Reciclarea este esențială pentru calitatea mediului în care trăim, însă, față de alte popoare, suntem departe de tot ceea ce înseamnă colectarea selectivă a deșeurilor, din varii motive. La nivel administrativ sunt multe de rezolvat, îndrăznesc să spun că mai este mult până departe, însă ține de simțul civic al fiecăruia dintre noi să fie mai responsabil. Din aceste considerente, marile lanțuri de magazine desfășoară tot felul de campanii de conștientizare prin care oferă beneficii celor care aleg să recicleze, de pildă, recipientele din plastic. De ce să nu fim mai atenți atunci când mergem la cumpărături și să nu reciclăm?

Reciclezi și primești reduceri

Poluarea cu plastic este una dintre cele mai mari probleme ale prezentului. Studiile arată că un roman aruncă cca 400 de kilograme de gunoi pe an, inclusiv recipiente din PET și aluminiu care astfel sunt risipite. Cum zilnic cei mai mulți dintre noi folosim ambalaje de plastic, din acest motiv deșeurile cresc semnificativ de la o zi la alta, iar impactul lor asupra mediului, păsărilor, faunei sălbatice și chiar asupra noastră, a oamenilor, este mai mult decât dăunător. Acestea pot fi găsite în stomacurile a peste 90% din păsările marine din lume și a peste jumătate din broaștele țestoase. Estimările arată că, până în 2050, masa de plastic din oceanele lumii va depăși masa tuturor peștilor care trăiesc acolo. Și acestea sunt doar câteva dintre problemele evidente. Deci, încercăm să reciclăm mai mult, să fim mai responsabili? De exemplu, atunci când mergem la cumpărături putem să luăm cu noi și sticlele de plastic ori dozele de aluminiu pentru a le recicla la automatele puse la dispoziție de retaileri.

Aș vrea să ofer exemplul magazinelor Kaufland pentru că există cel puțin unul în majoritatea orașelor din țară, deci accesul este mult mai facil, dar asta nu înseamnă că alte magazine nu desfășoară astfel de campanii, trebuie doar să fim atenți unde putem recicla eficient. În parcările multor supermarketuri există automate de colectare care oferă și tichete cu reduceri la diverse produse. Adică reciclezi un număr de recipiente și primești o reducere pe care o poți folosi în magazin. Faci bine planetei, dar și propriului portofel. La fiecare 5 ambalaje reciclate se oferă un cupon de reducere ce se aplică în magazine la articolele semnalizate cu bănuțul „Reciclezi și salvezi“.

Același retailer desfășoară o campanie și mai atractivă, de această dată este vorba despre colectarea recipientelor goale de produse de igienă sau de curățenie, ce vor fi reciclate pentru a proteja mediul înconjurător. La intrarea în unele magazine există un spațiu amenajat sub formă de broască țestoasă, unde clienții pot depune recipiente de: produse de îngrijire personală – șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid; produse de curățenie – detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Ce trebuie să faci? Să identifici magazinele din orașul tău unde se desfășoară campania, te prezinți la biroul de informații unde prezinți 3 astfel de recipiente și primești o reducere de 50% pentru un alt produs de acest gen; lunar, această reducere se aplică unui alt produs.

Sistemul garanție-returnare

Curând, colectarea și reciclarea ambalajelor va însemna mai mult decât o inițiativă, ci o necesitate pentru a economisi bani la fiecare sesiune de cumpărături. De ce? Pentru că, în luna octombrie a anului trecut, Guvernul a aprobat și o nouă taxă prin sistemul de garanţie – returnare pentru ambalaje de băutură. Acest sistem presupune o garanţie de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziţionată. Ulterior, suma va putea fi recuperată imediat ce ambalajele folosite vor fi returnate în orice magazin din România. Cu alte cuvinte, vom plăti în plus pentru fiecare ambalaj de plastic, sticlă sau aluminiu câte 50 de bani. Inițiativa Ministerului Mediului vine din dorința de a crește gradul de colectare și reciclare a deșeurilor din țara noastră, cunoscut fiind faptul că România este codașă la capitolul reciclare.

De asemenea, sistemul va fi obligatoriu pentru toate magazinele, de la cele de mici dimensiuni, la supermarketuri. Prevederile hotărârii se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase. Așadar, fie reciclăm, fie plătim în plus.

Conform sistemului garanţie-returnare, ambalajele returnate în magazine vor fi duse în centre regionale pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori. Întreaga infrastructură de preluare a deşeurilor din magazine va fi organizată printr-un operator unic de sistem.

Implementarea acestui sistem a fost inițial prognozată pentru finalul lunii martie, însă în acest moment termenul a fost modificat pentru luna octombrie.

De ce să colectezi și să reciclezi

• Poți reduce cantitatea de deșeuri ce se depozitează în gropile de gunoi sau în natură;
• Poți reduce numărul de agenți poluanți din aer, apă, sol și previne distrugerea habitatelor naturale;
• Prin reciclare se conservă resursele naturale ale Pământului;
• Prin reciclare se reduc emisiile de gaze cu efect de seră din atmosferă;
• Se folosește cu 95% mai puțină energie pentru reciclarea aluminiului față de cea necesară producerii din materii prime noi;
• Se folosește cu 70% mai puțină energie pentru reciclarea plasticului față de cea necesară producerii din materii prime noi.

Larissa DINU

O alimentație sănătoasă înseamnă să consumăm produse despre care știm cum au fost obținute și să le evităm pe cele ce conțin ingrediente necunoscute sau care au fost procesate excesiv. Agricultura din toată lumea este afectată de scumpirile surselor energetice neregenerabile (gaz natural, cărbune) și derivatele lor (îngrășămintele minerale, pesticide, combustibil, tehnică agricolă etc.), dar și de efectele pandemiei COVID-19. Populația globului este în creștere, dar sursele limitate de energie neregenerabilă și degradarea mediului reduc accesul la produse alimentare în mod egal pentru toți oamenii.

De ce nu sunt reale prețurile producției agricole?

Dr. prof. cercetător în științe agrare Boris Boincean consideră că o astfel de situație este cauzată de nerespectarea legilor agronomice și ecologice fundamentale. Dorința omului de a domina natura în scopul obținerii unui nivel maxim de producție și profit fără a ține cont de consecințele activității sale asupra mediului și sănătății oamenilor este un alt factor.

„Prețurile producției agricole în economia de piață nu sunt reale deoarece ele nu includ cheltuielile necesare pentru restabilirea solurilor poluate și degradate, a apei potabile poluate și nici eforturile pentru înlăturarea consecințelor negative ale încălzirii globale, sănătății oamenilor și animalelor. Aceste cheltuieli sunt externalizate și puse pe umerii copiilor, nepoților și strănepoților noștri. Nimic nu este mai scump decât produsele alimentare și apa potabilă folosite zilnic de fiecare dintre noi“, a precizat Boris Boincean.

De asemenea, cercetătorul a evidențiat faptul că, pentru a ști exact care este originea și parcursul alimentelor până la consumator, dar și prețul lor real, este necesar să evităm folosirea unor noțiuni greșite. Agricultura ecologică (biologică, organică, biodinamică) este o alternativă la agricultura convențională, dar neutilizarea substanțelor chimice nu înseamnă neapărat că producția obținută este ecologică. Analiza în laborator a furajelor pentru animale sau a produselor alimentare destinate consumului uman este limitată în a stabili dacă au fost respectate toate cerințele realizării unei producții ecologice. În cazul agriculturii ecologice, certificarea se realizează pentru întreaga gospodărie.

Trei strategii în sprijinul mediului

Ana Deaconu, doctor în sănătate publică și nutriție, consideră că responsabilitatea unei nutriții sănătoase ne revine nouă. Într-o anumită măsură noi alegem de unde și ce fel de alimente ne cumpărăm.

„Atunci când vorbim despre mâncarea sănătoasă ne referim, în primul rând, la alimentele care sunt sănătoase pentru noi și familia noastră. Evident, este mai sănătos să evităm alimentele în a căror producere au fost folosite pesticidele. În unele locuri din lume expunerea la pesticide este asociată cu dermatita, tulburările sistemului nervos și numeroase forme de cancer. Să nu uităm că agricultorii sunt și consumatori, de aceea și pentru ei este esențială practicarea agriculturii într-o formă cât mai agreabilă“, a evidențiat Ana Deaconu.

Potrivit unei cercetări științifice realizate de mai mulți specialiști și denumită „Sustenabilitatea și calitatea alimentelor ecologice“, modul în care ne alimentăm are o influență puternică asupra mediului, începând de la producția agricolă, prelucrare, comercializare, transport și până la consum. În plus, alimentația este importantă și pentru bunăstarea și sănătatea noastră.

Pentru ca sistemul nostru alimentar să fie sustenabil din perspectiva utilizării resurselor și a influenței asupra mediului, au fost analizate trei strategii: o strategie de consum, o strategie de producție și o strategie circulară. Strategia de consum urmărește modificarea preferințelor de consum ale omului, în așa fel încât el să aleagă produsele cu impact mai redus asupra mediului. Strategia de producție tinde spre o producție a alimentelor mai prietenoasă cu mediul. Strategia circulară are drept scop circuitul închis de biomasă și nutrienți, precum și repartizarea rațională a resurselor de teren și biomasă în întregul sistem alimentar. Acesta din urmă combină aspectele ce țin de strategia de consum și cea de producție.

Garantarea unei siguranțe alimentare înalte necesită efectuarea de controale. Din acest motiv, prin lege este prevăzută așa-numita asigurare dublă a calității (Regulamentul UE privind sănătatea animală, Regulamentul elvețian privind produsele alimentare și articolele de consum). Întreprinderile din sectorul alimentar sunt principalii responsabili pentru calitatea și siguranța produselor proprii și sunt obligate prin lege să asigure o producție în conformitate cu bunele practici de fabricație (GMP – good manufacturing practice), cu bunele practici de igienă (GHP– good hygiene practice) și să mențină un sistem de control intern funcțional.

Liliana Postica

Cea mai recentă carte semnată de Ion Bold, Școala de economie agrară și rurală – Eseu asupra evoluției, apărută la Editura ASE, este o sinteză nu doar utilă și valoroasă pentru specialiști, cercetători, studenți, marele public, dar și un omagiu adus celor mai de seamă economiști agrari din epoca contemporană: Oprea Parpală, Sergiu Hartia, Florin Gâlcă, Marin Popescu, Angelo Miculescu.

O astfel de carte este utilă și pentru a evidenția că la noi, la români, a existat o agricultură tradițională, așa cum a existat și o școală de gândire economică agrară și rurală. Împărțită în patru mari capitole, această sinteză cuprinde atât aspecte din istoria Școlii de economie agrară și rurală, cât și confluențe istorice definitorii ale economiei agrare și economiei rurale. În cele peste 220 de pagini, cititorii vor descoperi o înțelegere multiplă a variatelor înfățișări ale gândirii economice agrare de astăzi, cu perspective către trecut și cu ferestre deschise către viitor, economia agrară și rurală fiind organic integrată în progresul general al societății românești.

Cum s-a conturat gândirea economică agrară

De altfel, „apariția Școlii de economie agrară și rurală s-a datorat evoluției agriculturii, în contextul libertăților economice și politice, a transformării vieții social-economice, generate și de pătrunderea culturii occidentale în Principate, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când au pătruns și cunoștințele economice, în special prin tinerii boieri aflați la învățătură în acea epocă, în străinătate“, scrie Ion Bold în Prolog. Potrivit autorului, „asimilând idei de largă circulație și dorind a le face aplicabile, pe baza experienței altor popoare, la specificul și condițiile poporului român, s-a conturat gândirea economică agrară, ceea ce putem considera Școala de economie agrară și rurală“.

„Școala de economie agrară și rurală, apărută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a afirmat ca un curent economic și social-cultural pentru rezolvarea problemelor agrare, exprimate prin idei, teze, concepte, înscriindu-se printr-o evoluție continuă în galeria școlilor cultural-științifice: istorică, juridică, filosofică, economică, sociologică, geografică etc., cu care coexistă în armonie și interdependență. Evoluția sintetizată a Școlii de economie agrară și rurală nu este o contemplare a realităților, ci un mod de afirmare a valorilor conceptuale, deschideri în variate și legitime direcții ale unei tradiții culturale și economice.“

„Dezvoltarea Școlii de economie agrară și rurală se manifestă, pentru început, în epoca romantismului, care lărgește câmpul valorilor morale, realizează și ridică acțiuni considerate până atunci decăzute în concordanță cu clasicismul – acela al ideii de progres.“

Simona Nicole David

Cu un PIB de 40,9 miliarde de lei, Prahova este a cincea economie a țării, după București, Cluj, Timiș și Constanța. Statistica nu-i bucură pe localnici, fiindcă vorbim despre un regres; o lungă perioadă de timp, până prin anul 1995, exceptând Capitala, Prahova a fost cel mai puternic județ din țară, cu o contribuție la PIB-ul național de 4,1%, față de 3,9%, în prezent. Reculul a fost cauzat de prăbușirea unor coloși care aveau legătură cu industria extractivă și de prelucrare. Este adevărat, aceste capacități au fost înlocuite, printre altele, cu 14 parcuri industriale (locul I în țară), dar tot nu s-au creat mecanismele prin care județul să-și recapete statutul și forța de altădată. În afară de a include municipiul Ploiești, supranumit „orașul Aurului Negru“, județul Prahova și-a câștigat notorietatea și prin cea mai căutată zonă de munte, Valea Prahovei, cu Sinaia, socotită „Perla Carpaților“ și, pentru spațiul rural, prin renumita podgorie „Dealu Mare“.

Situat în regiunea istorică Muntenia, la câteva zeci de kilometri nord de București, județul Prahova are o suprafață de 4.716 km², fiind al 33-lea, din țară, ca întindere. Este organizat administrativ în 104 localități: 2 municipii, 12 orașe (cu 53 de așezări asimilate) și 90 de comune, cu 405 sate. Relieful este foarte echilibrat, muntele, dealurile și câmpia ocupând suprafețe aproape egale.

Populația, în descreștere

Până în 2002, Prahova a avut cea mai numeroasă populație din România, după București, evident. Între timp a căzut pe locul secund, după Iași, numărând 712.447 de locuitori – populație rezidentă, respectiv, 787.529 de locuitori, populație după domiciliu. Deși județul numără al doilea cel mai mare număr de orașe din România, după Suceava, gradul de urbanizare este de 48,74%, nesocotind aici așa-zisele zone metropolitane, un proiect eșuat parțial în toată țara. Din 2007 și până în 2020, populația Prahovei a scăzut cu 11,02%, mai cu seamă în mediul urban, evoluție inexplicabilă dată fiind totuși puterea economică a zonei.

Buget și infrastructură publică

În anul 2019, județul Prahova a avut al șaselea cel mai mare buget din țară, după București, Timiș, Cluj, Iași și Constanța. În același an, doar 6 așezări rurale au avut bugete proprii (cele care reflectă puterea economică reală a unei comunități) mai mari de 10 milioane de lei: Ariceștii Rahtivani, Blejoi, Brazi, Filipeștii de Pădure, Florești și Păulești. Însă, în ultimii ani, primăriile rurale au înțeles că secretul dezvoltării îl reprezintă fondurile europene, astfel că există câteva comune care au excelat în acest domeniu: Drajna – 8 proiecte europene, Gorgota – 5, Drăgănești și Puchenii Mari – câte 4 fiecare, Cornu – 3 etc. De-a lungul timpului, autoritățile au avut ambiția să aducă în județ proiecte gigant, constituite în premiere naționale, cum ar fi primul sens giratoriu suspendat din România (Ploiești-Păulești), cel mai mare parc urban (de peste 50 ha), dar au uitat, din păcate, să asigure utilitățile imediate, respectiv alimentarea cu gaze și canalizarea. Aproape că nu este permis ca Prahova să aibă realizări atât de modeste în aceste două domenii. Consiliul județean s-a angajat ca, până în 2027, să introducă rețeaua de gaze în toate localitățile, să ducă spre 80% grad de acoperire cu canalizare și să realizeze mari proiecte de infrastructură (drum de legătură direct Valea Prahovei–Valea Teleajenului, drum nou Valea Doftanei–Săcele etc.)

Cultură și educație

Prahova deține 1.074 de monumente istorice, cel mai mare număr dintre județele țării, după București. Cu toate acestea, cu excepția Văii Prahovei, nu are faima altor zone din țară, cum ar fi Suceava sau Maramureș – cu mănăstirile sau bisericile din lemn din patrimoniul UNESCO. Județul are 23 de mănăstiri și schituri, câteva dintre acestea fiind monumente de importanță națională (Sinaia, Turnu, Apostolache, Brebu etc.), iar altele cu valoare extraordinară pentru lumea creștină (Ghighiu, Suzana, Caraiman, Cheia, Crasna, Jercălăi etc.). 19 dintre acestea se găsesc în mediul rural. Partea de cultură este completată de: 37 de muzee, unele unicat- Muzeul Ceasului ori al Petrolului, din Ploiești, monumente istorice de valoare națională excepțională (Castelul Peleș-Sinaia, Casa memorială „Nicolae Iorga“, din Vălenii de Munte, muzeele Hasdeu și Grigorescu, din Câmpina, Conacul Bellu, din Urlați), 31 de situri din neolitic, epoca bronzului și din perioada dacică (Drajna, Dumbrăvești și Târgșoru Vechi), 345 de biblioteci, care dețineau peste 4,3 milioane de volume, teatru, filarmonică etc. Infrastructura educațională este reprezentată de 234 de entități juridice (cu peste 800 de școli) care dispuneau de 4.187 săli de clasă (inclusiv amfiteatre), 4.187 de laboratoare, 173 săli de gimnastică, 160 de ateliere școlare, 213 terenuri de sport, 1 bazin de înot și 11.273 PC.

Sănătate

În 1990, Prahova avea o infrastructură sumară de sănătate: 16 spitale, 243 de dispensare medicale, 2 sanatorii TBC, 2 preventorii și 30 de creșe. După 30 de ani, datele INS arată că județul a rămas tot la 16 spitale la stat, în vreme ce mediul privat a construit 10 unități sanitare cu paturi. Infrastructura este completată cu 351 de cabinete medicale de familie, 64 de cabinete medicale de medicină generală, 462 de cabinete stomatologice +154 de laboratoare dentare, 370 de cabinete medicale de specialitate, 232 de farmacii + 59 de puncte farmaceutice, 60 de laboratoare medicale. Principalele cifre care oglindesc acest sistem la nivel de județ țin de: 5,3 paturi de spital la 1.000 de locuitori, cifră sub media națională; 0,8 de proceduri medicale (CT, RMN, angioplastii) pentru un locuitor, sub media națională, de 0,9 proceduri/locuitor; 16,5 numărul de medici/10.000 locuitori, cifră mult sub media pe țară (31,1); rata de asigurare a asistenților medicali – 71,4 la 10.000 de locuitori, sub valoarea medie pe țară, de 74,9 etc. Și din nou ne-am putea pune întrebarea de ce nu s-a construit în sistemul public măcar un spital nou în 30 de ani și, de asemenea, de ce o forță economică, așa cum este Prahova, are rezultate sub media națională la indicatorii de sănătate.

Producția industrială

Prahova a fost și este un județ industrializat. Principalele ponderi le dețin industria extractivă, de prelucrare a țițeiului (3 din cele cinci rafinării active din România sunt în Prahova) și cocsificare a cărbunelui, industria alimentară, a băuturilor, a tutunului și industria de mașini și echipamente.

În județ își desfășoară activitatea 24.211 de firme (5,15% din numărul total național), din care 1.908 (7,88%) au capital străin, provenit din 82 de țări. Cifra de afaceri cumulată a urcat, în 2019, până la 11,77 mld. euro, cu o rată medie a profitului de 5,9%. Structura economică, după ponderea cifrei de afaceri, indică următoarea ordine: industrie – 41%, comerț – 35%, servicii – 15%, construcții – 5%, agricultură – 2%, turism – 1%, cercetare-dezvoltare Hi Tech – sub 1%. Industria alimentară și de băuturi este bine reprezentată prin unități de panificație, preparate din carne, produse lactate, conserve din legume și fructe, băuturi spirtoase, sucuri naturale și băuturi carbogazoase, vinuri.

Agricultură și silvicultură

Suprafața agricolă a județului este de 270 mii de hectare (2% din teritoriul agrar național și 57% din suprafața județului), fiind distribuită astfel: 53,2% suprafață arabilă, 25,9% pășuni, 14,3% fânețe, 3,6% livezi și 3,1% podgorii de viță-de-vie. În economia județului, ponderea agriculturii a scăzut de la 2,26% (1,45 mld. lei), în anul 2012, la 1,94% (1.68 mld. lei), în anul 2018. Județul nu excelează în agricultură, însă deține câteva centre agrare importante: Valea Călugărească, Urlați, Ceptura și Tohani – viticultură; Balta Doamnei, Gherghița și parțial Puchenii Mari – importante bazine legumicole; Gornet – arbuști fructiferi (zmeură); Băicoi, Măgurele, Drajna, Cerașu, Bertea, Vălenii de Munte etc. –pomicultură. În sectorul zootehnic s-a înregistrat o creștere a numărului de bovine, ovine și caprine, păsări și albine, dar și o diminuare de 17,3% a porcinelor. Prahova are un fond forestier de 145.000 ha, 63% din suprafață aflându-se în proprietatea statului și 37% în proprietate privată. Direcția de Statistică Prahova constată o menținere constantă a suprafeței fondului forestier și o creștere cu 100 ha a suprafețelor împădurite.

Turism

Turismul în județ este susținut în proporție covârșitoare de stațiunile de pe Valea Prahovei: Sinaia, Bușteni și Azuga. Acestea și-au dezvoltat o infrastructură solidă pentru sporturile de iarnă, dar și pentru petrecerea timpului liber în restul anotimpurilor. La Sinaia se găsește unul dintre cele mai vizitate obiective din România, Castelul Peleș, reședința Familiei Regale, la care se adaugă Mănăstirea Sinaia, precum și Castelul Cantacuzino și Crucea Caraiman, din Bușteni. Vorbind despre natură, să amintim fie și numai Sfinxul și Babele, din interiorul Parcului Național Bucegi. Ca importanță turistică urmează Slănic, cu celebra Mină Unirea, și băile Baciului, Verde și Roșie ori Muntele Verde, precum și Cheia (Măneciu), ultima neavând însă infrastructură publică de agrement, ci doar farmecul unor plimbări pe Muntele Ciucaș. Pentru spațiul rural, din păcate, din toate ideile și proiectele CJ Prahova (drumurile Vinului, Fructelor, Sării și Voievozilor) nu a rezultat mare lucru; doar mediul privat a făcut atractivă podgoria Dealu Mare și sunt palide încercări de dezvoltare a așezărilor din zona de deal și de munte. În agroturism Prahova are a se lăuda numai cu Valea Doftanei, dar și aici meritul le aparține antreprenorilor.

• Drumuri: 2.231 km, din care 579 km modernizați, 1.310 km cu îmbrăcăminte asfaltică ușoară, 239 km din piatră și 103 km din pământ (32 km de drumuri județene și 71 km comunale);
• Alimentare cu apă: 14 orașe (100%) și 80 de comune (88,88%);
• Populația deservită cu alimentare cu apă: 600.234 de locuitori (84,24%);
• Rețea de canalizare: 14 orașe (100%) și 29 de comune (32,22%);
• Populația deservită rețea de canalizare: 321.682 de persoane (45,15%);
• Rețea de gaze: 13 orașe (92,85%) și 41 de comune (45,55%).

(Date INS, 2019)

Maria Bogdan

Vrancea are o dimensiune aparte în istorie: aici s-a născut legenda babei Vrâncioaia și a bravilor săi fii, aici a fost fixată de Ștefan cel Mare granița dintre Moldova și Țara Românească, pe râul Milcov, cel „secat dintr-o sorbire“ în Hora Unirii și tot aici, la Mărăști și Mărășești (plus Oituz, din Bacău), au avut loc cele mai glorioase episoade de luptă în Primul Război Mondial, cu acel memorabil „Pe aici nu se trece“ al generalului Eremia Grigorescu. Atunci, e adevărat, germanii n-au trecut de oștenii români, dar astăzi au trecut vremurile peste Vrancea și vrânceni, lăsând urme ale tranziției nu prea plăcute. În fine, să zicem că au mai rămas de răsunet, în afară de trecut, cele trei podgorii – Panciu, Odobești și Cotești –, peisajul montan deosebit și, ei da, temuta zonă seismică din inima masivului vrâncean.

Organizat administrativ într-o rețea de 2 municipii (Focșani și Adjud), 3 orașe (Odobești, Panciu și Mărășești) și 68 de comune, cu 331 de sate, județul Vrancea este pe locul 30, la nivel național, ca populație (383.031 de locuitori) și pe 31, ca suprafață (4.857 kmp). Este unul dintre județele preponderent rurale, cu 62,46% procent de locuire la sate. Relieful predominant este cel al dealurilor subcarpatice (41,89%), urmat de câmpie (35,98%) și munți (22,13%). Parcul natural Putna-Vrancea cuprinde 41,32% din teritoriul montan, având o suprafață de 38.204 ha. În general, zona de munte are un specific diferit de majoritatea celor cu relief înalt din țară, fiind caracterizată de o împădurire abundentă (unii cred că aici ar fi cei mai denși codri din România). Județul are mai multe rezervații sau arii naturale protejate, printre care amintim: Aria Protejată Șindrilița, Căldările Zăbalei – Zârna Mică – Năruja, cascadele Mișina – Nistorești și Putnei- Lepșa, Focul Viu de la Andreiașu de Jos, Groapa cu Pini Tulnici, Lacul Negru, pădurile Cenaru – Andreiașu de Jos, Lepșa – Zboina, Merișor – Cotul Zătuanului Vânători, Verdele Cheile Nărujei, Poiana Muntioru, Rezervația Algheanu Vrâncioaia etc.

Lider național în viticultură

Ca putere economică, cu un PIB de 10.819 miliarde de lei, Vrancea se situează pe penultimul loc în regiunea Sud-Est, înaintea județului Tulcea, iar ca PIB/cap de locuitor (7.150 euro, jumătate din suma înregistrată în Constanța), ocupă ultimul loc regional. Cea mai mare parte a economiei este generată de Polul de creștere Focșani. Structura sectoarelor economice reflectă preponderența activităților de comerț (42,56%), a industriei prelucrătoare (12,84%) dar și a activităților de construcții (7,94%) și transport (circa 7%). Pentru spațiul rural contează câteva specificități, și anume patrimoniul viticol și turistic al zonei. Din acest punct de vedere, supranumit „Țara viei și vinului“, județul este lider național atât ca suprafață, cât și sub aspectul producției de struguri. Vrancea are un patrimoniu viticol de 27.639 ha (10% din suprafața viticolă a României), distribuit în cele trei mari podgorii: Panciu, cu 9.500 ha, în localitățile Panciu, Țifești și Păunești; Odobești, cu aproximativ 7.000 ha, în centrele viticole Odobești, Jariștea și Bolotești; Cotești, cu 6.600 ha, în localitățile Cotești, Vârteșcoiu, Cârligele, Urechești, Tâmboiești și Dumbrăveni. Filiala ANTREC și Clubul Podgorenilor din Odobești au mers un pic mai departe decât activitatea în scop productiv și au creat un traseu turistic, „Drumul Podgorenilor”, în care au inclus beciurile domnești din Odobești și Panciu, un festival internațional al viei și vinului și diferite târguri locale ale meșterilor populari etc. În profil turistic, pentru că stațiunea Soveja s-a stins, fiind înghițită  de interesele imobiliare ale potentaților locului, s-au inventat alte două trasee care să fructifice cumva cultura și istoria din Țara Vrancei: Drumul așezărilor monahale, care cuprinde mănăstirile Rogozu (comuna Slobozia Bradului), Recea (Cândești-Dumbrăveni), Vărzărești (Palanca-Urechești), Cotești (Cotești), Dălhăuți (Cârligele), Mera (com. Mera); Drumul de glorie al armatei române din 1917, cu puncte de vizită la mausoleele din Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja. Dar Vrancea mai are o bogăție culturală ce-o particularizează în Moldova, bisericile din lemn. Peste 20 dintre ele au ars în timpul celor două războaie mondiale, altele au pierit în primii ani ai comunismului ori au fost pur și simplu „desfigurate“ prin intervenții brutale de restaurare. În fine, azi mai sunt 40 de biserici din lemn în tot ținutul; 18 sunt monumente istorice, iar 21 au fost înregistrate la Institutul Român de Istorie Culturală. Dintre acestea sunt de remarcat bisericile de la Fiționești, Lepșa, Movilița, Ruginești, Nistorești, Străoane, Gugești etc.

Ultimul din regiune ca infrastructură de bază

În 2019 bugetul însumat (primării și Consiliul Județean) s-a ridicat la 947,9 milioane de lei, al 9-lea cel mai mic din țară. În același an, doar 6 comune au avut un buget mai mare de 10 milioane de lei: Vulturu, Vrâncioaia, Vidra, Slobozia Bradului, Homocea și Dumbrăveni. Nu-i de mirare, la asemenea cifre, că județul este cel mai slab performant din regiune la asigurarea infrastructurii de bază. De exemplu, județul mai are 18,05% drumuri din pământ (3 km de drumuri naționale, 105 km drumuri județene și 213 km drumuri comunale) și 22,38% căi rutiere pietruite (23 km d.naționale, 177 km d. județene și 198 comunale). La ce să vorbim despre drumuri comunale din pământ sau pietriș când, totuși, chiar și în mediul urban, infrastructura rutieră lasă de dorit: din 441 km de străzi, doar 247 km erau modernizate în 2019. Nu știm cât s-au schimbat lucrurile anul trecut!

Vezi tabel în revista tipărită!

Ceva mai bine stau lucrurile la alimentarea cu apă în sensul în care mediul urban este acoperit 100% cu acest serviciu, iar mediul rural, în proporție de 79,40% (54 de comune cu rețea, dintr-un total de 64 localități). Dar, chiar și cu acest procent, Vrancea se poziționează pe ultimul loc în regiune, la diferență de aproape 11 procente față de Buzău și de aproximativ 19% față de Constanța. La acest capitol, cel mai puțin performant județ din punct de vedere economic al regiunii, Tulcea, are grad de acoperire cu rețeaua de apă a comunelor de 97,82%, cu mult așadar peste Vrancea.

În privința sistemului de canalizare, județul are rețea în toate cele 5 orașe (100%) și în 12 comune, din 68 (17,65%). În regiune, doar Brăila (17,50%) are mai puține localități rurale cu rețea de colectare și epurare a apelor uzate. Din nou Tulcea, unul dintre cele mai sărace județe din România, a reușit performanțe mai bune, cu 50% rețea în spațiul rural.

La alimentarea cu gaze, în mediul urban, Vrancea are acoperire de 100%, fiind pe primul loc în regiune din acest punct de vedere. În schimb, în mediul rural doar 7 comune din 68 au rețea de distribuție a gazului metan, cifră care situează județul pe penultimul loc, înainte de Tulcea și după Brăila.

Maria Bogdan

Pandemia și toate restricțiile impuse pot duce la o criză economică de proporții, mult mai mare decât cea din 2008. La nivel mondial, coloși din diverse industrii au resimțit puternic această pandemie. Dar toate aceste probleme se pot transforma în oportunități de business și chiar de dezvoltare a unor noi tipuri de afaceri.

Odată cu descurajarea călătoriilor neesențiale în afara țării, ca măsură de răspândire a pandemiei COVID-19, au apărut oportunități pentru dezvoltarea turismului intern. Practic, în aceste vremuri nefericite avem ocazia să ne (re)descoperim țara cu toate minunățiile pe care ni le oferă, fie că vorbim de mare, munte, Delta Dunării – unică în Europa. De altfel, atunci când vine vorba despre destinații turistice România este o sursă inepuizabilă. Este un moment potrivit pentru dezvoltarea turismului intern și am putea începe cu turismul rural, acolo unde ne putem conecta cu tradițiile și credința strămoșești. Chiar dacă suntem într-o eră ultratehnologizată, satele și mâncarea tradițională oferă ceva unic, ceva ce nu poate fi găsit în alte părți. Acum este momentul să apreciem tot ce ne-a dăruit bunul Dumnezeu și să ne bucurăm de tot ce înseamnă „ACASĂ” – ceea ce ne reprezintă cu adevărat ca popor, cartea noastră de vizită.

Turismul rural poate fi asul nostru din mânecă

În vreme ce Occidentul păstrează universul rural mai mult în amintiri, în România încă mai avem locuri în care oamenii țin de datini strămoșești, locuri în care ciobanii își duc turmele de oi la munte, stâne unde putem asista la prepararea brânzeturilor, mulsul oilor..., locuri unde se țes încă ștergare și covoare la război în culori superbe obținute prin procedee naturale sau în care se încondeiază ouă pentru Paști, iar lista nu se încheie aici. Toate acestea sunt adevărate bijuterii ce pot fi promovate și vândute în pachete turistice. Astfel, industria ospitalității, cea mai afectată în acest moment, ar putea ajuta și alte industrii conexe. Căci nu vorbim doar de unități de cazare, ci și de transporturi și alte servicii ce trăiesc datorită industriei ospitalității. Nu doar că putem evita o criză catastrofală, dar o putem transforma într-o oportunitate din care se pot dezvolta chiar noi tipuri de business.

„Putem transforma turismul într-o locomotivă pentru întreaga economie; statul ar putea da niște compensații pentru cei din această industrie. Dar nu sub formă de împrumuturi, ci plăți directe. Dacă cei din turism sunt ajutați, merg mai departe și industriile conexe – transporturi, agroalimentară etc. Iar banii se vor întoarce tot în economie“, explică Dan Matei Agathon, vicepreședinte și purtător de cuvânt al Alianței Confederațiilor Patronale  (ACPR), precum și fost ministru al Turismului (1992-1996 și 2000-2003).

Banii se întorc tot în economie

Potrivit fostului ministru al Turismului, o strategie inteligentă și o coerență din partea autorităților române ar ajuta economia națională. Practic, toate aceste acțiuni se vor întoarce în economie, exact ca un bumerang. Dar, dacă măsurile nu sunt cele corecte, bumerangul va lovi cu putere și cu efecte nedorite pe termen lung. „Măcar în ceasul al doisprezecelea să facem mai multă economie și mai puțină politică. Să încetăm să mai găsim vinovați, să criticăm mai puțin și să găsim soluții. Este, poate, ultimul tren și nu avem voie să-l ratăm, așa cum am mai făcut până acum. Să lăsăm discuțiile inutile, certurile, orgoliile și alte prostii. Este timpul să ne așezăm cu toții la masă și să vedem ce este de făcut. Iar după ce punem lucrurile la punct și dăm drumul la treabă, putem să ne și certăm. Dar, până atunci, avem alte priorități”, explică Dan Matei Agathon.

În România, bazele turismului rural s-au pus prin 1973, prin identificarea unui număr de peste 100 de sate și omologarea ca „sate turistice“ a 13 localități în care turiștii puteau fi cazați. Dar, prin interzicerea primirii turiștilor străini în case particulare, acest turism rural a fost oprit. Au mai rămas doar două sate turistice în circuitul turistic internațional – Lerești (județul Argeș) și Sibiel (județul Sibiu), dar nici acestea nu au fost omologate prin lege. La acea vreme se înregistrau în jur de 7.000 de turiști străini din Europa, America și Asia (în special din Japonia). După 1990, turismul rural și agroturismul au început să se dezvolte și pentru că nu au mai existat restricții impuse cetățenilor străini. Zonele tradiționale în care a început o dezvoltare a acestui tip de turism sunt: Moeciu – Bran, Bucovina, Maramureș, Argeș, Sibiu. Motive pentru a alege turismul rural și agroturismul sunt multiple. În primul rând, ferma rămâne un simbol foarte puternic. Este căminul țăranului, locul unde se mănâncă sănătos, unde se petrece timp de calitate în aer liber. Este locul în care generațiile care se succed păstrează tradițiile din străbuni, indiferent de vreme, vremuri, grad de mecanizare în agricultură sau tehnologie ultrasofisticată și rețele de Internet și telefonie mobilă. Experiența unei vacanțe la țară, într-o pensiune, merită cu prisosință. Poate că mulți dintre noi nu am avut bunici la țară, iar alții au avut și vor să retrăiască acele clipe magice petrecute pe „ulița copilăriei“. Fiecare loc are povestea sa unică și bucătăria specifică. Aceste sate reprezintă o parte din noi, identitatea noastră chiar. Iar aceste locuri par a fi protejate de natura din care s-au născut. Cum ar fi să ajutăm și noi natura protejându-le pentru a se menține mai departe pentru generațiile ce vor urma? Prin sprijinirea acestor locuri unice ne putem ajuta ca popor, căci soluții pentru sprijinirea economiei naționale pot veni chiar din lumea satului, acest sat care a rezistat în fața tuturor greutăților vremii și vremurilor.

Simona-Nicole DAVID

Situaţia din jurul nostru este tot mai apăsătoare, plină de momente neprevăzute și tot mai nesigură pe zi ce trece!

Încerc să cred că omenirea s-a îndreptat demult cu paşi repezi spre autodistrugere, fiind acum afectată din toate punctele de vedere: economic, social, cultural şi, mai cu seamă, emoțional şi spiritual. Putem observa în jur revolte, proteste, din ce in ce mai mulți oameni fără loc de muncă, o adevărată luptă pentru supravieţuire!

Economia este aproape la pământ. Nu ştiu dacă trebuie să dăm vina doar pe coronavirus, pe vreme sau vremuri, ori pe conducere. Poate că este şi vina fiecăruia dintre noi sau, cine ştie, viitorul ne este deja scris, dacă luăm în seamă zicerile… clarvăzătorilor. Urmează, se spune, o criză, o perioadă care, de va fi să fie aşa, cu siguranţă o să transforme omenirea în totalitate, ceea ce mă determină să cred că lumea nu o să mai fie vreodată la fel.

Probabil vor urma noi structuri, regimuri şi conduceri, apoi noi idei despre ce ar trebui sa facem pentru a… re-evolua. Practic, o vom lua de la zero, sau aproape de la zero, ca după un război, dar fără gloanţe, armate, tratate de pace, fără a mai pleca de acasă pentru a apăra integritatea statului în care am crescut.

Poate ne vom reveni greu dintr-o cădere economică previzibilă. Omenirea este dezorientată, speriată, ceea ce o face cu atât mai vulnerabilă în faţa a tot ce se află în juru-i. Posibilitatea de a trece de la o stare normală la ceva asemănătoare nepăsării faţă de ceea ce se întâmplă în mediul în care există este atât de mare încât creşte pericolul adâncirii prăpastiei dintre normal şi anormal. Astfel, preocuparea şi capacitatea de a lupta pentru mai bine, pentru viitorul nostru, al generaţiilor viitoare, va scădea considerabil. Ar trebui să ne regăsim, să ne revenim din marasmul gândirilor nefaste şi să realizăm că schimbarea nu poate fi generată de cei sau numai de cei aflaţi la un moment dat la cârmă. Totul ţine de noi, de modul în care gândim, muncim şi relaţionăm.

Pe de altă parte, faptul că ajungem să învinuim în permanenţă oamenii din jurul nostru, pornind de la conducere până la un simplu coleg sau prieten, să căutăm vinovaţi totdeauna în altă parte decât în preajma noastră, în ceea ce facem, se datorează poate şi evoluţiei tehnologiei ce ne determină să ne vedem perfecţi, lipsiţi de greşeli. Ar trebui să nu uităm nicicând zicala: „Ţine capul sus să poţi observa, dar nasul jos să poţi învăţa.“ Astfel vom putea avea capacitatea de a realiza că doar prin luptă pentru o viaţă modestă şi liniştită printre semeni vom putea tempera instinctul de supremaţie, de dominaţie ce caracterizează omenirea dintotdeauna.

Andrei Oprea-Banu

Comisia Europeană a prezentat la finele lunii decembrie Pactul ecologic european, o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE, prin transformarea provocărilor legate de climă și de mediu în oportunități în toate domeniile de politică și prin garantarea unei tranziții care să fie echitabilă pentru toți și favorabilă incluziunii tuturor.

Pactul ecologic european oferă o foaie de parcurs care conține acțiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată și să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversității și să reducă poluarea. Astfel, potrivit unui document al Consiliului Europei, acest pact prezintă investițiile necesare și instrumentele de finanțare disponibile și explică modul în care se va asigura o tranziție justă și favorabilă incluziunii.

De subliniat că pactul ecologic european acoperă toate sectoarele economiei, în special transporturile, energia, agricultura, clădirile și sectoarele industriale, de exemplu cele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor și produselor chimice. Pentru a consacra în legislație ambiția politică de a deveni, până în 2050, primul continent neutru din punct de vedere climatic, Comisia va prezenta, în termen de 100 de zile, primul „act legislativ european privind clima“. Pentru a atinge obiectivele în materie de climă și mediu, Comisia va prezenta, de asemenea, Strategia privind biodiversitatea pentru 2030, noul Plan de acțiune privind strategia industrială și economia circulară, Strategia „de la fermă la consumator“ pentru o alimentație durabilă și propuneri pentru o Europă lipsită de poluare. Vor începe neîntârziat lucrările în vederea majorării obiectivelor Europei în materie de emisii pentru 2030, stabilind o traiectorie realistă de îndeplinire a obiectivului pentru 2050.

Investiții mari

Îndeplinirea obiectivelor Pactului ecologic european va necesita investiții semnificative. Se estimează că atingerea obiectivelor actuale pentru 2030 privind clima și energia va necesita investiții anuale suplimentare în valoare de 260 de miliarde euro, reprezentând aproximativ 1,5 % din PIB-ul din 2018. Aceste investiții vor necesita mobilizarea sectorului public și a celui privat. Comisia va prezenta, la începutul anului 2020, Planul de investiții pentru o Europă durabilă, menit să răspundă nevoilor de investiții. Cel puțin 25 % din bugetul pe termen lung al UE ar trebui să fie alocat acțiunilor climatice, iar Banca Europeană de Investiții, în calitate de bancă a Europei în domeniul climei, va oferi un sprijin suplimentar. Pentru ca sectorul privat să contribuie la finanțarea tranziției către o economie verde, Comisia va prezenta, în 2020, o strategie de finanțare verde. Lupta împotriva schimbărilor climatice și a degradării mediului este un efort comun, dar nu toate regiunile și statele membre pornesc din același punct. Mecanismul de tranziție echitabilă va sprijini regiunile care se bazează în mare măsură pe activități cu intensitate mare a emisiilor de dioxid de carbon. Acest mecanism îi va sprijini pe cetățenii cei mai vulnerabili pe parcursul tranziției, oferindu-le acces la programe de recalificare și la oportunități de angajare în noi sectoare economice, după cum se arată în documentul CE.

Primii pași...

„În martie 2020, Comisia va lansa un Pact climatic, menit să facă auzită vocea cetățenilor și să le confere un rol în conceperea noilor acțiuni, în schimbul de informații, în lansarea de activități la nivel local și în promovarea soluțiilor care pot fi reproduse și în alte locuri. Provocările globale pe care le reprezintă schimbările climatice și degradarea mediului necesită un răspuns la nivel mondial. UE va continua să își promoveze obiectivele și standardele în materie de mediu în cadrul convențiilor ONU privind biodiversitatea și schimbările climatice și să își consolideze diplomația ecologică. G7, G20, convențiile internaționale și relațiile bilaterale vor oferi ocazia de a convinge și alte state să își intensifice eforturile. UE își va utiliza, de asemenea, politica comercială pentru a asigura durabilitatea și va încheia parteneriate cu țările învecinate din Balcani și Africa pentru a le ajuta în procesele de tranziție. Comisia invită Parlamentul European și Consiliul European să aprobe viziunea sa ambițioasă în ceea ce privește viitorul economiei europene și al mediului și să contribuie la realizarea acesteia. Comisia va prezenta măsurile anunțate în foaia de parcurs a Pactului ecologic european“, se mai arată în document.

• Uniunea Europeană a obținut deja rezultate solide în ceea ce privește reducerea emisiilor sale de gaze cu efect de seră, menținând totodată creșterea economică. În 2018 emisiile au fost cu 23% mai mici decât în 1990, PIB-ul Uniunii crescând cu 61% în aceeași perioadă.
• O majoritate covârșitoare a europenilor consideră că protecția mediului este importantă (95%). Aproape 8 din 10 europeni (77%) afirmă că protecția mediului poate dinamiza creșterea economică.

Ion BOGDAN

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În condițiile în care a crescut interesul pentru conversia uleiului din vegetale în biocombustibil, necesitatea studierii unor noi surse vegetale oleaginoase destinate hranei animalelor de fermă care nu afectează productivitatea și calitatea produselor animaliere devine prioritară. Camelina sativa sau inul sălbatic este o plantă oleaginoasă cu un mare potențial economic datorită conținutului excepțional de acizi grași polinesaturați (omega-3). Studiile efectuate în ultimii ani pe animale de fermă evidențiază efectele pozitive ale incorporării camelinei în hrana animalelor.

Un prim avantaj în sprijinul utilizării camelinei ca sursă oleaginoasă îl constituie producția de până la 2 tone/ha care se poate obține în urma cultivării acesteia. Costurile pentru obținerea acestei plante sunt mici, comparativ cu alte oleaginoase. Principala caracteristică care dă un plus de valoare nutritivă camelinei este conţinutul ridicat în grăsime şi structura lipidelor. Astfel, camelina are un conţinut mare în ulei, variabil în funcție de varietate (29-41%), în care la un nivel ridicat se găseşte acidul gras n-3 alfa-linolenic, 30-40%. Uleiul conține, de asemenea, vitamina E (110 mg/100 g), un antioxidant natural foarte puternic care crește stabilitatea uleiului în comparație cu alte uleiuri bogate în acizi grași omega-3. De altfel, tradiţional, camelina a fost cultivată pentru obţinerea uleiurilor şi pentru hrana animalelor.

Rezultatele obținute în urma cercetărilor realizate în INCDBNA Balotești, România, în perioada 2005-2014, pe porci la îngrășat au adus argumente suficiente pentru utilizarea camelinei (ulei și șrot) ca sursă pentru hrana suinelor. Continuarea studiului într-o fermă privată (SC SUINPANAGRO SRL) pe porci TOPIGS pentru 92 de zile a arătat faptul că includerea în proporție de 3% a uleiului de camelină în nutrețul combinat (NC) a crescut nivelul de acid alfa-linolenic al acestuia cu 4,22% în comparație cu NC control (2,72%). Costul obținut per kg furaj în această fermă a fost de 0.24 euro pentru NC control respectiv, 0.27 euro pentru NC cu ulei de camelină. Dar, în funcție de ingredientele disponibile ale fermierilor și de prețul acestora, se pot elabora diferite variante de NC și strategii nutriționale bazate pe utilizarea uleiului de camelină.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în performanțele bioproductive

Sporul mediu zilnic obținut în această fermă nu a diferit în prima perioadă (creștere-îngrășare) între loturile de animale, dar a fost semnificativ mai mare pentru porcii hrăniți cu NC cu ulei de camelină la sfârșitul perioadei de finisare (1,038 kg vs 0,840 kg). Eficiența de conversie a furajului nu a diferit în prima perioadă (creștere-îngrășare) între loturi, dar s-a redus de la 4.15 kg la control la 3.83 kg NC/kg spor la grupul hrănit cu NC cu ulei de camelină pentru perioada de finisare. Costul pe kg spor nu a diferit.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în răspunsul imun

Includerea uleiului de camelină bogat în acizi grași nesaturați omega-3 (31,50% acid alfa-linolenic), omega-6 (24,96% acid linoleic) în nutrețul combinat pentru porci în finisare a îmbunătățit răspunsul prin anticorpi prin creșterea concentrației plasmatice a imunoglobulinei A (14,4%), importantă pentru eliminarea patogenilor de la nivelul mucoaselor.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în calitatea cărnii de porc

O caracteristică a cărnii de porc care merită luată în considerare în strategiile nutriționale pentru ameliorarea calității acesteia este faptul că lipidele din carnea de porc reflectă mai fidel compoziția lipidelor din hrană decât alte specii. Includerea uleiului de camelină a crescut nivelul de acid alfa-linolenic în mușchii Longissimus dorsi (4,14 vs 0,84) și Semitendinosus (3,28 vs 0,97), iar raportul C18:2n-6/C18:3n-3 a scăzut de la 12,03 la 2,59 în Longissimus dorsi și de la 11,97 la 3,25 în Semitendinosus.

„Pălinca este ambasadorul României peste tot în lume, de mai bine de 500 de ani. I-am întrebat și pe Ponta, și pe Vosganian, și pe Dragnea, și pe toți politicienii care au fost în zonă: «Dom’ne, ați ieșit vreodată din țară și să nu duceți pălincă?» Au tăcut!“, spune domnul Gheorghe Ciocan, pre­ședintele Federației Asociațiilor Producătorilor de Pălincă din Nord-Vestul României și din Țara Oașului.

Pălinciile, în pericol de dispariție

Încă din copilărie, Gheorghe Ciocan a stat prin preajma cazanelor de pălincă. „Tatăl meu lucra la o pălincie, iar eu trebuia să învârt la leră, ca să nu se lipească borhotul, să nu ia palinca gust de afumat“, își amintește domnia sa. Astăzi are propria sa pălincie, cum se spune în Țara Oașului, baterie de cazane unde se distilează pălinca. De mai mulți ani se luptă, ca președinte al unei asociații profesionale, să-i facă pe guvernanți să înțeleagă că există o mare diferență între marii producători industriali de băuturi spirtoase și micii producători tradiționali de pălincă.

Până în anul 2003, băuturile alcoolice produse din distilat de fructe aveau același regim ca și vinul. În 10 aprilie 2003 a fost emis Ordinul nr. 268, care a mutat distilatele din fructe în rândul spirtoaselor. Și de atunci au început și necazurile oamenilor. La ora actuală, acciza pentru un litru de băutură alcoolică cu tăria de 52°C, cât are pălinca standard, este de 16,5 lei. Ca o „favoare“, pentru băuturile produse în gospodărie, pentru consumul propriu, în limita a 100 litri/an, este de doar 8,25 lei/litru. Adică și pentru aceea gospodarul trebuie să plătească 825 lei. Ce dacă-i a lui?

Doar că în acest mecanism intervin câteva prevederi care blochează tot mecanismul și îi sufocă pe micii producători.

Pălinca și spirtul, puse în aceeași categorie

Prima chestiune este legată de faptul că legiuitorii au pus pălinca, distilatele de fructe în general, în același cazan sau alambic – cum vreți să-i zicem – cu băuturile spirtoase obținute din cereale. În consecință, la o concentrație alcoolică egală, acciza este egală. Numai că din 100 kg de cereale se obțin 100 litri de spirt de 52ºC, pe când din 100 kg de fructe rezultă între opt și zece litri de pălincă. În plus, cerealele se recoltează mecanizat, iar prețul lor de cost este mult mai mic decât al fructelor. Ca atare, păstrarea celor două categorii de băuturi în același plafon de accizare nu face decât să crească artificial și nejustificat prețul pălincii.

A doua chestiune este și mai spinoasă. Conform actualelor prevederi legale, cazanele de producere a băuturilor spirtoase nu pot funcționa decât pentru consumul propriu al deținătorilor, în limita a 100 litri/gospodărie/an, sau în regim de antrepozite fiscale. Adică, pe limba lui Gheorghe Ciocan, lucrurile se desfășoară cam așa: „După ce ți-ai făcut documentația, ca să poți ieși pe piață cu pălinca trebuie să dai, ca și la curve, un avans de 25.000 euro, pe care îi pui acolo la ANAF, că vinzi ori că nu vinzi. Asta ca ei să fie siguri că, dacă tu vinzi 2.000 de litri anul ăsta, ei au de unde să-ți ia bănuții de acciză, în loc să îți lase banii aceia ca să poți să te dezvolți, să te modernizezi, să ai curajul să faci ceva și în momentul în care vinzi o cantitate de pălincă faci factura și plătești acciza.“

La nivelul județului Satu Mare există doar trei astfel de antrepozite fiscale. Ele nu pot procesa mai mult de o treime din producția de fructe a zonei. Restul se procesează la negru sau se pierde.

Conform calculelor FAPPNVRTO, modificarea legislației privind pălinca ar putea aduce bugetului 1.670.000 RON și ar crea 1.000 de locuri de muncă. Ceea ce cer pălincarii este, în principal, scoaterea cazanelor de sub regimul de antrepozit fiscal și reducerea accizei.

Pălinca, monedă de schimb, de generații

În zona de nord-vest a României, din Apuseni și până la Zalău, fie i se spune pălincă, horincă sau simplu, țuică, această licoare este o marcă a zonei. Produsă în general din prune, care sunt fructele cel mai ușor de obținut în condițiile regiunii, dar și din mere, pere, cireșe, struguri și, mai rar, din piersici, a ajuns cunoscută și apreciată în toată lumea. Practic, este precum ouzo pentru greci sau whisky pentru britanici. Nici unui gospodar nu îi lipsește din traistă atunci când pleacă la muncă sau la drum. Dar, dincolo de aspectul său alimentar, ca să spunem așa, pălinca mai îmbracă încă cel puțin două aspecte: unul social și altul economic.

„Fiecare bătrân la noi își păstrează pălincă pentru înmormântare. La botez se folosește pălincă. La nuntă se folosește pălincă. La coasă se folosește pălincă. Oriunde te duci, la deal, la pădure, la tăiat de bușteni – pălincă. Oașul, Maramureșul și Zalăul, toți sunt adepții pălincii. Dacă intri într-o casă la un om în Oaș sau în Maramureș vei fi bine primit, cu un pahar de pălincă, cu o slănină și cu o ceapă“, spune dl Ciocan. Și tot domnia sa își amintește: „Părinții mei au cărat pălincă, cu desagii, la țară jos și au făcut schimb. Au dat pălincă pentru porumb, pentru grâu, pentru cartofi. Aici sunt dealuri, nu cresc decât pomi. Au vândut pălincă la oraș și au luat bani ca să ne dea la școală, că n-au avut de unde altundeva să câștige bani. Altă sursă de venit n-a existat. Aceste dealuri cu pomi de aici sunt ca și sălbatice. Și asta a fost sursa de trai pentru oameni, pe lângă lemn și animale. Așa au trăit generații după generații, că atunci n-au plecat, așa cum fac acum, prin străinătate să câștige bani!“

Nici cazanele nu mai sunt ce-au fost...

Ingredientele pentru pălincă sunt cât se poate de simple: fructe ș-atât. „Dealurile de pe-aici nu sunt cultivate cu nu știu ce specii care trebuie tăiate, îngrijite, că altfel nu rezistă. Ș-atunci, nu sunt stropiți pomii cu anii. Și ce produc e curat. Un an fac, unul nu, așa se întâmplă. Fiecare și-a pus cinci – zece pomi“, ne povestește pălincarul. După ce sunt puse la fermentat, cam două-trei săptămâni, borhotul rezultat este cărat la pălincie. Doar că acum cazanele nu mai sunt vechile instalații de odinioară, sunt moderne; borhotul se încarcă cu pompa, iar motoarele amestecă pentru a nu se lipi. Fumul este evacuat prin sisteme de aerisire, astfel că încăperile sunt curate și aerisite. Tot procesul este supravegheat cu instrumente de măsură. „Pe vremuri te uitai cum curge. Când curgea prea încet, mai puneai lemne pe foc, sub cazan. Dacă începea să curgă prea tare, mai turnai apă pe foc. Acum te uiți la termometru și menții temperatura între 80 și 100 de grade. Pe vremuri gustai din ce curgea ca să îți dai seama când să oprești. Acum verifici cu alcoolmetrul și afli exact când să tai cazanul“, povestește pălincarul.

Dar, cu toată modernizarea, puține locuri te pot face să înțelegi mai bine Oașul decât câteva ore petrecute lângă cazanul de pălincă, într-o zi rece și ploioasă, discutând cu un meșter bătrân. Iar cine nu crede poate să încerce, dacă guvernanții se vor îndura să nu facă pălinciile să dispară...

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 42-43

Cu o creștere a PIB de 1,5% în trimestrul doi din 2016 comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai mare avans economic dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform unei estimări publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,3% în trimestrul doi din 2016, după un avans de 0,6% în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o expansiune de 0,4%, după un avans de 0,5% înregistrat în precedentele trei luni.

Cele mai mari creșteri din UE în perioada aprilie — iunie 2016 s-au înregistrat în România (1,5%), Ungaria (1,1%), Slovacia și Polonia (0,9%). Nu s-au înregistrat scăderi ale PIB-ului în UE dar trei state membre — Franța, Italia și Austria - au avut creștere zero.

De asemenea, în trimestrul doi din 2016 comparativ cu perioada similară din 2015, România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, de 5,9%, urmată de Slovacia (3,7%) și Spania (3,2%). Singurul declin a fost raportat în Grecia (minus 0,7%).

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a înregistrat în ritm anual o creștere de 1,6% în perioada aprilie — iunie 2016, în timp ce Uniunea Europeană a consemnat un avans de 1,8%.

Potrivit estimărilor semnal publicate vineri de Institutul Național de Statistică, Produsul intern brut a crescut cu 5,2%, pe serie brută, și cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul I 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% față de trimestrul 1 și de 6% față de trimestrul 2 din 2015.

Pe serie ajustată sezonier, creșterea PIB în T2 a fost de 5,9% față de T2 2015.

În primul trimestru al acestui an, PIB a crescut cu 4,3% față de primele trei luni ale anului trecut și cu 1,6% față de trimestrul anterior.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estimează că economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2016, susținută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creștere să încetinească la 3,7%.

AGERPRES

România se îndreaptă, încet dar sigur, către o enclavizare economică, în care discrepanţele economice la nivel regional riscă să genereze posibile situaţii de risc social, avertizează economiştii de la KeysFin, într-un studiu privind dezvoltarea regională a României în intervalul 2009-2015.

Potrivit datelor statistice obţinute de la Ministerul Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi alte instituţii publice, diferenţele la nivel economic între regiunile ţării s-au accentuat în ultimii 5 ani.

„România se dezvoltă cu trei viteze complet diferite. Avem poli de creştere economică, precum Bucureşti-Ilfov, Timiş-Arad şi Constanţa, acolo unde business-ul este pe un trend ascendent, avem apoi zone cu potenţial şi o dezvoltare ceva mai temperată, precum Braşov, Cluj, Argeş şi Galaţi, şi un al treilea contingent de judeţe, din păcate majoritar la nivelul României, acolo unde business-ul stagnează sau chiar regresează, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai“, afirmă analiştii KeysFin.

În tot acest proces de concentrare a business-ului, un rol major îl joacă statul, ale cărui investiţii, mai ales în infrastructură, au consecinţe directe şi evidente în creşterea discrepanţelor economice la nivel regional.

„Statisticile noastre arată că investiţiile în infrastructură se concentrează în Transilvania, Muntenia şi prea puţin în Moldova, Oltenia şi Dobrogea. Fără o infrastructură optimă, este aproape imposibilă atragerea de investitori“, spun experţii KeysFin.

Din analiza datelor guvernamentale, specialiştii remarcă inexistenţa unei strategii reale de investiţii la nivel regional şi absenţa unor măsuri economice clare care să sprijine dezvoltarea zonelor economice rămase în urmă, subdezvoltate.

„Sunt judeţe precum Vaslui, Botoşani, Olt, Mehedinţi, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Harghita, Covasna, Sălaj unde economia locală este la pământ. Zone monoindustriale în care producţia industrială este o himeră, comerţul este afectat de veniturile mici ale populaţiei, iar perspectivele atragerii investitorilor sunt blocate de inexistenţa unor măsuri administrative menite să ofere facilităţi celor care vor să deschidă unităţi de producţie, indiferent de domeniu“, afirmă economiştii de la KeysFin.

Datele statistice arată, astfel, că în Regiunea Nord-Est se înregistrează cea mai mare rată a sărăciei, toate cele şase judeţe prezentând un risc ridicat al ratei sărăciei. Regiunea de Sud, pe de altă parte, reprezintă un exemplu elocvent privind accentuarea dis­crepanţelor, dovadă fiind existenţa unor judeţe cu rate foarte ridicate ale sărăciei, cum ar fi Călăraşi şi Teleorman, precum şi judeţe cu rate relativ scăzute, cum ar fi Prahova.

Relevantă este şi situaţia din Regiunea de Nord-Vest (Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare), care prezintă un nivel de sărăcie mai mare decât media din România.

Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe locul al doilea în UE din punctul de vedere al riscului de sărăcie sau excluziune socială, 41,7% din populaţie fiind afectată.

România, o bombă cu ceas

Potrivit experţilor de la KeysFin, lipsa unei strategii concrete privind dezvoltarea regională s-a tradus în depopularea unor zone din mediul rural şi accentuarea aglomerării urbane care tinde să capete aspecte sufocante din anumite zone, precum Bucureşti-Ilfov.

Statisticile relevă, astfel, diferenţe foarte mari între regiunea Bucureşti-Ilfov şi celelalte şapte regiuni: densitatea populaţiei în regiunea Bucureşti-Ilfov a ajuns la 1.239,2 loc./kmp., în timp ce în regiunea Sud-Vest este de numai 77 loc./kmp, în Vest de 60 loc./kmp, iar în regiunea Centru de 74 loc/kmp.

„Această polarizare economico-socială tinde să capete accente extreme. Pe de o parte avem zone întregi din ţară tot mai puţin locuite şi în care potenţialul economic este ignorat şi zone supraaglomerate, insuficient dezvoltate din punctul de vedere al infrastructurii. Ambele cazuri au potenţialul unor adevărate bombe sociale, lipsa locurilor de muncă şi salariile mici, pe de o parte, şi sufocarea administrativă, pe de altă parte, putând genera situaţii nedorite“, spun analiştii.

Cei de la KeysFin aduc aminte de situaţia conflictuală din Valea Jiului, din anii '90-'2000, atunci când închiderea exploataţiilor miniere a adus celebrele mineriade.

Potrivit experţilor, şansele unor manifestări de protest de acest gen sunt reduse, însă dezvoltarea inegală a României poate amplifica fenomenul de enclavizare, cu efecte chiar mai grave la nivel naţional.

„Abandonul economic. Este un fenomen care, nu de mult, de exemplu în SUA, a generat ample proteste de stradă. Vorbim de un adevărat curent social care poate avea consecinţe incalculabile pe termen mediu şi lung“, consideră economiştii.

Statisticile Băncii Mondiale

În România, numărul celor săraci sau excluşi din punct de vedere social a scăzut vertiginos înainte de izbucnirea crizei economice din 2008, dar a rămas destul de stabil până în prezent, la 8,9 milioane de persoane.

Guvernul României a stabilit, pe hârtie, un obiectiv naţional de reducere a numărului persoanelor afectate de sărăcie şi excluse din punct de vedere social cu 580.000 de persoane. De la adoptarea strategiei Europa 2020 în iunie 2010, numărul total de persoane care sunt supuse riscului sărăciei şi riscului de excluziune socială în UE a crescut. Ce-i de făcut? Primul şi cel mai important pas este dezvoltarea unei strategii naţionale de atenuare a discrepanţelor regionale, una reală, care să treacă dincolo de hârtie. Un plan concret şi bine închegat care să plece de la realitate şi să exploateze oportunităţile locale.

„Avem nevoie să privim România ca un business, să îi căutăm avantajele, oportunităţile, să extragem resursele şi să optimizăm relaţia dintre regiunile ţării. Fără o privire de ansamblu a economiei, fără măsuri de ordin fiscal de stimulare a dezvoltării zonelor defavorizate, în special a infrastructurii, degeaba construim autostrăzi în zone prospere când mai mult de jumătate din ţară trăieşte încă cu fântâna în curte, cu drumuri înfundate şi fără perspective“, afirmă experţii KeysFin.

Adrian NEGRESCU