Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 8 May 2021

Mica biserică din Sibiciu de Sus, Buzău, restaurată cu bani europeni

Sibiciu de Sus este un sat din nord-vestul Buzăului, ce aparține de orașul Pătârlagele. E un fel de a spune, că numai a urbe nu seamănă; dimpotrivă, așezarea păstrează puternice amprente rurale. Dar, în afară de lucrările curente de infrastructură și edilitare, plus acțiuni în mediu privat, ceva s-a întâmplat și în acest sat-cartier: s-a reabilitat, cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Biserica „Nașterea Maicii Domnului“, construită în 1974 și declarată, în 2010, monument istoric de importanță zonală. Valoarea intervențiilor pentru salvarea picturii interioare s-a ridicat la 5,4 milioane lei (5,3 mil. lei sumă nerambursabilă).

Sibiciu de Sus este atestat documentar în anul 1515, sub numele de Valea Sibișel (denumire din prima hartă Josephină), fiind fondat de moșneni ai locului și mocani din zona Sibiului, stabiliți aici în timpul marilor presiuni religioase provocate de Uniație (formă de prozelitism practicată de ocupația ungară prin care ortodocșii erau siliți să renunțe la credința lor). Biserica a apărut mai târziu, primele referiri despre existența ei fiind cele din Dicționarul Geografic, scris la sfârșitul sec. al XIX-lea: „Catedrala e cea cu hramul Ia 8 septembrie, vechie și frumoasă biserica de zid, construită în 1794 de marele clucer Gheorghe I. Sibiceanu.

Se deosibesc aci casele proprietarilor și mai cu seamă ale decedatului serdar Const. Sibiceanu, un patriarh al munților. Comuna e vechie. În secolul trecut (18) avea numai comunele Sibicu și Gornetul. Se povestește că primii ei locuitori ar fi o colonie adusă din Transilvania Ia începutul secolului al XV-lea, după inscripțiuni aflătoare pe morminte, colonie de Romîni din Sibiu, conduși de unul Sibiceanu.“ Bine, ctitoria nu este numai a acestui Sibiceanu, ci la edificarea ei au participat și localnici, fiecare după puterile sale. Mărturie stă pisania scrisă în piatră, deasupra portalului din pronaos: „Cu voirea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu îndemnarea Sfântului Duh ridicatu-s-au această sfântă biserică, cu hramul Nașterea Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului Mucenic Gheorghe și a Sfinților Împărați întocmai cu apostolii Constantin și Elena, în zilele prealuminatului și preaînălțatului Domnului nostru Io Alexandru Constantin Moruzi V.V. și cu blagoslovenia Prea Sfinției sale părintelui Episcop de Buzău Kir Constandie, prin osteneala multor megieși, moșneni de aici și a altor boieri de prin alte părți, care cu ce s-a milostivit, iar mai silitor și mai chivernisitori la toate au fost dumnealor ostenitori Gheorghe Mazilu Sibiceanu și Drăgulin Mazilu Sibiceanu. Și s-a început la iulie 13, leat 1794. Ion feciorul lui Gheorghe.“ Biserica – executată sub supravegherea meșterilor Barbu și Stoica, așa cum arată o inscripție exterioară – se încadrează, potrivit unei descrieri a lui Nicolae Ghika-Budești, în subgrupa bisericilor fără abside laterale, cu plan dreptunghiular și cu o clopotniță ridicată peste pronaos, fiind comparată cu bisericile Sfinții Îngeri din Curtea de Argeș și Sfinții Voievozi din Călinești, Vâlcea.

Pictura a fost realizată în anul 1796 de „Popa Ștefan Zugravul, Gheorghe Zugrav, Vasile Zugrav“. În Dicționarul Zugravilor de subțire, Olga Greceanu scrie: „Conservarea imaginii originale, atât la nivel arhitectural, cât și la cel al componentelor artistice, este unul din marile atuu-uri ale acestei biserici. Lipsa intervențiilor de-a lungul timpului care, la multe biserici de epocă, n-a făcut decât să știrbească frumusețea și bogăția acestora, face posibilă o restaurare fidelă cu păstrare în proporție majoritară a substanței originale a monumentului.“ Proiectul de restaurare a presupus: consolidare și restaurare biserică; înlocuire piese degradate tâmplărie și acoperiș; refacere instalații electrice; restaurare pictură; refacere tencuială și ancadramentele de piatră de la uși și portalul intrării; restaurare turn-clopotniță, precum și zidul de piatră al incintei.

Maria Bogdan

Articole recente - Lumea Satului