Într-un coț retras de cer, printre stelele pline de speranță a fost păstrată până azi cărarea din comuna Vânători Neamț ce duce către Mănăstirea Neamț, lăcașul de cult ce reprezintă o întindere de mână caldă către credincioși precum perdeaua trasă dis-de-dimineață pe unde soarele pătrunde și-ți bucură trupul și ascunsul din el.

Ctitorită de domnitorul Moldovei de la sfârșitul anilor 1300, Petru al II-lea, pe locul unei foste biserici din lemn, Mănăstirea Neamț a fost inițial o construcție din piatră ce azi e doar o amintire. Brazi pitici, câteva tufe de trandafiri și iarba tunsă de curând, prospețimea aerului ce vine din norii puțin grizonați stau de veghe acum în dreptul Bisericii Neamț, construcție ridicată în curtea mănăstirii de domnitorul Ștefan cel Mare.

Grandoarea mănăstirii este dată de fiecare detaliu din jur, paraclisele, turnul-clopotniță, bisericile, aghiazmatarul, picturile, biblioteca, Seminarul Teologic, totul este atât de închegat și bine îngrijit de călugări încât te face să zăbovești aici, dacă ești călător, cel puțin până la venirea serii.

Turnul-clopotniță te întâmpină chiar la intrare, solemn și cu fruntea ridicată-nspre zări, ferestele în formă de arcadă larg deschise și crucea sfântă îți șoptesc să ai o ședere plăcută și liniștită alături de fluturii ce zburdă fericiți printre flori, rătăcindu-se uneori. Atât de izbitor prin măreața-i cupolă, aghiazmatarul cu design circular se află în fața mănăstirii, aici se sfințește apa la hram, în ziua de Înălțarea Domnului. Biblioteca mănăstirii are o impresionantă colecție cu peste 18.000 de exemplare, ceea ce a fost ca o binecuvântare pentru dezvoltarea artei medievale și, totodată, o deschidere către cultură și civilizație. În mănăstire, în camera mormintelor își doarme somnul de veci unchiul lui Ștefan cel Mare, Ștefan Voievod.

Seminarul Teologic „Veniamin Costache“ are o istorie de peste 150 de ani, timp în care cei care i-au călcat pragul au ajuns personalități marcante ale neamului, oameni cu o educație demnă de amintit peste veacuri, duhovnici, mitropoliți, profesori, printre aceștia Mitropolitul Teoctist II Nemțeanul, Grigorie Dascălul – Mitropolit al Țării Românești, domnitorul Grigorie Alexandru Ghica, prof. Alexandru Opațchi și mulți alții. Din rândul sfinților, nu putem să nu amintim de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, Sf. Paisie Velicicovschi. Bineînțeles că sprijinul și respectul pentru cultură au fost arătate și demonstrate practic pe tot parcursul anilor de către profesori, stareți, Mitropoliții Moldovei, împreună punând baze solide pentru studiu, dar și pentru internatul ce a fost construit în acest loc.

Elementele de arhitectură moldovenească sunt negreșit vizibile la Biserica Mănăstirii Neamț; pronaosul și naosul dreptunghiulare, turla, boltele, împletirea detaliilor în stil bizantin și gotic de pe ornamentele fațadelor, picturile unice din sala mormintelor îmbracă întregul ansamblu într-un complex al culorilor, materialelor de construcție îmbinate armonios, modelării dintr-o perspectivă ce amintește de meșterii nemaiîntâlniți de odinioară ce aveau o îndemânare aparte.

Biserica Sf. Gheorghe se află între chiliile mănăstirii, ca o rugăciune îngerească stă așezată în chip cu straie albe, gata să inspire peste tot în jur o preacurată lumină către inimile ce-o privesc. La jumătatea anilor 1600, biserica a fost refăcută și rezidită cu ajutorul Înalt Prea Sfințitului Iustin, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, dar și cu bunăvoința părinților mănăstirii și a autorităților statului. I s-au adăugat în acest timp și picturi în frescă ale artistului Nicolae Soica. În biserică se află și o icoană făcătoare de minuni; „icoana cu trei mâini“, o copie a icoanei de la Mănăstirea Hilandarul de la Muntele Athos, despre care se spune că aduce ploaia pe timp de secetă.

Stau sub o arcadă, picături de ploaie încep să se strecoare, ating cu privirea picturilor, ca o mângâiere, iar în zarea apropiată parcă e imaginea dintr-un tablou de demult, zugrăvit de un vechi strămoș, Voievodul Ștefan cel Mare, a cărui inimă a bătut dumnezeiesc pentru neamul nostru, atât de intens încât a vrut să lase viitorilor copii un dar sfânt și plin de culoare sufletească, Mănăstirea Neamț.

Aurora GRIGORE

Atunci când simțim nevoia de a fi mai aproape de Dumnezeu, cel mai adesea ne așezăm în fața icoanelor și ne rugăm. De aceea icoanele au un rol foarte important în casele noastre. În biserici, numărul icoanelor este de-a dreptul impresionant, iar în unele edificii frumusețea acestora este impresionantă. Există și icoane făcătoare de minuni, icoane vechi ce au rezistat războaielor, incendiilor sau altor dezastre naturale ori provocate de om. V-ați întrebat însă unde se află cea mai veche icoană din România? Ei bine, este vorba despre Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț ce datează din anul 665.

Renumită ca fiind icoană făcătoare de minuni, aceasta a fost pictată în Lida, a fost dăruită în anul 1429 de Împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun. De fapt, i se mai spune și Lidianca deoarece ar fi o copie a icoanei Maicii Domnului din Lida, dar și pentru că are și chipul Sfântului Gheorghe, originar din acele locuri, înfățișat ostaș cu capul descoperit, stând pe scaun cu balaurul sub picioare, ținând sulița în mâna stângă, iar în dreapta sabia.

Este vorba, așadar, de o icoană cu două fețe, pe o parte este pictată Maica Domnului și pe cealaltă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Din acest motiv, în momentul în care credincioșii se închină în fața ei, îngenunchează, trec în genunchi pe sub icoană, apoi se închină și de cealaltă parte, unde este pictat Sfântul Gheorghe. Acest demers amintește de trecerea pe sub Sfântul Epitaf.

icoana veche

Istoria acestei icoane este cu adevărat specială deoarece, înainte de ajunge pe plaiurile noastre, a stat în biserici din Roma și Constantinopol. Se spune că minunile ce au avut loc după ce o persoană se ruga cu adevărat în fața acestei icoane sunt nenumărate, motiv pentru care în biblioteca Mănăstirii Neamț există două volume scrise în limba chirilică.

În anul 1844 icoana a fost îmbrăcată în argint aurit și pietre prețioase în cadrul atelierelor de la Mănăstirea Neamț. 

Manastirea Neamt

Se mai spune că această icoană a întărit, timp de peste 600 de ani, credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din țara noastră. În anul 1945, pe timpul războiului, icoana a fost dusă la Mănăstirea Ciorogârla acolo unde a stat până în anul 1947.

Însă nu a fost prima oară când icoana a fost scoasă din sfântul lăcaș cu scopul de a fi ocrotită. În anul 1821, icoana împreună cu alte obiecte de preț au fost duse în muntele Rusu, din apropierea Mănăstirii Neamț, și ascunse, pentru un an și jumătate.

Dificultățile la care a fost supusă au fost multiple, însă cel mai des amintită este aceea din timpul invaziilor turcilor, atunci când unul dintre ei a vrut să o fure și a vrut să o găurească cu burghiul pentru a o putea lega după cal. Burghiul s-a stricat, iar turcul a paralizat. Se spune că, regretând fapta sa, turcul s-a căit, a devenit creștin și a rămas călugăr la Mănăstirea Neamț.

Prezența acestei icoane pe tărâmuri nemțene este apreciată de întreaga lume ortodoxă, existența ei ca icoană făcătoare de minuni a fost notată și într-un catalog special realizat în Grecia unde sunt menționate astfel de obiecte religioase.

Mai mult decât atât, în anul 2018, această icoană a fost trecută în calendarul creștin ortodox, pe data de 9 iulie, dată în care se săvârșește o slujbă specială.

Larissa DINU

Situat în apropierea Mănăstirii Neamț, schitul Vovidenia este un sfânt lăcaș ce a fost înființat din dorința monahilor mănăstirii de a se retrage în locuri mai liniștite în perioada Postului Mare. Frumusețea și liniștea locurilor îi determină pe credincioși să revină tot mai des și să participe la oficierea slujbelor, aproape, dar destul de departe de zumzetul creat în jurul mănăstirii aparținătoare.

Scurt istoric

Era o perioadă în care mulți călugări se depărtau de Mănăstirea Neamț, dar reveneau la viața de obște după finalul fiecărui post. Însă, în timp, unii călugări au întemeiat într-o poiană o mică așezare monahală și apoi o biserică. Există mărturii istorice din jurul anilor 1700 despre acest lucru și chiar la un moment dat schitul a devenit mănăstire. Se cunoaște faptul că schitul a fost construit în anul 1749 și reînnoit între 1790-1799.

Dezvoltarea sfânt lăcașului se datorează unui fost episcop al Romanului, părintele Ioanichie, care neuitând începuturile vieții monahale, s-a întors și a dezvoltat schitul, a cumpărat terenurile din jur, însă dorindu-și ca biserica sa din lemn să reziste peste timp chiar și după ce el nu va mai fi, a donat-o Mănăstirii Neamț.

Biserica veche a fost construită din lemn, motiv pentru care s-a deteriorat în timp și i-a determinat pe monahii să construiască una din piatră. Cu toate acestea, biserica veche și-a continuat rostul, fiind donată oamenilor dintr-un sat din împrejurimi. Astfel, construcția bisericii actuale a început în anul 1849, iar sfințirea ei a avut loc în anul 1857. Era o biserică simplă, fără o vastă pictură interioară, iar în momentul restaurării, ce a avut loc începând cu anul 1968, a fost și pictată.

Din vechea biserică de lemn s-a păstrat icoana Maicii Domnului, cunoscută în zonă ca fiind cu două guri, ce datează din jurul anilor 1750, dar și catapeteasma. Aceasta este considerată unică în zonă deoarece are inserat încă un rând de icoane sub cele praznicale. Icoanele de pe această catapeteasmă arată în imagini cele 12 evanghelii din Joia Mare, un element unic pentru zona Neamțului.

Un alt nume importat în istoria bisericii este Visarion Puiu, mitropolitul Bucovinei, care a hotărât ca în apropierea schitului să aibă o casă arhierească ce avea să-i servească în momentul retragerii sale. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza destrămării României Mare, însă părintele a îndrăgit schitul și chiar dacă era episcop în zona Bălți, Republica Moldova, a suportat cheltuielile pentru restaurarea bisericii dar și a construcției bisericii. N-a apucat să se bucure prea mult de ceea ce construise la Vovidenia pentru că a fost trimis și în exil, acolo unde a stat mai bine de 20 de ani și a înființat prima episcopie ortodoxă română din Diaspora.

Mihail Sadoveanu, salvatorul schitului

În perioada comunistă, casa părintelui Visarion avea să devină sediul CAP-ului din zona Vânători Neamț, însă salvarea avea să vină la acel moment din partea nimănui altcuiva decât Mihail Sadoveanu, un mare om politic ale acelor vremuri. Acesta a obținut casa pentru el, a transformat-o în casă de creație. Rolul acestuia nu se oprește aici, pentru că a intervenit și stopat transformarea schitului într-un depozit al CAP-ului.

Marele scriitor a îndrăgit sfântul lăcaș și chiar l-a ilustrat într-unul dintre romanele sale, Demonul tinereții. Mai mult, denumirea zonei în care se află schitul, poiana liniștii, este parte din descrierea lui Sadoveanu.

Astăzi, strada pe care este situat schitul poartă numele Mihai Sadoveanu, iar casa mai sus amintită a devenit în anul 1966 muzeu. Considerat ca fiind reședința sa de vară, muzeul cuprinde portretele părinților, un portret și un bust al scriitorului, o icoană din secolul al XVIII-lea, o masă florentină, un șah de fildeș, un pianul, dar și diverse obiecte de vânătoare și pescuit, precum și cărți și volume de documente istorice.

Departe de grandoarea altor mănăstiri din zonă, schitul de călugări este vizitat frecvent de pelerini din toată țara, iar în zilele de hram, pe 21 noiembrie atunci când se sărbătorește intrarea în Biserică a Maicii Domnului, dar și pe 12 decembrie, de Sf. Spiridon, numărul acestora este tot mai mare de la an la an.

Larissa DINU

Orice călătorie în județul Neamț se poate transforma într-un adevărat pelerinaj. Poate cea mai cunoscută dintre mănăstiri este Mănăstirea Neamț, însă în imediata ei apropiere se află alte sfinte lăcașe, unele mai vechi și mai cunoscute, altele mai izolate și mai puțin vizitate, dar la fel de frumoase. Printre acestea se numără și Schiturile Icoana Nouă și Icoana Veche.

Natură și credință

Istoria acestor două așezăminte începe încă din anul 1821, odată cu inițiativa câtorva călugări de la Mănăstirea Neamț de a ascunde din fața turcilor icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aceștia au dus în pădure nu doar icoana, ci și alte podoabe bisericești, motiv pentru care unele dintre ele se păstrează și astăzi. Toate acestea au fost ocrotite de mâinile dușmanilor și, drept mulțumire, călugării au decis ca în acel loc să construiască un schit. Se spune însă că inițial era doar un cerdac, mai apoi a fost construit un mic schit. Schitul Icoana Veche nu a găzduit prea mulți viețuitori, însă mai tot timpul a existat cineva acolo.

Cum natura nu a fost tocmai primitoare cu noii viețuitori, au existat în timp diferite greutăți, printre care și alunecări de teren care au distrus chiliile. Așa s-a luat decizia de a muta schitul mai jos, într-o poiană mai sigură.

Un adevărat loc sihăstresc

Manastirea Neamt

Aflat în subordinea Mănăstirii Neamț, Schitul Icoana Nouă se află la marginea pădurii, în poiana numită Valea Icoanei, folosită de monahi pentru pășunatul animalelor. În anul 1946 a început construcția așezământului. Atunci Vasian Iosub a ridicat o clădire cu paraclis, chilii și trapeză.

În 1951 paraclisul a fost sfințit, iar mai apoi Vasian Iosub și-a dorit să înceapă construcția unei biserici din piatră, lucru ce nu a fost posibil în perioada comunismului. Mult mai târziu, în anul 1991, a fost construit un nou corp de chilii, iar între 1994-2001 a fost construită biserica.

Biserica, cu hramul Schimbarea la Față, este construită din cărămidă și placată la exterior cu piatră de râu și pictată în frescă. Se încadrează în stilul arhitectural moldovenesc ștefanian, este încăpătoare, iar pictura interioară îi oferă o luminozitate aparte.

Sfințirea ei a avut loc în anul 2005, slujbă la care a participat actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Părinte Daniel.

La fel de impunătoare este și clopotnița înaltă de 38 metri. Prezintă o turlă centrală și două laterale, iar la primul etaj se află un paraclis.

Dezvoltarea schitului a continuat cu sfințirea în anul 2019 a paraclisului „Nașterea Maicii Domnului“ de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

La fel ca în cazul tuturor așezămintelor din zonă, ordinea este cuvântul cheie și la Schitul Icoana Nouă. În curtea frumos întreținută credincioșii sunt adesea întâmpinați de câteva găini lăsate libere și doar cotcodăcitul lor mai întrerupe liniștea din când în când. Aici au loc slujbe în fiecare zi, însă, în ciuda dimensiunii bisericii și a întregii curți, mai mereu schitul a avut doar câțiva viețuitori.

Larissa DINU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti