Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Apr 2021

Mănăstirea Râmeți, Catedrala Munților Apuseni

Creștinismul în Dacia Romană (sec. II-III), până la retragerea aureliană, a fost considerat de Vasile Pârvan „o necesitate logic istorică“. Pentru poporul român, creștinismul are rol determinant în procesul etnogenezei sale ca popor romanic. Radu Vulpe afirma că romanitatea și creștinismul sunt cele două coordonate magnifice ale etnogenezei române: „Noi suntem romani fiindcă suntem creștini și creștini pentru că suntem romani.“

Începuturile creștinismului românesc daco-român

Istoricii care s-au preocupat de stabilirea vechimii creștinismului la români au pornit de la singurul simbol creștin, crucea, aflată pe monumente și diferite obiecte arheologice, însă reprezentarea crucii se întâlnește rar înaintea sec. al IV-lea. Abia sub Constantin cel Mare (306-337) crucea a fost interzisă a mai fi folosită ca obiect de tortură și ajunge să fie cinstită oficial ca obiect de cult. Crucea avea mai multe forme. S-a folosit crucea Sfântului Andrei (X) și tăiată la intersecția celor două bare ale lui X de o linie verticală. M. Sulzberger a stabilit că crucea simplă nu se întâlnește deloc înainte de epoca lui Constantin, ea apare în chip neîndoielnic cu puțin înainte de nijlocul sec. al IV-lea.

În Transilvania, Banat și Maramureș regăsim un număr însemnat de toponime, unele Râmeț sau Rimeț și altele Remetea, Rimetea, Remeț. Se susține că toponimele respective au la bază maghiarul „remete“ (pustnic, sihastru, călugăr). În limba română, „râmeț“ (pl. râmeți) vine din latină, „eremitus“. Episcopul Teotim al Tomisului, la sfârșitul sec. al IV-lea, a elaborat o scrisoare specială adresată „eremiților“ (singuraticilor) și cenobiților (cei care trăiau viața monahală în comun în mănăstiri) din Scynthia Minor (Dobrogea). Avem existența eremiților pe teritoriul țării noastre înaintea folosirii termenilor monah, călugăr sau mănăstire.

Mănăstirea Râmeți, județul Alba

În vechile râmeții daco-romane, ridicate prin păduri și prin munți pentru a fi ferite de năvălitori, au rezidat și piscupii daco-romani, iar în unele râmeții au fost și sedii episcopale, piscupii, cum o dovedește până azi mânăstirea Râmeți, județul Alba, așezată într-un loc retras și pitoresc din Valea Geoagiului. În 1978, pe stratul al doilea de pictură din biserică, ce datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea, a fost identificat numele arhiepiscopului Ghelasie, anul 1376 și numele meșterului zugrav, Mihul de la Crișul Alb. Arhiepiscopul Ghelasie a locuit în Râmeți, prin care se înțelege atât locașul monahal, cât și trăitorii lui, în sec. XIV-lea, devenit sediu arhiepiscopal pentru românii ortodocși din Transilvania. Vechile râmeții românești au fost centre de rezistență românească și în ele s-au scris și s-au copiat numeroase manuscrise care erau date preoților din satele românești și țăranilor pentru a învăța să scrie și să citească în românește. O astfel de Râmeție este între Feldru și Ilva Mică, județul Bistrița-Năsăud, aproape de Gura Râmeții, unde în sec. XVII și sec. XVIII s-au făcut manuscrise ce au rezistat până la 24 ianuarie 1768. Atunci, locuitorii din Feldru, reuniți la porunca vicecolonelului Enczenberg, au decis mutarea ei în sat, pentru că toate mănăstirile din păduri se spunea că ajunseseră cuiburi de hoți, adică cuiburi de rezistență românească.

Anca Lăpușneanu

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (XII). Catedrala Sfânta Sofia, simbolul oraşului Novgorod

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


„De ce stai cu teamă şi îţi faci atâtea griji? Câtă vreme icoana Maicii Domnului e cu tine nimic rău nu se poate întâmpla.“ Cam aşa gândeam în timp ce încercam să trec cumva peste evenimentul cel mai tulburător pe care l-am trăit vreodată – atentatul de pe aeroportul din Istanbul. Icoana care e acum la noi în casă îmi va aminti mereu de Catedrala Sfânta Sofia.

Se spune că niciun alt oraș din Rusia sau Ucraina nu poate concura cu Novgorodul la capitolul monumente vechi, iar Catedrala Sfânta Sofia, construită începând cu anul 1045, a fost centrul vieţii religioase şi culturale timp de sute de ani, dominând prin măreţia şi arhitectura sa centrul istoric al oraşului. De aceea Novgorod este şi va rămâne un punct important pe harta pelerinilor ortodocşi din întreaga lume.

Porţile din partea de nord a Kremlinului oraşului ne invită să înaintăm spre catedrală, iar cele aflate în partea de vest sunt deschise doar la ocazii speciale deoarece acestea protejează două uşi mari din bronz, realizate manual în orașul german Magdeburg în secolul al XII-lea. Acestea au fost însă luate ca pradă din Sigtuna, fosta capitală a Suediei, şi aduse aici.

Exteriorul Catedralei Sfânta Sofia este sobru şi de un alb imaculat, cu cinci cupole în formă de „bulbi de ceapă“, dintre care una aurită. În interiorul acesteia se poate admira iconostasul unic, picturile murale, icoanele, printre care se află unele făcătoare de minuni şi considerate parte a patrimoniului cultural-religios din Rusia, precum şi multe alte obiecte de cult de provenienţă vikingă şi bizantină. Frescele din interior sunt deosebite, multe obiecte religioase fiind de altfel foarte vechi. Primele fresce au fost pictate în anul 1109, dar s-au păstrat numai unele fragmente, o mare parte fiind distruse mai ales de bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Icoana Maicii Domnului „a Semnului“ din Novgorod este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria care este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, avându-l pe pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei înconjurat de o lumină dumnezeiască și binecuvântând. Se spune că locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare în faţa asediatorilor din oraşul Suzdal, și-au pus ultima speranță în divinitate, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-şi îndrepte fața către ei. După trei zile de rugăciuni, arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului în procesiune pe zidurile orașului. Asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu. Una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului, iar din ochii ei au început să izvorască lacrimi.

M-a pătruns atât de tare legenda acestei icoane încât n-am putut pleca de acolo fără o replică sfinţită a ei despre care cred că a avut şi are un rol protector pentru mine şi cei din jurul meu.

În Kremlinul din Novgorod, numit și Detineț, se află cel mai vechi palat din Rusia, cea mai veche clopotniță și cel mai vechi turn cu ceas. Printre construcțiile mai recente, cele mai importante sunt palatul imperial și monumentul din bronz Mileniul Rusiei, construit în anul 1862 pentru a marca un mileniu de la începutul domniei lui Ruric la Novgorod.

Un clopot grandios, înalt de 15 metri, încununat cu o cruce ce simbolizează puterea ţarului şi care are sculpturi ce-i reprezintă pe monarhii ruşi, clerici, generali şi artiști activi în diferite perioade ale istoriei ruseşti este un alt punct de atracţie. Printre numeroasele personalităţi ale culturii ruse îi amintesc pe Lomonosov, Pușkin, Lermontov, Gogol, Karl Brullov, Mihail Glinka. Monumentul din bronz cântărește apro­ximativ 100 de tone şi a fost dezvelit în prezenţa ţarului Alexander al II-lea.

Ei, iar trebuie să mă opresc, dar şi de data aceasta cu promisiunea că voi continua povestea călătoriei în Rusia întru-un alt episod.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO


 

  • Publicat în Turism

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (IV) - O biserică… o poveste

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Plimbarea pe Nevski Prospekt ne-a condus paşii în impunătoarea Catedrală Madona din Kazan, ce a fost ridicată, începând cu anul 1801, de ţarul Pavel I, după modelul Catedralei Sf. Petru de la Vatican. A jucat un rol de simbol al naţiunii ruse în timpul invaziei lui Napoleon din 1813. Edificiul adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, considerată ocrotitoarea oraşului Kazan şi a întregii Rusii. Deși stilul arhitectural al catedralei este străin de arhitectura națională rusă, aceasta a fost proiectată şi construită doar de meșteri ruși. Lucrările au fost supravegheate de vestitul inginer Stroganov. În anul 1813 a fost înmormântat aici mareșalul Mihail Kutuzov, comandantul rus care l-a învins pe împăratul Napoleon. În anul 1932 autoritățile sovietice au amenajat aici Muzeul de Istorie a Religiei și Ateismului. Catedrala Kazan a fost reparată si restaurată, iar mai apoi, în anul 1998, a fost sfinţită din nou. Despre icoană se spune că are puteri miraculoase de binecuvântare şi vindecare. Am plecat de acolo cu linişte sufletească şi cu credinţa că icoana pe care am atins-o ne va ocroti şi pe noi.

O bijuterie a arhitecturii tradiţionale ruseşti o reprezintă Biserica Sfântului Sânge Vărsat (Învierii lui Hristos) construită după modelul catedralei moscovite Sf. Vasile Blăjenii din Piaţa Roşie. Biserica este situată într-un loc deschis, ocupând unul dintre malurile canalului Griboedov, care străbate orașul Sankt Petersburg.

Ideea zidirii şi numele acestei biserici a plecat de la un eveniment tragic, asasinarea lui Alexandrul al II-lea de către anarhişti, deranjaţi de reformele ţarului. Alexandru al II-lea este cunoscut drept Eliberatorul pentru ruși datorită faptului că a abolit șerbia în anul 1861.

Războiul ruso-turc din anii 1877-1878 a contribuit la independenţa altor două state, România și Bulgaria, tot în timpul domniei ţarului. În Finlanda este cunoscut sub numele de „ţarul bun“ pentru că a oferit autonomie ţării, a ridicat finlandeza la rangul de limbă oficială şi a introdus moneda proprie.

Edificiul a fost construit la iniţiativa lui Alexandru al III-lea, între anii 1883-1907, în memoria tatălui său. Locul asasinării este marcat printr-un baldachin de marmură încrustat cu pietre semipreţioase. Pereții interiori ai bisericii şi cupolele sunt acoperite cu mozaicuri cu scene biblice delimitate între ele de mici borduri ce conturează fiecare scenă şi personaj în sine. Este considerată biserica cu cea mai mare suprafață de mozaic din lume, peste şapte mii de m². Guvernul sovietic a închis lăcaşul în anul 1930, iar în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost folosit drept spațiu pentru depozitarea legumelor, lucru ce a dus la numele ironic de „Mântuitorul de pe cartofi“.

Biserica a fost redeschisă în august 1997, după o perioadă de 27 de ani de renovări și restaurări, acum putând fi admirată de turişti.

Sunt convinsă că timpul va decanta impresiile acumulate din aceste locuri încărcate de istorie şi spiritualitate. Despre Sankt Peterburg şi frumusețile lui încă mai am de povestit. Aşadar, călătoria continuă.

GALERIE FOTO CATEDRALA KAZAN


 

GALERIE FOTO CATEDRALA


 

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS