Adama Sultan iulie 2020
update 25 Sep 2020

Mănăstirea Cârțișoara, sfântul locaș de la poalele Munților Făgăraș

Dacă vrei să mergi pe Transfăgărășan, dinspre Sibiu, ajungi la un moment dat în localitatea Cârțișoara, unde poți vizita muzeul dedicat cunoscutului Badea Cârțan. Însă nu departe de locul în care se termină localitatea poți ajunge la mănăstirea cu același nume. Un lăcaș situat aproape de drumul principal, într-un cadru natural care te ademenește să petreci acolo mai mult timp decât poate ți-ai propus inițial.

Trecut zbuciumat

Auzisem la un moment dat opinia conform căreia toate mănăstirile-s la fel, că-i de ajuns să vizitezi câteva și-i suficient. Nu cred că-i așa, ci consider că de fiecare dată când întâlnești un indicator spre un lăcaș de cult poți să te oprești câteva minute pentru a te închina și pentru a-i afla povestea. Și cred că spun bine povestea, pentru că în spatele oricărui astfel de lăcaș există una, iar cea a Mănăstirii Cârțișoara este cu adevărat impresionantă. De ce spun acest lucru? Pentru că, deși în momentul în care pășești în curte ești impresionat de frumusețea construcției, de cum sunt aranjate toate la locul lor, atunci când vei afla despre trecutul mănăstirii uimirea se transformă în regret.

Atestată în jurul anilor 1400, cu prilejul unor danii făcute de domnitorul Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cârțișoara a devenit de-a lungul timpului un important lăcaș pentru zona Transilvaniei, însă în anul 1761 a fost incendiată de trupele imperiale austriece, în fruntea cărora se afla generalul Bukow. Conform bătrânilor din zonă, care povestesc din amintirea străbunilor, micul schit de lemn de pe vremea aceea a ars în timpul Vecerniei, atunci când călugării erau în sfânta biserică. Au fost îndemnați să iasă doar cei care se leapădă de ortodoxie, însă din sfântul lăcaș nu a ieșit nimeni. De atunci și până în anul 1991 în acel loc nu a mai existat nimic! Atunci, părintele Dimitrie Papacioc, împreună cu un grup de maici tinere de la Mănăstirea Cozia, a pornit demersurile pentru construirea mănăstirii.

Credință, dorință și implicare

Manastirea Cartisoara interior

Acestea ar fi cele 3 calități pe care le-aș atribui celor care au luat decizia de a reconstrui schitul. Conform celor publicate pe site-ul oficial, dar și din mărturisirile măicuțelor, chiar ele au ridicat mănăstirea, au cărat piatră din râu și au zidit-o. Stilul bisericii este ortodox autentic, cu elemente arhitecturale bizantine și brâncovenești. Încă mai este de lucru, spunea una dintre maici când am vizitat mănăstirea. Am remarcat pictura interioară, clară, luminoasă, dar mai ales pe cea exterioară, realizată într-o tehnică specială, fiind una dintre puținele de acest gen din țară.

Mănăstirea de astăzi este una de maici, are hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar toate anexele și construcțiile au fost realizate de obștea mănăstirii. Chiar și mare parte din pictură a fost realizată de măicuțe, uneori alături de specialiști. Pentru a intra în curte trebuie să pășești pe porțile impunătoare de fier și piatră, iar imediat după ce intri, dacă nu ești îmbrăcat corespunzător, primești cele trebuincioase. Femeilor li se oferă eșarfe și dacă sunt îmbrăcate în pantaloni, primesc un fel de șorț lung, asemenea unei fuste. Mai mult decât atât, orice pelerin primește sfaturi binevoitoare. Pentru a vizita această mănăstire nu trebuie să plătești bilet de intrare, așa cum se întâmplă în cazul multor altor sfinte lăcașe, însă poți pleca de acolo cu diverse produse pregătite de măicuțe, dar și cu icoane pictate cu măiestrie pe suport de lemn, în stil bizantin. În cadrul mănăstirii există și un atelier de pictură, multe dintre creațiile măicuțelor fiind expuse în cadrul expozițiilor de profil din țară și străinătate.

Larissa SOFRON