Adama aprilie 2020
update 7 Apr 2020

Mănăstirea Cârțișoara, sfântul locaș de la poalele Munților Făgăraș

Dacă vrei să mergi pe Transfăgărășan, dinspre Sibiu, ajungi la un moment dat în localitatea Cârțișoara, unde poți vizita muzeul dedicat cunoscutului Badea Cârțan. Însă nu departe de locul în care se termină localitatea poți ajunge la mănăstirea cu același nume. Un lăcaș situat aproape de drumul principal, într-un cadru natural care te ademenește să petreci acolo mai mult timp decât poate ți-ai propus inițial.

Trecut zbuciumat

Auzisem la un moment dat opinia conform căreia toate mănăstirile-s la fel, că-i de ajuns să vizitezi câteva și-i suficient. Nu cred că-i așa, ci consider că de fiecare dată când întâlnești un indicator spre un lăcaș de cult poți să te oprești câteva minute pentru a te închina și pentru a-i afla povestea. Și cred că spun bine povestea, pentru că în spatele oricărui astfel de lăcaș există una, iar cea a Mănăstirii Cârțișoara este cu adevărat impresionantă. De ce spun acest lucru? Pentru că, deși în momentul în care pășești în curte ești impresionat de frumusețea construcției, de cum sunt aranjate toate la locul lor, atunci când vei afla despre trecutul mănăstirii uimirea se transformă în regret.

Atestată în jurul anilor 1400, cu prilejul unor danii făcute de domnitorul Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cârțișoara a devenit de-a lungul timpului un important lăcaș pentru zona Transilvaniei, însă în anul 1761 a fost incendiată de trupele imperiale austriece, în fruntea cărora se afla generalul Bukow. Conform bătrânilor din zonă, care povestesc din amintirea străbunilor, micul schit de lemn de pe vremea aceea a ars în timpul Vecerniei, atunci când călugării erau în sfânta biserică. Au fost îndemnați să iasă doar cei care se leapădă de ortodoxie, însă din sfântul lăcaș nu a ieșit nimeni. De atunci și până în anul 1991 în acel loc nu a mai existat nimic! Atunci, părintele Dimitrie Papacioc, împreună cu un grup de maici tinere de la Mănăstirea Cozia, a pornit demersurile pentru construirea mănăstirii.

Credință, dorință și implicare

Manastirea Cartisoara interior

Acestea ar fi cele 3 calități pe care le-aș atribui celor care au luat decizia de a reconstrui schitul. Conform celor publicate pe site-ul oficial, dar și din mărturisirile măicuțelor, chiar ele au ridicat mănăstirea, au cărat piatră din râu și au zidit-o. Stilul bisericii este ortodox autentic, cu elemente arhitecturale bizantine și brâncovenești. Încă mai este de lucru, spunea una dintre maici când am vizitat mănăstirea. Am remarcat pictura interioară, clară, luminoasă, dar mai ales pe cea exterioară, realizată într-o tehnică specială, fiind una dintre puținele de acest gen din țară.

Mănăstirea de astăzi este una de maici, are hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar toate anexele și construcțiile au fost realizate de obștea mănăstirii. Chiar și mare parte din pictură a fost realizată de măicuțe, uneori alături de specialiști. Pentru a intra în curte trebuie să pășești pe porțile impunătoare de fier și piatră, iar imediat după ce intri, dacă nu ești îmbrăcat corespunzător, primești cele trebuincioase. Femeilor li se oferă eșarfe și dacă sunt îmbrăcate în pantaloni, primesc un fel de șorț lung, asemenea unei fuste. Mai mult decât atât, orice pelerin primește sfaturi binevoitoare. Pentru a vizita această mănăstire nu trebuie să plătești bilet de intrare, așa cum se întâmplă în cazul multor altor sfinte lăcașe, însă poți pleca de acolo cu diverse produse pregătite de măicuțe, dar și cu icoane pictate cu măiestrie pe suport de lemn, în stil bizantin. În cadrul mănăstirii există și un atelier de pictură, multe dintre creațiile măicuțelor fiind expuse în cadrul expozițiilor de profil din țară și străinătate.

Larissa SOFRON

Uimitorul Transfăgărășan

Mă gândeam așa, într-o doară, străbătând Transfăgărășanul: câți ani le-ar lua acum alor noștri să construiască un tunel de 887 metri? Și n-am un răspuns, la câte experiențe de lasă-mă să te las avem în ultimele două decenii. De fapt, îl evit, fiindcă mi-ar veni a zice „la sfântul așteaptă“! Bine, ar sări cârcotașii, atunci Ceaușescu a mobilizat armata, de-aia a realizat șoseaua montană în patru ani, cu tot cu tuneluri. Da, dar acum avem tehnologie la care nici nu visau românii acum 44 de ani... Da, 44 de ani s-au împlinit, pe 20 septembrie, de la inaugurarea celei mai frumoase căi rutiere montane din România. Echipa Top Gear din Marea Britanie a numit-o „un drum fabulos, cel mai uimitor pe care l-am văzut vreodată!“.

Povestea începe acum 50 de ani, unul trist pentru Europa, când trupele sovietice invadează Cehoslovacia. Atunci, în 1968, gândindu-se cât de ușor ar putea fi atacate trecerile din Carpații Meridionali (Novaci – Săliște, Câmpina – Predeal, Valea Oltului, Bumbești Jiu – Petroșani), Nicolae Ceușescu, sfătuit de generali, inițiază urgent proiectul Transfăgărășanului, un drum strategic care să lege garnizoanele dintre cele două provincii istorice. Zis și făcut. Populația nu trebuia să cunoască însă adevăratul motiv al uriașei investiții. Astfel, în documentele oficiale, se spunea că principa­lele scopuri țin de realizarea centrului turistic de la Lacul Bâlea, deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș și raționalizarea folosirii pășunilor alpine.

De la planuri inițiale, la ceea ce avem acum

Inițial, inginerii au propus să fie construit un tunel de 7 km, care să pornească de la Bâlea – Cascadă și să iasă la Piscul Negru. Costurile enorme și dificultățile de realizare au făcut ca ideea să fie abandonată. La 10 decembrie 1969, Consiliul de Miniștri a aprobat indicatorii tehnici și economici. La acest drum au lucrat, pe diferite segmente, trupele de geniu ale Armatei Române, Trustul de Construcții Hidroenergetice, Întreprinderea Construcții Drumuri Poduri și Lucrări Speciale Transporturi București, Întreprinderea de Construcții Forestiere (ICF) Râmnicu Vâlcea, proiectarea fiind asigurată de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene și Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Lemnului. Proiectul prevedea un drum cu o singură bandă de circulație, acesta urmând să treacă pe malul vestic al Lacului Vidraru. Planul s-a schimbat din mers, în sensul în care s-a ales varianta șoselei cu două benzi de circulație și traseul actual. Lucrările au durat patru ani, din 1970 până în 1974, cu șantiere închise iarna, din cauza condițiilor infernale din munte; din păcate, acest drum uluitor – și ar trebui să ne amintim de acest aspect ori de câte ori traversăm Carpații – a luat și 40 de vieți omenești fie din rândul soldaților, fie al muncitorilor civili.

La inaugurarea din 20 septembrie 1974 a fost prezent Nicolae Ceaușescu; ca și acum, solemnitatea a avut loc fără ca drumul să fi fost terminat în totalitate, ani buni după aceea lucrându-se la asfaltarea unor porțiuni, la realizarea parapeților de sprijin, scurgeri pluviale etc. Tot în 1974 s-au ridicat două monumente care să omagieze munca militarilor de pe șantierele Transfăgărășanului: Poarta Geniștilor, la cota 1.200, și Poarta Întâlnirii, la cota 1.600 (în această zonă s-au întâlnit, la 16 august 1971, două trupe de geniști care lucraseră până atunci din sensuri opuse). Traseul realizat de eroii neștiuți ai drumului măsoară 91 km, de la barajul Vidraru și până la Cârțișoara. De la Bascov înspre Vidraru, cu trecere prin Curtea de Argeș, șoseaua fusese construită odată cu barajul Vidraru, probabil între anii 1960-1965. În total, de la Bascov (Argeș) la Cârțișoara (Sibiu), Transfăgărășanul măsoară 151 km și trece peste 830 de podețe, 27 de viaducte și 5 tuneluri, cel de la Capra-Bâlea, care străpunge creasta Făgărașului, între Iezerul Caprei și Paltinul, măsurând 887 m, fiind cel mai lung din România. Altitudinea maximă, de 2.042 m, este atinsă în apropiere de Lacul Bâlea; Transfăgărășanul este a doua cea mai înaltă șosea din România, după Transalpina, care ajunge la o altitudine de 2.145 m.

9 obiective turistice de neratat

Despre peisajul de poveste n-are sens să vorbim aici. Probabil l-ați admirat fiecare dintre cei care v-ați aventurat pe această foarte spectaculoasă șosea. Oricare loc poate fi în sine un monument al naturii. Vă sugerăm însă să nu ratați obiectivele turistice de pe această rută: Mănăstirea Curtea de Argeș (ctitorită de Neagoe Basarab, la începutul sec. al XVI-lea), Cetatea Poenari (în Cheile Argeșului, monument istoric ce datează din sec. al XIV-lea), Valea lui Stan (recomandat doar temerarilor și celor care au echipament special), Barajul Vidraru (construit între anii 1960 și 1965), Statuia lui Prometeu sau a Electricității (ridicată în cinstea celor care au construit barajul), Cascada Capra (situată pe versantul sudic al Făgărașului, la 1.960 metri altitudine, cu o cădere de apă de 40 m), Bâlea Lac (considerat a fi situat la cea mai mare înălțime dintre toate lacurile din România), Bâlea Cascadă (între vârfurile Moldoveanu și Negoiu, cu o cădere de apă de 60 de metri), Muzeul Etnografic „Badea Cârțan“ (dedicat, în parte, faimosului badea Cârțan, care a mers pe jos până la Roma, pentru a vedea dacii de pe Columna lui Traian).

Pentru cazare, aveți la dispoziție 5 cabane (Cumpăna, Conacul Ursului, Bâlea Lac, Paltinu, Bâlea Cascadă), 4 hoteluri (Valea cu Pești, Piscul Negru, Posada-Vidraru, Siesta) și o pensiune (Casa Moșului).

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Cetatea Poenari, consolidare de 10 milioane de lei

Consiliul Județean Argeș a semnat, în luna martie 2018, contractul de finanțare pentru consolidarea și conservarea Cetății Poenari din comuna Arefu, satul Căpățânenii Pământeni, care datează din secolul al XIII-lea sau al XIV-lea. Valoarea proiectului este de 10.772.936,09, din care fonduri europene-9.647.565,90 lei. Investiția va recupera un important vestigiu istoric al României, Cetatea Poenari, fiind declarată de altfel monument istoric de importanță națională încă de la precedenta sa renovare, din anii 1969-1972.

O vizită în acest loc supranumit „vechi cuib de vulturi al vitejilor de demult“ este la îndemâna oricui parcurge porțiunea de Transfăgărășan de până la barajul Vidraru. Locul aproximativ (uzina electrică) de unde pornește aventura spre Muntele Cetățuia este la 27 km de Curtea de Argeș și 4 km de lacul de acumulare. Singura condiție ar fi ca drumețul să poată urca cele 1.480 de trepte construite în zilele noastre, de la bazele Cheilor Argeșului până în vârful muntelui, diferența de nivel fiind de 400 m.

De la Negru Vodă...

Un turn al cetății se spune că ar fi fost construit de Negru Vodă (sau Radu Negru) după „descălecarea“ sa din Transilvania, localizată în anul 1290. De altfel, potrivit legendei, dar și Letopisețului Cantacuzinesc, scris pe la 1568, atunci ar fi fost întemeiată Țara Românească. Izvoarele certe istorice nu rețin însă numele lui Negru Vodă și atribuie exclusiv meritul întemeierii statului feudal domnitorului Basarab I (1310-1352), după lupta de la Posada (1330), considerată a fi un adevărat război de independență și actul de naștere al Țării Românești. Locul este posibil să fie acea posadă (substantiv care definește o trecătoare) în care Basarab I zdrobește oastea lui Carol Robert de Anjou, venit să-l pedepsească pe domnitorul român pentru că a refuzat să plătească tributul de vasal către Imperiul Ungariei. Într-un document din 1935, Sigismund de Luxemburg descrie că bătălia pierdută de Robert de Anjou s-ar fi desfășurat „în munți, în locuri zise în vorbirea obișnuită (locală) posada, prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari“. Alți istorici cred că posada ar fi pe Valea Prahovei.

...la Vlad Țepeș

Cetatea a fost apoi descoperită 150-160 de ani mai târziu de Vlad Țepeș, care îi adaugă încă 4 turnuri, ziduri groase de 2-3 metri și dependințe, folosind-o ca fortăreață împotriva otomanilor și chiar reședință secundară. O mulțime de mituri au rămas din acei ani de domnie (1448, 1456-1462, 1476): se spune că Vlad Țepeș i-a folosit pe boierii trădători la construirea Cetății Poenari, iar mulți turci și-ar fi pierdut viața, trași în țeapă de crudul conducător valah. Tot aici s-ar fi retras domnitorul cu oastea sa după ce a pus cailor potcoavele invers, păcălindu-i pe turci asupra direcției în care ar fi mers. Tot aici a sfârșit prima sa soție, Anastasia Maria Holszanska sau Cneajna Bathory, cu care Țepeș ar fi avut doi copii, pe Radu și Vlad.

Pe marginea acestui subiect circulă două variante: unii spun că Anastasia s-a aruncat de pe ziduri ca să nu pice în mâinile turcilor și ale boierilor rivali; alții sugerează că și-a pus capăt zilelor fiindcă auzise că domnitorul urma s-o părăsească pentru a se căsători cu Jusztina Szilágyi de Horogszeg (Ilona Szilágyi). Se afirmă, de asemenea, că cetatea a fost transformată de Vlad Țepeș și, ulterior, de Vlad Călugărul, Mihnea cel Rău (1508-1509) și Vlăduț Vodă (1510-1512) în loc de pedeapsă pentru dușmanii acestora, fie străini, fie boieri români. La unul din marile cutremure de la începutul anilor 1900 (1901 sau 1908, când seismele au fost mai mari de 7 grade de scara Richter) pere­tele nordic s-a prăbușit în hău. În prezent, ruinele cetății sunt amenajate ca obiectiv turistic și sunt vizitate, anual, de mii de turiști români și străini. După renovare, e posibil ca locul să devină mult mai cunoscut decât este astăzi.

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Pe aripile dragonilor de stâncă

Traseu de 7-8 ore în partea sudică a Munţilor Făgăraş (marcaj roşu): Piscul Negru – Piciorul Lespezilor – Vârful Lespezi, 2.517 metri. Ghizi Ciprian Năstase şi Anne Mary Oană.

Expediţia de 7-8 ore către Vârful Lespezi, aflat la o altitudine de 2.517 m, poartă turiştii pe poteci de pădure sau pe drum forestier, pentru ca la un moment dat marcajul roşu să continue traseul printr-un gol alpin care începe de la porţile unei stâne. De aici, de la graniţa dintre păduri şi stâncile golaşe ale Făgăraşului drumul porneşte pe Piciorul Lespezilor, o creastă domoală, cel puţin în viziunea unui alpinist cu experienţă.

Vreţi să escaladaţi Munţii Făgăraş iarna? Pe lângă o condiţie fizică bună, aveţi nevoie şi de echipament profesional: bocanci de iarnă; colţari; şosete termice; pantaloni trekking; pantaloni termici; parazăpezi; mănuşi; cagulă; ochelari de soare cu protecţie UV4; ochelari de schi; beţe de trekking; piolet; rucsac de tura; geacă; bluză termică şi tricou tehnic; cremă solară minim FP30.

În urcarea spre Vârful Lespezi turiştii întâlnesc o zonă stâncoasă mai expusă. Creasta poate fi ocolită prin partea dreaptă, coborând printr-un mic horn. Nu este o porţiune dificilă, dar este important să îţi păstrezi simţul de orientare. La altitudinea de 1.285m, într-o zonă spectaculoasă şi sălbatică, la limita pădurii de conifere cu golul alpin, pe malul râului Capra există şi o cabană, Conacul Ursului, unde vă puteţi reface forţele.

O întindere infinită de alb forţează limitele cerului şi vrea să se contopească cu norii. Uneori reuşeşte, iar bătrânii munţi devin totuna cu văzduhul. Şi odată cu ei şi cei care au îndrăznit să cucerească dragonii de stâncă iarna.

Text: Laura ZMARANDA
Foto: Ciprian NĂSTASE

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS