Muzica populară, încotro? (III)

În zilele de 25-27 octombrie 2024, va avea loc la Polovragi, în județul Gorj, Festivalul Internațional de Cultură și Tradiții „Lira Tracă și Taraful lui Orfeu”.

Proiect multicultural propus de Miron Manega, inițiat de Asociația Europeană pentru Promovarea Turismului și Tradițiilor TraciaLand, cu  sprijinul Primăriei Polovragi. 

Detalii: https://www.liratraca.ro/

Peste 300 de oameni îmbrăcați în strai de sărbătoare au participat, sâmbătă, 9 martie 2024, la a XXII-a ediție a Balul Gospodarilor și la Balul Mărțișorului de la Poiana Stampei. De 22 de ani, în fiecare an, înainte de Postul Paștelui, comuna Poiana Stampei găzduiește „Balul Gospodarilor“. În timp, acest eveniment a crescut frumos, ca pâinea în cuptor, a sădit multă bucurie în sufletele celor care l-au trăit an de an, însă ediția anului 2024 a întrecut mult așteptările participanților.

A fost o ediție la care s-a muncit mult, tocmai pentru ca la final să se poată numi „cea mai reușită“, iar acest lucru s-a văzut în fiecare detaliu.

Încă de la intrare, fiecare participant a primit un mărțișor personalizat, iar fiecare doamnă câte un trandafir. Decorul pregătit de organizatori a uimit, de asemenea, pe toată lumea: un cerdac reprodus întocmai, din lemn, unde s-au realizat fotografii, ce ulterior au fost și înrămate, cu care au plecat acasă toți participanții.

Ca de fiecare dată, și ediția cu numărul 22 a început cu o rugăciune de binecuvântare rostită de cei doi preoți din comună, precum și cu mesajul de bun-venit adresat de către edilul Viluț Mezdrea:

„Vă mulțumesc tuturor, vrednici gospodari ai comunei Poiana Stampei, pentru că ați ales să fim astăzi împreună, aici, o mare familie! O familie de oameni gospodari, care știu să poarte straiele populare și să le prezinte ca pe o carte de vizită. Ce pată de culoare frumoasă avem în Casa de Cultură din Poiana Stampei! Vă felicit pe toți pentru că ați scos costumul popular din dulap, de acolo de unde îl țineți ca pe un dar de mare preț, și l-ați îmbrăcat astăzi“, a spus primarul comunei Poiana Stampei la începutul evenimentului.

Distribuția propusă de către organizatori, Primăria și Consiliul Local al comunei Poiana Stampei, a fost, de asemenea, una de zile mari: Artistul Călin Brăteanu, cel care a readus la viață ideea de bal a gospodarilor, a creat și la Poiana Stampei, atât alături de Taraful înființat de el, cât și de formația sa, mai multe momente autentice, ca odinioară.

De asemenea, artiștii momentului din generația tânără, din Bucovina și Maramureș, au ridicat toată sala în picioare, iar oamenii au fredonat alături de ei cele mai frumoase șlagăre ce le aparțin.

Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Paul Ananie și Oana Tomoiagă au fost aplaudați la scenă deschisă pentru frumusețea emoțiilor pe care reușesc să le transmită prin cântecele lor, dar și prin felul unic de a se comporta cu cei care îi îndrăgesc.

N-au lipsit, nici la această ediție, premiile gospodărești, anul acesta fiind în număr de 10.

Balul Gospodarilor de la Poiana Stampei rămâne un etalon pentru întreaga Bucovină, fiind unic, nu ca longevitate, ci ca organizare, implicare, invitați.

Beatrice Alexandra MODIGA

Pasionații de gastronomie, studenți și elevi deopotrivă, și-au demonstrat talentul în cadrul Concursului Național Studențesc „Tradiție și Inovație în Arta gastronomică“, organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași. Participanții s-au întrecut în gusturi care mai de care, de la papanași pe pat de piure de mango și până la mămăligă cu ciocolată sau chisaliță, realizând adevărate minuni culinare în farfurie.

MasterChef la Universitate

Este un concurs inedit de „Tradiție și Inovație în Arta gastronomică“ în cadrul unui Concurs Național Studențesc destinat pasionaților de gastronomie, studenți și elevi deopotrivă. Totul e organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, eveniment care a avut loc marți, 14 noiembrie a.c., la USV Iași.

Pe lângă studenții de la USV Iași, la această ediție a concursului au mai participat tineri de la instituții de învățământ precum Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Inginerie Alimentară din Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați, Colegiul „Virgil Madgearu“ Iași, Colegiul Agricol și Industrie Alimentară „Vasile Adamachi“ Iași, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, Colegiul Tehnologic „Olga Sturdza“ Miroslava, Liceul Tehnologic Economic Pașcani și Liceul Tehnologic Hârlău.

„Este un concurs care se desfășoară de câțiva ani, strict studențesc, care a pornit din inițiativa studenților și pe care noi, Universitatea, ne-am străduit să-l ducem la un alt nivel, în condițiile în care la vremea respectivă, când a demarat se desfășura în câteva camere de cămin, câteva bucătării ale căminelor, acolo unde era cazul. După care am avut un cămin nou, unde bucătăriile au fost mai silențioase, au fost și altfel echipate, după care am început și am zis că, dacă studenții își doresc acest lucru, din acest punct de vedere ar trebui să facem mai mult și am intrat în parteneriat cu diferiți beneficiari“, a transmis prof. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activitățile sociale al USV Iași.

Educația culinară care susține interesul crescut al studenților și elevilor pentru arta gustului

Concursul organizat de USV Iași a avut ca principal scop educația culinară, care susține interesul crescut al studenților și elevilor pentru arta gustului și, mai ales, dezvoltarea culturii gastronomice locale, aflată într-o evoluție în România. De ani buni, instituția de învățământ superior derulează asemenea competiții. Rolul acestora este acela de a-i provoca, în special pe tineri, în a se documenta despre mâncare, cultură gastronomică și de a veni cu rețete tradiționale. Acest tip de activități atrag, an de an, zeci și zeci de concurenți. Cei mai buni vor fi premiați și încurajați să meargă pe acest interesant drum.

Festivitatea de premiere s-a realizat separat atât pentru elevi, cât și pentru studenți, iar marele premiu îl va motiva pe câștigător să aleagă o meserie în domeniul culinar.

Beatrice Alexandra MODIGA

Continuăm în acest număr al revistei Lumea satului să prezentăm, în esență, avatarurile prin care este nevoită să treacă muzica populară românească. Unele transformări intră în normalitatea fenomenului obiectiv, real, altele, chiar fundamentale, ating și par să distrugă stratul tradițional al muzicii autohtone. Schimbările de suprafață ca și cele de substanță, cele profunde, reies din cercetarea evoluției caracteristicilor sau trăsăturilor specifice folclorului așa cum ele au fost evidențiate de etnomuzicologi, profesori universitari, printre care Emilia Comișel, dr. Gheorghe Oprea și dr. Speranța Rădulescu.

Caracterul etnic-tradițional este primul care se observă de către orice om care poate afirma, ca urmare a audierii frecvente a muzicii populare, „acesta este un cântec românesc, acesta unul grecesc, acesta unul sârbesc“ etc. Muzica populară românească a fost și este prezentă acolo unde trăiesc în majoritate români sau unde au supraviețuit comunități românești, în timpurile mai noi acolo unde există o diaspora românească. Valorile artistică și documentară ale folclorului sunt cu atât mai mari cu cât folclorul este mai vechi, deci are o continuitate și rădăcini istorice, în timp. Etnicitatea folclorică tradițională este mai profundă, mai creativă, mai diversă, mai intens practicată, mai vie, mai originală acolo unde, la densitatea etniei și vechimea locuirii spațiului de viață, se adaugă autoritatea dedusă din forma socială concentrică de organizare: persoană-cuplu-familie-neam-comunitate zonală-comunitate etnică și religioasă. Așa s-a dezvoltat cultura tradițională milenară în prima formă de uniune locală, din zorii civilizației, care la noi este satul, bazat pe relațiile de neam.

Până în secolul XVII, cu mici diferențieri, tradițiile și atmosfera muzicală a satului erau aceleași cu cele ale orașului dezvoltat în jurul cetății fortificate care adăpostea cel puțin o biserică. Spre sfârșitul sec XVII, apariția noilor mijloace de producție, dezvoltarea orașelor și a meseriilor au creat premisele prefacerilor și în domeniul muzicii populare.

Ca formă a conștiinței sociale, etnice și artistice, muzicile populare s-au diversificat în sec. XVIII-XIX. Noile comunități citadine au primit nu numai locuitori din marile regiuni apropiate sau mai îndepărtate, dar și diverse etnii, fiecare fiind specializată într-un set de meserii, dar având fiecare cultura lor muzicală tradițională. Deja în secolul națiunilor, al XIX-lea, pe fondul muzicilor sătești și a influențelor orientale accentuat persistente la noi din epoca fanariotă, apare prima categorie a (genului) muzicii de divertisment, a muzicii așa-zis ușoare, sora doinei sau cântecului autohton orășenesc, romanța devenită foarte populară. Printre primele, Steluța, pe versuri de V. Alecsandri, muzica de Dumitru F. Florescu. La începutul secolului al XX-lea, oglindire a evoluției economico-sociale și a generalizării mijloacelor media audio, își fac prezența tot mai accentuată în orașe categoriile muzicii ușoare mai întâi europene, apoi sud-americane. Muzica populară se retrage din centru spre cartierele mărginașe, fiind iubită și cultivată mai ales de țărani, muncitori, mici producători și comercianți, diverși funcționari. Ea iese în prim-plan mai ales în weekend, în piețe, în parcuri, la vreo nuntă, botez sau petrecere cu lăutari care cântau atât repertoriu sătesc cât și cel orășenesc, la modă.

Este perioada interbelică mai ales, când muzica tradițională de stil modern înlătură treptat, dar tranșant, doina, cântecul lent și cântecul epic (balada), ba chiar și multe din cântecele rituale, în favoarea cântecelor cu versuri populare ivite pe ritmurile jocurilor populare moderate sau iuți, românești, hora, sârba, ardeleana, hațegana.

A fost și perioada reuniunilor de cântări și muzică ale ASTREI, cu apariția unor cântece inspirate din istoria națională – despre Horia, Avram Iancu, despre visul Unirii și a unor piese corale de o valoare inestimabilă pentru sufletele românilor, piese care prelucrează, măiestrit, folclorul și au contribuit la pregătirea opiniei generale pentru marile izbânzi naționale ale primei jumătăți a secolului al XX-lea. În funcție de regiune și preferințe, melodiile românești sunt însoțite în programul folcloric de ceardaș, polkă, galop, de muzica lăutărească românească în interpretarea specifică a romilor. Aristocrația, clasa orășenească emancipată, comandă expres valsul, tangoul, cântecele din repertoriul internațional la modă, piesele de café-concert, romanța, fox-trotul și ritmurile jazzistice.

Trecuseră aproape 50 de ani de când lăutarii români și romi și-au însușit muzica după partituri. Mulți din fiii lor au absolvit conservatoarele de muzică și au ajuns străluciți interpreți ai muzicii clasice, un salt care le-a deschis posibilitatea de a fi angajați în orchestre simfonice din Europa și America.

Altora le-a prilejuit succesul artistic la restaurantele românești din țară sau la cele încropite meteoric, cu gastronomie specifică și cu obiecte și simboluri etnografice, la marile Târguri Internaționale de la Paris și New-York, unde Ciocârlia și Hora Staccato au uimit lumea. Perioada 1950-1990 a fost cea în care ansamblurile naționale, regionale și județene de cântece și dansuri, orchestrele de muzică populară au contribuit enorm la cultivarea muzicală a publicului, unindu-l în culorile muzicale ale unei simțiri românești autentice. S-a produs atunci și o muzică pe texte facile sau ideologizate vizibil. Nu acestea au dominat, deși ele au îndepărtat de muzica populară o parte a publicului tânăr la vremea aceea, și l-au îndreptat către muzica folk și grupurile de blues și rock.

Ca valorificatoare profesioniste ale muzicii tradiționale și ale muzicii populare de stil modern, colectivele artistice de muzică populară reprezintă și azi inclusiv cântece și dansuri ale etniilor conlocuitoare, programul lor cuprinzând și concerte educative pentru copii și școlari. Repertoriul lor include și creații muzicale în spirit românesc, romanțe, cântece de voie bună și unele creații de muzică de divertisment și sărbătoare. După 1990, alte fenomene s-au produs în muzica populară. Au luat avânt muzicile etniilor, mai ales cele ale etniei rome, dar a fost promovat prin radio, televiziune, discuri, casete muzicale folclorul românesc de stil tradițional și de stil modern, din toate regiunile, inclusiv cel aromân și folclorul autentic, viu, al ungurilor, germanilor, turco-tătarilor, rușilor lipoveni, bulgarilor, slovacilor, ucrainenilor, rutenilor, huțulilor. În Banat și Oltenia se face simțită influența acaparatoare a muzicii sârbești.

A fost radiodifuzat și explicat publicului ascultător folclorul de metisaj, acele piese muzicale favorite de mai multe etnii, ce cuprind, prin interpretarea lor, caracteristici de stil fie predominant românesc, fie maghiar, fie evreiesc, fie rusesc, fie sârbesc.

Aproape toate etniile conlocuitoare au înregistrat albume cu muzica lor populară. Programe culturale speciale sunt dedicate lor de Televiziunea Română și de Societatea Română de Radiodifuziune, prin Antena satelor și Studiourile regionale și teritoriale. Însă preocuparea constantă, atât în jurnalismul de televiziune cât și în cel radiofonic, a cuprins promovarea fonotecii de aur a folclorului românesc, cunoașterea rapsozilor și cântăreților amatori sau profesioniști, legătura folclorului cu etnografia, unitatea culturii folclorice în spațiile locuite de români, evidențierea rolului Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“ al Academiei Române, Institutului „Arhiva de Folclor“ al Academiei Române, sediul de la Cluj, Institutului Național al Patrimoniului, Ministerului Culturii și Identității Naționale, însemnătatea Centrelor Județene pentru Conservarea și Promovarea Creației Tradiționale, a Centrelor de Cultură acolo unde ele patronează și Școlile de arte și meserii, precum și contribuția efectivă a marilor sau mai micilor ansambluri de cântece și dansuri tradiționale, a grupurilor folclorice de copii și tineri.

Aurelian POPA-STAVRI

(Partea întâi)

Muzici populare este un termen generic, generalizator și simplificator, ce se referă și caracterizează un domeniu cultural sincretic de circulație orală și creație colectivă (muzică, literatură, dans, teatru, gestică, obiceiuri, costumație specială, arte, non-arte, dar uneori și pseudo-arte), cu rădăcini în mentalități, obiceiuri, în viața socială, în cea economică, în cea financiară, chiar și în ceea ce am denumi reprezentarea imaginii identitare în interiorul comunităților și în exteriorul lor, în regiune, în cadrul statului, precum și peste hotare.

În spațiul cultural al României muzicile populare cuprind cântece și melodii instrumentale practicate și onorate de oameni, atât de români cât și de etnii conlocuitoare, dar și de familii mixte, trăitoare în mediul rural sau orășenesc. În primul rând, cele mai numeroase și încă viguroase în genurile folclorico-muzicale sunt muzicile dialectale, de proveniență și tradiție orală țărănească atât românești (cât și din cele ale etniilor conlocuitoare despre care vom aminti spre finalul articolului).

Folclorul muzical românesc cuprinde cântece de stil vechi, dialectal, de pildă cântecul de codru din Muscel, și cântece de stil modern, în tempouri apropiate sau izvorâte din melodii de dans tradițional, doine, melodii de joc, dansuri populare de țară, având denumiri și specificități locale și regionale etno-folclorice: cântec de dragoste sau dragostea ca pe Teleorman, înrudit cu acesta sau din aceeași categorie fiind Cuculețul ca pe Vlașca și Teleorman, cântecul cu hăulit din Gorj, cântecul doinit ornamentat din Banat, cântecul-doină și doina-cântec din Transilvania, inclusiv din Țara Crișurilor, doina vocală propriu-zisă, cu tipuri și subtipuri melodice culese în secolele XIX și XX din Transilvania (județul Năsăud fiind o zonă etnofolclorică productivă în acest sens), din Maramureș (horea maramureșeană străveche, adică horea cu noduri sau întorsuri/ignituri în glas sau scurte lovituri de glotă), doina din Oltenia, Bucovina, Muntenia; doina și stilul doinit de cântare se consideră de către folcloriști și etnomuzicologi că au reprezentat, amândouă, modalitatea generală străveche, arhaică, de cântare și exprimare folclorică în spațiul locuit de români și de înaintașii lor, expresii folclorice la fel de ancestrale, cu geneza în zorii civilizației, fiind și cântecele rituale ce însoțesc obiceiurile de înmormântare, ritualul funebru, melodii culese din acele zone conservatoare de datini, printre care se numără arealurile geofolclorice etnografice intramontane sau premontane Hunedoara, Gorj, Argeș, Vâlcea, Banatul montan, Bucovina, Maramureș, Apusenii – cu Țara Crișurilor.

Toate aceste genuri numite pe parcursul perioadei întemeierii și consacrării folcloristicii muzicale, literare și coregrafice, ca disciplină științifică, după cum urmează: muzică populară și arii naționale, folclor, din termenul engezesc „folk“ – „popor, popular“, și „lore“ – „înțelepciune“ (în programele radiofonice), apoi numite muzici tradiționale (în studiile etnomuzicologilor), cu sensul de arhaice, vechi, înrădăcinate în secole și milenii, muzici orale, adică neînsușite după notații scrise, ci după auz și din memorie, imitate, preluate și învățate pe cale orală, din generație în generație, muzică de stil dialectal, muzici de creație sau contribuție colectivă la actul producerii piesei, de manifestare sincretică (muzică, text verisificat, mișcare coregrafică, strigături, gesturi și acte teatrale – mai ales în obiceiurile de la colindat cum sunt genul colindelor laice, non-religioase, colindele creștine religioase, cântecele de stea – Viflaimul, Orația și colindatul Cu Plugul sau Plugușorul, Sorcova, Semănatul, Alaiul de Anul Nou cu travestiții în Moși, Babe, Mire și Mireasă, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, țărani, orășeni, Necuratul, Soldatul, Țiganul și Țiganca, teatrul Irozii, alaiul Căiuților, Jocul „căprițelor“, jocul „urșilor“ sau tradiții sincretice de la nunta tradițională cu costumația sătească de sărbătoare, cu orațiile/urările lor și secvențele scenice produse între alaiul mirelui și alaiul miresei, între mireasă și părinții ei, iertăciunea miresii, între vornicii nunții, - episodul numit Vânătoarea sau urmărirea căprioarei, momentul strigării găinii de la nuntă, adresată nașului, jocul miresei, alte jocuri populare de nuntă, cum ar fi Perina sau Perinița, hora cu bradul mirilor, etc).

Aceste genuri, categorii, tipuri și subtipuri folclorice cu variantele lor locale au avut o apariție pe scara timpului istoric, o dezvoltare, un apogeu al afirmării lor, ca genuri ce acopereau necesități sociale, maritale, economice, de unire a colectivității umane, de identificare și exprimare a anumite valori artistice și de mentalitate. De pildă, se argumentează de către etnomuzicologi că baladele istorice sau cântecele epice bătrânești despre diferiți eroi, pozitivi sau negativi, păstorești, anti-otomane, haiducești, familiale, jurnalele orale epice (deci povestiri sau narații versificate și cântate cu acompaniament instrumental) au avut timpul lor de glorie în chiar perioadele Evului Mediu dezvoltat, în Renaștere și Iluminism, toate înflorite în țările românești, cultură epico-eroică a perioadei respective deja manifestată în Occidentul Europei, dar la noi prelungindu-se până în secolul națiunilor, al XIX-lea, cu reverberații în reperoriul de nuntă, de masă mare a sărbătorilor sau de șezătoare, până puțin după mijlocul secolului XX! Cele mai apropiate de autenticitate, veridicitate, valoare, reprezentative, originale sau cu specificitate locală sunt considerate a fi genurile rituale legate de diferite datini, piesele muzical-versificate, de pildă obiceiuri legate de naștere, cântecul și doina de la leagăn, cântecele de uliță, cântecul de cătănie, apoi scenetele muzical-coregrafice-teatrale, Călușarii, Paparudele, Caloianul, Drăgaica.

Dintre jocuri/dansuri, cele populare cu diverse și specifice coregrafii zonale sau locale, dominante ca frecvență a performării/punerii în desfășurare, străvechi și reprezentative, diferențiatoare din punctul de vedere al identității etnice, naționale, la români predomină jocul în ritmuri și măsuri pare, de opt pași (horele, sârbele, ardelenele), mai rar șase pași sau șase timpi principali (brâul muscelean pe șase), identice cu „matrițele“, tiparele de 8 sau 6 ale silabelor din cântece, doine, balade; după care, ca frecvență, urmează jocurile populare în ritm asimetric, aksak, sau șchiop, cu unul sau mai mulți pași sau timpi prelungiți în raport de 3/2, de pildă în măsura de 5 sau 7 șaisprezecimi; toate, însă, în arealul general românesc, sunt dansuri în grup, în coloană, în front, în formație adunată sau desfășurată, de obicei, în cerc sau în semicerc, uneori în deplasare șerpuitoare, cu diferite prize de mâini. Jocurile de unul singur sau în perechi sunt specifice altor etnii și popoare. Totuși, ca excepție, din grupul compact al dansului tradițional se mai acceptă ca un dansator virtuoz sau o pereche mai îndrăzneață, mai vioaie, mai pasională, să se desprindă și să domine dansul de grup mixt, la un moment dat.

De exemplu: dansul fecioresc din Ardeal sau momentul în dansul călușarilor care presupune și include unele figuri coregrafice de mare dificultate solistică. Sub influența democratizării, înnoirii și progresului societății autohtone, odată cu avântul dezvoltării economice și industriale, mai ales agricole, cu prosperitatea unor localități mai mari ca și a vetrelor sătești, cu generalizarea mijloacelor mass-media, o speță a muzicii populare s-a afirmat începând din zorii secolului XX, accentuată în perioada interbelică, aceasta fiind muzica populară de stil modern, cum a caracterizat-o savantul Constantin Brăiloiu, spre deosebire de muzica de stil vechi sau dialectal, tradițională, cu profunde rădăcini în mentalitatea/practica și stilul de cântare din secolele precedente.

Aceasta este perioada când muzica populară a vetrelor folclorice s-a diversificat prin primirea influențelor din partea regiunii mai mari de care aparțineau sau prin înglobarea și avântul mai accentuat al muzicilor etniilor conlocuitoare, prin cunoașterea și difuzarea lor publică, prin apariția și generalizarea mijloacelor mass-media: scrisă, audio, ulterior audio-vizuală, discuri, benzi magnetice cu muzică, prin apariția romanței cu autori autohtoni cunoscuți sau rămași anonimi, gen al muzicii de divertisment apărut în secolul al XIX-lea ca un partener al doinei și al cântecului de lume, sub influența romanțelor din alte culturi naționale, canțonetei, șansonetei. În noile condiții sociale, economice, culturale, ale secolului XX, perioadele interbelică, postbelică și post revoluționară de după 1990 au adus treptat la lumină, mai ales prin mass-media dar și prin reviste și cărți de muzică, partituri, valoroase, stiluri de interpretare și tipuri muzicale vocale sau instrumentale populare, folclorice nu numai ale românilor, ci și ale aromânilor, ale aromânilor fârșeroți, ale maghiarilor cu romanța și ceardașul, ale sașilor – balade populare de stil vechi sau de stil modern, balade legendă, cântece de jale, cântece de perechi (din viața îndrăgostiților, soților), genuri muzicale ale germanilor – de la lied-ul (cântecul) popular și dansul ländler al secolului al XVIII-lea la schlagerul de autor începând din anii ’50-’60 ai secolului XX, sârbilor – doina ornamentată instrumentală, stilul doinit vocal, hora moderată în stil cimpoieșesc, sârba, dansuri în ritm asimetric sau aksak; folclorul romilor, ei fiind, veacuri la rând, printre „promotorii folclorului românesc“, dar având și genuri muzicale proprii și, mai ales, stilul specific de cântare; folclorul evreilor – aceștia cu contribuții muzicale, creații folclorice și în cercetarea tradițiilor culturii orale, folclorul slovacilor, turcilor, tătarilor, polonezilor, armenilor, bulgarilor, rutenilor, lipovenilor, ceangăilor, huțulilor.

O contribuție fundamentală au avut-o culegerile de folclor efectuate de etnomuzicologi români, maghiari, aromâni etc., membri ai Uniunilor Compozitorilor și Muzicologilor, reprezentanți ai Arhivelor Fonogramice, ai Institutelor de Folclor, tarafurile sătești și orășenești, învățători și profesori culegători amatori, rapsozi, grupuri sătești de folclor și imprimările muzicale pe bandă de magnetofon, de casetofon, pe discuri de ebonită, discuri de vinil, compact discuri, iar în anii recenți influențează benefic gustul artistic fondul muzicilor orale puse la dispoziția publicului de mediul electronic, prin site-urile cu muzică din toate genurile, categoriile, tipurile și din diverse spații etno-folclorice. Ca un amănunt revelator pentru cercetarea foclorului viu, savantul etnomuzicolog de faimă mondială Constantin Brăiloiu a înlesnit cercetătorilor din Ungaria culegerea folclorului maghiar și ceangăiesc din România, punându-le la dispoziție cilindri de ceară din Arhiva de Folclor a Compozitorilor Români, pentru imprimarea cu fonograful Edison. Cu ani înainte, compozitorul și folcloristul de geniu Bela Bartok a cules și cercetat inclusiv folclor românesc din mai multe regiuni, publicându-l. Dispunem de un fond arhivistic atât muzical focloric cât și de studii și documente despre datini, rezultat al sintezelor culturale din viața acestui creuzet românesc de civilizație pașnică și roditoare care duce faima României în toate continentele lumii, prin soliști și ansambluri naționale de folclor! A-l cunoaște mai bine pe celălalt deschide calea respectului, aprecierii și iubirii între oameni, iar folclorul și tradițiile culturale orale, colective, anonime fundamentează și restabilesc pacea și apropierea între popoare, state, națiuni și continente.

Aurelian POPA-STAVRI

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași (ADI ZMI), GAL „Colinele Iașilor“ și Primăria Comunei Ciurea au organizat cea de-a doua ediție a Pieței Metropolitane din acest an, care a marcat a șaptea ediție a evenimentului, în comuna Ciurea. Piața Metropolitană Ciurea a avut loc în perioada 8-9 iulie 2023, în Parcul Memorial „Ciurea 1917“, din Lunca Cetățuii.

Piața Metropolitană își propune să fie un eveniment de tradiție care aduce împreună producătorii locali, meșteșugarii talentați și comunitatea într-un cadru liniștit și prietenos. Scopul evenimentului este de a promova produsele locale de calitate, precum și de a susține dezvoltarea economică a zonei metropolitane.

Piața Metropolitană Ciurea a oferit vizitatorilor o gamă variată de produse locale proaspete, de la legume și fructe de sezon, carne afumată preparată tradițional, produse lactate delicioase, până la conserve savuroase și produse apicole deosebite, precum miere și alte delicii apicole. Participanții au avut ocazia să se bucure de autenticitatea și calitatea acestor produse, să descopere talentele meșteșugarilor locali și să se implice în atelierele interactive pregătite special pentru ei.

Având în vedere diversitatea participanților noștri, vă prezentăm cu mândrie câțiva dintre aceștia:

• Făbricuța din Tomești – Afumături carne;
• Andrei Croitoru – Afumături carne;
• Florin Găman – Brânzeturi de oaie;
• Carolina Neculcea – Ateliere pentru copii;
• Furdui Vasile – Caș, telemea, iaurt capră;
• Ferma Betinne – Produse din lapte de capră;
• Andreea Coman – Dulciuri copii, vată de zahar, sucuri etc.;
• Bujor Elena – Conserve din legume și fructe;
• Iulian Pîrîu – Casa Alma – Dulcețuri și siropuri;
• Corneliu Andrieș – Fructe mere și suc de mere;
• Sandu Mihai – Fructe din Vorovești – Mure, zmeură, ouă prepeliță;
• Sandu Virgil Marian – Fructe de cătină, sirop de cătină;
• Ana Menagatos – Pers. Fizică Legume;
• Brumă Lidia – haine de copii;
• Constantin Norocel Toader – Brățări, produse din piele;
• Maria Alexandriuc – Produse artizanale din piele;
• Push Design – Brățări, produse din piele;
• Delia Lificiu – Bijuterii handmade;
• Marinela Mihăilă – Lumânări parfumate handmade;
• Atudosiei Magdalena – Bijuterii din aur vegetal handmade;
• Maxim Cătălin – Svarga Loka stupină terapeutică – produse apicole;
• Rusu Stela Gabriela – produse apicole;
• Sănduleanu Dumitru – produse apicole;
• Stupina Lungu – produse apicole;
• Marius Antica – Vinuri din Fructe;
• Teo's Café – cafea, băuturi răcoritoare.

Beatrice Alexandra MODIGA

Leontina Pop s-a născut de Bobotează, la 6 ianuarie 1958, în comuna Gurghiu, la poalele munților oglindiți în râurile Mureș și Târnava Mare, la mai mulți km de Hășmaș, de unde izvorăsc Oltul și Mureșul frați. Munții Gurghiu transferă din caracterul lor carstic impetuos și măreț felului de a fi al românilor majoritari, ortodocși, ca și al maghiarilor romano-catolici și al romilor: oameni frumoși, harnici și mândri. Regiunea este străbătută de aria naturală biodiversă de importanță comunitară, situl Mociar, iar printre monumentele și atracțiile turistice ale Gurghiului numim așezarea din epoca romană, situl arheologic „cetăți  medievale din secolul XIV“, fabrica de porțelan din sec. XVII, ansamblul castelului Bornemisza, sec. XVIII-XIX, rezervația naturală „Poiana Narciselor“, mănăstirea din satul Cașva, biserica reformată (1756) și cea greco-catolică din Gurghiu. În satul Cașva s-a născut Teodor Mărgineanu (1932-1957), locotenentul martir luptător împotriva regimului comunist. Pasul nostru devine mai atent, vorba mai reținută și ne stăpânește sentimentul că ne aflăm într-o imensă catedrală sub cerul liber, în care păsările, codrul, izvoarele, râul Gurghiu, horile și ceterile trebuie respectate și înțelese așa cum se cuvine, cu pioșenie.

Leontina este al treilea copil și prima fată a familiei Teodor, zis „Pia“, și a Ruxandrei Horvat, care au crescut patru fete și trei băieți. Părinții le-au insuflat dragostea de cântec, de frumos pentru că, la rândul lor, știau să cânte, să joace. După ce fetele își terminau temele la lumina slabă a lămpii cu petrol, mama le-a obișnuit cu țesutul la război și cusutul, iar gustul pentru arta tradițională s-a dezvoltat și prin împodobirea casei cu păretare și ștergare, toate lucrate manual. Leontina se remarcă, din primele clase de școală, ca o bună cântăreață, cu premii întâi la învățătură în fiecare an. În paralel cu școala și liceul, a mers împreună cu familia la culesul fructelor de pădure pentru a-și plăti rechizitele și completa uniforma școlară.

În vacanțe i-a însoțit pe părinți și bunici la coliba clădită de tatăl său, care timp de 20 de ani s-a ocupat cu tăiatul brazilor, cel pe care îl și evocă în „Doina țapinarului“: „Din cetină și pământ/ El colibă și-o făcut,/ De ploaie ferit și vânt./ Piatra, perna de sub cap,/ Frunza, pământ erau pat./ La Lăpușna și Bătrâna/ Brazii falnici i-au dat mâna,/ Omul cu pădurile,/ Frate cu izvoarele./ Țapinari din tată-n fiu/, Bărbații de pe Gurghiu,/ Or muncit și zi, și noapte,/ Copiii să aibă parte/ De tihnă, să-nvețe carte,/ Să aibă viață frumoasă/ Lângă copii și nevastă!“. Calitățile vocale, horile cunoscute, ambiția, curajul, destoinicia, excelenta memorie au condus-o pe Leontina Pop în a schimba, în anul 1982, postul de tâmplar la Fabrica de mobilă de artă „Mobex“ cu funcția de solistă vocală a Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul“, din Târgu Mureș, unde a reușit trecând printr-un sever concurs.

Prezentarea ei la concursul „Floarea din grădină“ nu a mai continuat din cauza faptului că soliștii angajați în ansambluri profesioniste aveau deja un statut mai înalt decât cântăreții nativi, amatori încă neafirmați pe plan național. Profesorul ei de la Școala populară de artă, solistul Vasile Conțiu, afirma că Leontina s-a distins cu o voce unică printre cele mai valoroase și talentate eleve ale sale. Este încă o regulă ca fiecare solist să culeagă un număr de cântece din zona de proveniență pentru ca din ele să le selecteze pe cele mai frumoase și caracteristice folclorului local și să le cânte cu ocazia fiecărei premiere anuale, de spectacol, a Ansamblului în care este angajat. Astfel Leontina Pop, pe lângă melodiile moștenite din familie, culege pe bandă de casetofon, de la țărani, ceterași, ciobani, rapsozi populari din localitățile de pe Valea Gurghiului, metoda sa fiind aceea de a completa textele cu cele mai frumoase versuri populare caracteristice temelor tratate într-un cântec.

Doinele propriu-zise, numărul impresionant de cântece mai ales în ritm de joc popular – de-a lungul, sărita, „bătuta“ ardeleană, feciorește, ciobănește, dar și cântece ceremoniale de nuntă, cântece epice bătrânești, s-au revărsat către public de pe scenele unde a cântat, în județul Mureș, fie în orașe, fie în cătune, sate și comune. Faima aparițiilor ei artistice, în costumele tradiționale din care și-a alcătuit o impresionantă colecție, fiind cunoscută până și de românii din diaspora ca „solista cu mărgele albe pe năframa neagră“, a crescut exponențial datorită înregistrărilor la Radio România, studiourile din București, Cluj și Târgu Mureș, la Televiziunea Română, mai ales în emisiunea „Tezaur folcloric“, dar și prin filme de televiziune care au fost în mod special dedicate repertoriului ei muzical folcloric și obiceiurilor precum Udatul nevestelor în a doua zi de Rusalii, Jocul din ulița mare, Târgul fetelor de la Gurghiu, Viața la stână, Țapinarii de pe Valea Gurghiului, Fluierașii din Hodac. Toate aceste obiceiuri folclorice și încă multe altele, viersuri din arta ceterașilor, hodăcenilor, oamenilor de pe Valea Gurghiului, dedicate naturii, îndeletnicirilor tradiționale, dansurilor populare, destinului celor plecați din sat peste hotare, dorului mistuitor de consăteni și de sat, dragostei pentru copii, frați, surori, părinți, bunici, autobiografia în cântec conturează o adevărată monografie sentimentală luminoasă, tonică, în versuri și melos a tărâmului mureșan de vis, cu zona sa de sub munte și cu cea de câmpie. Albumele înregistrate și articolele de presă din țară și din turneele peste hotare atestă succesul obținut și cu cântece din toate regiunile României, cu precădere preluate din cele lansate de Maria Tănase.

Familistă convinsă, soție iubitoare, mamă fericită de a avea un fiu realizat, o noră încântătoare, provenită din Ploiești, și o nepoată ambițioasă și deșteaptă, dar care trăiesc în Germania, Leontina Pop găsește la fiecare sărbătoare forța de a pregăti cele necesare petrecerii în familie, dar și de a dărui publicului, oamenilor de diferite vârste și meserii, pricesnele duminicale, cântând la biserica din Hodac sau în alte biserici. Între Crăciun și Sfântul Ion colindă împreună cu grupul „Mureșencele“, a cărei organizatoare este. La evenimentele de peste an, ca și în concertele curente, bisăptămânale, este solistă, alături de colegele și colegii ei din cadrul Ansamblului Profesionist „Mureșul“ din Târgu Mureș, în spectacole dese și de mare responsabilitate artistică. Am fost atât de încântat să o admir cântând în cadrul emisiunii „Studioul de folclor“, transmisă în direct la Radio România Cultural, în spectacolul aniversar pe care Formațiile Muzicale Radio și Redacția Muzicală i l-au organizat în Sala Mare a Societății Române de Radiodifuziune sau în interviul pe care mi l-a acordat cu prilejul seriei de înregistrări cu Orchestra de Muzică Populară Radio.

Anul acesta, Consiliul Județean Mureș și Ansamblul artistic reprezentativ „Mureșul” au invitat publicul mureșan la spectacolul extraordinar „Leontina Pop, la ceas aniversar: 65 de ani de viață și 45 de ani de carieră artistică“. Cu acest prilej, solista a lansat albumul muzical folcloric pe CD „Din Ardeal, de pe Gurghiu“ și cartea autobiografică „Am plecat copil în lume… Cântecul mi-a dat un nume“. Albumul cuprinde 15 piese muzicale diferite tematic și meloritmic, printre care enumerăm „Când aud cucu cântând, Doina țapinarului, De pe Mureș și Câmpie, Mireasă în haină albă, Rămâi cu bine, satu meu, Doamne, Ție-ți mulțumesc și La Mulți Ani și Doamne-ajută!“. Acompaniază maeștrii Mihai Emil la vioară, Kalman Urszui acordeon, Zenu Zanc bas / braci și Nelu Gabor, la taragot. Producător: Glas Transilvan. Inginer de sunet: Vegh Oliver.

Recomandăm albumul, dar și cartea scrisă între anii 2009-2023. Ediția revizuită de 358 de pagini, pe hârtie lucioasă, de calitate, cuprinde numeroase fotografii color realizate de Leontina Pop, acesta fiind hobby-ul ei, prin care ilustrează capitole scrise alert, interesant, ca o confesiune plină de patos și poezie, printre care: „Leagănul copilăriei mele, Ani de liceu, Începutul carierei mele artistice, Familia mea, Turnee cu Ansamblul «Mureșul», Ansamblul «Șireagul», Ansamblul «Cetatea», Turneu cu hodăcenii, Turneu în Australia.

Apariții discografice, prezențe în mass-media, Aniversări (artistice, prin spectacole extraordinare), Rugă prin cântec, Colindatul la români, Revelion 2007-2008 (cu recitaluri în șapte locații, trei ore și treizeci de minute non stop, în ambele seri!), Revoluția 1989 (participare activă, cu prezență la TVR București, cu un cântec patriotic, fără a i se putea recunoaște drepturile în urma acestui act civic curajos).“ Partea a doua: „Lansarea cărții autobiografice (ediția întâi); 5 martie 2013 am devenit bunici, Botezul nepoatei Alessia Maria, Aniversarea a 35 de ani de carieră artistică, Precizări... Împliniri și Neîmpliniri, Madrid – decembrie 2016 (Invitată la Biserica Ortodoxă din Madrid), Anul binecuvântat 2017 (în care, pentru interpretarea în toți acești ani, a pricesnelor și colindelor în lăcașurile de cult cu ocazia marilor sărbători de peste an, a primit Ordinul și Distincția «Credință și Unire» la Catedrala Mare din Târgu Mureș), Distincția «Fibula de la Suseni» (acordată la Palatul Culturii de Cancelaria Prefecturii Târgu Mureș, cu ocazia Zilei Naționale a României), Aniversarea a 60 de ani de viață și 40 de ani de activitate artistică (la Casa de Cultură a Tineretului «Mihai Eminescu» din Târgu Mureș, în spectacolul Ansamblului «Mureșul», după lansarea celui de al XVI-lea album «Tinerețe, un’ te duci?» la Radio România Antena Satelor, la TVR 1, la alte studiouri naționale, regionale sau locale din țară).

“ Partea a treia a cărții: „Impresii la spectacolele aniversare Leontina Pop, Aniversarea a 65 de ani a Ansamblului ArtIstic Profesionist «Mureșul», din Târgu Mureș, Mulțumiri familiei, Urări la aniversarea a 65 de ani de viață.“ Cartea ne dă ocazia de a cunoaște nu numai omul și artistul Leontina Pop, ci și familia ei, apoi familia colegilor de la Ansamblu, familia mare a mureșenilor susținută artistic de numeroase ansambluri folclorice de copii, tineri și seniori din județul Mureș.

Versurile și melodiile multor cântece din repertoriul artistei, publicate în carte, atestă munca Leontinei de selecție și de refacere a drumului către izvorul inspirației folclorice de calitate antologică. Numeroși artiști, directori ai Ansamblului „Mureșul“, etnomuzicologi, realizatori de emisiuni, profesori, preoți, medici, rapsozi, membrii ai familiei îi dedică Leontinei Pop emoționante texte în proză sau versuri, evocări ale personalității ei sau rânduri despre importanța activității artistei pentru mureșeni, pentru ardeleni, pentru românii din țară sau de peste hotare, pentru public și cultura românească.

Pentru modul în care Leontina Pop a creat o mare familie înfrățită, a mureșenilor, atât în interiorul Ansamblului în care este solistă, cât și în activitățile artistice voluntare, pentru diversitatea, valoarea repertoriului, precum și pentru prezența constantă, binecuvântată, în mijlocul comunităților de români, putem afirma că a realizat, din tradiție, un adevărat stindard al modernității vieții noastre pentru fiecare zi!

Din inimă, felicitări și urarea La mulți ani!

Aurelian POPA-STAVRI

În satul Mislea din județul Prahova ne-am întâlnit cu Liliana Bogdan-Samoilă, meșter popular pasionat de țesutul covoarelor tradiționale și tapiserii țesute manual pe ghergheful vertical din lână și bumbac. A îndrăgit țesutul încă din copilărie, iar astăzi își câștigă existența din covoarele pe care le face. Meșterul ne-a spus că, deși profitul este unul considerabil, pasiunea cu care le face este mai mare. O astfel de muncă necesită în primul rând multă răbdare și dragoste față de tradiții.

Rep.: De cât timp activați în acest domeniu?

Liliana B.: Tradiția țesutului la gherghef a început încă de la bunica mea. Ea a lucrat în atelierul de țesut covoare al penitenciarului de deținuți politici de la noi din sat în anii ’70. Era ca și profesoară pentru femeile de acolo, care se simțeau atrase de arta țesutului. La noi în casă s-a țesut dintotdeauna. Au țesut mama, mătușile și verișoarele mele. După desființarea penitenciarului și-au continuat activitatea într-un atelier de țesut covoare. În urmă cu 20 de ani, după finalizarea studiilor, cu cunoștințele pe care le aveam în tainele acestui meșteșug, am mers la același atelier unde am fost ucenic pentru 3 luni. Prin urmare, am făcut propria mea lucrare pe care am terminat-o fără nicio greșeală. De atunci și până astăzi țes pe fire poveștile neamului nostru.

Rep.: Cât timp vă ia să țeseți un covor?

Liliana B.: Timpul de lucru al unui covor depinde de dimensiunea și complexitatea modelului. Pentru 1 m2 de covor țesut manulal cu motive tradiționale este nevoie de aproximativ 2 săptămâni de lucru cu program de 8 ore.

Rep.: Sunt încă autentice covoarele țesute?

Liliana B.: Autenticitatea lor este incontestabilă. Covoarele noastre se regăsesc pe lista obiectelor de patrimoniu UNESCO. Am integrat în creațiile mele simbolistica noastră tradițională, dar și imagini plastice din natură. Simbolurile noastre tradiționale sunt florile vegetale, cosmice, zoomorfe și antropomorfe. Toate se regăsesc în covoarele și tapiseriile create de mine.

Rep.: De la ce preț încep covoarele țesute manual?

Liliana B.: Uneori prețul covoarelor nici nu reflectă nenumăratele ore de muncă. Sunt lucrări la care am stat și 12 ore pe zi. Prețul pentru 1 m2 de covor începe de la 1.000 lei și poate crește în funcție de complexitatea modelului.

Rep.: De ce să alegem un covor țesut manual?

Liliana B.: Noi, românii, avem comori inestimabile, iar la acest capitol se încadrează și covorul țesut manual de femeile românce. Dacă alegem să achiziționăm un astfel de obiect, valoarea lui va crește odată cu timpul și va fi transmis din generație în generație. În aceste obiecte se regăsesc rădăcinile neamului nostru. Covoarele țesute manual cu siguranță vor trece cu brio testul timpului deoarece sunt și foarte rezistente.

Rep.: Ce utilaje folosiți pentru a țese un covor?

Liliana B.: Utilajul pe care îl folosesc în realizarea lucrărilor este un gherghef vertical.

Rep.: Vă inspirați de undeva?

Liliana B.: Inspirația este din simbolistica tradițional românească, simboluri florale și vegetale, precum și florile de măr, spicul de grâu, ghinda, lalele, crini sau trandafirii. Eu mai fac și tapiserii. Tapiseria este o formă de artă textilă care datează din Evul Mediu. Tapiseria înfățișează diverse subiecte și teme alegorice. În tapiserii expun deseori cromatica imaginii plastice din natură. Experiența anilor îmi oferă privilegiul de a țese din imaginație. Pentru mine țesutul înseamnă pasiune, tradiție de familie și datorie morală de a duce mai departe meșteșugul deprins de la bunica, onorându-i astfel memoria.

Rep.: Unde vă promovați lucrările?

Liliana B.: Am început să le promovez pe Internet, dar merg și pe la diverse târguri. Oamenii apreciază și cumpără obiectele făcute de mine. Calitatea pe care o ofer m-au promovat destul de bine, bucurându-mă de comenzi din partea oamenilor iubitori de autentic și tradiție.

Liliana POSTICA

Boboteaza sau Botezul Domnului este celebrată în fiecare an pe data de 6 ianuarie și face parte din seria celor mai importante sărbători de peste an. Mai este cunoscută și sub denumirile „Arătarea Domnului“ și „Epifania“ și se spune că reprezintă momentul în care cerurile se deschid, iar îngerul păzitor dezvăluie tinerilor care le este norocul și ursita în dragoste. De fapt, vorbim de una dintre sărbătorile de care se leagă mai multe tradiții și superstiții, unele păstrându-se cu sfințenie chiar și în zilele noastre.

Multe dintre obiceiuri se leagă de Ajunul Bobotezei. De exemplu, se spune că, dacă este brumă pe pomi, atunci anul va fi rodnic pentru acei copaci, dacă picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă, iar dacă plouă în această zi, așa va fi tot anul. Mai mult decât atât, se spune că, dacă în ziua în care umblă preotul cu „Iordanul“ zăpada scârțâie sub tălpile sale, atunci tot anul va fi unul bogat şi rodnic. Tot atunci copiii merg înaintea preotului pe la case și strigă „Chiraleisa“, cuvânt ce se traduce prin sintagma „Doamne, Miluiește!“ Acest cuvânt are o importanță aparte deoarece cel care-l rostește capătă putere și va avea un an ferit de rele. Se mai spune că cine va posti în Ajunul Bobotezei va avea noroc tot anul. De fapt, ar trebui să fie o zi de post negru, așa cum este și Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare. Se spune că în Ajun se strânge cenușa din sobă și gunoiul din casă pentru ca în primăvară să fie aruncate pe straturile de legume pentru a da roade bogate. Fetele care vor să se mărite se spune că-și pot afla ursitul, iar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să pună un fir de busuioc sub pernă în noaptea de Ajun, iar în unele zone ale țării se spune că acest busuioc trebuie furat ori cerut de la preot. Există obiceiul ca fetele să pună busuioc și sub streașină, iar dacă dimineața îl găsește plin de chiciură, înseamnă că se vor mărita cu un bărbat bogat, iar de se împiedică pe gheață în această zi, e semn că se vor căsători în curând.

Și în ziua de Bobotează există multe tradiții și superstiții, dar cu siguranță cel mai important obicei este acela de a merge la biserică în această zi, mai ales bărbații, pentru că se spune că este una dintre sărbătorile bărbătești. Este ziua în care se sfințesc apele, iar credincioșii consideră că aceasta are o putere aparte, fiind sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. De aceea se spune că apa sfințită în această zi și luată de credincioși nu se strică niciodată. Agheasma mare se săvârșește numai de Bobotează și se poate bea doar timp de opt zile, între 6 și 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

În sate, locul pentru sfințirea apelor este ales de preot cu mare atenție, iar un grup de oameni harnici se angajează să facă cea mai frumoasă cruce de gheață. Se alege de obicei o apă curgătoare sau măcar o fântână din curtea bisericii sau a unui localnic ce stă în preajma unei ape curgătoare. În zonele cu ape adânci, preoții aruncă o cruce în apă, iar cei mai vrednici băieți și bărbați se aruncă după ea pentru a o aduce la mal. Cel care reușește acest lucru va fi ocrotit tot anul și va avea noroc.

Tradiția mai spune că, începând de la Bobotează, nu se spală rufe timp de 8 zile deoarece toate apele sunt sfințite. Un alt obicei ține de liniștea casei, de aceea se spune că în această zi nimeni nu trebuie să se certe și nici să dea împrumut din casă.

Larissa DINU

Tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Anul Nou fac ca sărbătorile de iarnă să fie unice la noi în țară. Dacă de Crăciun cetele de colindători sunt mai mici și poate mai liniștite, cele de Anul Nou sunt mai gălăgioase și au în componență mult mai multe persoane. Printre cele mai des întâlnite personaje din aceste cete sunt mascații și, în special, urșii, care nu lipsesc în nicio zonă din ritualurile de sărbători. Însă, câți dintre dumneavoastră știți de unde a pornit această tradiție?

Pe lista UNESCO

Ei bine, se spune că dansul urșilor este unul vechi, ce-și are originea în obiceiul unui  popor indo-european care credea că urșii erau sacri. Tradiția dansului cu ursul provine din rândul romilor care au migrat din India și care mergeau pe la ușile oamenilor cu pui de urs și îi puneau să meargă pe spatele persoanelor suferinde pentru a le vindeca durerile. Mai apoi, când urșii îmbătrâneau, erau puși să danseze în schimbul banilor. În timp, acest obicei s-a transformat într-o tradiție de Anul Nou, mai ales în zona Moldovei, iar în prezent dansul urșilor se află pe lista de așteptare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial Cultural Imaterial UNESCO, ceea ce ar însemna mai mult decât o recunoaștere a acestei tradiții.

Persoanele care aleg să se mascheze în urși de Anul Nou optează fie pentru o blană de urs reală și ciucurași roșii, fie pentru cojoace de oaie și o mască cât mai urât posibilă, dar și clopote mari pe care le poartă atârnate de centura de la brâu. Rolul lor este de a speria spiritele rele, iar sub îndrumarea toboșarului din grup, dansează în fel și chip. Comportamentul lor creează amuzament, cu toate acestea copiii sunt inițial speriați atunci când îi văd, mai apoi devin fascinați de dansul lor. Acest lucru se vede mai ales în sate, acolo unde cetele merg pe drum încă din seara de 31 decembrie și pe tot parcursul zilei de 1 ianuarie.

Este clar că fiecare zonă are specificul ei, cum s-ar spune, fiecare cu urșii lui, însă, poate, cea mai cunoscută zonă în care este renumit obiceiul mersului cu ursul, este cea a Trotușului. Cine n-a auzit de urșii de la Dărmănești și Comănești?

Ei bine, an de an, la Comănești are loc un festival în care urșii sunt în prim-plan, iar rivalitatea dintre cete este mai mult decât evidentă. De la mic la mare, de la fete la băieți, fiecare își dorește să participe la acest obicei, însă nu toți obțin un loc într-o ceată, însă cei care o fac se pregătesc cu mult timp înainte pentru a face față atât greutății costumelor, cât mai ales instrucțiunilor toboșarului.

Acest obicei a devenit tot mai cunoscut și apreciat, iar, după ce o fotografie cu Urșii de la Comănești a câștigat concursul organizat de National Geografic Traveller, secțiunea „People“, faima acestora a cunoscut o reală ascensiune, motiv pentru care numeroși străini au venit în România în preajma sărbătorilor de iarnă pentru a asista pe viu, cum se spune, la ceea ce înseamnă dansul urșilor.

Sursa foto: Facebook/Urșii de la Comănești – Șipoteni

Larissa DINU