of Copenhagen (UCPH) din Danemarca, National School of Agriculture in Meknès (ENAM) și Faculty of Sciences Moulay Ismail University (UMI) din Maroc, Research Institute of Horticulture – National Research Institute (INHORT) din Polonia și Cooperativa Agricolă Rodagria Produce din România.

Foto 5 Sigle parteneri si proiect

Obiectivele principale ale proiectului sunt: implementarea unor soluții tehnice cu rol preventiv pentru întreținerea plantațiilor ecologice de arbuști fructiferi pentru protejarea biodiversității cu ajutorul plantelor companion sub formă de benzi înierbate, plante sanitar și acoperitori de sol; restabilirea diversității comunității microbiene a solului din plantațiile de arbuști fructiferi cultivați în sistem ecologic, pentru a asigura o reziliență crescută a culturilor la factorii de stres biotic și abiotic; creșterea gradului de conștientizare a fermierilor cu privire la utilizarea metodelor inovatoare de combatere a dăunătorilor (cum ar fi nematozii entomopatogeni pentru combaterea musculiței cu aripi pătate și entomovectorii pentru controlul putregaiului cenușiu); evaluarea influenței soluțiilor propuse asupra producției și calității nutriționale ale fructelor arbuștilor fructiferi și evaluarea așteptărilor consumatorilor cu privire la măsurile propuse.

Plantele companion reprezintă o abordare ecologică și pot crește biodiversitatea și productivitatea culturilor de zmeur sau căpșun, prin reducerea la minimum a dezvoltării dăunătorilor în câmp, contribuind la menținerea fertilității solului, atrăgând entomofauna utilă (polenizatori și prădători), și de asemenea, influențând microbiologia solul prin producerea de compuși vegetali activi biologic.

Deoarece cultivarea arbuștilor fructiferi (zmeur și căpșuni) este afectată de o varietate de factori abiotici și biotici de stres, în special de problemele asociate cu bolile și dăunătorii, plantele companion pot fi o soluție pentru îmbunătățirea producției și a calității fructelor în ceea ce privește gustul, aspectul și conținutul nutrițional.

Principalele beneficii ale cultivării zmeurului și căpșunilor în culturi intercalate cu unele legume au fost recunoscute în diferite studii din ultimii ani. Sparanghelul, fasolea, mazărea, spanacul, salata verde, usturoiul, ceapa, hreanul și rubarba pot fi folosite pentru îmbunătățirea calității solului prin fixarea azotului, polenizarea și atragerea insectelor prădătoare, precum și pentru îmbogățirea solului în elemente minerale, care ulterior vor influența aroma fructelor. Amestecurile de semințe de leguminoase și graminee, de exemplu Trifolium repens L. var. Pirouette, Lolium perenne, Festuca rubra, Poa pratensis, Festuca rubra comutata, pot fi folosite pentru culturile intercalate cu zmeur și căpșuni, având o mulțime de beneficii, precum creșterea productivității și calității fructelor, potrivit ultimelor cercetări efectuate de specialiști.

Foto 1 Beneficiile plantelor companion

O temă de interes la nivel european este îmbunătățirea tehnologiilor de cultivare a arbuștilor fructiferi, prin introducerea unor verigi tehnologice inovative menite să sporească biodiversitatea supra- și subterană în culturile ecologice, în scopul dezvoltării unor sisteme de cultură cu reziliență crescută față de boli și dăunători. Astfel, în cadrul Etapei III a proiectului ResBerry pentru anul 2023 au fost propuse spre realizare următoarele activități:

1. Influența sistemelor de conducere și a utilizării plantelor companion în culturile ecologice de arbuști fructiferi.

2. Analiza efectului antagonist al unor inoculanți microbieni în plantații ecologice de căpșun și zmeur.

3. Testarea entomovectorilor în culturi ecologice de arbuști fructiferi.

4. Analiza producției din punct de vedere cantitativ, calitativ și al acceptanței consumatorilor.

Proiectul ResBerry este implementat de o echipă de cercetători din cadrul Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare și de membri ai Cooperativei Agricole Rodagria Produce.

Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare reprezintă cea mai nouă infrastructură de cercetare a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, având 13 laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație, aici desfășurându-se activitatea de cercetare pentru mai multe proiecte internaționale și naționale care abordează numeroase teme de actualitate.

Cooperativa Agricola Rodagria Produce România, reprezentată prin intermediul domnului Bogdan Mihalcea, este partener în proiectului ResBerry si contribuie la implementarea testelor experimentale din cadrul plantațiilor de zmeur și căpșun.


Mai multe informații despre activitatea desfășurată în cadrul proiectului ResBerry puteți găsi pe paginile web: https://projects.au.dk/; https://www.usamv.ro/, https://www.qlab.ro/proiecte/ și https://www.rodagria.com/resberry, dar și mai multe informații valoroase despre proiecte care abordează teme de mare actualitate găsiți pe pagina web a Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București: http://www.usamv.ro/.

Foto 4 Etapele principale ale proiectului

Explicații

1 – Beneficiile plantelor companion.

2 – Obiectivele proiectului.

3 – Exemple de plante campion.

4 – Etapele principale ale proiectului.

5 – Sigle parteneri și proiect.


USAMV București – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

CSIII dr. ing. chim. Oana-Crina BUJOR-NENIȚA (Director de proiect),

ACS drd. ing. hort. Lavinia Mihaela ILIESCU-UDREA (membru în echipa de cercetare)

Căpşunul este o cultură care găsește condiții prielnice pentru dezvoltare în aproape toate zonele ţării, fiind capabil să dea producţii de peste 10 t/ha în primul an de la plantare. Pentru aceasta se vor alege terenuri cu fertilitatea naturală cea mai ridicată, mecanizabile, prevăzute cu sistem de irigare.

De regulă, solurile indicate pentru căpșun sunt cele cu textură lutoasă, luto-nisipoase sau luto-argiloase, cu Ph 5,6-7, iar ca plante premergătoare sunt recomandate plantele prăşitoare și cerealele. Este interzisă amplasarea culturii pe locuri erbicidate în anul precedent cu erbicide, precum și cultivarea de căpşuni după căpşuni, cartofi sau tomate.

Căpşunul este o specie cu talie mică și este adesea distrus de stagnările de apă. De aceea, încă de la amplasarea culturii se vor evita terenurile unde apa este în cantități mari. Pentru corectarea eventualelor denivelări rămase de la culturile premergătoare se face nivelarea de întreţinere, manual sau mecanic.

Fertilizarea culturii de căpșun se face cu 60 t/ha gunoi de grajd bine fermentat fără seminţe de buruieni sau rizomi oei cu 500 kg superfosfat şi 600 kg/ha sare potasică. Îngrăşămintele se împrăştie înainte sau în timpul arăturii, cu puțin timp, pentru că gunoiul de grajd neîncorporat imediat pierde sub acţiunea vântului şi a soarelui mari cantităţi de fertilizant. În mod automat îngrăşămintele se încorporează.

Pentru a avea o cultură sănătoasă, materialul săditor (stoloni) trebuie să fie achiziționat din pepiniere autorizate, libere de agenţi fitopatogeni şi dăunători, cu calitatea biologică „stoloni certificaţi“. Plantarea lor se face la 28-30 cm, odată cu acestea încorporându-se şi îngrăşămintele aplicate.

Rădăcina se fasonează, adică se îndepărtează resturile de filamente şi se lasă1-2 frunzuliţe, doar dacă depăşeşte 20 cm. Mocirla trebuie să fie suficient de consistentă pentru a adera pe rădăcină.

În timpul efectuării lucrării stolonii nu trebuie să fie expuşi la soare sau vânt. Ei se aşază în lădiţe cu care se vor transporta la locul unde se dorește instalarea culturii. Plantarea căpșunilor se face toamna în luna octombrie şi primăvara în lunile martie-aprilie.

Poziţia rădăcinii trebuie să fie perfect verticală şi dreaptă. Plantarea manuală cuprinde operaţiile de: executarea gropii cu plantatorul, introducerea stolonilor în groapă şi strângerea rădăcinilor (împănarea) cu plantatorul. Distanţa de plantare se face la 80-90 cm între rânduri şi 25-30 cm între plante pe rând. Se asigură o densitate de 40-50.000 plante/ha.

Irigarea

Căpşunul este o specie cu pretenţii foarte mari faţă de apă. Pentru a evita problemele, trebuie să se aplice 4-6 udări cu norme de 300-400 mc/ha în funcţie de zonă şi de cantitatea de precipitaţii căzute în perioada respectivă.

Greblarea culturii, strângerea şi arderea resturilor vegetale se va face primăvara devreme înainte de pornirea în vegetaţie. Cosirea, strângerea şi arderea resturilor vegetale sunt operațiuni care se efectuează imediat după recoltare.

Menţinerea culturilor pe rod se va menține maximum 3 ani, culturile bătrâne fiind cele mai predispuse atacului de boli şi dăunători.

Îngrăşarea fazială cu azot se efectuează în două reprize: primăvara foarte devreme, imediat după cosirea frunzelor (iunie)

Mulcitul cu paie la recoltarea fructelor este un procedeu care apără fructele coapte de contactul cu solul şi menţine umiditatea în sol. Mulcitul se face în perioada de înflorire a plantelor. Cantitatea minimă necesară este de 6 tone paie la hectar.

Recoltarea fructelor se face eşalonat, fiind necesar 3-8 treceri prin parcela respectivă. Căpșunile se culeg cu codiţă, evitându-se orele cu insolaţie puternică.

Imediat după încheierea recoltării fructelor se va face cosirea frunzelor și îngrăşarea cu 100 kg/ha de azotat de amoniu.

Alte lucrări specifice culturii de căpșuni sunt: erbicidarea cu erbicide preemergente şi antigraminicide, tratamentele fitosanitare, irigarea repetată ori de câte ori este nevoie, întreţinerea repetată prin praşile manuale numai toamna şi primăvara folosind erbicide.

Fermierii preferă soiuri la care se recoltează 70-80% din producţie în primele 3-4 reprize, însă, în mod obişnuit fructele unui soi de căpşuni se recoltează în 5-6 reprize. Fructele mari sunt pentru consum în stare proaspătă, iar cele mijlocii sunt destinate pentru dulceţuri.

Căpșunile au vitamine precum C, E, B1, B2, B6, K, PP, fructele au și acid folic, fier, calciu, magneziu și fibre, care ajută la digestie. Căpșunile conțin o substanță numită antocianina, responsabilă de stimularea arderii depunerilor de grăsime, au foarte puține calorii, așa că nu contribuie la acumularea de kilograme. Vitamina C din căpșuni ajută și la producerea colagenului care va îmbunătăți elasticitatea pielii. Căpșunile sunt bogate în potasiu, vitamina K și în magneziu, aliați de nădejde ai oaselor puternice. Mai mult, aceste fructe sunt bune în perioada prenatală. Acidul folic este recomandat femeilor gravide sau celor care își doresc o sarcină, iar căpșunile conțin, conform studiilor de specialitate, 21 mg per porție.


Soi valoros de căpşuni

Pentru a fi competitiv un soi trebuie:

  • Să fie rezistent la ger, secetă, boli, dăunători,
  • Să aibă potenţial productiv ridicat.
  • Să aibă fructe mari intens colorate,
  • Să fie rezistente la manipulare şi transport,
  • Să fie durata recoltării de 18-24 de zile,
  • Să nu scadă prea mult greutatea medie la ultimele reprize de recoltat.
  • Să fie ridicat potenţialul productiv, cel puţin doi ani pe rod.

Anca LĂPUȘNEANU

Fermierii care își doresc în fiecare an o producție mare de căpșuni trebuie să țină cont de tehnologia pe care o folosesc în cultura lor. Una dintre lucrările agrotehnice realizate în plantațiile de căpșune este cositul.

Perioada optimă pentru cosit

Cosirea căpșunelor este o etapă importantă pe care toți cultivatorii o execută la finalul campaniei de recoltare. Atunci când vorbim despre importanța acestei lucrări ne referim la faptul că aceasta dă, practic, un restart culturii în vederea unei noi producții pentru anul următor. Cosirea căpșunelor presupune tăierea frunzelor. În cazul soiurilor de căpșuni neremontante, cu o singură producție de vară, frunzele se elimină imediat după recoltare.

Potrivit cultivatorilor, cea mai bună perioadă pentru cosirea frunzelor de căpșune este cuprinsă între începutul lunii iulie și început de august. De asemenea, aceștia atenționează că, dacă această lucrare nu se va face la timp, există riscul ca dăunătorii care s-au adunat pe tot parcursul anului în frunzișul vechi să se transfere pe frunzele noi.

Totodată, cultivatorii spun că trebuie să se țină cont de faptul că frunzele culturii aflate în primul an de la plantare nu se cosesc. Este valabil și în cazul în care căpșunele au fost plantate toamna sau primăvara. Așadar, dacă se plantează vara frunzele vor fi cosite abia în vara următoare, după recoltă. Căpșunele nu se cosesc niciodată toamna deoarece este important ca plantele să intre în sezonul rece cu un foliaj bogat care să asigure acumularea a cât mai multe substanțe de rezervă pentru producția de anul următor.

Cum se realizează cositul

Atunci când căpșunele au fost cultivate în sistem clasic plantele se cosesc sau se tund de la bază la 2 sau 3 cm peste nivelul coletului. Cosirea se poate face mecanizat cu tractorul sau cu motocositoarea. Gospodarii care au o cultură restrânsă în grădină pot face acest lucru cu o motocoasă de umăr cu fir sau cu o coasă manuală.

De asemenea, specialiștii spun că, în cazul căpșunelor cultivate pe folie, cosirea se face doar manual. În acest sens se poate folosi o foarfecă pentru gard viu sau o seceră manuală. În cele din urmă, în cazul căpșunelor remontante frunzele nu se cosesc în timpul verii. În schimb, este recomandată eliminarea frunzelor mai bătrâne, pătate sau bolnave, planta fiind ajutată în acest fel să întinerească.

Țineți cont și de faptul că, imediat după cosire, frunzele tăiate trebuie să fie strânse de pe teren pentru a elimina astfel sursele de boală din plantație.

De asemenea, trebuie știut faptul că după cosire este necesară o irigare bună și o fertilizare de bază pentru refacerea foliajului și înnoirea plantelor. Se mai recomandă și aplicarea unui tratament cu produse cuprice la zece zile după cosire și un biostimulator.

„România cultivă 2 categorii de căpșuni – unifer (rodește o singură dată pe an, în perioada mai-iunie) și remontant (rodește de 2-3 ori pe an: primăvara, vara și toamna). Producția la remontant se distribuie pe cele 3 cicluri de producție. Cosirea se poate face doar la unifer pentru igienizarea culturii și creșterea producției anului viitor. Cosirea se face cu motocoasă după încheierea campaniei de recoltat în luna iulie astfel încât planta să-și poată reface masa foliară până în toamnă. În fermele profesionale nu se cosesc căpșunii uniferi deoarece se merge pe un singur ciclu de producție, fiind înlocuiți după fiecare ciclu. Remontantul nu se cosește deoarece prin cosire se elimină cel puțin 1 ciclu de producție ceea ce poate duce la scăderea producției“, a declarat fermierul Mircea Poenaru, președintele Romcăpșuni.

Tipuri de căpșune remontante

Cultivatorii trebuie să știe că soiurile remontante sunt cele care produc fructe de mai multe ori pe sezon, pe parcursul unui an. Există soiuri de căpșun remontante DSD, capabile să producă recoltă de circa 3 ori pe sezon, prima dată în același timp cu soiurile timpurii, apoi o altă producție la 2-3 luni distanță. De asemenea, în România mai avem și soiuri remontante NSD, cu o putere de fructificare și mai mare, acestea reușind să fructifice constant, timp de aproape 10 luni, cu doar câteva pauze scurte de producție, de circa o săptămână. Unul dintre soiurile recunoscute pe teritoriul țării este soiul de căpșun Regina Elisabeta a II-a. Acesta se poate planta în perioada aprilie-noiembrie și ajunge la maturitate la o înălțime de circa 45 cm. Fructifică începând cu luna mai-iunie. Chiar dacă prima recoltă are fructe mai mici, de 40-50 grame, ulterior fructele pot crește până la 80-90 grame. Horticultorii apreciază acest soi ca fiind unul dintre cele mai bune soiuri de căpșun, capabil să rodească pe parcursul unui an, până târziu în luna octombrie.

Liliana POSTICA

Cultivarea căpșunilor este o idee de afaceri profitabilă chiar și pe suprafețe mici. O demonstrează Marius Lungu de la Căpșuni de Aroneanu, un tânăr ieșean care a decis în urmă cu 5 ani să înființeze o plantație de căpșuni pe o suprafață de 1,5 ha în localitatea Aroneanu, din județul Iași. Deși căpșunul are multiple sensibilități, mai ales la boli și la condițiile climatice, tânărul fermier a reușit să pună pe picioare o cultură roditoare, cu fructe care se vând cât ai bate din palme. A mizat pe soiul Albion și a investit în jur de 50.000 de euro. Eforturile sale au fost răsplătite, ținând cont că, doar anul trecut, producția totală a fost de 15 tone / ha.

Livrare după recoltare

cultivatori de capsuni

„Am o plantație de căpșuni, pe o suprafață de aproximativ 1,5 ha, care a fost înfiintață în urmă cu 5 ani, începând cu jumătate de hectar. Pe parcurs am tot mărit suprafața, iar soiul de căpșuni cultivat este Albion, apreciat ca fiind cel mai gustos și ale cărui caracteristici se apropie cel mai mult de cele ale soiului de căpșuni autohton. Încă de la începutul anului nu a fost chiar așa cum ne-am dorit, a fost frig, apoi au venit căldurile, vom vedea în toamnă ce se mai întâmplă cu vremea. Am avut pierderi de 30% din cauza vremii. Într-un an recoltăm de trei ori, cu o pauză între recoltări; în acest moment suntem la a treia înflorire, iar anul trecut am recoltat până pe 10 noiembrie. Totul depinde de vreme, până dă bruma. La început a fost greu pentru că nu știam ce înseamnă munca în agricultură, nu știam ce înseamnă căpșuni, dăunători, boli, dar aceste aspecte le înveți pe parcurs. La început, venind dintr-un domeniu total diferit, al instalațiilor, și locuind în oraș nu am avut contact cu agricultura. Am considerat că produsul trebuie să ajungă cât mai repede și cât mai proaspăt la consumatorul final, nu neapărat prin supermarketuri sau prin alte lanțuri de magazine și astfel am decis să colaborăm cu magazine de cartier, respectiv băcănii. La început am livrat personal, iar de cca. un an colaborăm cu o firmă de catering care ne ajută să facem livrările direct la domiciliu“, ne spune producătorul ieșean.

Tot ce se recoltează în aceeași zi se și livrează, specifică acesta. „Ambalăm căpșunile în caserole, le etichetăm și se fiscalizează tot pentru că suntem pe societate comercială; o caserolă de 500 g ajunge undeva la 10 lei. Cifrele producției totale, ca să zic așa, le vom vedea abia la sfârșitul anului, dar oricum anul acesta avem mai puțin faţă de anul trecut cu 30%; în 2020 am avut în jur de 15 tone/ha“, adaugă ieșeanul.

Nu te îmbogățești, dar ai un trai decent!

Întreaga investiție ajunge undeva la 50.000 de euro, cost total, precizează Marius Lungu. „Să nu creadă cineva că se îmbogățește dintr-o plantație de căpșuni, noi în 5 ani încă nu am amortizat tot, dar poți avea un venit decent. Pe viitor sper să reușesc să mențin această suprafață. Aș fi dorit mai mult, dar să fiu sincer stau în plantație 16 ore pe zi, iar restul acasă cu familia. Este obositor. Eu îi sfătuiesc pe tineri să se apuce de agricultură pentru că, așa cum este cazul căpșunilor, produsele locale sunt tot mai căutate datorită gustului.“

Beatrice Alexandra MODIGA

O afacere făcută cu pasiune, care promovează și alimentația sănătoasă, începe să dea roade. Valentina Velicu (21 de ani) este printre primii tineri ambițioși care au primit sprijin pentru deschiderea unei afaceri în cadrul proiectului NEETs în antreprenoriat, în anul 2020, respectiv înființarea unei plantații de căpșuni în satul Brădești, comuna Vinderei, județul Vaslui, pe o suprafață de 15 ari, cu o producție de 3 tone.

6.500 euro – fonduri nerambursabile, prin programul Junior Achievement

„Povestea a început în anul 2019. Eram plecată în Anglia la muncă, nu mă puteam adapta acolo oricât de mulți bani obțineam, dorul de casă și de locul natal mă chema tot mai mult. Așa că împreună cu prietenul meu am decis să investim în ceva banii pe care i-am strâns și ne-am gândit la cultura de căpșuni! De ce? Pentru că sunt fructe căutate de multă lume, pe care oricine își permite să le cumpere. Am început cu 3.000 de plante pe care le-am achiziționat din bani proprii, până în anul 2020, când am optat pentru fonduri nerambursabile, prin programul Junior Achievement. Am obținut astfel 6.500 euro pentru a ne extinde și pentru a achiziționa o serie de echipamente. Așa am ajuns în momentul de față să avem 9.000 de plante. Și cu siguranță nu ne vom opri aici, avem un orizont destul de larg și ne dorim să fim cât mai cunoscuți“, povestește cultivatoarea Valentina.

Soiuri certificate de la pepiniere din țară

Pentru alegerea terenului tânăra ne mărturisește că a avut nevoie de o analiză a solului, după care a putut pregăti biloanele pentru plantare, dar și de mai multe soiuri pentru o producție scontată. „În momentul de faţă, noi nu avem o mașinărie specială de realizat biloane, dar folosim motocultorul achiziționat prin intermediul proiectului și, bineînțeles, apelăm la zilieri. Biloanele, ca să fie mai pe înțelesul tuturor, ajută la înrădăcinarea plantei, ferește fructul de pete, ține umiditate în sol, plus multe alte beneficii. Avem biloane atât în aer liber, cât și în sere. Noi avem cultivate patru soiuri diferite: Honeoye, Elsanta, Amandine și Albion. Am ales aceste soiuri deoarece sunt aromate, productive, sunt soiuri timpurii și cu condiții pedoclimatice foarte bune. Sunt achiziționate de la cele mai mari pepiniere din România care oferă certificat în baza căruia știm că planta nu are nicio boală sau bacterie. Noi deținem în momentul de față o suprafață de 15 ari și producem undeva la 3 tone de căpșuni. Pentru a feri plantele de anumiți dăunători și pentru a nu se usca folosim Nutricomplex, după care soarele și apa ne sunt prieteni. Cea mai mare problemă pe care o evităm pe cât posibil apare în timpul verii, când planta are mari șanse să intre în colaps din cauza temperaturilor ridicate. De aceea, anul acesta vom face un sistem de umbrire pentru a evita aceste neplăceri“, mărturisește vasluianca.

Distribuție „door-to-door“ în Vaslui și Iași

Distribuția căpșunilor pentru Valentina are un rol foarte important, adaugă aceasta. „Fructele sunt culese și livrate în aceeași zi, sunt puse în caserole din plastic, transparente, care dispun de orificii pentru aerisire la bază și pe capac; oferă posibilitatea fructelor să respire. Capacitatea caserolei este de 500 g, iar prețul diferă, nu este unul fix. Se începe de la 30 de lei/kg și descrește până la terminarea sezonului. Distribuția se face „door-to-door“, din ușă-n ușă, datorită faptului că ne gândim și la mămici cu prichindei care nu pot pleca oricând de acasă sau la bătrânii care nu se pot deplasa etc. Pe timpul pandemiei am fost uimiți să vedem că avem atâtea solicitări; pentru cei care au lucrat de acasă era un moment destul de bun pentru a savura căpșuni proaspete și răcoritoare. Livrăm atât în zona Vasluiului, cât și în Iași. Ne dorim să ne extindem, să avem șansa de a intra pe un lanț de supermarket-uri, de a oferi locuri de muncă, să putem sprijini în continuare produsele bio, să înființăm și alte afaceri legate de produsele bio. Nu ne mai dorim să plecăm din țară deoarece putem face multe lucruri aici, în România noastră frumoasă, doar că avem nevoie de mult mai mult sprijin“, încheie Valentina Velicu.


Caracteristicile soiurilor

  • Albionul este un soi care formează tufe de o vigoare medie și cu o productivitate ridicată. Este răspândit și extrem de apreciat în SUA, fiind cultivat prima dată la University of California. Căpșunele din acest soi sunt de dimensiuni mari, aromatice și cu o productivitate pe tot parcursul anului.
  • Honeoye este un soi timpuriu cu o productivitate remarcabilă, răspândit și recunoscut pe plan mondial datorită calităților sale deosebite. Fructul este de dimensiuni medii-mari (25-30 g), de formă conică, iar culoarea este de roșu închis. Este apreciat de consumatori datorită gustului deosebit.
  • Elsanta este un soi de căpșun olandez foarte cultivat în Europa datorită productivității ridicate și rezistenței la boli. Calitatea fructelor: mari (20-25 g), uniforme, conic rotunjite, culoare roșu strălucitor.
  • Amandine este un soi cu o creștere erectă cu un foliaj nu foarte bogat, fructul este frumos în formă de inimă și lucios, pulpa este roșie, gustoasă și fermă, de mărime medie spre mare, se păstrează foarte bine și nu își pierde calitățile nici în perioadele calde.

Beatrice Alexandra MODIGA

Luna mai reprezintă un vârf al activității în agricultură. În această lună încep să se coacă primele fructe autohtone, căpșunele, să se recolteze florile unor plante medicinale sau aromatice ori să se manifeste o sumedenie de boli sau dăunători. Toate acestea cer atenție și eforturi din partea fermierilor.

Căpșunele sunt foarte sensibile la secetă

Căpșunele sunt primele fructe care se coc în mediu neprotejat în condițiile din țara noastră. În luna mai deja primele fructe încep să ajungă la piață. Dar, pentru ca acestea să aibă o calitate corespunzătoare, trebuie întrunite o sumedenie de condiții.

Un element specific al căpșunului este că are dimensiuni reduse și un sistem radicular destul de slab dezvoltat. Din acest motiv este deosebit de sensibil la lipsa de nutrienți și la secetă. Specialiștii spun că există patru fenofaze în care lipsa de apă suficientă, chiar și pe o perioadă foarte scurtă, are un impact devastator asupra culturilor, putând să le distrugă în proporție de până la 80%. Acestea sunt formarea inflorescențelor, formarea și creșterea fructelor, maturarea fructelor și perioada de după recoltare. Așa după cum se poate lesne observa, două sau chiar trei dintre aceste etape se parcurg în timpul lunii mai.

În concluzie, imediat ce se observă semnele lipsei de apă, trebuie aplicate irigații. În general, pe perioada de la înflorire și până la recoltare, căpșunii au nevoie de patru-cinci reprize de udare, fiecare dintre ele cu o normã de 400 m.c/ha, adică 40 litri/m².

Mai puțin azot și mai mult calciu

În ceea ce privește necesarul de nutrienți, în această perioadă, pentru o producție bogată și de calitate sunt recomandate fertilizările foliare. În prima fază, de formare a fructelor, este foarte importantă asigurarea unui echilibru judicios între azot, fosfor și potasiu. Pe măsură ce fructele se măresc, scade necesarul de azot, în schimb crește cel de fosfor și potasiu. Foarte important este și calciul, a cărui absență determină o sensibilitate la mucegaiuri și o capacitate redusă de păstrare.

În perioada de coacere a fructelor se renunță complet la fertilizarea cu azot, în schimb se administrează calciu la șapte-zece zile.

La căpșuni se aplică în cursul lunii mai cel puțin două tratamente fitosanitare. Scopul acestora este combaterea putregaiului cenușiu, cel mai mare dușman al căpșunilor, care poate compromite până la 80% din recoltă, a pătării albe a frunzelor și a făinării. Împotriva acestora se folosesc fungicide sistemice și de contact pe bază de tiofanat-metil, fenhaxamid, clorotalonil sau alte substanțe specifice.

Pentru combaterea paraziților, precum afide sau păduchi de plante, păianjenul roșu, cărăbușul de mai, viermi albi, viermii sârmă, trips, viespea neagră, gărgărița neagră, gândacul păros, nematozii galicoli, limaxul cenușiu și păduchele negru, se folosesc insecticidele sistemice în fazele mai timpurii de dezvoltare și de contact în perioada apropiată recoltării.

Ceapa și usturoiul, aliați ai căpșunilor

Pentru cei care doresc o cultură de căpșuni bio există și soluția combaterii dăunătorilor folosind metoda culturilor intercalate. Între rândurile de căpșuni se cultivă usturoi și ceapă de arpagic. Prezența acestor două plante are proprietatea de a îndepărta cea mai mare parte dintre acești dăunători.

O altă tehnică pentru a reduce semnificativ riscul apariției putregaiului cenușiu este mulcirea. În siste­mele de culturi intensive și/sau comerciale, aceasta se face cu folie neagră. Dar aplicarea foliei negre presu­pune și existența unui sistem de irigații cu picătura. Atât folia de mulci cât și sistemul de irigații trebuie instalate înainte de răsădirea căpșunilor. În culturile de mici dimensiuni sau în cele deja existente, mulcirea se poate face foarte bine cu paie de grâu. Condiția este ca acestea să fi fost bine uscate și să nu fie mucegăite. Avantajele mulcirii sunt multiple. În primul rând nu permit contactul direct al căpșunelor cu pământul, ceea ce face ca ele să rămână curate. Riscul apariției Botrydis (putregaiului cenușiu) este redus semnificativ. De asemenea, apariția și dezvoltarea buruienilor sunt semnificativ reduse.

În fine, foarte important pentru a avea o cultură de căpșuni sănătoasă și productivă este ca terenul să fie păstrat curat. Acest lucru se realizează prin prașila manuală sau mecanizată. Cu aceeași ocazie se realizează și tăierea stolonilor care apar. Deși unii îi privesc ca pe o metodă de întinerire a culturii, adevărul este că nu fac decât să scadă performanțele și productivitatea. Practica a demonstrat că noi culturi, realizate din stoloni provenite de la culturile de bază, alăturate, nu au dat producții mai mari de 4-5 t/ha, față de 20-22 tone, cât au produs culturile-mamă.

Raționalizarea apei – cheia unor arome puternice

Mai este luna de start a producției și pentru culturile de plante cu frunze aromatice. Și acestea au o tehnologie mai aparte datorată specificului lor. Pentru că partea consumată o reprezintă frunzele, care rețin cea mai mare parte a substanțelor provenite din sol și din tratamente, nu trebuie utilizate substanțe de sinteză. Nici fertilizarea cu produse organice nu este recomandată în perioadele de vegetație a plantei. În situații speciale se pot utiliza fertilizanți foliari organici, în special din categoria celor cu aminoacizi. De asemenea, pentru ca aromele specifice să fie pregnante este important să fie acoperit necesarul de microelemente al plantelor.

Pe de altă parte, o chestiune sensibilă este și cantitatea de apă pe care culturile o au la dispoziție. În mod excepțional, la astfel de plante cel mai bine este să fie udate aproape de minimul necesar. Prea multă apă face ca aroma să se „dilueze“, în timp ce prea puțină determină o dezvoltare lentă și un randament scăzut.

Prașila este și ea o operațiune importantă în cultura plantelor aromatice. Buruienile trebuie îndepărtate încă de la apariție, astfel încât plantele să poată beneficia atât de substanțele hrănitoare din sol, cât și de lumină și aer.

Potasiul, calciul și microelementele, esența principiilor active

O altă categorie de culturi ale cărei rezultate se concretizează în luna mai sunt anumite plante medicinale, de la care se recoltează florile. E de la sine înțeles că la astfel de plante orice fertilizare cu substanțe de sinteză este exclusă. Nici fertilizarea organică nu își are locul, cu excepția celei de toamnă. Ceea ce este impor­tant pentru astfel de culturi este îndepărtarea buruienilor, pentru a permite ca plantele să absoarbă cât mai mult dintre principiile active existente în sol.

La fel de important este ca pe o plantă să existe mai puține flori care să concentreze principiile active. Acest lucru se realizează păstrând o concentrație de azot mai apropiată de limita inferioară. Dacă există mai mult azot, atunci se vor forma mai mulți muguri, dar florile vor fi de calitate inferioară. În schimb, potasiul, calciul și microelementele sunt cele ce asigură un conținut ridicat de principii active în floare!

Alexandru GRIGORIEV

Căpşune autohtone produse de un fermier din Rădoaia, comuna Parava, un real succes în județul Bacău și în împrejurimi. Florin Panaite, de 48 de ani, fost operator chimist la Rafo Oneşti, cultivă de câţiva ani căpşune pe cca 10.300 mp. Toată tehnologia de cultivare a căpșunului este adusă din Italia, de la cei mai pricepuți fermieri din nordul Italiei, din Provincia de Trentino, și se pare că fermierul nostru o păstrează cu strictețe, rămânând un secret al gospodarului muncitor și chibzuit. O astfel de investiție ajunge la peste 50.000 euro/ha, dar profitul nu ezită să apară. Ultima producție obținută a fost de cca 30 t/ha, prețurile în perioada de vară au oscilat de la 8 lei/kg până la 16 lei/kg, iar toamna târziu au ajuns chiar și la 25 lei/kg.

Când o ușă se închide, o alta se deschide

– Cum a luat viață această afacere și când?

– Am absolvit școala profesională de operator chimist și am lucrat nouă ani la Rafo Onești până în anul 1997, când s-au făcut primele restructurări de posturi. În acel an am fost și eu pe acea listă, rămânând fără serviciu. Mult mai târziu, în anul 2006, mi-am luat inima în dinți și am plecat în Italia, la o soră de a mea, pentru a-mi căuta de lucru. Nu a fost foarte greu, deoarece încă din prima zi de când am ajuns acolo mi-am găsit un loc de muncă în agricultură. Astfel, am început să construiesc împreună cu noul patron solarii pentru căpșuni. În luna iunie a acelui an am rămas uimit de ce am putut face, respectiv la câtă recoltă de căpșune a avut acel patron! Așa ceva visam să am și eu, dar mă gândeam la sărăcia din țară și mă întristam din nou. Lucrând cu acel patron zi de zi, am învățat cum se fac toate lucrările. În toamna anului 2013 m-am hotărât să mă reîntorc în țară, să fac și eu o cultură de căpșun, precum cea din Italia. Am cumpărat toate materialele necesare, am încărcat două microbuze cu „fiare“ și am ajuns în țară, unde am și început lucrările. Pentru mine acest lucru a însemnat o mare bucurie deoarece știam ce fac, cu toate că „consătenii“ mei se uitau la ceea ce făceam ca la niște nave spațiale și tot vorbeau pe la colțuri despre ceea ce urma să realizez. Și... am făcut bine, pentru că într-un final au rămas toți uimiți de ce producție am avut!

capsune b

– Ce soiuri folosiți?

– Căpşunele produse de mine sunt din soiurile Capri, Ischia și Albion, care îmi permit să recoltez până toamna târziu. În anii trecuţi am avut de cules până la mijlocul lunii noiembrie.

– Cum are loc procesul de distribuție în zonă?

– Cei care îmi cunosc produsele vin direct acasă, dar mă deplasez și eu când am comenzi la magazine și depozite. Dar, cu siguranță, cine a mai cumpărat de la mine va mai cumpăra. Totul este apreciat când vinzi un produs de calitate. De altfel, am multe comenzi la Brașov și București. În Bacău produsele mele sunt cunoscute pe piață datorită calității lor. Așa am fost educat: ce nu-mi place să cumpăr, nu vând celorlalți!

– Ce sfaturi dați celor care vor să se apuce de o astfel de cultură?

– În viață trebuie să ai curaj să poți face ceva. Dar trebuie să îți și placă munca. Consider că nu poți face performanță în agricultură... fără multă dragoste, deoarece cu plantele trebuie să vorbești și să le mângâi, ca pe un copil când vrei să te asculte.

Beatrice Alexandra MODIGA

Promisiunea banilor mulți câștigați după doar câteva luni de muncă a determinat un adevărat exod al românilor în străinătate. De obicei, călătoria către tărâmurile făgăduinței se termină în plantațiile de căpșune din Spania, Anglia sau Germania. Așa că expresia „căpșunarii români“ a devenit deja proverbială. Ca să fim în trend, despre acest subiect vorbim și în articolul de față. Noutatea este însă că vorbim despre un căpșunar care nu a dat România pe Spania. Florin Roșaidan are 41 de ani și cultivă căpșune în Herăști, județul Giurgiu.

cultura capsunului Romania1

Agricultura este singura meserie pe care Florin a avut-o vreodată și spune că este rentabil să fii agricultor în România, dar asta doar dacă te implici necondiționat și ai grijă de nevoile pământului. El și familia sa s-au dedicat exclusiv acestei activități și au în proprietate un hectar de pământ și alte 5 hectare și jumătate luate în arendă. În gama culturilor pe care le cultivă familia Roșaidan se regăsesc grâul, orzul, porumbul și lucerna. Însă în Herăști există și suprafețe însemnate cu plantații de zmeură, mure și căpșune. De altfel, în câmp, pe plantația sa cu căpșune, l-am găsit și Florin. La vremea când am ajuns acolo, căpșunele începeau să dea în pârg, așa că în decursul săptămânilor ce vor urma producția, o parte din ea, urma să plece spre valorificare. Am întrerupt vizita în câmp a familiei Roșaidan pentru a afla mai multe despre ce înseamnă să fii căpșunar în România.

cultura capsunului Romania2

În urma discuției purtate am aflat că, în momentul de față, cultivă aproximativ un hectar cu căpșune și că eforturile financiare pentru a susține această activitate sunt însemnate (pentru plantarea unui hectar sunt necesare 25.000-35.000 de plante, iar o plăntuță costă 30 de bani). A ales soiurile Marmolada și Alba, despre care spune că sunt rezistente la boli și dăunători și că nu sunt ușor perisabile, motiv pentru care valorificarea se poate face treptat. Pentru a se asigura că plantația va da o recoltă care să asigure un oarecare profit a fost nevoit să implementeze în primul an un sistem de irigare prin picurare pe aproximativ 11.800 de metri. Pentru a-l pune în funcție a achiziționat pompe, inițial pe benzină, convertite apoi pe gaz pentru a scădea cheltuielile cu combustibilul. Deși nu poate estima investițiile făcute, spune că suma pentru întreținerea plantației de căpșune este însemnată. Până acum a făcut investiții doar din resurse personale, însă recent a accesat și fonduri europene. În urma acestui demers speră să obțină 40.000 de euro, bani pe care îi va folosi pentru achiziționarea unor utilaje, tractor, instalație de erbicidat, echipamente care să îl ajute să eficientizeze munca. Dacă va primi acești bani, ia în calcul și posibilitatea de a-și extinde plantația. Este conștient că va fi mai mult de muncă – toate lucrările agrotehnice în plantație sunt realizate de el și soția sa, doar în perioada culesului plătesc zilieri pentru a-i ajuta la recoltare – dar și banii vor fi mai mulți. Deși schimbările bruște de vreme au afectat plantația de căpșune, Florin Roșaidan speră ca anul acesta să recolteze aproximativ 10 tone de fructe, ce vor pleca cel mai probabil spre București.

cultura capsunului Romania3

„Valorificarea este principala problemă pentru că sunt nevoit să vând căpșunele la stradă sau să plec cu ele spre angrourile din București. Deși prețul oferit de samsari este mai mic, această a doua variantă este de preferat pentru că pot vinde o cantitate mai mare. La stradă prețul kilogramului de căpșune pornește de la 4 lei și ajunge la cel mult 10 lei. În angro obțin maximum 8,5 lei, dar acolo reușesc să vând întreaga producție. Comparativ cu munca depusă, prețurile sunt cam mici, dar deocamdată ne mulțumim și cu atât. Dacă mă voi extinde, este posibil să încerc încheierea unor con­tracte cu magazinele mai mari“, spune căpșunarul din Herăști.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 28-29

Condițiile climatice din ultimele zile au favorizat apariția și dezvoltarea dăunătorului/bolii: putregai cenușiu (Botrytis cinerea) și pătarea albă (Mycosphaerella fragariae) la culturile de CĂPȘUNI.

Recomandări?

  • Folosiți produsul: TOPSIN 70 WDG – 0,07% sau alte produse similare omologate.

Perioada optimă de tratament: 12-15.05.2017.

  • Respectați cu strictețe normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor.
  • Respectați prevederile legale ale Ord. Nr. 45/1991 al MAA 1786/TB/1991 al Ministerului Transporturilor 68/05.02.1992, al Ministerului Mediului 15.b/3404/1991 al departamentului pentru administrație locală și 127/1991 al Asociației Crescătorilor de Albine din România privind unele măsuri pentru protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor cu pesticide mai ales în perioada de înflorire.

Sursa –Oficiul Fitosanitar Timiș

Căpșunul (Fragaria viridis) este o plantă cu fructe tonice, gustoase și aromate, bogate în săruri de potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier, sodiu, vitamine (C, B1, B2, E), acid salicilic, acid elagic, acid pantotenic, proteine, zaharuri, flavonoide, uleiuri volatile, tanin și polifenoli cu rol antioxidant. Acestea au numeroase proprietăți terapeutice: stimulează imunitatea naturală și funcțiile hepatice, reglează tensiunea, remineralizează organismul, au efect detoxifiant, scad colesterolul etc. Fructele se folosesc în stare proaspătă ori conservate sau prelucrate sub formă de compoturi, siropuri, gemuri, dulcețuri etc.

Este o plantă perenă, semierboasă, care crește sub forma unei tufe scurte (15-40 cm înălțime). Rădăcinile sunt adventive, fibroase, cu mare capacitate de ramificare, de grosimi aproximativ egale, având culoarea roz-gălbuie (cele tinere sub 1 an) sau neagră (vârsta mai mare de 1 an). Marea masă a sistemului radicular (80%) se dezvoltă până la adâncimea de 20 cm, dar în sol bine afânat explorează până la 40-60 cm și lateral la 30 cm. Tulpina este perenă, scurtă, ce ajunge până la 15-20 cm înălțime, formată din ramificații pe care cresc frunzele, pedunculii florali, stolonii, mugurii. Frunzele sunt mari, trifoliate, lung pețiolate, dințate, lucioase sau pubescente, verzi, cu stipele variabile ca mărime, formă și culoare. Florile la căpșun sunt grupate în câte 5-10 inflorescențe, fiecare cu câte 5-8 flori albe. Fructele sunt achene, în general în formă de inimă (cordiforme), conic-alungite sau sferice, de culoare roșu deschis, luminos, până la roșu închis.

Soiuri

cultura capsunului 3

În România se folosesc fie soiuri produse la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Piteşti-Mărăcineni ori stațiunile din subordine, fie provenite din import. Cele mai utilizate sunt Premial (timpuriu, 12-15 t/ha), Magic (20 t/ha), Coral (23-30 t/ha), Red Gauntlet (26 t/ha), Real (20 t/ha), Elsanta (olandez, semitimpuriu, 18-20 t/ha), Honeoye (SUA, 20-25 t/ha), Elegance (30 t/ha), Matis (Franța, 25-30 t/ha), Senga Sengana (semitardiv, 18-20 t/ha), Pegasus (Marea Britanie, 20 t/ha), Anita, Clery, Safir (semitimpurii), Benton, Satmarean (târzii) etc. Ca soiuri remontante au apărut numeroase oferte: Diamante, Portola, San Andreas, Seva etc. Cultivatorii români s-au orientat, în ultima vreme, înspre soiurile cu coacere mijlocie sau târzie, cu o perioadă de recoltare mai mare de timp. De reținut: cercetările au demonstrat că producțiile din plantațiile comerciale de căpșun sunt de la 2-7 ori mai mari dacă la înființare se folosește material biologic (stoloni) liber de agenți patogeni și de înaltă valoare biologică.

Epoca de plantare

cultura capsunului 2

Agricultorii români folosesc, în cultura căpșunului, tehnologii noi și material săditor refrigerat în cultura multianuală (trei-cinci ani, perioadă după care este nerentabil să mai fie păstrată). Ca epocă de înființare a culturii avem: plantarea de toamnă, din a doua jumătate a lunii august până în octombrie, dar nu mai târziu de 15 octombrie, specifică arealelor cu precipitații abundente; plantarea de primăvară, în luna martie-aprilie, recomandată pentru zonele din nord; plantarea de vară, din 15 iulie şi până în 15 august, utilizată pentru cultura anuală, dar care se folosește cu succes și pentru cultura multianuală.

Pregătirea solului

Capșunul dă rezultate bune și foarte bune pe solurile cu textura mijlocie, lutoase, luto-nisipoase, permeabile, cu o bună capacitate de reținere a apei, cu reacție slab acida sau neutra (pH = 5,5-6,8), care să nu formeze crustă după ploi (luncile râurilor, cernoziomuri, cenușii de pădure, brun roșcat de pădure). Un teren potrivit pentru căpșun trebuie să fie plan (fără denivelări), să fie bine mărunțit, fertil, afânat, reavăn pe o adâncime de 20-45 cm, să nu prezinte buruieni, resturi materiale sau organice de la cultura anterioara și să aibă la îndemână sursa de irigare a plantelor. La pregătirea terenului avem în vedere fertilizarea cu 40-60 t/ha gunoi de grajd, 200 kg/ha superfosfat și 200 kg/ha sare potasică. Acolo unde solul este infestat cu viermele sârmă și larva cărăbușului de mai se face neapărat o dezinfecție puternică a substratului. Se execută apoi arătura la 28-30 cm, se mărunțește solul cu freza, se bilonează, prilej cu care se întinde sistemul de irigație prin picurare, în cazul culturilor mulcite cu folie neagră (la cultura clasică se folosește aspersiunea) și folia care asigură mulcirea, toate cele trei lucrări fiind mecanice.

Plantarea

cultura capsunului 4

Pentru cultura obișnuită, distanțele de plantare sunt de 75-80 cm între rânduri și de 22-25 cm între plante pe rând, iar pentru cultura în benzi, de 85-95 cm între benzi, 35-40 cm între rânduri pe bandă și de 20-25 cm între plante pe rând. La cultura fără folie, terenul se marchează cu țăruși, la distanțele de plantare între rânduri, apoi se întind sfori, cu distanța marcată între plante pe rând. În cazul în care se utilizează folia, distanțele sunt deja marcate. La materialul adus din stolonieră se efectuează fasonarea – rădăcini plus frunze (lucrarea nu se practică la stolonii refrigerați, care vin la dimensiunile stas) și mulcirea într-un amestec de balegă proaspătă, apă și pământ. Plantarea se face manual, cu plantatorul, după ce terenul a fost în prealabil irigat. Adâncimea de plantare se alege cu grijă astfel încât mugurele central să nu fie îngropat în sol, dar nici să fie prea mult peste nivelul solului, în ambele cazuri producția fiind influenţată negativ. După plantare se aplică imediat irigarea.

Lucrări de întreţinere

În primul an se completează golurile, pentru a asigura o densitate bună pentru anul de producție următor și se irigă de ori de câte ori este nevoie. În anul următor, lucrările de întreținere constau în: greblarea terenului, mulcirea cu paie, în cazul culturii fără folie, în luna aprilie (elimină riscul ca fructele să vină în contact cu solul, se reduce riscul unei infecții puternice cu Botrytis și se împiedică parțial dezvoltarea buruienilor), irigare (norme de 100-120 mc/ha, la udarea prin picurare și 300-350 mc/ha, la irigarea prin aspersiune), tratamente împotriva bolilor (mana, făinarea, pătarea brună, albă și roșie, putregaiul cenușiu) și dăunătorilor (viermele sârmă și cărăbuşul de mai), fertilizarea fazială, lucrări de întreținere ale solului (în cazul culturilor clasice), însoțită de lucrarea de eliminare a stolonilor. Recoltarea se face în 3-4 reprize, începând cu luna mai, la soiurile timpurii, sau 6-7 serii, la soiurile cu o fructificare mai densă.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 18-20

La fel ca şi alte specii cultivate prezentate în revista noastră şi căpşunul se numără printre culturile cele mai expuse în condițiile schimbărilor climatice, având de asemenea un coeficient de transpirație și un consum de apă ridicat. Aşadar, căpșunul este un mare consumator de apă și nutrienți.

Tehnologia cadru recomandată de Naturevo, prezentată recent cultivatorilor de căpşuni din Halmeu de către dr. ing. Ion Enoiu, directorul general al respectivei firme, cuprinde câteva elemente care pot conduce la realizarea unor producţii mari şi de calitate cu eforturi financiare mult reduse:

Fertilizare de bază – NOVATEC® CLASSIC

Fertigare – HIDROSUPEREVO

La plantare: pentru plante în ghiveci / rădăcină nudă, mocirlire – ROOTIP BASIC, FIGHTER PHOS, CALYPSO.

Tratament foliar: EVO RIGHT 5, FIGHTER PHOS, ALGIFORTE, DEFFORT, OVIPRON, COPFORT, KERAFOL, EVOBOR, MIMOX, MICROFORT, REZISTEVO, KERAMIN K, ALTOSAN.

De reţinut, specialiștii Naturevo realizează schema de tratament pe săptămâni, în funcție de specificul zonei și a condițiilor climatice. În cazul unei primăveri foarte ploioase, se impun mai multe tratamente. Culturile sunt monitorizate și măsurile necesare sunt adaptate în funcție de evoluția plantelor.

Post recoltare: BOUILLIE BORDELAISE, OVIPRON.

Descrierea produselor din tehnologie:

ROOTIP BASIC– stimulator de formare a rădăcinilor și de creștere a sistemului radicular; stimulează
microorganismele care asigură hrănirea plantelor.

FIGHTER PHOS– stimulator fungistatic; sistemic excelent acro și bazipetal; fertilizant cu P și K; mărește rezistența la boli; elimină carențele de fosfor și potasiu.

EVO RIGHT 5 – adjuvant complex 4 ȋn 1. Antispumant. Regulator de pH - inactivează influenţa negativă a cationilor din soluţie şi reglează pH-ul soluţiei la 5. Umectant - ȋntârzie evaporarea soluţiei de pe frunze (efect mai bun al produselor). Dispersant - acţionează şi ca agent de uniformizare a solutiei pe frunze (spreader).

ALGIFORTE - biostimulator natural care diminuează efectele stresului de origine abiotica. Mărește cantitatea și calitatea recoltei. Conține fitohormoni naturali din extracte de alge marine care stimulează producerea de către plante a substanțelor care măresc rezistența la condițiile adverse de mediu. Produs ecologic.

DEFFORT– insecticid organic cu efect repelent, mărește capacitatea de autoapărare; prin aplicare se evită depunerea ouălor de către paraziți. Produs ecologic.

OVIPRON – ulei protector parafinic folosit în vegetaţie pentru: protecţia plantelor împotriva radiaţiilor solare UV, IR; reducerea transpiraţiei (a pierderii de apă), până la 40 %; stabilizarea substanţelor active pe aparatul foliar.

COPFORT – conţine 6% cupru complexat cu acid gluconic. Cuprul sistemic este absorbit rapid şi translocat ȋn plantă. Nu este spălat de ploaie. Acţiune sistemică, se poate aplica foliar dar şi radicular. Spectru foarte larg de boli controlate (mană, putregaiuri, fuzarioza, bacterioze, sfâşierea frunzelor, căderea plantelor şi a plăntuţelor, făinări, rugini, rapăn, septorioze etc). Produs ecologic.

KERAFOL și KERAMIN K– stimulator de germinare și creștere; mărește rezistența la stresul termic și hidric. Stimulează ȋnflorirea, fecundarea, fructificarea, maturarea și rezistenţa la păstrare.

EVOBOR - B 15 % asimilabil (etanolamina). Mărește fertilitatea, reduce atacul bacteriilor, mărește rezistenţa la ger. Reduce putregaiurile rădăcinilor / tuberculilor / bulbilor.

MIMOX – fungicid organic sistemic; alternativă naturală pentru controlul bolilor: sclerotinia, făinare, rapăn,
putregai cenușiu, mană, fuzarioză. Produs ecologic.

MICROFORT – amestec lichid de microelemente complexate (bor, cupru, mangan, zinc) cu acizi organici naturali și surfactanți speciali. Controlează bacteriile din culturi. Dacă se aplică preventiv, menţine populaţia de bacterii la un nivel suficient de scăzut, ȋncât să nu dăuneze culturii. Nu poluează și nu lasă reziduuri.

REZISTEVO – fertilizant foliar special, cu microelemente și activatori. Are un conţinut ridicat ȋn azot 14%, calciu 18% şi mai ales magneziu Mg 4,2%. Micşorează atacul bolilor ȋn depozite. Măreşte rezistenţa şi elasticitatea ȋnvelişului fructelor la răniri mecanice pe parcursul recoltării, depozitării şi transportului. Măreşte greutatea şi densitatea fructelor, precum şi conţinutul ȋn substanţe de rezervă.

ALTOSAN– inductor de apărare pe bază de chitosan; induce formarea fitoalexinelor în plante, substanțe
responsabile cu rezistența la factorii biotici și abiotici. Produs ecologic.

HIDROSUPEREVO – ȋngrășământ cu microelemente, cu aplicabilitate multiplă, specific pentru fertigare, pentru satisfacerea exigențelor nutriționale ale culturilor în diverse stadii de dezvoltare.

BOUILLIE BORDELAISE – fungicid de contact, pe bază de cupru, care controlează mai multe boli cauzate de ciuperci şi bacterii. Produs ecologic.

Oana Iftime,
Director Marketing si Proiecte speciale

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti