Vernisaj la Centrul Cultural Reduta din Brașov „In Memoriam Gabriel Florea, pictor de biserici“
Scris de Lumea SatuluiExpoziția prezintă o colecție de icoane frescă în stil bisericesc realizate de iconarul Gabriel Florea în anul 2021.
Gabriel Florea a fost pictor de biserici brașovean, plecat prematur dintre noi, la nici 47 de ani, lăsând în urmă multe lucrări bisericești, icoane, fresce, picturi, grafică.
Au rămas în custodia Asociației din Brașov 7 icoane, pe care ne-am gândit să le cuprindem într-o expoziție prin care să cinstim și să ne amintim de un om deosebit, care a fost ca un meteorit pentru noi, a ars până în ultima clipă și a strălucit cu cea mai mare putere.
A fost un om îndrăgit de comunitate, pentru care a realizat multe lucruri frumoase. A activat în proiecte de mare anvergură pentru oraș; aici putem numi proiectul Adoptă un țăran sau clubul Antares. A surprins mereu prin profunzime și prin abilitatea de a duce la bun sfârșit proiectele începute, a excelat în modestie și în bun simt desăvârșit.
Gabriel Florea s-a născut în anul 1975, în orașul Brașov, copilărind în cartierul Steagu. A urmat un liceu industrial, la Uzina 2, în perioada 1990-1994. Timp de 7 ani, a lucrat în această uzină, ca mecanic în turnătorie.
Din anul 1993, Gabriel Florea a fost membru al clubului de science-fiction Antares. A activat ca grafician SF. A participat la diferite expoziții, fiind prezent de-a lungul anilor în tabăra Sf Atlantykron, Quasar, la Iași, Buzău, Jibou etc. Grafica sa a fost publicată în Almanahul Anticipația, în revista Anticipația și în revista String.
În aceasta viață și-a căutat mereu răspunsurile la întrebările existențiale și despre Dumnezeu, frecventând biserica și cercurile de credincioși.
În 2002 a luat drumul pribegiei prin țară, ca ucenic într-o echipă de pictori bisericești, sub oblăduirea unui maestru pictor din Gura Humorului. Alături de această echipă a petrecut pe șantierele de pictură a peste 20 de biserici și catedrale din Bucovina, Ardeal și Moldova.
A făcut anii de ucenicie și stagiatură la școala de pictură bisericească a Patriarhiei Române. În 2008 a absolvit examenul de pictură bisericească și a devenit pictor autorizat. Din 2012 până la finalul vieții (noiembrie 2022) a dus aproape de final pictarea a două biserici din zona Buzăului. A urmat Facultatea de Teologie București, secția Artă Sacră. A continuat cu master în același domeniu, dar nu a mai reușit să îl finalizeze, plecând prematur dintre noi.
Și-a dorit să picteze biserici până la sfârșitul vieții.
În anul 2021, la inițiativa Asociației Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană din Brașov, lucrările lui Gabriel s-au aflat în expoziția „Povestea Icoanei“, expoziție găzduită tot în foaierul Centrului Cultural Reduta. Atunci, pentru prima oară, icoane pictate pe frescă s-au aflat în altă locație decât biserica, cel puțin aceasta a fost o premieră pentru Brașov.
Pentru Gabriel Florea pictura bisericească a fost dragoste la prima vedere.
A considerat că pictura bisericească l-a ales. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2002, când a intrat într-o biserică din Brașov și care era în plin șantier de pictură. Moment în care toată structura lui lăuntrică a suferit modificări majore. A fost dragoste la prima vedere. Dumnezeu i-a oferit șansa să îmbine credința cu talentul practicând această profesie. Cumva a fost pescuit din vâltoarea mării și azvârlit pe puntea unei corăbii. S-a simțit mereu ca un descoperitor. Între perete și pensulă stau culorile ce vor da viață la ceea ce urma să descopere. Este ceea ce Gabriel povestea cunoscuților lui.
Tot ceea ce urmează să fie descoperit de către om, este deja creat de Dumnezeu.
„Noi dăm doar praful la o parte de pe Creație, la timpul potrivit“, spunea Gabriel Florea.
Fresca a fost, spre finalul vieții, frontul principal de activitate. Locul său a fost pe schelă, iar viața sa a fost mereu legată de schelă, pentru totdeauna.
A considerat că orice om care îl caută pe Dumnezeu negreșit are și o experiență duhovnicească. Cel puțin. Iar aceste experiențe sunt personale și de taină. Și bineînțeles că ele schimbă vieți!
Dumnezeu binecuvântează și împlinește!
Expoziția se va putea vizita până în data de 25 aprilie 2023 în foaierul Centrului Cultural Reduta din Brașov.
Tot în această expoziție se află și două dintre ultimele lui lucrări, aduse cu drag de la atelierul Facultății din București.
La finalul expoziției, toate aceste lucrări se vor întoarce la familia lui Gabriel Florea, urmând să fie păstrate de fratele și mama lui.
Dumnezeu binecuvântează și împlinește!
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.
Articole recente - Lumea Satului
- Bolile culturii de dovleac
- Plantație de zmeură aproape de metropola Cluj
- Tânăr fermier cu facultate vrea să lucreze modern la ferma din Dodești, județul Vaslui
- Sucul de tomate - procesul tehnologic
- Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj
- Recomandări pentru fertilizarea grâului din toamnă
- Apicultura, un domeniu cu tradiție îndelungată, din ce în ce mai atrăgător pentru tineri
- Ferma mixtă de vaci - o afacere?
- Viespea rapiței poate dijmui producția
- La Corteva Agriscience, transformarea agriculturii este în centrul atenției, prin inițiativa „Growing for Good“