Cristian Munteanu din comuna Olari, județul Prahova, este olar de mai bine de 12 ani. A dobândit această pasiune după ce a vizitat mai multe ateliere de olărit din Marginea, o comună din județul Suceava, renumită pentru ceramica neagră care se produce aici. I-a plăcut atât de mult această artă tradițională încât și-a propus să devină unul dintre meșterii care dau viață lutului. A învățat tot ce se putea despre meșteșug, iar astăzi lutul se transformă în mâinile sale în fel și chip. La o vizită pe care i-am făcut-o l-am rugat să arate etapele prin care trecere lutul înainte de a deveni o lucrare superbă.

Pentru olărit avem nevoie de roata olarului și lut. Lutul trebuie frământat pentru a deveni mai moale și ușor de modelat. Prepararea lutului presupune o muncă în plus pentru olar, de aceea mulți dintre meșteri optează pentru procurarea acestuia de la diverse firme specializate din țară. După ce lutul a devenit moale, se trântește pe roată. Cu ajutorul mâinilor și a apei încercăm să îi redăm o formă. Prin mișcări de ridicare/coborâre formăm o formă de „turnuleț“. Trebuie să fim atenți ca să nu întâlnim impurități pe lucrare și să ne împiedice să-i redăm o formă.

Următorul lucru pe care trebuie să îl facem este găuritul. Cu ambele mâini cuprindem lutul și cu degetele mari presăm în mijloc. Mișcările trebuie să fie lente pentru că, în caz contrar, se deformează și nu îl vom mai putea lucra. Mai apoi, cu aceleași mișcări de ridicare/coborâre îi redăm o formă. La final folosim o unealtă care se numește pieptăn sau fișcheș. Acesta poate fi procurat de la meșterii care lucrează în lemn. Cu ajutorul lui, subțiem obiectul. Procesul de lucru pentru un vas mare poate dura aproximativ 10 minute. După ce este finisat, este decupat de pe roată cu ajutorul unei sfoare. Vasele se lasă o scurtă vreme pentru a se elimina surplusul de apă. Dacă este un vas care necesită o toartă, se atașează pe obiect imediat după ce a fost luat de pe roată. Procesul de uscare a vaselor cu toartă este mai lent deoarece există riscul de a se desprinde de pe vas. Trebuie să ținem cont ca obiectele să fie puse la umbră sau acoperite cu o folie.

Următoarea etapă a unui obiect din lut este decorarea. Pentru decorare, meșterul folosește culori de bază preum alb, albastru, verde, negru. Culorile sunt preparate din caulin (un lut alb) și se amestecă cu pigmenți de culoare. „De cele mai multe ori îmi decorez vasele cu motive tradiționale. Unul dintre acestea este cununa miresei care constă din semicercuri, linii și o pată de culoare verde circulară sau ochiul iepurelui din culoare albă și albastră. Se pot adăuga 3-4 motive pe un vas. Culoare se usucă odată cu vasele și poate dura aproximativ 2-3 zile“, a precizat Cristian Munteanu.

olarit

După ce vasul a fost uscat se introduce la cuptor și se arde. Obținem o culoare roșiatică. Tratamentul termic se face la o temperatură de aproximativ 1.000°C și poate dura până la 14 ore. Acest timp îi sporește rezistența vasului.

După ce am făcut prima ardere, pentru a spori rezistența obiectelor și pentru a fi utilizate este necesar să scufundăm obiectul într-o baie de glazură (un amestec de smalț cu apă) pentru a obține o pastă asemănătoare laptelui. Scufundăm vasul în compoziția făcută și îl umplem cu glazură pentru 3 secunde. La final, obiectul are o culoare mai albă și se bagă din nou la cuptor.

„Deseori îmi inscripționez numele pe obiecte. Am observat că clienții sunt mai atrași de obiectele personalizate. Sunt încântat să văd că românii încă sunt interesați de obiectele tradiționale. Acestea se găsesc la prețuri accesibile, de la 20 de lei. Fac această meserie din pasiune, de aceea mi-am propus să transmit și generațiilor viitoare din farmecul olăritului. Țin cursuri de olărit la diverse școli din București și observ că tinerele generații sunt interesate să învețe. Mi-am propus ca până anul viitor să am o școală de olărit pentru elevi aici, în comuna Olari“, a spus meșterul popular.

Liliana POSTICA

„Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie să le aducem până la acel punct unde alții vor înțelege limba lor.“ (Constantin Brâncuși).

Prahova – și Muntenia de Nord, în general – nu este nici pe departe o zonă în care olăritul să fi făcut istorie. Sau în care roata olarului să ducă lutul dincolo de meșteșugul popular și să-l transforme în artă. Poate tocmai de aceea Centrul Județean de Cultură s-a gândit să aducă aici „Povestea lutului“, o expoziție cu creații din zonele consacrate ale țării, în speranța că poate cine știe s-o întâmpla să apară vreun pasionat din rândul tinerilor care să preia tradiția, s-o revitalizeze și s-o ducă mai departe.

corund harghita

La vernisajul expoziției de olărit de la Palatul Culturii din Ploiești, Anișoara Ștefănucă, directorul Centrului Județean de Cultură Prahova, a făcut o incursiune în istoria olăritului din lume și din România. Iar „Povestea lutului“ începe undeva în Neolitic, prin anul 8000 î.Hr., când ceramica era deja cunoscută în Orientul Apropiat, apariția meșteșugului fiind legată din nevoia de a depozita hrana. De amintit că olăritul a apărut mai târziu comparativ cu cultivarea plantelor și creșterea animalelor. În Balcani, deci și pe teritoriile străvechi ale României, legenda spune că lutul sau mai degrabă calitățile acestuia au fost descoperite atunci când oamenii au căptușit coșul de nuiele, în care se depozitau grânele, cu pământ; lăsat la soare, acesta s-a uscat într-un fel care i-a determinat să încerce să fabrice vase din lut galben. Cu timpul au inventat tehnici diverse: frământarea unui boț de lut și scobirea lui; formarea fundului vasului pe care se așezau colăcei de lut mai apoi finisați în interior și exterior; construirea vasului din benzi de argilă care se lipeau de fundul vasului. Roata olarului, considerată etapă superioară în prelucrarea lutului, a apărut în această parte a Europei prin anul 450 î.Hr., în epoca La Tène. Ulterior, acesteia i s-a adăugat cuptorul de ars, după care au apărut decorațiunile, în funcție de specificul local.

Scurtă istorie a olăritului în România

expo ceramica

Pe teritoriul de azi al României, olăritul a apărut acum 4.600 de ani. Cel puțin de atunci datează primele obiecte de ceramică descoperite de arheologi, împodobite cu zgârieturi și decorații liniare. Mai apoi s-au adăugat elemente bizantine pentru ca, pe măsura trecerii timpului, specificul românesc rural să fie foarte pronunțat. Istoricii au reținut pe teritoriul României trei civilizații ceramice: în Muntenia – tipul Boian, în Moldova – ceramica cucuteniană și în Transilvania – ceramica zgâriată. Ideea este că olăritul s-a bucurat de un adevărat cult în civilizația rurală, fiind prezent la evenimentele importante din viața omului, de la primul scăldat al nou-născutului în vasul de lut până la înmormântare, când tradiția era să fie spartă o oală. Deunăzi vreme, țăranul român avea aproape în fiecare gospodărie o roată a olarului și un cuptor; astăzi numărăm pe degete atelierele sau zonele unde olăritul mai înseamnă ceva. Tehnica și decorul diferă de la zonă la zonă: ceramica moldovenească este deosebită comparativ cu cea transilvană și oltenească, acestea trecând la nivel de artă, în vreme ce ținuturile Munteniei s-au rezumat la vasele de imediată utilitate. De departe însă vârful artei românești îl reprezintă ceramica de Horezu-Vâlcea, aflată în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO și celebra ceramică neagră de la Marginea-Suceava.

Axa ceramicii românești: Marginea-Corund-Horezu

horezu valcea

O poveste a lutului trebuie să treacă musai prin câteva centre de olărit împortante: Corund, Horezu, Marginea etc. La Corund-Harghita, până și lutul este extras dintr-un anumit loc, iar tehnica permite inclusiv crearea vestitei ceramici negre (cenușiu spre negru, culoare obținută prin înăbușire); elementele decorative provin din viața rurală și din credință, iar cel mai des întâlnite sunt laleaua, floarea de colț și cocoșul de munte. În comuna Marginea, din Suceava, existau cândva 60 de ateliere de olărit. Ceramica neagră creată aici este unică în Europa atât prin tehnica de ardere (cuptoare închise în partea superioară și la gurile de foc) ori de luciul exterior cenușiu-metalic (frecare cu cremenele), cât și prin forma vaselor (oale înalte, cu mănuși, cu două toarte, ulcioare, vaze, străchini) sau decorațiuni (linii frânte, spirale, desene stilizate etc.). În Oltenia faimă mondială a căpătat ceramica de Horezu, lucrată de meșterii populari după tehnici vechi de peste 2000 de ani; la decorarea vaselor aceștia folosesc deseori culorile verde, albastru, brun, roșu-portocaliu, iar ca elemente decorative predomină spirala, stelele, cocoșul, pomul vieții, linia ondulată (calea rătăcită), cercurile concentrice, spicul de grâu, soarele. În Muntenia olăritul se practică sporadic. De exemplu, în Prahova exista o vatră de olărit în satul Potigrafu, din comuna Gorgota. Astăzi meșteșugul mai este păstrat de un singur olar, Ion Apostol, dar acesta nu mai are cuptorul de ars.

mesterul popular Ion Apostol Potigrafu

Maria BOGDAN

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti