ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Sep 2021

Premiile Europene pentru Patrimoniu - Europa Nostra 2021. Biserica de lemn din satul Urși, printre câștigători

Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii ediției 2021 a Premiilor Europene pentru patrimoniu – Premiile Europa Nostra, premiul UE pentru patrimoniul cultural finanțat prin programul Europa Creativă. În acest an, cea mai înaltă distincție europeană în domeniul patrimoniului merge către 24 de realizări exemplare din 18 țări europene. Printre câștigătorii de anul acesta se află și Biserica de lemn din satul Urși, județul Vâlcea, proiect laureat la categoria „Conservare“.

Anunțul câștigătorilor premiilor pentru anul 2021 a fost făcut în cadrul unui eveniment online co-prezentat de Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, și Hermann Parzinger, președintele executiv al Europa Nostra.

Luând cuvântul, comisarul european Mariya Gabriel a declarat: „Câștigătorii Premiilor Europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2021 sunt ambasadorii frumuseții patrimoniului European, fie că este vorba de tradiții și meșteșug, de arhitectura care îți taie respirația sau de modul în care patrimoniul poate uni comunități și generații. Cred cu adevărat că păstrarea cu succes a patrimoniului nostru material și imaterial depinde de angajamentul oamenilor din spatele acestuia. Prin aceste premii, îi onorăm, prin urmare, pe toți acei bărbați și femei excepționali, profesioniști în domeniul patrimoniului, arhitecți, oameni de știință și voluntari care aduc patrimoniul nostru comun mai aproape de inimile noastre. Viziunea lor merită să fie aplaudată.“

La rândul său, președintele executiv al Europa Nostra, Hermann Parzinger, a declarat: „În fiecare an, câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra demonstrează creativitatea și angajamentul incomparabil al celor care se străduiesc să protejeze, să valorifice și să transmită moștenirea prețioasă a Europei către generația următoare. Laureații din acest an arată din plin modul în care patrimoniul oferă soluții și căi de redresare în fața unor provocări aparent insurmontabile, în timp ce luăm măsuri pentru climă, ne mobilizăm pentru o dezvoltare urbană și rurală durabilă și abordăm numeroasele amenințări la adresa valorilor noastre europene fundamentale. Salutăm realizările lor remarcabile: fie ca acestea să servească drept inspirație și încurajare pentru acțiuni viitoare, pentru mulți alți profesioniști și entuziaști ai patrimoniului din întreaga Europă și din afara ei.“

Câștigătorii premiilor au fost selectați de jurii independente compuse din experți în domeniul patrimoniului din întreaga Europă, în urma evaluării candidaturilor depuse de organizații și persoane fizice din 30 de țări europene.

Premiile Europene pentru Patrimoniu au fost lansate de Comisia Europeană în 2002 și de atunci sunt gestionate de Europa Nostra. Acest program de premii beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Ion BOGDAN

Cum a supraviețuit cea mai veche biserică de lemn din Transilvania

Pe Valea Arieșului, în Țara Moților, pe DN 75, drumeții au ocazia să poposească și să admire un monument istoric aparte, biserica din lemn a Mănăstirii Lupșa, din comuna cu același nume, județul Alba. Micuțul lăcaș stă sub semnul modestiei (sau smereniei) învățăturilor Celui în numele căruia construim noi biserici de 2000 de ani încoace. În general, mănăstirea nu face parte din acele construcții care copleșesc/strivesc prin dimensiuni olimpiene.

Biserica, având hramul făcătorului de minuni Sf. Ierarh Nicolae, mai are un atu: este cea mai veche zidire din lemn din Transilvania. Ea datează din 1421 și ctitoria este pusă pe seama boierului Stanislav, din familia cneazului Cândea de Lupșa.

Are forma de navă, la început cuprinzând numai altar și naos, pronaosul și turnul clopotniță fiind adăugate mult mai târziu, prin 1810. În anul 1694 bolta semicirculară a fost înlocuită cu un tavan casetat de inspirație calvină, având elemente decorative de factură renascentistă. Și tot de atunci datează și ușa de intrare în naosul bisericii.

Manastirea Lupsa interior

Viața monahală a fost dintru-începuturi restrânsă. Inițial viețuiau aici vreo 5 călugări. Multă vreme în chilii a funcționat o școală bisericească de pregătire a tinerilor pentru preoți și cântăreți și, de asemenea, o școală și un atelier de pictură pe sticlă. Călugării erau deopotrivă profesori, preoți și duhovnici atât pentru cursanți, cât și pentru sătenii de pe Valea Arieșului. De la această mănăstire provine un Tetraevanghel pe pergament, decorat cu frontispicii, caligrafiat în Moldova și care se află, astăzi la Biblioteca Academiei din Cluj.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, mănăstirea era condusă de egumenul Procopie. Acesta se afla printre susținătorii Cuviosului Sofronie de la Cioara (Săliștea de astăzi), cel care a încurajat o răzvrătire pașnică a populației ortodoxe românești din Transilvania împotriva politicii habsburgice de a-i sili pe români să adere la Biserica Unită. Acest fapt a atras represaliile generalului Buccow care a înscris Mănăstirea Lupșa pe lista lăcașelor ortodoxe ce urmau a fi dărâmate. Ea a fost salvată de episcopul unit Petru Pavel Aron, originar din Bistra, care i-a sugerat oficialului habsburgic ca așezământul să fie oferit credincioșilor greco-catolici, iar monahii ortodocși să fie alungați, lucru care s-a și întâmplat. Mănăstirea a fost utilizată de greco-catolici până în 1948, când ea este înapoiată Bisericii Ortodoxe Române, fiind folosită totuși numai ca biserică de mir. Între anii 1975-1978 s-au realizat lucrări de restaurare, iar în 1980 biserica a fost resfințită.

Manastirea Lupsa 2

Lăcașul a revenit la viață în 1991, la stăruința ÎPS Andrei, episcopul de atunci al Alba-Iuliei. Primul stareț a fost preotul Ioan Chirali. În anul 1994 a venit să viețuiască aici un grup de monahi de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, iar în 1998 este ales stareț Arhimandritul Melhisedec (Ungureanu), care dezvoltă așezământul sub inspirație athonită. Prin anii 2000,  arhimandritul Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedi de la Sfântul Munte, dăruiește M. Lupșa o părticică din lemnul Cinstitei Cruci și o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Mângâietoarea“. Între timp, biserica a fost renovată și pictată, s-au construit  corpul de chilii, stăreția, trapeza, un paraclis, altarul de vară și s-a executat împrejmuirea cu turnul-clopotniță. Astăzi, obștea monahală numără 25 de călugări.

Maria BOGDAN

Bijuteria din lemn de la Jercălăi

Nu știm dacă din pricina bisericuței din lemn, o bijuterie a artei populare românești, sau a poveștii acesteia schitul Jercălăi are un ecou aparte printre prahoveni. Mănăstirea – fiindcă este mănăstire aici, denumirea de schit fiind păstrată doar în arhivele prin care lăcașul a fost declarat monument istoric de interes național – nu este un loc de mare pelerinaj, ci unul păstrat ca bucurie duhovnicească intimă, în fine, ca o plăcere spirituală trăită cumva în liniște. Și numărul de viețuitori – cinci – te duce cu gândul la așa ceva!

Ca să putem vorbi de Jercălăi e musai să pomenim de orașul Urlați-Prahova. Acesta are o vatră a sa, unde se concentrează urbea ca atare și, răspândite printre dealuri și vii, alte 15 zone locuite, numite întâi cătune, apoi sate aparținătoare, cartiere, iar la urmă străzi. Printre acestea se găsește, în zona de nord, la o bifurcație de drumuri, și Jercălăi unde s-a instalat, în mare tăcere (nici acum nu face prea mare zarvă), o mănăstire care a împrumutat numele pâlcului de case plasat la poalele unei păduri generoase pentru limita podgoriei Dealu Mare. Sunt patru căi rutiere prin care se poate ajunge la schit, dar noi o recomandăm pe cea mai pitorească dintre ele: Ploiești–Bucov (DN 1B)–Plopu–Nisipoasa–Vărbila–Jercălăi (DJ 102 E).

De la Jercălăi nu poți pleca neștiutor. Și nici nu ai făcut nimic dacă intri în bisericuță ca într-o clădire oarecare, fără să-i cunoști povestea, fără să admiri pictura veche, realizată într-un stil rar întâlnit, fără să trăiești senzația de confuzie sau de dăinuire în timp privind lemnul ce a rezistat timp de aproape trei secole. Biserica a fost construită în 1731 de meșterii din satul Luieriu-Reghin, din Mureș. După două secole, când localnicii au zidit un lăcaș din zid, au dăruit bijuteria din lemn familiei regale, strămutarea la Bran survenind în anul 1932. După venirea comuniștilor și alungarea din țară a regelui, ca în oricare tranziție, dintr-o pornire căreia greu îi putem găsi explicație, biserica din lemn a Castelului Bran a fost lăsată în paragină. Lumea uitase complet de ea. Dar a fost să fie descoperită, într-una dintre călătoriile sale, de Patriarhul Iustinian Marina, chiar când se afla pe punctul de a fi pierdută. Într-o lucrare numai de Sfinția Sa știută, date fiind vremurile de prigoană „ateistă“ a noului regim, cu sprijinul nemijlocit al unui alt mare nume al ortodoxiei, Patriarhul Teoctist, pe atunci episcop vicar, PF Iustinian a adunat bucată cu bucată lăcașul și l-a strămutat la Jercălăi, în anul 1956. Toată osteneala salvării monumentului și sfințirea i-au revenit Patriarhului Teoctist, care parcă și acum veghează, cu figura sa blândă și nelumească, cerul de peste Valea Cricovului. Plutește acolo un aer cu totul special... Hramurile vechi ale bisericii, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și  Sfânta Maria, s-au păstrat până în zilele noastre. Nu vom descrie noi sfântul lăcaș; vom spune doar că pictura interioară este de-o valoare artistică de excepție, fiind păstrate două straturi, cel inițial, din 1731, de pe catapeteasmă și boltă, și cel din 1838, de pe pereții laterali. Chiar când scriem aceste rânduri o echipă de specialiști lucrează la restaurarea picturii, iar efortul este imens, fiindcă retușurile nu trebuie să altereze cu nimic originalul de acum câteva secole.

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS