reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Aug 2019

Nestematele de la Cobia

În lucrarea Arhitectura din lemn a județului Dâmbovița, scrisă de Ioana Cristache-Panait, se arată că în anul 1810 aici existau 116 biserici din lemn și 98 din zid. Cele mai multe ctitorii erau concentrate în plasa Cobia, cu 17 lăcașuri din lemn și 16 din zid. Astăzi, se mai păstrează în jur de 11 biserici din lemn, declarate patrimoniu cultural național, iar patru dintre ele se găsesc chiar în comuna Cobia. Localitatea, fără vreo faimă regională sau națională, deci este foarte puțin vizitată de turiști, mai deține o bijuterie arhitecturală, mănăstirea Cobia, supranumită „Voronețul din sud“. În fine, noi suntem maeștri în a acorda superlative, dar de data aceasta trebuie să recunoaștem că avem de-a face cu un unicat.

Comuna Cobia, situată la 7 km nord-est de Găești, se compune din 10 sate: Blidari, Călugăreni, Căpșuna, Cobiuța, Crăciunești, Frasin-Deal, Frasin-Vale, Gherghițești (reședința), Mănăstirea și Mislea. În trei dintre ele, Frasin Deal (cătunele Copăcei și Șerbești), Frasin Vale și Mislea se găsesc cele patru biserici din lemn, declarate monument istoric. Prin 2011 acestea au făcut parte din programul „Circuit cultural religios pe axa Cobia – Târgoviște – Doicești din județul Dâmbovița – Pelerin în județul tău“, despre care nu se mai aude nimic astăzi. Poți fi cel mult „pelerin de unul singur“... Dar bine măcar că grație lui sau cu gândul la acest circuit autoritățile române au selectat trei din cele patru monumente pentru a fi renovate în cadrul „Programului de Reabilitare Integrată și Cercetare a Patrimoniului de Arhitectură și de Arheologie“, desfășurat și finanțat în comun cu UE. Și chiar s-a întâmplat, din fericire, acest lucru, adică să fie bisericuțele din lemn restaurate, între anii 2005-2009. Treaba e că ele pot fi văzute pe dinafară mai mult; nefiind vizitate ca un muzeu, în cea mai mare parte a timpului au lacătul pe ușă. Toate sunt construcții de mici dimensiuni, realizate pe un fundament din lespezi de piatră, din bârne de stejar, au pridvor deschis, o singură turlă deasupra intrării și acoperiș din șindrilă. Farmecul lor este indiscutabil, te poartă prin vremuri de demult, atât cât poate imaginația fiecăruia să călătorească prin Dâmbovița veacului al XVIII-lea, perioadă când au fost ctitorite. Fără discuție, e o rupere de cotidian...

manastirea Cobia

„Voronețul Sudului“

Evadare în timp înseamnă și Mănăstirea Cobia din satul Mănăstirea, situată dincolo de pârâiașul Cobiuța, într-o zonă izolată, străjuită pe o latură de un delușor împădurit. Aici se desfășoară, de câțiva ani, Festivalul Internațional de Toacă. Lăcașul a fost ridicat între anii 1571-1572, sub domnia lui Alexandru Voievod, prin grija stolnicului Badea Boloșin. Legenda spune că, mânat de importanța funcției sale – mâna dreaptă a domnitorului Țării Românești –, stolnicul a hotărât să facă o mănăstire cum nu mai era alta în țară, motiv pentru care a tocmit patru zidari italieni să-i ducă planul la bun sfârșit. Iar aceștia chiar s-au ținut de treabă, terminând construcția într-un timp record. Cărămizile, cele care dau unicitate bisericii, au fost aduse din Peninsulă, fiind apoi șlefuite în trei culori, cărămiziu, verde-brun și ocru-galben, lucru care face ca pe zidurile exterioare să cadă o lumină aproape feerică. Din acest motiv este supranumit lăcașul „Voronețul sudului“; de altfel, este singurul din România cu o astfel de arhitectură. Pe urmă, pereții sunt decorați cu un șir de firide pe toată înălțimea fațadelor, despărțite de pilaștri lați și se încheie în partea de sus cu arcuri semicirculare. Mănăstirea Cobia n-a fost pictată în interior de la bun început. Acest lucru s-a întâmplat abia încoace, târziu, prin 2001, prin grija preotului paroh Ioan Popescu. De altfel acestuia i se datorează integral faptul că așezământul mai este astăzi în picioare. Prin metode numai de el știute i-a determinat pe comuniști (Departamentul Monumentelor Istorice) să înceapă restaurarea, lucrările fiind continuate apoi până prin 1995, prin refacerea pereților, acoperișului și turlelor. Revenind la începuturi, stolnicul Badea Boloșin a ținut ca aici să fie o mănăstire de călugări. Și așa s-a și întâmplat. Ea a fost reparată pentru prima dată de Pârvu Cantacuzino, în 1680, iar apoi, printre războaie, ocupație otomană, instalarea călugărilor greci, așezământul monastic a suferit ba ruinări, ba consolidări, ba lipsă de grijă față de arhitectură. Prin 1792 a fost închinată Eforiei spitalelor, fiind transformată în biserică de mir. Și biserică de mir a rămas și astăzi! O poveste aparte o are și clopotnița. Localnicilor le place să creadă că Mihai Viteazul, poposind prin părțile locului cu oștile venite din bătălia de la Călugăreni, a înnoptat la mănăstire, iar în zori și-a îngropat în pământurile Cobiei eroii. Ca prețuire pentru oșteni, a donat mănăstirii un clopot nemaipomenit, care a rezistat până în al Doilea Război Mondial, când nemții l-au confiscat și l-au dus nu se știe unde.

Maria Bogdan