În județul Gorj există o pictură misterioasă pe o stâncă de lângă Mănăstirea Tismana, din judeţul Gorj, mai greu de interpretat fără aflarea poveştii care se ascunde în spatele acesteia. Devenită una dintre cele mai populare picturi arhaice, aceasta este executată cu o tehnică necunoscută.

Provenienţa desenului este asociată cu o minune a Sfântului Nicodim, prin care a reuşit să împietrească un șarpe uriaș care venea spre chilia lui, rostind o rugăciune.

Sfântul Nicodim și şarpele, întruchiparea geniului răului

Despre strania pictură cu șarpele împietrit nu se știe încă nimic cu exactitate. Într-o biografie a Sfântului Nicodim se scrie: „În marginea podişului, sub masivul muntos, se deschidea o peşteră adâncă prin care curgea un izvor de apă. La o mare înălţime se afla o altă peşteră micuţă. Cuviosul Nicodim s-a urcat la acea peşteră, însă îi iese în cale un şarpe, năpustindu-se spre el. A făcut semnul Sfintei Cruci spre şarpe cu crucea de plumb pe care o purta la gât şi acesta a ieşit din grotă, s-a izbit de stâncă şi a plesnit. Spre pomenirea acestei minuni făcute cu rugăciunea Sfântului, s-a închipuit acel şarpe în piatra de deasupra intrării în peşteră. Astăzi se mai văd cu greu pe stâncă urmele formei de balaur, căci pe măsură ce scade credinţa în lume se şterg şi urmele minunilor. Sfântul Nicodim a făcut să piară şarpele, întruchiparea geniului răului. Element al peşterilor cabirice şi mitraice, şarpele trebuia să ia parte la aducerea jertfelor, dar rugăciunea Sfântului face ca locul să devină curat pentru a putea ridica aici jertfelnic lui Dumnezeu.“

Povestea vieții Sfântului este una la fel de misterioasă. Se spune că Sfântul Nicodim a stat timp de trei zile ca să se reculeagă pe versantul unui munte de lângă Mănăstirea Tismana. Locul este marcat astăzi de o cruce. „Coborând Sfântul din peşteră a stat 3 zile în picioare la rugăciune, iar a treia zi, pe la miezul nopţii, s-a pogorât lumină din cer peste Sfântul şi s-a făcut ca un stâlp de foc şi glas din lumină zicându-i: „Aici să-Mi înalţi jertfelnic în cinstea Adormirii Maicii Mele cu adunare de monahi. Darul Meu şi mila Mea şi a Maicii Mele, prin rugăciunile Tale nu va lipsi dintru acest lăcaş până la sfârşit şi iată că-Ţi dau Ţie putere peste toate duhurile necurate şi să tămăduieşti cu darul Meu toate bolile şi toate neputinţele din oamenii cari vor veni la Tine în locaşul acesta cu credinţă“, se notează în biografia Sfântului Nicodim.

S-a retras pe Muntele Athos

În jurul personalității Sfântului Nicodim circulă nenumărate legende. Anul naşterii sfântului este 1310, iar, potrivit călugărilor de la Tismana, Sfântul Nicodim ar fi trecut la cele veşnice la vârsta de 96 de ani după sărbătoarea Naşterii Domnului din 1406, la 26 decembrie. „Mulţi istorici l-au socotit ca fiind grec de neam sau grec după tată şi sârb după mamă, chiar înrudit cu cneazul Lazăr al Serbiei. Alţii, între care şi marele cărturar Nicolae Iorga, susţin că se trăgea dintr-o familie de macedoromâni din jurul oraşului Prilep, din Macedonia. Aşa se explică de ce a venit în părţile noastre şi s-a arătat atât de mult legat sufleteşte de poporul român“, explică prof. dr. Mircea Păcurariu, autorul unei biografii a Sfântului Nicodim de la Tismana.

Sfântul Nicodim s-a retras la Muntele Athos şi a renunțat la toată averea familiei. „S-a oprit la Mănăstirea Hilandar, unde egumenul l-a primit ca «frate». Noul ucenic al Athosului învaţă aici temeinic limbile greacă şi slavonă, dar culege şi multe învăţături din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti. Credinţa lui jertfelnică, dragostea lui faţă de toţi, râvna spre cele bune şi folositoare, smerenia, posturile şi rugăciunea neîncetată l-au făcut cunoscut tuturor, încât la vremea cuvenită, după trei ani de ucenicie, a primit îngerescul chip al călugăriei, primind numele Nicodim. A fost hirotonisit ierodiacon, iar la scurt timp – preot ieromonah. Preţuit de toţi, după trecerea la cele veşnice a egumenului, soborul mănăstirii l-a ales în fruntea obştii călugareşti de la Hilandar. S-a dovedit şi în această slujire un neîntrecut gospodar şi bun îndrumător al călugărilor, ostenind zi şi noapte alături de ei, în posturi şi rugăciuni, în copierea de manuscrise şi alte îndeletniciri potrivite cinului călugăresc“, mai arată prof. dr. Mircea Păcurariu.

Anca Lăpușneanu

Cu cât mai vechi este un monument, o așezare, cu atât mai mult în jurul său legenda se întrețese cu realitatea. Așa este în firea lucrurilor. Iar când vorbim despre cea mai veche mănăstire din Țara Românească, atunci nu mai este nimic de mirare dacă un neavizat va distinge cu greu între realitate și legendă. Dar, chiar dacă uneori se leagă de fapte groaznice sau triste, merită să ne lăsăm prinși în mreaja poveștilor și, pentru o clipă a istoriei, să reînviem trecutul. Și, oare, unde am putea face un astfel de lucru la fel de bine ca la Tismana?

Cuib de vulturi și de înțelepți

Probabil că nu întâmplător Mănăstirea Tismana a fost clădită pe vârful unei stânci de pe muntele Stârmina. Este înconjurată de culmi pietroase și păduri dese. Pro­babil că la vremea când a fost înălțată, în anul 1378, era un adevărat cuib de vulturi. Înconjurată cu ziduri puternice de piatră, putea face față aproape oricărui atacator. Lucru pe care, de altfel, l-a și făcut, în numeroase rânduri, de-a lungul vremurilor. Nu de puține ori a fost atacată, în scop de jaf, de turci sau tătari. Alteori a adăpostit oameni ce se puneau contra vremurilor și își căutau aici refugiul. Printre mulți alții, Matei Basarab, care s-a ascuns în Mănăstire de Mihnea cel Rău. Tudor Vladimirescu și-a organizat revolta între bătrânele ziduri și, tot de aici, a lansat Proclamația de la Padeș.

Bătrânele ziduri ar mai putea povesti și cum Mircea cel Bătrân s-a întâlnit la sfântul lăcaș cu regele ungar Sigismund de Luxemburg, în 1406. Împreună, au încercat să pună bazele unei alianțe împotriva otomanilor, ajunși la Dunăre. Sfătuitor le-a fost chiar Sfântul Nicodim, ctitorul mănăstirii și primul ei stareț.

Despre Vlad Țepeș se spune că și-a petrecut aici o bună parte a copilăriei și tot aici și-a desăvârșit educația. Nu se poate ști cât de exactă este această afirmație, dar rămâne un lucru cert că în anul 1458 a fost oaspetele mănăstirii pentru mai multă vreme. Chiar și în vremurile mai apropiate, lăcașul și slujitorii săi au adus servicii incomensurabile țării. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în beciurile și apoi în peștera de lângă mănăstire a fost ascunsă rezerva de aur a Băncii Naționale.

Astăzi, la Tismana se ajunge pe o șosea modernă, în jumătate de oră, venind de la Târgu-Jiu, o altă vatră de spiritualitate românească.

Sfântul Nicodim – slujitor de seamă al ortodoxiei românești

Mănăstirea Tismana este, la ora actuală, cel mai vechi așezământ ortodox de pe teritoriul Valahiei. Și, după cum deja am spus, cel care a trudit pentru ridicarea ei a fost Sfântul Nicodim Valahul de la Tismana.

Acesta este o figură de seamă a bisericii creștine răsăritene. S-a născut în sudul Dunării, în anul 1310. De neam mare, după mamă se înrudea cu Basarabii, iar după tată cu cneazul Lazăr al Serbiei. Din dorința de a-și dedica viața lui Dumnezeu, la 16 ani părăsește în ascuns casa părintească din Prilep (acum în Republica Macedonia) și ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos. Aici își desăvârșește învățătura, deprinzând limba slavonă și limba greacă, dar și mai multe meșteșuguri: caligrafie, pictură, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit etc.

În Țara Românească, după cum spun cronicile, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu. Documentele istorice menționează mai multe mănăstiri – ctitorii ale sfântului: Vratna și Mănăstirița (în Serbia), Vodița și Tismana (în Țara Românească), Prislop (în Țara Hațegului).

Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, lucru dovedit prin aceea că i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaște și l-a făcut arhimandrit. Astfel, Mănăstirea Tismana a devenit „Marea Lavră“ și prima arhimandrie din țară.

La Tismana, Nicodim a întemeiat o vestită școală de caligrafie cu copiști de cărți bisericești în diverse limbi. El însuși, în anul 1405, a caligrafiat și pictat un Tetravanghel pe pergament pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. Cuviosul Nicodim s-a mutat la cele veșnice la 26 decembrie 1406 și a fost îngropat în mormântul din pridvorul bisericii, pe care și l-a săpat dinainte.

O istorie cu multe transformări

Biserica Mănăstirii Tismana a fost sfințită la 15 august 1378 cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, fapt atestat documentar de un hrisov al Voievodului Dan I, care se păstrează și astăzi. Ea este construită în stil bizantin, cu ziduri de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos și pridvor și este susținută de contraforți și de pridvorul ce înconjoară pronaosul și o parte din naos.

De-a lungul timpurilor a suferit mai multe distrugeri și transformări. Fiind ctitorie voievodală și un puternic loc strategic, a avut parte de mai multe danii și de sprijinul domnitorilor Basarabi, dar și al unor mari boieri. În 1520 Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele și ușile bisericii mari; Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotnița și a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile și casele egumenești, de asemenea a făcut mari donații mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 și 1766) și ușile bisericii (1782). Importante danii și obiecte de cult a făcut Constantin Brâncoveanu. Chiar și poetul George Coșbuc a dăruit Sfântul Lăcaș cu două vitralii, în 1916.

În 1855 Mănăstirea Tismana a fost reconstruită de arhitectul Carol Benesch.

Roșu de Tismana și adăpost  pentru aurul BNR

Desigur că despre acest vechi lăcaș de cultură și spiritualitate ar mai fi multe de povestit, dar vă lăsăm plăcerea de a le descoperi la fața locului. Doar două lucruri vom mai spune. Pictura mănăstirii reprezintă, ea însăși, o operă de artă. O parte din vechile fresce realizate în secolul al XVIII-lea au fost extrase din pereți, în premieră europeană, și mutate pe zidurile chiliilor și ale muzeului, în 1955. O altă particularitate o reprezintă faptul că Sinaxarul este lucrat într-o culoare unică în lume – roșu oriental. Așadar, pe lângă albastrul de Voroneț, cei care doresc vor descoperi și roșul de Tismana!

Iar dintre sutele de povești ale locului vom enunța, pe scurt, doar una: în luna iulie 1944, guvernatorul Băncii Naționale a României Constantin Angelescu luase măsuri ca să se transporte și să se depoziteze aurul BNR la Mănăstirea Tismana, de teama contraofensivei sovietice care ajunsese în Basarabia. S-a amenajat un spațiu în Peștera Mănăstirii, în ciuda evenimentelor de după 23 august 1944, când sovieticii instituiseră o supraveghere cruntă asupra întregii țări. În zilele de 14-16 septembrie 1944 acțiunea se terminase în cel mai mare secret, iar în grotă au fost depozitate 4.035 de casete conținând 189.673,99044 kg de aur, în monede și lingouri.

Alexandru GRIGORIEV