Adama Sultan iulie 2020
update 29 Sep 2020

Mănăstirea Lainici traversează cea mai fastă perioadă din existența sa

Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am ajuns în Defileul Jiului  și apoi la Mănăstirea Lainici a fost etimologia oarecum învăluită în farmec a denumirii. Aflu că termenul s-ar putea să fie de origine elenă, „lainos“ însemnând „de piatră”, adică „trecătoare prin munții de piatră“.

Altă interpretare, care îmi place mai mult, este că Lainici ar deriva de la numele unui trib geto-dac, „Laii“, bine-cunoscut prin secolele IV-V.

Drumul care duce la această ctitorie este o splendoare din oricare parte ai veni: E 79, dinspre Târgu Jiu și Bumbești Livezeni, în varianta sudică (Gorj) a traseului și Petroșani, din zona nordică (Hunedoara). Dar în drumul european E 79, cunoscut mai degrabă ca Defileul Jiului, se mai poate ajunge și din DN7A, care face legătura, pe la Obârșia Lotrului, între Transaplina și defileu sau, mai la est, între Valea Oltului – Transalpina și Defileul Jiului. La vest, cale de legătură ar fi 66 A, ce vine pe Valea Cernei tocmai din Orșova. Deci oricare alegere este una care va bucura din plin ochiul călătorului. Și-apoi, poposind la Mănăstirea Lainici, sigur vă va bucura sufletul. De multe ori despre apele curgătoare din munți se spune că-s oglinzi ale lui Dumnezeu sau lacrimi ale Pământului. Ori sculptori care desenează printre stânci cele mai neașteptate forme. Iar Jiul, curgând lângă mănăstire, e un fel de liniște în liniște... Asta pentru cei care știu să asculte o apă curgătoare și pe Dumnezeu, din bolta bisericii.

Epoca nicodimiană

lainici 3

Ca orice clădire ce a traversat secole și ocupații străine, Mănăstirea Lainici are o istorie a sa. Tradiția leagă ctitoria de numele Sfântului Nicodim, prin secolul al XIV-lea, când se spune că ocrotitorul Olteniei ar fi construit aici un schit de lemn, după zidirea de la Vișina (Valea Jiului, Gorj), Vodița (Mehedinți)  și Tismana (Gorj). Schitul ar fi fost apoi distrus în vremea prigoanei împărătesei Imperiului Habsburgic, Maria Tereza, care a poruncit, pe la jumătatea sec. al XVIII-lea, să fie dărâmate majoritatea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal; apoi furia ei a trecut și Carpații...

Perioada atanasiană

A doua variantă, de data aceasta certificată de documente ce datează din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea, este pusă pe seama schimnicului Atanasie, care vine prin 1770 de la Tismana la Lainici, donând celei din urmă o moșie pe care ar fi zidit o biserică. Prin 1873, un învățător din Bumbești, Gheorghe Blideanu, face o istorie a schitului, transmisă apoi oral de către starețul Irodion. Acesta vorbește despre o Biblie de-a lui Șerban Cantacuzino, de la 1688, dăruită lăcașului de la Lainici, cu semnătură, chiar de voievodul Constantin Brâncoveanu! Această afirmație ar confirma existența unei biserici mai vechi decât cea atanasiană, poate chiar din perioada 1690-1700.

Ctitoria boierilor gorjeni

Dar sunt dovezi certe ale celei de-a treia variante de zidire, atribuite unor boieri gorjeni, care ar fi construit mănăstirea prin anii 1812-1817. Și pisania actualei biserici notează 1817 ca an de naștere al Lainicilor. Dar, la consolidările din 2008, s-a observat că de fapt lăcașul a fost construit pe fundații mai vechi, iar etapele de edificare ar fi fost succesive, adică inițial erau altarul și naosul, după care s-au adăugat pronaosul și pridvorul. Ce se mai știe este că aici a stat ascuns, deghizat în călugăr, Tudor Vladimirescu, care era prigonit de turci, care de altfel au devastat mănăstirea, i-au alungat pe călugări, iar Maxim monahul a fost decapitat. Și încă un amănunt: destinul așezării monahale este legat de Cuviosul Irodion, supranumit „Luceafărul Lainicului“ pentru minunile pe care le săvârșea. Acesta a condus obștea vreme de 41 de ani (1854-1900), etapa fiind considerată una înfloritoare.

Sub semnul secolului al XX-lea

În Primul Război Mondial, Mănăstirea Lainici a avut crunt de suferit. Trupele germane au adăpostit boii și caii în biserică, au făcut focul în interior, soldații și-au scrijelit numele pe picturi, au furat odoarele de preț și clopotele, au ars arhiva, iar cimitirul a fost și el profanat. În 1929 au sosit aici 6 călugări de la Frăsinei, conduși de Cuviosul Visarion Toia, care a ridicat mănăstirea din ruine, construind și un corp de chilii. Grație slujbelor și disciplinei duhovnicești, așezarea își capătă o faimă aparte în zonă. Liniștea a fost din nou tulburată după 1947, când încep construcția căii ferate Bumbești-Livezeni și a drumului Văii Jiului. Se spune că unii muncitori au tulburat profund viața din mănăstire, s-au mutat în chilii, pe care cu greu le-au mai abandonat. În 1961 lăcașul a fost desființat, devenind un fel de „casă de odihnă pentru preoți“, iar biserica a avut lacătul pe ușă până în 1970. În 1975 starețul P.C. Arhim. Caliopie Georgescu aduce îmbunătățiri semnificative, se reiau slujbele de noapte și toate rânduielile mănăstirești.

Perioadă înfloritoare după 1990

După Revoluție, așezarea cunoaște o a doua perioadă de înflorire: în 1990, pe 20 aprilie, s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică-catedrală. Aceasta are o arhitectură cumva unică în sensul în care există două biserici suprapuse. Și-atunci ctitorii i-au dat o interpretare aparte: demisolul reprezintă, potrivit descrierii, „prima perioadă creștină, de la anul 1 până la anul 313, respectiv până la Edictul de la Milano al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, „epoca bisericii din Catacombe“, în care s-a vărsat cel mai mult sânge și au murit milioane de mucenici pentru Hristos“; etajul reprezintă perioada de la anul 313 până în zilele noastre. Pictura se va realiza tot după același tipic: biserica de la demisol va fi destinată „Bisericii din Catacombe“, iar cea de la nivelul superior marchează deja cele mai importante momente din istoria bisericii creștine, cei mai reprezentativi sfinți din toată lumea și din toate timpurile. Tot după 1990 s-au mai construit: un corp nou de chilii pentru părinți, trapeze mari pentru hramuri și sărbători religioase importante, un gard din piatră ce înconjoară mănăstirea, un zid de sprijin împotriva inundațiilor, pe o lungime de un kilometru, la Jiu etc. În 2006 a fost adusă de la Muntele Athos, de la Mănăstirea Dohiariu, o copie a icoanei făcătoare de minuni „Gorgoepicuus“, „Grabnic Ascultătoarea“, aceasta fiind a cincea copie din lume realizată în ultimii 100 de ani.

Maria BOGDAN